Se presupune că cele arătate până aici au constituit reprezentația la care a participat Sophia. A doua zi a fost iar vizitată de prietena ei, Estella. Cele ce urmează se petrec în aceeași cameră ca și prologul.
| SOPHIA: | Iartă-mă că te-am făcut să aștepți, dragă Estella; a trebuit să îngrijesc mai întâi de copii. |
| ESTELLA: | Am venit iar. Ţin atât de mult la tine încât vreau să te văd ori de câte ori trec printr-o emoție puternică. |
| SOPHIA: | Întotdeauna ai să găsești în mine prietena care să ia parte cu toată inima la cele ce resimți. |
| ESTELLA: | Dezmoșteniții trupului și ai sufletului – piesa asta m-a impresionat nespus. O să-ți pară curios dacă am să-ți spun că, pentru câteva clipe, mi s-a părut că în fața sufletului meu
s-a înfățișat tot ce am putut vedea vreodată ca suferință omenească. Piesa asta nu numai că a prezentat cu cea mai mare forță artistică loviturile exterioare ale sorții, de care atâția
oameni au parte, dar – cu o mare putere de pătrundere – a aruncat o lumină asupra celor mai profunde dureri sufletești. |
| SOPHIA: | E sigur că nu-ți poți face o imagine fidelă asupra unei opere de artă dacă doar auzi vorbindu-se despre conținutul ei. Și totuși, mi-ar plăcea să-mi spui ceva din cele ce te-au emoționat
atât. |
| ESTELLA: | Reprezentația este o admirabilă construcție literară. Artistul a vrut să arate cum un tânăr pictor pierde orice bucurie de creație, pentru că a început să se îndoiască de dragostea unei
femei. Ea îi dăruise forță să-și poată dezvolta talentele lui foarte promițătoare. În ea s-a născut, din cel mai pur entuziasm pentru arta lui, cel mai frumos devotament. El îi datora ei
faptul că resimțea în arta sa o desfășurare deplină a forțelor lui. Aș spune că el a înflorit la soarele binefăcătoarei sale. Din această recunoștință, cum în majoritatea timpului erau
împreună, s-a dezvoltat o dragoste pătimașă pentru această femeie. Pe de altă parte, el neglijă tot mai mult o biată ființă care-l iubea cu tot devotamentul și care, până la urmă, moare de
supărare când își dă seama că a pierdut inima bărbatului iubit. Când aude despre moartea ei, vestea nu-l tulbură prea mult pentru că sentimentele lui aparțineau exclusiv binefăcătoarei
lui. Dar a trebuit să se convingă tot mai mult că sentimentele nobile, de prietenie, ale acesteia nu s-ar fi putut transforma niciodată într-o iubire pătimașă. Faptul acesta îi alungă din
suflet orice bucurie de creație și-l face să se simtă tot mai pustiu lăuntric. În această situație, își amintește tot mai des de ființa sărmană pe care o părăsise. Și omul acesta plin de
speranțe ajunge acum o ruină. De nicăieri nici o lumină. Lâncezea. Toate acestea au fost prezentate cu cea mai mare forță dramatică. |
| SOPHIA: | Îmi pot întchipui cât a impresionat acest spectacol pe draga mea Estella care, încă din tinerețea ei, suferea când i se înfățișa destinul unor oameni care, prin conflicte grave de viață,
erau împinși spre cele mai cumplite chinuri sufletești. |
| ESTELLA: | Dar, draga mea Sophia, în această privintă mă înțelegi greșit. Sunt în stare să fac bine deosebirea dintre o operă de artă și realitate. Ar însemna să nu judecăm opera de artă după ceea
ce este ea însăși, dacă am amesteca în judecata noastră sentimentele cu care privim în viață întâmplările pe care le întâlnim. Ce m-a zguduit atât de profund a fost aici cu adevărat numai
perfecta expresie artistică a unei probleme adânci de viață. Și am putut să recunosc o dată mai mult, foarte limpede, că arta nu-și poate atinge culmile decât atunci când ține pasul cu
plenitudinea vieții. Îndată ce se îndepărtează de ea, operele ei devin nesincere. |
| SOPHIA: | Te pot înțelege perfect când spui acest lucru. Am admirat întotdeauna pe artiștii care ajung la o desăvârșire în interpretarea a ceea ce tu numești adevărul vieții. Și cred că, în vremea
noastră chiar, mulți au ajuns la măiestrie în această privință. Totuși, cele mai mari realizări în acest domeniu au lăsat în sufletul meu o anumită stare de nemulțumire. Mult timp n-am
putut să-mi explic acest lucru. Într-o bună zi însă mi-a venit lumina care mi-a dat răspunsul. |
| ESTELLA: | Ai să-mi spui desigur cum concepția ta de viață te-a îndepărtat de la prețuirea a ceea ce se numește arta realistă. |
| SOPHIA: | Dragă Estella, să nu vorbim acum despre concepția mea de viață. Știi foarte bine că sentimentul pe care ți l-am descris adineaori trăia în mine de mult, chiar înainte de a avea cea mai
mică idee despre ceea ce tu numești concepția mea de viață. Și am acest sentiment nu numai față de arta care se pretinde realistă; și alte tendințe îmi produc un sentiment asemănător. El
apare în mine mai ales când observ ceea ce, într-un sens înalt, aș numi neadevărul anumitor opere de artă. |
| ESTELLA: | În acest lucru, cu adevărat nu te mai pot urma. |
| SOPHIA: | Gândește-te, draga mea Estella, că o înțelegere vie a adevăratei realități trebuie să dea naștere în suflet la sentimentul unei anumite sărăcii a operei de artă, pentru că este sigur că
și cel mai mare artist va trebui să rămână în fața plenitudinii naturii numai un cârpaci. Mie, cel puțin, nici cea mai desăvârșită copie artistică nu-mi poate da ceea ce îmi revelează un
peisaj sau un chip omenesc. |
| ESTELLA: | Dar e în firea lucrurilor; n-are cum să fie altfel. |
| SOPHIA: | S-ar putea schimba dacă oamenii ar vrea să se lămurească asupră unui lucru. Ar putea să-și spună că e lipsit de sens să creezi încă o dată, cu ajutorul forțelor sufletești, ceea ce
puterile superioare desfășoară în fața noastră ca cea mai autentică operă de artă. Cu toate astea, aceleași puteri au introdus în sufletul omului o năzuință de a continua într-un anumit
sens Opera de creație, pentru a dărui lumii ceea ce aceste puteri nu oferă încă simțurilor noastre. În tot ceea ce omul poate să producă, puterile creatoare au lăsat natura neterminată. Și
atunci, de ce omul să imite, într-o formă imperfectă, perfecțiunea naturii, știut fiind că el ar putea transforma imperfecțiunea ei în perfecțiune. Încearcă să transformi în tine această
afirmație într-un sentiment elementar și ai să-ți poți face o idee de ce adesea îmi produce un disconfort ceea ce tu numești artă. Faptul că îți dai seama de redarea nedesăvârșită a unei
realități fizice, trebuie să provoace disconfort, în timp ce cea mai imperfectă reprezentare a ceea ce se ascunde îndărătul unei observări exterioare poate fi o revelație. |
| ESTELLA: | De fapt, tu vorbești despre ceva ce nu există nicăieri. Este știut că nici un artist adevărat nu caută să obțină doar o simplă reproducere a naturii. |
| SOPHIA: | Dar tocmai în acest fapt constă imperfecțiunea atâtor opere de artă; în faptul că activitatea creatoare se ridică prin sine însăși deasupra naturii iar artistul nu știe ce aspect are
ceea ce nu cade direct sub observația simțurilor. |
| ESTELLA: | Nu văd nici o posibilitate să ajungem la o înțelegere asupra acestui punct. E destul de trist să vezi că cea mai bună prietenă a ta umblă, în cele mai importante probleme sufletești, pe
căi care diferă atât de mult de ale tale. Sper totuși în timpuri mai bune pentru prietenia noastră. |
| SOPHIA: | În această privință, ar trebui să putem primi ce ne va aduce viața. |
| ESTELLA: | La revedere, dragă Sophia. |
| SOPHIA: | La revedere, buna mea Estella. |
|
(Cortina cade.)
|
