Aceeași cameră ca în tabloul precedent. Johannes și Lucifer.
| LUCIFER: | Recunoaște la Capesius roadele care Se coc atunci când sufletele vor prematur Să se deschidă sferei spirituale. |
|
| 2800 | El cunoaște cuvintele Cărții vieții sale Și știe ce-i de datoria lui pentru multe vieți. Dar durere necuprinsă în planul destinului Se naște din cunoașterea căreia îi lipsesc forțele Ca-n viață să se transforme-n fapte. Ca un lucru sau altul să reușeaseă, Depinde de maturitatea voinței unui om. Or, la fiecare pas pe care-l face-n viață, Capesius va trebui de-acum să se-ntrebe: „Împlinesc și acea datorie absolută |
|
| 2810 | Ce rezultă din viața mea precedentă?” Lui i se-ntinde astfel peste toate o lumină Ce trebuie să-i orbească dureros ochii, Și care totuși nu-l poate ajuta vreodată. Ea omoară forțe care în inconștientul sufletului Sunt călăuze sigure, și totuși Nu-i pot spori luciditatea. Astfel e paralizată puterea tare-a trupului 'nainte ca sufletul s-o poată stăpâni. |
|
| JOHANNES: | Îmi pot vedea eroarea vieții mele. | |
| 2820 | Eu am răpit trupului meu forța sufletească Și, mândru, am dus-o-n sfere spirituale-nalte. Dar pe această cale spre lumină N-a fost condusă o ființă omenească-ntreagă. Era doar o ușoară umbră-a sufletului. Ea se putea pierde-n depărtările spiritului Și să se simtă una cu puterile creatoare. Voia să trăiască fericită cu lumina Și în culoare să vadă faptele luminii. Ca artist, gândea că reproduce creator |
|
| 2830 | Existența spiritului în lumile simțurilor. Ființa care-a-mprumutat trăsăturile mele M-a arătat mie însumi teribil de adevărat. Visam numai iubirea sufletească pură, În sângele meu clocotea însă patima.– Acum am putut vedea drumul pământesc Care-i adevăratul creator al acestei vieți. El îmi arată-n adevăr cum trebuie să mă străduiesc. Căile spirituale pe care eu am mers Cum le poate urma sufletul care, |
|
| 2840 | 'nainte de drumul actual pământesc, Și-a găsit învelișul în trupul lui Thomas? Modul cum el și-a modelat viata Trebuie să-mi stea acum ca țel în fața ochilor. Eu am voit să-obțin în această existență Ceea ce abia mai târziu poate aduce roade. |
|
| LUCIFER: | Lumina mea trebuie să te conducă sigur mai departe, Așa cum până-acum te-ai lăsat condus de ea. Drumul spiritual pe care l-ai urmat Poate cununa spiritul cu lumea înalturilor, |
|
| 2850 | Dar sufletului tău 'i-aduce întuneric. |
|
| JOHANNES: | Ce-a dobândit un om care fără suflet Trebuie lumii spiritelor să se predea?! El este, la capătul zilelor sale pământești, Numai acea ființă care era atunci când, La începutul primordial, forma sa omenească S-a putut desprinde din sânul Cosmosului. De mă voi dărui impulsurilor care Din inconștiente-adâncuri sufletești Se îmbulzesc puternic spre conținut de viață, |
|
| 2860 | Atunci tot Universul acționează-n mine. Eu nu știu ce mă împinge la acțiune, Dar, sigur, însăși voința lumilor este cea care Mă cârmuiește înainte spre țelurile ei. Și ea știe ce-i trebuie vieții, Chiar dacă cunoașterea n-o poate-nțelege. Ce ea creează în ființa-ntreagă-a omului E bogăția vieții care modelează sufletul. Vreau să mă dărui ei și să n-o mai ucid Prin năzuințe spirituale deșarte. |
|
| LUCIFER: | 2870 | 'n-această voință cosmică acționez eu, Când ea curge puternic prin sufletele omenești. Cât timp ele nu m-au putut viețui pe deplin, Nu-s decât un mădular al entităților mai 'nalte. Eu fac din ele mai întâi un adevărat om Care se poate insera în Cosmos ca Sine. |
| JOHANNES: | De mult credeam că te cunosc deplin, Dar înlăuntrul meu trăia doar o schemă a ta Pe care mi-a conturat-o privirea spirituală. Trebuie să te simt, să te trăiesc voind, |
|
| 2880 | Ca să te pot și-nvinge-n viitor, Dacă planul destinului meu o îngăduie. Știința spiritului, dobândită de mine prematur, Să stea de-acum 'n-adâncurile sufletului, Până ce înseși instinctele mele vitale o vor trezi. Cu toată-ncrederea mă supun voinței Care-i mai înțeleaptă decât sufletul omului. (Johannes iese cu Lucifer.) (Cortina cade.)
|
