Din ultima conferință reiese clar că o pătrundere obiectivă a faptelor care ne interesează aici cere să te ridici deasupra tuturor impresiilor și sentimentelor care pun ușor stăpânire pe orice om tocmai dinspre latura pe care trebuie acum să o caracterizăm obiectiv. Atât timp cât ești încă înclinat cât de puțin să iei într-un mod personal ceea ce caracterizează o rasă sau alta, un popor sau altul, vei ajunge cu greu la o înțelegere liberă a ceea ce face obiectul acestui ciclu de conferințe. De altminteri nici nu se poate vorbi despre aceste lucruri pe un alt teren decât cel al științei spiritului. Căci orice am auzi despre caracterul unui popor sau altul, și oricare ar fi sentimentele pe care le încercăm prin faptul că el tine de o anumită rasă, de un anumit popor, noi avem o contragreutate pe care o putem pune pe celălalt taler al balanței: este doctrina despre Karmă și reîncarnare [Nota 9] înțeleasă corect. Ea ne învață că prin sâmburele cel mai lăuntric al ființei noastre noi ne reîncarnăm în diferite epoci în rase diferite, în popoarele cele mai diferite. Putem fi deci siguri că, dacă ne gândim la acest sâmbure al ființei noastre, vom participa cu el nu numai la ceea ce popoarele, rasele, au luminos sau întunecos, ci putem fi siguri că în ființa noastră cea mai lăuntrică primim, una după alta, contribuțiile binefacerilor tuturor raselor și popoarelor în care ne încarnăm când într-un loc când în altul.
Ideea Karmei și a reîncarnării face ca orizontul nostru, conștiența noastră să se lărgească. Ea ne învață să suportăm ceea ce trebuie să se dezvăluie astăzi spiritului nostru cu privire la raporturile ascunse dintre rase, dintre popoare. Nimic din ceea ce va fi spus în aceste conferințe, dacă este bine înțeles, nu ne va putea face să regretăm că ne-am încarnat în cutare popor sau în cutare rasă. Un studiu obiectiv al caracterelor raselor și popoarelor ar putea fi totuși motiv de nemulțumire și discordie în omenire, dacă nu ar fi însoțit de ipotezele indicate mai sus. Cel ce se străduiește spiritual învață într-adevăr că orice popor ‒ chiar și cel mai mic ‒ trebuie să aibă contribuția sa la evoluția generală a omenirii. În a doua parte a acestui ciclu vom vedea că toate popoarele, fiecare după misiunea sa, își exercită astfel influența în omenire în ansamblul ei și că unele minorități, dispersate în sânul marilor popoare, joacă și ele rolul lor în armonia generală a evoluției umane. Dar acest lucru se va revela numai treptat privirii noastre spirituale.
Pentru a înțelege deplin caracterele diferitelor Suflete ale popoarelor vom rămâne la exemplele care într-un fel ne sunt, pe de o parte, mai clare decât caracterele popoarelor prezentului, în sânul cărora trăim cu civilizația actuală. Pe de altă parte, va trebui probabil să ne ocupăm de acele caractere ale popoarelor care sunt ceva mai îndepărtate în timp, pentru a vedea mai bine cum pot fi înțelese caracterele popoarelor, misiunile popoarelor. Până aici nu am caracterizat rasa și poporul decât într-un mod general.
Am văzut în ultimele conferințe că la formarea unei rase trebuie să coopereze un Spirit normal și un Spirit nenormal al formei, că într-un popor trebuie să acționeze un Arhanghel a cărui evoluție este normală cât și un Arhanghel a cărui evoluție este nenormală, ceea ce ne-a adus o anumită înțelegere a modului în care Ierarhiile spirituale intervin în evoluție.
Să ne întrebăm acum cum acționează în domeniul concretului entitățile spirituale aflate cu o treaptă mai sus. Pentru asta va fi bine să ne facem o idee generală a ceea ce sunt aceste Ierarhii, în numărul cărora se găsește, după cum știm, și ființa umană.
Vă aduceți aminte ceea ce deja a fost spus, știți într-adevăr că, pentru noi, omul ocupă treapta cea mai de jos în scara Ierarhiilor. Sub el se etajează cele trei regnuri ale naturii: animal, vegetal și mineral. Deasupra lui se înalță Îngerii, apoi Arhanghelii, apoi Începătoriile sau Arhaii. Este ceea ce putem numi a treia Ierarhie. A doua este alcătuită astfel:
1. Spritele formei ‒ Puteri;
2. Spiritele mișcării ‒ Tării;
3. Spiritele înțelepciunii sau Domnii.
În fine, cea mai înaltă dintre Ierarhii cuprinde:
1. Spiritele voinței sau Tronurile;
2. Heruvimii;
3. Serafimii.
Fiindcă toate entitățile spirituale se manifestă într-un mod sau altul în domeniul Mayei, al iluziei, adică în lumea simțurilor, să vedem unde le putem găsi pe treapta cea mai de jos a manifestării, a iluziei. Modul în care de obicei sunt concepute natura și spiritul face ca omul să cunoască numai acest domeniu al Mayei, al iluziei, deci manifestarea cea mai exterioară a acestor entități spirituale. Vă voi prezenta acest lucru cu ajutorul unui exemplu.
Să presupunem că cineva se plimbă pe solul stâncos al unei țări nordice. El va descrie acest sol ca fiind alcătuit din materie și, în limbajul obișnuit, va descrie această materie pe care el calcă drept „materie stâncoasă, dură”. Cel care pătrunde în esența lucrurilor vede în această materie stâncoasă cu totul altceva. Ce este deci în realitate acest sol pe care mergem și care ne opune rezistență? Ideea care ți-o faci de obicei despre asta este cu totul falsă, nu-i decât o iluzie. Adevărul este, de fapt, că anumite forțe acționează de jos în sus, forțe care emană din anumite entități, astfel încât putem spune: terenul pe care îl avem sub ochi ne poate apărea ca expresia unei forțe care, ieșind din Pământ, acționează în toate sensurile. Aceste forțe există realmente și iradiază în toate direcțiile spațiului. Evident, omul n-ar putea să meargă pe Pământ dacă Pământul n-ar avea decât aceste forțe. Căci dacă ele ar fi singurele în cauză l-ar proiecta în spațiu cu o viteză nebună. Că el poate să se țină în picioare pe un sol tare o datorează faptului că, din toate părțile, alte forțe vin din spațiu către Pământ. Fără încetare, forțele a căror iradiere pătrunde în Pământ se întâlnesc cu cele care ies din el și, acolo unde se întâlnesc, ele înalță într-un fel o graniță, și aceasta este suprafața Pământului. Astfel, ceea ce ne apare a fi o suprafață nu este deci decât o iluzie; este opera forțelor iradiante venind unele din interior, celelalte din exterior și care se înfruntă pe suprafața de care vorbim. Ceea ce iradiază astfel către exterior este în esență ceea ce numim acțiunile Tronurilor, ale Spiritelor voinței. Aceste spirite proiectează forțele lor în toate sensurile, pornind din Pământ, în timp ce ceea ce vine din spațiul cosmic sunt în principal forțele penetrante ale unor Spirite ale mișcării. Aceste două genuri de forțe se întâlnesc deci aici și această cooperare a Tronurilor cu Spiritele mișcării ‒ sau mai curând opoziția lor ‒ are ca rezultat configurația atât de variată a suprafeței pământești. Astfel, ceea ce dumneavoastră vedeți ca suprafață a Pământului este cea mai falsă, cea mai mincinoasă dintre iluzii. Ceea ce există realmente este un fel de echilibru de forțe, un fel de pact între Spiritele voinței și Spiritele mișcării, pact conceput în așa fel încât el este cauza multiplelor configurații ale solului.
Dar nu ar fi destul acest lucru ca să facă din Pământul nostru ceea ce este el actualmente, să-l facă să ia forma de planetă. Opoziția între Spiritele voinței și Spiritele mișcării nu ar fi suficientă pentru asta. Ea ar da chiar ceva cu totul diferit. Dacă Spiritele voinței operând din interiorul Pământului nu ar avea ca adversar decât Spiritele mișcării, Pământul ar fi într-o stare de continuă fluiditate, de continuă curgere interioară. Planeta nu ar fi nicăieri în repaus. Desigur, nu ar fi atât de lichidă ca marea actuală, ale cărei valuri se formează, se revarsă și se reformează atât de ușor; ar exista valuri, dar într-o masă mai densă.
Ca să vă puteți face o idee despre modul cum cooperează la obârșii Spiritele voinței și Spiritele mișcării vă rog să mă urmăriți la hartă.
Să privim Alpii care formează astăzi un lanț solid de munți, a căror osatură stâncoasă separă peninsula italiană în sud de celelalte țări ale Europei. Cum a apărut acest lanț de munți? A fost un timp ‒ într-un trecut foarte îndepărtat ‒ în care masivul Alpilor nu exista, dar în care, către nord și vest, existau deja ridicături mai vechi, care atunci erau deja întărite. Erau valurile de substanță vâscoasă care fuseseră proiectate din sud, astfel că ne putem reprezenta lucrul ca în figura care urmează.
În A am avea platoul Boemiei. Reprezentați-vă acum că din sud a fost proiectat în sus un val puternic care s-a lovit de acest platou și s-a răspândit către dreapta spre platoul Boemiei, iar spre stânga spre Platoul central francez. Acest val puternic a format masivul Alpilor în timpuri infinit îndepărtate. Faptul se revelă la cea mai simplă observație. Cel care s-a aflat într-o zi pe un vârf al Alpilor de unde a putut îmbrățișa cu privirea ciudata configurație a lanțului muntos al Alpilor vede, chiar dacă nu știe, ceea ce știința spiritului a constatat de mult iar geologii de azi au stabilit; configurația vălurindă cu totul aparte care s-a format pe vremea când masa originară a Pământului era încă într-o stare vâscoasă. Pământul ar continua și azi să se configureze ‒ sub acțiunea Spiritelor voinței și a Spiritelor mișcării ‒ dacă n-ar fi intervenit o altă acțiune cu efect extraordinar, de durată, care se manifestă la suprafața Pământului: forțelor Spiritelor voinței cooperând cu Spiritele mișcării vin să li se asocieze ceea ce pe drept cuvânt numim Spiritele formei. Vă puteți reprezenta aceste Spirite ale formei dansând într-un fel pe aceste valuri, liniștind masa mișcătoare și turnând-o în forme. Intră deci în acțiune trei forțe, trei forțe care ne fac să urcăm la trei feluri de entități. Pe de o parte vedeți apărând Spiritele formei, a căror influență se exercită la fel de bine de jos în sus ca și de sus în jos, la fel de bine în sfera Spiritelor voinței, cât și în cea a Spiritelor mișcării. Deasupra sunt Spiritele mișcării, dedesubt Spiritele voinței. ‒ Ceea ce pe Pământul nostru apare la exterior ca element fluid ‒ nu apa pe care o cunoaștem azi ci vechiul element fluid care a fost împietrit de Spiritele formei ‒ trebuie să îl vedem ca manifestarea cea mai exterioară a Spiritelor voinței sau Tronuri. Dar activității acestora li se adaugă întotdeauna un alt element; Heruvimii și Serafimii vin într-un fel în ajutorul Spiritelor voinței sau Tronuri. Heruvimii le aduc un ajutor în elementul aer, în tot ce, sub formă de aer, impregnează materia pământească. Aerul este, pe scurt, o iluzie în spatele căreia se află puternicele entități pe care noi le numim Heruvimi. Serafimii, ei operează în ceea ce cunoaștem drept căldură, în tot ceea ce există îndărătul oricărei călduri.
Prin aceasta intrăm în ceea ce acționează din interiorul planetei noastre, din centrul ei, prin radiații. Putem deci spune: planeta noastră este astfel alcătuită încât din centrul ei spre exterior acționează Spiritele voinței sau Tronuri, Heruvimii și Serafimii. Ea este astfel alcătuită încât acolo unde se află limitele sale de aer și de căldură ‒ căci atmosfera ține tot atât de mult de planeta noastră ca și apa sau pământul solid ‒ se formează într-un fel o suprafață. Spiritele formei dansează pe valurile acestei suprafețe și le aduc în stare de repaus, le fac să ia formă. Dacă aceste spirite au fost numite astfel este tocmai pentru că ele întăresc elementul vâscos. În spatele lor se află Spiritele mișcării cu care, pe de altă parte, se amestecă ceea ce noi numim Spiritele înțelepciunii. Astfel, când privim spre centrul planetei noastre putem spune că acolo se află entități sublime, Tronuri, Heravimi, Serafimi. ‒ Dacă privim spre afară, contemplăm mai întâi ‒ prin sfera Spiritelor formei care impregnează cu ființa lor aerul și căldura ‒, contemplăm mai întâi Spiritele mișcării și Spiritele înțelepciunii. Tot ceea ce percepem ca forțe și fenomene naturale când privim împrejurul Pământului, când ne ridică ochii către cer trebuie să atribuim în mod esențial Ierarhiei a doua. Tot ceea ce vedem când ne adâncim privirea în profunzimile pământului trebuie să atribuim entităților pe care le-am numit prima Ierarhie. Colaborarea cu totul deosebită a Ierahiilor a doua și întâia este cea care a dat configurația mediului nostru.
Am menționat cele trei elemente ale naturii ‒ apă, aer, foc ‒ ca fiind în legătură cu Spiritele voinței, Heruvimii și Serafimii. În ce element natural se manifestă Spiritele formei? Sunt entitățile cele mai apropiate de noi, cele care dansează pe suprafața pe care suntem, trăim și țesem. Ele vin către noi din spațiul cosmic. Dar nu-și desfășoară forțele lor decât în ceea ce se ridică din Pământ. Pentru privirea noastră, ele sunt concentrate în ceea ce numim radierea, strălucirea Soarelui. Elementul în care aceste Spirite ale formei țes și trăiesc, înainte de orice, este lumina. Iar acolo unde acțiunile luminii, cu tot ce comportă ele, se desfășoară la granița unde colaborează Spiritele mișcării și Spiritele voinței, acolo iau naștere formele solide.
Omul nu are la început niciun organ care să îi permită să vadă ce se află în spatele forțelor luminii ‒ pe care noi le numim și Spirite ale formei ‒, niciun organ care să-i permită să perceapă ceea ce este întrețesut în lumină. Tot ceea ce determină pe Pământ disoluțiile și combinațiile, tot ceea ce intră astfel în joc ca forțe chimice este de asemenea întrețesut în lumină și acesta este în principal terenul pe care sunt active Spiritele mișcării. Când omul învață să perceapă ceva din ceea ce de obicei el nu vede decât Maya combinațiilor și disoluțiilor chimice, el aude aceste Spirite ale mișcării, percepe muzica sferelor la care face aluzie școala pitagoreică și alte școli oculte. Este și ceea ce descrie Goethe când în loc de a vorbi despre Soare ca despre o sursă de lumină spune: „Se-ntrece-n cântec vechiul Soare / cu-al sferelor acord fratern, / Iar trecerile-i necesare / Ca bolți de sunet se aștern.” [Nota 10].
Această muzică a sferelor este totdeauna aici, numai că starea de conștiență obișnuită nu o aude. Această muzică a sferelor care vine din afară către toți oamenii ca o radiere astrală, această muzică este reală. Dar omul nu o aude. Dacă ea ar avea alternanța care există în cazul luminii ‒ adică faptul că nu o mai vezi când vine noaptea ‒ ar fi momente când ar fi auzită. Dar ea răsună atât ziua cât și noaptea; de aceea nu o poți auzi decât când treci printr-un anumit antrenament, o anumită dezvoltare ocultă. În timp ce lumina vine către noi în timpul zilei ca lumină iar noaptea nu acționează decât sub formă de lumină acumulată, absorbită, muzica sferelor răsună zi și noapte. În acest caz, omul este ca acel morar care nu își aude moara decât când a oprit-o.
În afară de aceasta, există și Spiritele înțelepciunii care își trimit acțiunile lor din exterior și care acționează în lumina și muzica sferelor de care este impregnat spațiul. Aceasta este viața eterului cosmic care radiază pe Pământ. Viața curge în valuri din spațiul cosmic pe Pământ, unde o primesc ființele. Ea vine de la Spiritele înțelepciunii.
Privirea noastră se întinde astfel în depărtările spațiului mai întâi până la Soare, în care sunt concentrate aceste forțe, și vedem că din spațiu pătrunde până la noi viața în curgere, sunet țesând, lumină formatoare, treimea celei de a doua Ierarhii. De jos vine către noi cea mai înaltă dintre Ierarhii: Serafimii, Heruvimii, Tronurile. Întrețesută în toată acțiunea de pe întreg Pământul, acționând mai ales în interiorul ființelor, este a treia Ierarhie. Din ea fac parte mai întâi Arhaii, care operează ca Spirite ale timpului. Ei elaborează ceea ce le-a fost pregătit de Ierarhiile superioare și sunt la obârșia a ceea ce numim istoria omenirii, evoluția culturilor pe Pământ. Apoi, împrejur, găsim Arhanghelii, Sufletele popoarelor și, în final, mediatorii între individ și Arhanghel, care sunt Îngerii.
Putem spune deci că în forțele naturii, în pământ, apă, aer, foc, țâșnesc entitățile primei Ierarhii, cărora li se opun din exterior Spiritele formei. De la periferie se revarsă entitățile celei de a doua Ierarhii iar de jur împrejurul Pământului se află entitățile Ierarhiei a treia care, deocamdată, ca să spunem așa, au cele mai slabe forțe. Imaginați-vă forța prodigioasă pe care o au sublimele entități pe care le numim Spiritele voinței, aceste ființe care au sculptat cu adevărat solul pe care mergem. Apoi forțele care vin curgând din afară și, să le luăm pe cele mai apropiate de noi, Spiritele formei, care modelează plastic masele. În sfârșit, avem ceea ce acționează în adâncurile sufletului omenesc: Îngeri, Arhangheli, Arhai.
În prima Ierarhie avem așadar acele forțe ale naturii pe care le cunoaștem a fi cele mai puternice, forțele naturale ale subsolului, forțele pământului nostru solid. A doua Ierarhie cuprinde deci forțele care trăiesc și lucrează de jur împrejurul nostru în elementul eteric. În ce privește a treia Ierarhie, ea trăiește și operează în străfundurile ființei noastre.
Dacă ne reprezentăm aceste trei Ierarhii conjugându-și eforturile lor încât fac să iasă din sânul matern al Universului planeta noastră, atunci putem avea o idee despre ceea ce a trebuit pentru ca Pământul nostru să se nască. Pământul a trebuit să treacă prin mai multe încorporări înainte de a putea deveni Pământ: adică prin stările Saturn, Soare și Lună. Dacă citiți descrierile din Cronica Akasha [Nota 11] și din Știința ocultă [Nota 12], veți vedea că încă de la aceste prime încorporări ale Pământului au cooperat toate aceste entități spirituale, deși această cooperare a fost diferită de ce este ea acum. În fiecare nouă încorporare cooperarea acestor entități ierahice a luat un aspect diferit, pentru că fiecare din aceste stări ‒ Saturn, Soare, Lună ‒ corespundea unei sarcini pe care și-o impuseseră aceste ființe ierarhice. Suntem cu totul îndreptățiți să spunem că fiecare din stările prin care a trecut Pământul, ca și cele prin care va mai trece, au corespuns și vor corespunde unei misiuni aparte în evoluția cosmică.
Este totuși foarte greu să precizezi care a fost misiunea vechilor epoci ‒ Saturn, Soare, Lună ‒, căci toate noțiunile se schimbă de la o stare planetară la alta. Nu este ușor, fiindcă la început trebuie să caracterizăm misiunea Pământului nostru într-un mod abstract. Ca să-ți faci o idee despre aceasta, cel mai bine este să-ți reprezinți cum sunt constituite diferitele forțe care se manifestă în spațiul cosmic. Ţinând cont pe de o parte de viața interioară a omului ‒ voință, sentiment, gândire ‒ și pe de altă parte de învelișurile omenești, exteriorul naturii omenești, corp fizic, corp eteric și corp astral, pentru început făcând abstracție de Eul său, poți considera omul de astăzi ca o împletire a corpului fizic, corpului eteric și corpului astral, în care sunt întrețesute ‒ ca într-o coajă exterioară ‒ voința, sentimentul și gândirea.
Aceste forțe exterioare sau interioare din om sunt întotdeauna înrudite cu una din misiunile anterioare ale încorporărilor Pământului. Să luăm, de pildă, misiunea lui Saturn. Pentru a vă face o idee aproximativă a ceea ce era această misiune, vă puteți gândi că este înrudită cu ceea ce este corpul fizic uman, pe de o parte, și voința umană, pe de altă parte. Dacă încarnarea saturniană a Pământului nostru n-ar fi avut loc, voința omului și corpul său fizic n-ar fi putut deveni ceea ce sunt astăzi. Omul îi datorează vechiului Saturn voința sa și corpul său fizic. Că îi datorează corpul său fizic o știm din Cronica Akasha. Dar fiecare din stările anterioare ale Pământului își prelungește efectul în stările următoare. Ceea ce astăzi se manifestă ca voință se explică printr-un efect ulterior al acțiunii elementului saturnian. Aceasta are ca rezultat că, din interiorul omului, entitatea lui se manifestă ca voință.
Veți avea o idee despre misiunea stadiului solar dacă vă gândiți la corpul eteric al omului și îl raportați la sentiment. V-am spus deja, corpul eteric își are obârșia pe vechiul Soare. Efectul său ulterior este faptul că omul a putut dezvolta mai târziu forța interioară a sentimentului. În sfârșit, dacă ne referim la starea vechii Luni, vedem că de ea depind corpul astral uman și apoi gândirea umană. Pentru ca aceste forțe exterioare și interioare umane ‒ corp fizic, corp eteric, corp astral, voință, sentiment și gândire ‒ să poată deveni așa cum le avem astăzi, sub forma vieții exterioare și a vieții interioare, au fost necesare trei misiuni cosmice succesive. Și, de fiecare dată, entitățile Ierarhiilor au trebuit să-și unească eforturile într-o alternanță corespunzătoare pentru ca să se împlinească misiunea celor trei încorporări succesive ale Pământului nostru, adică pentru ca omul să fie dotat cu constituția pe care vedem că o are acum.
Fără misiunea vechii stări saturniene corpul fizic și voința nu ar fi fost date omului. Fără cea a vechiului Soare, acest om nu ar fi primit corpul eteric și simțirea. În fine, fără misiunea vechii Luni omul nu ar fi putut avea nici corp astral și nici ceea ce numim forța gândirii. Astfel, fiecare din cele trei încorporări anterioare ale Pământului a fost special consacrată unuia dintre principalele elemente ale entității noastre proprii, a ceea ce putem numi „Eul” nostru. Căci, într-adevăr, corpul fizic care a ieșit din substanța saturniană, din Spiritele voinței nu reprezintă altceva ‒ văzut din afară ‒ decât această voință care acționează în noi din interior. Aceste cuvinte le aleg intenționat; nu au nimic fantastic, ci corespund naturii lucrurilor. Puteți trage din ele o întreagă învățătură. Pământul a trecut prin perioada solară pentru a constitui pe de o parte corpul eteric sub influența Spiritelor înțelepciunii și, pe de altă parte ‒ această influență prelungindu-se ‒, pentru a constitui ceea ce reflectă înțelepciunea interioară, sentimentul. Ceea ce a fost misiunea vechii Luni ține, în același mod, de corpul astral și de gândire.
Acum să ne întrebăm: Ce misiune aparte și-au ales Spiritele formei, care acționează în principal pe Pământ, dându-i formă?
Mai întâi putem spune: spiritele care au lucrat mai ales pe Saturn ‒ Spiritele voinței sau Tronurile ‒ au avut ca sarcină să introducă aici elementul care mai târziu, pe Pământ, se manifestă în voință. Aceasta era marea misiune a lui Saturn: inocularea voinței, implantarea forțelor de voință. Și când ne gâdim la aceasta, resimțim o mare venerație, un adânc respect pentru aceste puteri cosmice. Apreciem la justa lor valoare aceste puteri când vedem că pentru creația armonioasă a voinței exterioare care trăiește în corpul fizic și în voința interioară a trebuit o întreagă misiune planetară. Lumea întreagă a Ierarhiilor a trebuit să nască și apoi să lase să dispară o planetă pentru ca să se realizeze raportul care, în noi, reunește elementul de voință exterioară cu cel de voință interioară. Tot așa a trebuit să apară vechiul Soare pentru ca să se poată naște corpul eteric și elementul afectiv, înțelepciunea interioară. Pentru ceea ce se reflectă în elementul de gândire interioară a trebuit misiunea vechii Luni.
Care este deci misiunea Spiritelor formei, care este misiunea propriu-zisă a Pământului? Dacă legi iar de misiunea lui Saturn impregnarea voinței în noi, de misiunea solară pe cea a sentimentului, de misiunea lunară pe cea a elementului gândire ‒ adică ceea ce este în corpul astral uman ‒, trebuie să atribui planetei Pământ misiunea care constă în a echilibra într-un mod perfect aceste trei elemente, din care fiecare, la rândul său, a fost preponderent în cursul stărilor anterioare ale planetei noastre. Asigurarea cooperării armonioase a acestor trei elemente, din care fiecare și-a avut hegemonia într-una din stările anterioare ale planetei noastre, aceasta este misiunea Pământului nostru. ‒ Ea constă în a potoli lupta acestor elemente, a stabili între ele o stare de echilibru corect. ‒ Omul este angajat în această misiune a Pământului pentru a stabili acest echilibru mai întâi în propriul său interior, între gândire, sentiment și voință. Din acest punct de vedere, el era în timpul creării Pământului un țesut dezordonat de gândire, sentiment și voință. Chiar la omul de astăzi, echilibrul interior este departe de a fi stabil; el are adesea o lipsă de armonie, o dezordine, așa cum poate constata oricine care se cunoaște cât de cât. Omul este chemat să facă să domnească în el echilibrul între gândire, simțire și voință. Datorită acestui fapt va putea radia din el și va putea transmite Pământului ceea ce înseamnă acest echilibru între gândire, simțire și voință.
În simbolistica ocultiștilor această misiune a Pământului era întruchipată într-un mod cu totul deosebit, printr-o imagine. Din toate figurile geometrice, niciuna nu reprezintă cu mai multă exactitate ca triunghiul echilateral simbolul echilibrului. Cele trei laturi ale acestui triunghi sunt egale, ca și cele trei unghiuri, fiecare din vârfurile sale este echidistant de celelalte și toate sunt la aceeași distanță de centru. Centrul unui triunghi echilateral este un simbol perfect al echilibrării; deci, când ocultistul privește un astfel de triunghi poate vedea în el imaginea unei cooperări perfect echilibrate a celor trei încorporări anterioare ale Pământului nostru, care și-au avut pe rând hegemonia. Acțiunea Eului în om nu înseamnă altceva decât crearea în natura umană a unui centru activ prin care se poate pregăti această stare de echilibru din interior. De fapt omul este chemat deci la mari lucruri pe Pământ, și anume să știe să echilibreze din interior și prin întreaga sa ființă forțele care, fiecare la rândul său, au fost preponderente în diverse moduri și în diferite epoci.
Este, desigur, pentru început, o definiție foarte abstractă a misiunii noastre pământești, însă în fond ea constă în cele spuse. Taina acestei misiuni se exprimă prin aceea că prin această acțiune simultană, prin acest echilibru al celor trei forțe de care este vorba viața noastră interioară este creatoare a unui element nou. Un al patrulea element vine cu adevărat să se adauge celor trei precedente, și acest al patrulea element este elementul iubirii. Iubirea nu se poate dezvolta în angrenajul Universului decât dacă între cele trei forțe care, una după alta, și-au exercitat alternativ hegemonia lor în trecut, deci dacă între ele se stabilește un echilibru perfect. Vom reveni asupra acestui punct în zilele următoare. Pentru moment luați aceasta ca pe o caracterizare abstractă.
Planeta noastră este deci planeta iubirii; tocmai de aceea echilibrul care se stabilește prin cooperarea celor trei forțe este, prin consecințele sale, un act de iubire. Și misiunea Pământului constă tocmai în a întrețese ansamblului evoluției în cursul viitoarelor încarnări planetare, a-i încorpora această iubire. Prin însuși acest fapt, ceea ce era triplu va deveni cvadruplu; al patrulea element debutează, ca să spunem așa, la nivelul său inferior sub forma cea mai de jos a iubirii, care va trebui să fie purificată și limpezită pentru ca acest element să apară la sfârșitul evoluției pământești ca fiind la fel de justificat ca și celelalte. De aceea în ocultism se și desemna misterul existenței pământești cu cuvintele: „Trei devine patru”. Desigur, cel de al patrulea element este încă foarte imperfect în zilele noastre. Dar când Pământul își va fi terminat misiunea, el va străluci tot atât de tare ca triunghiul sacru, al cărui echilibru este pentru ochii noștri simbolul cel mai elevat al idealului nostru pământesc când evocăm trecutul Pământului.
Cooperarea gândirii, a sentimentului și a voinței în viața interioară a ființei umane este inițial de așa natură încât această viață interioară devine substanță a iubirii. Este ceea ce e cu adevărat productiv, interior productiv, în existența pământească. De aceea trebuie să numim Spiritele formei, în totalitatea lor, Spirite ale iubirii, fiindcă ele au chiar această misiune precisă, de a echilibra cele trei stări anterioare ale evoluției.
Dacă privim astfel existența pământească, am caracterizat mai întâi voința, simțirea și gândirea și acțiunea iubirii în afara planetei noastre și am desemnat ca misiune specială a Spiritelor formei inocularea, imprimarea iubirii, care este rezultatul echilibrului de care am vorbit. În asta constă întreaga misiune a Pământului. Pentru ca ea să se realizeze, pentru ca să se nască această forță de iubire care trebuie să impregneze Pământul trebuie să se unească și să se conjuge toate eforturile Ierarhiilor inferioare, cum am văzut până acum. Trebuie țesută o adevărată rețea de iubire și asta în așa fel încât firele principale să fie introduse aici prin Spiritele normale ale formei, căci acest lucru corespunde misiunii lor esențiale. Apoi Spiritele nenormale ale formei ‒ care sunt în realitate Spirite ale mișcării ‒ țes aici ceea ce dă naștere raselor. Spiritele timpului, normale și nenormale, țes dezvoltarea istorică, apoi Arhanghelii, cu evoluție normală și nenormală, țes înăuntru evoluțiile diferitelor popoare cu limbile lor; în cele din urmă aici trebuie să lucreze ființele care îl așază pe om la locul potrivit pe Pământ: Îngerii. Iată cum este țesută această uimitoare rețea a iubirii. Dar ceea ce este realizat ca rețea a iubirii, ca misiune propriu-zisă a Pământului, nu este vizibil aici jos decât sub formă de reflectare, de Maya.
Următorul domeniu deasupra lumii fizice unde poate fi văzută această rețea a iubirii este lumea astrală. Dar și mai clar se vede munca Ierarhiilor ce vizează adevărurile care stau la baza Mayei noastre exterioare când te ridici din lumea astrală în lumea Devachanului inferior și superior. Apoi vezi cum este țesută această rețea. Când te ridici până în lumea astrală nu vezi încă ființele care țes mai ales din interior, adică Spiritele voinței, Heruvimii și Serafimii. Pentru a găsi lucrând aceste spirite trebuie să adâncești o privire spirituală în lumile și mai înalte. Totuși încă din lumea astrală găsim pe cei pe care i-am numit Spiritele nenormale ale formei, cei care, dacă ar fi avut o evoluție normală, ar fi trebuit să țeasă din exterior. Am văzut că spiritele celei de a doua Ierarhii trebuie să lucreze din afară, dar aici noi le vedem acționând dinăuntru. Se poate spune deci că la această rețea ‒ la care țes din afară Spiritele mișcării, ale formei și ale înțelepciunii, iar dinăuntru Spiritele voinței, Heruvimii și Serafimii ‒ țes din interor și alte entități, care ar fi trebuit de fapt să acționeze din afară. Aceste entități țes însă sub suprafață, cam așa cum își țese viermele de mătase gogoașa. Ceea ce vedem mai întâi în lumea astrală este ceva interior. Ceea ce vedem după aceea sunt aceste curioase Spirite ale mișcării, care sunt spirite deplasate, căzute, pe care le vedem printre entitățile care țes și unduiesc în atmosfera spirituală a Pământului. Aceste entități spirituale, care sunt ceea ce vedem în primul rând în planul astral, înainte chiar să ne apară în mod normal ființele angelice sau Îngerii, sunt, pe scurt, pentru privirea clarvăzătoare, spirite ispititoare, deși ele sunt indispensabile constituirii raselor. Aceste spirite, fiecare din ele având la rândul lor mulți subordonați ‒ deoarece fiecare produce multe ființe subordonate spiritual ‒, fac parte în lumea spirituală dintr-o sumă întreagă de entități spirituale care stau sub Ierarhiile respective. Și spiritele cele mai înalte au astfel de entități subordonate; Spiritele voinței: ondinele; Heruvimii: silfele; Serafimii: salamandrele. Dar și aceste Spirite nenormale ale formei, care sunt în realitate Spirite ale mișcării și care apar pe planul astral ca un fel de ființe spirituale hidoase, au și ele subordonații lor. Sunt spiritele care țes și trăiesc în ceea ce este în legătură cu nașterea raselor umane, care deci, la om, sunt în legătură, să zicem așa, cu acel element pe care l-am caracterizat ca fiind legat de Pământ, adică cu tot ceea ce privește reproducerea și altele asemenea. Acestea sunt entități, este mai degrabă un teren care face parte din ceea ce are lumea astrală mai confuz, mai periculos și, din nenorocire, este cel care poate fi găsit cel mai ușor de către cei care ajung într-un mod incorect la clarvedere. Ceea ce se vede cel mai ușor este mulțimea de spirite care au de-a face cu reproducerea raselor și sunt mădulare aservite acestora. Mulți din cei care au pătruns prematur și în mod incorect în domeniul ocult au trebuit să plătească scump faptul că mulțimea acestor entități spirituale li s-a revelat fără să fi intervenit influența armonizantă a altor ființe spirituale.
Am putut arunca astfel o lumină în ceea ce urzește și țese în ceea ce este real, pentru a compune substanța din care se dezvoltă apoi viața sufletească propriu-zisă a omului. Mâine vom vorbi despre modul cum intervin toate acestea în formarea raselor, a popoarelor și așa mai departe.
