Templul Soarelui; lăcașul tainic de Misterii al hierofanților. Lucifer, Ahriman, cele trei făpturi sufletești. Strader, Benedictus, Theodosius, Romanus, Maria. (Intră mai întâi Lucifer și Ahriman.)
| LUCIFER: | Victorios stă-n fața ta suveranul dorinței. El a putut câștiga sufletul care a trebuit, Chiar și-n lumina Soarelui spiritual, |
|
| 2890 | Să se simtă încă-nrudit cu-mpărăția noastră. La timp am putut să-i orbesc privirea Pentru strălucirea luminii Căreia i s-a dăruit doar visând. Dar orice speranță de izbândă în domeniul spiritului Trebuie să-mi dispară Când mă întorc spre tovarășul meu de luptă. Tu n-ai putut subjuga sufletul care Trebuia să ducă opera noastră la țel.– Pot deci doar pentru scurt timp pământesc |
|
| 2900 | Să rețin inutil în împărătia noastră Sufletul omului care mi s-a dăruit Și trebuie-apoi să-l restitui adversarilor. Pentru victoria deplină-i nevoie de al doilea, Cel care s-a sustras acțiunii tale. |
|
| AHRIMAN: | Timpul nu-i prielnic acțiunii mele; Nu găsesc nici un acces la suflete. Se-apropie unul pe care l-am răscolit puternic. El este încă fără cunoaștere spitituală-aici, Dar forța rațiunii îl conduce puternic mai departe. |
|
| 2910 | Deci trebuie să mă îndepărtez de el aici, Unde poate pătrunde numai inconștient. (Intră cele trei făpturi ale sufletului cu Strader.) |
|
| PHILIA: | Vreau să mă umplu Cu puterea luminii Credinței, Vreau să aspir în mine Forța de viață a-ncrederii Din bucuria strădaniei sufletului.– Pentru ca, pe cel ce doarme-n spirit, Lumina să-l poată trezi. |
|
| ASTRID: | Vreau să-ntrețes | |
| 2920 | Cuvântul revelației primite Cu bucuria sufletului devotat. Vreau să densific Razele Speranței. Să strălucească ele-n întuneric, Să răsară-n lumină – pentru ca, Pe cel ce doarme-n spirit, Forțele să-l poată purta. |
|
| LUNA: | Vreau să-ncălzesc lumina sufletului Și să-ntăresc forța Iubirii. |
|
| 2930 | Ele să se-ncumete, Ele să se libereze, Și, ridicându-se, Să-și dea greutate – pentru ca, Pe cel ce doarme-n spirit, Povara lumilor să-l părăsească Și bucuria luminii sufletului Să-l poată libera. (Intră Benedictus, Theodosius și Romanus.) |
|
| BENEDICTUS: | V-am chemat pe voi, care-mi sunteți tovarăși În căutarea luminii spiritului |
|
| 2940 | Ce trebuie să se reverse-n sufletele oamenilor. Voi cunoașteți Ființa soarelui sufletesc. Ea luminează-ades în strălucirea plină a amiezilor, Și-n alte timpuri doar fără de putere Pătrunde-n ceața de vis a sufletului. Ea trebuie adesea să cedeze-ntunecimilor. Privirea spirituală a slujitorului Templului trebuie să pătrundă În adâncimi sufletești pe care le străbate cu forță Lumina spiritului din 'nalte sfere cosmice. Dar el trebuie să afle și țeluri obscure care, |
|
| 2950 | Inconștient, în întunecimile sufletului, Vor să conducă forțele de devenire ale omului. Ființele spirituale care dau sufletului omenesc Hrana spirituală din puterile cosmice Au apărut acum în Templul de inițiere Ca să îndrepte țelul sufletului unui bărbat Din noaptea spiritului, la-mpărăția luminii înalturilor. El este încă de somnul științei înfășurat; Dar strigătele spiritului deja i-au răsunat În temeliile inconștiente ale ființei. |
|
| 2960 | Ce ele rosteau 'n-adâncurile sufletului lui Curând va ajunge și la auzul spiritual. |
|
| THEODOSIUS: | Acest suflet n-a putut până acum Să se regăsească în lumina spiritului Ce radiază prin revelația simțurilor Și dezvăluie sensul întregii deveniri pământești. El vedea spiritul lui Dumnezeu golit de natură Și tot ce e natură înstrăinat de Dumnezeu. Astfel, prin multe vieți pământești a trebuit Să stea ca un străin față de sensul existenței.– |
|
| 2970 | Iar ca instrument pentru propria-i ființă Putea găsi mereu doar astfel de-nvelișuri trupești Care îl despărțeau de Cosmos și de ființa omului. El își va câștiga în Templu forța Să simtă existența altora ca a sa proprie, Și astfel să dobândească și puterea Ce duce-afară din labirintul gândurilor Și-arată drumul spre izvoarele vieții. |
|
| BENEDICTUS: | Un alt om tinde spre lumina Templului. Abia în viitor se va apropia de porțile noastre |
|
| 2980 | Și va vrea să pășească-n acest loc de inițiere. În viața lui de cercetător serios, el a sădit, În temeliile sufletului, germenii gândirii. Lumina spiritului trebuia astfel să-i atingă Și să îi lase să se coacă în afara Templului. El a putut contempla cum viața sa pământească Se dovedește urmare a alteia, Trăită de el într-un trecut îndepărtat. A devenit deplin conștient De greșelile vieții de-atunci și de efectul lor. |
|
| 2990 | Lui îi lipsește forța de-a-mplini datoriile Pe care, prin cunoașterea de sine, le poate simți. |
|
| ROMANUS: | Capesius trebuie să recunoască, prin forța Templului, Cum omul, într-o viață pământească Se-ncarcă de multe datorii Pe care doar în multe peregrinări pe Pământ Le poate împlini până la capăt. Va recunoaște astfel, fără teamă, că sufletul său Poartă cu sine, dincolo de poarta morții, Consecința vechilor greșeli. |
|
| 3000 | El se va dovedi învingător În lupta care deschide porțile spiritului, Dacă privește curajos în ochi pe Păzitorul Aflat la pragul lumii spiritelor. Acest Păzitor îi va revela că nimeni dintre cei Pe care cartea destinului existenței îi face fricoși Nu poate atinge culmile vieții. Se va-ndrepta curajos spre-nțelegerea Că-această cunoaștere de sine trebuie să nască dureri, Pentru care ea însăși nu cunoaște cuvânt de consolare. |
|
| 3010 | Voința îi va deveni tovarăș lui, Care se predă curajos viitorului, Și, întărit prin izvorul de forță-al Speranței, Înfruntă durerile cunoașterii. |
|
| BENEDICTUS: | Voi, frații mei, în ceasul ăsta, Ca servi devotați ai Templului nostru, Ați prefigurat în înțelepciune căile prin care Puteți conduce, la țelurile sufletelor lor, Pe cei doi căutători ai spiritului. Dar slujba Templului cere și o altă lucrare. |
|
| 3020 | Vedeți alături de noi pe stăpânul dorinței; El a putut intra-n acest loc consacrat Fiindcă sufletul lui Johannes i-a deschis porțile, Care altminteri îi sunt închise. Fratelui, căruia i-am conferit inițierea noastră, Încă-i lipsește-n aceste timpuri forța De a opune rezistență curajoasă cuvintelor Care se plăsmuiesc din întunecimi. Forțele lui bune se vor învigora Abia atunci când se vor simți clar în opoziție. |
|
| 3030 | Curând va fi din nou în Templul nostru, Înconjurat călduros de iubire frățească. Comoara lui spirituală trebuie însă păzită, Fiindcă el vrea să se cufunde-n beznă. (Întorcându-se către Lucifer.) Spre tine trebuie să mă întorc, care nu poți Să stăpânești mult timp locul pe care stai. Puterea Templului nu poate încă Să-ți smulgă sufletul lui Johannes; Dar el, în viitor, va fi din nou al nostru, Atunci când coapte vor fi fructele sorei noastre, |
|
| 3040 | Pe care deja le putem cunoaște din floare. (Apare Maria.) Ea a putut vedea, în viața pământească trecută, Cum a fost Johannes legat de ea. Deja-n acele zile, el a pășit pe urmele ei, Când ea însăși voia să se împotrivească luminii Căreia, acum, îi este deplin devotată. Când legăturile sufletești se dovedesc atât de tari Încât supraviețuiesc metamorfozei spiritului, Atunci sigur că puterea Stăpânului dorinței Se zdrobește de tăria lor. |
|
| LUCIFER: | 3050 | Voința proprie-a lui Benedictus a trebuit Să despartă sufletul lui Johannes de-al Mariei. Și unde oameni se izolează unul de altul, Acolo-i pregătit terenul pentru puterea mea. Eu caut mereu suflete despărțite, Ca existența liberă pământească S-o izbăvesc pe vecie de orice robie cosmică. Ființa Mariei, în veșmântul călugărului, A-ntors de la tată sufletul care-acum Dă viață formei corporale-a lui Johannes. |
| 3060 | Chiar și-acest fapt mi-a pregătit germenii Pe care pot sigur să-i duc la maturitate. |
|
| MARIA (adresându-se 1ui Lucifer): | ||
| Există-n ființa omului izvoare de iubire La care puterea ta nu poate să pătrundă. Și ele se deschid când vechi greșeli ale vieții, Cu care omul s-a-ncărcat inconștient, Sunt contemplate-n spirit în vieți pământești ulterioare, Și când, prin liberă voință de jertfă, Ele sunt transformate-n fapte de viață Ce-aduc ca rod salvarea-adevărată-a omului. |
||
| 3070 | Puterile destinului au vrut să-mi dăruie Privirea care vede epoci vechi; Mi-au fost date și semnele Care mă-nvață să-mi îndrum voința de jertfă Încât să înflorească salvarea acelor suflete-omenești Ale căror fire de viață vor trebui mereu Să se unească cu-ale mele în devenirea Pământului. Am văzut, în trupurile lor pământești de odinioară, Sufletul lui Johannes întorcându-se de la tatăl lui, Și am văzut puterile care m-au împins pe mine însămi |
|
| 3080 | Să-nstrăinez pe fiu de inima tatălui. Azi, tatăl stă în fața mea, prevenindu-mă Asupra datoriei vechi a vieții. El vorbește-n cuvinte cosmice Ce-și pun pecetea în faptele vieții. Ce eu am pus între tată și fiu A trebuit să apară, dar într-o altă formă, 'n-această viață, care-a legat din nou strâns Sufletul lui Johannes de mine. 'n-acele dureri pe care-a trebuit să le port |
|
| 3090 | Când a trebuit să-l despart pe Johannes de mine, Eu recunosc urmările de destin ale propriilor fapte.– Dacă sufletul meu rămâne credincios luminii Pe care i-o dăruie puterile spiritului, El își va crea forțe prin serviciile Pe care le poate aduce lui Capesius În asprul lui pelerinaj pământesc. Cu puterile astfel dobândite, El va contempla sigur steaua lui Johannes, Chiar când acesta, abătut de cătușele dorinței, |
|
| 3100 | Nu străbate calea inundată de lumină. Din viziunea spirituală ce l-a condus În timpuri de demult, sufletul meu Va recunoaște cum trebuie să formeze În epoca aceasta legăturile sufletești Încât forțele de viață, ce s-au pregătit obscur, Să acționeze mai departe în sensul mântuirii omului. |
|
| BENEDICTUS: | În zile pământești de demult S-a format un nod din firele Pe care karma le țese-n devenirea lumilor. |
|
| 3110 | Sunt întrețesute-n el viețile-a trei oameni. Asupra acestui nod de destin strălucește acum Înalta lumină spirituală a lăcașului de inițiere. Maria, ție trebuie să îți vorbesc acum: Dintr-acele suflete, doar tu singură ești În ceasul ăsta la locul consacrării. Fie ca, în Sinea ta, această lumină Să promoveze mai departe, vindecând, Forțele care-au unit odinioară într-un nod strâns Firele vieții tale de ale altor vieți. |
|
| 3120 | În existența precedentă, tatăl n-a putut găsi Inima fiului. De-acum însă cercetătorul spiritului Va însoți Sinea prietenului tău, Pe drumul acestuia, în țara spiritului. Iar ție îți revine datoria de a menține-n lumină Sufletul lui Johannes, prin puterea ta. Așa cum l-ai înlănțuit de tine-odinioară, El a putut să te urmeze doar în mod obscur. L-ai redat libertății sale atunci când, Cuprins de iluzie, îți era devotat. |
|
| 3130 | Acum, că vrea el însuși să-și dobândească personalitatea, Tu trebuie să-l regăsești. Și dacă sufletul tău rămâne credincios luminii Ce ți-o dăruie puterile lumii spiritului, Atunci sufletul lui Johannes va-nseta după al tău Chiar și-n sferele Stăpânului dorințelor Și, prin iubirea ce îl leagă de tine, Va regăsi drumul spre lumina înalturilor. O ființă care, cunoscând, a putut contempla Înălțimile spiritului din propriile adâncuri sufletești, |
|
| 3140 | Trăind, străbate prin lumină și întunecime. Ea a respirat din depărtări cosmice Aerul care-i dă viață pe vecie... Și trăind, ridică întreaga existență-a omului Din adâncimile sufletului spre înălțimi solare. (Cortina cade.)
|
|
