Conferințele cuprinse în volumul de față fac parte dintre acelea în care Rudolf Steiner s-a adresat publicului larg. „Berlinul a constituit punctul de plecare al activității de conferențiar dedicate publicului celui mai larg. Temele care în alte orașe au fost tratate mai mult sub formă de conferințe izolate, au putut fi expuse aici într-o serie unitară de conferințe, ale cărei teme s-au îmbinat între ele foarte armonios. Ele au luat astfel caracterul unei introduceri metodice fundamentate cu grijă în știința spirituală și au putut conta pe un public constant, interesat să pătrundă tot mai adânc în domeniile de cunoaștere ce se redeschideau acum într-un mod nou, pe când noilor veniți li se dădea de fiecare dată baza necesară pentru a înțelege cele prezentate.” (Marie Steiner)
Începând din iarna anului 1903, asemenea conferințe au fost prezentate la Casa Arhitecților. Conferințele cuprinse în volumul de față constituie partea a doua din seria a șaptea a acestor conferințe, prezentate între 1909-1910.
În aceste conferințe, Rudolf Steiner îi introduce pe auditori și pe cititori în cele mai diverse domenii ale vieții sufletești și ale căutărilor spirituale. El prezintă vorbirea drept expresie a ființei umane, iar râsul și plânsul drept expresie a eului uman. Mistica este înfățișată drept cale spirituală, iar rugăciunea drept unirea sufletului cu divinul, în sfârșit, soliditatea și receptivitatea interioară drept elemente ale evoluției umane. Boala apare drept o depășire a anumitor limite, iar îmbolnăvirea sufletească drept o dereglare a componentelor ființei umane. Conștiința e înfățișată drept glas divin care există în sufletul uman, iar creația artistică drept revelare a forței creatoare umane, care unește alegoria celor pieritoare cu solia despre ceea ce e nepieritor.
