Despre „socializare” mulți vorbesc astăzi ca și cum prin aceasta s-ar putea înțelege o sumă de instituiri exterioare în stat sau în conviețuirea socială prin care ar urma să fie satisfăcute anumite cerințe ale omenirii moderne. Oamenii își imaginează că aceste instituiri încă nu există; și că de aceea domnește nemulțumirea și confuzia. Când ele vor exista, vom avea, cu siguranță, o conviețuire și colaborare socială ordonată a oamenilor. Din cauză că mulți se dăruiesc în mod mai mult sau mai puțin conștient unei asemenea păreri, apar multe reprezentări dăunătoare în legătură cu „problema socială”. Căci instituirile exterioare nu pot fi astfel modelate încât ele să facă posibilă prin ele înseși pentru oameni o viață satisfăcătoare din punct de vedere social. Asemenea instituiri vor fi fiind bune din punct de vedere tehnic dacă datorită lor pot fi produse bunuri și acestea pot fi conduse spre cei care le folosesc în modul cel mai adecvat scopului. Dar din punct de vedere social aceste instituiri vor fi bune de-abia atunci când, în cadrul lor, niște oameni cu gândire socială vor administra în folosul comunității bunurile produse. Oricum vor fi fiind instituirile: poate fi concepută întotdeauna o activitate a unor oameni sau grupuri de oameni care să aibă caracter antisocial.
N-ar trebui să ne lăsăm pradă iluziei că ar putea fi create niște condiții de viață satisfăcătoare din punct de vedere social fără oameni cu „dispoziție socială”. Căci o asemenea iluzie este o piedică pentru ideile sociale cu adevărat practice. Ideea despre tripartiția organismului social tinde spre eliberarea totală de o asemenea iluzie. Nu e, de aceea, greu de înțeles că ea este atacată în mod violent de toți aceia care mai trăiesc astăzi în ceața tulbure a acestei iluzii. În cadrul uneia dintre cele trei componente ale organismului social această idee tinde spre o colaborare între oameni care să se bazeze în întregime pe relațiile libere și pe socializarea liberă de la individualitate la individualitate. Aici individualitățile nu sunt constrânse să intre în tiparele nici unei instituiri dinainte stabilite. Felul în care ele se sprijină și se stimulează reciproc va rezulta numai și numai din ceea ce unul poate fi pentru celălalt prin facultățile și realizările sale. Nu este de mirare că în prezent mulți oameni nu-și pot imagina deloc altceva decât că în cazul unei asemenea modelări libere a relațiilor umane din componenta spirituală a organismului social, în cadrul acestei componente vor rezulta în mod inevitabil numai stări anarhice. Acela care gândește așa nu știe că forțe ale naturii umane celei mai lăuntrice sunt împiedicate în dezvoltarea lor prin faptul că omul este obligat să intre în șabloanele vieții de stat sau economice. Asemenea forțe ale celei mai lăuntrice naturi umane nu pot fi dezvoltate prin niște instituiri, ci numai dacă o ființă umană acționează asupra altei ființe umane în deplină libertate. Iar ceea ce se dezvoltă aici, acționează nu în mod antisocial, ci în mod social. Interiorul uman care desfășoară o activitate socială se pipernicește dacă-i sunt transmise prin ereditate sau prin educație niște instincte care provin din niște privilegii de stat sau de la puterea economică.
Organismul social tripartit va scoate la suprafață, prin comportarea lui spirituală, izvoare mereu noi de impulsuri sociale. Acestea vor îmbina cu spirit social relațiile juridice ale oamenilor, care trebuie să-și găsească reglementarea în statul democratic, și ele vor introduce acest spirit social și în modul de conducere a vieții economice.
Cât despre circuitul economic, în cadrul acestuia formele de viață ale epocii moderne nu vor putea frâna tendința spre antisocial. Căci comunității i se slujește cel mai bine dacă individul își poate folosi nestânjenit facultățile pentru a contribui la prosperitatea acestei comunități. Pentru aceasta este însă necesar ca acest individ să poată acumula capital și să se poată uni cu alții în mod liber, pentru a-l valorifica din punct de vedere economic. Iluzia socialistă a crezut că aceste mase de capital acumulate tot mai mult, în cele din urmă ar putea trece pur și simplu de la posesorii lor particulari la comunitate și prin acesta s-ar înfăptui în siguranță o orânduire socială socialistă. În realitate, o asemenea trecere ar duce în mod inevitabil la pierderea fertilității economice; căci aceasta se bazează pe facultățile individuale ale omului. Ar trebui să ne mărturisim fără rezerve: circuitul economic va avea cea mai mare putere vitală dacă pe propriul lui tărâm nu i se va răpi amintita tendință spre antisocial; în schimb, dintr-un alt domeniu, din componenta spirituală a organismului social, îi vor fi furnizate în permanență forțe care să transforme iarăși antisocialul care se naște în ceva social.
În cartea mea Punctele centrale ale problemei sociale…, am încercat să arăt că un mod de a gândi cu adevărat social nu poate dori ca administrarea capitalului de către un individ sau de către un grup de oameni să fie înlocuită prin administrarea sa de către comunitate; ci că, dimpotrivă, individul trebuie să aibă posibilitatea de a-și pune nestânjenit facultățile în slujba comunității, prin valorificarea capitalului, și că, dacă acest individ nu va mai vrea sau nu mai poate să-și folosească facultățile pentru valorificarea capitalului, acesta trebuie transferat asupra altuia, care are facultăți similare. Acest transfer nu trebuie să se facă prin acordarea unor privilegii de stat sau prin aplicarea puterii economice, ci prin gândirea dobândită pe baza educației din cadrul vieții spirituale libere, a acelui succesor, care este cel mai potrivit din punct de vedere social.
Acela care vorbește în acest fel de vindecarea stărilor noastre sociale, vede în spirit cum va fi batjocorit de toți aceia care se consideră astăzi oameni practici pentru viață. El, în primă instanță, trebuie să suporte această batjocură deși știe că mentalitatea celor care își bat joc astfel a provocat îngrozitoarea catastrofă mondială din ultimii ani. Această batjocură va mai putea să dureze un timp. Pe urmă însă nici chiar oamenii cei mai încuiați de acest fel nu vor mai putea rămâne pe poziția lor, în fața învățămintelor pe care ni le vor da realitățile sociale. Va trebui atunci să amuțească fraza goală care spune că, poate, la baza unor propuneri ca cele cuprinse în tripartiție (tristructurare) stau intenții bune, dar că „nu există oameni potriviți pentru înfăptuirea lor”. În orice caz, cei care formulează această frază nu sunt „oamenii potriviți pentru aceasta”. Atunci să facă bine să se retragă și să nu-i împiedice cu puterea lor brutală, în munca rodnică, pe aceia care bucuros ar vrea să facă în așa fel încât instinctele sociale ale oamenilor să înflorească în cadrul unei vieți spirituale libere.
