Dacă vrei să înțelegi ce raport au între ele rasele umane, aceste rase din care au ieșit diversele popoare, trebuie să ții cont de faptul că omul, așa cum îl cunoaștem, așa cum suntem noi înșine, este o ființă foarte complicată, care nu a putut să apară în forma și natura sa actuală decât datorită colaborării nenumăratelor entități cosmice. Prin Cronica Akasha [Nota 6] și prin alte studii privind dezvoltarea acestei ființe umane se știe că, înainte de a fi atins starea sa prezentă, Pământul nostru a trebuit să treacă prin alte trei stări. În cursul acestor trei stări au fost create și apoi s-au dezvoltat până la nivelul pe care îl au astăzi trei elemente ale naturii umane: corpul fizic, corpul eteric sau corpul vieții și corpul astral. Omul nu a devenit în stare să ia în sine un al patrulea element, Eul, decât în timpul încarnării actuale a Pământului. Aceste patru părți ale ființei sale sunt revelatorii pentru tot ce s-a petrecut în cursul a trei, sau mai curând patru, încarnări ale Pământului nostru, Saturn, Soare, Lună, și a ceea ce s-a scurs deja din perioada pământească. Dacă faceți să treacă prin fața privirii dumneavoastre interioare toate entitățile care au contribuit la această evoluție ‒ Spiritele voinței sau Tronurile, Spiritele înțelepciunii, ale mișcării, ale formei, ale personalității, Arhanghelii, până jos, la Îngeri, iar în sus până la Heruvimi și Serafimi, care sunt deasupra Spiritelor voinței sau Tronuri ‒ vă puteți spune că a trebuit să fie foarte complicată această cooperare căreia ființa umană îi datorează organizarea pe care o are astăzi. Am văzut: pentru ca să poată să apară omul a trebuit nu numai ca toate aceste entități și toate forțele naturii să acționeze simultan în Cosmos, ci și ca, în epoci date, anumite entități să renunțe la a-și urma cursul normal al evoluției lor, să rămână în urmă, în așa fel încât să poată interveni în organizarea umană într-un alt mod decât dacă ele ar fi evoluat normal.
Suntem deci în fața unei creații minunate în complexitatea și varietatea ei atunci când încercăm să înțelegem ce este ființa umană așa cum o vedem astăzi. Și trebuie într-un fel să ne fie clar că putem înțelege cum a luat naștere omul prin cooperarea acestor entități doar dacă discernem într-un fel această țesătură și urmărim atent diferitele ființe în activitatea lor. Dintre aceste entități, principala, cea care este cea mai importantă pentru omul de astăzi, este cea care i-a dat posibilitatea să-și spună „Eu” sieși, să ajungă treptat la conștiența Eului, și știm că această posibilitate i-a fost acordată pentru prima dată de Spiritele formei, pe care noi le numim Puteri sau Exusiai. Când observăm atent chiar aceste entități în timpul activității pe care o consacră oamenilor ne putem oarecum întreba: Ce s-ar întâmpla cu omul dacă în el ar fi active în principal doar aceste entități, și anume cele care se află într-o evoluție normală? Putem spune că ele ne-au acordat organul Eului. Dar asta înseamnă, pe scurt, și că, prin natura lor, ele au ca interes principal să aducă pe om la posesiunea Eului său. Or, ceea ce ele au făcut astfel în natura umană nu apare, nu se realizează astăzi decât când ființa umană a ajuns la o anumită vârstă.
Aduceți-vă aminte ce spune știința spiritului cu privire la educația copilului [Nota 7]: între nașterea sa fizică și schimbarea dentiției sale, deci până la șapte ani, ființa umană dezvoltă mai ales corpul fizic. Spiritele formei nu se interesează în mod deosebit de dezvoltarea corpului fizic, căci această dezvoltare este în fond o repetiție a ceea ce s-a petrecut pentru om pe vechiul Saturn, repetiție care s-a petrecut deja de multe ori și se repetă într-un mod deosebit între nașterea fizică cea mai recentă și cel de al șaptelea an. Vin apoi anii care merg de la 7 la 14, deci până la pubertate. Și aceasta este o perioadă care nu interesează în mod deosebit Spiritele formei. Este o repetiție a vechii stări solare, iar Spiritele formei n-au vrut de fapt să intervină cu principala lor activitate, cea care constă în a ne da un Eu, decât pe Pământ. Ajungem apoi la a treia perioadă de viață, cea care se scurge între al 15-lea și al 21-lea sau al 22-lea an. În acest timp se repetă dezvoltarea corpului astral care depinde în mod normal de etapa de dezvoltare lunară. Spiritele normale ale formei nu sunt interesate deocamdată de această fază. Astfel, nici una din cele trei perioade ale vieții omului care preced adevărata naștere a Eului ‒ care nu se produce decât în jurul vârstei de 20 de ani ‒ nu determină un interes imediat pentru Spiritele formei. Ca să spunem așa, prin natura lor, ele nu intervin decât către al 20-lea an. Dacă reflectați la acest lucru nu veți mai găsi cu totul extraordinar să poți spune: după adevăratele intenții ale Spiritelor formei ar fi suficient ca omul să apară în starea în care se află în jurul vârstei de 20 de ani. Pentru aceste spirite, ceea ce s-a dezvoltat la om până aici este, într-un cuvânt, ca un fel de germene, de stare embrionară și, dacă îmi este permis să vorbesc într-un mod plastic, aș spune că Spiritele formei care au evoluat normal ar prefera ca totul să se petreacă cu un fel de regularitate, ca până atunci nimeni să nu fi intervenit înainte de lucrarea lor. Dacă n-ar exista nicio imixtiune înainte de al 20-lea an în sarcina care le revine, atunci ființa umană ar avea în timpul primilor șapte ani ai dezvoltării sale conștiența care revine de drept corpului fizic, adică o conștiență foarte vagă, așa cum o are lumea minerală. În al doilea stadiu ‒ între 7 și 14 ani ‒ ea ar trăi în starea de conștiență a somnului. De la 14 la 21 de ani ar avea o viață interioară intensă, dar ar fi într-o stare de vis. Abia după ce ar fi trecut prin această stare de conștiență lunară, numai către 20 de ani, ea s-ar trezi cu adevărat. Numai atunci ar ajunge la conștiența Eului. Dacă lucrurile și-ar urma cursul lor normal, ea nu ar ieși din sine decât acum, pentru a îmbrățișa cu privirea lumea exterioară și a-și face din ea imaginea pe care o cunoaștem astăzi.
Vedeți deci, dacă iei în seamă doar activitatea Spiritelor formei, ființa umană nu ar ajunge foarte repede la starea sa de conștiență actuală, căci știți că această conștiență se trezește într-o anumită măsură la omul de astăzi la puțin timp după nașterea sa fizică. Ea nu s-ar trezi așa încât să poată vedea clar, limpede, lumea exterioară dacă alte spirite, care sunt de fapt Spirite ale mișcării, n-ar fi rămas în urmă și n-ar fi renunțat la dezvoltarea anumitor facultăți pe care altfel le-ar fi putut dobândi înaintea evoluției pământești; oprindu-se deci în dezvoltarea lor, ele pot acum să intervină într-un mod deosebit în viața omului pe Pământ. Prin faptul că au evoluat în alt mod, ele sunt în stare să îi dea mai devreme omului ceea ce el nu ar fi trebuit să primească decât către 20 de ani. Așadar acestea sunt entități spirituale care au renunțat la posibilitatea de a evolua normal până la treapta evoluției Pământ, entități spirituale care în timpul evoluției Pământ ar fi trebuit să fie Spirite ale mișcării, care însă au rămas pe loc la treapta de Spirite ale formei și în evoluția pământească acționează ca Spirite ale formei. Astfel, în evoluția pământească, ele îi pot da omului, care de fapt încă nu este deloc matur pentru așa ceva și care are de recuperat multe din epoca anterioară, îi pot da ceea ce forma normală de evoluție i-ar acorda abia în jurul vârstei de 20 de ani.
Faptul are consecințe foarte importante. Imaginați-vă o clipă că lucrurile ar fi așa. Dacă aceste Spirite cu evoluție nenormală nu ar interveni, ființa umană nu ar intra la socoteală pentru lumea fizică decât în starea în care se află în jurul vârstei de 21 ani, adică ar fi trebuit să se nască ca ființă fizică trecând prin cu totul alte stadii embrionare. Din cauza acestor Spirite nenormale ale formei, dezvoltarea ființei umane are loc deja în lumea fizică între nașterea sa și până la vârsta de 20 de ani, ceea ce corespunde aproape cu prima treime a vieții noastre pământești. Așadar, trebuie să spunem: prima treime a vieții noastre pământești nu este condusă de entitățile spirituale care guvernează evoluția Pământului, ci de altele, de entități spirituale nenormale și, datorită faptului că aceste entități participă la evoluție, noi ‒ ceilalți oameni ‒ nu avem forma pe care am avea-o dacă ne-am naște în starea care este a noastră în jurul vârstei de 21 de ani. Acest fapt omul îl plătește suportând în timpul primei treimi a vieții sale influența foarte puternică a acestor entități nenormale. Întreaga sa creștere are loc într-adevăr sub influența lor, ceea ce face ca odată scursă treimea de mijloc a vieții ‒ care nu ține în fond decât de Spiritele nenormale ale formei ‒ el să fie angajat pe o cale descendentă; un recul începe să apară în el și organizarea sa eterică și astrală se deteriorează, astfel încât viața umană se împarte în trei faze: o treime ascendentă, una mijlocie, intermediară și una descendentă. Numai în faza intermediară este omul cu adevărat o ființă umană în timpul vieții sale pământești, iar în ultima treime a acestei vieți el trebuie să dea înapoi ceea ce a primit în timpul fazei ascendente.
Dacă n-ar fi fost supus decât influențelor Spiritelor normale ale formei, tot ce se petrece în el până la 20 de ani ar avea o formă, un aspect cu totul diferit. Totul s-ar petrece altfel. În fond, ceea ce se dezvoltă la un om de azi în timpul primei faze, din cele trei faze ale vieții sale, corespunde unei existențe care anticipează asupra fazelor următoare. Prin aceasta el a devenit înaintea celei de a doua perioade a vieții sale o ființă mai materială decât ar fi fost altfel. Altfel și până în acest moment al existenței sale el ar fi trecut numai prin stări spirituale; el n-ar fi coborât niciodată până la starea de conștiență materială pe care o are azi decât în momentul în care ar fi atins 20-21 de ani, stare în care s-ar fi simțit direct legat de Pământ. Știința spiritului ne spune deci că, dacă evoluția s-ar fi petrecut așa, omul n-ar fi coborât pe Pământ decât în starea la care ajunge astăzi la 20 sau 21 de ani; el nu ar fi putut trăi pe Pământ stările anterioare. Le-ar fi trăit rămânând deasupra acestuia, în preajma Pământului. Și acum, înțelegeți cum se face dezvoltarea ființei umane în timpul copilăriei și al tinereții.
Dacă luăm linia B-C drept drumul parcurs pe Pământ, Spiritele formei ar fi cele care ar fi predestinat omul să nu coboare aici jos decât în punctul B. Aici ar fi atins ei Pământul. Ar fi reurcat apoi după vârsta de 40 de ani și ar fi petrecut ultima treime a vieții sale într-o stare de spiritualitate. Dar entitățile nenormale l-au constrâns să coboare pe Pământ, să își înceapă viața pământească din punctul A. Acesta este secretul existenței noastre. Noi nu suntem deci cu adevărat guvernați de entitățile normale decât în partea mediană a vieții noastre; în timpul creșterii și al perioadei noastre de declin suntem sub influența unor entități cu totul diferite, care au renunțat într-un mod sau altul la evoluția lor normală.
Dacă totul s-ar fi petrecut altfel, dacă omul ar fi trăit prima și ultima treime a vieții sale menținându-se deasupra suprafeței pământești și nu ar fi atins Pământul decât în perioada intermediară, el ar fi devenit o ființă cu totul diferită și nu ar fi astăzi legat de Pământ în măsura în care este în fapt. Dar atunci toți locuitorii Pământului ar avea aceeași statură și aceeași natură, toate ființele umane care au pășit pe globul nostru ar fi fost asemănătoare. Pământul nu ar fi avut decât o omenire. Ceea ce face din noi o ființă la care se pot manifesta caracterele specifice ale raselor care alcătuiesc omenirea nu este conținut în treimea centrală a vieții noastre. Dar tot ce se petrece înainte, tot ce se realizează în timpul primei treimi a vieții ne leagă de Pământ mai mult decât am fi destinați prin Spiritele normale ale formei. Prin însuși acest fapt individul se găsește mai supus locului în care el trăiește decât ar fi fost altfel. El depinde de locul de pe Pământ pe care trăiește. Fiind coborât prea repede aici jos ‒ contrar, ca să spunem așa, intențiilor Spiritelor formei ‒, omul depinde de un anumit loc fiindcă el se unește cu Pământul într-o stare care nu i-a fost predestinată. Faptul de a fi coborât pe Pământ în nord sau în sud, în Orient sau în Occident n-ar fi apăsat asupra lui dacă această coborâre n-ar fi avut loc decât în timpul celei de a doua treimi a vieții sale. Dat fiind că lucrurile s-au petrecut așa cum am văzut, omul este de acum o ființă care depinde de țara în care s-a născut. El depinde de condițiile care domnesc acolo, de incidența razelor solare, de faptul că această țară se află aproape de Ecuator sau într-o zonă mai temperată, într-o regiune joasă sau pe un platou înalt. Se respiră într-un anumit fel la munte și altfel la câmpie. Omul este astfel complet dependent de condițiile pământești, de locul în care s-a născut. Și vedem astfel că omul pur și simplu a crescut împreună cu pământul matern, că este strâns legat cu locul, cu regiunea unde s-a născut și că este determinat prin însușirile pe care le primește datorită forțelor pământești ale locului respectiv, forțe care acționează în el. Toate acestea îi dau fiecăruia caracterul său rasial și, pe această cale ocolită, Spiritele nenormale ale formei ‒ aceste Spirite sau Puteri care îi dau omului conștiența sa pământească la un alt moment decât între 20 și 43 de ani ai săi ‒, ele sunt cauza diversității raselor umane pe Pământ, diversitate care provine deci din locul de naștere al indivizilor.
Dar, în acest timp, adică timpul în care el este în fond sub dominația Spiritelor nenormale ale formei, ființa umană primește și capacitatea necesară pentru a da naștere semenului său. Această facultate se dobândește tot în timp ce ființa umană nu este deloc dirijată de Spiritele normale ale formei. Astfel că omul nu depinde, cum am văzut, numai de țara în care s-a născut, ci capacități pe care le capătă astfel se pot transmite descendenților săi, deci apartenența la o rasă nu se manifestă numai în influențele care emană din locul în care trăiește, ci și în ceea ce este moștenit prin intermediul rasei. Acest fapt vă explică de ce elementul rasial este cel ereditar, și acum vom înțelege ceea ce ne revelă știința spiritului, anume că semnele distinctive rasiale nu au fost produse prin locul de naștere decât în trecut. Așa a fost cazul în timpul ultimei epoci lemuriene și în prima epocă atlanteeană, când omul depindea direct de mediul său pământesc. În epoca ce a urmat, rasa începe să aibă caracterul de a fi legată de ereditate și nu de loc. Legată la început de o anumită regiune a Pământului, s-a perpetuat prin ereditate și apoi a devenit tot mai puțin dependentă de loc.
Iată ce vă arată din ce epocă începe noțiunea de rasă să își capete sensul său. Ar fi absurd să vorbești despre rase ‒ în sensul propriu al cuvântului ‒ înainte de era lemuriană, căci numai în această epocă omul a coborât pe Pământ. El era înainte în jurul, în apropierea Pământului; apoi a coborât și de atunci semnele distinctive ale raselor s-au transmis ereditar în timpul erei atlanteene și până în era noastră postatlanteeană. Vom vedea mai apoi cum în epoca noastră specificul popoarelor este de a elimina din nou caracterele rasiale, de a le șterge. Dar acum trebuie să fim atenți să nu considerăm lumea ca și cum evoluția nu ar fi decât un fel de roată care se învârtește fără început și fără sfârșit; noțiunea de roată care se învârtește astfel, foarte răspândită în anumite medii mistice, aduce o confuzie crasă în ideea adevăratei evoluții umane. Când îți reprezinți procesul ca și cum totul s-ar învârti în jurul unui centru fix, împărțindu-se într-un anumit număr de rase, nu ajungi să concepi că totul evoluează, implicit acestea din urmă, rasele. Ele s-au născut și vor dispărea într-o zi, nu vor mai exista. Ele nu se repetă mereu în același fel, așa cum descrie în mod fals Sinnett [Nota 8] în Budismul esoteric. În antica eră lemuriană, acolo trebuie să căutăm apariția raselor, a caracterelor rasiale, care s-au perpetuat apoi până în epoca noastră; dar trebuie să știm că atunci când epoca actuală de evoluție ‒ a cincea ‒ va fi înlocuită cu epoca a șasea și a șaptea nu va mai fi vorba de o stare care să poată fi calificată drept rasială. Dacă îți reprezinți această evoluție curgând mereu într-un mod uniform precum o roată de moară în continuă rotație, ești foarte departe de a înțelege ce se petrece în lume.
Evoluția raselor nu începe deci decât în era lemuriană, sub influența Spiritelor nenormale ale formei. Aceste spirite permit forțelor planetei noastre Pământ să intervină acolo unde ființa umană își petrece primii ani ai vieții, iar acest fapt se transmite într-un anumit mod și asupra vieții următoare, pentru că această ființă umană are o memorie care îi aduce aminte și în restul vieții de perioada petrecută de fapt nenormal pe Pământ înainte de al 21-lea an al vieții sale. Omul ar fi o ființă cu totul diferită dacă Spiritele normale ale formei ar fi fost singurele care să acționeze. Spiritele nenormale ale formei l-au făcut dependent de locul în care el trăiește pe Pământ. De la legile Spiritelor normale ale formei s-a produs o abatere, așa cum am arătat, astfel încât, pentru om, locul de pe Pământ unde cineva trăiește în timpul unei anumite încarnări a căpătat importanță.
Vom înțelege mai bine acest lucru din cele ce vom spune în continuare. Putem însă preciza deja că, într-un fel, subsolul pământesc radiază în sus ființa sa și impregnează organismul omenesc, așa încât omul devine dependent de acest subsol. Și, în acest sens, poți cita unele regiuni ale Pământului care au avut o importanță istorică pentru evoluția ființei umane. Asupra acestor lucruri vom discuta mai îndeaproape. Acum aș vrea să le caracterizez in abstracto.
Există, de pildă, un punct situat în centrul Africii de unde radiază oarecum din sol toate forțele care pot să cuprindă ființa umană îndeosebi în timpul primei copilării (vezi figura de mai jos). Mai târziu influența acestor forțe se atenuează; adultul le este mai puțin expus, deși rămâne puternic impregnat de ele. Această regiune care acționează mai ales în prima perioadă a copilăriei îi predestinează pe locuitorii ei, care sunt supuși în întregime forțelor de care vorbim, îi predestinează să poarte toată viața lor semnele distinctive ale primei copilării. Iată ce caracterizează în mare ‒ numai din punct de vedere rasial ‒ toate ființele umane supuse forțelor care se ridică din sol în această regiune. Ceea ce numim rasa neagră este un ansamblu supus unei influențe de acest gen.
Să trecem în Asia: aici se află un punct pe suprafața Pământului unde semnele distinctive ale tinereții mai târzii sunt imprimate omului într-un mod durabil din interiorul Pământului, calitățile proprii tinereții mai târzii trec din Pământ în ființele oamenilor și le dau acestora caracterul lor rasial. Este cazul actualelor rase din Asia: galbenă și mulatră.
Continuând apoi spre vest, găsim un punct situat înspre Europa, în raport cu Asia. Aici se manifestă semnele distinctive ale unei vârste mai înaintate, perioada care urmează primei tinereți; în acest caz, ființa umană nu a fost cuprinsă de forțele pământești începând din copilăria sa, ci în momentul în care trecea la vârsta următoare, la perioada următoare.
Iată cum omul este cuprins de forțele din Pământ care pentru el sunt hotărâtoare. Astfel încât dacă reunim punctele de care vorbim obținem linia din figura următoare, linie foarte curioasă, care este valabilă încă pentru timpul nostru. Punctul situat în Africa corespunde forțelor pământești care imprimă ființei umane semnele distinctive ale primei copilării, punctul situat în Asia corespunde forțelor care dau trăsăturile tinereții, iar punctul ce corespunde Europei este cel care marchează ființa umană cu semnele maturității. Deși ni se poate obiecta că europeanul este favorizat în raport cu rasa neagră și cu cea galbenă, nu există nicio nedreptate, fiindcă toți oamenii trec prin mai multe rase în cursul diferitelor lor încarnări. Aici adevărul este uneori voalat, dar știința spiritului conduce ‒ vedeți asta ‒ la foarte ciudate cunoștințe.
Să prelungim însă această linie, să mergem către vest, în America; acolo domină forțele care acționează dincolo de treimea de mijloc a vieții omenești. Vă rog să nu interpretați greșit ce vă voi spune acum, căci faptul nu se raportează la individ decât în măsura în care este dependent de forțele fizic-organizatoare, de forțe care nu constituie esența ființei sale, dar în sânul căreia el trăiește. Ajungem deci la forțele care sunt într-un raport intim cu ceea ce la om merge către moarte, cu ceea ce ține de ultima treime a vieții sale. Această linie există în mod real, este o curbă reală si exprimă legitatea acțiunii Pământului nostru asupra omului. Este traseul urmat de forțele care acționează asupra omului, determinându-i rasa. Pieile roșii s-au stins nu pentru că europenii au vrut asta, ci pentru că această populație a trebuit să ia în sine forțele care o antrenau spre moarte. De particularitatea acestei linii depinde ceea ce se petrece cu rasele la suprafața Pământului, ceea ce este provocat de forțele care nu sunt sub influența Spiritelor normale ale formei. Când este vorba de caracterele rasiale, aceste forțe acționează în acest mod. Dar în epoca noastră caracterul rasial este treptat depășit.
Tot acest fapt se schița deja în zorii timpurilor pământești. Dacă urcăm iar la era veche lemuriană, putem găsi primele origini ale raselor din regiunea Africii și a Asiei actuale. A avut loc apoi o migrație către vest și, dacă urmăm forțele care determină rasele, putem observa moartea, stingerea lor în rasa indiană. Trebuia ca omenirea să meargă către vest pentru a muri ca rasă. Pentru ca o nouă forță de tinerețe să vină și să regenereze omenirea s-a produs o nouă migrație către est; este cea care a plecat din Atlantida către Asia, trecând prin Europa. Apoi s-a repetat migrația către vest. Dar acum nu mai este vorba de o migrație a raselor, este vorba oarecum de o etapă superioară a evoluției rasiale, cea a culturilor: Într-un anume fel poți să spui că această linie a culturilor a căpătat un caracter care merge în sensul continuării liniei raselor. De pildă, acea cultură pe care am caracterizat-o deja cu admirație, cea a Indiei străvechi, prima care a apărut după Atlantida. Este epoca ce corespunde primei copilării, în care omul, în ce privește evaluarea, cântărirea lumii fizice, doarme încă; revelațiile lumii spirituale îi umplu sufletul. Prima cultură indiană este în adevăr o revelație venind din înălțimile spirituale și care nu putea acționa în suflete decât pentru că ființa umană era atunci sub influența pământului indian, așa cum fusese deja într-o epocă foarte îndepărtată. În acest trecut infinit de îndepărtat elementul rasial fizic fusese determinat de sol; în timpul întoarcerii în aceeași regiune a Pământului, ceea ce a apărut este mai curând o calitate sufletească ce îl caracteriza pe indianul vechi. Migrarea din vest în est a suscitat o astfel de reînnoire a tinereții încât a putut să apară configurația spirituală aparte care caracterizează cultura primitivă a Indiei. Veți vedea că o foarte veche cultură indiană care nu a fost studiată, și față de care cea care se numește astăzi așa nu este decât moștenitoarea, se explică prin faptul că cultura atlanteeană s-a repetat în anumite privințe în cea a Indiei antice.
Dacă trecem acum în revistă culturile care s-au succedat în timpul erei postatlanteene, constatăm că ele par să reproducă anumite condiții trăite anterior în corpul fizic, dar pe care o reîntinerire le-a făcut cu totul diferite. Astfel, cultura persană se leagă într-un anumit mod cu ceea ce s-ar putea numi o îmbibare a omului ‒ care în prima parte a vârstei este încă sub influența Spiritelor nenormale ale formei ‒, o îmbibare cu forțele care provin de la Spiritele normale ale formei. Această opoziție este conținută în epoca persană în conștiența și în configurația luminii și întunericului, a lui Ormuzd și Ahriman.
Cu cât înaintăm spre vest, cu atât vedem cum în culturi se imprimă tot mai mult caracterele unei vârste mai mature. Deși trebuie să admitem că, și în zilele noastre, creațiile oamenilor depind încă în mod considerabil de forțele și de entitățile nenormale cosmice, este totuși evident că oamenii nu merg spre vest exclusiv cu caracteristici de rasă și că într-un anumit mod migrația culturii este de așa natură, încât întreaga prospețime a tinereții culturii, elementul productiv al acesteia, moare cu atât mai mult cu cât înaintăm spre vest.
Cine vede lucrurile în mod obiectiv poate constata că propria noastră epocă de cultură ascultă și ea de această lege. Dar nu suntem deloc înclinați să practicăm obiectivitatea. Dacă totuși știți să vedeți că în fapt oricare cultură este în mișcare, veți observa și că, cu cât merge mai spre vest, cu atât cultura devine mai neproductivă. Ca cultură, ea tinde către moarte. Cu cât mergi către vest, cu atât mai mult sunt înfloritoare doar elementele exterioare ale culturii, cele care nu sunt regenerate prin forțele tinereții, ci cele care sfârșesc într-un fel în bătrânețe. De aceea Occidentul va putea face încă mari lucruri pentru omenire pe planul descoperirilor în fizică, chimie, astronomie și în tot ce depinde de forțele tinereții. Dar ceea ce necesită un efort creator cere o altă configurație a forțelor care acționează asupra ființelor umane.
Să recunoaștem, omul crește de la copilărie până la o anumită treaptă; numai atunci se deschide spiritualul său. Ființa umană este mai întâi o ființă care crește fizic. Ceea ce la copilul mic este comprimat într-un spațiu restrâns trebuie întâi să se extindă fizic. Apoi toată această înflorire a ființei umane se interiorizează din nou. ‒ Tot așa stau lucrurile, în mare, pentru omenire în ansamblul ei: Când privim curba din figura de mai sus ni se revelează o ciudată lege. O vedem exprimându-se până în continente. În Africa se situează într-un fel punctul de plecare pentru dezvoltarea omului fizic, apoi terenul pe care se dezvoltă omenirea se întinde în spațiu, adică în imensele câmpii ale Asiei. Omul populează aici mari, vaste întinderi.
Să vedem acum cum se manifestă repetarea formațiunii rasiale în civilizațiile postatlanteene. Precum copilul care privește în jurul lui cu curiozitate, așa contempla lumea omul anticei culturi indiene. Aceasta corespunde întru totul forțelor juvenile care fac să crească copilul și care organizează creșterea în spațiu. Apoi trebuie să înceapă spiritualul, iar fizicul să se comprime; și vedem, fapt curios, că în timp ce cultura avansează spre Europa spațiul pe care această omenire era răspândită se comprimă, se restrânge la dimensiuni mai mici. Vedem că Europa este într-adevăr cea mai mică din părțile lumii, și cu cât omenirea merge spre vest, cu atât are tendința să se restrângă. Ea caută peninsulele care înaintează în mare, se strânge, se adună tot mai compact acolo.
Tot acest fapt este în relație cu cursul spiritual al evoluției. Te adâncești astfel în mod curios în misterele evoluției spirituale. Dar înghesuirea, comprimarea către vest este însoțită de o criză, criză prin care începe să se facă simțit un element mai neproductiv. Productivitatea moare oarecum în peninsulele din vest. Această neproductivitate se manifestă, cum s-a văzut mai înainte, prin faptul că însăși cultura, cu cât merge mai mult spre vest, cu atât capătă în ea un element de rigiditate, de senilitate, care tinde către moarte. Faptul a fost știut întotdeauna în școlile oculte. Veți înțelege că ceea ce am spus, ceea ce voi mai spune ar putea fi ceva periculos, căci unii s-ar putea indigna din această pricină. Mult timp nu va fi permis să spui tot ceea ce a făcut ca omul să devină independent de domeniile superioare ale naturii sale pentru ca el să poată percepe influența care se ridică din sol spre a determina rasele, ceea ce hotărăște apoi asupra caracterului de cultură și care devine mai târziu iar fără importanță când ființa umană se reîntoarce în spirit. Veți înțelege deci că drumul întregii evoluții umane depinde de evoluția spirituală, fapt de care cei care erau profund inițiați în tainele existenței au avut întotdeauna cunoștință. Adevărul a ceea ce este spus nu depinde de atașamentul resimțit personal pentru un lucru sau altul. El depinde de ceea ce este o necesitate a evoluției. A vorbi împotriva acestei necesități nu duce la nimic. A vorbi împotriva ei înseamnă a-i pune bețe în roate. Este deci cu totul natural că locuitorii unei țări situate în vest caută în est impulsuri înnoitoare; dar cei care locuiesc în Europa Centrală trebuie să ia cunoștință de propria productivitate așa cum exista ea înainte de cultura peninsulară. În Europa ‒ și în special în zona care cuprinde țările germano-nordice ‒, acolo va trebui să se dobândească conștiența forțelor sufletești proprii, în timp ce în vest trebuie să cauți partea de omenire care urmează să primească ceva din est. Acest lucru ține adânc de caracterul general al omenirii pământene. Vedeți că aceasta se repetă și în însăși evoluția teosofică. Găsim un fenomen analog în a patra epocă postatlaneeană, în timpul culturii greco-latine. Este un fapt că romanii erau în anumite privințe mai avansați decât grecii, dar la ei, la est, acolo au mers să se inspire.
Legea pusă astfel în evidență se confirmă cu atât mai mult cu cât tările sunt situate mai la vest. La aceste mari adevăruri nu poți, în fond, decât să te referi aluziv. Ele ne revelează caracterul profund intim al misiunii noastre pentru fiecare din regiunile Pământului. Vedeți astfel că noi trebuie să înțelegem ce avem de făcut pentru a ne ridica la caracterul de comunitate al omenirii. Asta este marea responsabilitate care îți incumbă când vrei să intervii în marea mișcare a omenirii. Acolo unde este în joc această mare mișcare a omenirii, acolo nu are ce căuta vreun entuziasm personal sau vreo simpatie personală. Căci nu asta contează, ci marile legi care guvernează ansamblul. Trebuie să judeci după aceste mari legi, fără să te lași influențat de o idee preconcepută. În fond, acesta este caracterul propriu pentru întreg rosicrucianismul. A fi rosicrucian înseamnă să acționezi în sensul întregii evoluții umane. Dacă recunoști solul pe care stai, până la nivelul de insulă și peninsulă, vei simți de ce sentiment trebuie să te lași străbătut dacă vrei să acționezi în sensul evoluției omenirii.
Ființa umană a fost așezată într-o zi pe Pământ de către Spiritele nenormale ale formei, legată de diverse locuri ale suprafeței Pământului; așa a fost creată baza pe care s-au dezvoltat rasele. Apoi aceste rase s-au amestecat tot mai mult. Din evoluția lor decurge sau, mai degrabă, se degajă, cea a popoarelor. Acestea acționează până asupra dezvoltării individului. A spune, de pildă, cine era Platon ca entitate exterioară, ca ins coborât în omenire, înseamnă să rostești un mare mister. El făcea parte din familia Salonizilor, linia ionienilor, din poporul grec, rasa caucaziană. A înțelege că Platon era un Salonid, un ioanian, un grec, un caucazian, asta înseamnă ‒ când vezi cărei legi îi corespund acestea ‒ să luminezi un mister profund. Atingi astfel un mister al colaborării pe o bază largă a întregii planete pământești, al cooperării Spiritelor normale și nenormale ale formei, cele care au cu adevărat cel mai mare interes să facă din om o ființă pământeană. Vedem că prin această cooperare omenirea ajunge să se diferențieze și că apoi intră în joc celelalte spirite, despre care am vorbit caracterizând diferitele popoare. Orice om participă prin ființa sa la evenimentele prin care toate entitățile superioare, spiritele superioare, contribuie toate, configurând evoluția lumii.
Nu înțelegi omul individual atâta timp cât nu vezi că întreaga sa evoluție se datorează colaborării acestor entități. Tocmai pentru că într-o zi o rasă caucaziană a fost creată prin acțiunea misterioasă a Spiritelor formei cu evoluție normală, la care s-a adăugat cea a Spiritelor formei cu evoluție nenormală, prin aceasta a fost asigurat un teren propice pentru ca Platon să poată veni în lume. Pe de altă parte, văzând Arhanghelii normali și nenormali, până la Îngeri, înțelegem ce a fost necesar pentru ca să se nască un Platon, o ființă având un chip uman și calități de inteligență, sensibilitate și voință bine determinate. Între rasă și individualitate se află poporul.
Azi a trebuit să caracterizăm într-un mod general condițiile care stau la baza raselor. În viitoarea conferință vom vedea cum au iesit popoarele din rase și cum alte spirite ale Ierarhiilor au intervenit în opera Spiritelor formei.
