În timpul vieții sale, Mathilde Scholl și-a orientat în mod special activitatea antroposofică spre Basmul despre șarpele verde și frumoasa floare de crin de Goethe și spre dramele-misterii ale lui Rudolf Steiner.
În 1903, Rudolf Steiner i-a citit și i-a explicat personal basmul lui Goethe. Mai târziu, a asistat la mai multe conferințe ale lui pe această temă.
Ea a remarcat atunci că se putea vorbi despre acest subiect în maniere foarte diferite. În cursul unei întrevederi particulare, Rudolf Steiner i-a spus că pentru acest gen de basm existau cel puțin șapte explicații, în mod aparent total diferite; pe parcursul altor convorbiri i-a arătat că tablourile imaginative ale acestui basm puteau fi considerate reprezentări ale unor evenimente din evoluția lumii, a omenirii și a omului.
Rudolf Steiner i-a spus de asemenea că „basmul” îți permite să presimți procesele alchimiei și psihologiei, mecanismul astrologiei și că în el este schițată în primul rând o cale de inițiere.
Aceste impulsuri au determinat-o pe Mathilde Scholl să studieze basmul lui Goethe, apoi dramele-misterii ale lui Rudolf Steiner, din unghiuri diferite, și să le pună în legătură cu diversele domenii ale cunoașterii antroposofice.
Grație acestei activități, toți cei care se ocupau, ca specialiști, de anumite aspecte ale antroposofiei au fost puși în fața unor noi posibilități de înțelegere obiectivă.
Mathilde Scholl a dorit să ușureze o percepere bazată pe cunoașterea obiectivă și pe activitatea comună armonioasă a oamenilor de formații foarte diferite. Interesul pe care l-a avut față de basmul lui Goethe și față de dramele-misterii ale lui Rudolf Steiner nu a limitat activitatea sa la o preocupare exclusivă; dimpotrivă, ea a încercat să armonizeze lucrările sale cu toate celelalte aspecte ale cercetărilor antroposofice. Pe de altă parte, această activitate i-a permis să intre în contact cu specialiști din cele mai variate domenii, având în consecință un larg evantai de posibilități de cercetare.
Puțin înaintea morții sale, Mathilde Scholl mi-a vorbit despre mulțumirea pe care ar avea-o dacă, după dispariția sa, cineva i-ar continua opera, pornind de la cărțile și notele sale. Nu am prevăzut atunci că momentul era atât de aproape și nici nu puteam să mă gândesc că aș putea să ajut la înfăptuirea acestei dorințe. Deși de multe ori Mathilde Scholl și-a manifestat aprecierea pentru activitatea mea și mi-a arătat cât de mult concorda cu a sa, eu știam că era înconjurată de prieteni și că printre aceștia mulți erau în stare să-i continue opera.
Ţin să mulțumesc aici Graciei Ricardo, prietena Mathildei Scholl, care mi-a încredințat această responsabilitate. Recunoștința mea se îndreaptă în egală măsură și spre doamna Marie Steiner, care m-a sfătuit să cer domnlui Albert Steffen să publice în jurnalul „Goethemum” eseuri privind prima dramă.
Mulțumesc în mod special domnului Albert Steffen că le-a tipărit în Pagina noutăților.
Eseurile mele nu constituie o activitate încheiată, care ar face inutil orice alt studiu asupra acestei teme; dimpotrivă, ele trebuie să constituie un impuls pentru continuarea activității sau colaborării.
O activitate armoniasă comună, acesta era țelul spre care tindea întreg efortul Mathildei Scholl. De asemenea, ea avea convingerea fermă că morții participă, din cealaltă parte a Pragului, la o activitate – realizată în comun – în lumea simțurilor.
Pentru că Mathilde Scholl a intrat în cealaltă lume cu această stare de spirit, putem gândi logic că ea va încerca din toate puterile să participe, din locul în care se află, la activitatea pe care vor să o realizeze oamenii, împreună și în armonie.
HUGO REIMANN
