Sarcina noastră aici va fi să vorbim despre unele lucruri care sunt necesare pentru a dobândi o înțelegere asupra epocii în care trăim. Știm că evoluția aici pe pământ se desfășoară în așa fel încât omul face experiențe noi și poate aduna trăiri noi în fiecare întrupare pe pământ. Din această cauză, evenimentele evoluției noastre pe pământ sunt în așa fel ordonate încât omul nu întâlnește de două ori aceleași situații în două încarnări succesive; pământul se schimbă în răstimpul dintre două încarnări. Acest lucru este trecut cu vederea de cunoștințele exterioare, nu este sesizat pe deplin, astfel încât să se reveleze că tot ceea ce există pe suprafața pământului se schimbă din temelii în perioade mai lungi de timp. Din aceasta însă trebuie să conchidem că ne înțelegem pe noi înșine numai atunci dacă știm cum este alcătuită epoca de evoluție a pământului în care trăim și dacă putem să ne facem o idee asupra epocii viitoare. Trebuie să avem în vedere însă că omul, așa cum se află astăzi în viață, după ce a evoluat pe parcursul unor perioade de timp infinit de lungi, este o ființă foarte complicată.
Omul în stare de veghe este, în fond, o altă ființă decât omul în stare de somn. Știm că în timpul somnului cele patru mădulare ale ființei sale sunt despărțite în două grupe astfel încât pe locul unde doarme se află trupul fizic și trupul eteric și, pătrunse în lumea spirituală, se află trupul astral și eul, pentru a trăi aici conform legităților lumii spirituale. Am aflat deja mai înainte că trupul fizic și trupul eteric nu ar putea subzista în forma actuală dacă ele ar fi pe deplin părăsite de trupul astral și de eu fără ca acestea să poată fi înlocuite de altceva. Fără această posibilitate, omul care doarme nu ar avea altă valoare decât planta. Într-adevăr, planta este capabilă de viață ca un organism închis în sine, dar omul care doarme nu este așa, pentru că el are trupul fizic și trupul eteric în așa fel alcătuite încât ele trebuie să fie străbătute, trebuie să fie umplute de trupul său astral și de eul său. În timp ce eul uman și trupul astral părăsesc omul, el este pătruns în acest timp în trupul său fizic și în trupul său eteric de o altă ființă de aceeași valoare, de un trup astral divin spiritual și de un eu corespunzător. Ceea ce rămâne în urmă la omul care doarme este lăsat în seama puterilor spirituale exterioare ale lumii. Ceea ce există în lumea fizică va fi, deci, integrat în marile puteri spirituale ale macrocosmosului, și toate ființele spirituale aparținând acestuia acționează nevătămător din eul uman și din trupul astral.
Astăzi vrem să facem cunoștință cu câteva dintre forțele lumii care acționează asupra omului. Raporturile dintre forțele spirituale ale lumii și om sunt deosebit de complicate. Omul este în fapt o lume în mică și din macrocosmos, din marea lume se revarsă ceva, ceva ca o imagine oglindită, în timpul somnului, în această lume mică. Putem să ne dăm seama de acestea numai dacă pătrundem în tainele profunde ale lumilor.
Omenirea actuală găsește un adevăr sau altul prin intermediul științei și crede că îl deține în mod sigur. Antroposoful însă trebuie, pe lângă aceasta, să își formeze un sentiment în ceea ce privește greutatea unui adevăr sau altul, dacă un adevăr sau altul este esențial sau neesențial, dacă un adevăr este așa-zicând un adevăr superficial sau dacă el ne conduce în tainele adânci ale lumii. Această lipsă de înțelegere se observă atunci când sunt prezentate adevăruri față de care nu ne putem îndoi, care trebuie să fie hotărâtoare pentru concluzii importante, de exemplu cel referitor la numărul oaselor și mușchilor omului în comparație cu numărul oaselor și mușchilor la animalele superioare. Dacă acest adevăr este important sau neimportant pentru situarea omului față de animale, rezultă fără dificultate din faptul în sine. Un alt adevăr important, de care ar trebui să ne lovim de fapt în fiecare zi, este acela că omul, în comparație cu toate ființele de pe Pământ și în contrast cu acestea, poate să își miște liber fața în spațiul înconjurător, poate să privească liber, în sens fizic, poate să se ridice în gândurile sale, în reprezentările sale spre ceea ce nu aparține pământului. Animalele nu se pot ridica de la pământ, nu se pot elibera de pământ. Dacă se subliniază atât de des asemănarea maimuțelor, în evoluția lor, cu oamenii, se vede totuși de îndată că maimuțelor nu le-a reușit să se ridice pe verticală în mers și în statul pe verticală. Din această cauză trebuie să considerăm ridicarea pe verticală a omului ca un adevăr foarte important în sens spiritual. Tot ceea ce găsim în om este o imitare microcosmică a marii lumi. Astfel, ridicarea liberă pe verticală a omului este exprimată ca un raport în microcosmos între cap și celelalte mădulare ale omului. Același lucru se găsește însă și în exterior, în lumea mare, și anume în raportul dintre Soare și Pământ. Prin aceasta, prin faptul că noi lăsăm să acționeze asupra noastră aceste date, dobândim senzația că animalul, deja în organizarea sa, este determinat numai de Pământ iar Soarele este cel care a determinat omul, în sensul că acesta are privire liberă, are simțire și gândire. La prima abordare acest contrast nu este ușor de înțeles; de aceea vrem să îl abordăm mai în detaliu.
Simțim apartenența omului la cosmos atunci când știm că Soarele este cel care trimite Pământului anumite forțe pentru ca omul să se dezvolte spre o organizare ca cea pe care o are acum. Omul este organizat prin forțele care vin din Soare în așa fel încât are capul ridicat în sus, și este organizat de Pământ în așa fel încât este atras cu membrele spre Pământ. Mădularele omului primesc de la cap ordinele, așa precum Pământul își are conducerea sa de la Soare.
Astăzi vrem să scoatem în evidență încă un contrast. În cele ce am spus până acum, toți oamenii sunt la fel. Femeia și bărbatul nu pot fi deosebiți unul de altul. Dar în organismul uman este prezent contrastul dintre bărbat și femeie. După analogiile indicate, ne întrebăm: Există oare în cosmosul mare și un astfel de contrast precum contrastul dintre bărbat și femeie, în mod asemănător contrastului care l-am găsit între cap și membre? – Este deosebit de important să atragem aici atenția că știința spirituală nu are nimic de-a face cu reprezentări care ar dori să extindă contrastul dintre masculin și feminin asupra întregii lumi. Acestea sunt efecte ale materialismului schematic din timpul nostru. Nu în acest sens vrem să ne formăm prezentările noastre; acesta nu este decât un semn de needucare a științei noastre prezente. Aici vrem să spunem că acest contrast dintre bărbat și femeie nu este decât expresia cea mai de jos a unui contrast din macrocosmos. În ceea ce privește contrastul dintre bărbat și femeie trebuie să indicăm mai întâi cu exactitate că atât la bărbat cât și la femeie nu putem vorbi decât de cele două învelișuri exterioare, de trupul fizic și de trupul eteric. Trupul astral și eul nu au nimic de-a face cu acest contrast, cu această polaritate, deci nici cu cele ce vor fi spuse în cele ce urmează.
Mai întâi trebuie să fie subliniat faptul că, pentru cunoașterea clarvăzătoare, numai capul și membrele pot să facă o adevărată impresie despre om. Deci, atunci când în ceea ce este fizic se exprimă ceva spiritual, trebuie să fim atenți la măsura în care poate fi ceva fizic o expresie a spiritualului, dacă prin aceasta este dată o imagine adevărată sau neadevărată. O astfel de imagine adevărată nu o dă decât capul și membrele. Toate celelalte nu corespund spiritului; tot așa nici masculinul și femininul în cazul omului. Cercetătorul spiritual nu cunoaște decât capul și membrele ca adevărate replici ale spiritului, toate celelalte sunt imagini șterse. Aceasta se datorează faptului că separarea în bărbat și femeie s-a petrecut în timpul lemurian, când o aceeași făptură conținea reunite în sine ceea ce se găsește acum separat. Această separare s-a petrecut pentru a da posibilitatea ca evoluției să i se unească o devenire materială tot mai accentuată. Astfel omul și-a materializat din ce în ce mai mult forma sa pornind de la o formă originară spirituală. Căci forma în care sexul era neutral, era o formă mai apropiată de spirit. În dezvoltarea ulterioară în direcția trupului feminin, acesta se menține oarecum la o formă mai timpurie, în care omul mai era încă spiritual. Forma feminină păstrează această formă potențată, nu coboară atât de adânc în ceea ce este material, cum ar fi corespuns evoluției normale. Astfel, femeia a păstrat o formă mai spirituală, dintr-un stadiu de evoluție mai timpuriu. Prin aceasta ea a conservat ceva, ceea ce, de fapt, nu este adevărat. Ea ar trebui să fie o replică a spiritualului, dar din punct de vedere material ea este realizată oarecum neclar. Lucru contrar se întâmplă la bărbat. Acesta a depășit punctul normal de evoluție, a trecut de acesta și ia o statură exterioară care este mai materială decât forma de umbră din spatele ei, care corespunde mijlocului normal.
Femeia stă înaintea acestui mijloc adevărat, bărbatul a trecut de acest mijloc. Nici unul dintre aceste două forme nu redau adevăratul om. Ceea ce găsim în forma omenească nu este lucrul cel mai înalt, cel mai desăvârșit. Din această cauză s-a încearct să i se adauge ceea ce s-a dezvoltat în vechile veșminte preoțești; pentru ca prin aceasta, forma umană, în special forma bărbătească, să apară mai adevărată decât este conform naturii sale. Se avea pe atunci un sentiment că și natura poate să reprezinte, ca imagine, ceva șters. Forma feminină ne conduce înapoi într-un stadiu anterior de existență a Pământului, în timpul vechii Luni. Forma masculină ne conduce dincolo de timpul evoluției Pământului, în existența de Jupiter, dar într-o formă care nu este capabilă de viață pentru starea jupiteriană.
Există însă un contrast în macrocosmos care corespunde contrastului dintre masculin și feminin, anume în ceea ce vedem în elementul cometă și în elementul lunar, în contrastul dintre comete și lună. Luna este o bucată din Pământ, care s-a desprins de acesta ceva mai târziu decât a făcut-o Soarele. A trebuit să fie eliminat ceea ce Pământul nu putea folosi, altfel forma corpului uman s-ar fi osificat, s-ar fi lemnificat în cursul evoluției. Luna ar fi încheiat prea repede dezvoltarea omului. Ea reprezintă acum, cu totul uscat și îmbătrânit, ceea ce va fi capabil de viață abia în existența ulterioară de Jupiter; dar acum ea este ca și condamnată la moarte.
Cometa reprezintă ceva din vechea existență lunară ce intervine în existența Pământului, ceva ce este ținut în urmă în evoluția sa și nu s-a dezvoltat până la starea de Pământ, ceva ce a rămas în urmă pe trepte superioare, mai spirituale. Luna, dimpotrivă, a ieșit din Pământ și a depășit stadiul lui. Pământul însuși se situează între cele două. Deci cometa și Luna trebuie văzute – precum forma feminină și cea masculină – ca stări rămase în urmă, respectiv care au depășit evoluția normală. Într-un anumit mod, cometa se comportă precum natura feminină în existența umană. Putem să explicăm mai bine ceea ce înseamnă cometa pentru evoluția Pământului folosind o comparație. Când spunem că Pământul a trecut prin evoluția lunară și se îndreaptă spre cea jupiteriană, trebuie să fim conștienți de faptul că legile naturale pe vechea Lună au fost altele decât pe Pământ, și vedem asta, în parte, la comete. Să amintim în treacăt că tocmai prin existența de cometă este dat un exemplu pentru modul în care este adeverit prin știință mai târziu ceea ce eu am spus deja în iunie 1906, într-o conferință, la congresul teozofic din Paris: faptul că cometele au conservat legile naturale de pe timpul vechii Luni. Printre altele, anumite combinații de carbon, cian, și combinații ale acidului cianhidric au jucat un anumit rol pe vechea Lună. Din această cauză, în comete trebuie să poată fi puse în evidență combinațiile de cian și combinații ale acidului prusic. Analiza spectrală a demonstrat între timp faptul că în comete se află combinații ale acidului prusic. Deci datele științei spirituale corespund cu realitățile găsite de știința materialistă.
Ce înseamnă existența de cometă pentru Pământ? Ce fel de misiune este legată de aceasta? Răspunsul la aceste întrebări trebuie să apară cel puțin în mod comparativ, și trebuie să fie indicat faptul că în contrastul de pe pământ dintre bărbat și femeie se reflectă două feluri de vieți. În primul rând, cursul evenimentelor de fiecare zi, în familie, de dimineața până seara, se petrece cu o regularitate ca cea a venirii iernii și a verii sau a succesiunii zilelor însorite, ploioase, cu grindină, cu furtună. Acest lucru se poate petrece o bună bucată de timp. Dar apoi vine ceva care intervine hotărâtor și acest ceva este resimțit ca o schimbare, și anume atunci când se naște un copil. Acesta întrerupe cursul normal al vieții și rămâne apoi ca ceva nou în viața comună a bărbatului și a femeii. Putem compara asta cu ceea ce are cometa ca sarcină pentru viața de pe pământ. Ea aduce în viața noastră de pe pământ ceea ce vine din elementul feminin al cosmosului. Când apare o cometă, ea furnizează un impuls în evoluția în continuare a omenirii. Nu atât de mult în evoluția propriu-zisă, ci în tot ceea ce îi mai este încă infuzat omenirii. Putem observa aceasta la cometa Halley, la ceea ce îi stă în spate ca forțe spirituale. De apariția acesteia a fost legat mereu ceva nou pentru evoluția Pământului. În acest timp e pe cale să apară din nou. Cu aceasta va fi adusă o nouă etapă în sens materialist. Putem constata acest lucru la ultimele trei apariții ale sale din anii 1682, 1759 și 1835. În anul 1759, din ea au acționat forțe și puteri spirituale care au adus spiritul materialismului iluminat. Sub influența spiritelor și forțelor care stau în spatele cometei Halley s-a dezvoltat, de exemplu, ceea ce pe Goethe l-a posomorât atât de mult „Sistemul naturii”, al lui Holbach [Nota 27], cât și enciclopediștii francezi. Când apoi, în 1835, cometa Halley s-a arătat din nou, materialismul s-a reflectat vizibil din nou în concepțiile care au pornit de la Büchner și Moleschot și a fost preluat apoi în materialismul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, în cercuri din ce în ce mai largi. În anul de acum, 1910, are loc o nouă apariție a vechii comete, și asta înseamnă un an de criză în raport cu concepțiile amintite. Toate forțele sunt la lucru pentru ca să nască în sufletul omenesc, în sensul cel mai rău, o mlaștină materialistă a concepțiilor despre lume. În fața omenirii stă un examen foarte dur în care se va adeveri că la cele mai amenințătoare căderi este prezent în modul cel mai intens și impulsul pentru înălțare. Altfel nu ar fi posibil ca omul să învingă piedicile pe care i le pune în cale concepția materialistă despre lume. Dacă omul nu ar fi expus materialismului, el nu l-ar putea învinge din propriile lui forțe. Iar acum apare posibilitatea de a face o alegere între direcția spirituală și direcția materială. Ne vor fi trimise din cosmos condițiile pentru acest an de criză.
Știința spirituală este ceva citit de cei care pot să citească marile semne ale cerului și să le aducă în lume, de cei care pot să citească și să interpreteze aceste mari semne. Pentru ca omenirea să fie atenționată înainte de a lua drumul materialist, drum care se oferă cunoașterii la apariția cometei Halley, știința spirituală trebuie să dea un contra-impuls. Astfel ne vor fi trimise forțe pentru drumul ascendent prin intermediul unor semne din cosmos.
Pe timpul evenimentului de pe Golgota, punctul de primăvară al Soarelui se afla de un anumit timp în constelația Berbecului. Acest punct parcurge în timpul a 25920 de ani toate cele 12 semne ale cercului zodiacal. Deplasarea acestuia s-a produs în așa fel până acum încât punctul de primăvară al Soarelui se găsește în constelația Peștilor. La mijlocul celui de-al XX-lea secol vom fi ajuns până la un anumit punct din această constelație. Constelația Berbecului înseamnă sfârșitul epocii Kali Yuga, a epocii întunecate care, după filozofia orientală, a început în anul 3101 î. Chr. Pe atunci punctul de primăvară al Soarelui era în constelația Taurului. S-a creat o replică a acestui eveniment în taurul persan Mitra, și în taurul egiptean Apis. Replici ale trecerii prin constelația Berbecului le găsim în legenda argonauților care au plecat să găsească lâna de aur, apoi la Christos, în legătura cu mielul, așa cum Îl reprezentau primii creștini pe Christos în mod obișnuit la piciorul crucii.
Kali Yuga s-a încheiat în anul 1899. A durat deci din anul 3101 î.Chr. până în 1899 după Christos, timp de 5.000 de ani, o epocă în care omul a fost mărginit numai la simțurile sale fizice, fără a putea lua spre ajutor capacitățile clarvederii. Acum încep să se pregătească capacitățile care vor fi în stare să conducă natura umană din nou spre evoluția spirituală. Numai în timpul epocii Kali Yuga s-a putut și a trebuit ca eul să-și dezvolte conștiența până la conștiența de sine pe care o are în prezent. Acestei conștiențe de eu i se poate alătura acum o conștiență clarvăzătoare care se va dezvolta pe parcursul următorilor 2500 de ani, prin care perceperii fizic senzoriale i se va alătura o înțelegere spirituală a lumii. Pentru a da posibilitatea să se întâmple acest lucru, ne vor fi trimise forțe către mijlocul secolului al XX-lea astfel încât oamenii vor începe atunci să vadă trupul eteric și trupul astral, și anume în așa fel încât această capacitate va apărea la câțiva premergători ca o capacitate naturală. Iar când omul va vrea să pună în practică un plan pe care și l-a făcut, o intenție, îi va apărea un fel de imagine de vis ce nu este altceva decât o previziune, o prevedere a efectului karmic al faptului respectiv. Între timp omenirea poate să rătăcească încolo și încoace în mlaștina concepțiilor materialiste asupra vieții și asupra lumii. Dar s-ar putea întâmpla foarte ușor următorul fapt, anume că în acest timp în care se vor arăta firave capacități de clarvedere, acestea să nu fie considerate ca atare de oameni, ci cei în cauză să fie considerați nebuni și fantaști. Acela care nu va fi auzit nimic despre știința spirituală nu va putea recunoaște aceste capacități plăpânde. Aceste semne sunt totuși adevărate. Dacă concepția spirituală asupra lumii va câștiga, capacitățile amintite vor fi cultivate cu grijă în omenire astfel încât persoanele amintite mai sus vor fi în stare să aducă adevăruri spirituale din lumile spirituale.
În aceste condiții putem spune: stăm în fața unui punct important de evoluție a lumii, pe care trebuie să îl pregătim, pentru ca la apariția lui să nu fie călcat în picioare ceea ce vrea să doteze Pământul nostru cu o nouă capacitate. Ceea ce va fi văzut cu organele spirituale ca lume spirituală, ca atmosferă spirituală, este ceea ce astăzi numai inițiatul poate cunoaște. Dar va mai dura un anumit timp până când aceste capacități plăpânde se vor fi dezvoltat până la acest grad sau chiar numai până la înălțimea pe care a cunoscut-o omenirea în trecut în clarvederea de vis și în stările de extaz. Această capacitate pe cale de a se dezvolta va fi răspândită ca un înveliș spiritual peste pământul nostru. Scrierile orientale, în special cele tibetane, vorbesc despre o țară care ar fi dispărut și pe care cu durere o numesc Shamballa, o țară care ar fi dispărut în timpul epocii Kali Yuga. Dar este spus, cu dreptate, că inițiații pot să se întoarcă în Shamballa spre a lua de acolo, pentru omenire, ceea ce ea are nevoie pentru evoluția ei. Toți boddhisattva își extrag forță și înțelepciune din țara Shamballa. Pentru omul cu o evoluție obișnuită ea a dispărut. Dar există profeții că această țară Shamballa va reveni din nou la oameni. Când forțele delicate ale clarvederii se vor arăta și se vor întări din ce în ce mai mult, se vor răspândi din ce în ce mai mult, și când aceste forțe, ca forțe bune care coboară din existența solară, vor începe să fie preluate și vor acționa în locul forțelor cometei Halley, atunci țara Shamballa va reveni. Ne aflăm în timpul pregătirii omenirii pentru dezvoltarea unei noi clarvederi, care se va petrece în următorii 2500 de ani, o pregătire care se va continua atât în timpul dintre naștere și moarte cât și în timpul dintre moarte și o nouă naștere. Despre ceea ce se va întâmpla atunci, va fi vorba în prelegerea următoare.
