Răspund din toată inima la salutul călduros exprimat de către reprezentantul dumneavoastră. Și sunt convins că prietenii care au venit împreună cu mine în acest oraș, pentru a cultiva împreună cu prietenii din Bergen viața antroposofică, răspund la rândul lor din toată inima acestui salut. Călătoria noastră încoace peste munții atât de măreți și fermecători, a fost deosebit de frumoasă, și cred că prietenii noștri se vor simți bine aici, în vechiul oraș hanseatic, în zilele în care vom zăbovi aici. Nu numai deosebita realizare a trenului cu care am călătorit ne-a creat în modul cel mai deosebit impresia pe care rareori o avem în alte ținuturi ale Europei, anume cea a intervenției energice a forței creatoare umane în natură – căci pe de o parte se văd stâncile care au trebuit să fie dislocate pentru a putea înfăptui ceea ce este astăzi spiritul uman în stare să facă, alături de celelalte pe care le-a clădit natura –, ci și impresiile ulterioare formate, fac într-adevăr din călătoria într-o astfel de țară una dintre cele mai deosebite vizite care pot fi întreprinse. Prietenii sosiți împreună cu mine vor beneficia de zile pe care le vor păstra în mod deosebit în amintire, pe acest fundal măreț al ținutului. Vor fi zile memorabile. Dar ele vor fi astfel, în special din cauză că ne este îngăduit să ne convingem pe plan fizic exterior că și în acest ținut pot fi găsite inimi care bat pentru antroposofie, împreună cu noi, în strădania înspre comorile spirituale ale omenirii. În mod sigur, vizitatorii acestui oraș se vor considera mai strâns și mai profund legați de aceia care ne-au făcut aici o primire atât de călduroasă.
Ceea ce aș dori să discutăm aici – deoarece suntem oarecum pentru prima oară împreună – va avea întru câtva un caracter aforistic. Aș dori să evoc unele aspecte ale lumii spirituale care se pretează mai bine unei expuneri orale decât unei prezentări scrise. Și asta din două motive. Mai întâi, pentru că este încă destul de dificil, sub multe aspecte, să încredințăm scrisului tot ceea ce dorim să punem în inima celor care se consacră antroposofiei; apoi, se confirmă faptul că aceste adevăruri spirituale pot fi mai bine transmise oral decât prin texte imprimate. Acest lucru este îndeosebi adevărat pentru anumite adevăruri spirituale mai intime. Simțim întotdeauna o anumit amărăciune față de faptul ca aceste tainice adevăruri, care privesc înaltele sfere ale lumii spirituale, să fie și redactate și imprimate, chiar dacă în epoca noastră acest lucru este inevitabil. Este cu atât mai regretabil cu cât textele imprimate fac parte din lucrurile pe care ființele despre care vorbim, ființele spirituale, nu le pot citi. Cărțile nu pot fi citite în lumea spirituală. Desigur că, un anumit timp după moarte, noi mai putem citi din amintire unele cărți, dar ființele ierarhiilor superioare sunt incapabile să le citească. Și dacă mă întrebați dacă ele nu au intenția de a dobândi arta lecturii, trebuie să vă mărturisesc, din experiența mea, că ele nu arată pentru moment nici o înclinare în acest sens, dat fiind faptul că lectura despre ceea ce se petrece pe Pământ nu le este de nici un folos și nu le interesează. Pentru entitățile spirituale, lectura nu începe decât acolo unde oamenii de pe Pământ citesc cărți în așa fel încât ceea ce este citit se transform la ei în gânduri vii. În acest caz, spiritele citesc în gândurile oamenilor. Din contră, ceea ce este redactat și imprimat este resimțit de ființele lumii spirituale drept ceva obscur. În ceea ce privește aceste ființe spirituale, avem atunci impresia că ceea ce a fost încredințat scrisului și tiparului este resimțit de ele ca și cum s-ar face comunicări în spatele lor. Este vorba de un sentiment real pe care orice om care ține de civilizația noastră nu îl va împărtăși întru totul. Dar orice ocultist autentic viețuiește această aversiune împotriva a ceea ce este scris sau tipărit.
Când pătrundem cu privirea clarvăzătoare în lumile spirituale ni se pare deosebit de important, mai ales în epoca noastră, să ne străduim deja de pe acum, și încă și mai mult în viitor, să dezvoltăm cunoașterea lumii spirituale și răspândirea ei. De răspândirea aceste științe spirituale vor depinde multe din datele care vor conduce la o modificare tot mai indispensabilă a vieții sufletului uman. Când privirea spirituală se îndreaptă spre trecut, chiar dacă nu este vorba decât de câteva secole în urmă, putem descoperi ceva care poate provoca o mare surpriză celui neavertizat. Constatăm efectiv că relațiile actuale dintre vii și morți devin din ce în ce mai dificile, în timp ce într-un trecut nu prea îndepărtat aceste comunicări dintre vii și morți erau încă foarte active. Când creștinul Evului Mediu și chiar cel din secolele relativ recente includea în rugăciunea sa amintirea morților apropiați sau a prietenilor, sentimentele și impresiile sale erau încă mult mai puternice și atingeau mai ușor decât azi sufletele morților. Odinioară, sufletele morților simțeau mult mai ușor că erau pătrunse de suflarea caldă a dragostei celor care, în rugăciunea lor, își ridicau spre ei privirea și gândul. Nu mai poate fi la fel astăzi, dată fiind conjunctura exterioară. Astăzi, morții sunt mult mai separați de cei vii decât cu puțin timp în urmă. Este mult mai dificil pentru cei morți să perceapă ceea ce se desfășoară activ în sufletele celor care rămân pe Pământ. Acest lucru este legat de evoluția prin care trece omenirea. Dar tot în cadrul acestei evoluții trebuie să găsim posibilitatea să restabilim legătura vie dintre cei vii și cei morți. Odinioară sufletele umane mai știau să cultive în mod natural aceste legături vii cu morții, chiar dacă acest lucru nu se făcea în deplină conștiență, pentru că deja de mult timp omenirea nu mai dispunea de clarvedere. În vremurile mai îndepărtate, cei vii erau întotdeauna în stare să se servească de clarvedere pentru a-i percepe pe cei morți și pentru a le observa viața. Așa cum sufletul putea odinioară să întrețină în mod firesc relații vii cu cei morți, tot așa, sufletul poate găsi astăzi din nou puterea necesară pentru a restabili comunicări vii cu cei morți, dacă el dobândește gânduri și idei despre lumile superioare, despre lumile spirituale. Printre sarcinile practice ale vieți antroposofice trebuie să figureze și aceea de a stabili progresiv, datorită științei spirituale, punți de legătură între vii și morți.
Pentru a ne înțelege bine, aș dori mai întâi să vă atrag atenția asupra unor aspecte ale comunicărilor care au loc între cei vii și cei morți. Să începem cu o manifestare foarte simplă, la care putem adăuga câteva remarci simple ce decurg din cercetarea ocultă. Sufletele care își pun uneori întrebări, și cred că sunt numeroși cei care o fac, pot constata despre ele însele următorul lucru: să presupunem că în cursul existenței sale cineva a urât o altă persoană sau a ajuns să conchidă că îi era sau îi este antipatică. Când persoana vizată de această ură sau antipatie va trece pragul morții, cel care a avut aceste sentimente își dă seama că, aflând de deces, nu mai poate avea același sentiment față de cel mort. Cred că unele persoane au trecut prin această experiență. Iar dacă ura se prelungește și dincolo de moarte, orice suflet, oricât de puțin sensibil, trebuie să aibă un sentiment de rușine în privința propriei sale atitudini față de cel mort. Clarvăzătorul poate observa acest sentiment care animă atunci aceste suflete. În timpul cercetării ne putem pune următoarea întrebare: de ce se manifestă acest sentiment de rușine față de ură sau antipatie, de ce se naște el chiar dacă în cursul existenței n-am lăsat niciodată să se întrevadă această ură?
Clarvăzătorul, care îl poate urmări pe defunct în lumile spirituale, poate să arunce de acolo o privire spre sufletul rămas pe Pământ. El constată că sufletul mortului are în general o percepție clară, o impresie distinctă a urii care animă sufletul celui viu. Dacă mă pot folosi de o imagine, aș spune că mortul vede ura. Clarvăzătorul poate vedea foarte limpede faptul că cel mort percepe această ură. Dar putem să ne dăm seama și ce semnifică această ură pentru cel mort. Ea este un obstacol în calea dezvoltării bunelor sale intenții în cursul evoluției sale spirituale, un obstacol comparabil cu ceea ce aici pe Pământ ne-a împiedicat să atingem un scop exterior. Aceasta este realitatea în lumea spirituală: pentru cel mort, ura pune piedici celor mai bune și minunate intenții ale sale. Înțelegem acum de ce orice suflet care își pune cât de cât întrebări, vrea să șteargă această ură, chiar și cea care părea justificată în timpul vieții, căci în suflet se ridică un sentiment de rușine când moare persoana care face obiectul acestei uri. Cine nu are clarvedere nu știe cu adevărat ce se petrece atunci, dar un fel de sentiment natural urcă în suflet: omul se simte observat; el simte că mortul percepe această ură care-l împiedică să-și realizeze bunele sale intenții. Sufletul uman se umple de sentimente profunde, care se explică atunci când urcăm în lumile spirituale pentru a deveni conștienți de realitățile spirituale ce sunt la originea acestor sentimente. Există situații pe Pământ în care nu vrem să fim observați, sau situații în care renunțăm să mai facem ceva pentru că știm că suntem observați. La fel este și după moartea cuiva; nu ne mai menținem ura, pentru că știm că suntem observați de cel decedat. Sentimentul de dragoste sau pur și simplu de simpatie pe care îl avem față de un mort constituie o ușurare pentru el și elimină obstacolele care îi sunt presărate pe drum. Ceea ce tocmai v-am spus despre ura care creează obstacole dincolo de moarte sau despre iubirea care le înlătură, nu contrazice cu nimic karma. Faptul este adevărat și pentru viața de pe Pământ, unde se desfășoară numeroase evenimente care nu sunt de atribuit direct karmei. Când piciorul nostru lovește o piatră, nu e cazul să atribuim totdeauna acest fapt karmei, cel puțin nu aspectului moral al karmei. Nu este vorba de o anulare a karmei nici dacă un mort simte o ușurare datorită dragostei care-i vine de pe Pământ, și nici dacă vede înălțându-se obstacole în fața bunelor sale intenții.
Un alt aspect care vizează comunicarea dintre morți și vii poate constitui o revelație care uimește sufletele: faptul că morții au într-un fel nevoie de hrană. Bineînțeles, nu este vorba despre hrana de care are omul nevoie pentru a trăi pe Pământ, ci de o hrană de natură sufletească și spirituală. Pe Pământ avem nevoie de câmpurile care produc roadele indispensabile vieții fizice; iar sufletele morților au nevoie de câmpuri de unde să poată recolta anumite roade necesare vieții lor dintre moarte și o nouă naștere. Privirea clarvăzătoare care observă sufletele morților poate vedea că sufletele oamenilor în timpul somnului sunt cele care joacă rolul câmpului însămânțat de care au nevoie morții. Cel care aruncă pentru prima dată o privire în lumea spirituală nu este doar surprins, ci și profund tulburat de imaginea care i se oferă: sufletele care trăiesc între moarte și o nouă naștere se grăbesc, se înghesuie spre sufletele umane adormite de pe Pământ, pentru a lua de aici gândurile și ideile pe care le conțin acestea, căci din aceste gânduri și idei se hrănesc morții. Ei au nevoie de această hrană. Când adormim seara, ne putem spune: este momentul în care gândurile și ideile care ne-au acaparat conștiența în stare de veghe să înceapă să trăiască, să devină, altfel spus, ființe vii. Sufletele morților vin în grabă și iau parte la aceste idei. Viziunea acestor idei constituie hrana lor. Putem fi foarte tulburați când, cu privirea clarvăzătoare, vedem cum în fiecare noapte morții se întorc spre cei vii în timpul somnului lor nocturn, și caută să-și potolească foamea, caută să se hrănească cu gândurile și ideile pe care cei vii le-au adus cu ei în somn, dar nu găsesc nimic care i-ar putea hrăni. Vorbim aici mai ales de prieteni și îndeosebi de rude. Într-adevăr, somnul poate fi lăcașul unor idei foarte felurite. Noi nu oferim nici un fel de hrană morților dacă ideile noastre nu se referă – de-a lungul zilei – decât la preocupări materiale ale vieții, dacă privirea noastră nu se îndreaptă decât asupra a ceea ce se desfășoară în lumea fizică. Asta înseamnă că înainte de a adormi nu consacrăm nici cel mai mic gând lumii spirituale. Există și alte mijloace care ne permit să intrăm în lumea spirituală, dar acestea nu aduc nici o hrană morților. Cunosc regiuni în Europa în care tinerii care frecventează universitățile sunt educați astfel încât se împing în lumea spirituală prin consumarea unei cantități de bere necesară pentru a cădea în somn. Asta însă înseamnă să aduci în somn o categorie de idei care nu au nici un fel de viață în lumea de dincolo. Când sufletele morților se apropie, nu găsesc decât un câmp gol, și ele simt ceea ce simțim noi în corpul fizic când solurile pustiite ne aduc foamea. Cu precădere în epoca noastră putem observa acest soi de foame a sufletului în lumile spirituale, tocmai pentru că sentimentele materialiste s-au răspândit deja foarte mult. Astăzi sunt mulți oameni care cred că este copilăresc să te interesezi de gânduri care privesc lumea spirituală. Prin aceasta ei îi lipsesc pe cei morți de hrana pe care ar trebui s-o primească, îi lipsesc de hrana sufletească ce este destinată sufletelor după moarte.
Pentru a înțelege mai bine acest lucru trebuie să menționăm că ne pot servi ca hrană după moarte doar ideile și gândurile pe care le cultivă sufletele cu care am întreținut legături în timpul vieții de pe Pământ. După moarte nu putem găsi hrană la sufletele pe care nu le-am cunoscut în timpul vieții. În epoca noastră cultivăm știința spirituală pentru a introduce din nou în sufletele noastre anumite valori spirituale, care să permită morților să se hrănească din acest izvor. Făcând aceasta, noi nu lucrăm doar în folosul celor vii, pentru a le aduce o satisfacție teoretică; dacă încercăm să ne umplem inima și sufletul cu gânduri despre lumea spirituală, este pentru că știm că, pentru a se hrăni după moarte, morții, care înainte ne erau apropiați pe Pământ, au nevoie de aceste idei și sentimente îndreptate asupra vieții spirituale. Azi noi nu ne mulțumim doar pentru vii. Ceea ce facem vizează și propagarea vieți antroposofice, care este în slujba lumilor spirituale. Adresându-ne celor vii, noi creăm prin însuși acest fapt și condițiile necesare pentru a satisface nevoile spirituale ale sufletelor în timpul vieții nocturne, încât cei a căror karmă a vrut ca ei să moară înaintea noastră pot găsi în aceste idei hrana ce le este necesară. Iată de ce simțim nevoia să nu reducem știința spirituală, antroposofia, doar la învățământul exterior tradițional. În sufletul nostru există dorința tainică să cultivăm această știință spirituală sau antroposofia și în sânul societăților sau ramurilor, pentru că este important ca cei interesați de știința spirituală să se poată întâlni personal în plan fizic în cadrul unor astfel de comunități. Am spus deja că morții nu-și pot găsi hrana decât la sufletele cu care au fost legați pe Pământ. Noi ne vom strădui să reunim sufletele pentru a putea lărgi câmpul unde morții vor veni să-și caute hrana. Sunt numeroși cei care, după moartea lor, nu găsesc nici un câmp roditor, pentru că familia lor nu cuprinde decât spirite materialiste. Acest câmp poate fi găsit la sufletele antroposofilor, pentru că aceste suflete cultivă știința spirituală. Aici este motivul profund pentru care ne străduim să întreținem o viață comunitară, grija de a face în așa fel încât orice individ care se apropie de trecerea pragului morții să poată să-i cunoască, înainte de această probă, pe cei care aici, pe Pământ, se interesează de valorile spirituale, căci atunci el va putea găsi la aceste ființe adormite hrana de care are nevoie.
Odinioară, în cursul evoluției omenirii, când sufletele erau încă impregnate de o anumită viață religioasă sau spirituală, se căuta refugiul după moarte în astfel de comunități religioase, și mai ales la cele mai apropiate rude. Dar puterea legăturilor de sânge a slăbit din ce în ce mai mult, și această legătură trebuie să fie înlocuită prin cultivarea vieții spirituale, așa cum încercăm noi s-o practicăm. Vedem deci că antroposofia lasă să se întrevadă crearea unei noi legături, stabilirea unei noi punți de legătură între cei vii și cei morți, astfel ca datorită antroposofiei să fim apți să-i ajutăm pe cei morți. Și dacă astăzi putem vedea deja, datorită clarvederii, ființe între moarte și o nouă naștere defavorizate de faptul că cei cu care au trăit pe Pământ, înțelegând prin aceasta cei care le erau foarte apropiați, nu cultivă decât gânduri materialiste, devine necesar să ne îmbogățim cultura prin intermediul gândurilor spirituale. De pildă, putem recunoaște în lumea spirituală o ființă recent decedată pe care o cunoscusem înainte pe Pământ, și care și-a părăsit membrii familiei, soția, copiii, despre care se poate spune, din punct de vedere exterior, că erau buni și că se iubeau cu adevărat. Privirea clarvăzătoare îl poate percepe pe tatăl decedat, pentru care soția fusese ca un soare al vieții, când se întorcea acasă după o zi grea de muncă. Descoperim atunci că soția nu cultivă gânduri spirituale; nici capul, nici inima sa nu sunt impregnate de acestea. Din acest motiv defunctul nu are acces la sufletul soției sale și se întreabă unde se află aceasta. El nu revede decât perioada din viața lor în comun de pe Pământ. Și cu cât o caută mai mult, nu o găsește. Este o situație care poate fi foarte bine reală. Azi există deja mulți oameni care cred că defunctul a dispărut într-un fel de neant. Având numai gânduri materialiste, acești oameni sunt incapabili să emită vreo idee rodnică ce să poată ajunge la cel mort. În regiunea vieții dintre moarte și o nouă naștere avem deci pe cineva care, îndreptându-și privirea spre un apropiat rămas pe Pământ, știe: el se află încă pe Pământ, mă iubea mult, dar nu este în măsură să creadă în supraviețuirea sufletului după moarte. Aceasta antrenează următoarea consecință: când defunctul își îndreaptă intens atenția spre cel viu, această voință de a vrea să perceapă ființa iubită este zadarnică, viziunea sa se stinge. Nu îi este posibil să-l regăsească pe cel viu, nici să stabilească vreo legătură cu el, deși știe că acesta ar putea fi acolo dacă ar avea în suflet gânduri spirituale. Această experiență este des întâlnită și este dureroasă pentru cel mort. Clarvăzătorul poate observa că foarte adesea o ființă care a trecut pragul morții vede cum cele mai bune intenții ale sale se lovesc de obstacolele datorate gândurilor de ură care-l urmăresc, și cum nu-și poate afla o consolare în gândurile afective ale celor care l-au iubit pe Pământ; căci nu-i poate percepe din cauza materialismului lor.
Legile lumii spirituale, care pot fi astfel observate cu ajutorul privirii clarvăzătoare, sunt într-adevăr valabile. Ele sunt valabile cu rigurozitate, așa cum o demonstrează un caz care poate fi deseori observat. Este instructiv să observăm cum acționează gândurile de ură, sau numai de antipatie, chiar și acolo unde nu sunt cultivate conștient. Există profesori care în general trec drept severi, și care nu reușesc să câștige afecțiunea tinerilor lor elevi. În acest caz avem de a face cu sentimente de ură și antipatie cu totul inocente. Când un astfel de profesor moare, vedem cum chiar gândurile de acest gen care dăinuie, constituie obstacole pentru bunele sale intenții din lumea spirituală. Copilul, tânărul, adesea nu își dă seama că la moartea educatorului ar trebui să-și anihileze ura. În realitate, îi rămâne sentimentul durabil de a fi fost chinuit de către profesor. Astfel de revelații sunt foarte instructive pentru tot ceea ce implică relațiile și comunicările dintre cei vii și cei morți.
M-am străduit să nu vă expun decât rezultatele la care ne poate conduce cercetarea făcută pe bazele științei spirituale. Mă gândesc în special la lectura făcută morților. Cum aceasta s-a verificat în sânul mișcării noastre antroposofice, putem efectiv să aducem servicii enorme sufletelor care au trecut pragul morții, atunci când le citim texte spirituale. Aceasta se poate face în modul următor: ne îndreptăm gândurile înspre cei morți. Pentru a ușura această muncă, să încercăm cu gândul să vedem persoana așa cum ne-o amintim noi, în picioare sau șezând în fața noastră. Putem face acest lucru pentru mai mulți odată. Lectura nu trebuie făcută cu voce tare, dimpotrivă, trebuie să ne concentrăm întreaga atenție asupra gândurilor, având mereu gândul că defunctul se află în fața noastră. Este ceea ce numim lectura făcută morților. Nu avem nevoie de o carte. Gândurile nu trebuie să fie abstracte, dar trebuie neapărat să ne concentrăm intens pe fiecare gând. Așa trebuie făcută lectura pentru cei morți. Putem merge chiar mai departe, deși aceasta este deja mai dificil: dacă am împărtășit o viziune comună asupra lumii sau gânduri comune asupra unui subiect al existenței cu un mort cu care înainte eram legați personal, se poate face lectură și unui suflet care nu ne este atât de apropiat. Aceasta se face în felul următor. Când îi adresăm gânduri călduroase, el poate treptat să devină atent la prezența noastră. Poate fi deci foarte util să facem lectură și morților care ne sunt mai puțin familiari. Această lectură se poate face în orice moment. Am fost întrebat deja de multe ori care este cea mai potrivită oră pentru acest gen de lecturi. Această lectură este în întregime independentă de oră. Esențialul este să aprofundăm gândurile. Lectura superficială nu oferă nimic. Trebuie să fim atenți la fiecare cuvânt, ca și cum l-am recita lăuntric. Atunci morții iau parte la lectură. De altfel ar fi fals să credem că această lectură nu este profitabilă decât pentru aceia care s-au apropiat aici de știința spirituală. Nu este așa.
Acum câtva timp, poate mai puțin de un an, unul dintre prietenii noștri și soția lui erau neliniștiți în fiecare noapte. Simțeau o neliniște. Cum tatăl acestui prieten decedase recent, primul lui gând a fost că tatăl său voia ceva de la el și i se adresa ca suflet. După ce m-a consultat în această privință, s-a dovedit că tatăl său, care în timpul vieții nu voise să știe nimic despre știința spirituală, simțea după moarte cea mai mare dorință să cunoască această știință. Când fiul și soția sa au început să citească pentru el seria de conferințe pe care le ținusem la Kassel despre Evanghelia lui Ioan, sufletul acestui prieten a fost foarte mulțumit și eliberat de neplăcerile resimțite la puțin timp după deces. În cazul prezentat este remarcabil și faptul că sufletul defunctului era cel al unui predicator care își apărase întotdeauna în fața oamenilor punctul său de vedere religios, dar nu și-a putut găsi liniștea, după moarte, decât prin faptul că i-a fost dată posibilitatea să participe la lectura expunerilor științei spirituale asupra Evangheliei lui Ioan. Aceasta ne arată că nu e neapărat necesar ca aceia pe care vrem să-i ajutăm după moarte să fi fost antroposofi în timpul vieții, deși aceștia din urmă vor profita mai mult de această lectură.
În fața unor astfel de lucruri învățăm să dezvoltăm alte gânduri decât cele obișnuite față de sufletul omenesc. Sufletele umane sunt mult mai complicate decât se crede în general. Ceea ce se desfășoară în deplină conștiență nu este în realitate decât o mică parte din viața sufletului. Multe evenimente se desfășoară în profunzimile subconștiente ale sufletului; omul bănuiește ceva despre asta, dar nu știe decât foarte puțin în conștiența sa clară de veghe. În profunzimile subconștiente ale vieții, adeseori se desfășoară contrarul a ceea ce omul crede și gândește în conștiența sa superioară. Un caz foarte frecvent este cel în care un membru al familiei se interesează de știința spirituală. Un frate, un bărbat sau o femeie care-i sunt apropiați, manifestă atunci o atitudine de antipatie din ce în ce mai acută împotriva științei spirituale și uneori se supără chiar violent pentru că soțul, fratele sau soția au aderat la această știință. Într-o astfel de familie deseori se dezvoltă multă antipatie împotriva științei spirituale. Cel interesat are atunci mari dificultăți, prin faptul că bunii săi prieteni sau rudele pot ajunge să-și manifeste tot mai mult mânia. Când examinăm aceste suflete, descoperim adesea că în profunzimile lor subconștiente se dezvoltă o dorință arzătoare de a cunoaște știința spirituală. Uneori un astfel de suflet resimte o dorință de a se familiariza cu știința spirituală chiar mai intensă decât în cazul conștienței superioare a celui care participă asiduu la reuniunile consacrate studiului științei spirituale. Însă moartea îndepărtează învelișul care acoperă subconștientul și echilibrează într-un mod uimitor astfel de situații. În viață vedem nu arareori persoane care se arată insensibile la ceea ce există în subconștient. Există efectiv suflete care doresc mult să cunoască știința spirituală, dar se zăpăcesc și atacă această știință, sfârșind prin a o evita. Își sufocă dorința și se abandonează iluziilor lor. După moarte, această dorință se manifestă cu o mare intensitate, mai ales la aceia care în cursul vieții s-au împotrivit cu furie științei spirituale. Constatăm adesea că, după moarte, ei simt cea mai mare simpatie față de ea. Din această cauză, vă spun: nu neglijați să faceți lectură morților care, în timpul vieții pe Pământ, au combătut știința spirituală. Acesta ar fi poate prilejul de a le face un serviciu imens.
În acest context apare următoarea întrebare: cum putem ști dacă decedatul poate cu adevărat să ajungă la cele citite? Fără clarvedere este greu să știm asta, deși cultivând amintirea celui mort ne simțim treptat surprinși de următorul sentiment: mortul ascultă. Nu vom fi lipsiți de acest sentiment decât dacă suntem neatenți și dacă nu veghem asupra căldurii caracteristice ce se răspândește adesea în timpul acestei lecturi. Putem dobândi realmente acest sentiment. Dacă nu ajungem la acest sentiment trebuie să știm că în atitudinea noastră față de lumea spirituală trebuie aplicată o regulă, și că e bine să o respectăm și în cazul care ne interesează. Această regulă este că în timpul lecturii făcute celui mort, îi facem oricum acestuia un serviciu, dacă ne ascultă. Dacă nu ne aude, noi ne facem în primul rând datoria și poate că, în final, o să ne audă; de altfel câștigăm prin faptul că ne interesăm de ideile care constituie întotdeauna o hrană pentru cei morți. Oricare ar fi situația, nimic nu e pierdut. Dar practica a confirmat faptul că mulți morți ascultă lectura care li se face, și că în acest fel îi ajutăm enorm pe cei cărora le transmitem în acest mod partea accesibilă în ziua de azi din știința spirituală.
Putem deci spera că zidul care-i desparte pe cei vii de cei morți va dispărea treptat prin răspândirea științei spirituale în lume. Va fi cu adevărat un minunat succes al științei spirituale – chiar dacă poate părea paradoxal – să constate în viitor că oamenii vor ști și practic, nu numai teoretic, că această trecere prin poarta morții și viețuire printre cei morți se reduce în fond la o simplă transformare a viețuirilor noastre. Putem chiar să dăm morților ocazia să participe la experiențele pe care le facem noi în timpul existenței fizice. Ne-am face o idee falsă despre viața dintre moarte și o nouă naștere dacă ne-am întreba: la ce servește lectura făcută morților? Nu știu ei din proprie experiență ce pot citi aici pe Pământ cei vii, nu o știu ei mai bine decât cei vii? Această întrebare nu poate fi pusă decât de către aceia care nu sunt în măsură să judece genul de experiență ce poate fi făcut în lumea spirituală. Vedeți dumneavoastră, se poate foarte bine trăi în lumea fizică fără ca prin aceasta să ajungem și la cunoașterea ei. Când nu suntem în stare să judecăm un fapt anume, nu ajungem la cunoașterea lumii fizice. Animalele trăiesc împreună cu noi în plan fizic, și totuși ele nu știu ceea ce știm noi despre lume. Faptul că un mort trăiește în lumea spirituală nu îi și asigură cunoașterea acesteia, chiar dacă o percepe. Ceea ce știința spirituală ne oferă drept cunoaștere nu ne este accesibil decât aici pe Pământ, ea nu poate fi dobândită decât aici, și nu în lumea spirituală. Dacă cei aflați în lumea spirituală vor să atingă această cunoaștere, trebuie să o primească de la cei care o experimentează prin ei înșiși pe Pământ. Și unul dintre secretele esențiale ale lumii spirituale este acela de a ști că putem foarte bie să locuim în lumea spirituală și să o percepem, dar cunoașterea ei nu se dobândește decât pe Pământ.
Vedeți dumneavoastră, dragi prieteni, trebuie să vă încredințez unele lucruri despre lumea spirituală, care vor fi expuse mai pe larg mâine, din alte puncte de vedere. Este vorba despre o problemă asupra căreia, în general, nu există o idee justă. Când omul trăiește în lumea spirituală, între moarte și o nouă naștere, dorințele sale vizează lumea noastră fizică aproape la fel cum dorințele omului fizic aspiră spre lumea spirituală. Ceea ce trebuie să aștepte omul, în timpul călătoriei sale dintre moarte și o nouă naștere, de la cel care trăiește încă pe Pământ, se referă la tot ceea ce acesta din urmă îi poate arăta și transmite din ceea ce se dobândește doar pe Pământ. Nu din întâmplare a fost conceput Pământul în lăuntrul ordinii spirituale a universului. El a fost creat pentru a se putea forma ceea ce este posibil numai pe Pământ. Cunoașterea lumii spirituale, deci ceea ce depășește simpla percepție a lumilor spirituale, nu este posibilă decât pe Pământ. Am spus deja că ființele lumii spirituale sunt incapabile să citească din cărțile noastre; vreau să mai adaug: cunoașterea spirituală care trăiește în noi este, pentru entitățile spirituale, ca și pentru propriile noastre suflete după moarte, echivalentul a ceea ce aici pe Pământ sunt pentru noi cărțile și orice altceva care ne permite să ajungem la o cunoaștere a lumii. Numai că aceste cărți, pe care le constituim noi pentru cei morți, sunt cărți vii. Pătrundeți-vă bine cu acest adevăr: este de datoria noastră să facem lectură morților. Cărțile pe care le citim sunt mai răbdătoare decât noi și nu își înghit nici o literă în timp ce le citim. Dimpotrivă, noi îi lipsim adeseori pe cei morți de lectură. Asta se întâmplă ori de câte ori nu ne interesăm decât de gânduri materialiste, pentru că acestea sunt invizibile în lumea spirituală. Acesta este răspunsul pe care trebuie să-l dăm acelora care se întreabă dacă morții nu pot să afle și singuri ceea ce le putem oferi noi. Nu o pot face, căci știința spirituală nu se dobândește decât pe Pământ; de aici trebuie ea dusă în lumea spirituală.
Când pătrundem în lumile spirituale și experimentăm întru câtva viața care domnește acolo, suntem confruntați cu condiții foarte diferite de cele ale vieții fizice pe Pământ. Iată de ce este așa de greu să exprimăm cu ajutorul gândurilor și limbajului uman condițiile care domnesc în lumile spirituale. Din acest motiv, descrierile concrete pe care le putem face despre aceste condiții pot să pară uneori ciudate. Pentru a exemplifica, aș putea lua exemplul sufletului unui defunct cu ajutorul căruia am reușit să descifrez anumite aspecte ale lumii spirituale. Acest suflet dispunea de cunoștințe despre pictorul Leonardo da Vinci, mai ales despre celebra sa frescă de la Milano. Când observăm cu un astfel de suflet un fapt spiritual, el ne poate face atenți la detalii pe care uneori nici clarvederea nu le poate găsi în cronica Akasha. Dar sufletul care se găsește în lumea spirituală ne poate îndrepta atenția. Însă el nu o poate face decât dacă suntem în stare să înțelegem ceea ce ne indică. Atunci putem descoperi lucruri ciudate. Să presupunem că examinăm, cu un astfel de suflet, modul în care a creat Leonardo da Vinci celebra sa Cină de Taină din Milano. Ceea ce a rămas, constituie mai degrabă niște pete de culoare. Dar în cronica Akasha îl putem vedea pe Leonardo muncind, și putem vedea, chiar dacă nu e ușor, cum arăta acest tablou. Când întreprindem această cercetare cu ajutorul unui suflet neîncarnat, dar care are unele legături cu Leonardo da Vinci și cu opera lui picturală, constatăm că acest suflet ne poate arăta unele detalii. El mi-a permis să înțeleg cum apăreau în acest tablou chipul lui Christos și cel al lui Iuda. Dar trebuie să înțelegeți că acest suflet n-ar putea să arate nimic dacă, în momentul în care o face, sufletul celui care cercetează n-ar fi atins înțelegerea necesară. Sufletul are nevoie de această înțelegere. Iar din momentul în care sufletul cercetătorului aflat în lumea fizică ajunge la înțelegere, și sufletul începe la rândul său să înțeleagă ceea ce până atunci nu era pentru el decât percepție. Iată de ce, după ce realizăm împreună cu acest suflet experiența pe care numai astfel o putem avea, el spune întru câtva: tu m-ai condus spre acest tablou, și acum simt nevoia să-l contemplu împreună cu tine. Acestea sunt – exprimate simbolic – cuvintele pe care acest suflet le adresează celui viu care simte dorința de a studia acest tablou. Trecem apoi prin diferite experiențe, dar vine un moment în care brusc acest suflet nu mai este prezent, sau ne spune că trebuie să plece. În cazul pe care vi l-am relatat, el a spus: Dacă până în prezent sufletul lui Leonardo da Vinci a privit cu bunăvoință înspre noi, acum el nu mai vrea să continuăm această cercetare.
Evocând acestea doresc să vă descriu un aspect foarte important al vieții spirituale. Așa cum în viața fizică știm întotdeauna ce observăm; vedem un trandafir, o masă, ș.a.m.d., tot așa, în lumea spirituală știm totdeauna că suntem percepuți de o ființă sau alta. Parcurgând lumea spirituală, avem fără încetare sentimentul: acum te privesc aceste ființe. În timp ce în viața fizică avem conștiența că trecem prin lume, pe care o percepem, în lumea spirituală avem trăirea faptului că suntem percepuți de o ființă și de alta. Ne simțim expuși în permanență privirilor care, cu acest prilej, ne incită să întreprindem ceva. Când știm că o privire binevoitoare sau nu se fixează asupra noastră pentru ca să facem ceva sau să renunțăm la a face ceva, acționăm sau ne abținem. Așa cum luăm o floare pe care, văzând-o, ne place, tot astfel întreprindem ceva în lumea spirituală pentru că aceasta place unei ființe, pentru că privește acest fapt cu bunăvoință, sau renunțăm la acțiune pentru că nu putem suporta privirea care se îndreaptă asupra acestei acțiuni. Este un fapt cu care trebuie să ne obișnuim. În lumea cealaltă avem impresia că suntem văzuți așa cum aici avem impresia că vedem. Dincolo este vorba de o atitudine oarecum pasivă pentru ceea ce este activ aici, așa cum este activ acolo ceea ce aici este pasiv. Vedeți deci că trebuie să dezvoltăm concepte cu totul diferite dacă vrem să înțelegem corect descrierile despre lumea spirituală. Înțelegeți acum cât de dificil este să transpunem în limbajul omenesc obișnuit ceea ce dorim să transmitem privitor la ceea ce se întâmplă în lumea spirituală. Este deci evident că pentru multe subiecte trebuie să creăm în prealabil înțelegerea necesară.
Aș vrea să vă mai atrag atenția asupra unui lucru. Ne-am putea întreba de ce scrierile de știință spirituală nu ne prezintă decât aspecte foarte generale a ceea ce se petrece în lumea spirituală imediat după moarte, a ceea ce se petrece în kamaloka, în țara spiritelor, și de ce această știință ne oferă atât de puține descrieri ale diferitelor viziuni care apar clarvederii. S-ar putea crede că este mai ușor să observăm un mort anume decât ceea ce se petrece în general după moarte. Dar lucrurile nu stau așa. Pentru a vă arăta cum stau lucrurile, aș dori să recurg la o comparație. Pentru autenticul clarvăzător este mai ușor să aibă o viziune asupra marilor relații, precum sunt trecerea sufletului prin poarta morții, trecerea prin kamaloka și urcarea sa în devachan, decât o experiență oarecare de detaliu prin care trece un suflet individual. La fel se întâmplă în plan fizic, unde ceea ce se află sub influența marilor mișcări cerești este mai ușor de cunoscut decât ceea ce se desfășoară neregulat în legătură cu aceste mișcări cerești. Nimeni dintre dumneavoastră nu va avea dificultăți să prezică faptul că Soarele va răsări mâine dimineața și va apune seara. Cred că toată lumea știe asta. Dar va fi mai dificil să spunem ce vreme va fi mâine. La fel se întâmplă și în clarvedere. Relațiile pe care le dezvăluim cu privire la lumea spirituală trebuie comparate cu ceea ce cunoaștem despre mișcarea de ansamblu a aștrilor. Aceasta se revelează mai întâi conștienței clarvăzătoare. Se poate întotdeauna conta pe faptul că, în ansamblu, evenimentele se desfășoară în acest mod. Dimpotrivă, diversele evenimente ale vieții dintre moarte și o nouă naștere pot fi comparate cu variațiile climaterice de pe Pământ. Desigur, ele răspund unor legi anume, dar le discernem mai greu, căci nu putem ști cum e vremea în fiecare loc. Aceasta este realitatea. Este greu să știm aici cum e vremea la Berlin, dar putem ști ușor care este poziția Soarelui și a Lunii față de acest oraș. Este mai dificil să urmărim viața unui suflet după moarte decât traseul general al sufletelor. Este necesară o dezvoltare specială a darului clarvederii pentru urmărirea unui suflet individual. Începutul just constă în a ne însuși mai întâi o cunoaștere a condițiilor generale; și abia la sfârșit dobândim, supunându-ne unei discipline, ceea ce la început pare mai ușor. Se poate întâmpla să vedem ce se întâmplă în kamaloka și în devachan, și totuși să avem mari dificultăți în a vedea ce oră arată ceasul din buzunar. Lucrurile lumii fizice sunt cele mai greu accesibile clarvăzătorului. Este exact invers când ne angajăm pe drumul cunoașterii lumilor superioare. În acest domeniu pot interveni erori, pentru că există întotdeauna o clarvedere naturală care niciodată nu e sigură; ea e deseori expusă erorilor, dar poate exista de mult, fără ca privirea clarvederii să fie deschisă relațiilor de ansamblu descrise de știința spirituală; acestea din urmă sunt mai ușor accesibile clarvăzătorului format prin educare.
Iată ce am vrut să vă spun astăzi despre lumile spirituale. Mâine ne vom continua reflecțiile și le vom aprofunda.
