Printre multele obiecții care pot fi ridicate împotriva ideii de tripartiție a organismului social, este una care poate fi prezentată cam în felul următor: Eforturile gânditorilor politici din epoca modernă au tins, pe un anumit tărâm, să creeze raporturi juridice care să țină seama de relațiile economice de producție apărute în acest timp. Întreaga muncă, așa se poate spune, care a fost depusă în această direcție, nu ia în considerare ideea tripartiției și vrea pur și simplu să despartă viața juridică de viața economică.
Acela care ridică această obiecție crede că prin ea poate trimite la plimbare ideea de tripartiție ca pe ceva care aruncă în vânt experiențele oamenilor practici și care vrea să conlucreze, făcând abstracție de aceste experiențe, la plăsmuirea vieții sociale. În realitate însă este tocmai invers. Adversarii tripartiției spun: „ar trebui să reflectăm la dificultățile care s-au ivit în cazul tuturor încercărilor de a se crea pentru relațiile de producție moderne niște raporturi juridice corespunzătoare. Ar trebui să ne gândim ce rezistențe au întâmpinat aceia care au făcut asemenea încercări. Adeptul tripartiției însă trebuie să spună: tocmai aceste dificultăți sunt o dovadă a faptului că s-a căutat pe calea nepotrivită. S-a vrut să se găsească pentru viața socială o formă în care, din economie și drept unitar ordonate, să rezulte satisfacerea anumitor cerințe ale epocii moderne. Dar ar trebui să vedem că în viața economică, dacă este condusă într-un mod adecvat scopului, iau naștere niște stări care acționează împotriva conștienței juridice, dacă nu se face ceva în afara circuitului economic pentru combaterea acestui efect. Viața economică are interesul ca niște persoane sau grupuri de persoane, care sunt deosebit de capabile în ceea ce privește activitatea de producție, să poată ajunge la acumulări de capital pentru a putea desfășura această activitate. Căci în prezent comunității i se poate sluji cel mai bine numai prin ceea ce niște oameni capabili realizează prin administrarea unor mase mari de capital pe anumite tărâmuri. Dar, conform cu esența vieții economice, comunității i se poate sluji numai dacă sunt produse în modul cel mai bun, pentru societăți, bunurile de care ea are nevoie. Prin această activitate producătoare de bunuri, în mâinile celor ce-i slujesc va fi pusă o anumită putere economică. Că nu poate fi astfel, de acest lucru ține cont ideea de tripartiție. De aceea ea vrea să se caute realizarea unor stări sociale în care această putere poate, ce-i drept, să ia naștere, dar în cadrul cărora ea să nu poată aduce prejudicii societății. Ea nu vrea să suprime acumularea de mase de capital la câte o persoană individuală, pentru că-și dă seama că implicit ar dispărea și posibilitatea ca facultățile acestei persoane individuale să fie puse în slujba socială a comunității. Dar ea vrea ca, în momentul când cineva nu mai poate asigura administrarea mijloacelor de producție aflate în sfera puterii sale, acestea să fie transmise unei alte persoane capabile. Aceasta trebuie să le poată dobândi nu prin mijloacele puterii sale economice, ci prin faptul că este cel mai capabil. Dar aceasta se poate realiza numai dacă transmiterea se va face conform cu niște puncte de vedere care nu au nimic comun cu mijloacele puterii economice. Asemenea puncte de vedere pot rezulta numai dacă oamenii sunt situați cu interesele lor și în alte cercuri de viață decât cele economice. Dacă este unit om cu om pe un sol juridic ce sugerează alte interese decât cele de natură economică, atunci aceste interese se vor putea manifesta. Dacă omul se pierde cu totul în interesele produse numai de viața economică, atunci celelalte interese nu iau naștere de loc. Dacă e ca în cel aflat în posesia mijloacelor de producție să se dezvolte sentimentul că într-o poziție economică nu acționează cel mai bine acela care o dobândește prin puterea lui economică, ci cel care o dobândește prin capacitățile lui, atunci acest sentiment trebuie să crească pe un tărâm de viață care să fie creat alături de cel economic. Pe propriul ei tărâm, viața economică creează, ce-i drept, simțul pentru puterea economică, dar nu totodată și pe acela pentru dreptul social. De aceea au eșuat în mod inevitabil încercările de a face să se nască, din gândirea economică însăși, dreptul social.
Pe asemenea lucruri, care-și au rădăcinile în realitatea vieții, contează ideea tripartiției organismului social. Pentru ea este de o importanță capitală experiența făcută de aceia care au vrut să creeze niște raporturi juridice moderne pentru formele economice moderne. Dar aceste experiențe n-o fac să adauge, la multele încercări eșuate, una nouă, făcută pe baza aceluiași mod de a gândi. Ea nu vrea să facă să se nască niște drepturi sociale dintr-un domeniu al vieții din care ele nu se pot ivi, ci ea vrea să se plăsmuiască viața din care, de-abia pe urmă, pot lua naștere aceste drepturi. În epoca modernă circuitul economic a înghițit această viață, ea trebuie să fie mai întâi eliberată din nou de el. Putem înțelege ideea tripartiției numai dacă încercăm să ne dăm seama că viața economică are în permanență nevoie de corectarea din afară a propriilor ei forțe, dacă e ca ea să nu producă în sine niște efecte care o frânează. Ea este astfel corectată dacă, alături de ea, o viață spirituală independentă și un sol juridic independent asigură acest lucru. Astfel unitatea vieții sociale nu e distrusă, ci de fapt de-abia în acest fel ea este realizată în sensul just. Această unitate nu apare datorită faptului că noi facem ordine pe baza unei puteri centrale, ci datorită faptului că o facem să ia naștere prin interacțiunea acelor forțe care, ca forțe individuale, vor să trăiască separat, spre a produce viața unui întreg. Așadar, experiențele care au fost făcute cu încercările de a se crea, pentru viața economică modernă raporturi juridice din sânul ei înseși, n-ar trebui privite în așa fel încât pe baza lor să ridicăm obiecții împotriva tripartiției; ci ar trebui să ne dăm seama că aceste experiențe duc în linie dreaptă la recunoașterea faptului că ideea tripartiției este cerută de viața modernă.
