Omul, aşa cum ni se prezintă, se compune, conform ştiinţei spiritului, din şapte părţi. Corpul fizic, perceptibil pentru simţurile noastre, nu este decât o parte a entităţii umane. Omul îl are în comun cu întreaga natură minerală a mediului nostru înconjurător. Forţele active din corpul nostru fizic sunt asemănătoare cu cele ale naturii aparent nevii.
Dar acest corp fizic este pătruns de forţe superioare, asemănător unui burete îmbibat cu apă. Diferenţa dintre corpurile neînsufleţite şi corpurile vii este aceea că substanţele care compun corpurile nevii ascultă numai de legile fizico-chimice. Dimpotrivă, în corpurile vii substanţele sunt înlănţuite unele cu altele într-un mod foarte complicat, şi numai sub influenţa corpului eteric ele se pot menţine în această dispoziţie nenaturală care le este impusă. În fiecare clipă substanţa fizică tinde să se ordoneze conform naturii sale, ceea ce echivalează cu dezagregarea corpului viu, dezagregare contra căreia luptă fără încetare corpul eteric. Când corpul eteric se retrage din corpul fizic, substanţele acestui corp fizic se grupează într-un mod natural, care le este propriu, şi corpul se dezagregă, devine cadavru. Corpul eteric este, astfel, cel care luptă în permanenţă împotriva dezagregării corpului fizic.
Fiecare organ are forţa sa de bază în acest corp eteric. Omul posedă o inimă eterică, un creier eteric etc., pentru a asigura coerenta organelor fizice corespunzătoare. Am fi tentaţi să ne reprezentăm corpul eteric într-un mod material, ca o ceaţă foarte subţire. În realitate, corpul eteric este suma curenţilor energetici. Pentru clarvăzător, în corpul eteric al omului apar anumiţi curenţi de foarte mare importanţă. Astfel, de exemplu, un curent se ridică de la piciorul stâng spre frunte, într-un punct situat între ochi, la aproximativ un centimetru în adâncimea creierului. Acest curent coboară spre celălalt picior, pleacă de aici spre mâna opusă, apoi spre cealaltă mână şi se întoarce spre punctul de plecare. Se formează astfel o pentagramă de curenţi energetici.
Acesta nu este singurul curent de forţe al corpului eteric; există mulţi alţii. Lui îi datorează omul poziţia sa verticală. Prin membrele sale anterioare, animalul este legat de Pământ, şi el nu are un asemenea curent de forţe. În ceea ce priveşte structura, forma şi dimensiunea corpului eteric omenesc, se poate spune că în părţile sale superioare el este imaginea complet asemănătoare a corpului fizic. In părţile sale inferioare, el nu coincide cu corpul fizic. Legătura dintre corpul eteric şi corpul fizic este întemeiată pe un mare mister, care aruncă o lumină ce pătrunde adânc în natura umană: corpul eteric al bărbatului este feminin, cel al femeii este masculin. Aceasta explică faptul că în fiecare natură masculină se află multă feminitate şi în fiecare natură feminină multă masculinitate. La animale, corpul eteric este mai mare decât corpul fizic. Astfel, clarvăzătorul percepe deasupra capului calului capul său eteric, ca o căciulă.
În om există ceva care-i este mai aproape ca sângele, muşchii, nervii etc. Acestea sunt sentimentele de bucurie şi suferinţă, de plăcere şi durere, pe scurt, tot ceea ce omul numeşte forul său interior. Aceasta este ceea ce ştiinţa ocultă numeşte corpul astral, pe care omul îl are în comun numai cu animalul.
Aşa cum orbul din naştere nu cunoaște decât în mod imperfect lumea care-l înconjoară, căci lumea de culori şi de lumină nu există pentru el, tot astfel se situează omul obişnuit faţă de lumea astrală. Această lume există, pătrunzând şi învăluind lumea fizică, dar el nu o percepe. Când simţul astral al omului se dezvoltă, lumea astrală devine perceptibilă pentru el. Dar semnificaţia şi importanţa acestui moment din evoluţia omului este mult mai mare decât obţinerea vederii de către un orb din naştere în urma unei operaţii. Cu toate acestea, oricine cunoaste lumea astrală, chiar dacă numai în mod imperfect, căci în fiecare noapte corpul nostru astral este transferat acolo. Noi zăbovim în lumea astrală pentru a restabili armonia corpului astral, din punct de vedere al ştiinţei spiritului; oboseala nu este decât lipsa de armonie dintre corpul fizic şi corpul astral. O comparaţie ar putea clarifica relaţia corpului fizic cu corpul astral. Să luăm un burete, să-l tăiem în mii de bucăţi şi să absorbim cu ele conţinutul unui pahar cu apă. Avem o imagine a omului obişnuit. Dacă stoarcem bucăţile buretelui şi adunăm apa într-un recipient, ea formează o masă omogenă. Astfel, corpurile astrale omeneşti, care în timpul zilei erau individualizate ca picăturile de apă, pătrund în substanţa astrală comună şi se fortifică acolo. Aceasta se simte dimineaţa, când oboseala dispare. Atâta timp cât omul nu este clarvăzător, corpul său astral, ieşit în timpul somnului, se amestecă cu celelalte corpuri astrale. În cazul clarvăzătorului lucrurile stau altfel.
Luate în mod izolat, plantele nu au un corp astral propriu; lumea vegetală, în totalitate, are un corp astral comun, cel al Pământului. Pământul este o fiinţă vie, plantele sunt membrele sale.
A1 patrulea element constitutiv al omului este Eul. Cuvântul „Eu” omul nu-l poate pronunţa decât pentru el însuşi. Niciodată el nu poate ajunge din exterior la urechea noastră, ca să ne desemneze. Când acest Eu răsună într-o fiinţă, în ea se exprimă Dumnezeu. Lumile animală, vegetală şi minerală sunt în ceea ce priveşte Eul într-o altă situaţie. Astfel, mimalul poate spune „Eu” tot atât de puţin cât poate spune „Eu” un deget al mâinii noastre. Dacă degetul ar vrea să indice Eul său, el ar trebui să indice Eul omului; la fel, animalul ar trebui să indice un Eu aparţind unei entităţi vii, care se află în lumea astrală. Toţi leii, toţi elefanţii etc. au în comun un Eu-grup, deci un Eu-leu, un Eu-elefant şi aşa mai departe.
Dacă planta ar vrea să desemneze Eul său, ea ar trebui să indice un eu comun care se află în centrul Pământului, în lumea mentală (sau Devachanul inferior). Se stie că, dacă un animal este înţepat, el simte durere. În cazul plantei se întâmplă altfel. Faptul de a culege o floare sau de a cosi grâul îi dă Pământului aceeaşi seuzaţie agreabilă ca cea pe care o încearcă o vacă în timpul alăptării. Dacă însă planta este smulsă cu rădăcină, este ca şi cum s-ar tăia unui animal o bucată din carne. Această smulgere este resimţită în mod dureros în lumea astrală.
Dacă am întreba unde se află Eul lumii minerale, nu am mai putea găsi o fiinţă care să dea nastere unui centru în lumea spirituală. Eul mineralelor este răspândit în întregul Cosmos, ca forţă, într-o lume supraspirituală pe care teosofia o numeşte Devachanul superior.
În ocultismul creştin putem distinge lumea unde se situează Eul animalelor – lumea astrală –, ca lume a Sfântului Duh, cea unde se afla Eul plantelor – Devachanul inferior, ca lume a Fiului. Când clarvăzătorul începe să simtă în această lume, lui îi vorbeste Verbul, Logosul. Lumea Eului mineral, lumea supraspirituală, este numită în ocultism lumea Spiritului-Tată.
Omul este o fiinţă în continuă evoluţie. Noi cunoaştem în prezent cele patru mădulare ale naturii sale. Ele formează ceea ce Pitagora, în scoala sa, numea tetrada inferioară. Sălbaticul, omul civilizat, idealistul, sfântul, toţi posedă aceste patru mădulare. Dar sălbaticul este sclavul pasiunilor sale. Omul civilizat nu se lasă pradă fără discernământ pasiunilor şi dorinţelor sale; idealistul încă mai puţin şi sfântul le stăpâneşte în totalitate.
Eul lucrează asupra corpului astral şi organizează o parte a acestuia. În cursul evoluţiei omeneşti, această parte creşte fără încetare, în timp ce partea moştenită se micşorează. La un Francisc din Assizi corpul astral a fost transformat în întregime de Eu. Acest corp astral transformat constituie al cincilea mădular al naturii umane: Sinea spirituală sau Manas.
Eul poate dobândi, de asemenea, stăpânirea corpului eteric sau a corpului vieţii. Partea transformată a corpului eteric se numeste Spiritul vieţii sau Budhi. Impulsurile religioase, sau artistice transformă corpul eteric şi mai ales impulsurile religioase, căci ele se repetă zilnic. Repetiţia este forţa magică aptă să transforme corpul eteric. Cel mai puternic acţionează în acest sens munca conştientă în cadrul dezvoltării oculte, mijloacele fiind meditaţia şi concentrarea practicate aici. Rapiditatea transformării corpului eteric şi a corpului astral se pate asemăna cu mersul arătătorului orelor şi minutelor unui ceas. Dacă reuşim să ne modificăm oricât de puţin temperamentul, care este în legătură cu corpul eteric, aceasta are o valoare mai mare decât achiziţia teoriilor celor mai ingenioase.
Pentru transformarea conştientă a corpului fizic este necesară forţa cea mai mare. Mijloacele pentru a ajunge acolo ne sunt indicate doar în scolile oculte. Reglarea respiraţiei este primul pas în această direcţie. Corpul fizic, transformat în mod conştient de către Eu, se numeste Omul-spirit sau Atma. Forţa de transformare a corpului astral emană spre noi provenind din lumea Sfântului Duh. Forţa de transformare a corpului eteric emană din lumea Fiului sau a Logosului. Forţa de transformare a corpului fizic emană din lumea Spiritului-Tată sau al Tatălui divin.
