Dacă urmăriți spiritul celor spuse în ultimele zile veți găsi de înțeles acum faptul că entitățile și forțele diferitelor Ierarhii nu se limitează la a dirija și conduce evenimentele pământești și mai ales evoluția omenirii, ci trec și ele printr-un fel de evoluție, de dezvoltare. Am văzut în conferințele precedente cum colaborează entitățile care aparțin uneia sau alteia dintre Ierarhii, cum, de pildă, Spiritele formei normale și nenormale se înțeleg între ele pentru a întemeia rasele.
Să ne întrebăm cum avansează aceste entități spirituale cu care avem acum de-a face în propria lor evoluție. Unele dintre ele, poți constata, tocmai în epoca noastră fac un pas înainte. Începând cu catastrofa atlanteeană, cu începutul erei postatlanteene trăim într-adevăr într-o epocă în care anumite ființe arhanghelice se ridică la rangul de Arhai, de Spirite al timpului. Faptul este extraordinar de interesant de observat, fiindcă nu îți faci o idee justă despre modul în care se petrec lucrurile în Univers decât când vezi anumite Spirite ale popoarelor, Suflete ale popoarelor pe care noi le numim Arhangheli, ridicându-se la un rang superior. Această înălțare este legată într-adevăr de faptul că răspândirii omenirii, pe care trebuie să o privim ca repartiție a raselor, a venit să i se adauge din timpurile atlanteene încoace un al doilea val de migrații, un al doilea curent de omenire. Trebuie să mergi foarte departe în urmă, până în primele epoci ale Atlantidei, ca să regăsești momentul în care oamenii au fost repartizați, împărțiți în cele cinci rase principale despre care am vorbit. Dacă vrei să știi când au ajuns în acel punct anumit din Africa cei care au format apoi rasa neagră sau etiopiană, și când s-au instalat în Asia Meridională popoarele care alcătuiesc rasa malaeză, trebuie să urci chiar la începutul erei atlanteene. Dar acestor prime migrații li s-au adăugat alte curente.
În timp ce Pământul era deja colonizat de primii reprezentanți ai acelor rase, în aceleași regiuni au fost trimise alte grupuri. Este vorba aici de un curent mai tardiv, un curent al timpurilor atlanteene mai târzii. Dacă vrem să înțelegem cum s-au dispersat rasele în Europa, în Africa, în America și ce a urmat apoi spre sfârșitul erei atlanteene și, parțial, la începutul erei postatlanteene, în timp ce Atlantida se fărâmița treptat trebuie să ne fie clar că avem de-a face cu un curent puternic al omenirii care a fost împins până înăuntrul Asiei, până în teritoriul indian și că pe drum, așa cum am spus-o adesea, unele grupuri au rămas în urmă; din acestea s-au constituit diferitele popoare ale Africii, Asiei și Europei. A existat deci o primă dispersie, apoi un al doilea val, un al doilea curent. Acest al doilea curent mergând din vest în est era alcătuit din comunități umane care erau sub conducerea unui Arhanghel. Dar călăuzele spirituale ale acestor mase de emigranți erau dintre Arhanghelii care sunt mai mult sau mai puțin avansați, cu alte cuvinte, am spune: erau mai mult sau mai puțin aproape de rangul pe care îl ocupau Spiritele timpului. Poporul al cărui Arhanghel s-a ridicat primul la rangul de Spirit al timpului trebuie să-l căutăm în Orientul Îndepărtat. Este cel care s-a amestecat cu populația originară a Indiilor, populație care forma clasa superioară a acestei țări, și a pus bazele primei civilizații postatlanteene, după ce Arhanghelul său s-a ridicat la rangul de Spirit al timpului, devenirid astfel Spirit al timpului sau Arhai al erei postatlanteene. Acest Spirit al timpului a dirijat antica civilizatie sacră a Indiei, făcând-o să devină la acea epocă cea mai importantă dintre toate. Celelalte popoare ale Asiei, care se dezvoltau treptat-treptat, mult timp nu au fost dirijate decât de Arhangheli.
Și popoarele Europei, care rămăseseră în urmă în timpul emigrării din vest în est, și ele au fost mult timp sub direcția Arhanghelilor, pe vremea când Arhanghelul Indiei fusese deja ridicat la rang de Arhai. Intențiile acestui Arhai au fost transmise marilor instructori ai Indiei, sfinților Rishi, care, primind astfel comunicările de la acest spirit superior, au putut să-și împlinească misiunea de care am vorbit. Acest Spirit al timpului își exercita de multă vreme acțiunea sa, în timp ce populația care se întindea în nordul vechii Indii era încă sub conducerea unui Arhanghel. Și după ce Spiritul timpului Indiei și-a împlint misiunea sa, a fost promovat la conducerea întregii evoluții a omenirii postatlanteene.
În epoca Persiei primitive apare apoi Spiritul personalității, Spiritul timpului care dă intuițiile sale marelui Zarathustra sau Zoroastru. Avem aici un nou exemplu al modului în care un Arhanghel, deci un Suflet al poporului, se ridică la rangul de Spirit al timpului. Și, așa cum am spus la început, asistăm la un același spectacol în epoca noastră; cu ajutorul misiunii pe care o împlinesc, Arhanghelii se ridică la rangul de Spirite conducătoare ale timpului.
O evoluție de același gen a avut loc mai târziu, pe de o parte pentru poporul egiptean și Arhanghelul său, iar pe de altă parte pentru poporul caldeean cu Arhanghelul său. Arhanghelul poporului egiptean devine un Spirit al timpului și preia, ca să spunem așa, direcția, conducerea care înainte îi revenea Arhanghelului caldeean. Ghidul, călăuza spirituală a perioadei egipteano-caldeene este deci al treilea dintre aceste puternice Spirite conducătoare ale timpului, care s-au ridicat treptat de la rangul de Arhangheli. Această epocă este, de asemenea, cea în care va avea loc și o altă foarte importantă evoluție, care se continuă paralel cu cea a civilizației egipteano-caldeene și care este în raport cu ceea ce am relevat în ultima conferință.
În adevăr, am văzut că tot ceea ce face parte din tulpina semită ocupă o situație aparte, capătă un sens deosebit și că Iahve a ridicat din ea poporul pe care l-a ales să fie al său. Făcând astfel dintr-o anumită rasă propriul său popor când această rasă creștea treptat-treptat, Iahve a trebuit mai întâi să fie reprezentat în fața acestui popor printr-un fel de Arhanghel; apoi acest Arhanghel, care în zorii timpurilor poporului semit era sub inspirația directă și constantă a lui Iahve, a devenit el însuși Spirit al timpului. Deci avem, în afară de Spiritele timpului obișnuite, progresiste, ale vechilor popoare ale Indiei, ale Persiei și ale Caldeei, avem încă un Spirit al timpului care joacă un rol special prin faptul că acționează în sânul unui singur popor. Acest Spirit al timpului era încărcat, într-un anumit fel, cu misiunea unui Spirit al poporului; avem un Spirit al timpului pe care îl putem numi Spiritul poporului semit. Misiunea acestui Spirit a fost cu totul specială. Îl veți înțelege dacă veți lua în seamă faptul că, pe scurt, poporul de care vorbim a fost într-un fel retras din evoluția normală, că a fost condus într-un mod special, aparte, că, să spunem așa, au fost luate dispoziții speciale pentru a conduce acest popor. Prin aceste dispoziții speciale, acest popor a primit o misiune al cărei sens și importanță au fost cu adevărat considerabile pentru era postatlanteeană, și care se deosebește de misiunile tuturor celorlalte popoare. Pentru a înțelege care este misiunea acestui popor semit trebuie să o compari cu misiunile cu care au fost însărcinate celelalte popoare ale erei postatlanteene.
În omenire există două curente spirituale. Despre unul din ele, pentru a-l desemna într-un mod exact, spunem că el pornește din pluralism, s-ar putea spune din monadologie; este cel care vede esențialmente originea și izvorul existenței într-o multitudine de entități și de forțe. Puteți căuta în lumea întreagă,veți vedea peste tot că popoarele erei postatlanteene au pornit de la multiplicitatea divinului. Aveți mai întâi trinitatea Indiei antice, care mai târziu a devenit Brahma, Shiva și Vishnu. Regăsiți echivalentul în mitologia germanică, de pildă trinitatea Odin, Honir și Lodur ș.a.m.d. Peste tot veți găsi o trinitate care se împarte în multiplicitate, nu numai în mitologii și teologii ci și în filosofii, în care se prezintă sub formă de monadologie, teoria monadelor. Prin faptul că pleacă de la multiplicitate, acest curent spiritual poate lua formele cele mai variate. Se poate spune că în timpul erei postatlanteene, din Orientul cel mai îndepărtat, din India până în Europa, de-a lungul unei mari curbe care trece prin Asia, acest cult al multiplicității, care în principal se exprimă în concepția noastră spiritual-științifică, adică admite existența unei multitudini de entități și Ierarhii, a căpătat cele mai diverse forme și reprezentări.
Acestui cult al multiplicității trebuia să i se opună un curent de sinteză, un curent unitar pornind de la monon, monism. Adevărații inspiratori a tot ce este monoteism și monism, purtătorii unui impuls tinzând spre un Dumnezeu unic, au fost popoarele semite. Acest fapt face parte din natura lor și ‒ dacă vă amintiți ce am spus dimineață ‒ este în sângele lor să reprezinte Dumnezeul unic, „Mononul”.
Dar cel care contemplă Universul vast nu ar merge departe dacă s-ar mulțumi să repete: Unitatea, Mononul, este la obârșia lumii. Monismul sau monoteismul singur nu poate fi decât ultimul ideal. El n-ar putea duce niciodată la o adevărată cunoaștere a lumii, la o concepție pătrunzătoare și concretă a Universului. Trebuia totuși ca acest curent, monoteismul, să fie reprezentat și el în era postatlanteeană. A fost deci însărcinat un popor să depună acest ferment, să dea un impuls spre monoteism. Această sarcină i-a revenit poporului semit. Vedeți deci, ca să spunem așa, cu ce rigoare abstractă, în ce mod inexorabil s-a încarnat în el principiul monoteist; în măsura în care toate celelalte popoare au sfârșit prin a reuni multiplele lor divinități într-una singură, impulsul le-a venit din această parte. De aici a venit monoteismul. Celelalte popoare aveau impulsuri pluraliste.
Este foarte important să iei aminte la aceste lucruri. Cine caută să regăsească vechile impulsuri ebraice în acțiunile lor ulterioare constată că și astăzi monoteismul încă domină sub forma sa cea mai radicală în învățătura rabinilor savanți. Că principiul lumilor nu poate fi decât monoteist ‒ asta avea ca sarcină să aducă ca impuls poporul evreu. Se poate spune că toate celelalte națiuni, toate celelalte popoare, Spirite ale timpului, au avut o sarcină analitică; ele au trebuit să reprezinte principiul Universului divizat, împărțit în mai multe entități; la indieni, de pildă, extrema abstracție care este „Monon” s-a descompus foarte curând în trinitate, așa cum Dumnezeul unic al creștinismului s-a divizat în Trei Persoane. Toate celelalte popoare au ca sarcină să analizeze fundamentul Universului și, prin aceasta, să încarce cu mult conținut elementele care îl constituie, să se umple din plin cu reprezentări în stare să cuprindă cu iubire fenomenele. Misiunea poporului evreu a fost aceea de a se întoarce de la orice multiplicitate și, într-un spirit de sinteză, să se încredințeze Unului; tocmai de aceea tendința de speculație, gândirea sintetică s-au dezvoltat în cel mai înalt grad, de pildă, în Cabbala.
Tot ce putea fi scos, extras din Unitatea obținută prin efortul sintezei, acțiunea unificatoare a Eului, a fost făcut în decursul mileniilor prin spiritul semit. Aceasta este marea polaritate care opune pluralismul monismului și acesta este sensul impulsului semit în lume. Nu există monism fără pluralism; nu este posibil unul fără celălalt. De unde și necesitatea amândurora; trebuie să știi să le recunoști.
Limbajul obiectiv al faptelor vă plasează adesea în fața unor cunoștințe cu totul diferite de simpatiile și antipatiile ce se afirmă într-o parte sau alta. De aceea trebuie să întelegi bine diferitele Spirite ale popoarelor. În timp ce ghizii popoarelor din Asia și din Africa se ridicaseră de mult timp la rangul de Spirite ale timpului sau Spirite ale personalității, iar unii din ei candidau chiar la treapta următoare, cea de Spirit al formei ‒ de pildă, acel Spirit al timpului care cârmuise India antică ajunsese chiar sub un anumit raport la rangul de Spirit al formei ‒, diversele popoare din Europa continuau să fie conduse de Arhanghelii lor. Abia în epoca a patra postatlanteeană s-a ridicat Arhanghelul Greciei deasupra diferitelor popoare ale Europei conduse de Arhanghelii lor, și el a ajuns astfel la o poziție deosebită, dătătoare de ton; a devenit Spiritul dominant al acestei mari epoci, a patra, numită greco-latină. Vedem deci Arhanghelul Greciei ridicându-se la rangul de Arhai, devenind Spirit al personalității. Pentru ce anume s-a pregătit astfel acest Arhanghel al Greciei s-a dezvăluit când el a devenit Spirit al timpului în Asia, în Africa și în Europa, adică în lumea căreia Grecia îi era, într-un fel, centru. Și în timp ce Arhanghelul grec devenea astfel Arhai, Spiritul timpului aflat în activitate în poporul egiptean și cel al poporului persan s-au ridicat până la un fel de Spirit al formei. Ajungem astfel acum la un fapt extrem de interesant în evoluția postatlanteeană. Arhanghelul Greciei, datorită întregii evoluții pe care a parcurs-o mai înainte, a putut ajunge oarecum repede la poziția înaltă de Spirit conducător al timpului. Prin aceasta însă s-a petrecut ceva foarte important în timpul epocii a patra postatlanteene.
Știm că în timpul acestei epoci s-a produs evenimentul datorită căruia omenirea a primit impulsul lui Christos: Misteriul Golgotei. Impulsul primit trebuia să se răspândească pe Pământ în cursul secolelor și mileniilor următoare. Pentru asta trebuia nu numai ca acest eveniment să aibă loc, ci să intervină și anumite entități conducătoare din diverse Ierarhii. S-a petrecut deci acest lucru cu totul curios și interesant, faptul că la un moment dat, care coincide aproape cu venirea lui Chistos pe Pământ, Spiritul timpului elenismului a renunțat să se înalțe la treapta de Spirit al formei, deși era îndreptățit să ocupe această treaptă, a renunțat la aceasta pentru a deveni Spirit conducător al epocii, Spirit a cărui acțiune s-a prelungit în epocile următoare. El devine reprezentantul, călăuza spirituală a creștinismului exoteric. Astfel, Arhaiul, călăuza spirituală a elenismului, se instalează înaintea impulsului lui Christos. Și de aceea elenismul se dezagregă atât de repede în epoca în care se răspândește creștinismul, pentru că el a renunțat, să zicem așa, la poziția sa de Spirit conducător al timpului pentru a putea deveni conducător al creștinismului exoteric. El a devenit spiritul timpului elenismului vechi, misionarul, inspiratorul sau, mai mult, intuitorul creștinismului exoteric care se răspândea. Acest caz concret ne oferă spectacolul unui astfel de sacrificiu despre care am vorbit. Spiritul timpului elenic și-a împlinit atât de bine misiunea în timpul epocii a patra postatlanteene, încât ar fi putut să ajungă într-o sferă mai înaltă, dar el a renuntat și a devenit prin aceasta Spiritul creștinismului exoteric în expansiune.
Dar acest act de renunțare nu a fost unic. S-a produs și un altul, care interesează în mod special tocmai pe cei ce vor să fie discipoli ai cunoașterii spiritului. În timp ce în îndepărtata Asie, până în cultura egipteană și greacă, diverșii Arhangheli deveneau Spirite ale timpului, unele popoare din Europa erau încă dirijate de Arhanghelii lor. În timp ce Arhanghelii care fuseseră odinioară trimiși din vest în est se ridicaseră la rangul de Spirite ale timpului, mai era un Arhanghel care conducea popoarele germanice și mai ales popoarele celte care ocupau în zorii creștinismului o mare parte din Europa de Vest, până spre centru, în Ungaria de azi, prin Germania Meridională și prin Alpi. Toate aceste popoare aveau ca Arhanghel Spiritul poporului celt, și ele erau răspândite până departe spre nord-estul Europei. Ele au fost conduse de un Arhanghel important care, la puțin timp după ce a fost dat omenirii impulsul lui Christos, a renunțat să devină Arhai, Spirit al personalității; el a hotărât să rămână la rangul de Arhanghel și să se supună în viitor diferitelor Spirite ale timpului care urmau să apară aici, de pildă, în Europa. Dacă popoarele celte au dispărut ca comunitate închisă este tocmai pentru că Arhanghelul lor a făcut un anumit sacrificu și s-a încărcat cu o anumită misiune. Iată un exemplu caracteristic al situației în care faptul de a rămâne în urmă într-un anume caz pregătește preluarea anumitor misiuni speciale: Ce a devenit deci acest Arhanghel al poporului celt după ce renunțase la a deveni Spirit al personalității? El a devenit Spirit inspirator al creștinismului esoteric și de la inspirațiile lui pornesc acele învățături și impulsuri care se află la baza adevăratului creștinism esoteric. În vestul Europei s-au descoperit lăcașurile tainice frecventate de cei ce erau inițiați în aceste Misterii, unde ei primeau inspirații de la acest ghid spiritual, care inițial trecuse printr-o instruire importantă ca Arhanghel al celților, renunțase să se înalțe și a preluat o altă misiune, de inspirator al creștinismului esoteric; acest creștinism esoteric trebuia să se continue prin tainele Sfântului Graal și prin mișcarea rosicruciană. Aveți aici exemplul unui act de renunțare împlinit printr-o entitate a Ierarhiilor, o întârziere căreia îi puteți înțelege sensul imediat și concret. Arhanghelul de care vorbim ar fi putut să se ridice la rangul de Arhai, dar a rămas Arhanghel pentru ca să conducă importantul curent al creștinismului esoteric, a cărui acțiune trebuia să continue prin diversele Spirite ale timpului. Oricare ar fi modul de acțiune al Spiritelor timpului, acest creștinism esoteric va fi sursa pentru tot ceea ce se poate metamorfoza, transforma, din nou sub influența diverselor Spirite ale timpului. Avem aici un nou exemplu de renunțare, în timp ce asistăm la marele spectacol în care Spiritele popoarelor urcă la rangul de Spirite ale timpului tocmai în epoca noastră.
Să observăm acum, în cadrul Europei, diversele popoare germanice. Acestea, care la origine erau cârmuite de un Arhanghel, au fost chemate să trecă treptat sub direcția a diverși Arhangheli, să se individualizeze ca popoare. Firește, este foarte greu să vorbești obiectiv despre aceste lucruri, fiindcă în acest domeniu pasiunea și rivalitățile se trezesc ușor. De aceea, privitor la anumite mistere ale acestei evoluții poți vorbi doar aluziv. Din grupul Arhanghelilor de care vorbim a ieșit Arhaiul, Spiritul timpului care conduce epoca noastră, a cincea epocă de civilizație postatlanteeană. Asta însă după ce unul dintre Arhanghelii popoarelor germanice a trecut printr-o anumită școlire. Acest Spirit al timpului care fusese Spiritul poporului epocii greco-latine a devenit Spiritul timpului, care, după cum știți, s-a ocupat mai apoi de răspândirea crestinismului exoteric. Istoria romană mai târzie a fost si ea condusă de un fel de Spirit al timpului care fusese Arhanghelul poporului roman și care s-a înțeles cu Spiritul timpului creștin pentru o acțiune comună. Amândoi au fost educatorii Arhanghelului care conducea popoarele germanice și care a devenit apoi Spirit al timpului epocii a cincea postatlanteene. Trebuiau să fie create multe condiții noi, dar mai ales o foarte puternică individualizare si amestec al diferitelor elemente care constituiau populația europeană. Acest fapt ‒ dat fiind că Arhanghelii Asiei și Africii erau de mult timp Spirite ale timpului ‒, acest fapt nu era posibil decât dacă în Europa conducerea rămânea încă Arhanghelilor, dacă diferitele comunități umane erau conduse de Sufletele poporului lor indiferent de Spiritele timpului și se supuneau în întregime impulsurilor Spiritelor popoarelor înseși. În momentul în care impulsul creștinismului a intrat în omenire, în Europa se amestecau activitățile unor Suflete ale popoarelor cu spirit foarte independent, fiecare urmându-și propria cale, ceea ce făcea să fie greu pentru Spiritul timpului epocii a cincea postatlanteene să le poată grupa. De pildă, ca să se poată constitui poporul care ocupă Franța, s-au amestecat elementele latine, cele celte și cele france. Prin acest amestec întreaga conducere a primit desigur o anumită configurație. Conducerea a trecut într-un fel de la diferiții Arhangheli conducători ‒ care au primit noi sarcini ‒ la alții. Am spus ce misiune îi fusese încredințată Arhanghelului celților. Tot așa am putea indica misiunile Arhanghelilor celorlalte popoare. Astfel, la popoarele născute din amestecul de care vorbim au apărut alți Arhangheli, care au preluat puterea în momentul în care aceste diferite elemente s-au amestecat. În nordul și în centrul Europei, pentru foarte mult timp ‒ încă în Evul Mediu ‒ conducerea a rămas încredințată Arhanghelilor, care nu au primit decât lent influența Spiritului timpului ce a precedat impulsul lui Christos. Sufletele popoarelor Europei au devenit apoi slujitorii Spiritului timpului creștin. Arhanghelii Europei s-au pus în slujba acestui mare Spirit comun, dar nici unul dintre popoare nu era în stare să facă pe unul dintre Arhangheli să treacă la rangul de Spirit al timpului. Numai în secolele al XVI-lea și al XVII-lea ‒ fapt ce începuse încă din secolul al XII-lea ‒, numai atunci s-a pregătit Spiritul timpului celei de a cincea epoci postatlanteene, sub influența căruia suntem și azi. Acest Spirit al timpului este la fel de eminent ca cele care au condus epocile egipteano-caldeeană, persană primitivă și hindusă, dar el s-a încorporat într-un mod cu totul aparte. El a trebuit într-adevăr să încheie un fel de compromis cu unul din vechile Spirite ale timpului, cele care au acționat înaintea impulsului lui Christos, și îndeosebi cu Spiritul timpului egiptean care, am văzut, s-a ridicat în anumite privințe la rangul de Spirit al formei. Așa încât, pe scurt, a cincea epocă postatlanteeană în care ne aflăm este guvernată de un Spirit al timpului care într-un anumit fel este supus la o foarte puternică influență, la foarte puternice impulsuri ale Spiritului timpului vechii culturi egiptene și care este, să zicem așa, chiar la primele sale începuturi de Spirit al formei.
Aceasta și este cauza a numeroase sciziuni și dezbinări ale epocii noastre. Spiritul timpului nostru, al epocii a cincea postatlanteene, se străduiește să atingă unele vârfuri ale Spiritului și să ridice pe o treaptă superioară nivelul epocii a patra postatlanteene. Dar el întâlnește tendința materialistă, înclinația spre materialism, și după cum diversele Suflete ale popoarelor sunt mai mult sau mai puțin antrenate spre acest materialism, sub direcția acestui Spirit al timpului epocii a cincea postatlanteene apare un popor care îi dă Spiritului timpului o nuanță ce tinde mai mult sau mai puțin către materialism. În timp ce, dimpotrivă, un popor idealist aduce Spiritului timpului o nuanță mai idealistă.
Or, începând cu secolul al XII-lea până în secolul al XVI-lea s-a dezvoltat tot mai mult o influență oarecum paralelă cu cea a Spiritului timpului creștin ‒ care este vechiul Spirit al timpului grec ‒, așa încât, în fapt, lucru curios, ceea ce numim Spirit al timpului creștin pătrunde în civilizația noastră legat de un autentic Arhai al epocii a cincea postatlanteene, dar, pe de altă parte, Spiritul timpului vechiului Egipt, care s-a ridicat la un anumit rang printre Spiritele formei, își exercită iar influența sa. Și tocmai pentru că această triplă influență acționează în întreaga civilizație contemporană, tocmai de aceea se manifestă în epoca a cincea cele mai diferite nuanțe de curente culturale și curente ale Sufletelor popoarelor. Spiritul timpului a putut să dea astfel activității sale culorile, nuanțele cele mai variate. În ce-i privește pe Arhanghelii care primesc aceste ordine de la Spiritele timpului, și ei au acționat într-un mod foarte diferit.
Locuitorii din nordul Europei trebuie să fie deosebit de interesați de o problemă asupra căreia vom reveni mai în detaliu în considerațiile următoare, și anume cum a acționat Arhanghelul care a fost trimis la popoarele nordice, la popoarele scandinave și de la care diferite entități arhanghelice din Europa ‒ îndeosebi cele din Europa Occidentală, Centrală și Septentrională ‒ au primit inspirațiile lor. Orice ar gândi despre asta lumea din afară, există un punct al continentului european de unde au iradiat odinioară, din toate părțile, cele mai mari impulsuri, un punct care a fost sediul spiritelor eminente, înainte ca Spiritul poporului celt, Arhanghelul celtic, să fi fondat noul centru în cetatea Graalului. Din acest punct, din acest vechi centru de unde s-a răspândit odinioară spiritualitatea Europei a iradiat și ceea ce a primit inițial ca misiune Arhanghelul poporului nordic. Orice ar gândi despre asta lumea din afară, punctul de plecare al unei iradieri care a atins toate popoarele de origine germanică se află într-o regiune situată în centrul Germaniei actuale ‒ să spunem, mai curând, deasupra teritoriului ei. Dacă trageți un cerc în așa fel încât în el să fie cuprinse orașele Detmold și Paderborn aveți regiunea de unde a ieșit misiunea eminentelor spirite al căror câmp de acțiune se întindea de aici către nordul și vestul Europei. Tocmai pentru că aici a fost un mare centru de inspirație s-a născut mai târziu legenda după care Asgard ar fi fost situat în acest loc. Aici a fost, într-un trecut infinit îndepărtat, centrul de inspirație a cărui activitate esențială a trecut mai târziu în curentul Sfântului Graal.
Popoarele scandinave, cu Arhanghelii lor originari, au primit atunci aptitudini cu totul diferite, aptitudini care astăzi nu se mai revelă decât prin aspectul atât de aparte al mitologiei nordice. Cel care, din punct de vedere ocult, compară această mitologie cu altele care s-au răspândit pe Pământ poate observa că ea corespunde predispoziției originare a Arhanghelului care a fost trimis către nord, predispoziție originară care a rămas în forma în care era, așa cum, să zicem, ar trebui să o găsim la un copil ale cărui talente, un geniu latent, de pildă, ar fi rămas la stadiu infantil. Avem la Arhanghelul care a fost trimis în Scandinavia aptitudinile care reapar apoi în configurația aparte a mitologiei nordice. De aici și marea importanță a mitologiei nordice pentru înțelegerea a ceea ce este în mod real ființa interioară a Sufletului poporului scandinav. Și tot de aici și faptul că această înțelegere a mitologiei nordice este atât de importantă pentru viitoarea evoluție a acestui Arhanghel, care este în stare să se ridice la rangul de Arhai. Pentru aceasta sunt însă necesare anumite condiții. Trebuie să se dezvolte într-un mod cu totul precis anumite aptitudini care în zilele noastre au dat într-un fel înapoi în fața influenței crepusculare, de umbră, a Spiritului timpului aflat înaintea impulsului creștinismului. Oricât de izbitor de asemănătoare sunt unele lucruri din mitologia germano-nordică cu reprezentări din mitologia greacă, totuși nu există în lume o alta care, prin modul aparte în care este alcătuită și prin prelungirile sale, să dea o imagine mai puternică și mai clară a evoluției universale decât această mitologie nordică, astfel încât poți considera această imagine ca o prefigurare a imaginii spiritual-științifice a evoluției lumii.
Prin modul în care este alcătuită din natura Arhanghelului, mitologia germanică este prin imaginile sale cea mai asemănătoare cu concepția spiritual-științifică despre Univers pe care omenirea va trebui să o adopte. Totul va depinde de modul în care se vor dezvolta aptitudinile pe care un Arhanghel le-a adus odinioară în lume, de ceea ce vor putea să devină ele după ce acest Arhanghel va fi beneficiat de o educație inspirată de Spiritul timpului creștin. Aceste aptitudini vor putea constitui un element important al Spiritului conducător al timpului dacă, în viitoarea lor evoluție, popoarele știu să dezvolte într-un mod just aptitudinile moștenite dintr-o epocă precedentă. Prin aceasta nu am făcut decât să atingem o problemă importantă, cea a evoluției unuia dintre Arhanghelii europeni; am arătat prin ce anume avea acest Arhanghel o dispoziție de a deveni Spirit al timpului.
Ne vom opri aici pentru moment și vom continua studiul, străduindu-ne să pătrundem în esoterismul mitologiei după cele ce știm despre Sufletul popoarelor. Vom aduce în fața sufletului un capitol aparte, tocmai ceea ce constituie particularitatea cu totul ieșită din comun a mitologiei germane și în special a celei nordice.
