Conferințele cuprinse în acest volum fac parte din opera sub formă de conferințe publice a lui Rudolf Steiner. „Berlinul a fost punctul de plecare pentru această activitate publică de conferențiar. Ceea ce a fost tratat în alte orașe mai mult în conferințe izolate, a putut fi exprimat aici într-un șir de conferințe cu legătură între ele, ale căror teme se înterpătrundeau. Prin aceasta ele au căpătat caracterul unei introduceri metodice fundamentată cu grijă în știința spirituală și erau adresate unui public ce revenea cu regula-ritate, care reușea să pătrundă în domenii de cunoaștere care se deschideau mereu noi, în timp ce noilor veniți trebuia să li se ofere bazele pentru înțelegerea celor prezentate.” (Marie Steiner)
Din 1903, în fiecare semestru de iarnă s-au ținut astfel de cicluri de conferințe în Casa Arhitecților. Conferințele constituie prima parte al celui de al șaptelea ciclu din 1909/1910. Temele lor pot fi rezumate astfel: Știința spirituală dezvoltă forțele ascunse ale sufletului uman. Mânia nobilă formează forțele sufletului senzației, adevărul pe cele ale sufletului rațiunii, evlavia pe cele ale sufletului conștienței. Caracterul arată forțele eului, felul cum creează el armonie în mădularele sufletului. Educația justă aduce fructe mai târziu în viață. Întărirea forțelor sufletului acționează însănătoșind. Omul trebuie să redea lumii trăirile și capacitățile lui în faptele sale. În contrast cu caracterul mai mult centrat pe sine al budismului, creștinismul vrea să desăvârșească omul în serviciu pentru omenire. Omul este încadrat în ritmurile cosmosului și ajunge la adevăratul caracter de om în propriile ritmuri.
