Trebuie să avem în vedere înainte de a aborda acest subiect, că, de când ocultismul a fost popularizat, adică de vreo câteva zeci de ani, o anume literatură teosofică a răspândit idei eronate cu privire la scopul urmărit de ocultism. S-a pretins că el ar urmări anihilarea corpului prin ascetism. S-a răspândit ideea că realitatea este o iluzie care trebuie învinsă. S-a apelat la Maya hindusă. Aceasta este nu numai o exagerare, este o veritabilă eroare teoretică contrazisă de știința și practica ocultismului.
Cu mult mai potrivită este imaginea greacă în care sufletul este comparat cu o albină. Tot așa cum albina iese din stup și soarbe nectarul florilor pentru a-l distila și a-l transforma în miere, tot așa sufletul ieșit din cuget pătrunde în realitate și adună sucul pentru a-l oferi cugetului.
Ocultismul nu dispreiuiește realitatea, ci o înțelege și o folosește. Corpul nu este veșmântul, ci instrumentul spiritului. Știința ocultă nu este știința care suprimă corpul, ci aceea care ne învață să ne servim de el în scopuri superioare. Am înțelege oare natura magnetului dacă l-am descrie simplu ca pe o potcoavă? Nu. Dar vom înțelege dacă ni se va spune: „Este o bucată de fier care închide în ea puterea de a atrage alte bucăți de fier”. Realitatea vizibilă este saturată de o realitate mai profundă pe care sufletul încearcă s-o pătrundă pentru a o stăpâni.
Înțelepciunea superioară a fost păstrată în secret mii de ani în interiorul confreriilor oculte. Trebuia să aparții acestora pentru a cunoaște fie chiar numai și primele elemente ale științei oculte. Și pentru a intra în ele, trebuia să treci prin anumite probe de inițiere și să depui jurământ că nu vei abuza niciodată de adevărurile revelate. Dar situația omenirii, inteligența umană în special, s-a schimbat cu totul încă din secolul al XVI-lea si mai ales în ultima sută de ani, sub influența descoperirilor științifice. Prin știință, un anumit număr de adevăruri de ordin natural și sesizabil cunoscute altădată numai de inițiați, au intrat în domeniul public. Ceea ce știm astăzi prin știință, era altădată un mister. Inițiații au știut dintotdeauna ceea ce toți ceilalți oameni aveau să afle în timp; iată de ce au fost numiți profeți.
La toate acestea se adaugă faptul că inițierea a fost profund transformată de creștinism. După Iisus Christos inițierea nu a mai fost ca altădată. Nu putem înțelege acesta decât ținând seama de felul cum este alcătuită natura umană și amintind aici cele șapte principii fundamentle ale omului.
Cele șapte principii constitutive ale omului sunt:
1. Corpul fizic. ‒ Omul vizibil cu ochiul material, omul natural ‒ singurul pe care știința de astăzi îl cunoaște bine. Omul pur fizic corespunde lumii minerale; el este un compus al tuturor forțelor fizice ale universului.
2. Corpul eteric. ‒ Cum poate fi perceput?
Știm că hipnoza trezește o altă conștiință nu numai în subiectul hipnotizat, ci și în hipnotizatorul care sugerează subiectului tot ceea ce vrea. El poate să-l facă pe acesta să ia un scaun drept un cal, dar îi poate, de asemenea, sugera că scaunul nu este acolo sau că nu se află nimeni într-o cameră plină de lume. Inițiatul poate exersa în voie acestă putere asupra lui însuși și poate face abstracție complet de corpul fizic al persoanei care se află în fața lui. Atunci, în locul corpului fizic, el zărește nu vidul ci corpul eteric. Acest corp se aseamănă cu corpul fizic, dar cu unele diferențe. Îmbracă forma acestuia, depășindu-l cu puțin. Este mai mult sau mai puțin luminos și fluid. În el organele sunt înlocuite de curenți de diverse culori, iar inima se înfățișează ca un veritabil nod de forțe, un vortex al acestor curenți.
Corpul eteric este deci veritabilul dublu eteric al corpului material. Acest corp, omul îl are în comun cu plantele. El nu este produsul corpului fizic, cum ar putea crede naturaliștii; dimpotrivă, el este cel care construiește orice organism viu. Pentru plante ca și pentru om, el reprezintă forța de creștere, forța ritmului și reproducerii.
3. Corpul astral nu are forma corpului eteric, nici a corpului fizic. Prezintă o formă ovoidală și depășește corpul ca un nor, o aură. Corpul astral poate lua toate culorile curcubeului în funcție de pasiunile care-l animă. Fiecare pasiune are culoarea sa astrală. Pe deasupra, corpul astral este, într-un anumit fel, sinteza corpului fizic și a corpului eteric. Și iată cum. Corpul eteric are întotdeauna un caracter opus sexului corpului fizic. Corpul eteric al unui bărbat este de sex feminin; corpul eteric al unei femei este de sex masculin. Corpul astral, la bărbat ca și la femeie, este bisexuat; constituie deci o sintezâ a celor două corpuri.
4. Eul, Manas în sanscrită, Ioph în ebraică, este sufletul inteligent și conștient; este individualitatea umană indestructibilă care poate învăța să zidească alte corpuri; este inexprimabilul, în același timp Eu omenesc și Eu divin.
Unirea acestor patru elemente ne-a fost revelată de Pitagora sub semnul tetragramei.
Evoluția omenească constă în transformarea corpurilor inferioare, cu ajutorul Eului, în corpuri spiritualizate. Corpul fizic este cel mai vechi și ca urmare cel mai perfecționat la omul de astăzi. Faza de acum a evoluției omenești are ca țel transformarea corpului astral. La tipul uman civilizat, corpul astral se împarte în două: cel inferior și cel superior. Cel inferior este încă haotic și întunecat; cel superior, luminos, este pătruns deja de forțele Manas-ului, deci este coordonat și reglat.
Atunci când inițiatul și-a puriflcat corpul astral de toate pasiunile animale, când l-a făcut să fie întru totul luminat (acesta este prima fază în inițiere), el a ajuns la katharsis, la purificare. Doar atunci poate acționa asupra acorpului eteric și prin intermediul lui își poate pune pecetea pe corpul fizic. Acțiunea sa trebuie să treacă prin corpul eteric. Datoria discipolului este deci să realizeze transformarea corpului astral și a corpului eteric, apoi să dobândescă puteri depline asupra corpului fizic; în acest fel devine magistrul și transformă cele trei principii inferioare ale naturii sale în trei principii superioare: 5. Manas; 6 Budhi; 7. Atma.
Este vorba aici de o lege minunată a naturii omenești dovedind că Eul și Manas-ul sunt centrul dezvoltării umane. Dominația pe care Manas-ul o exercită în partea de jos asupra corpului astral și corpului eteric se traduce sus (adică asupra formelor de om superior și divin) prin dobândirea de noi facultăți.
Astfel, influența Manas-ului supra corpului eteric se transformă în lumină și în forță pentru ființa lui spirituală (Budhi). Influența pe care o exercită asupra corpului său flzic se trnsformă în lumină și în forță pentru spiritul său divin (Atma).
Orice evoluție umană se rezumă deci în transformarea corpului inferior de către Eul superior.
Iar faza noastră actuală constă în transformarea corpului astral, care merge mână în mână cu dominarea simțurilor și purificarea lor.
Corpul astral al omului este acum întunecat în partea sa inferioară, limpede și colorat în partea sa superioară. Partea inferioară n-a fost încă transformată de către Eu. Cea superioară a fost pătrunsă și organizată de el. Când omul și-a elaborat în întregime corpul astral, se spune că l-a transformat în Manas.
Numai acum poate începe travaliul asupra corpului eteric. Acest lucru are o cauză. Ceea ce se întâmplă în corul astral este: efemer. Ceea ce se întâmplă în corpul eteric lasă o urmă de neșters care se va imprima ca o pecete asupra corpului fizic.
Inițierea superioară constă în controlul tuturor fenomenelor din corpul fizic, stăpânirea lor completă, mânuirea lor după plac. În măsura în care inițiatul reușește să posede atma, el devine mag și dobândește putere asupra naturii.
Diferența între inițierea orientală și inițierea occidentală constă în metoda prin care maestrul își conduce discipolul să lucreze asupra corpului eteric . Pentru a ne da seama, trebuie să avem în vedere diferențele dintre starea de somn și starea de veghe.
În timpul somnului, corpul astral este parțial despărțit de corp și în stare de inactivitate, numai corpul eteric își continuă activitatea sa vegetativă.
La moarte, corpul eteric iese complet, împreună cu corpul astral, din corpul fizic. În acest corp eteric, înzestrat cu memorie, rezidă amintirea vieții și, în clipa în care acesta se desprinde, muribunzii își văd viața ca într-un singur tablou. Corpul eteric, ieșind din corpul fizic, devine mult mai impresionabil, pentru că nu mai este stânjenit de conținutul său fizic.
Or, inițierea orientală constă în scoaterea artificială a corpului eteric și a corpului astral din corpul fizic al discipolului, în decursul unei letargii care trebuie să dureze conform ritualului trei zile. În acest timp, hierofantul dirijează corpul eteric al discipolului, îi transmite impulsuri, îi sugerează înțelepciunea, o depune în el ca pe o amprentă puternică, de neșters.
Inițiatul, trezindu-se regăsește în el toată acestă înțelepciune pentru că etericul cuprinde memoria omului; el conservă această înțelepciune aparținând doctrinei oculte, dar purtând amprenta de neșters, personală, a hierofantului. După ce a fost supus acestei inițieri se spune despre el că s-a născut a doua oară.
Se proceda astfel pentru că ar fi fost greu să se comunice în alt mod adevărurile superiore.
În inițierea occidentală se procedează altfel.
Ea diferă de inițierea orientală prin faptul că una se practică în somn, cealaltă în stare de veghe, adică evită separarea între corpul eteric și corpul fizic.
În inițierea occidentală, inițiatul rămâne independent, iar maestrul nu este decât cel care îl luminează.
Maestrul occidental nu vrea nici să domine, nici să convertească, ci numai să povestească ce a văzut.
Cum trebuie ascultat? – Există în realitate trei feluri de a asculta: să asculți supunându-te cuvântului ca unei autorități infailibile; să asculți cu simț critic, revoltându-te împotriva a ceea ce auzi; să asculți pur și simplu, fără o încredere servilă și oarbă, dar și fără o opoziție sistematică, lăsând să acționeze asupra ta ideile și observând efectele lor.
Aceasta trebuie să fie, în inițierea occidentală, atitudinea discipolului față de maestrul său.
În ceea ce-l privește pe inițiator, el știe că, pentru a fi maestru, el trebuie să fie și slujitor. Pentru el problema nu e de a modela sufletul discipolului după imaginea sa, ci de a-i ghici taina și de a-i găsi soluția. Ceea ce îl învață pe celălalt nu este o dogmă sau, dacă este o dogmă, ea nu are valoare decât ca principiu de evoluție. Orice adevăr care nu e în același timp o forță vitală este un adevăr steril. Iată de ce e necesar ca orice gândire să meargă la suflet. Ea nu izbutește aceasta dacă nu e impregnată de simțire, fiind astfel o gândire născută moartă.
