Se pare că mulți oameni nu se pot acomoda cu ideea tripartiției organismului social pentru că se tem că această idee vrea să despartă, în cadrul organizării vieții sociale, ceea ce în realitate trebuie să acționeze într-o unitate indivizibilă. Este adevărat că omul angajat în viața economică intră, prin activitatea lui economică, în relații juridice cu semenii săi, și că viața spirituală depinde de aceste raporturi juridice și, de asemenea, de situația sa economică. În om, aceste trei activități de viață sunt unite; cât timp trăiește, el este implicat în toate trei.
Rezultă însă de aici și un motiv ca aceste trei activități de viață să fie administrate dintr-un singur punct central? Și cere aceasta ca toate trei să fie administrate după aceleași principii? În om și în activitatea lui se completează multe lucruri care provin din izvoare diferite. El este dependent de însușirile care-i sunt transmise prin ereditate de la strămoșii lui. El gândește și acționează însă și în sensul a ceea ce educația altor oameni și a înaintașilor lor a făcut din el. Ce ciudat ar fi dacă cineva ar vrea să afirme că omul, ca ființă unitară, este scindat pentru că asupra lui acționează, din direcții diferite, ereditatea și educația? Nu trebuie să spunem, mai degrabă, că omul ar rămâne imperfect dacă atât ereditatea cât și educația ar lucra dintr-un singur izvor la plăsmuirea vieții lui?
Că sunt influențe ce trebuie să se reverse astfel asupra omului în virtutea legilor naturii, din diferite direcții, spre a corespunde tocmai prin această diversitate nevoilor ființei sale, acest fapt oamenii îl înțeleg, pentru că neînțelegerea ar fi absurdă. Dar ei nu vor să se lase convinși de adevărul faptului că dezvoltarea facultăților spirituale, ordinea raporturilor juridice, plăsmuirea vieții economice nu-l pot primi în mod just pe om în sferele lor decât dacă ele sunt reglementate, în cadrul ordinii sociale în care trăiește, din puncte centrale diferite, conform cu niște puncte de vedere diferite. O viață economică ce rânduiește ea însăși drepturile oamenilor antrenați în activitatea economică de producție și care face ca oamenii să fie educați și învățați conform cu interesele ei, transformă omul într-o rotiță a mecanismului economic. Ea face ca omului să i se pipernicească spiritul, care se poate dezvolta liber numai dacă înflorește conform cu propriile sale impulsuri. Ea face să i se pipernicească, de asemenea, raporturile afective cu semenii săi, care nu vor să fie influențate poziția față de acești semeni pe care el o are în virtutea situației lui economice; raporturi care tind mai degrabă spre reglementarea lor în sensul egalității tuturor oamenilor în ceea ce privește omenescul pur. O viață juridică sau de stat, care dispune de dezvoltarea facultăților umane individuale, apasă asupra acestei dezvoltări ca o povară grea; căci ea va manifesta în mod natural, pe baza intereselor care apar în cadrul ei, tendința de a dezvolta aceste facultăți conform cu nevoile, nu conform cu natura lor proprie, chiar și atunci când la început există cea mai mare bunăvoință de a se avea în vedere particularitățile oamenilor. Iar o asemenea viață juridică imprimă și ramurilor economice dirijate de ea un caracter care nu provine din nevoile economice înseși. În cadrul unei asemenea vieți juridice omul este strâmtorat din punct de vedere spiritual, iar din punct de vedere economic este împiedicat, pentru că se află sub tutelă, să dezvolte niște interese adecvate ființei sale. O viață spirituală care ar vrea să stabilească ea raporturile juridice, ar ajunge în mod necesar, date fiind inegalitatea facultăților umane, și la o inegalitate a drepturilor; și ea și-ar nega adevărata ei natură, dacă s-ar lăsa determinată în activitatea ei de interesele economice. În cadrul unei asemenea culturi spirituale omul n-ar putea ajunge la o conștiență justă a ceea ce spiritualul poate însemna cu adevărat în viața lui; căci el ar vedea spiritualul depărtându-se din cauza nedreptății și falsificându-se prin faptul că urmărește scopuri economice.
Omenirea lumii civilizate a prezentului a ajuns în situația ei actuală din cauză că cele trei domenii ale vieții s-au contopit, în multe privințe, în timpul ultimelor secole, formând statul unitar. Iar neliniștea epocii actuale constă în faptul că un număr nebănuit de mare de oameni, fără a fi conștienți de caracterul propriu-zis al năzuinței sale, tinde să dezvolte aceste trei tărâmuri ale vieții din organismul social drept componente separate, astfel încât viața spirituală să se poată plăsmui în mod liber pe baza propriilor ei impulsuri; astfel încât viața juridică să fie clădită, în mod democratic, pe confruntarea – nemijlocită sau mijlocită – dintre oamenii egali între ei; iar viața economică să cuprindă numai producerea circuitului mărfurilor.
Există diferite puncte de plecare pentru a se ajunge la înțelegerea faptului că tripartiția organismului social este necesară. Unul dintre aceste puncte de plecare este cunoașterea naturii umane actuale. Poate că, din punctul de vedere al unei anumite teorii sociale și al unei păreri partinice, unii vor găsi că este neștiințific și nepractic să se spună că în legătură cu organizarea conviețuirii umane trebuie întrebată psihologia, în măsura în care această psihologie știe ce este adecvat naturii umane. Ar fi totuși o nenorocire incomensurabilă dacă ar fi reduși la tăcere toți aceia care vor să-i păstreze acestei psihologii „sociale” dreptul de a contribui la modelarea vieții sociale. După cum există oameni orbi pentru culoare, daltoniștii, care văd lumea în cenușiu, există și reformatori și revoluționari pe tărâm social orbi în ceea ce privește psihologia, care ar vrea să modeleze organismul social ca pe o întovărășire economică, în care oamenii înșiși să trăiască asemenea unor ființe mecanizate. Și acești agitatori, orbi în ceea ce privește psihologia, habar nu au, ei înșiși, de orbirea lor. Ei știu un singur lucru, că a existat întotdeauna o viață juridică și o viață spirituală, alături de viața economică; și ei cred că dacă vor modela viața economică așa cum consideră ei că e bine, tot restul va veni „de la sine”. Numai că aceasta nu va veni; sistemul social va fi ruinat. De aceea e foarte greu să te înțelegi cu cei orbi față de psihologie; de aceea este, din păcate, necesar, să ne asumăm lupta cu ei, lupta care nu pornește de la cei văzători în ale psihologiei, ci de la ei.
