- Știința spirituală și vorbirea — Berlin, 20 ianuarie 1910
Raporturile variate dintre om și vorbire. Teorii științifice despre apariția vorbirii (teoria lui „bing-bang” și teoria lui „ham-ham”). Ființa umană în dezvoltare, cu natura
sa constituită din patru, șapte și nouă părți. Vorbirea ca ultim rezultat al activității spiritual-sufletești de plăsmuire a omului, înainte ca eul să fi intrat în activitate. Organizarea
instrumentelor vorbirii: o creație a spiritului aerului. Activitatea întreită a spiritului aerului în corpul astral, corpul eteric și corpul fizic. Luarea în stăpânire de către eu a
organizării deja pregătite a vorbirii. Caracterul limbilor chineză, semită, indo-germanică. Spiritul limbii ca artist anteuman. Știința spirituală și simțul limbii care lucrează în mod
artistic.
- Despre râs și plâns — Berlin, 3 februarie 1910
Omul constituit din șapte părți. Activitatea eului: a ne pune în concordanță cu lumea exterioară. Revelarea eului în înroșirea și pălirea feței. Dilatarea corpului astral în
cazul râsului; o înălțare eliberatoare a eului. Comprimarea corpului astral în cazul plânsului; fortificare interioară a eului. Incapacitatea copilului de a râde și plânge, în primele zile
de viață. Incapacitatea de a plânge și râde în cadrul regnului animal. Modificările procesului respirator prin râs și plâns. Râsul și plânsul ca mijloace de educare a eului. Tragedia și
comedia.
- Ce este mistica? — Berlin, 10 februarie 1910
Mistica drept încercare a sufletului de a găsi temeiurile existenței prin cufundarea în propria ființă interioară. Stingerea impresiilor venite din lumea exterioară; trăirea
interioară a Evenimentului Christic. Mistica - drum ce duce spre un monism spiritual. Pătrunderea spirituală a existenței ca drum diametral opus, care duce la monadologie (Leibniz, Herbart).
Ştiința spirituală ca drum al unificării dintre mistică și monadologie. Cele trei trepte ale cunoașterii: imaginație, inspirație, intuiție. Pericolele misticii și evitarea lor.
- Esența rugăciunii — Berlin, 17 februarie 1910
Rugăciunea veritabilă ca treaptă pregătitoare a adâncirii mistice, iar aceasta ca treaptă pregătitoare a cercetării spirituale. Influențele din trecut și viitor asupra
vieții sufletești. Cele două dispoziții de rugăciune care le corespund; forța lor dătătoare de căldură și lumină. Forța rugăciunii și evoluția eului. Rugăciunea „Tatăl Nostru”. Pericolele
egoismului în rugăciune, în adâncirea mistică, în meditație și concentrare. Rugăciunea și arta. Rugăciunea ca pregătire a dispoziției față de veșnicie.
- Boală și vindecare — Berlin, 3 martie 1910
Interacțiunea dintre „omul exterior” (corp fizic și corp eteric) și „omul interior” (corp astral și eu). Somnul și dezvoltarea „omului interior”; transformarea trăirilor în
facultăți. Modificările arhetipului „omului exterior” între moarte și o nouă naștere. Apariția bolilor, prin anumite „depășiri ale limitelor” dintre omul interior și cel exterior. Sensul
pozitiv al celor două finaluri posibile ale unei boli: vindecarea sau moartea. Recunoștința față de vindecare și față de moarte. Îndatorirea de a face tot ce ne stă în puteri pentru a aduce
vindecarea. Necesitatea bolii în cadrul evoluției ce duce la sănătate, adică la armonia dintre omul interior și omul exterior.
- Omul pozitiv și omul negativ — Berlin, 10 martie 1910
„Omul pozitiv” drept caracter care își păstrează lumea sa proprie și scopurile proprii, riguros circumscrise, în fața tuturor impresiilor venite din exterior. „Omul negativ”
drept caracter care se lasă puternic impresionat și schimbat de toate influențele venite din afară. Dezvoltarea diferitelor părți constitutive ale sufletului uman în raport cu
„pozitivitatea” și „negativitatea”. Pericolele pe care le implică cele două dispoziții sufletești. Sensul și absurditatea unui anumit regim alimentar în raport cu evoluția sufletească.
Educarea forței de judecată conștiente de sine ca bază a „pozitivității”. Negativitatea și pozitivitatea în raport cu întâlnirile umane; în raport cu modurile de a gândi și cu concepțiile
științifice moderne; ca principiu de bază al evoluției omului (Rostul tragediei, în concepția lui Aristotel).
- Rătăcire și nebunie — Berlin, 28 aprilie 1910
Problema limitei dintre o viață sufletească maladivă și una normală. Omul exterior și omul interior. Dubla triadă a părților constitutive ale trupului și ale sufletului și
interacțiunile juste dintre ele drept condiție necesară a unei vieți sufletești sănătoase. Tulburări în conlucrarea dintre corpul senzației și sufletul senzației (imagini obsesive), dintre
corpul astral și sufletul rațiunii (eroare; incapacitatea de a sesiza logica faptelor), dintre corpul fizic și sufletul conștienței (rătăcire, megalomanie și mania persecuției). Dezvoltarea
și fortificarea vieții sufletești în ceea ce privește gândirea, simțirea și voința, ca mijloc de protejare și ca remediu împotriva piedicilor venite din direcția omului exterior.
- Conștiința umană — Berlin, 5 mai 1910
Reprezentări despre conștiință de-a lungul istoriei (Eckhart, Fichte, Carneri, Rée; Socrate, Platon). Apariția treptată a noțiunii de conștiință. Activitatea crescândă a
eului în părțile constitutive ale sufletului, procesul anterior de formare din exterior a părților constitutive ale trupului. Nașterea conștiinței o dată cu intrarea eului în suflet.
Conștiința ca reflex al activității de corectare exercitate de spiritul cosmic asupra eului încă slab. Drama lui Oreste la Eschil și la Euripide. Legătura dintre Impulsul Christic și
conștiință.
- Misiunea artei (Homer, Eschil, Dante, Shakespeare, Goethe) — Berlin, 12 mai 1910
Goethe și Wagner despre misiunea artei. Începuturile poeziei occidentale prin Homer: Intervenția puterilor divin-spirituale; ecoul conștienței clarvăzătoare originare.
Nașterea fanteziei artistice. Nașterea alegoriei și a imaginativității în Răsărit; despre imn și cânt în Apus. Unirea celor două curente în drama greacă (Eschil). Dante: luarea în stăpânire
a eului, care devine o lume pentru el însuși. Shakespeare: lumea poeziei extinsă la multitudinea eurilor umane. Goethe (Faust): extinderea în lumea spirituală a ceea ce este general-uman în
eu. Misiunea artei: a toarce firele ce duc de la spiritualitatea originară la spiritualitatea viitorului.
