Ultimele două conferințe ne-au introdus în ființa omului individual. Astăzi vom dobândi o mică imagine, o mică perspectivă asupra unor anumite epoci ale evoluției întregii omeniri și ale vieții sale spirituale. Privind din punctul de vedere al epocii actuale de evoluție, putem ajunge în trecutul îndepărtat și ne putem forma concluzii pentru viitor. Dacă luăm drept ajutor ochiul nostru clarvăzător, examinarea ne va fi mai ușoară și privirea noastră profetică în timpurile viitoare ne va fi mai sigură.
Capacitățile umane s-au schimbat mereu de-a lungul mileniilor, vechile generații au fost cu totul altfel dotate decât generația noastră. Ceea ce era pe atunci conștiență clarvăzătoare nu reprezintă ceea ce poate fi obținut astăzi prin pregătirea rozecruciană. Era o clarvedere înăbușită, totuși o clarvedere, cu care erau dotați toți oamenii. Noi, cei care suntem adunați aici, am fost întrupați în acei oameni, dar capacitățile noastre erau altele; acestea se vor modifica încontinuu în întrupările noastre viitoare. În epoca noastră trebuie să fie dezvoltate acele facultăți care permit observarea exactă a lumii fizice exterioare, cum este, de exemplu, rațiunea aplicată fenomenelor senzoriale, care se folosește de creierul și de organele de simț fizice. Mai înainte sufletele nu erau îngrădite, nu erau mărginite doar la aceste organe de simț și la creierul legat de organele de simț; sufletul avea organe de clarvedere, care s-au atrofiat treptat. Capacitățile sufletești de percepție au fost transferate de la lumea interioară la lumea exterioară, dar ele vor fi în viitor metamorfozate și perfecționate. Vederea senzorial-fizică va fi întregită prin clarvederea spirituală, care va deveni o capacitate normală pentru toți oamenii. Noi am coborât în materie și privirea noastră s-a întunecat; totuși, este aproape timpul în care în jurul nostru va exista din nou lumină și vom putea privi prin materie spre spirit. Pentru aceasta a fost necesar să vină mereu noi impulsuri din lumile spirituale. Omul a primit dar după dar pentru a-și dezvolta ființa sa în toate direcțiile și a deveni matur spre a primi partea cea mai înaltă a ființei de la Christos, când El s-a coborât pe Pământ și s-a încarnat în Iisus din Nazaret.
Christos este o ființă atât de uriașă încât rămâne inaccesibilă chiar și pentru cea mai înaltă conștiență clarvăzătoare. Oricât de sus s-ar înălța inițiatul, el nu înțelege decât o foarte mică parte din ființa lui Christos. Noi, cei care trăim la 2000 de ani după El, ne aflăm la începutul înțelegerii lui Christos. O cunoaștere superioară a ființei Sale este pregătită, este rezervată pentru omenire în viitor, când în ea vor fi trezite impulsuri de voință mai intime. Întreaga noastră evoluție anterioară nu a fost decât o pregătire pentru primirea, pentru preluarea impulsului lui Christos, și puțini premergători superiori au avut sarcina de a conduce maturizarea sufletelor umane. Tot așa, urmașii vor imprima sufletelor umane mereu idei și sentimente din ce în ce mai înalte și vor face ca sufletele să fie din ce în ce mai capabile de a lăsa să domnească în ele forța divină. Acel înalt conducător și învățător care și-a jertfit forța lui spirituală în serviciul omenirii și a deschis sufletele noastre este denumit în Orient boddhisatva. Acestea sunt ființe pline de înțelepciune, iar misiunea lor este aceea de a răspândi înțelepciune. Din șirul lor să îl alegem pe cel care a trăit cu 500 - 6oo de ani înainte de Iisus, Gautama Buddha, marele Buddha.
Pentru a ne face o imagine corectă despre el, trebuie să ne gândim la încarnările sale trecute, în care el a fost activ ca boddhisatva pe Pământ, ca și acei mulți care au influențat în cursul mileniilor viața omenirii, și care formează ceva asemănător unui cor, ai cărui membri își au fiecare misiunea sa determinată, conform cu starea de maturizare a omenirii.
Abia în timpul încarnării sale ca fiu al regelui indian Sidharta s-a ridicat el la treapta unui Buddha. Misiunea lui a fost aceea de a pregăti învățătura despre milă și iubire. S-ar putea obiecta că Christos este cel care a făcut asta. – Nu! Christos nu a predicat această învățătură; El a revărsat iubirea și mila în inima omenirii.
Între învățătura lui Buddha și forța lui Christos există o deosebire precum cea dintre un cunoscător al artei ce stă în fața unui tablou al lui Raphael și Raphael însuși. În aceasta constă marea eroare a multora care văd în Buddha pe cel mai înalt spirit uman. Ei nu știu că acela care s-a încarnat la 600 de ani după el în Iisus din Nazaret a fost încarnarea Logosului. Buddha a avut ca sarcină să pregătească impulsul milei și al iubirii. El a pregătit sufletele pentru ceea ce trebuia să aducă apoi Christos. Considerată în mare, această operă de pregătire este cea mai importantă operă ce a fost realizată. Pentru înțelegerea mai bună a personalității sale trebuie să lămurim deosebirea dintre un boddhisatva și un buddha. Dacă luăm ca ajutor ochiul clarvăzător, vom vedea că un boddhisatva este o ființă umană care este în permanență unită cu lumea spirituală și nu trăiește cu totul în lumea fizică. Ființa sa este oarecum prea mare pentru a găsi loc într-un corp uman, numai o parte a acestei ființe se întinde până în învelișurile fizice, partea cea mai mare rămâne în lumile superioare. Ca urmare a acestui fapt boddhisatva este totdeauna în starea de inspirație.
Gauthama Buddha s-a fost născut ca o astfel de ființă. Abia în al 29-lea an al vieții sale personalitatea sa pământeană a fost atât de puternică încât a putut să preia în sine partea sa superioară. Conform legendei, el s-a așezat, în timpul pelerinajului său, sub smochin, și a primit iluminarea care a făcut din el un Buddha. El s-a înălțat la o demnitate mai înaltă, conform rânduielii care domnește în lumea spirituală. Un altul a luat de îndată locul lăsat liber. Urmașul său în demnitatea de boddhisatva administrează funcția sa până când va atinge și el maturitatea de Buddha. Vor mai trece încă 3000 de ani și apoi el se va încarna ca Maitreya-Buddha printre oameni. Despre sarcina lui vom vorbi mai târziu.
Ce importanță are pentru omenire că boddhisatva a devenit un Buddha? Prin aceasta i-a devenit posibil să dobândească capacități noi. În multiple privințe domnește părerea că aceleași capacități au fost deja prezente mai înainte într-un grad mai mic sau mai mare. Dar nicidecum nu a fost așa. În cursul evoluției s-au adăugat mereu capacități noi și, de fiecare dată când omenirea a devenit matură pentru a fi înzestrată cu un nou dar, această capacitate trebuia să se încarneze pentru prima dată într-un om foarte evoluat. Ea se manifesta mai întâi într-un astfel de om iar el depunea apoi germenele acestei capacități în sufletele care erau deja pregătite pentru asta. De aceea toate sentimentele și gândurile dinaintea apariției lui Gauthama Buddha au fost altfel. Și primirea învățăturii a fost altfel decât la oamenii care au trăit mai târziu. Ei au primit pe jumătate conștienți, ca pe o sugestie, ceea ce boddhisatva primea ca inspirație și lăsa să curgă ca forță în sufletele elevilor săi. Abia prin Gauthama Buddha oamenii au primit impulsul spre milă și spre iubirea aproapelui, fiind astfel pregătiți să primească impulsul lui Christos. Totuși, nu e suficient ca aceste capacități să fie simțite, ele trebuie să devină forță de viață conducătoare și să fie apoi tot mereu trăite.
Am putea să ne întrebăm: de unde primeau toți boddhisatva forța lor și învățătura lor? – În înălțimile lumii spirituale în care ei se urcau, în mijlocul corului lor înalt, tronează o ființă care este învățătorul tuturor și, în același timp, este izvorul întregii lumini și al întregii forțe și al întregii înțelepciuni care curgea în ei: Christos. De la El primeau forța, lumina și înțelepciunea și coborau ca premergătorii Lui jos printre oameni. Apoi a coborât El însuși pe Pământ și s-a întrupat în Iisus din Nazaret. Iar ei vor reveni după El, pentru a înfăptui planul Său.
La sfârșitul căii lor de viață superioară, un boddhisatva devenea un Buddha și nu mai avea nevoie să se folosească de un trup fizic. Treapta de Buddha încheie ciclul întrupărilor; respectivul pășește într-un stadiu nou, superior de evoluție. Componenta cea mai de jos a ființei lui nu mai este un corp fizic, ci un corp astral și începând din acel moment el nu mai este perceptibil decât ochiului clarvăzător. Numai clarvăzătorul poate să urmărească cum a acționat în continuare Gauthama Buddha după moartea sa pentru mântuirea omenirii și cum a ajutat să se dezvolte toate forțele de pe Pământ pentru ca Christos însuși să se poată întrupa în carne, într-un instrument fizic, care a devenit personalitatea Sa: în Iisus din Nazaret. Multe trebuiau să se întâmple pentru aceasta, o serie de mari evenimente au fost legate cu aceasta, așa cum putem vedea din Evanghelia lui Luca. Acolo se spune că păstorii au primit harul să vadă, pe câmpie, ceea ce nu poate vedea un ochi fizic. Ei au devenit clarvăzători și au văzut îngeri plutind deasupra lăcașului în care s-a născut Christos. Ce au fost aceste spirite cerești? Era darul pe care l-a făcut Buddha prin aceea că s-a adus ca jertfă. Ei l-au văzut în forțele lui, întrețesute în aura care înconjura acel lăcaș. Dar nu numai el a participat la acest mare eveniment, fiecare din boddhisatvii anteriori și-a dăruit partea sa. Partea lui Buddha, cea mai mare, a fost vizibilă ca aură îngerească.
Această afirmație poate să pară multora că nu corespunde cu ceea ce știu ei despre Buddha și despre budism. Ei nu țin cont că aceste cunoștințe ale lor provin din scrieri vechi și că Buddha nu a rămas așa cum a fost la moartea sa. Ei uită că și Buddha și-a parcurs mai departe evoluția. Acel Buddha din acea vreme a pregătit creștinismul, Buddha din timpurile de acum este în interiorul creștinismului.
Dacă privim înapoi spre premergătorii Lui, vedem, din învățăturile lor, că ființa lui Christos a devenit conștientă oamenilor încă din cel mai îndepărtat trecut. Marii conducători ai tuturor popoarelor și din toate timpurile au vorbit despre El. Astfel, de exemplu, îl găsim în vechea Indie, în Vede, chiar dacă numai în o mică parte a mărețelor învățături ale sfinților Rishi. Ei numeau Vishva-Karman ființa necuprinsă pe care o presimțeau de cealaltă parte a sferei lor. Mai târziu, în vechea Persie, Zarathustra vestea ceea ce percepea ochiul său spiritual. Era, așa cum am arătat în prima conferință, ceea ce poate fi obținut prin inițiere: vederea Soarelui la miez de noapte. – Străbătând cu privirea materia fizică, el vedea spiritul Soarelui.
Să ne aducem aminte, pentru o înțelegere mai bună, că trupul fizic al unui corp ceresc, la fel ca cel al unui om, nu este decât o parte a întregii ființe respective, și că cele două corpuri au principii subtile, care sunt vizibile clarvăzătorului ca aură. Așa precum omul are aura alcătuită din trupul astral și trupul eteric, tot așa deosebim în macrocosmos marea aură, „Ahura Mazdao”, cum o numea Zarathustra. Acest nume a devenit apoi Ormuzd, însemnând spiritul luminii. Pe atunci Christos era departe de noi și din această cauză Zarathustra spunea discipolilor săi: Atâta timp cât vă veți lega privirea de Pământ nu veți vedea, dar dacă vă veți ridica cu forța de clarvedere în spațiile cerești superioare, spre Soare, veți găsi marele Spirit Solar.
Tot așa vorbește vechea învățătură tainică evreiască despre marele spirit care plutește în spațiul cosmic și pe care văzătorul trebuie să îl caute în sferele superioare. A urmat totuși profeția că El se va coborî și se va uni cu aura Pământului. Unul din cei care L-au perceput în sfera noastră terestră a fost Pavel. Ca Saul, el știa prea bine că trebuia să vină Mesia și că Pământul va fi unit cu Spiritul Soarelui, dar credea că acest Spirit al Soarelui se afla încă la mari depărtări. Pe drumul către Damasc el a devenit dintr-o dată clarvăzător, a recunoscut că marele eveniment tocmai se petrecuse și că Iisus din Nazaret a fost cel îndelung așteptat. Această trăire l-a metamorfozat în Pavel și, din acel moment, el a vestit cele întâmplate ca cel mai entuziast apostol.
Impulsul lui Christos nu trebuie conceput numai ca iluminarea omului individual. Clarvăzătorul poate să spună că, prin acest impuls, întregul Pământ a devenit ceva cu totul nou. În timp ce sângele lui Christos curgea pe Golgota, s-a petrecut o intimă unire a Pământului nostru cu cea mai înaltă ființă, care s-a coborât din spații cerești inaccesibile, pentru mântuirea omenirii. Multora le este deja cunoscut ca acela pentru a cărui venire boddhisatva au lucrat timp de mii de ani jos pe pământ; sunt totuși puțini cei pentru care creștinismul a devenit viață adevărată. Impulsul lui Christos este cuprins doar în germene, iar omenirea va avea nevoie încă de mult timp și va fi nevoie să fie impulsionată de anumiți conducători până când impulsul lui Christos să se înfăptuiască în viața socială a oamenilor.
Privitor la concepțiile asupra vieții trebuie să indicăm totuși un important progres, petrecut în scurtul interval de timp care îl separă pe Buddha de Christos. O anumită faptă arată acest lucru foarte clar. Când tânărul fiu de rege, Sidharta, viitorul Buddha, a ieșit odată din palatul în care el nu a întâlnit niciodată nimic altceva decât bucurie și strălucire, tinerețe și frumusețe, a văzut un om schilod, înfățișarea căruia l-a speriat și și-a spus: Viața aduce boală, și boala este suferință. – Altă dată a întâlnit un bătrân și, tulburat, spuse: Viața aduce bătrânețea și bătrânețea aduce suferință. – Curând după aceea a văzut un cadavru pe cale de descompunere; plin de tulburare și-a repetat: viața aduce moartea și moartea este suferință. – Ori încotro privea, găsea stricăciuni ale corpului, dureri sufletești și despărțire de tot ce îi era drag și scump. Întreaga viață este suferință -, și-a spus; și a fundamentat, a construit pe acest principiu învățătura renunțării la viață. Omul, așa învăța el, pentru a scăpa de suferință, trebuie să tindă să se ridice cât poate de repede din cercul încarnărilor, pentru a se sustrage pendulării pline de suferință dintre moarte și viață.
Să pășim câteva secole înainte și vom vedea nenumărați oameni care nu erau Buddha, ci suflete simple, care simțeau în ele puterea lui Christos, în timp ce ele priveau un cadavru, fără a fi cuprinse de groază. Ele nu nutreau numai gânduri: moartea este suferință -, pentru că, în moartea lui Christos, ele au trăit moartea exemplară care înseamnă: moartea este biruința spiritului asupra a tot ce este trupesc. Moartea este biruința veșniciei asupra a tot ce este temporar.
Niciodată nu a fost dat un astfel de impuls ca acesta - care venea de la Misterul de pe Golgota - și niciodată nu va avea parte omenirea de un impuls mai mare. Așa simțeau acele suflete naive atunci când priveau spre cruce, spre cel mai mare dintre simboluri. Atunci ele simțeau că există ceva mai înalt și mai puternic decât trupul care piere, decât boala, decât vârsta, simțeau că există ceva mai înalt și mai puternic decât trupul pieritor care este supus bolii, bătrâneții și morții.
Să abordăm acum celelalte fraze ale învățăturii lui Buddha, cu ajutorul concepției noastre creștine spiritual-științifice: boala și bătrânețea nu ne pot descuraja, nu ne pot împinge la fugă, pentru că noi le-am înțeles fundamentul. Am văzut ieri cum capacitățile noi dobândite ale trupului astral fac ca trupurile fizice nemaleabile să devină din ce în ce mai inadecvate pentru a fi locuite și, de asemenea, am văzut cum dizarmonia crescândă dintre suflet și corp îl distruge treptat pe acesta din urmă și, în final, îl omoară. Bătrânețea nu ne mai înspăimântă pentru că știm că atunci când viața atinge aici punctul culminant și trupul începe să se ofilească, ceea ce a fost dobândit ca element nou începe să se concentreze într-un germene tânăr care va înflori cândva din nou pe Pământ. Această dezvoltare în spirit, așa precum o propăvăduiește Christos, aduce omului o mângâiere nemărginită și face ca separarea de cei pe care îi iubim să fie mai puțin dureroasă pentru că știm că separarea nu este prilejuită decât prin mărginiri fizice și că noi putem găsi în spirit drumul spre cei pe care îi iubim.
Dacă gândim și simțim așa, atunci întreaga noastră viață de aici, de jos, primește o față nouă, spiritualizată, viața câștigă din ce în ce mai mult valoare pentru noi. Ochiul nostru spiritual străbate cu privirea slăbiciunile noastre fizice și ne ajută să le suportăm cu curaj. Știm că locul nostru de lucru este aici jos și că aici în acest câmp de lucru trebuie să fie depusă sămânța pentru o nouă viață. Ceea ce noi putem cunoaște astăzi din învățătura spiritului va deveni pentru noi siguranță pe treptele viitoare ale evoluției. Forța în devenire a lui Christos va produce în curând o potențare a percepțiilor noastre. Ne aflăm acum la sfârșitul epocii de tranziție care înseamnă cel mai adânc punct al coborârii în materie și al orbirii spirituale, dar într-un timp nu prea îndepărtat se va adăuga percepțiilor simțurilor fizice o clarvedere incipientă. Această schimbare se va arăta în două aspecte. În oamenii individuali – și numărul lor va crește mereu – se va trezi capacitatea de a vedea formele eterice care înconjoară fizicul. În jurul trupului uman, ei vor vedea licărind învelișul fin al trupului eteric.
În afară de îmbogățirea vederii, oamenii individuali vor vedea apărând, în momentul când se vor pregăti să facă o faptă, ceva ca o imagine de vis. La început aceste imagini abia dacă vor fi sesizate și, înainte de toate, nu vor fi înțelese. Ele vor fi la început ca niște umbre și abia treptat vor deveni mai clare; în special în cei care au o gândire materialistă. Căci cu cât materialismul îl ține prizonier mai puternic pe un om, cu atât mai greu îi va fi lui să devină conștient de spirit pentru a percepe suprafizicul. Viitorii clarvăzători vor fi desconsiderați, vor fi tratați ca nebuni și, probabil, vor fi izolați ca bolnavi. Acest fapt însă nu va putea împiedeca ceea ce trebuie să se întâmple. Privirea suprasensibilă va fi din ce în ce mai clară și tot mai intensă și oamenii vor înțelege ceea ce li se oferă privirii. Ei vor învăța să recunoască formele eterice, forme care reprezintă viață, iar în viziunile care le vor avea în felul acesta vor recunoaște în curând imagini de compensare a karmei. Ei vor vedea și vor înțelege ce au făcut printr-o faptă, vor vedea cum acea faptă, în cazul în care a fost o faptă rea, va trebui să fie compensată în viitor.
Dar la capacitățile numite mai sus se vor alătura și altele: un mic număr de oameni vor retrăi experiența care l-a transformat pe Saul în Pavel pe drumul către Damasc. Ca și el, ei vor vedea dintr-o dată că Christos s-a unit cu Pământul prin moartea pe cruce pe Golgota. Această trăire interioară puternică, pe care mulți oameni o vor avea într-un viitor nu prea îndepărtat, este ceea ce s-a proorocit ca „Reapariția lui Christos”. Căci numai o dată Christos a apărut în carne și a putut fi văzut cu simțurile fizice, atunci când omenirea nu era clarvăzătoare. „Eu sunt la voi toate zilele până la sfârșitul lumii.” Christos nu a rămas în învelișurile fizice și nici nu va mai apărea niciodată în carne. Cel care crede în potențarea capacităților umane va înțelege acest lucru.
Oamenii trebuie să se înalțe prin forța lui Christos deasupra mărginirilor lumii fizice și percepțiile lor nu trebuie să rămână numai la ființe întrupate, întrupate în materie. Domeniul spiritual cu ființele sale trebuie să le fie deschis din nou și trebuie să Îl vadă pe Cel care îi eliberează din întuneric și păcat.
Acest fapt va fi mereu repetat oamenilor. Mulți dintre ei îl vor prelua în forma pe care o aduce acum știința spirituală a prezentului. Totuși, vor exista și oameni care vor avea părerea greșită că Christos va reveni în trup de carne și se vor lăsa înșelați prin falși Mesia și vor apuca pe drumuri rătăcite. Cei care nu vor să aibă spiritualul, cei care nu vor să îl vadă, îl vor căuta aici, în materie, printre oameni, iar forțele dușmănoase își vor trimite reprezentanții lor care vor profita în scopurile lor de orbirea acestor oameni. În cursul secolelor s-a vorbit deseori despre astfel de Mesia și istoria exterioară a consemnat mulți astfel de Mesia întrupați. Ei vor fi o probă pentru acei oameni care se numesc teozofi. Căci mulți vorbesc ca teozofii și se mărturisesc a fi teozofi, dar nu poartă teozofia în inimă ci doar în vorbele lor. Cel care însă nu se va mai încrede în ochiul fizic atunci când i se va deschide ochiul spiritual, va trăi evenimentul din fața Damascului.
La început vor fi doar puțini oameni, dar apoi, treptat, din ce în ce mai mulți; iar odată cu creșterea numărului de clarvăzători va crește și influența lor asupra întregii omeniri și omenirea se va schimba. La percepțiile spirituale se vor adăuga și capacități morale noi în cursul următorilor 2000 de ani. Pentru ceea ce creează astăzi, omul are nevoie de capacități de rațiune și inteligență; nu se vorbește de morala celor care descoperă ceva nou. Acest lucru va fi altfel în viitor. Acum, de exemplu, creația unui chimist se mărginește la punerea împreună a substanțelor. Totuși, va veni un timp în care el va putea să lase să curgă viață în fenomenele pe care le combină. Pentru a ajunge însă atât de departe, omul trebuie să-și fi dezvoltat mai întâi în sine cele mai fine și mai nobile impulsuri și abia apoi va fi în stare să lase să curgă în opera sa forțele pe care le conține în interior. Astăzi omul este prea nedezvoltat și prea nemoral și el ar produce cea mai mare nenorocire dacă astfel de forțe i-ar sta la dispoziție. Din această, cauză el nu va reuși să facă acest lucru înainte de a putea să toarne în tot ceea ce face nu numai rațiune ci, în același timp, morală, sentiment și iubire. Experimentarea lipsită de pietate și cu scopuri egoiste trebuie să devină imposibilă, iubirea trebuie să devină impuls de a crea, iar masa de laborator trebuie să devină altar.
Cu apariția forței lui Christos începe o nouă epocă; Ioan Botezătorul indică aceasta cu cuvintele: „Schimbați-vă dispoziția voastră sufletească deoarece împărăția cerurilor s-a apropiat.” El a văzut coborârea Fiului lui Dumnezeu, a lui Ahura Mazdao și în Iisus din Nazaret l-a recunoscut pe purtătorul lui. Trebuie să ne pregătim pentru acest timp nou și să creștem astfel încât să depășim materialismul. Trebuie să devenim conștienți că cercul privirii noastre se va lărgi și ni se vor adăuga noi organe pentru o percepere mai desăvârșită, alături de percepția fizică pe care o avem acum. Să nu ne îndoim de acest adevăr și să nu îl considerăm o fantezie și o învățătură periculoasă, care poate să aducă prejudicii impulsului lui Christos. Înțelegerea și simțirea pentru aceasta vor deveni în viitor mai clare, mai profunde, mai mari, și tot mai mare va fi numărul acelora în care germenul Christos va începe să crească în ei. Dar pentru ca acest germene al lui Christos să poată ajunge la o deplină desfășurare în întreaga omenire, trebuie să se întrupeze printre noi o mare individualitate.
Boddhisatva care a apărut în sufletul lui Gauthama, boddhisatva care a pășit în locul lui Gauthama atunci când acesta a devenit Buddha, va coborî din nou, în forma lui Maytreia Buddha, pentru a aduce oamenii la deplina recunoaștere a lui Christos. El va fi cel mai mare dintre vestitorii impulsului lui Christos și leva face posibil multora trăirea din fața Damascului. Va trece încă mult timp ‒ și știința spirituală va explica oamenilor ființa lui Christos din puncte de vedere din ce în ce mai înalte ‒, până când ultimul dintre boddhisatva își va fi încheiat misiunea pe Pământ iar omenirea va cuprinde pe Christos în întreaga Sa însemnătate și întreaga viață a omenirii va fi cuprinsă, fără posibilitate de cădere, în impulsul Său.
Astfel de perspective uriașe ne arată cum trebuie să privească omul spre istoria suprasensibilă pentru a înțelege sensul istoriei pământene. Toate au scopul de a-l ajuta pe om să înțeleagă sensul cuvintelor: „Eu sunt la voi în toate zilele, până la sfârșitul timpurilor!”
