Există o anumită legătură între trecutul și viitorul evoluției omenirii. Această legătură aduce, când este cercetată, multă lumină asupra întrebărilor pe care le putem pune în următoarea direcție: Ce sarcină ne revine nouă înșine, ca oameni ai unei anumite epoci?
Când ne-am întâlnit aici, în urmă cu câtva timp [Nota 20], am spus unele lucruri despre trecutul evoluției omenirii. Să spunem astăzi ceva despre legătura dintre trecutul și viitorul imediat al evoluției omenirii. Ieri am putut încheia indicând asupra unui fapt important care, așa-zicând, ne vorbește ca din cer că omenirea are nevoie de un impuls spiritual, de un nou impuls al timpului. Putem înțelege cum trebuie să acționeze acest nou impuls numai dacă vom aborda ultimele milenii de dinaintea întemeierii creștinismului într-un anumit raport cu mileniile de după întemeierea creștinismului, cu mileniile în care trăim noi. Există o anumită lege după care anumite evenimente se repetă în evoluția omenirii, și în ultimul ciclu ținut la Stuttgart [Nota 21] am arătat unele repetări, am vorbit despre astfel de repetări în evoluția omenirii. Aș vrea să subliniez astăzi în mod deosebit faptul că atunci când, prin știința spirituală, se fac referiri asupra unor astfel de repetări regulate în evoluția omenirii, nu trebuie să credem că astfel de repetări pot fi construite cu ajutorul rațiunii. Ele trebuie să fie studiate fiecare în parte, fiecare trebuie să fie stabilită pornind de la cercetarea spirituală. Se poate cădea foarte ușor în greșeală, când una sau alta din aceste repetări se construiește după un model. Există însă o repetare care, în orice caz, arată altfel: este acea repetare care se prezintă în așa fel încât evenimentele fundamentale, evenimentele importante care s-au petrecut înainte de întemeierea creștinismului trebuie să reapară din nou, într-un anumit mod, după întemeierea creștinismului. Când cuprindem cu privirea ultimele trei milenii de dinaintea întemeierii creștinismului, cele trei milenii aparțin unei epoci din istoria evoluției omenirii pe care o definim ca așa-numita epocă întunecată, ca epoca întunecată mai mică: Kali Yuga.
Această Kali Yuga începe în anul 3101 înainte de întemeierea creștinismului. Cu această epocă întunecată este în legătură tot ceea ce definim acum ca mari realizări ale omenirii, ceea ce definim ca trăsătură fundamentală a culturii umane a prezentului. Înainte de această epocă, înainte de această epocă întunecată sau Kali Yuga, întreaga gândire umană, toate forțele sufletești umane erau încă într-un anumit raport altfel organizate. În acea epocă de dinainte de anul 3101 î.Chr. – acesta este un an mediu, evoluția trece treptat de la un fel de capacități la altele –, era prezent ceea ce poate fi denumit ca ultim rest al vechii clarvederi. În cursul evoluției omenirii, epocile se succed: Krita Yuga, Tetra Yuga, Dvapara Yuga, Kali Yuga. Ultima ne interesează în mod deosebit. Cu primele epoci amintite ajungem în vechea Atlantidă. În vechile epoci existau resturi ale vechii clarvederi astfel încât omul, înaintea epocii întunecate, avea încă o conștiență nemijlocită a existenței lumii spirituale, deoarece el putea privi în lumea spirituală. Această conștiență despre lumea spirituală s-a retras tot mai mult din fața privirilor umane și, în medie, putem spune, au început să se formeze capacitățile și forțele care, pe de o parte, s-au restrâns la judecata asupra lumii senzoriale și, pe de altă parte, s-au restrâns la formarea conștienței de sine. Toate aceste forțe au început în Kali Yuga. Și în timp ce, în cursul acestei epoci, omul nu mai era în stare să privească în lumea spirituală, s-a dezvoltat în cadrul lumii senzoriale fizice cu atât mai mult punctul stabil în interiorul său, s-a dezvoltat ceea ce numim cunoașterea despre conștiența de sine. Să nu credeți însă că această cunoaștere despre conștiența de sine este dezvoltată deja până la un nivel superior; ea trebuie să se dezvolte în continuare. Dar nu s-ar fi putut intra niciodată în conștiența umană dacă nu ar fi existat această epocă întunecată. În felul acesta omul a pierdut din ce în ce mai mult, pe parcursul celor trei mii de ani de dinaintea întemeierii creștinismului, legătura cu lumea spirituală. El nu mai putea avea această legătură din privirea directă în lumea spirituală.
Am văzut aici, cu prilejul ultimei mele vizite [Nota 22], cum ultimul mileniu al epocii Dvapara Yuga, la sfârșitul său, a adus un fel de înlocuitor pentru privirea în lumile spirituale, acel înlocuitor care a fost dat omului prin faptul că o individualitate deosebită, Avraam, a fost ales – Avraam, care avea o constituție deosebită a creierului fizic –, astfel încât, fără să posede vechile capacități, putea ajunge la o conștiență în lumea spirituală. Din această cauză, prima parte a epocii Kali Yuga o numim în știința spirituală epoca abrahamitică, acea epocă în care omul a pierdut într-adevăr privirea nemijlocită în lumile spirituale superioare, dar în care se dezvoltă ceva ca o conștiență a Divinității, care crește mereu în eul său, astfel încât el își reprezintă Divinitatea ca înrudită cu conștiența de eu, cu conștiența de eu umană. Pentru epoca din primului mileniu din Kali Yuga, Divinitatea apare ca un eu cosmic. Iar sfârșitul acestui mileniu îl putem numi epoca abrahamitică.
După epoca lui Avraam a urmat epoca lui Moise, în timpul căreia nu se mai rămâne la starea în care divinitatea Iahve se revelează ca Eul lumii, în care Divinitatea Iahve, Eul lumii, se revelează ca o conducere plină de taină a destinelor omenirii, numai ca zeu al unui popor ci, așa cum știm, în epoca lui Moise această Divinitate se revelează în rugul arzând, ca Divinitate a elementelor. Și s-a realizat un mare progres atunci când, din învățăturile lui Moise, Eul lumii a fost resimțit ca Divinitate, astfel că omul își spunea: elementele existenței, ceea ce se vede cu ochii fizici – fulgerul și tunetul ș.a.m.d. –, sunt emanații, sunt fapte ale Eului lumilor, sunt, în final, emanații ale Eului unic al lumilor. – Trebuie însă să ne devină limpede în ce măsură aceasta a însemnat un progres.
Dacă ne întoarcem în perioada de dinaintea epocii Kali Yuga, vom găsi că oamenii vedeau spiritualul în mod nemijlocit prin resturile vechii clarvederi care le mijlocea privirea în lumile spirituale. Dar ei vedeau spiritualul în toate timpurile vechi. Ar trebui să ne întoarcem foarte departe în trecut dacă am dori să găsim altceva. Oamenii vedeau în mod direct spiritualul în timpul epocii Dvapara Yuga, Treta Yuga, Krita Yuga. Ei percepeau spiritualul în așa fel încât acesta se prezenta ca o multitudine de ființe. Știți desigur că atunci când ne ridicăm în lumea spirituală găsim acolo ierarhiile ființelor spirituale. Firește, acestea se află sub o conducere spirituală, sub o conducere spirituală unitară. Dar în acele vechi timpuri conștiența nu se ridica până la această conducere spirituală unitară. Pe atunci se vedeau mădularele singulare ale ierarhiilor, se vedeau o multitudine de ființe divine. Numai inițiaților le era posibil să rezume această multitudine la o unitate. Acum însă omul își reprezenta Eul lumilor, Eul pe care omul însuși l-a cuprins mai întâi cu ajutorul instrumentului fizic al creierului, care s-a manifestat în mod deosebit la Avraam; acum omul concepea Eul lumilor ca vestindu-se în diferitele domenii ale naturii, în diferitele elemente.
Progresul următor este cel care a fost, aș spune, întreprins în ultimul mileniu de dinaintea întemeierii creștinismului, în epoca solomonică. Putem diferenția între ele trei milenii de dinaintea întemeierii creștinismului în așa fel încât primul mileniu să îl numim epoca abrahamitică, după acea individualitate care a apărut atunci. De la începutul epocii Kali Yuga până la Avraam oamenii se pregătesc să recunoască pe Dumnezeul unitar în spatele fenomenelor naturii. Odată cu Avraam apare această posibilitate. Dumnezeul unitar devine conducătorul, diriguitorul fenomenelor naturale; este camuflat apoi în spatele fenomenelor naturale în epoca lui Moise.
Însă toate acestea cunosc o înălțare epoca solomonică. Și prin această ultimă epocă suntem conduși până la acel punct al evoluției în care Ființa Divină, care era văzută în epoca abrahamitică în Iahve, care era văzută în epoca lui Moise din nou în Iahve, aceeași ființă divină ia o formă omenească. Într-o cercetare spiritual științifică a acestei probleme trebuie să constatăm cu claritate că Evangheliile au dreptate în această privință: nu avem dreptul să îl deosebim pe Christos de Iahve în alt fel decât prin deosebirea care există între lumina Soarelui reflectată de lună și lumina directă a soarelui. Ce fel de lumină avem într-o noapte cu lună plină? Este lumina adevărată a soarelui, numai că ea este reflectată de lună; astfel încât primim lumina solară direct de la soare în timpul zilei, sau, reflectată de lună, în nopțile cu lună clară. Ceea ce se prezintă în spațiu se arată, în plus, încât ceea ce trebuia să apară în final ca Soare Spiritual în Christos, s-a arătat mai înainte reflectat. În Iahve, se află reflectarea lui Christos care premerge în timp. Așa cum în lumina lunii se află reflectată lumina soarelui, tot așa se reflecta în Iahve ființa Christos pentru Avraam, Moise, Solomon. Totdeauna a fost aceeași ființă. Ea a apărut ca Soarele Christic odată cu întemeierea creștinismului. Astfel avem pregătirea acestui mare eveniment în epoca abrahamitică, în epoca lui Moise, în epoca lui Solomon.
Dar s-a petrecut o repetare a acestor trei epoci, așa cum au fost ele înainte de întemeierea creștinismului, în epoca post-creștină, și anume, acum, în ordine inversă. Repetarea s-a petrecut așa încât trăsătura esențială a epocii solomonice se repetă în primul mileniu de după Christos, și anume în așa fel încât spiritul lui Solomon trăiește și urzește în cele mai proeminente spirite ale primului mileniu creștin. În esență, înțelepciunea lui Solomon a fost cea care s-a răspândit și prin care s-a încercat să se înțeleagă ființa și evenimentul legat de Christos. Prin ceea ce s-a dobândit în înțelepciunea solomonică s-a încercat să se înțeleagă însemnătatea evenimentului christic.
A urmat apoi epoca ce poate fi denumită ca repetarea epocii lui Moise. După epoca solomonică de după Christos a urmat epoca lui Moise de după Christos. Când ajungem în al doilea mileniu creștin găsim că spiritul lui Moise este cel care străbate din nou tot ce este mai bun în această epocă. Da, putem găsi spiritul lui Moise reînviat într-o nouă formă. În epoca precreștină spiritul lui Moise și-a îndreptat privirile spre natura exterioară fizică pentru a găsi aici Eul lumii, Dumnezeul lumii ca Iahve, pentru a-L găsi în fulgere și tunete, pentru a-L găsi în ceea ce se poate revărsa din exterior ca marea lege a acțiunii umane; în a doua epocă postcreștină găsim că aceeași ființă se vestește acum în interiorul sufletului. Impresia care, așa-zicând, era un eveniment exterior pentru Moise când el s-a îndepărtat de poporul său pentru a primi Decalogul, acest eveniment important se repetă. El se repetă în al doilea mileniu creștin printr-o puternică revelare interioară. Lucrurile nu se repetă în același mod ci așa încât evenimentele ce urmează unul după altul în timp arată ca un fel de polaritate. Dacă pentru Moise Dumnezeu s-a revelat din elementele naturii, acum, în al doilea mileniu creștin, El se revela din cele mai profunde temelii ale sufletului uman. Și cum ar putea să ne iasă în întâmpinare acest lucru important decât auzind cum predica un om însemnat, un om nemaipomenit: El vestea, din profunzimile sufletului său, lucruri impunătoare. Putem presupune că el a fost puternic pătruns de ceea ce putem numi mistica creștină. Atunci, în locul în care el predica, a apărut un laic aparent nesemnificativ, care a ascultat predicile, dar apoi a rezultat că el nu avea nevoie să asculte predici ci putea fi învățătorul predicatorului Tauler [Nota 23]. Datorită lui, Tauler s-a retras o perioadă de timp din activitatea de predicator pentru că nu se simțea pe deplin pătruns de ceea ce trăia în acel laic. Iar când același predicator s-a urcat din nou la amvon pentru a predica, după ce s-a lăsat inspirat de ceea trăia în acel laic, puternica impresie pe care o făceau predicile sale a fost exprimată simbolic prin aceea că se povestește că mulți dintre auditori cădeau la pământ ca morți. Asta înseamnă că în ei era omorât ceea ce era de natură inferioară. Era o revelare a Eului lumii din interior spre exterior, cu o putere la fel de mare ca revelarea din elementele exterioare în epoca lui Moise, înainte de Christos. Vedem acolo reînviind epoca lui Moise, anume în așa fel încât în întregul spirit al misticii creștine, de la Maestrul Eckhart până la ultimii misticii creștini, radia și învigora spiritul lui Moise. O, în acești mistici creștini trăia spiritul lui Moise! El era în așa fel prezent încât trăia în sufletele lor. Aceasta a fost a doua epocă a timpului de după Christos în care a reînviat și caracterul epocii lui Moise. Așa cum în primul mileniu creștin epoca solomonică a plăsmuit toate formele așa-numitei concepții misteriale creștine, a plăsmuit ceea ce cunoaștem în sens creștin ca ierarhii, a plăsmuit înțelepciunea despre lumile superioare în amănunt, tot așa, a doua epocă a lui Moise a plăsmuit cu precădere ceea ce a fost mistica germană: profunda conștiență mistică despre Dumnezeul unitar care poate fi trezit în sufletul uman, care poate învia în sufletul uman.
Și epoca lui Moise a rămas activă, înainte de toate, în ceea ce era strădanie de a cerceta din ce în ce mai exact Eul lumii, Divinitatea unitară. Dar conform mersului evoluției omenirii, începând din timpul nostru, timp în care trecem treptat în al treilea mileniu, urmează o repetare a epocii abrahamitice. Așa cum epoca abrahamitică, epoca mosaică și epoca solomonică își urmează una după alta în timpul precreștin, tot așa urmează una după alta în timpurile de după Christos, în ordine inversată: epoca solomonică, epoca mosaică și epoca abrahamitică. Ne îndreptăm spre epoca abrahamitică, și aceasta ne va aduce lucruri impunătoare. Să ne mai amintim încă o dată care a fost, de fapt, însemnătatea epocii abrahamitice.
Însemnătatea epocii abrahamitice a fost aceea că vechea clarvedere a dispărut, că omului i-a fost dată o conștiență asupra Divinității, care este în strânsă legătură cu capacitățile umane. Tot ceea ce omenirea a putut câștiga din această conștiență asupra divinității, care conștiență este legată de creierul uman, a fost treptat epuizat și numai puțin mai poate fi dobândit de către oameni prin intermediul acestei capacități în ceea ce privește conștiența asupra Divinității, numai foarte puțin. Dimpotrivă, în noua epocă abrahamitică ne îndreptăm în direcție exact opusă. Mergem pe drumul care conduce omenirea, de la simpla vedere fizic-senzorială, de la combinarea caracteristicilor aspectelor fizic-senzoriale; o duce din nou în acele regiuni în care oamenii au fost înainte de epoca abrahamitică. Mergem pe drumul pe care oamenii vor ajunge din nou în stări de clarvedere naturală, în stări în care vor fi active forțe de clarvedere naturală. În Kali Yuga numai inițierea putea conduce omul pe un drum just în lumile spirituale. Desigur, inițierea conduce la trepte superioare, care vor fi urcate de oameni într-un viitor foarte îndepărtat, dar primele semne ale unei clarvederi reînnoite, care va apărea ca o capacitate umană naturală, se vor arăta relativ în curând, cu cât vom înainta în epoca abrahamitică reînnoită.
După ce am cucerit conștiența de eu, după ce oamenii au învățat să recunoască faptul că eul este un punct central fix în interior, ei vor ajunge să poată privi cu o vedere mai adâncă în lumile spirituale. Aceasta este în legătură și cu acea epocă în care s-a desfășurat Kali Yuga. Kali Yuga se întinde pe o perioadă de 5000 ani, până în anul 1899. Anul 1899 a fost, în realitate, un an important pentru evoluția omenirii. Acesta este, natural, un an mediu, pentru că lucrurile se petrec treptat. Dar tot așa cum anul 3101 î.Chr. poate fi dat ca acel an în care omenirea a fost condusă din vechea clarvedere în jos spre vederea senzorială și spre judecata rațională, tot așa anul 1899 este acel an în care omenirea primește din nou impulsul pentru a se ridica la primele începuturi ale unei clarvederi umane viitoare. Și omenirea se află la sfârșitul secolului al XX-lea, stă în fața următorului mileniu; numai puțini oameni vor avea această clarvedere în prima jumătate a secolului al XX-lea; se vor dezvolta modest primele elemente ale unei noi clarvederi, ale unei clarvederi care va apărea cu siguranță în omenire când oamenii se vor arăta capabili să înțeleagă această nouă clarvedere. Trebuie să ne fie foarte limpede: două lucruri s-ar putea întâmpla. Din temeliile sufletului uman se vestește pentru viitor că astfel de facultăți clarvăzătoare vor apărea drept facultăți naturale – trebuie să deosebim clarvederea artificială de acea clarvedere care va rezulta ca o clarvedere naturală –, pentru puțini oameni deja în prima jumătate a secolului al XX-lea, iar în următorii 2500 de ani pentru un număr din ce în ce mai mare de oameni, până când, în final, va exista un număr suficient de oameni care, cu condiția să vrea, vor dobândi noua clarvedere naturală.
Se pot întâmpla însă două lucruri. Primul este acela ca oamenii să aibă într-adevăr predispozițiile pentru această clarvedere, dar materialismul să se întărească în următoarele decenii și omenirea să se cufunde în mlaștina materialismului. Atunci vor apărea într-adevăr oameni care vor spune că în ce-i privește este ca și cum ar vedea în omul fizic ca un al doilea om; dar dacă conștiența materialistă îl va duce la convingerea că știința spirituală este o nerozie, și astfel va fi distrusă orice conștiență asupra lumii spirituale, atunci oamenii nu vor înțelege aceste prime predispoziții spre clarvedere. De omenire va depinde dacă ceea ce va apărea va fi spre bine sau spre rău, pentru că s-ar putea întâmpla ca ceea ce trebuie să apară să treacă neobservat. Sau, ar putea exista un alt caz, ca știința spirituală să nu fie călcată în picioare. Atunci se va înțelege să se cultive astfel de capacități nu numai în școlile secrete de inițiere, ci și acolo unde ea va apare, către mijlocul secolului nostru, ici si colo ca un lăstar al vieții sufletești umane, și se va putea spune ca dintr-o forță sufletească trezită: eu văd ceva asemănător cu realitatea descrisă în Teozofie, eu văd ceva ca un al doilea om în interiorul omului fizic. Dar vor apărea și alte capacități sufletești, de exemplu o capacitate pe care omul o va remarca la el însuși. Oamenii vor îndeplini o acțiune oarecare. În timp ce vor fi atenți la această faptă, în fața sufletului lor va apărea ceva ca un fel de imagine de vis, despre care vor ști: aceasta are o legătură cu acțiunea mea. – Și oamenii vor ști din știința spirituală: când îmi apare o astfel de imagine, ulterioară acțiunii mele – dar care se deosebește esențial de această acțiune – nu este altceva decât că ea îmi arată consecințele acțiunii mele, consecințe care vor trebui să apară în viitor.
O astfel de înțelegere karmică va rezulta pentru omul individual la mijlocul secolului nostru, deoarece Kali Yuga s-a încheiat și, de la epocă la epocă, în sufletul uman apar mereu capacități noi. Dar când nu este pregătită nici un fel de înțelegere, când aceste capacități vor fi așa-zicând călcate în picioare, când astfel de oameni vor fi socotiți drept nebuni, atunci această capacitate va aduce nenorocire oamenilor. Oamenii se vor cufunda în mlaștina materialistă. Totul va depinde de faptul dacă se pregătește înțelegerea științei spirituale sau dacă curentului materialist contrar lui Ahriman îi va reuși să lovească ceea ce știința spirituală face cu intenții bune. Atunci vor putea veni cei care sunt cufundați în mocirla materialistă și vor putea spune: da, au existat profeți care au spus că alături de omul fizic oamenii îl vor putea vedea pe cel de-al doilea om! – Desigur, această profeție nu se va împlini dacă facultățile pentru aceasta vor fi călcate în picioare. Dar dacă ea nu se va arăta la mijlocul secolului al XX-lea, aceasta nu va fi nicidecum o dovadă că omul nu este predispus pentru aceasta, ci numai o dovadă pentru faptul că oamenii au călcat în picioare tinerele plăntuțe în germene. Ceea ce este spus astăzi se poate dezvolta, cu condiția ca omenirea să vrea.
Ne aflăm deci nemijlocit în fața unei astfel de dezvoltări. Mergem așa-zicând pe un drum al evoluției din nou înapoi. La Avraam conștiența asupra Divinității a fost introdusă în creier; în măsura în care pășim într-o nouă epocă abrahamitică, conștiența asupra divinității va fi scoasă din nou din creier și vom începe să întâlnim, în următorii 2500 de ani, din ce în ce mai mulți oameni care vor avea ceea ce rezultă ca taine de inițiere, ca mari învățături spirituale despre tainele lumii. Spiritul lui Moise a domnit în epoca în care s-a încheiat, de acum începe să domnească spiritul lui Avraam și, după ce el a condus în trecut omenirea la conștiența asupra Divinității în cadrul lumii fizice, o va conduce acum în sens invers. Există o legitate veșnică, originară, după care aceeași individualitate face periodic un anume fapt, în orice caz trebuie să o facă de două ori, a doua oară în sens opus față de ceea ce a făcut prima dată. Ceea ce Avraam a adus pentru omenire în conștiența fizică, va duce din nou în lumea spirituală.
Vedem că trăim în timpuri importante, esențiale, și dobândim astfel convingerea că răspândirea științei spirituale astăzi nu este ceva ce faci dintr-o anumită preferință, ci este ceva cerut de timpul nostru. A pregăti omenirea pentru momentele mari ale evoluției, aparține sarcinilor cercetării spirituale. Știința spirituală este aici pentru ca oamenii să înțeleagă ceea ce văd. Cel care înțelege spiritul timpului său nu poate gândi altfel decât că cunoașterea spirituală trebuie să acționeze în lume pentru a nu lăsa să treacă neobservat ceea ce vine.
Dar aceste lucruri sunt legate cu altele. În anumite raporturi, totul se reînnoiește în astfel de repetări. Ne îndreptăm spre un timp în care trebuie să se reînnoiască pentru omenire ceea ce a existat înainte de mileniile creștine, dar totul va fi adâncit în ceea ce a putut să dobândească omenirea prin marele eveniment al lui Christos. Am văzut că omenirea a retrăit într-o interiorizare creștină acel mare moment pe care l-a viețuit Moise prin impresiile primite de la rugul în flăcări și de la focul fulgerelor de pe Sinai. Căci lui Tauler, lui Echart le era clar: dacă vouă vă apare din interior ceea ce Moise a numit Iahve, atunci acesta este Christos, atunci nu mai este ființa Christos reflectată, ci este chiar Christos, care se ridică din profunzimile inimii. Este retrăit direct, într-o formă încreștinată, într-o formă metamorfozată prin impulsul lui Christos, prin misticii creștini, ceea ce a fost trăit de Moise. Și va fi trăit într-o formă schimbată, într-o formă nouă ceea ce a fost așa-zicând trăit în timpul precreștin, în timpul abrahamit. Și ce va exista atunci? Toate lucrurile și evenimentele care apar în mod normal în evoluția omenirii, toate acestea își aruncă oarecum luminile înainte. Nu vreau să repet banalitatea care este spusă deseori, nu aș dori să spun că își aruncă umbrele lor, ci luminile lor. Astfel, în ceea ce noi numim convertirea lui Saul în Pavel: prin evenimentul de la Damasc, este proiectat ceva din evenimentele viitorului.
Să ne lămurim ce a însemnat acest eveniment pentru Pavel. Lui Pavel îi era cunoscut, până la acest eveniment, tot ceea ce conținea vechea învățătură secretă ebraică. Ce știa Pavel? Pavel știa din vechea învățătură secretă evreiască faptul că va coborî odată o individualitate care va arăta omeniri tot ceea ce va învinge moartea. El știa: va apărea odată o individualitate în trup uman și aceasta va arăta prin viața sa că spiritul trăiește dincolo de moarte; pentru această individualitate pentru încarnarea sa pământească moartea nu va avea nici un fel de altă importanță, decât aceea a unui eveniment fizic oarecare. Acest lucru îl știa. Și el mai știa încă ceva din vechea învățătură secretă evreiască. El știa că atunci când Christos, care trebuia să vină, Mesia, după ce va învia, va purta victoria asupra morții, iar atunci sfera spirituală a Pământului se va schimba și clarvederea va suferi o modificare. Dacă mai înainte un clarvăzător nu vedea în atmosfera spirituală a Pământului ființa lui Christos – o putea vedea numai privind spre spiritul Soarelui – , trebuia – aceasta o știa Pavel – ca prin impulsul lui Christos să se petreacă o modificare în existența Pământului în așa fel încât după victoria asupra morții, pentru conștiența clarvăzătoare, Christos să fie găsit în sfera Pământului. Dacă omul devenea clarvăzător, trebuia să Îl vadă pe Christos ca Spirit al Pământului acționând în sfera Pământului. Lucrul de care Pavel însă nu a putut fi convins pe timpul în care el era încă Saul era acela că Cel care a trăit în Palestina, Cel care a murit pe cruce, despre care ucenicii Lui spuneau că ar fi înviat, este într-adevăr Acela despre care a vorbit vechea învățătură secretă evreiască. Acesta este lucrul important, anume că Pavel, prin ceea ce a văzut el în mod fizic, nu a fost convins de adevărul Celui despre care relatează Evangheliile. El a început să aibă convingerea că Christos este Mesia cel vestit mai înainte numai atunci când Acesta i se arătă în acea lumină proiectată în fața sa atunci când, prin har de sus, el a devenit clarvăzător și l-a descoperit pe Christos în sfera Pământului. El era deja prezent acolo, El înviase deja; aceste lucruri trebuia să și le spună Pavel sieși. Prin faptul că Pavel L-a văzut în mod clarvăzător pe Christos în sfera spirituală a Pământului, el știa: acum El este aici. – Din acel moment el a fost convins de prezența lui Christos Iisus. Deci evenimentul fundamental a fost acela că el L-a descoperit în mod clarvăzător pe Christos Iisus în sfera Pământului în evenimentul din fața Damascului. Dacă Pavel, de exemplu, nu ar fi putut auzi faptele lui Christos povestite în Palestina, dacă el nu ar fi putut să audă, să dobândească prin experiență personală auzirea Evangheliilor, ci ar fi trăit puțin mai târziu, atunci s-ar fi putut întâmpla ca evenimentul din fața Damascului să îl trăiască mai târziu. Dar el ar fi ajuns la aceeași convingere. Căci acest eveniment i-a revelat următorul fapt: Christos era prezent! Și Cel care se revela în sfera Pământului era Cel despre care vorbea vechea învățătură secretă evreiască! – Acest eveniment legat de Christos nu este legat de un anumit moment de timp. Numai că la Pavel el s-a întâmplat foarte repede [după evenimentul de pe Golgota], și astfel creștinismul a putut parcurge drumul său prin Pavel.
În orice caz, evoluția omenirii în timpul epocii Kali Yuga, până în 1899, nu era astfel încât omul obișnuit să fi putut trăi un eveniment asemănător cu al lui Pavel. Nu erau încă dezvoltate facultățile omenești pentru aceasta. Și tocmai din această cauză el a trăit acest eveniment ca har. Și alți oameni au trăit prin har evenimente asemănătoare. Dar acum ne aflăm epoca în care trebuie să se petreacă o schimbare puternică, în care se dezvoltă primii germeni ai unei clarvederi naturale. Intrăm în epoca abrahamitică, vom fi conduși în lumea spirituală. Prin aceasta este dată posibilitatea ca un anumit număr de oameni, un număr din ce în ce mai mare de oameni, să trăiască în următorii 2500 de ani evenimentul din fața Damascului. Acesta va fi lucrul cel mai important, cel mai impunător din următoarele epoci, anume că pentru mulți oameni va fi real evenimentul din fața Damascului, că pentru acele capacități, despre care s-a spus că trebuie să apară, va fi perceptibil Christos, care se află în sfera spirituală a Pământului, care va lumina din această sferă. În măsura în care oamenii vor deveni capabili să vadă trupul eteric, ei vor învăța să vadă trupul eteric al lui Christos Iisus așa cum l-a văzut Pavel. Aceasta este caracteristica unei epoci noi care începe și care, pentru primii premergători cu aceste capacități, se va arăta deja începând cu 1930–1940, 1945. Dacă oamenii vor fi atenți, vor trăi evenimentul din fața Damascului și prin aceasta vor dobândi prin privire spirituală nemijlocită claritate și adevăr asupra evenimentului legat de Christos.
Se va produce un paralelism al evenimentelor demn de luat în seamă. Căci în următoarele două decenii se va pierde din ce în ce mai mult înțelegerea Evangheliilor. Vedem deja astăzi cum se „dovedesc” tot felul de lucruri, cum se dovedește, bazându-se pe Evanghelii, că acestea nu sunt nicidecum documente istorice, că nu Îl poți aborda istoric pe Christos. Documentele istorice vor pierde din valoare pentru omenire, numărul celor care Îl vor nega pe Christos Iisus va fi din ce în ce mai mare. Iar acei oameni care vor crede că se vor putea sprijini pe date istorice, vor fi cei care au o vedere scurtă. Ei nu iau în serios creștinismul dacă resping înțelegerea pentru dovada spirituală a lui Christos Iisus. Dovada spirituală pentru Christos Iisus va fi oferită prin faptul că vor fi potențate facultățile prin care oamenii trebuie să-L vadă pe Christosul adevărat în trupul Său eteric. Oricât de buni creștini vor să se numească cei care vor să se sprijine numai pe documente, ei distrug creștinismul. Pot să vestească oricât de tare ceea ce știu despre creștinism din documente istorice: ei distrug creștinismul deoarece resping o învățătură spirituală prin care în secolul nostru, prin vederea directă, Christos va deveni adevăr pentru oameni.
Înainte de începutul erei noastre oamenii au petrecut deja în coborâre 3000 de ani în „epoca întunecată” fiind pregătiți în facultățile lor pentru lumea exterioară. Pe atunci Christos nu ar fi putut să se arate prin nici un alt mod facultăților ce erau necesare pentru dezvoltarea omenirii decât prin încarnarea fizică. Pe atunci facultățile fizice erau la punctul lor culminant, și din această cauză Christos a trebuit să apară într-un trup fizic. Însă omenirea nu va ajunge să facă un pas înainte dacă nu va fi capabilă să găsească cu facultăți superioare realitatea lui Christos în lumile superioare. Așa cum atunci Christos trebuia să fie găsit prin facultăți pur fizice, tot așa oamenii, cu facultăți noi, Îl vor găsi din nou pe Christos în acea lume în care El poate fi văzut numai în trupul eteric. Și asta pentru că nu există o a doua întrupare fizică a lui Christos. Numai o singură dată a fost El în trup fizic, deoarece numai o singură dată facultățile umane erau pregătite a-L vedea pe Christos în trup fizic. Acum însă omenirea va fi capabilă, cu ajutorul capacităților superioare, să Îl perceapă cu atât mai real pe Christos în trupul Său eteric.
Acesta este evenimentul important care stă în fața noastră: reapariția lui Christos Iisus – la început doar pentru puțini oameni, dar apoi pentru un număr din ce în ce mai mare. Este un eveniment care are importanță nu numai pentru acei oameni care vor fi încarnați, întrupați în trup fizic. Va exista un număr de oameni care sunt întrupați astăzi și care vor fi din nou întrupați în acel timp când se va petrece acest eveniment al lui Christos. Ei îl vor trăi așa cum a fost descris. Alții vor fi trecut prin poarta morții. Dar, așa cum am văzut cu prilejul unei conferințe ținute aici [Nota 24], că evenimentul de pe Golgota nu a fost un eveniment numai pentru Golgota, ci el a acționat în toate lumile spirituale, așa cum coborârea lui Christos în lumea subpământeană a fost o faptă reală, tot așa evenimentul legat de Christos va acționa în așa fel încât în secolul nostru El va fi prezent și în lumea dintre moarte și o nouă naștere, chiar dacă într-o altă formă decât cea în care omul Îl va găsi aici pe pământ. Dar va fi necesar următorul lucru: acele capacități, prin intermediul cărora evenimentul lui Christos va putea fi perceput între moarte și o nouă naștere, nu pot fi dobândite între moarte și o nouă naștere, ele trebuie să fie dobândite aici, în planul fizic, ele trebuie duse în viața de după moarte și o nouă naștere. Există capacități, care trebuie să fie dobândite pe pământ. Pentru că noi nu venim degeaba pe pământul fizic. Greșește cel care crede că suntem transpuși degeaba pe Pământ. Aici trebuie să dobândim capacități care nu pot fi dobândite în nici o altă lume. Și capacitățile pentru înțelegerea evenimentului lui Christos, despre care am vorbit, și a următoarelor evenimente, trebuie dobândite aici pe Pământ. Acei oameni care își dobândesc aici pe Pământ aceste facultăți, acum, prin vestirea spiritual-științifică, vor purta cu ei prin poarta morții aceste capacități. Nu doar prin inițiere, ci și prin preluarea, prin înțelegerea vestirii spiritual-științifice se dobândesc aceste capacități, se dobândește posibilitatea de a percepe și în lumea spirituală dintre moarte și o nouă naștere evenimentul Christos. Dar cel care are urechi surde trebuie să aștepte până la o nouă încarnare pentru a-și dobândi aici capacitățile care trebuie să fie dobândite aici, astfel încât să poată trăi evenimentul Christos. Deci, nimeni nu trebuie să creadă în vreun fel că vestirea evenimentului christic, care nu poate fi înțeleasă decât din întreaga învățătură spiritual-științifică, nu va purta nici un fruct, pentru că el va fi trecut deja prin poarta morții atunci când acest eveniment se va produce. Această înțelegere îi va aduce roade.
Vedem astfel că cercetarea spirituală este o pregătire pentru noul eveniment christic. Cei care preiau în sine nervul învățăturii despre spirit ca un conținut al întregii lor vieți sufletești, ca ceva viu, trebuie să crească într-adevăr spre o înțelegere spirituală a lucrurilor, trebuie să le fie clar că prin știința spirituală trebuie să învățăm să înțelegem temeinic epoca noastră, care tocmai a început. Trebuie să învățăm să înțelegem că în viitor nu vom avea de căutat evenimentele cele mai importante pe planul fizic ci în afara planului fizic, așa precum îl vom avea de căutat pe Christos ca făptură eterică în lumea spirituală la revenirea Lui.
Ceea ce s-a spus acum va fi repetat din nou și din nou în următoarele decenii. Dar vor exista oameni care vor înțelege greșit aceste lucruri, oameni care vor spune: Christos trebuie să vină din nou! – deoarece ei vor introduce în această concepție credința că revenirea lui Christos trebuie să fie o revenire în planul fizic, ei vor furniza astfel apă la moară pentru toți cei care vor apărea ca falși Mesia. Și astfel de falși Mesia vor fi în număr destul de mare la mijlocul secolului al XX-lea, ei vor folosi credința materialistă a oamenilor, ei vor folosi gândirea materialistă și gândirea îmbibată de materialism a oamenilor pentru a se da pe sine drept Christos. Falși mesia au existat dintotdeauna. Avem, de exemplu, acea epocă de dinainte cruciadelor, când în sudul Franței a apărut un mesia fals, în care susținătorii lui au văzut ceva drept Christos încarnat într-un trup fizic. Mai înainte a existat un mesia fals în Spania; și el și-a găsit mulți susținători. În nordul Africii a câștigat o mare faimă unul care s-a dat drept Christos. În secolul al XVII-lea a apărut în Smirna un om care a produs mare vâlvă dându-se drept Christos. Sabbatai Zewi [Nota 25] se numea el. La el au mers în pelerinaj oameni din Polonia, Ungaria, Austria, Spania, Germania, Franța, din întreaga Europă și dintr-o mare parte din Africa și din Asia. În secolele trecute acest lucru nu era atât de rău pentru că atunci nu era, așa-zicând, pusă în fața omenirii cerința de a deosebi adevărul de eroare. Abia acum ne aflăm într-o epocă în care va fi grav dacă oamenii nu vor putea să treacă probele spirituale. Numai aceia vor trece aceste probe care știu că facultățile omenești se dezvoltă în continuare, că acele facultăți care trebuiau să-L vadă pe Christos în trup fizic erau destinate a-L vedea pe Christos numai la întemeierea creștinismului; dar omenirea nu va progresa dacă nu Îl va regăsi pe Christos în secolul nostru într-o formă superioară. Și cei care se străduiesc spre știința spirituală vor trebui să arate că vor putea deosebi falșii mesia de unicul Mesia, care nu mai apare în trup de carne, ci ca ființă spirituală numai pentru noile capacități trezite. Va veni un timp în care oamenii vor privi din nou în lumea spirituală iar acolo vor vedea împărăția din care au izvorât acele curente care au dat hrană spirituală pentru tot ceea ce se petrecea în lumea fizică.
Am văzut că omului i-a fost totdeauna posibil să privească în această lume spirituală cu ajutorul vechii clarvederi. Scrierile din răsărit conțin în tradițiile lor ceva ca o documentare despre o împărăție spirituală în care oamenii puteau pe atunci să privească, din care ei puteau absorbi tot ceea ce putea curge în mod spiritual suprasensibil către lumea fizică. Pline de durere sunt multe din descrierile despre acea țară pe care oamenii puteau odinioară să o atingă dar care apoi s-a retras. Această împărăție a fost în realitate accesibilă oamenilor și ea va fi din nou accesibilă oamenilor după ce epoca Kali Yuga, epoca întunecată, s-a sfârșit. Inițierea a condus însă întotdeauna într-acolo iar pentru cei care au gustat inițierea a existat întotdeauna posibilitatea de a-și îndrepta pașii spre acea țară plină de taină, care s-a retras în timpul epocii Kali Yuga, despre care se vorbește ca despre o țară care e ca dispărută din domeniul experiențelor umane. Impresionante sunt acele scrieri care vorbesc despre această veche țară! E aceeași țară în care inițiații fac din nou și din nou popas pentru a lua de acolo noi curenți și noi impulsuri pentru tot ceea ce trebuie să fie dat omenirii de la secol la secol. Din nou și din nou cei care stau în legătură cu lumea spirituală în acest mod fac popas în această țară plină de taină care a fost numită „Shamballa”. Ea reprezintă izvorul originar în care a fost organizată vederea spirituală, care s-a retras în epoca Kali Yuga, este locul despre care se vorbește ca despre o țară veche din povești, dar care va reveni în domeniul oamenilor. Shamballa va exista din nou după ce epoca Kali Yuga va fi trecut. Omenirea va crește din nou în țara Shamballa prin capacități omenești normale, țară din care inițiații și-au adus forța și înțelepciunea lor pentru misiunile care le-au avut pe pământ. Shamballa a existat, Shamballa există, Shamballa va exista din nou pentru omenire. Și printre primele lucruri pe care oamenii le vor vedea după ce Shamballa se va arăta din nou, va fi și Christos în forma Sa eterică. Nu există nici un alt conducător pentru omenire spre țara care a fost declarată dispărută de scrierile orientale, decât Christos. Christos va conduce oamenii spre Shamballa.
Acesta este lucrul pe care trebuie să ni-l înscriem în suflete, ceea ce va fi posibil pentru omenire, dacă concepeți în sensul corect semnele indicatoare amintite ieri [Nota 26]. Dacă omenirea înțelege că nu trebuie să mai coboare în materie, că ea trebuie să apuce pe un drum invers, că ea trebuie să înceapă o viață spirituală nouă, atunci va rezulta, la început pentru puțini, apoi – în 2500 de ani – pentru din ce în ce mai mulți oameni, țara Shamballa străbătută de lumină, străbătută de nenumărate forțe de viață, țara care ne umple inimile cu înțelepciune. Acesta este evenimentul care, pentru cei care vor să înțeleagă, pentru cei care au ochi pentru a vedea și urechi pentru a auzi, trebuie descris drept evenimentul care înseamnă punctul de răscruce, punctul de întoarcere în evoluția omenirii, la începerea epocii abrahamitice, după fondarea creștinismului. Va fi acel impuls prin care oamenii vor înțelege într-o măsură potențată impulsul lui Christos. Lucrul cel mai important va fi acela că înțelepciunea nu va fi pierdută. Cu cât oamenii își vor dobândi mai multe posibilități de vedere, cu atât mai mare le va apărea Christos, cu atât mai impunător le va apărea El! Abia când oamenii își vor putea cufunda privirile în Shamballa, abia atunci vor putea înțelege din nou ceea ce este într-adevăr conținut în Evanghelii, dar pentru care oamenii au nevoie de un fel de eveniment din fața Damascului, pentru a putea recunoaște, pentru a înțelege ceea ce este dat în Evanghelii. Astfel, în acel timp în care oamenii vor fi tot mai necredincioși față de documentele istorice, va lua naștere noua mărturisire cu privire la Christos Iisus prin înălțarea noastră în domeniul în care Îl vom întâlni mai întâi: prin creșterea în țara plină de taină – Shamballa.
