Un avantaj imediat oferit de simbolurile semnificative ale timpului, precum şi cel al sărbătorii Paştilor, este acela că ne fac inimile şi sufletele capabile de a pătrunde din ce în ce mai profund tainele umane şi natura umană. În acest sens, să ne aducem în faţa ochiului spiritual legenda orientală care ne-a iluminat ieri sufletele, prin aceea că ne-a oferit noţiuni ce pot dezlega ceva din natura şi tainele umane: legenda lui Kashyapa, marele înţelept şi discipolul iluminat al lui Shakyamuni, care a cuprins întreaga înţelepciune a Orientului într-o imagine grandioasă şi un impuls extraordinar către acţiune. În legătură cu el s-a spus, pe bună dreptate, că niciunul dintre succesorii săi nu a fost nici pe departe capabil să păstreze ceea ce el a reuşit să extragă din izvoarele adânci ale înţelepciunii lui Shakyamuni şi să dea, ca ultim reprezentant al înţelepciunii străvechi, omenirii.
Legenda continuă astfel. Pe când Kashyapa era în pragul morţii şi se apropia de Nirvana, a mers într-o peşteră din munte. Acolo a murit, conştient fiind, corpul său fizic rămânând într-o stare de neputrezire şi de găsit doar pentru cei care, prin iniţiere, deveniseră suficient de maturi pentru a pătrunde asemenea mistere. În timp ce trupul neputrezit al lui Kashyapa se afla în mod misterios în peştera din munte, a fost prevestit că un nou mare predicator al înţelepciunii primordiale va apărea sub forma lui Maitreya-Buddha, care, când va ajunge la apogeul existenţei sale pământeşti, va merge la peşteră, acolo unde se află trupul lui Kashyapa. Maitreya-Buddha va atinge acest trup cu mâna sa dreaptă şi un foc minunat va coborî atunci din Univers, care va învălui corpul neputrezit al lui Kashyapa şi îl va purta spre lumile superioare spirituale.
Astfel aşteaptă popoarele orientale, care înţeleg o asemenea înţelepciune, reapariţia lui Maitreya-Buddha şi acţiunea sa asupra trupului neputrezit al lui Kashyapa. Vor avea loc aceste două evenimente? Va apărea Maitreya-Buddha? Şi dacă o va face, vor fi ridicate rămăşiţele neputrezite ale lui Kashyapa prin focul minunat, ceresc? Vom fi capabili să dobândim o imagine a înţelepciunii profunde care este încifrată în această legendă, atunci când căutăm focul minunat care a preluat rămăşiţele lui Kashyapa cu ajutorul sentimentelor noastre sincere specifice Paştilor.
Am văzut ieri modul în care divinitatea se revelează în doi poli: pe de o parte prin focul luminos macrocosmic, pe de altă parte prin focul microcosmic al sângelui. Am observat cum Christos s-a anunţat lui Moise în rugul în flăcări şi pe Sinai, în tunet şi fulger. Nici o altă putere decât Christos nu a vorbit către el „Eu sunt Eu Sunt-ul” şi nu a dat cele zece porunci în forma fulgerului de pe Sinai. Prin aceasta s-a pregătit El [...manifest – lipsă în text]. Apoi a apărut El la polul microcosmic, în Palestina. In focul ce vieţuieşte în sângele nostru se află acelaşi Dumnezeu care s-a revelat în focul ceresc şi care apoi s-a încarnat în trup omenesc, în Misteriul din Palestina, pentru a pătrunde cu puterea Sa sângele omenesc, în care se află focul omenesc. Când urmărim consecinţele acestui eveniment şi ceea ce semnifică el pentru existenţa pământească, vom găsi focul aprins care va prelua rămăşiţele lui Kashyapa.
Toate procesele de evoluţie au drept caracteristică faptul că lucrurile de natură materială se spiritualizează treptat. În focul material al rugului în flăcări şi pe Sinai îi apare lui Moise un semn exterior al puterii divine. Însă prin Evenimentul Christie acest foc este spiritualizat. Şi după ce Puterea-Christos a pătruns Pământul, cine vede focul spiritual ce arde? Cine îl poate percepe? Ochiul spiritual, care a fost deschis şi trezit prin Impulsul lui Christos şi care vede acest foc senzorial, al rugului în flăcări, spiritualizat. Şi după ce Impulsul lui Christos a trezit ochiul spiritual al oamenilor, acest foc a acţionat şi într-un mod spiritual asupra lumii noastre.
Când a fost acest foc perceput din nou? Atunci când ochiul interior, devenit iluminat şi clarvăzător, al lui Saul, L-a văzut pe drumul spre Damasc, strălucind în focul ceresc, pe Cel care împlinise Misteriul de pe Golgotha. Astfel, atât Pavel, cât şi Moise L-au văzut pe Christos. Lui Moise i s-a arătat în focul material – în rugul arzând şi în focul fulgerului de pe Sinai – şi a putut fi sigur interior că Cel care i-a vorbit era Christos. Însă ochiului iluminat al lui Pavel i s-a arătat Christos prin focul spiritual. Precum materia şi spiritul depind unul de celălalt în devenirea lumii, există în procesul de evoluţie a lumii o legătură între focul misterios, material, al rugului în flăcări, al celui de pe Muntele Sinai şi minunata revelaţie a lui Saul, sub forma focului din nori, care îl transformă în Pavel. Ce a avut loc prin acest eveniment pentru întregul proces de devenire a lumilor?
Să privim în trecut la numeroşii binefăcători şi mântuitori ai omenirii, ce erau expresia exterioară a avatarilor, a puterilor spiritual-divine, care au coborât în diferite epoci din lumile spirituale şi au luat formă umană, precum Vishnu, Krishna şi alţii. Ei erau nevoiţi să îşi facă apariţia pentru ca omenirea să îşi găsească, cu ajutorul lor, drumul înapoi spre lumile spirituale. În epoca precreştină, omenirea avea nevoie de forţele spiritual-divine, care coborau pentru a găsi acest drum. Însă prin împlinirea Misteriului de pe Golgotha, omenirii i s-a oferit capacitatea de a găsi în propria interioritate forţele necesare pentru a se ridica şi a se conduce spre lumile spirituale. Christos a coborât mult mai adânc decât orice alt conducător al lumii şi al omenirii, întrucât el nu a adus numai forţele spirituale într-un corp omenesc, ci a spiritualizat şi corpul pământesc de aşa manieră, încât a devenit posibil pentru om să îşi găsească, cu ajutorul acestor forţe, drumul înapoi către lumile spirituale. În trecut, binefăcătorii omenirii se folosiseră de forţele divine. Christos, însă, s-a folosit de forţele omeneşti pentru a mântui omenirea. Prin această faptă, au fost aşezate în faţa sufletelor noastre forţe în potenţialul lor primordial. Ce s-ar fi întâmplat pe Pământul nostru dacă nu ar fi apărut Christos? Această întrebare serioasă şi profundă vrem să ne-o adresăm astăzi.
Indiferent cât de mulţi binefăcători ar fi coborât din lumile spirituale, ar fi găsit jos numai oameni atât de adânciţi în materie, atât de scufundaţi în material, încât puterile pur spiritual-divine nu ar fi fost capabile să îi ridice din această materie lipsită de sfinţenie şi puritate. Iar înţelepţii Orientului priveau profund dezamăgiţi şi întristaţi spre viitor, pe care îl vedeau astfel: Maitreya-Buddha va apărea pentru a înnoi înţelepciunea primordială, însă nu va exista niciun discipol care să o poată primi. Iar dacă evoluţia lumii ar fi continuat în acest mod, Maitreya-Buddha ar fi predicat unor urechi surde şi nu ar fi fost înţeles de oamenii care erau complet afundaţi în materie. Ceea ce ar fi devenit atât de material pe Pământ ar fi condus la putrezirea corpului fizic al lui Kashyapa, astfel încât Maitreya-Buddha nu ar mai fi avut capacitatea să îi poarte rămăşiţele spre înălţimile divin-spirituale. Cei mai mari cunoscători ai înţelepciunii spirituale erau profund întristaţi când priveau spre viitor şi se întrebau dacă Pământul ar mai fi capabil să aducă ceva în materie de înţelegere şi simţire, pentru a susţine apariţia lui Maitreya-Buddha.
Trebuia ca o putere cerească foarte mare să radieze în planul fizic, să se sacrifice în această materie. Nu era nevoie de o zeitate care să poarte masca unei făpturi omeneşti, ci de un om real, cu forţe omeneşti, care să îl poarte pe Dumnezeu în el însuşi. Era nevoie de apariţia Evenimentului de pe Golgotha pentru ca materia, în care se afla omul, să poată deveni atât de pregătită, curată şi înnobilată, încât să fie potrivită pentru ca, în viitoarele încarnări, înţelepciunea primordială să redevină comprehensibilă. Omenirea trebuie condusă la o înţelegere a modului în care Evenimentul de pe Golgotha a acţionat în acest sens. Ce însemnătate a avut el pentru omenire? Cât de profund a afectat esenţa şi fiinţa omenirii?
Să ne îndreptăm privirea asupra unei perioade de douăsprezece secole, mai exact asupra celor şase secole dinaintea Evenimentului de pe Golgotha şi a celor şase de după acesta. Să luăm în considerare anumite întâmplări care au avut loc în sufletele omeneşti în această perioadă. Într-adevăr, nimic mai măreţ şi mai semnificativ nu poate fi aşezat în faţa sufletului sensibil omenesc, precum acele momente importante de iluminare ale lui Buddha, aşa cum sunt relatate în legenda despre el. El nu s-a născut în staul, printre păstori fără avuţii, ci părăseşte mediul regal, în care a fost crescut. Dar nu asta trebuie evidenţiat, ci mai degrabă faptul că realizează imposibilitatea de a experimenta, în acel mediu, viaţa în diferitele ei manifestări.
El a găsit un copil slab şi sărac, a cărui naştere în această existenţă nu i-a pricinuit decât suferinţă, şi astfel a simţit Buddha că naşterea este suferinţă. Apoi a văzut cu sufletul său sensibil un bolnav şi a realizat că astfel poate deveni omul, când este purtat în lumea pământească datorită setei după existenţă, deci boala înseamnă suferinţă. Când a întâlnit un bătrân, a cărui vârstă îl făcuse să devină moşneag infirm, s-a întrebat: „Ce reprezintă acest cadou al vieţii, ce îl face pe om să îşi piardă treptat controlul asupra membrelor sale?” Bătrâneţea înseamnă suferinţă. Văzând un cadavru, Buddha s-a confruntat cu forţele morţii de distrugere şi extincţie a vieţii, concluzionând astfel că şi moartea presupune suferinţă. Şi Buddha a continuat să cerceteze manifestările vieţii şi şi-a spus: A fi despărţit de ceea ce iubeşti este suferinţă; a fi unit cu ceea ce nu iubeşti înseamnă suferinţă; a nu primi ceea ce doreşti cauzează tot suferinţă.
Doctrina despre suferinţă a răsunat puternic şi viu în inimile şi în sufletul fiinţelor omeneşti. Nenumăraţi oameni au învăţat marele adevăr despre cum eliminarea setei după existenţă, străduinţa în afara existenţei fizic-pământeşti şi a încarnărilor pământeşti pot conduce la mântuire şi la eliberarea de suferinţă. Într-adevăr, o treaptă înaltă a evoluţiei omeneşti este aşezată în faţa sufletelor noastre, printr-o asemenea strădanie.
Să ne îndreptăm acum privirea către perioada celor douăsprezece secole, şase sute de ani înainte de Evenimentul Christos şi şase sute după acesta. Trebuie subliniat faptul că la mijlocul acestei perioade a avut loc Misteriul de pe Golgotha. Din perioada lui Buddha, să acordăm o atenţie deosebită doar sentimentelor pe care el le-a avut la vederea cadavrului şi ce a cugetat în legătură cu acest fenomen. Să luăm acum în considerare ce a avut loc la şase sute de ani după aceea, la Misteriul de pe Golgotha, când nenumărate suflete şi priviri s-au îndreptat spre crucea de lemn pe care atârna cu cadavru, de la care au emanat însă pentru omenire impulsurile de spiritualizare a vieţii, de învingere a morţii prin viaţă. Acest fapt este exact polul opus a ceea ce Buddha a simţit la vederea unui cadavru.
Buddha a văzut în cadavru o inutilitate a vieţii. Insă cei care au trăit şase sute de ani după aceea Evenimentul de pe Golgotha şi-au ridicat privirile cu o fervoare însufleţită către trupul de pe cruce. Era pentru ei un semn al vieţii, iar în sufletele lor a apărut certitudinea că existenţa nu înseamnă suferinţă, ci că ea conduce prin poarta morţii spre beatitudine. Trupul lui Christos Iisus pe cruce a devenit, la şase sute de ani după aceea, la Evenimentul de pe Golgotha, un simbol memorial al vieţii, al învierii vieţii, al biruirii morţii şi suferinţelor. Cu şase sute de ani înainte, cadavrul era simbol al faptului că omul este condamnat la suferinţă, din cauza setei după existenţă, cu care intră în lumea fizică. Niciodată nu a existat în evoluţia omenirii o schimbare de percepţie mai importantă decât aceasta.
Dacă şase sute de ani înaintea Evenimentului de pe Golgotha, intrarea omului în lumea fizică este suferinţă, cum percepe sufletul omenesc marele adevăr al misterului vieţii după acest eveniment? Cum le apare acest adevăr oamenilor care se uită la crucea de pe Golgotha cu un mare grad de înţelegere? Este naşterea suferinţă, cum a afirmat Buddha? Cei care privesc crucea de pe Golgotha cu un suflet cunoscător şi se simt uniţi cu ea, îşi spun: „Naşterea îl conduce pe om pe un Pământ care a avut posibilitatea să Il îmbrace pe Christos cu propriile sale elemente.” Ei sunt bucuroşi să vină pe acest Pământ, pe care a mers şi Christos. Şi prin legătura cu Christos, sufletul capătă puterea de a-şi găsi calea înapoi către lumile spirituale, precum şi cunoaşterea faptului că naşterea nu este suferinţă, ci poarta către găsirea Mântuitorului, a Celui care s-a înfăşurat cu aceleaşi materiale pământeşti din care se constituie şi învelişul fizic al omului.
Este boala suferinţă? Cei care înţeleg Impulsul de pe Golgotha în adevăratul lui sens îşi spun: „Nu, nu este!” Chiar dacă în prezent omenirea nu poate încă înţelege ce reprezintă cu adevărat viaţa spirituală şi faptul că ea se revarsă împreună cu Christos, va învăţa în viitor să o înţeleagă. Vor şti că o persoană a cărei fiinţă intimă este pătrunsă de puterea lui Christos, că un om care permite să fie îmbibat de Impulsul lui Christos, va fi capabil să depăşească toate bolile cu ajutorul forţelor puternice, de însănătoşire, pe care le dezvoltă în el, întrucât Christos este marele tămăduitor al omenirii. Puterea Sa cuprinde tot ceea ce emană din spirit şi este capabil să dezvolte forţă puternică, vindecătoare, ce poate învinge boala, care, astfel, nu este suferinţă, ci o posibilitate de a depăşi un impediment, prin dezvoltarea forţelor christice în sine însuşi.
În acelaşi mod trebuie ca omul să dobândească o înţelegere clară asupra dificultăţilor bătrâneţii. Cu cât devin membrele noastre mai slabe, cu atât putem creşte în spirit şi stăpâni infirmitatea prin puterea lui Christos, care locuieşte în noi. Bătrâneţea nu este suferinţă, întrucât, cu fiecare zi, noi creştem mai departe în lumile spirituale. Şi nici moartea nu este suferinţă, pentru că a fost învinsă prin înviere. Ea a fost învinsă prin Evenimentul de pe Golgotha.
Poate fi despărţirea de ceea ce iubim suferinţă? Nu! Sufletele care se impregnează de Puterea lui Christos ştiu că iubirea creează punţi spirituale, de nedistrus, de la suflet la suflet, peste toate obstacolele materiale. Şi nu există nimic în viaţă, între naştere şi moarte, între moarte şi o nouă naştere, care să nu îşi poată găsi, prin Impulsul lui Christos, în mod spiritual, drumul. Dacă ne umplem de Impulsul lui Christos, este de neconceput să fim despărţiţi pe termen lung de ceea ce iubim. El ne aduce împreună cu ceea ce iubim.
În acelaşi mod, „a fi unit cu ceea ce nu iubim” nu poate fi suferinţă, pentru că Impulsul lui Christos ne învaţă, atunci când îl lăsăm să ne pătrundă sufletele, să iubim totul după măsura Sa. El ne arată calea, iar atunci când am găsit-o, „a fi unit cu ceea ce nu iubim” nu poate cauza niciodată suferinţă, pentru că nu va mai exista nimic ce să nu îmbrăţişăm cu iubire. Şi „a nu obţine ceea ce ne dorim” nu mai poate fi suferinţă dacă trăim cu Christos, întrucât sentimentele, senzaţiile şi dorinţele vor fi prin Impulsul lui Christos atât de purificate şi înnobilate, încât ne vom dori doar ceea ce ne este dat să primim. Nu mai suferim din cauza durerii, pentru că dacă ea trebuie să existe, e înspre purificare şi forţa christică ne dă puterea să o simţim ca pe o purificare şi astfel nu mai există suferinţă în această privinţă.
Ce reprezintă deci Evenimentul de pe Golgotha? Reprezintă abolirea graduală a învăţăturilor marelui Buddha despre suferinţă. Nici un alt fenomen nu a avut un impact atât de puternic asupra evoluţiei şi naturii vieţii, precum Evenimentul de pe Golgotha. Astfel, putem înţelege că el va acţiona în continuare şi că va avea consecinţe pozitive, importante asupra omenirii ce va veni. Christos este cel mai mare avatar care a coborât pe Pământ, iar când o asemenea fiinţă intră în existenţă, precum a coborât Christos în Iisus din Nazareth, are loc ceva plin de mister, de o însemnătate deosebită. Atunci când plantăm o boabă de grâu în Pământ, germinează, cresc tulpina şi spicele, care poartă foarte multe boabe de grâu, copii ale celei plantate iniţial. Acelaşi fenomen se petrece şi în lumile spirituale. Aşadar „totul este trecător e doar o metaforă” şi putem vedea în fenomenul înmulţirii boabelor de grâu, o imagine, o metaforă pentru lumile spirituale.
Atunci când Evenimentul de pe Golgotha a avut loc, ceva s-a întâmplat cu corpurile eteric şi astral ale lui Iisus din Nazareth: ele au fost multiplicate prin puterea lui Christos care locuia în el şi multe copii ale lor au fost păstrate în lumile spirituale, continuând să acţioneze.
Când o individualitate umană coboară din înălţimile spirituale în existenţa fizică, se înfăşoară cu un corp eteric şi cu unul astral. Insă atunci când în lumile spirituale este păstrat ceva precum copiile corpurilor eteric şi astral ale lui Iisus din Nazareth, are loc ceva special cu oamenii a căror karmă o prevede. După împlinirea Misteriului de pe Golgotha, individualităţile a căror karmă le-a permis, au primit întreţesută o imagine a corpului eteric sau astral al lui Iisus din Nazareth. Acelaşi a fost şi cazul Sfântului Augustin, în primele secole după Christos. Când această individualitate a coborât din înălţimile spirituale şi s-a înfăşurat cu un corp eteric, i-a fost întreţesut o imagine a corpului eteric al lui Iisus din Nazareth, însă el avea propriul său corp astral şi Eu.
Astfel, ceea ce îl învelise pe Dumnezeu încarnat în Palestina, s-a transmis altor oameni, care urmau să dea mai departe omenirii impactul acestui mare impuls. Deoarece Sf. Augustin deţinea propriul Eu şi propriul corp astral, era supus îndoielilor, fluctuaţiilor şi erorilor, pe care cu greu le putea depăşi, întrucât proveneau din acele părţi netransformate ale fiinţei sale. Tot ceea ce a fost nevoit să îndure a fost cauzat de judecata sa eronată şi de greşelile Eului său. Dar după ce a luptat cu aceste probleme şi a trecut prin ele, corpul său eteric a început să fie activ şi a găsit forţele care îi erau întreţesute prin copia corpului eteric al lui Iisus din Nazareth. Şi apoi a devenit cel care a fost capabil să proclame popoarelor occidentale o parte din importantele adevăruri misteriale. Au existat multe individualităţi pe care le cunoaştem drept purtătoare ale creştinismului în ţările occidentale şi care au fost chemate să perpetueze creştinismul în secolele al IV-lea, al V-lea, al VI-lea până în secolul al X-lea. Ele erau capabile să preia marile idei exemplare, pentru că aveau întreţesută cu propriile corpuri eterice o copie a corpului eteric al lui Iisus din Nazareth. De aceea au avut capacitatea de a pătrunde viziunile sublime şi ideile exemplare, ce şi-au găsit expresia exterioară la pictori şi sculptori de renume.
Cum au luat naştere tipurile acestea exemplare de tablouri, care ne aduc şi astăzi bucurie? Au apărut atunci când personalităţi din secolele V-VIII după Christos au primit marile revelaţii ce aveau conţinut creştin, pe care nu erau nevoite să îl înţeleagă cu ajutorul faptelor istorice. Datorită copiei corpului eteric al lui Iisus din Nazareth, pe care au primit-o întreţesută şi prin care purtau o parte a lui Iisus în ei, ştiau prin iluminare interioară că într-adevăr Christos trăieşte, precum ştiuse şi Pavel, când I-a apărut în focul spiritual aprins în ceruri. S-a lăsat Pavel înainte de această ocazie convertit prin povestirile care circulau despre evenimentele din Palestina? Niciun fapt, care i-ar fi putut fi povestit, nu ar fi avut capacitatea de a-l transforma din Saul în Pavel, şi totuşi, cel mai important impuls de răspândire exterioară a creştinismului a emanat de la el. Pavel a rămas sceptic cu privire la povestirile despre Christos în planul fizic, însă a devenit credincios printr-un eveniment de natură ocultă, ce a avut loc în lumile spirituale. Sunt într-adevăr ciudaţi acei oameni care îşi doresc să aibă parte de creştinism fără iluminare spirituală, întrucât el nu s-ar fi răspândit niciodată în lume fără iluminarea spirituală a lui Pavel. Răspândirea exterioară a creştinismului s-a datorat unui eveniment de natură suprasensibilă.
În perioadele următoare, creştinismul a fost mai departe transmis prin cei care erau capabili să-L vieţuiască pe Christos în modul descris mai sus, ca rezultat al iluminării interioare. Ei aveau capacitatea de a-L trăi pe Christos şi din perpectivă istorică, întrucât purtau în ei înşişi ceea ce rămăsese din Christos cel istoric şi din corporalităţile Sale. În secolele XI-XIV, alte personalităţi au primit întreţesute copii ale corpului astral al lui Iisus din Nazareth, atunci când erau suficient de mature şi karma lor o cerea. Printre alţii, Francisc din Assisi şi Elisabeth din Thuringia au fost asemenea oameni, ale căror vieţi sunt pentru noi de neînţeles, fără cunoaşterea acestui fenomen. Tot ceea ce astăzi ne apare atât de ciudat în viaţa lui Francisc din Assisi se datorează faptului că Eul său era Eul uman al acestei individualităţi, însă întreaga sa modestie, devoţiune şi fervoare, pe care le admirăm la el, au drept origine întreţeserea în corpul astral a unei copii a corpului astral ce a aparţinut lui Iisus din Nazareth. Multor altor personalităţi din această perioadă le-a fost întreţesută o asemenea copie, iar atunci când cunoaştem acest fapt, ele devin modele demne de urmat. Cum ar putea cel care cercetează bazele acestei chestiuni, fără a şti că Elisabeth din Thuringia a avut întreţesută o copie a corpului astral al lui Iisus din Nazareth, să îi înţeleagă viaţa? În perioadele următoare, foarte multe personalităţi au fost chemate, prin forţa ce acţionează continuu a lui Christos, să poarte acest impuls puternic.
Însă a mai fost păstrat ceva pentru viitor: nenumărate copii ale Eului lui Iisus din Nazareth, al cărui Eu propriu a dispărut din cele trei învelişuri suprasensibile, atunci când Christos a intrat în ele, însă o copie a lui, înălţată prin Evenimentul Christos, a rămas şi s-a multiplicat în infinite replici. Avem în această copie a Eului lui Iisus din Nazareth ceva ce este chiar şi astăzi prezent în lumile spirituale, iar cei care au devenit suficient de maturi pot găsi această copie şi, cu ajutorul ei, pot vedea splendoarea puterii lui Christos şi a Impulsului Său, pe care îl poartă în ea.
Expresia fizică exterioară pentru Eu este sângele. Acesta e un mare mister, însă au existat întotdeauna oameni cărora le-a fost cunoscut acest fenomen şi faptul că în lumile spirituale au fost păstrate copii ale Eului lui Iisus din Nazareth. Iar de la Evenimentul de pe Golgotha, au existat de-a lungul secolelor personalităţi care au avut grijă ca omenirea să devină încetul cu încetul suficient de matură, pentru ca, la un moment dat, unele individualităţi să poată primi copii ale Eului lui Iisus din Nazareth-Christos, precum altele primiseră deja copii ale corpului Său eteric sau astral. O modalitate secretă trebuia găsită, pentru a păstra acest Eu în linişte, într-un misteriu profund, până când va fi apărut momentul potrivit în evoluţia omenirii şi a Pământului pentru a-l dezvălui. In acest sens, s-a format o frăţie de iniţiaţi, care să păstreze şi să protejeze acest mister: Frăţia Sfântului Graal, care a existat dintotdeauna. Se spune că fondatorul ei a luat cupa pe care Christos Iisus a folosit-o la Cina cea de Taină şi a adunat în ea sângele Mântuitorului care a curs din rănile Sale pe cruce. Acest fondator a strâns sângele Mântuitorului, expresie a Eului, în cupa ce este numită Sfântul Graal. El a păstrat cupa în care se afla sângele şi, împreună cu ea, misterul copiilor Eului lui Christos Iisus, într-un loc sfânt, în cadrul frăţiei, care prin instituire şi iniţiere se constituie din Fraţii Sfântului Graal.
Astăzi a venit timpul ca misterele să fie revelate, întrucât inimile omeneşti devin mature printr-o viaţă spirituală şi se pot ridica astfel la înţelegerea acestui mare misteriu. Dacă sufletele se lasă aprinse de ştiinţa spiritului, pentru a înţelege asemenea mistere, dacă se străduiesc spre o astfel de înţelegere, ele devin suficient de mature pentru a recunoaşte în Cupa Sfântă Misteriul Eului- Christos, al Eului etern, în care poate fi transformat orice Eu uman. Acest mister este prezent. Oamenii trebuie doar să urmeze chemarea ştiinţei spiritului pentru a-l înţelege ca pe un fapt dat şi să primească astfel Eul lui Christos, la simpla vedere a Sfântului Graal. În acest sens, este nevoie ca aceste fenomene să fie înţelese şi acceptate ca realitate.
Atunci când omenirea va deveni din ce în ce mai pregătită pentru a primi Eul lui Christos, El se va revărsa din ce în ce mai mult în sufletele omeneşti, pentru ca ele să se străduiască să atingă nivelul la care era marele lor model, Christos Iisus. Abia prin acest proces vor învăţa să înţeleagă în ce măsură Christos Iisus este cel mai important model. Iar când omenirea va fi înţeles asta, va începe să presimtă în cea mai profundă interioritate că certitudinea, realitatea eternităţii vieţii este emanată de trupul răstignit pe crucea de lemn de pe Golgotha. Acei creştini din viitor, care vor fi inspiraţi şi pătrunşi de Eul lui Christos vor mai înţelege ceva ce nu a fost cunoscut în trecut decât iluminaţilor. Nu îl vor înţelege doar pe Christos care a trecut prin moarte, ci şi pe Cel triumfător, al Apocalipsei, despre care s-a prorocit înainte, care a înviat din moarte în focul spiritual. Şi sărbătoarea Paştilor poate fi întotdeauna un simbol pentru Christos cel înviat, o legătură între Christos de pe cruce şi Christos triumfător, înviat şi înălţat, care înalţă toţi oamenii, în timp ce şade de-a dreapta Tatălui.
Simbolul Paştelui deschide o perspectivă nu numai asupra viitorului Pământului, dar şi asupra celui al dezvoltării omenirii. El reprezintă o garanţie pentru noi că oamenii ce vor fi inspiraţi de Christos se vor transforma treptat din Saul în Pavel şi că vor deveni din ce în ce mai capabili să vadă focul spiritual. Într-adevăr, aşa cum Christos le-a apărut lui Moise şi celor care şi-au declarat credinţa în El, în focul fizic al rugului în flăcări şi în cel al fulgerului de pe Muntele Sinai, aşa ne va apărea nouă în viitor în focul spiritualizat. „El este cu noi în fiecare zi, până la sfârşitul lumii”, şi le va apărea în focul spiritual celor care şi-au lăsat percepţia iluminată de Evenimentul de pe Golgotha. La început, oamenii L-au văzut sub o altă înfăţişare; în viitor, ei vor percepe adevărata făptură a lui Christos într-un foc spiritual.
Întrucât Christos a acţionat atât de profund în viaţa pământească, până în scheletul uman, a făcut ca învelişul pe care şi-l formase din elementele Pământului să purifice şi să sfinţească materia fizică într-o asemenea măsură, încât lumea nu va mai putea reveni niciodată în starea în care era, stare de care înţelepţii Orientului se temeau cu tristeţe că va dăinui pentru totdeauna. Ei credeau că Iluminatul viitorului, Maitreya-Buddha, nu va găsi oameni pe Pământ care să fie capabili să se ridice la înţelegerea învăţăturilor lui, deoarece vor fi fost mult prea adânc scufundaţi în materie. De aceea a fost condus Christos pe Golgotha, pentru a redirecţiona materia spre înălţimile spirituale, pentru a preveni ca focul să devină pe Pământ zgură în loc de esenţă spirituală. Astfel, oamenii vor înţelege înţelepciunea originară, din care au coborât cândva, atunci când ei înşişi vor fi spiritualizaţi. După ce oamenii vor fi trecut printr-o înţelegere şi mai profundă, Maitreya-Buddha va găsi înţelepciunea necesară pe Pământ, pe care în alte condiţii nu ar fi putut să o găsească. Înţelegem tot ceea ce am învăţat în tinereţe mai bine după ce am devenit mai maturi prin încercările noastre şi ne putem uita apoi către experienţele tinereţii. În mod similar, omenirea va înţelege înţelepciunea primordială a lumii, uitându-se înapoi către ea în lumina lui Christos şi prin Evenimentul de pe Golgotha.
Cum pot fi acum rămăşiţele neputrezite ale lui Kashyapa salvate şi în ce scop se va face asta? Este scris că Maitreya-Buddha va apărea şi îl va atinge cu mâna sa dreaptă, moment în care cadavrul va fi ridicat de un foc.
Pavel a văzut pe drumul său spre Damasc acelaşi foc minunat, spiritualizat, în care va fi transportat corpul lui Kashyapa. In acestfel tot ceea ce a fost măreţ şi nobil în timpurile străvechi va fi păstrat pentru viitor. In acest foc spiritualizat în care Christos s a arătat lui Pavel, se naşte trupul neputrezit al lui Kashyapa salvat de Maitreya-Buddha. Vom vedea forţele sublime, magnifice şi pline de înţelepciune ale trecutului curgând şi revărsându-se în ceea ce a devenit omenirea prin Evenimentul de pe Golgotha.
În clopotele Paştilor întâlnim un simbol al învierii spiritului Pământului şi al mântuirii omenirii. In trecut, nu a existat nimeni care să înţeleagă în mod corect acest simbol şi care să nu ştie cum să se ridice spre înălţimile spirituale prin misterul Paştilor.
Nu este lipsit de semnificaţie faptul că Faust, care se află aproape de moarte, este chemat de clopotele de Paşti într-o nouă viaţă, care îl conduce la momentul important, în care este orbit de moarte şi totuşi îşi spune: „Dar în interioru-mi sălăşluieşte o lumină strălucitoare.” Astfel poate el pătrunde în lumile spirituale, unde toţi membrii nobili ai omenirii vor fi salvaţi.
Tot ceea ce a trăit în trecut va fi salvat, purificat şi adăpostit în spiritualitatea eterizată pe care Misteriul de pe Golgotha a emanat-o pe Pământ şi în omenire. Cândva, când Maitreya-Buddha va apărea, trupul neputrezit al marelui înţelept oriental Kashyapa va trece printr-un proces similar de purificare, în focul minunat, în marea lumină a lui Christos, care i-a apărut lui Pavel pe drumul său spre Damasc.
