Mi s-a părut imposibil să nu răspund la întrebarea pe care mi-a pus-o prietenul meu, Dr. Jules Sauerwein în timpul vizitei pe care mi-a făcut-o. În primul rând pentru că eu consider că în clipele actuale fiecare om care știe ceva despre realitatea războiului trebuie să vorbească. În condițiile actuale, trebuie să consider tăcerea în această privință, drept încălcare a datoriei. Ceea ce am spus cu acest prilej am putut-o face absolut independent de memoriile domnului von Moltke. Am auzit tot ce am spus, de la domnul von Moltke în noiembrie 1914, și chiar și mai târziu, și nu mi s-a pus niciodată condiția de a nu le divulga. Desigur că era de la sine înțeles să nu vorbesc despre ele la momentul nepotrivit.
În al doilea rând mai trebuie luat încă ceva în considerare. L-am cunoscut pe domnul von Moltke și am învățat să prețuiesc de-a lungul anilor nobila puritate a acestei personalități, de pe buzele căruia nu a ieșit cu certitudine niciodată vreun neadevăr subiectiv. În iulie 1914, el a fost pus într-o situație tragică. El știa ce decizie trebuie să ia ca sarcină militară a sa, și știa că este singurul care trebuie să decidă. Trebuie să remarc acum că în timpul unei alte scurte vizite, Dr. Jules Sauerwein mi-a povestit că din anumite cercuri se răspândește vestea că von Moltke ar fi murit cu mintea rătăcită. El m-a întrebat ce este adevărat din aceasta, și care este legătura acestor fapte cu războiul. Simt că este de datoria mea ca și în fața acestei colportări de zvonuri neadevărate și revoltătoare, să nu tac (nici nu este nevoie să mai spun că doamna von Moltke nu a știut nimic de convorbirile mele cu Dr. Sauerwein).
Sunt de părere că dezbaterile referitoare la „vina” războiului se deplasează pe traiectorii incorecte. Căci nu se poate vorbi despre „vină” așa cum se procedează. Evenimentele sunt tragice. Iar războiul a luat naștere dintr-o situație tragică. Acest lucru este cel mai bine arătat, cred eu, de ceea ce am auzit de la domnul von Moltke despre evenimentele cele mai apropiate de război. Asupra vorbăriei lipsite de sens privitoare la înclinațiile „mistice” ale lui von Moltke, nu simt nevoia să mă refer. Ceea ce a făcut el în acest război, l-a considerat drept o necesitate provenită din sarcinile sale militare. Iar eu cred că ceea ce a afirmat el poate situa discuțiile despre „vina” războiului pe o altă bază decât cea pe care se desfășoară ele astăzi în lume.
Rudolf Steiner
