Împărăția lui Ahriman. Un spațiu sumbru, râpos, inconjurat de munți, mormane de piatră neagră în forme fantastice, scoțând la iveală peste tot schelete care parcă se cristalizează albe din masa stâncoasă. Pe un versant, Ahriman, Hilarius, Friedrich Trautmann, apoi cele douăsprezece personaje întrunite în primul tablou. Pe urmă Strader și, mai târziu, Thomasius și Maria; Păzitorul și – în final – Dublul lui Johannes.
| FRIEDRICH TRAUTMANN: | De câte ori am intrat în sfera asta Și ce-nfiorător mi-apare că și noi adesea Ne luăm de-aici îndrumările Pentru unele acțiuni ce-s importante Pentru Alianță și pentru țelurile noastre. |
|
| HILARIUS: | 2270 |
Grăuntele trebuie întâi să moară 'Nainte de-a se-ntoarce la viață. În locul ăsta trebuie să se găsească Tot ce s-a epuizat în viața pământească; Aici e transformat pentru o existență nouă. Dacă Alianța noastră vrea să pună germenii Pentru fapte omenești ce se vor coace-n viitor, Ea trebuie să ia semințele din ceea ce e mort. |
| FRIEDRICH TRAUTMANN: | Îngrozitor este stăpânul care poruncește-aici; Și dacă n-ar fi spus în scrierile noastre, |
|
| 2280 | Care-s cele mai de preț comori ale Templului, Că ființa pe care o-ntâlnim aici e bună, Ar putea fi adesea socotită adevărat rea. |
|
| HILARIUS: | Nu numai scrierile, dar și vederea mea spirituală Îmi spune că ea revelă binele. |
|
| AHRIMAN (cu voce schimbată): | Eu știu de ce sunteți din nou aici. Vreți să aflați de la mine modul corect În care să conduceți sufletul omului Ce-a stat ades la pragul vostru. Fiindcă-l credeți pierdut pe Thomasius, |
|
| 2290 | Acum vi se pare Strader omul potrivit Spre-a vă sluji în Alianța miștilor. Ce el a putut câștiga pentru progresul uman Din forțele ce acționează în natură, Îmi datorează mie; de fapt eu poruncesc Acolo unde forțele utilizabile mecanic Își iau tărie din izvoarele creației. Ce el va mai putea crea pentru-omenire Trebuie-ntors și spre împărăția mea. De data asta însă mă voi îngriji eu însumi |
|
| 2300 | De ceea ce trebuie să se-ntâmple cu-acest om În viitor, fiindcă prin Thomasius îmi pot veni Doar pierderi din acțiunea voastră. De vreți să slujiți puterilor spiritului, Va trebui să dobândiți întâi Ceea ce-ați neglijat în cazul ăsta. (Ahriman devine invizibil.) |
|
| FRIEDRICH TRAUTMANN (după o pauză de adâncire în sine): | ||
| Maesrtul meu venerat, o grijă mă apasă. Încerc demult s-o izgonesc, Așa cum îmi ordonă regulile stricte Pe care ni le-a dat Alianța noastră. |
||
| 2310 | Dar multe din ce-mi relevă viața Alianței Îmi fac cu-adevărat mai grea lupta sufletului. Am vrut mereu, plin de recunoștință, Să îmi supun întunecimea mea luminii spiritului Pe care voi, prin forțele voastre, o puteți da. Dar când ades a trebuit să viețuiesc Cu claritate că sunteți supus amăgirii, Iar cuvintele voastre, prin mersul lucrurilor, Se pot arăta ca o gravă eroare, Atunci am simțit ca și cum un coșmar |
|
| 2320 | Mi-ar apăsa pe suflet dureros. Cuvântul vostru și de data asta-i o eroare. Voi ați putut să credeți că desigur aici Vom asculta ceva bun de la spiritu-acesta. |
|
| HILARIUS: | Sunt greu de pătruns drumurile Universului; Iubite frate, se cuvine s-așteptăm Până ce spiritul va vrea să ne arate Direcția potrivită pentru lucrarea noastră. (Hilarius și Trautmann se îndepărtează.) |
|
| AHRIMAN (care a reapărut): | Ei mă văd și totuși nu mă cunosc; Căci dacă-ar ști cine-i aici stăpânul, |
|
| 2330 | Desigur că n-ar fi venit să caute aicea Îndrumarea; iar sufletul omenesc Despre care-auzeau că m-ar vizita L-ar condamna la chinul lung al iadului. (Intră persoanele care, în primul tablou, erau reunite în vestibulul Alianței miștilor; trebuie însă precizat că ele intră oarbe în domeniul lui Ahriman. Ceea ce spun ele sunt cuvinte care trăiesc în sufletele lor, dar de care totuși nu știu nimic. Ele viețuiesc în somn vise inconștiente care devin audibile în domeniul lui Ahriman. Strader însă, care tocmai vine acum aici, este pe jumătate conștient în tot ce viețuiește, încât mai târziu va putea să-și amintească.) |
|
| STRADER: | Îndrumările ce mi le-a dat Benedictus, De a mă viețui puternic în gândire, Ele m-au dus 'n-această-mpărăție-a morții? Eu însă speram ca, înălțat în spirit, să primesc Adevărul pe culmile luminoase ale-nțelepciunii! |
|
| AHRIMAN: | De te comporți corect, înțelepciunea care | |
| 2340 | O poți câștiga în locul ăsta Îți poate-ajunge pentru-un timp îndelungat. |
|
| STRADER: | În fața cărui spirit stă oare sufletul meu? |
|
| AHRIMAN: | Să-l recunoști mai tâziu, când amintirea Va putea să-ți recheme ceea ce-aici viețuiești. |
|
| STRADER: | Și oamenii aceștia, de ce-i găsesc În împărăția ta întunecată? |
|
| AHRIMAN: | Ei sunt în locul ăsta ca suflete doar, Și nu știu nimic despre ei În clipa asta, fiindcă-s de găsit acasă |
|
| 2350 | În somn profund adânciți. Aici însă se va revela cu totul clar Ce trăiește-n sufletele lor și ce abia aduc La propria cunoaștere, trezindu-se. Ele nici nu pot auzi ce vorbim. |
|
| LUISE FÜRCHTEGOTT: | Sufletul nu trebuie să creadă orbește Că s-ar putea 'nălța în mândră forță spre lumină Și propria ființă și-ar dezvolta-o pe deplin. Eu vreau să recunosc numai ceea ce știu. |
|
| AHRIMAN (auzit numai de Strader): | ||
| Și nu știi totuși că tu însuți mergi orbește | ||
| 2360 | În întuneric, cu mândra ta forță. Ea-ți va sluji, Strader, în opera pe care Ai smuls-o curajos din forțele mele. Pentru asta n-are nevoie de credință-n spirit, I se pare nepotrivit pentru orgoliul ei. |
|
| FRIEDRICH GEIST: | Cu-adevărat seducătoare-s căile miștilor; În viitor nu trebuie să precupețesc nimic Spre a mă dărui temeinic înțelepciunii Ce-mi poate veni din cuvintele Templului. |
|
| MICHAEL EDELMANN: | Impuslurile adevărului din suflet mă îndreaptă. | |
| 2370 | Înspre lumina spiritului; nobila învățătură Ce-atât de clar luminează viața omului Își va găsi desigur în mine cel mai bun discipol. |
|
| GEORG WAHRTMUND: | Am fost mereu adânc impresionat De tot ce mi s-a revelat din unele izvoare Despre comorile spirituale ale nobilei mistici; Din toată inima vreau să mă strădui mai departe. |
|
| AHRIMAN (auzit numai de Strader): | ||
| Intenția lor e bună; strădania rămâne însă La suprafața vieiți sufletului lor. Astfel mă voi putea folosi intens mult timp |
||
| 2380 | De marile comori pe care ei le-adăpostesc Inconștient încă în temelia sufletului lor. Par chiar să fie de folos țelului meu Pe care opera lui Strader vrea să îl dezvolte Superb și mândru în viața oamenilor pe Pământ. |
|
| MARIA TREUFELS: | Un simț al vieții sănătos, din sine însuși Îi va aduce sufletuhti și roadele spirituale, Dacă oamenii unesc venerația față de Cosmos Cu o privire clară asupra realității. |
|
| AHRIMAN (auzit numai de Strader): | ||
| Vorbește-n vis despre realitate; | ||
| 2390 | Când este trează, visează și mai bine. Acum îmi face proaste servicii; Poate vor fi mai bune-n viața următoare; Atunci însă va apărea ca ocultist și La nevoie, va povesti oamenilor viețile lor Până la-nceputurile Pământului. Dar va aprecia cu greu fidelitatea; În viața precedentă l-a ocărât pe Strader rău. Acum îl laudă; se schimbă. De ea o să se bucure mai mult Lucifer. |
|
| FRANZISKA DEMUT: | 2400 | Severa-mpărăție a Misticii, în viitor Va face una cu ființa omului, Dacă gândurile vor fi cultivate prin sentimente Iar sentimentele se vor lăsa conduse de gânduri. |
| KATHARINA RATSAM: | Oamenii aspiră să vadă lumina. O fac însă adesea ciudat; Întâi o sting și-apoi se miră Că n-o găsese în beznă nicăieri. |
|
| AHRIMAN (auzit numai de Strader): | ||
| Așa sunt sufletele care Simt satisfacție în a vorbi bine; |
||
| 2410 | Dar le lipsește soliditatea temeliei. Cu totul inaccesibile-mi rămân, Dar vor putea în viitor, prin cele ce vor face Să îmi aducă roade bune. Sunt încă departe de ceea ce se cred. |
|
| BERNARD REDLICH: | Când năzuinței de cunoaștere-i lipsește prudența, Fantezia va naște doar castele-aeriene În rezolvarea tuturor enigmelor Universului, Pe care doar gândirea riguroasă le poate stăpâni. |
|
| HERMINE HAUSER: | Lucrurile lumii mereu trebuie să se schimbe |
|
| 2420 | Dacă întreaga existență trebuie să se dezvolte deplin. Este lipsit de forța de-a-nțelege viața, cel care Poate dori ca toate să rămână neschimbate. |
|
| CASPAR STÜRMER: | A trăi în fantezie înseamnă numai Să îi răpești sufletului acele forțe prin care Se face puternic ca-n existență să ofere Un bun serviciu sieși și altora. |
|
| MARIA KÜHNE: | Sufletul care vrea să se atrofieze, S-o facă modelându-se după forțe exterioare; Adevăratul om va vrea să dezvolte doar |
|
| 2430 | Personalitatea pe care o ascunde propria ființă. |
|
| AHRIMAN (auzit numai dc Strader): | ||
| E omenesc doar ceea ce sufletele lor ascund, Dar nu se poate ști la ce vor ajunge. Cu ele, poate-și va încerca Lucifer puterile; Le poate face să creadă că ele dezvoltă cu tărie Doar forța proprie a sufletului. Deci poate nu-s pierdute pentru el. |
||
| FERDINAND REINECKE: | Cel ce vrea să-nțeleagă corect enigmele cosmice, S-aștepte ca mintea și bunul simț Să se deschidă de la sine-n viața sa. |
|
| 2440 | Iar cel ce vrea să se descurce-n viață, S-apuce ce-i este de folos și-i face bucurie. Să cauți ca din toate să-nveți înțelepciunea Și-nalte țeluri să dai oamenilor slabi, Nu duce la nimica pe Pământul ăsta. |
|
| AHRIMAN (auzit doar de Strader): | ||
| Predestinat e ăsta să fie filosof, Și chiar va fi în viitoarea viață. Cu el, pot doar să-mi reglez socotelile. Din doisprezece, de șapte am nevoie eu, Iar cinci îi dau fratelui meu Lucifer. |
||
| 2450 | Din timp în timp 'i-observ pe oameni Și cercetez ce sunt ei și ce pot. Când am ales doisprezece pentru mine, Nu am nevoie să caut mai mult. Dacă-aș ajunge să-l caut pe-al treisprezecelea, El s-ar asemăna cu primul în mod evident. Când pot atrage pe cei doisprezece-n sfera mea, Atunci, prin felul de a fi al sufletului lor, Și ceilalți trebuie să le urmeze. (Continuă pentru sine; ca Strader să nu audă, îi astupă urechile.) Pân 'acum nu mi-a reușit nimic din asta; |
|
| 2460 | Pământul n-a vrut să mi se supună. Dar mă voi strădui de-a lungul veșniciilor Pân 'ce voi câștiga poate victoria. Ce nu-i pierdut, trebuie să fie folosit. (Din nou auzit numai de Strader): Tu vezi, nu spun cuvinte frumoase; De fapt nu vreau să le plac oamenilor. Cel ce vrea prin cuvântări ticluite să stârnească Entuziasmul pentru țelurile sale, Acela trebuie să se ducă-n alte lumi. Dar cel care cu rațiunea și simțul adevărului |
|
| 2470 | Privește lucrurile ce se fac aici prin mine, Poate recunoaște că la mine se află forțele Fără de care copiii oamenilor ar trebui Să se piardă-n existența pământească. Chiar lumile divine au nevoie de mine; Fiindcă ele-mi răpesc de fapt sufletele Abia după ce am lucrat 'n-adâncul lor. Atunci adversarii mei reușesc să-i ispitească Pe oameni să creadă că existența mea Ar fi de prisos Universului. |
|
| 2480 | Încât sufletele visează – ce-i drept – despre lumi înalte Dar o forță puternică dispare în devenirea Pământului. |
|
| STRADER: |
Tu vezi în mine sufletul ce ar putea Să te urmeze și să-ți consacre forțele lui. Și ce-am văzut aici pare s-arate că numai Lipsa rațiunii și a simțului sănătos Îi face pe oameni adversarii tăi. Adevărat, n-ai folosit cuvinte frumoase; Ţi-a plăcut să schițezi aproape batjocoritor Destinul acestor oameni sărmani. ........................................................ |
|
| 2490 | Trebuie să recunosc că socotesc a fi bun Ceea ce vrei să dai sufletelor oamenilor. Prin tine, ele se pot întări îmbogățindu-se În bine, și pot să câștige în rău Doar dacă dinainte erau rele. Va trebui ca oamenii înșiși, din adâncul Inimii lor, să își aplice batjocura ta, Numai să poată să se cunoască mai bine. Dar ce țâșnește-aici din sufletul meu? Rostesc cuvinte ce m-ar nimici |
|
| 2500 | De-ndată ce le-aș găsi juste pe Pământ. …………………………………………………. Tu trebuie să gândești așa; nu pot găsi Decât adevărat ceea ce tocmai ai spus; Dar este adevăr numai în locul ăsta; Și el devine eroare pentru lumea pământească, Dacă se dovedește-așa cum apare aici. Nu pot cu gândirea mea omenească Să merg mai deaprte... Aici e la capătul ei. ………………………………………………….. În vorbele tale aspre răsună durerea din tine; Și tot durere sunt ele și-n mine. ...................................................... |
|
| 2510 | Privindu-te... pot... doar să gem... să plâng. (Pleacă repede.) (Intră Maria și Thomasius, amândoi deplin conștienți; ei pot auzi astfel tot ce se petrece și pot vorbi conștient.) |
|
| THOMASIUS: | Maria, spaima emană-aici de peste tot, Se-ndeasă și-apasă în ființa mea; Unde găsesc forța să mă opun lăuntric? |
|
| MARIA: | Făgăduința mea sacră și gravă radiază fortă; Și sufletul tău poate suporta apăsarea De vrei să-i simți efectul vindecător. |
|
| AHRIMAN (pentru sine): | Aceștia-mi sunt trimiși de Benedictus; El i-a-ndrumat așa încât mă recunosc Când mă adulmecă în sfera mea. (Vorbind mai departe, încât să poată fi auzit de Thomasius și Maria.) |
|
| 2520 | Thomasius, a trebuit ca Păzitorul să-ți îndrume În împărăția mea primii pași Ce trebuia să-i faci spre-aceea lumină Pe care-o cauți în adâncul ființei tale. Eu pot să-ți dau adevărul, dar în suferințe Pe care eu le duc de mii și mii de ani, Căci adevărul mă poate găsi aici, desigur, Dar el trebuie să se despartă de bucurie 'Nainte de-a intra prin poarta mea. |
|
| THOMASIUS: | Deci trebuie să privesc fără bucurie | |
| 2530 | Sufletul pe care doresc fierbinte să îl văd? |
|
| AHRIMAN: | Dorința fericește doar când căldura sufletului O poate întreține; aici însă dorințele îngheață Și trebuie astfel să trăiască-n frig. |
|
| MARIA: | Și în câmpiile de gheață veșnic pustii Îmi pot conduce prietenul, acolo unde lui Cu greu 'i-apare lumina pe care spiritele trebuie Să o creeze când beznele paralizează forțele de viață. Thomasius, simte puterea sufletului tău! (Apare Păzitorul Pragului.) |
|
| AHRIMAN: | Chiar Păzitorul însuși trebuie să-ți aducă lumina | |
| 2540 | Pe care-n clipa asta ți-o dorești arzător. |
|
| THOMASIUS: | Voi putea s-o văd pe Theodora! |
|
| PĂZITORUL: | Sufletul ce-ți stă 'nainte, la Pragul meu, În veșmântul purtat de el cu mulți ani în urmă Pe Pământ, el a-nvăpăiat în temeliile Cele mai adânci ale sufletului tău, În ceasul cel mai greu al vieții tale, Cea mai puternică iubire ce-i ascunsă-n tine. – Când încă erai 'n-afara acestei împărății Și mă rugai să îți îngădui să intri, |
|
| 2550 | El ți-a apărut în imagine; iar iluzia-i posibilă Doar în imaginea creată de dorință. Acum vei putea privi însă în adevăr Sufletul care, într-o viață de demult, Locuia-n acel bătrân pe care l-ai văzut. |
|
| THOMASIUS: | Îl văd din nou în veșmântul lung, Pe venerabilul bătrân cu chipul grav. O, suflete care-ai trăit în acest înveliș, De ce te-ascunzi de-atâta timp de mine? Trebuie, nu poate fi decât Theodora. |
|
| 2560 | O, deja realitatea prinde chip din viața de imagini Acoperite la-nceput cu-n văl – Theo... eu însumi! (La silabele „Theo” apare Dublul.) |
|
| DUBLUL LUI THOMASIUS (se apropie foarte mult de Thomasius): | ||
| Mă recunoaște... și contemplă-te în mine! |
||
| MARIA: | Eu pot să te urmez în temeliile lumilor, în care Sufletele-și cuceresc simțământul divinului Prin victorii care nimicesc și din care nimicire Își cuceresc curajos existența. (Bubuit de tunet și întuneric.) (Cortina cade.)
|
|
