C.: — Ați vorbit despre „sfere ale puterilor”. Aceasta înseamnă că ar trebui să concepem spațial Ierarhiile spirituale?
R.S.: — Se poate spune despre viața omului că se desfășoară în spațiu; spațiul însuși trebuie să ni-l reprezentăm – din punct de vedere ocult – ca rezultatul unei creații. Această creație a avut loc înainte de intervenția și de lucrarea Ierarhiilor celor mai înalte; trebuie deci să luăm în considerare existența spațiului. Însă nu trebuie să ne reprezentăm spațial înalta Trinitate, căci spațiul este creația Sa. Trebuie să ne reprezentăm entitățile spirituale ca nonspațiale; spațiul este ceva creat, dar activitatea Ierarhiilor în lumea noastră este limitată în spațiu, ca și cea a oamenilor.
C.: — Noțiunea de timp poate fi aplicată proceselor spirituale?
R.S.: — Bineînțeles, dar în cazul omului procesele spirituale cele mai elevate fac să se nască gânduri care se desfășoară în afara timpului. Activitatea Ierarhiilor este atemporală. Este greu să vorbim despre apariția timpuiui. Cuvântul „apariție” include deja conceptul de „timp”. Ar trebui mai degrabă să spunem „natura timpului”, iar despre aceasta nu este ușor să ne pronunțăm. Dacă toate făpturile s-ar fi aflat la același nivel de dezvoltare, timpul n-ar fi existat. Cooperarea dintre entitățile inferioare și entitațile superioare duce la apariția timpului. În netemporal sunt posibile diferite grade de evoluție; acțiunea lor reciprocă dă posibilitatea existenței timpului.
C.: — Dar conceptul de evoluție?
R.S.: — Acest concept cuprinde totalitatea lumilor; dar nu și Divinitatea.
C.: — Ce diferență este între entitățile luciferice și cele ahrimanice sau mefistofelice?
R.S.: — Cele din a doua categorie doresc răul cu mai multă intensitate, cu mai multă forță. Aceste două feluri de entități provin din Ierarhii diferite. La începutul evoluției, acestea erau cam la același nivel, apoi unele dintre ele au rămas în urmă. Gradele de evoluție se întrepătrund. Entitățile ahrimanice pătrund mai adânc în domeniul răului și provin din mai multe Ierarhii; unele au rămas în urmă pe Soare, altele pe Lună; cele dintâi au avut posibilitatea să recupereze această întârziere pe Lună, celelalte pe Pământ și așa mai departe. Entitățile ahrimanice sau mefistofelice se află, în Ierarhia răului, fie mai sus fie mai jos de cele luciferice; ele provin din șirul de Ierarhii de la Arhangheli până la Dynamis.
C.: — Ființele elementale pot deveni oameni?
R.S.: — Există ființe care s-au născut datorită faptului că unele entități superioare nu și-au dezvoltat toate elementele lor; acestea s-au desprins și au devenit elementali. Există legiuni, cete întregi de astfel de ființe. Durata vieții lor este foarte diferită. În general au o evoluție descendentă și treptat își pierd ființa; nu poate fi vorba de o evoluție care să le permită transformarea în oameni.
C.: — De ce v-ați referit atât de puțin la doctrina hindusă atunci când ați vorbit despre corpul eteric?
R.S.: — Ceea ce am spus face parte din doctrina ocultă în ansamblul ei. Aceasta nu este numai „hindusă”, așa cum nu există nici o „teosofie hindusă”. Am utilizat în expunerile mele terminologia comună întregii doctrine oculte.
C.: — Elohimi se află mai presus de cele nouă Ierarhii?
R.S.: — Elohimii sunt entități care, atunci când Soarele s-a despărțit de Pământ și de Lună, au rămas unite cu Soarele; fac parte din Ierarhia numită Puteri sau Spiritele formei, și din Ierarhiile superioare. Elohim este o denumire generală dată ființelor solare; la vremea respectivă ele au ales Soarele ca locuință, nu ca domeniu de acțiune. Christos, cel mai înalt dintre Elohimi, este Regentul lor. Dar el nu aparține Ierarhiilor, ci Sfintei Treimi. Christos este o Ființă atât de puternică, încât influența lui se exercită asupra întregului sistem solar.
C.: — Cum va fi întoarcerea lui Christos?
R.S.: — A doua venire a lui Christos va fi un fapt real; va avea loc atunci când o mare parte a omenirii va fi destul de avansată ca să-l poată recunoaște pe Christos sub forma în care va apărea, și astfel acest eveniment va aduce ceva omului. Căci despre asta este vorba: trebuie ca un număr cât mai mare de ființe omenești să fie în stare să-l recunoască.
C.: — Ce ne puteți spune despre Asuras?
R.S.: — Asuras – cei răi – sunt entități a căror dorință de a face rău este cu o treaptă mai sus față de ființele ahrimanice și cu două trepte mai sus de cele luciferice.
C.: — Cum ne putem apăra de magia neagră?
R.S.: — Cel mai bun lucru este să-ți păstrezi libertatea, să-ți folosești în mod sănătos puterile de judecată, să te bazezi pe rațiune. Dacă avem grijă de asta, nu ne pândește nici o primejdie de acest gen și deci nu avem nevoie să ne apăram. Desigur că astăzi, când s-a raspândit atât de mult credința oarbă și mania de a face tot felul de experiențe într-o stare nebuloasă de conștiență, intruziunea forțelor magiei negre se poate produce cu mare ușurință. Este necesar să te protejezi de ele atunci când ai atins un anumit grad de dezvoltare ocultă. Un antrenament ocult bine gândit, care are ca scop armonizarea forțelor sufletești, asigură deja o protecție împotriva agresiunilor de acest fel. Dar nu există o regulă generală.
C.: — Se constată vreo diferență între sufletul-grup al albinelor, cel al furnicilor și cel al coralilor?
R.S. — Bineînțeles – există numeroase diferențe de grad. Sufletul-grup al stupului este o entitate foarte înaltă, superioară celei a furnicilor; este atât de înaltă, încât se poate zice că este în avans față de celelalte sub raport cosmic. A ajuns la un nivel de evoluție pe care omul îl va atinge doar pe Venus. Trebuie considerat ca un copil care s-a născut înainte de termen; el se înalță deasupra evoluției normale. Același lucru se poate spune și despre sufletul-grup al furnicilor, dar la un nivel inferior. Sufletul-grup al madreporilor este și el o ființă superioară, de asemenea prematură; este mai înalt decât sufletul-grup al bovinelor. Înălțimea nu este în funcție de epocă; unele trepte de evoluție sunt atinse cu anticipație. De aceea ființele sunt expuse unor pericole pe care încă nu sunt în stare să le înfrunte. Zoologia ocultă este foarte complicată și nivelurile de dezvoltare ale sufletelor-grup sunt foarte diferite.
C.: — Cărei Ierarhii îi corespund zeii greci și germani?
R.S.: — Ierarhiei Îngerilor. Este vorba de entități care și-au exercitat acțiunea în era Atlantidei. La început omul a trăit împreună cu aceste ființe, care apoi s-au retras, dar nu au devenit „zei” decăt în vremurile de după Atlantida. În Atlantida zeii trăiau printre oameni. Oamenii au urmat o cale de evoluție descendentă, zeii o cale ascendentă. În fiecare Ierarhie există nenumărate gradații, nuanțe.
C.: — Ce se va întâmpla cu lumea animală? Va ajunge la o dezvoltare superioară?
R.S.: — Sufletele-grup ale animalelor se dezvoltă, progresează; vor fi altfel de ființe pe Jupiter. Nu vor fi ființe omenești în sensul de astăzi al cuvântului, dar sufletele-grup ale animalelor vor ajunge totuși pe Jupiter la un anumit fel de umanitate. Dar animalul individual nu va avea parte de o dezvoltare superioară, căci acesta se află în același raport cu sufletul-grup ca și ciotul unui arbore cu lăstarul tânăt; el piere, așa cum piere ciotul, pe când sufletul-grup se înalță.
C.: — Ce importanță trebuie să acordăm așa-numitei educații prenatale?
R.S.: — Mama ar trebui să aibă grijă de multe lucruri în timpul sarcinii. În ziua de azi, neștiind aceasta, ea nu se îngrijește să ia anumite măsuri importante. În decursul primelor zece luni (lunare) ale vieii sale pământești, copilului poate să-i lipsească ceva care ar fi foarte bun pentru el. Astăzi zeii au misiunea de a se îngriji de aceasta; mai târziu această sarcina le va reveni oamenilor, când ei vor atinge maturitatea necesară. În marea lor înțelepciune, zeii au scos de sub influența omului aceste zece luni (lunare) ale dezvoltării copilului. Oamenii ar trebui să fie bucuroși că nu pot interveni în dezvoltarea prenatală. Cel mai bun lucru pentru copil este ca viața pe care o duce mama lui să corespundă unui ideal în domeniul gândirii, simțirii și voinței.
C.: — Ce raport există între știința spirituală și știința modernă?
R.S.: — Faptele constatate științific aduc dovezi în favoarea științei spirituale, în schimb teoriile ștințifice nu ne duc spre domeniul științei spirituale, ci, dimpotrivă, ne poartă pe căi ocolite. Nu vreau să lovim în știința actuală, căreia îi apreciem strădaniile; dar trebuie să arătăm clar și precis ce ne desparte de ea, căile care ajung la cunoașterea spirituală și cele care o ocolesc.
C.: — Legăturile de rudenie au vreun raport cu Karma?
R.S.: — Faptul că cineva se naște într-o anumită familie este desigur determinat de Karma; poate fi rezultatul unei Karma anterioare. Dar omul își poate crea și noi raporturi karmice, prin ceea ce face în prezent. Persoanele între care există cu adevărat o legătură se reîntâlnesc mereu, întotdeauna. Karma anterioară se manifestă prin faptul că ne naștem într-un anumit anturaj, dar nu suntem legați pe veci de rudele noastre prin sânge. Legăturile psihice care rezultă din cele familiale sunt cele care atrag sufletele unul spre altul. Dar aceste aspecte se modifică în cursul diferitelor cicluri pe care le parcurge omenirea; înrudirea de sânge începe să aibă mai puțină importanță decât în trecut și o va pierde din ce în ce mai mult chiar pe cea de acum. Legăturile de sânge vor slăbi tot mai mult în decursul evoluției.
C.: — Ce ne mai puteți spune despre „lupta din ceruri”?
R.S.: — Cu prilejul acelei lupte nu cele mai rele, cele mai incapabile dintre Dyntmis au fost cele „trimise în serviciu comandat”. Pentru ca discipolii Misterelor să înțeleagă acest lucru, adesea inițiații purtau măști ale Puterilor potrivnice. Ființa inteligentă trebuie să se izbească de o alta ființă inteligentă, dar care se află pe o cale greșită.
C.: — Care este raportul dintre negativ și pozitiv?
R.S.: — Omenirea va trebui să-și dea seama din ce în ce mai bine că meschinăria, nebunia etc. nu sunt importante decât pentru lumea fizică și că vor dispărea odată cu oamenii: dimpotrivă, binele, fiind pozitiv, va persista în veci. În această privință ocultismul se orientează, în vederea cunoașterii, după marile legi cosmice, de exemplu, cea care reglementează înmulțirea peștilor în mare. Icrele lor pier în masă; deci un element negativ însoțeste în mod necesar ceea ce este în devenire, dar aceasta nu trebuie să ne împiedice să acționăm întotdeauna în mod pozitiv. Oricât de numeroase ar fi puterile potrivnice, ceea ce este de făcut trebuie să fie făcut.
C.: — Care este rostul suferinței?
R.S.: — Suferința este un fenomen care însoțește cu necesitate orice dezvoltare superioară. Fără ea cunoasterea nu este cu putință. Într-o zi omul își va spune: sunt recunoscător pentru fericirea pe care mi-a dat-o lumea aceasta, dar dacă ar trebui să aleg între bucurie și durere, mi-aș păstra durerea; nu mă pot lipsi de ea pentru a cunoaște. După un anumit timp, orice suferință ni se înfățișează ca indispensabilă, căci trebuie să o considerăm ca făcînd parte din evoluție. Nu există evoluție fără suferință, așa cum nu există un triunghi fără unghiuri. Când ne vom uni cu Christos ne vom da seama că suferințele îndurate au fost condiții preliminare pentru a ajunge la aceasta. Pentru a fi în armonie cu Christos, este nevoie de suferință; aceasta este un factor neapărat necesar în evoluție.
Trecând peste propriul egoism, omul iese din starea sa de inerție, de inhibiție. De aici un lucru bun: o forță care se naște din insuficiența proprie. Datorită acțiunii mele imperfecte, adică a eșecului meu, sunt încurajat, mulțumesc lui Dumnezeu, să-mi continui strădaniile. Strădania mea omenească nu este sortită fără speranță eșecului. Doar cel care de bună voie se abate de la chemarea proprie ființei omenesti nu va fi mântuit. Suferința este unul dintre elementele acelei sinteze pe care o reprezintă desfășurarea existenței.
C.: — Ce ne puteți spune despre reîncarnare?
R.S.: — De fapt, noțiunea de reîncarnare face parte dintr-o doctrină foarte veche a școlilor oculte. Ea nu a apărut decât relativ recent în scrieri. Este unul dintre cele mai elementare învățăminte oculte. Dimpotrivă, faptele legate de reîncarnare nu sunt simple (vedeți expunerile privind corpurile eterice ale vechilor Rishi și altele). Secretul reapariției Eului era păstrat cu grijă.
În primii ani ai mișcării teosofice se spuneau lucruri ciudate în acest domeniu: la aceeasi masă, într-o cafenea, se puteau întâlni reîncarnările impăratului Iosef, a lui Seneca etc. Astfel de afirmații creează confuzie.În acest domeniu, trebuie să ne spunem: mi se transmit numeroase idei, dar n-aș putea să le aprofundez într-atât încât să le înteleg. De fapt încă nu înțeleg nimic. Mai ales trebuie să ne ferim de afirmații categorice.
C.: — Ce ne puteți spune despre conceptele „moarte” și „a muri”?
R.S.: — În cartea lui Iov, nevasta acestuia îl îndeamnă să nu mai fie bun. Găsim acolo următoarea expresie: „Leapădă-te de Dumnezeul tău și mori”*. Aceste cuvinte cuprind o întreagă lume. Nu le putem înțelege decât dacă știm ce semnificație avea pe atunci „unirea cu Dumnezeu”. Ea făcea cu putință o viață pe care moartea nu o poate distruge, dacă această unire s-a realizat. „A muri” nu exprimă procesul material, trebuie să ne gandim la acest termen cu altfel de simțire.
* În trad. românească a Bibliei: „Atunci nevasta lui a zis către el: „Te ții mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu și mori!” (Iov, cap. 2, 9).
Sfântul Apostol Pavel zicea: „A venit Legea și am murit”*. Trebuie să vedem clar ce înseamnă aici conceptul „Lege”.
* În trad. românească a Bibliei: „Iar eu cândva trăiam fără Lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viață; Iar eu am murit. Și porunca, dată spre viață, mi s-a aflat a fi spre moarte”. (Romani, 7, 9-10).
Prin „moarte” se înțelege despărțirea de ceea ce nu poate fi omorât. În unele perioade se înțelegea prin aceasta căderea sufletului într-o stare de constiență inferioară; când un suflet se încarnează, conștiința se întunecă. Dar sufletul poate trăi în așa fel încât să nu fie nevoit niciodată să intre în întuneric. Întunecarea este pentru el ca o moarte care se produce atunci când se naște trupul. Sufletele care nu au făcut nimic pentru ele intră în această nouă moarte, adică în această reîncarnare.
Magiștrii vor să ne arate cât de neîndestulătoare, rigidă și cât se poate de îndepărtată de adevărata stare de lucruri este gândirea modernă.
Dragostea creștină nu înseamnă numai ajutor pentru cei ce cad în greșeală; există o dragoste creștină activă, care îi apără pe cei din jur de înțelegerea greșită. Înțelepciunea Orientului cuprinde o teorie a cunoașterii atât de profundă, încât materialiamul nostru kantian nu poate să o înțeleagă. Pentru a accede la adevărata doctrină a cunoașterii, ar trebui să spunem: fără ochi, nu există lumină (deci lumea este ceea ce noi ne reprezentăm), dar și: fără lumină ochiul nu există.
Nu este deloc întâmplător faptul că ochiul percepe lumina: ea este cea care a creat ochiul, ochiul își datorează existența luminii. Soarele se obiectivează în lumină.
Pentru ocultism, ochiul din microcosmos corespunde cu Soarele din macrocosmos. La fel, există o corespondență între glas (în microcosmos) și foc (în macrocosmos). Este justificată comparația între apariția materiei cuprinsă în forme și formarea figurilor sub acțiunea sunetului. Aceste două procesc reproduc procesele originare. Forma este un sunet care a încremenit în materie. Sunetul a trebuit mai întâi să-și facă drum prin focul originar. Lumea minerală, animală ș.a., totul este sunet, sunet care a trecut prin foc. Focul se exprimă în microcosmos prin căldura sângelui. Se manifestă în ea și de aceea răsună din interior, prin glas, ceea ce corespunde cu formarea materiei prin Logos.
Înțelepciunea cosmică de la origini este superioară gândirii născute în cursul evoluției. Această înțelepciune care se manifestă în tot ce ne înconjoară a fost imprimată în timpul Lunii vechi. Menirea Pământului este să dezvolte dragostea. Pe Jupiter din toate câte vor exista va emana o mireasmă de dragoste. Evoluția Pămânntlui este necesară pentru ca pe Jupiter să existe o dragoste care vine din interior. Există o polarizare între înțelepciune și greșeală pe Lună, între dragoste și egoism pe Pământ.
Saturn – Foc
Soare – Aer (gaz)
Lună – Apă
Pămant – Pământ (solid).
În decursul evoluției tereste, apa și aerul au intrat în acțiune în mod independent. Totul s-a condensat pornind de la cele patru elemente. Vaporii de apă sunt strâns legați de vegetale. În zilele noastre, nu putem să ne folosim decât de forțele anorganice – de cărbune, de exemptu – pe câtă vreme atlanții foloseau forțele de natură vegetală. Știau, de exemplu, să extragă forțele cuprinse în sămânță, de care se foloseau pentru propulsia vehiculelor lor. Forțele din sămânță provin din aer si din apă. Dar modul în care omul făcea să acționeze acele forțe depindea de moralul său, care era în legătură și cu vântul și cu vremea de afară. Când aceste forțe erau bine folosite, vântul era bun și timpul favorabil. Atunci când atlanții s-au înrăit, ei însiși au fost cauza Potopului.
Tot așa focul era în legătură cu pământul în vremurile Lemuriei. Aceste elemente se puteau combina în multe feluri.
Ne putem reprezenta spațiul tridimensional. În doctrina platoniciană există o sentință importantă: „Dumnezeu geometrizează”. Principiile fundamentale ale geometriei au calitatea de a deștepta capacitatea de clarviziune. Se demonstrează în topologie că punctul situat la infinit spre dreapta este același cu cel situat la infinit spre stanga. Aceasta înseamnă că până la urmă Universul este o sferă; se revine întotdeauna la punctul de plecare. Dacă pornim de la teoremele din geometrie, ele se transformă în concepte-limită. Spațiul tridimensional revine la punctul de unde a plecat. De acum, în domeniul astral, .A acționează asupra lui .B fără mijlocitori.
Introducerem materialismul în teosofie dacă, pentru a ajunge la spiritual, ne gândim că materia devine din ce în ce mai subtila. Nu așa se poate pătrunde în lumea spiritului. Doar prin intermediul unor repezentări cum ar fi .A - .B ajungem să redăm a patra dimensiune. Să luăm ca exemplu viespea, care are o talie atât de fină încât s-ar părea că nu există o legătură între cele două părți, la fel de mobile, că acestea nu sunt unite decât prin mișcarea lor. Extindeți acest exemplu asupra mai multor câmpuri de acțiune în spatiul multidimensional.
C.: — Care este semnificația numărului 40?
R.S.: — Ce înseamnă „ieșit din găoace”? Se scrie asa: 10. Pentru exoterism este cifra 10, pentru esoterism „ieșit din găoace”. Închipuiți-vă ca unul dintre ciclurile de evoluție tocmai s-a terminat – de exemplu, Saturn, Soarele, Luna s-au împlinit și ne-am afla în punctul în care începe evoluția Pământului. Ceea ce are omul de pe Saturn a devenit oul 0, de pe Soare 00, de pe Lună 000. După ce s-au terminat aceste trei cicluri, începe altul nou: 1000. Acest ciclu străbate cicluri secundare: ciclurile 6, 5, 4, 3; 2, 1. În scriere ocultă, putem scrie și așa: 4321000. Când se vorbeste de 1000 de ani în ocultism, se înțelege prin aceasta că trei cicluri au ieșit din ou.
Acest ocultism al numerelor reproduce unele fapte cosmice. Tot ce exisa în Cosmos se reflectă în viața fizică și spirituală a Pământului. În ciclul actual, omul dobântește viziunea lumii exterioare, o inversare a oricărei viziuni. În cel de al patrulea ciclu, în fața conștiinței apare Maya. De aceea numărul 4 este cel al Mayei și al Cosmosului. De câte ori apare în Biblie acest număr, ceva este învins în Maya: să postești 40 de zile, să rătăcești 40 de zile în deșert înseamnă o astfel de izbândă; 40=4 ieșiri din găoace. Cel care postește 40 de zile a trecut astfel printr-un ciclu ocult. Cu cât stările de conștiință sunt mai primare, cu atât mai puțin se poate spune că timpul „ține mult”; cu cât mergem mai mult înapoi în seria stărilor de conștiință, cu atât mai puțin este prezentă plictiseala.
Evoluția nu are aici început nici sfârșit. Ea parcurge o serie de cicluri fără să se repete, căci întotdeauna apare și un element nou în acest progres ciclic. Dacă ne gândim ca există un început și un șfârșit, înseamnă că raționăm după Maya, tragem o concluzie abstractă din fenomenele fizice.
Evoluția parțială=făptura; Evoluția generală=Dumnezeu reprezintă o presupunere falsă.
Omul are ca scop să devină liber; el poate să primească putere din toate Ierarhiile: de la Îngeri, de exemplu în Manas, de la Arhangheli-Budhi ș.a. Pe măsură ce se va dezvolta, Ierarhii mai înalte vor putea interveni, și prin aceasta el se va dezvolta și mai mult. Ca microcosmos, omul cuprinde în sine toate Ierarhiile.
