Trecerea succesivă a omenirii de la etapa de conștiență în care omul se simțea un mădular al ordinii divin-spirituale la etapa actuală, în care el se simte o individualitate despărțită de elementul divin-spiritual, utilizându-și în mod independent gândurile, se poate urmări din punctul de vedere al omenirii. Acest lucru s-a făcut în ultimul articol.
Prin contemplare suprasensibilă se poate schița însă și un tablou despre ceea ce viețuiesc Mihael și ai săi în timpul acestui curent evolutiv, deci putem urmări același șir de evenimente și din punctul de vedere al lui Mihael. Așa ceva încercăm să facem acum.
Mai întâi există o epocă arhaică, despre care nu se pot spune alte lucruri decât niște întâmplări petrecute în rândul entităților spiritual-divine. Avem de-a face mereu cu fapte ale zeilor. Zeii înfăptuiesc ceea ce le sugerează impulsurile entităților lor; în mod corespunzător, ei sunt satisfăcuți în această activitate. Singurul lucru în discuție aici este ce viețuiesc ei în toate aceste acțiuni. Doar într-un colțișor al câmpului de activitate al acestor zei se poate remarca ceva care ar vrea să fie omenirea. Ea este doar o parte din sfera de acțiune a zeilor.
Entitatea spirituală care de la bun început și-a îndreptat privirea spre omenire este Mihael. El organizează cumva acțiunea divină în așa fel, încât într-un colț cosmic omenirea să poată exista în continuare. Felul în care acționează el în aceasă chestiune este înrudit cu felul de a acționa care se revelează mai târziu în om, sub formă de intelect; deosebirea este că aici acționează ca o forță ce curge prin Cosmos în ordinea ideatică, producând realitatea. În această forță acționează Mihael. Sarcina sa este de a administra inteligența cosmică. El și-ar dori și următoarea treaptă de progres în domniul său, care nu poate consta decât în a concentra în viitor în individualitatea omenească ceea ce acționeză dispersat ca inteligență în întregul Cosmos. Ceea ce se realizează este următorul lucru: în evouția Cosmosului apare o epocă în care acesta nu mai trăiește din inteligența sa actuală, ci din cea trecută, inteligența actuală fiind concentrată în curentul evolutiv al omenirii.
Mihael ar dori să mențină ceea ce se dezvoltă ca inteligență în cadrul omenirii într-o permanentă legătură cu ființele divin-spirituale.
Lui i se opune însă o rezistență. Evoluția pe care o parcurg zeii de la desprinderea intelectualității de acțiunea ei cosmică până la încorporarea ei în natura omenească este vizibilă în mod deschis ca realitate în Cosmos. Există ființe dotate cu o capacitate de percepție ce le permite să poată contempla aceste realități, putând astfel să profite de acestea. Există astfel de entități. Sunt ființele ahrimanice. Ele sunt în întregime în așa fel dotate, încât tot ceea ce se desprinde de zei ca inteligență absorb în ele. Sunt dotate pentru a uni suma întregii intelectualități cu propria lor ființă. Prin aceasta ele devin inteligențele cele mai mari, cele mai cuprinzătoare și mai penetrante din Cosmos.
Mihael vede anticipat cum omul, prin faptul că avansează din ce în ce mai mult spre folosirea de către el însuși a inteligenței, trebuie să întâlnească ființele ahrimanice și cum, intrând în legătură cu ele, le poate cădea pradă. Din acest motiv Mihael pune sub picioarele lui puterile ahrimanice, le împinge mereu într-un domeniu inferior celui în care își desfășoară omul viața. Mihael cu balaurul la picioarele sale, alungându-l în abis, aceasta este imaginea puternică a realităților suprasensibile zugrăvite aici ce trăiește în conștiența omenească.
Evoluția merge înainte. Intelectualitatea, care inițial era în întregime în domeniul spiritualității divine, se desprinde în așa măsură, încât devine însuflețitorul Cosmosului. Ceea ce înainte emana doar de la zei strălucește acum ca revelație a divinului din lumea stelară. Înainte lumea fusese condusă prin intermediul entității divine însăși, acum ea este condusă prin revelație divină devenită obiectivă, îndărătul căreia entitatea divină parcurge treapta următoare a propriei ei dezvoltări.
Din nou Mihael este regentul inteligenței cosmice, în măsura în care aceasta se revarsă, prin revelațiile Cosmosului, în ordinea ideatică.
Cea de a treia treaptă a evoluției este o desprindere și mai mare a inteligenței cosmice de originea sa. Acum, în lumile stelare nu mai guvernează ordinea ideatică actuală ca revelație divină; stelele merg și se orânduiesc conform ordinii ideatice sădite în ele în trecut. Mihael vede cum, tot mai mult, acel lucru administrat de el cândva în Cosmos, inteligența cosmică, ia drumul spre omenirea pământească.
Mihael vede însă și că pericolul ca omenirea să cadă pradă puterilor ahrimanice devine din ce în ce mai mare. El știe: pentru sine el îl va avea întotdeauna pe Ahriman sub picioarele sale; pentru om va fi însă la fel?
Mihael vede intervenind evenimentul pământesc cel mai mare. Din împărăția căreia Mihael însuși i-a slujit, coboară în sfera terestră ființa lui Christos, pentru a fi aici atunci când inteligența se va afla complet în posesia individualității omenești. Căci atunci omul va simți cu cea mai mare tărie impulsul de a se dărui puterii care, în întregime, până la ultima sa expresie, s-a făcut purtătoarea intelectualității. Christos va fi însă aici; prin marea Sa jertfă El va trăi în aceeași sferă în care trăiește și Ahriman. Omul va putea alege între Christos și Ahriman. În decursul evoluției omenirii, lumea va putea găsi calea lui Christos.
Aceasta este experiența cosmică a lui Mihael, legat de ceea ce el are de administrat în Cosmos. Pentru a rămâne la obiectul administrației sale el ia drumul din Cosmos spre omenire. El se află pe acest drum încă din secolul al VIII-lea după Christos, însă abia în ultima treime a secolului al XIX-lea a ajuns de fapt să preia misiunea sa terestră, în care s-a transformat misiunea sa cosmică.
Mihael nu-i poate constrânge în nicio direcție pe oameni, căci constrângerea a încetat prin simplul fapt că inteligenla a trecut complet în posesia individualității omenești. ‒ Însă în lumea suprasensibilă vecină nemijlocit lumii senzoriale Mihael poate desfășura, ca o acțiune maiestuoasă, exemplară, ceea ce el vrea să facă. Mihael se poate arăta aici cu o aură de lumină, cu un gest din spirit în care se revelează întreaga strălucire și întreaga splendoare a inteligenței divine trecute. El poate evidenția aici faptul că acțiunea acestei inteligențe trecute este și în prezent mai adevărată, mai frumoasă și mai virtuoasă decât orice vedem în inteligența nemijlocită a prezentului, ce emană într-o strălucire înșelătoare, seducătoare de la Ahriman. El poate face să se observe cum, pentru el, Ahriman va fi întotdeauna spiritul inferior, de sub picioarele lui.
Acei oameni care pot contempla lumea spirituală imediat învecinată lumii vizibile îl percep pe Mihael și pe ai săi, după cum s-a arătat aici, în ceea ce ei ar dori să facă pentru oameni. Astfel de oameni văd că omul trebuie condus în libertate, prin exemplul imaginii lui Mihael în sfera lui Ahriman, de la Ahriman spre Christos. Dacă acestora, prin contemplarea lor, le reușește să deschidă și inimile și mințile altora, pentru ca un cerc de oameni să știe că Mihael trăiește acum printre ei, omenirea va începe să instituie sărbători ale lui Mihael cu un conținut just, în care sufletele vor face să reînvie în ei forța lui Mihael. Mihael va acționa atunci ca o putere reală printre oameni. Omul însă va fi liber și totuși va străbate drumul vieții sale spirituale prin Cosmos în strânsă comuniune cu Christos.
Goetheanum, 19 octombrie 1924
109. A deveni cu adevărat conștient de acțiunea lui Mihael în contextul spiritual al lumii înseamnă să dezlegi [Nota 7] misterul libertății omenești din corelațiile cosmice, în măsura în care această dezlegare este necesară omului pământesc.
110. Căci „libertatea”, în perioada actuală a evoluției pământești, este dată în mod nemijlocit, ca o realitate, oricărui om care se înțelege pe sine. Nimeni nu poate să spună, dacă nu vrea să nege un lucru evident, că „nu există libertate”. Putem găsi însă o contradicție între un fapt atât de real și procesele din Cosmos. În expunerea privitoare la misiunea lui Mihael în Cosmos această contradicție nu rezistă.
111. În cartea mea Filosofia libertății se demonstrează că în actuala epocă cosmică „libertatea” ființei omenești este o componentă a conștienței; în expunerile privitoare la misiunea lui Mihael care sunt date aici se găsește, fundamentată cosmic, „devenirea acestei libertăți”.
