Aceeași cameră ca în primul tablou. Johannes, Maria, Capesius, Strader.
| JOHANNES (lângă șevalet, în fața căruia stau Capesius și Maria): | ||
| Sunt ultimele tușe; Îmi pot considera lucrarea terminată. O mare bucurie am avut Să pot aprofunda, prin arta mea, Ființa dumneavoastră. |
||
| CAPESIUS: | Tabloul este pentru mine, sincer, o minune. O și mai mare minune E creatorul său. Schimbarea petrecută-n Domnia ta |
|
| 2870 | Nu poate fi comparată cu nimic Din ceea ce oameni de felul meu Credeau a fi astăzi cu putință. Poți să o crezi doar când ochii Te constrâng s-o vezi. Întâia oară te-am văzut acum trei ani. Mi s-a-ngăduit să intru în acest cerc În care te-ai ridicat până la înălțimea de acum. Un om împovărat de griji erai pe-atunci, Și chipul Domniei tale arăta acest lucru. |
|
| 2880 | Ascultasem o expunere în cercul vostru Și m-am simțit obligat să leg de ea cuvinte Pe care tare greu mi le smulgeam din suflet. Vorbeam așa cum o face omul Când nu se gândește decât la sine. Privirea îmi era mereu îndreptată Spre-acel pictor copleșit de suferință, Care ședea într-un colț și tăcea. Tăcea și gândea însă În chip cu totul aparte. |
|
| 2890 | Puteai să crezi Că n-auzea nici un cuvânt Din cele rostite alături de el. Părea că suferința ce îl stăpânea Avea o viață proprie a ei. Era ca și cum omul nu auzea nimic Și doar suferinta însăși ar fi avut auz. N-ar fi poate nepotrivit să spun Că era cu totul stăpânit de suferință. Nu mult după aceea te-am reîntâlnit |
|
| 2900 | Și erai deja transformat. Din ochi îți radia fericirea Și forță trăia-n ființa Domniei tale Un nobil foc îți răsuna din cuvinte. Atunci ți-ai exprimat o dorință Ce mi-a părut destul de ciudată. Doreai să devii discipolul meu. Și-n adevăr, trei ani întregi, Cu râvnă ai aprofundat Tot ce aveam de spus despre mersul lumii. |
|
| 2910 | Apropiindu-ne mai mult, Am trăit enigma artei Domniei tale, Și fiecare din tablouri era o nouă minune. (Între timp a intrat Strader.) Gândirea mea nu tindea mai 'nainte Să urce-n lumile ascunse simțurilor. Era departe de mine-ndoiala cu privire la ele. Să mă apropii să le cercetez, O mare îndrăzneală îmi părea. Și-acum trebuie să recunosc Că m-ai făcut să-mi schimb părerea. |
|
| 2920 | De-atâtea ori te-am auzit spunând Că datorezi creația artistică Doar darului De a percepe conștient în alte lumi, Și că în opera dumitale Nu poți aduce nimic Ce să nu fi fost întâi contemplat în spirit. Și văd în operele Domniei tale Cum spiritul se revelează activ. |
|
| STRADER: |
Niciodată nu v-am înțeles atât de puțin. | |
| 2930 | În fiece artist Spiritul s-a dovedit astfel. Ce deosebire este-atunci Între Thomasius și ceilalți maeștri? |
|
| CAPESIUS: | Nu m-am îndoit vreodată Că spiritul se arată activ în oameni. Ființa lui însă, Lor le rămâne necunoscută. Creează dintr-un spirit, Dar nu-l înțeleg. |
|
| 2940 | Thomasius însă creează în realitatea sensibilă Ceea ce poate vedea deplin conștient în spirit. Și mi-a mărturisit adesea că o altfel de creație Nu-i cu putință pentru felul lui. |
|
| STRADER: | Pentru mine, Thomasius este de admirat; Și recunosc deschis că, Abia-n tabloul lui, Capesius – pe care credeam că-l cunosc – Se revelează pentru prima dată-n întregime. Credeam că-l cunosc, |
|
| 2950 | Dar opera aceasta de artă îmi arată clar Cât de puțin știam despre el. |
|
| MARIA: | Iubite doctore, cum poți oare Să-admiri atât măreția operei Și totuși să negi izvorul acestei măreții? |
|
| STRADER: | Ce are de-a face admirația Pe care o datorez artistului Cu credința-n vederea spirituală? |
|
| MARIA: | Desigur, poți ovaționa opera Chiar când lipsește credința în izvoarele ei. |
|
| 2960 | În cazul de față însă n-ar fi nimic de admirat, Dacă artistul n-ar fi urmat calea Ce l-a condus la spirit. |
|
| STRADER: |
N-ar trebui totuși să spunem Că, dacă cineva se dedică spiritului, L-a și pătruns prin cunoaștere. Forța spiritului creează-n artist Așa cum creează-n pom sau în piatră. Dar pomul nu se cunoaște pe sine; Îl poate cunoaște doar cel care îl contemplă. |
|
| 2970 | Artistul trăiește în opera sa Și nu în experiența spirituală. Dar dacă privirea mi se îndreaptă acum Către tabloul acesta, Uitate-s toate câte-l ispitesc pe gânditor. Din ochii aceștia care sunt, totuși, pictați, Strălucește forța sufletească a prietenului meu. Pe fruntea aceasta trăiește Înțelepciunea cercetătorului; Iar căldura nobilă a cuvintelor sale |
|
| 2980 | Radiază din toate tonurile culorilor Prin care pensula Domniei tale A rezolvat această enigmă. O, culorile acestea! Sunt doar o suprafață plană Și totuși nu sunt; E ca și cum ar fi vizibile Numai pentru a mi se ascunde iar. Și formele acestea, ce apar Ca activitate a culorilor, Vorbesc despre țeserea spiritului, |
|
| 2990 | Vorbesc despre multe lucruri Care nu sunt ele însele. Și unde este lucrul despre care ele vorbesc? Nu poate fi pe pânză; Acolo sunt culori lipsite de spirit. Este în Capesius? Atunci de ce nu-l pot vedea în el? Thomasius, ai pictat în așa fel Încât pictura Se distruge prin ea însăși |
|
| 3000 | De-ndată ce privirea vrea s-o prindă. Nu pot înțelege Unde vrea să mă-npingă acest tablou. Ce să-nțeleg? Ce să caut? Aș vrea să străpung pânza, Ca să găsesc ce trebuie să caut. Unde voi afla ce radiază din acest tablou În sufletul meu? Trebuie să ajung la asta. |
|
| 3010 | O, om ieșit din minți – E ca și cum aș fi vrăjit de fantome! De o fantomă invizibilă, – Și neputința mea N-o poate vedea. Thomasius, dumneata pictezi fantome, Le-aduci prin vrăji în tablourile dumitale; Ele te ispitesc să le cauți, Dar nu se lasă găsite. ... O, ce cumplite-s tablourile dumitale! |
|
| CAPESIUS: | 3020 | Prietene, ți-ai pierdut acum Cu totul calmul gânditorului! Gândește-te că dacă o fantomă Ar vorbi din acest tablou Eu însumi ar trebui să fiu o fantomă. |
| STRADER: |
Iertare, prietene, A fost o slăbiciune doar... |
|
| CAPESIUS: | O, doar de bine vorbește Despre aceste clipe! Părea că te-ai pierdut cu totul. |
|
| 3030 | De fapt, te ridicaseși Deasupra Sinei tale. Mi s-a-ntâmplat și mie-adesea. În astfel de momente, Oricât de solidă ți-ai simți gândirea, Se dovedește că ești cuprins de o putere Ce nu-și poate avea obârșia Nici în cunoașterea prin simțuri, Și nici în rațiune. Cine dă tabloului o astfel de putere? |
|
| 3040 | Aș numi simbol ceea ce am viețuit Lângă acest tablou. El m-a-nvățat să-mi cunosc sufletul Cum n-am fost în stare s-o fac înainte. Și această cunoaștere de sine a fost convingătoare. Johannes Thomasius m-a adâncit Pentru că el are forța să străbată Prin aparențele simțurilor la Sinea spirituală, Datorită capacității vederii lui De a se adânci în spirit. |
|
| 3050 |
Vechea vorbă înțeleaptă „Cunoaște-te!“, 'mi-apare-acum într-o lumină nouă. Pentru a cunoaște ce ești, Trebuie mai întâi să găsești în tine forța Care, ca un spirit adevărat, Poate să ni se ascundă nouă înșine. |
|
| MARIA: | Pentru a se găsi pe sine, Omul trebuie să dezvolte mai întâi forța De a pătrunde-n propria ființă. Adevăr vorbește cuvântul înțelepciunii: |
|
| 3060 | Dezvoltă-te, pentru a te vedea. |
|
| STRADER: | Dacă i-am recunoaște lui Thomasius Că prin înflorirea spiritului a câștigat Cunoașterea despre ființa care Este invizibilă în Domnia voastră, Am afirma prin aceasta Că pe fiecare treaptă a vieții cunoașterea e alta. |
|
| CAPESIUS: | Chiar asta-am vrut să-afirm... |
|
| STRADER: | De-ar fi așa, Atunci orice gândire-ar fi zadarnică, |
|
| 3070 | Iar știința doar o himeră. Ar trebui să mă pierd în fiece clipă. ............................................................... O, lăsați-mă singur. |
|
| CAPESIUS: | Îl voi însoți. (Ies.) |
|
| MARIA: | Capesius este mult mai aproape De cunoașterea spirituală decât își închipuie, Iar Strader suferă crunt. Spiritul lui nu poate găsi Ceea ce sufletul lui dorește fierbinte. |
|
| JOHANNES: | De la primii pași pe care i-am făcut | |
| 3080 | În domeniul sufletului, Ființa acestor doi bărbați A stat în fața ochiului meu spiritual. Îl vedeam pe Capesius ca fiind tânăr, Iar pe Strader în anii Pe care-i va atinge după mult timp. Primul arăta o înflorire tinerească Ce ascundea multe din cele ce viața lui actuală N-a lăsat să se maturizeze în existența sensibilă. Am fost împins către personalitatea lui. |
|
| 3090 | Prin ființa sa sufletească am putut privi Pentru prima dată Cum, în sâmburele ființial ai unui om, Însușirile vieții actuale se dovedesc a fi, prin ele însele, Urmări ale unei alte existențe pământești. Am văzut luptele prin care a trecut Și care, din alte vieți, I-au plăsmuit existența sa de acum; Și chiar dacă n-am putut avea în fața sufletului Viața lui trecută, |
|
| 3100 | În felul lui de a fi am văzut totuși Ceea ce nu poate proveni din viața actuală. Și numai așa am putut să redau în tablou Ceea ce îl stăpânește în adâncul sufletului. Mi-a fost condusă pensula De forțele pe care Capesius le-a dezvoltat În alte vieți pământești. Și dacă i-am dezvăluit ființa proprie, Atunci tabloul și-a-mplinit menirea Pe care i-am atribuit-o. |
|
| 3110 | Ca operă de artă, nu-l prețuiesc prea mult. |
|
| MARIA: | El va continua să lucreze mai departe În sufletul căruia i-a arătat calea spre domeniul spiritului. |
|
|
(Cortina cade în timp ce Maria și Johannes sunt încă în cameră.)
|
||
