Din discuțiile sterile care sunt purtate în prezent, în multe cercuri, despre consiliile de întreprindere, se poate percepe în mod clar cât de puțină înțelegere mai există față de cerințele care s-au născut în omenire, pe baza dezvoltării ei istorice, pentru prezentul și viitorul apropiat. Despre faptul că în cadrul creației și al încercărilor de modelare socială a vieții și a democrației vor să se manifeste două imbolduri existente în însăși ființa umană a epocii moderne, majoritatea celor care-și spun cuvântul în asemenea discuții nu bănuiesc nimic. Amândouă aceste imbolduri vor acționa neliniștitor și distrugător în viața publică până când vom reuși să ajungem la niște forme de organizare în cadrul cărora ele să se poată dezvolta, dar imboldul social care va trebui să trăiască în circuitul economic nu se va putea manifesta niciodată, conform cu esența sa, într-un mod democratic. Pentru el esențialul este ca oameni angajați în producția economică să răspundă nevoilor îndreptățite ale semenilor lor. O reglementare a circuitului economic, cerută de acest imbold, trebuie să se întemeieze pe ceea ce fac unele pentru altele persoanele care desfășoară o activitate economică. La baza a ceea ce ele fac trebuie să stea însă niște contracte care să se dezvolte din pozițiile economice ale oamenilor angajați în activitatea economică. Pentru încheierea acestor contracte, dacă e ca ele să acționeze în mod social, sunt necesare două lucruri. În primul rând, ele trebuie să poată izvorî din inițiativa liberă, bazată pe înțelegerea lucrurilor, a oamenilor individuali; în al doilea rând, acești oameni individuali trebuie să trăiască în cadrul unui corp economic în care există posibilitatea ca, prin asemenea contracte, realizările omului individual să fie puse la dispoziția tuturor în modul cel mai bun posibil. Prima cerință poate fi îndeplinită numai dacă nici o influență administrativă de natură politică nu se va interpune între omul care desfășoară o activitate economică și raportul său cu izvoarele și interesele vieții economice. Celei de a doua cerințe i se dă satisfacție dacă aceste contracte vor fi încheiate nu conform cu cerințele pieții nereglementate, ci conform cu condițiile care rezultă prin aceea că, în funcție de necesități, unele ramuri de producție se vor asocia unele cu altele și cu unele asociații de consum, astfel încât circulația mărfurilor să se desfășoare în sensul acestor asociații. Prin existența acestor asociații este prefigurat, pentru persoanele angajate în activitatea economică, drumul pe care ele trebuie s-o apuce în fiecare caz în parte pentru reglementarea contractuală a activității lor.
Pentru o viață economică organizată în acest fel nu există parlamentări. Există numai situarea destoinică și pricepută într-o anumită ramură de producție și legătura între propria poziție și alte poziții, în modul cel mai util pentru societate. Ceea ce se întâmplă în cadrul unui asemenea corp economic, nu este reglementat prin „ești”, ci prin limbajul necesităților sociale, care se adâncește prin propria sa natură în ceea ce este realizat de omul cel mai destoinic și mai priceput în materie și este condus, prin colaborarea dintre federații, spre locul potrivit consumării sale.
Dar, după cum în organismul natural unul dintre sistemele de organe s-ar autodizolva prin propria lui activitate dacă n-ar fi reglat de un altul, tot astfel una dintre componentele organismului social trebuie reglementată de către celelalte. Ceea ce realizează oamenii angajați în activitatea economică în cadrul corpului economic, duce, cu timpul, la niște prejudicii specifice acestuia, dacă organizarea politico-juridică – aceasta trebuie să se sprijine pe o bază economică tot așa de sigur pe cât de sigur este că viața economică nu poate avea o bază democratică – n-ar lucra în sensul prevenirii unor asemenea prejudicii. În satul democratic de drept, parlamentarea este îndreptățită. Ceea ce ia naștere aici, acționează în activitatea economică a oamenilor în mod compensator asupra tendinței vieții economice de a duce la prejudicii. Dacă cineva ar vrea să încadreze viața economică însăși în administrarea structurii juridice, el i-ar răpi destoinicia și mobilitatea.
Dreptul trebuie primit de către oamenii ce desfășoară activitatea economică dintr-un loc aflat în afara sferei acesteia, și doar aplicat în viața economică.
Dezbaterile asupra unor asemenea lucruri ar trebui să se facă acolo unde are loc organizarea de întreprindere. În loc de aceasta, aici domnește o vorbărie de pe niște poziții care corespund vechiului principiu de a se da legilor politice o formă care să satisfacă interesele grupurilor angajate în activitatea economică. Dacă în prezent alte grupuri decât cele din trecut vor să procedeze conform acestui principiu, aceasta nu schimbă nimic faptul că azi mai lipsește încă un spirit nou acolo unde el este deja imperios necesar.
Situația este astăzi de așa natură că nu se va putea ajunge la o însănătoșire a vieții publice decât atunci când un număr suficient de mare de oameni vor înțelege adevăratele cerințe sociale, politico-juridice și spirituale ale prezentului. Oameni care au bunăvoința și puterea de a transmite și altora înțelegerea necesară pe acest tărâm. Dar lucrurile sunt de asemenea natură că piedicile care încă stau în calea acestei însănătoșiri vor dispărea numai în măsura în care se va răspândi înțelegerea caracterizată aici. Căci a crede că aceste piedici sunt o entitate obiectivă, aflată în afara capacității de înțelegere umană, este numai o superstiție politico-socială. Aceasta o afirmă numai aceia care nu înțeleg niciodată care este raportul real dintre idee și practică. Asemenea oameni spun: idealiștii au, desigur, idei bune sau bine intenționate; dar „așa stau lucrurile, aceste idei nu pot fi înfăptuite”. Nu, nu este așa, ci pentru înfăptuirea anumitor idei în epoca prezentă singura piedică o constituie acei oameni care au credința caracterizată adineauri și, pe deasupra, și puterea de a acționa în sensul acestei credințe, frânând lucrurile. O asemenea putere o au, de asemenea, aceia cu care masele populare s-au asociat în grupări de partid mai vechi, drept „conducători” ai lor, și pe care ele îi urmează supuse. De aceea, o condiție fundamentală pentru această însănătoșire, este dizolvarea acestor grupări de partid și creșterea înțelegerii pentru ideile care se dezvoltă din sesizarea concretă a lucrurilor, fără nici o legătură cu părerile de partid sau de grup de odinioară. Este o problemă arzătoare a epocii actuale aceea de a se găsi căi și mijloace pentru a se pune în locul părerilor de partid aceste idei independente, care pot oferi sâmburi de cristalizare pentru unirea unor oameni veniți din sânul celor mai diferite partide. A unor oameni care sunt în stare să-și dea seama că partidele existente s-au perimat; și că stările sociale ale prezentului sunt o dovadă deplin valabilă a acestei perimări.
Este lesne de înțeles că oamenilor care au nevoie de această dovadă nu le va fi ușor s-o găsească. Maselor nu le va fi ușor pentru că cei care se află în rândurile lor n-au timp și liniște și adeseori nici pregătirea școlară necesară. Conducătorilor nu le va fi ușor pentru că prejudecățile lor și puterea pe care o au sunt înrădăcinate în părerile pe care le-au susținut mai înainte. Existența acestor două lucruri face cu atât mai imperioasă îndatorirea de a căuta adevăratul progres al omenirii în afara tradițiilor de partid ale epocii actuale, nu în cadrul acestora. Azi nu este suficient să știi ce constituții trebuie să ia locul celor de până acum; este necesar să se lucreze în sensul de a se aduce noile idei într-o asemenea direcție încât ele să provoace cât mai repede posibil dizolvarea vechiului sistem al partidelor și să facă posibil să se năzuiască spre țeluri noi. Acela care nu are acest curaj, nu poate contribui la însănătoșirea vieții sociale; iar acela care nutrește superstiția că o asemenea străduință este o utopie, construiește pe un teren care este pe cale de a se scufunda.
