Ultima oară când m-am aflat aici printre dumneavoastră am putut să vă expun, în două consideraţiuni [Nota 7], câte ceva despre viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. Pe atunci am ales punctul de vedere necesar pentru a cuprinde cu privirea întreaga importanţă şi însemnătate a cunoaşterii vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, deoarece puterile şi entităţile cu care intră omul în contact acolo pătrund şi în viaţa noastră care se desfăşoară între naştere şi moarte.
Astăzi va fi vorba, pentru început, despre unele lucruri care ne pot aduce înaintea ochilor marea misiune a concepţiei antroposofice despre lume, rezultată din întregul caracter al prezentei noastre epoci de cultură. Noi ne aflăm într-adevăr – am accentuat adesea acest lucru şi am vorbit amănunţit despre aceasta – într-o perioadă importantă a evoluţiei Pământului, şi eu am accentuat adesea că, dacă printr-o considerare superficială a evoluţiei omenirii pe Pământ adesea câte o epocă este numită epocă de tranziţie, atunci, dintr-un anumit punct de vedere, nu trebuie să numim epoca noastră epocă de tranziţie, ci epocă plină de importanţă pentru întreaga evoluţie a omenirii.
Un prim punct de vedere pe care vreau să vi-l expun astăzi este cel pe care l-am menţionat deja adesea, anume că antroposofia, despre care ştim că trebuie să se integreze în viaţa culturală a oamenilor prin necesitatea evoluţiei terestre, că această antroposofie, chiar dacă rezultatele ei nu pot fi verificate decât de sufletul exersat al cercetătorului spiritual, poate fi totuşi înţeleasă de orice suflet omenesc care o vrea, cu condiţia să se raporteze imparţial la ea.
La aceste afirmaţii se poate obiecta imediat: Da, dar există prea puţini oameni care să aibă o asemenea conştienţă încât să le apară adevărate cele despre care vorbeşte antroposofia. Şi majoritatea oamenilor consideră cele ce provin din ştiinţa şi cercetarea spiritului drept fantezie şi visătorie, dacă nu chiar – după cum am auzit chiar ieri [Nota 8] – drept una dintre cele şapte secte de perdiţie.
Ce se află, de fapt, în fondul lucrurilor? În faţa realităţii că există o mulţime extrem de mare de oameni ai prezentului care spun: Da, noi nu putem înţelege antroposofia, ea ne apare mai degrabă drept fantasmagorie – se poate totuşi face afirmaţia că acest adevăr care este înţeles de prea puţini poate fi totuşi recunoscut de un spirit omenesc nepărtinitor.
Am expus în conferinţa publică de ieri mijloacele prin care se poate ajunge la cunoştinţele suprasensibile, precum şi faptul că anumite puteri ale sufletului pot fi eliberate de intervenţia lor în corporalitate. Am menţionat cum pot fi eliberate forţele gândirii, vorbirii şi voinţei, cum se pot emancipa ele de corporalitate, astfel încât să poată acţiona numai în sufletesc, în sufletesc-spiritual, şi că ele sunt puterile ce se pot constitui tocmai prin meditaţie, concentrare şi contemplare, şi care pătrund în lumile suprasensibile. Toate puterile care dau capacitatea de pătrundere în lumile suprasensibile provin din faptul că omul îşi poate desprinde sufletul de toate cele cu care este legat în corporalitate. Aşadar, în puterile de cunoaştere cu care pot fi cercetate lumile suprasensibile avem de-a face cu forţe sufleteşti eliberate de trup.
Or, în viaţa de toate zilele există o forţă sufletească ce conţine deja în sine, într-un anumit fel, ceea ce ne străduim să obţinem la celelalte forţe sufleteşti prin cercetarea spirituală, şi această forţă sufletească este cea a gândirii, aşa cum se manifestă ea în raţiunea obişnuită, nepărtinitoare, sănătoasă a omului. Anume, această forţă obişnuită a gândirii, în anumite circumstanţe, se poate prezenta deja fără a fi dezvoltată în continuare drept independentă de trup. Această gândire are următoarea caracteristică. Această gândire, pe care fiecare suflet omenesc de astăzi o poate avea în sine ca pe o forţă, are oarecum două capete, este un cap de Ianus. Această gândire este fie dependentă de creier, aducând în conştiență drept gânduri numai ceea ce se desfăşoară în crier şi sistemul nervos, caz în care ea este mai mult pasivă, fiind o gândire care vrea să se sprijine pe instrumentul creierului, sau există posibilitatea ca ea – fără vreo meditaţie –, numai prin strădanie lăuntrică, să poată deveni conştientă de sine însăşi, de adevărata sa entitate, să se poată desprinde de suportul creierului, şi atunci este o gândire mai activă.
Amândouă sunt aspecte ale gândirii omeneşti sănătoase, aşa cum o poate avea astăzi orice suflet. Gândirea se află în orice suflet, dar ea poate fi folosită în două maniere. În primul rând, omul se poate fortifica pe sine însuşi, poate imprima în sine însuşi gânduri. În acest caz, gândirea în activitatea ei este de aşa natură încât vine în întâmpinarea a toate, chiar a celor mai îndrăznețe afirmaţii ale ştiinţei spiritului. Dar dacă această gândire nu vrea să se fortifice, nu vrea să se cuprindă în activitatea sa, atunci ea trebuie să se sprijine pe instrumentul gândirii, pe creier, şi atunci produce într-adevăr numai gânduri care pot fi cuprinse doar cu instrumentul creierului, şi atunci omul nu gândeşte activ, ci pasiv.
Această împărţire în gânditori activi şi pasivi este poate mai importantă decât orice altă distincție care se face – chiar dacă nu pentru prezentul nemijlocit, ci pentru viitor. Aceia care cultivă în ei o formă de gândire autonomă, liberă lăuntric, cei care pot gândi activ vor fi aduşi prin chiar impulsul acestei gândiri la cercetarea spirituală. Cei care nu vor să gândească activ, ci numai în dependență de creier, vor spune că cercetarea antroposofică este fantasmagorie, pentru că ei nu au nicio noțiune despre ceea ce poate fi cuprins în gândirea liberă, pentru că vor să se dăruiască instrumentului creierului. Astfel încât se poate afirma că ei nu vor să gândească în sine, ci vor numai să lase să se gândească în locul lor.
Şi tocmai din acest punct de vedere raportarea faţă de concepţia antroposofică despre lume este astăzi, în fond, o problemă a atitudinii lăuntrice, a fortificării şi cultivării lăuntrice a gândirii, sau a comodității şi leneviei lăuntrice. Gândirea care vrea să fie activă, care vrea să se fortifice lăuntric, înțelege rezultatele ştiinţei spiritului. Pe când gândirea care vrea să se servească de cârje, de instrumentul care aduce gândurile la conştiență prin imaginea oglindită de creier, este comodă, voind doar să se lase gândită, iar aceasta va trebui să respingă din comoditate cercetarea antroposofică. Toate filosofiile şi toate scrierile ce se răspândesc în lume având aparent un caracter ştiinţific şi spiritual, şi care afirmă că nu se înţelege ceea ce poate aduce cercetarea antroposofică, toate acestea se bazează pe o comoditate pentru început inconştientă, dar adânc ancorată înăuntrul gândirii omeneşti, care nu vrea să devină activă ci vrea să rămână pasivă. Căci apartenența la concepția antroposofică despre lume nu poate fi comodă.
În fond, acesta este adevărul despre aceste lucruri. Și dacă veţi ajunge în adunări care nu se mai numesc astăzi materialiste, care se numesc poate moniste şi care se exprimă despre „fanteziile” ştiinţei spiritului, trebuie să ştiţi că la baza acestora se află altceva decât ceea ce se exprimă în ele. Şi anume, la bază se află incapacitatea de a progresa până la gândirea activă, se află aroganţa – deoarece oamenii nu vor să-şi încordeze puterile pentru a ajunge la gândirea activă – de a face din comoditatea gândirii pasive principiul superior al cercetării omeneşti.
Comoditatea în folosirea puterilor sufleteşti duce uneori chiar în viaţa obişnuită la ceva ce poate fi adesea observat. Atunci când cineva vrea să asculte un discurs sau altul şi este prea comod pentru a urmări cu atenție expunerile, el adoarme, şi doarme în loc să afle ceea ce era de fapt în intenția sa să afle, sau eventual chiar ceea ce nu era în intenţia sa să afle. Și cu un asemenea somn faţă de impulsurile necesare pentru evoluţia omenirii avem de-a face în cazul tuturor acelora care nu vor, în prezent şi în viitorul apropiat, să-şi încordeze puterile înspre o gândire activă. Se trece ca dormind pe lângă ceea ce este cel mai important lucru. Căci chiar dacă aceşti oameni nu vor să ştie nimic despre aceasta, dincolo de tot ceea ce se desfăşoară în lumea noastră senzorială se află puteri esenţiale suprasensibile, procese suprasensibile. Şi chiar dacă o parte din omenire preferă să doarmă faţă de realitatea ce se petrece, procesele suprasensibile tot se desfăşoară. Iar în epoca noastră actuală avem de-a face cu procese suprasensibile importante! Şi toate procesele sensibile nu sunt decât manifestările exterioare ale proceselor suprasensibile. Şi dacă privim, ca să spunem aşa, prin vălul în care ne apar toate procesele sensibile ale epocii noastre ajungem, dincolo de acest văl, la procesele suprasensibile. Şi pentru a caracteriza aceste procese suprasensibile, care sunt tocmai acum foarte importante, ne vom aminti că orice viaţă din Univers se bazează pe o evoluţie ascendentă.
Dacă urmărim calea evolutivă a omului, vom găsi primii săi germeni în vechea perioadă saturniană. Îl regăsim apoi, întrețesut de un nou element, în vechea perioadă solară, îl găsim configurat şi mai mult în vechea perioadă lunară, şi prevăzut cu cel de-al patrulea element, cu Eul, în perioada pământeană. Şi mai ştim că puterile sufleteşti ale omului vor prelua în perioada jupiteriană o asemenea configuraţie, încât ea va fi comparabilă cu entităţile ierarhiei îngerilor.
Însă aşa cum omul progresează şi avansează în evoluţia sa, tot aşa progresează şi celelalte entităţi ale ierarhiilor de la trepte inferioare la trepte mai înalte. Nu numai ierarhia omului este supusă unei asemenea evoluţii ascendente, ci şi ierarhiile aflate deasupra omului.
Să considerăm printre aceste ierarhii pe cea care se află cu două trepte deasupra omului, ierarhia arhanghelilor. Am spus deja ieri că, în general, în anumite cercuri nu se ia în nume de rău dacă se vorbeşte despre spirit. Dar dacă se ajunge la clase, ordine, fiinţe individuale, aşa cum se procedează pentru plante, animale şi alte domenii în cadrul ştiinţelor naturii, atunci omul cultivat de astăzi o ia în nume de rău. Cu toate acestea, trebuie să procedăm ca atare, dacă vrem să avem de-a face în mod concret cu lumea spirituală.
Dacă veţi reciți ciclul de conferinţe pe care l-am ţinut la Kristiania [Nota 9] despre evoluţia sufletelor câtorva popoare veţi vedea că evoluţia popoarelor este legată de ierarhia arhanghelilor. Epocile succesive sunt supuse puterilor originare, arhailor, Spiritelor personalităţii.
Dacă vom lua cele mai importante entităţi din rândul arhanghelilor, vom întâlni nume pe care le putem folosi ca pe alte nume: Rafael, Gabriel, Mihael etc.
Putem denumi aceste entităţi cu astfel de nume pentru că numele nu este câtuşi de puţin esenţialul. Noi le denumim aşa, la fel cum denumim şi alte lucruri cu alte nume. Aceste entităţi joacă un anumit rol în ceea ce descoperim drept realităţi ale evoluţiei suprasensibile. Dar evoluţia noastră sensibilă este dependentă de această evoluţie suprasensibilă.
Din punct de vedere spiritual-ştiinţific putem face diferenţe nete între entităţile individuale ale ierarhiei arhanghelilor. Nu în sens pur şi simplu abstract, prin etichetarea lor cu nume, ci le putem diferenţia în sensul de a vedea că impulsurile principale de cultură, care au existat din punct de vedere exterior în lumea senzorială într-o zonă a Pământului, de exemplu în primele secole creştine, au provenit de la o altă entitate decât cea care a dominat, de pildă, principalele impulsuri de cultură la popoarele conducătoare din secolele al XII-lea şi al XIII-lea sau cele care predomină în actuala noastră perioadă de cultură.
Să rămânem pentru moment la ceea ce priveşte etapa noastră culturală. În această privinţă, putem diferenţia cu claritate caracterul acelei epoci care a început prin secolele XV–XVI, care îşi extrage pecetea distinctivă din apariţia noilor ştiinţe ale naturii şi care a adus ştiinţele naturii la acea măreţie care ne întâmpină în secolul al XIX-lea şi pe care nu o putem admira suficient.
Când cuprindem cu privirea aceste secole de activitate a ştiinţelor naturii a întregii omeniri, trebuie să spunem că ea a fost desfăşurată de anumite popoare care au fost conduse din lumile suprasensibile de o anumită fiinţă din ierarhia arhanghelilor, şi că această fiinţă se diferenţiază net de fiinţa care conduce actualmente, din lumea suprasensibilă, perioada de cultură spirituală ce începe acum. Dacă vrem să indicăm numele obişnuite în Occident pentru aceste entităţi conducătoare din ierarhia arhanghelilor, putem spune că de la începutul cronologiei noastre au fost diverse entităţi conducătoare în epocile succesive de cultură. Nu lipsit de modestie, aş vrea să enumăr un şir de entităţi din ierarhia arhanghelilor, aşa cum înşiri numele unor oameni care îşi leagă numele de o anumită activitate pe planul fizic; o serie de entităţi din ierarhia arhanghelilor care au dominat culturile succesive: Orifiel, Anael, Zahariel, Rafael, Samael, Gabriel, Mihael.
Gabriel a fost spiritul conducător în acea perioadă de cultură care s-a încheiat pentru lumea spirituală în ultima treime a secolului al XIX-lea. Căci, de fapt, cu această ultimă treime a secolului al XIX-lea începe şi se va impune tot mai mult o epocă în care pătrund cu totul alte influenţe şi impulsuri din lumea suprasensibilă în cea sensibilă. În timp ce în epoca trecută sufletele omeneşti erau îndreptate cu precădere asupra a ceea ce văd simţurile şi poate înţelege raţiunea, oamenii timpului viitor, care nu vor să doarmă evoluţia progresivă, vor avea de acordat atenţie în special modului în care vor pătrunde înţelepciunea şi cunoştinţele suprasensibile din lumea suprasensibilă în evoluţia terestră sensibilă.
Dacă vrem să caracterizăm lucrurile din punct de vedere exterior, putem spune că în epoca trecută fiinţele suprasensibile au avut suficient de făcut pentru ca inspiraţiile şi intuiţiile ce se puteau revărsa din lumile suprasensibile să fie menţinute pe cât posibil departe de viaţa fizică. Sarcina ierarhiilor era să nu le lase pe acestea să se reverse în suflet.
Începând de acum, puterile suprasensibile vor fi dirijate din lumea suprasensibilă în aşa fel, încât cât mai multe inspiraţii şi intuiţii să se poată revărsa în sufletele omeneşti, astfel încât să se poată ajunge la o cunoaştere a imaginaţiilor, inspiraţiilor şi intuiţiilor în sufletul omenesc. Pe cât de lipsită a fost epoca precedentă de fiinţe inspirate şi de cunoaşterea spiritualului, pe atât de plină de fiinţe inspirate, intuitive, şi de impulsuri de cultură cu adevărat vii va fi perioada următoare.
În urmă cu cincizeci de ani ar fi fost imposibil să comunici oamenilor ceea ce v-am putut spune eu astăzi dumneavoastră, datorită parcursului necesar al evoluţiei lumii, pentru că atunci ar fi fost imposibil să putem coborî aceste lucruri direct din lumile spirituale. Poarta a fost deschisă abia acum. Și aşa cum timpurile scurse au fost cele mai favorabile pentru dezvoltarea raţiunii, tot astfel, perioada următoare va fi cea mai favorabilă pentru dezvoltarea inspiraţiei şi intuiţiei.
Două epoci se află într-un contrast violent: una care era opusă oricărei inspiraţii şi alta în care, deşi forţe puternice vor lupta cu toate mijloacele împotriva oricărei inspiraţii, va exista totuşi posibilitatea de a prelua inspiraţia şi de a face din ea elementul dătător de ton în sufletul omenesc.
Dacă investigăm lucrurile în continuare, vom descoperi că forţele suprasensibile care nu s-au putut revărsa direct în sufletele omeneşti în epoca trecută nu au fost inactive. Ceea ce fiziologia exterioară nu poate constata este totuşi o realitate: în epoca lui Gabriel s-a lucrat asupra lumii sensibile pornind din lumea suprasensibilă. Această activitate s-a realizat pe trupul fizic al omului. În interiorul encefalului s-au constituit în această perioadă structuri fine, care au fost implantate treptat de către contingentul lui Gabriel în generaţiile omeneşti, măsură prin care cei mai mulţi oameni au ajuns să se nască cu creiere având structuri mult mai fine decât era cazul la encefalul oamenilor din secolele al XII-lea şi al XIII-lea.
Aceasta a fost sarcina epocii în care oamenii şi-au îndreptat simţurile asupra fizic-senzorialului, închizându-se faţă de inspiraţii, pentru ca impulsurile lumii suprasensibile să se reverse în corporalitate şi să constituie această structură fină a creierului.
Și această structură va exista tot mai mult la aceia care se simt acum capabili să păşească spre o gândire activă şi spre înţelegerea ştiinţei spiritului. Şi atunci, în epoca noastră, în această epocă la al cărei început ne aflăm noi, puterile suprasensibile nu vor fi folosite pentru a forma structuri în creier, ci se vor revărsa direct în suflete, acţionând prin imaginație şi inspiraţie, se vor revărsa în sufletele omeneşti. Aceasta este domnia lui Mihael.
Diferențiem astfel două entităţi în succesiunea arhanghelilor prin aceea că una dintre ele, Gabriel, care a condus omenirea nemijlocit înaintea epocii noastre, a lucrat la constituirea subtilă a creierului, iar cealaltă, care îşi începe acum activitatea, nu are sarcina să transforme un organ omenesc, ci să implanteze în sufletele omeneşti înţelegere pentru ştiinţa spiritului. În felul acesta diferenţiem între ele entităţile care aparţin ierarhiei arhanghelilor.
Prin aceste două exemple am încercat să pun înaintea dumneavoastră însuşiri oarecum concrete, trăsături de caracter ale acestor două entităţi. Noi nu vrem să ne mulţumim doar cu numele, căci, aşa cum nu cunoaştem nimic despre un om atunci când ştim doar că se numeşte Müller, tot astfel nu vom şti prea multe despre Gabriel atunci când îi cunoaştem doar numele. Dar vom şti ceva despre un om atunci când putem spune despre el că este plin de compasiune sau că a făcut una sau alta. Tot aşa, ştim ceva despre o entitate suprasensibilă atunci când putem spune că a făcut să intre anumite forţe în trupul fizic omenesc, forţe care au determinat anumite structuri în encefal, şi care s-au perpetuat prin ereditate. Şi caracterizăm corect spiritul, entitatea care îi urmează acesteia, atunci când îi indicăm activitatea îndreptată în sensul dobândirii înțelegerii adevărurilor inspirate, intuitive. Mihael nu acționează atât pentru cercetătorul spiritual, pentru inițiatul însuşi, ci pentru aceia care vor să înțeleagă cercetarea spirituală, care vor voi să treacă la gândirea activă, atunci când puterile gândirii active se vor acumula tot mai mult în omenire, în secolele următoare.
Această etapă de tranziție mai este importantă şi în altă privință. Prin ceea ce s-a petrecut, se constituie tot mai mult o omenire care prin organizarea ei este în măsură să privească într-adevăr în decursul încarnărilor viitoare, înapoi la încarnările anterioare, prin amintire. Dar omenirea trebuie să se transpună mai întâi în această situație.
Nu ne putem aminti ceva pe care nu l-am gândit niciodată. Atunci când seara ne scoatem butonii de la manşetă şi îi punem pe negândite undeva, în dimineața următoare nu îi putem găsi, pentru că nu am gândit în momentul acela. Dacă ne formăm gândul să ne imprimăm imaginea locului în care ne punem butonii de la manşetă, în dimineaţa următoare vom merge direct la locul în care i-am pus.
Ceea ce este valabil în viața obişnuită în privința capacităţii de amintire trebuie considerat ca necesar şi pentru orizontul extins asupra vieţilor pământeşti anterioare. Trebuie să ne amintim mai întâi esența cea mai lăuntrică a sufletului nostru, ceea ce trece într-adevăr dintr-o încarnare într-alta din ființa sufletului. Însă pentru aceasta trebuie să fi sesizat mai întâi această esenţă cea mai lăuntrică. Or, aceasta o putem face numai prin educaţie ocultă. Dacă nu ne-am străduit să ne formăm gânduri asupra esenţei sufletului în încarnarea precedentă, nu ne putem aminti de ea, oricât de bine organizaţi am fi. Oamenii vor fi organizaţi în vederea amintirii retrospective, dar ei vor resimţi pentru început această organizare drept boală, drept nervozitate, drept o stare cumplită, dacă nu o pot folosi. Căci ei vor fi organizaţi pentru a-şi putea aminti viețile anterioare, şi nu vor avea ce să-şi amintească. Căci atunci când omul are impresii pe care nu le poate evalua şi organe pe care nu le poate folosi se îmbolnăveşte.
Ne îndreptăm înspre situația ca în următoarele epoci oamenii să poată fi organizaţi în vederea amintirii vieţilor lor anterioare, dar numai aceia care au ce să-şi amintească să şi le poată aminti. Adică cei care şi-au recunoscut prin educație ocultă ființa sufletească omenească în specificul său, ca element component al lumii spirituale. În fiecare viaţă ce urmează unei alteia în care omul şi-a recunoscut sufletul ca fiinţă spirituală se manifestă reamintirea vieţilor anterioare.
Ne aflăm astfel la un important punct de răscruce. A înțelege ştiinţa spiritului nu înseamnă, în fond, nimic altceva decât de a avea un sentiment faţă de acest punct de răscruce din vremea noastră.
Nu toate entităţile care fac parte din ierarhia arhanghelilor sunt identic structurate şi egale în rang. Când vorbim despre ierarhia arhanghelilor se poate spune că ei se succed unii pe alţii la conducerea omenirii, aşa cum am spus. Dar cel mai înalt în rang, ca să spunem aşa, entitatea supremă, este cea care începe să conducă în epoca noastră, este Mihael. El face parte din rândul arhanghelilor, dar este cel mai avansat. Există o evoluţie, şi evoluţia cuprinde toate ființele. Toate fiinţele se află într-o evoluţie ascendentă, şi noi trăim într-o epocă în care Mihael, entitatea supremă având natura de arhanghel, realizează trecerea la natura de arhai. El va ajunge treptat la o poziţie de conducere, va deveni entitate conducătoare, Spirit al timpului, entitate conducătoare pentru întreaga omenire.
Acesta este aspectul cel mai important, aspectul infinit de important al epocii noastre, anume ca noi să înțelegem că ceea ce nu a existat în epocile precedente, ceea ce nu exista pentru întreaga omenire poate exista acum şi trebuie să devină bun al întregii omeniri. Ceea ce se manifesta anterior numai la anumite popoare individuale – adâncirea spirituală – poate deveni acum bun al întregii omeniri.
Și aşa cum indicăm ceea ce se petrece dincolo de lumea senzorială putem indica şi ceea ce se petrece în lumea senzorială ca expresie exterioară a ceea ce tocmai a fost descris: anume faptul că în spatele lumii sensibile se desfăşoară o înălțare a arhanghelului Mihael.
Până acum, omul a putut fi o personalitate; în viitor, el va mai putea fi o personalitate, dar într-un alt mod decât a fost posibil până în epoca noastră. Omul a participat întotdeauna la lumile suprasensibile, cel puţin a putut-o face prin viaţa sa sufletească. Dar nota personală, nuanţa personală pe care a vieţuit-o omul în lumea sensibilă nu a venit de sus în jos, ci de jos în sus, a venit de la Lucifer. Lucifer a creat personalitatea. De aceea, până acum se putea spune:
Omul nu poate pătrunde cu personalitatea sa în lumea suprasensibilă, nu-şi poate introduce personalitatea în lumea spirituală, el trebuie să-şi înăbuşe această personalitate, căci altfel impurifică lumea spirituală.
În viitor, omului îi revine sarcina să-şi lase personalitatea inspirată de sus, astfel încât ea să poată prelua ceea ce urmează să se reverse din lumea spirituală. Personalitatea îşi va primi caracteristica prin ceea ce poate prelua omul drept cunoaştere spirituală, personalitatea va deveni cu totul altceva în vremurile viitoare. Mai înainte, omul era o personalitate prin ceea ce îl îndepărta de spiritual, prin pecetea pe care i-o imprima trupul său. În viitor, el va trebui să fie o personalitate prin ceea ce poate prelua şi prelucra în sine din lumea spirituală.
În trecut, oamenii erau personalităţi prin sângele lor, prin temperamentul lor, prin tot soiul de lucruri venite de jos, şi în aceste personalităţi radiau elemente impersonale din suprasensibil. Prin temperament, prin sânge etc. în viitor omul va putea fi tot mai puţin o personalitate. Dar el va putea fi o personalitate prin participarea sa la lumea suprasensibilă. Ceea ce conţin impulsurile suprasensibile se va revărsa în caracterul omului. Acest lucru va fi produs de impulsul lui Mihael, care dirijează în sufletul omenesc înțelegerea înspre viaţa spirituală. Oamenii care au caracterul unei personalităţi pronunţate vor avea acest caracter şi în viitor, prin faptul că vor putea exprima unul sau altul din aspectele înţelegerii lumii suprasensibile. Alexandrii, Cezarii şi Napoleonii aparţin trecutului. Desigur că în ei se revărsa elementul suprasensibil, dar pronunţata lor coloratură personală au avut-o prin ceea ce au dobândit de jos în sus. Oamenii care sunt personalităţi prin faptul că poartă lumea spirituală în cea sensibilă, oamenii care aduc prin sufletele lor personalitatea în omenire vor fi personalităţile care vor lua locul Alexandrilor, Cezarilor, Napoleonilor. Forţa faptelor umane în viitor va rezulta din tăria impactului spiritual ce se revarsă în aceste fapte omeneşti.
Toate acestea fac parte din esenţa trecerii de la o epocă la alta. Dar caracteristica cea mai importantă a acestei treceri este faptul că trecerea de la epoca lui Gabriel la epoca lui Mihael are loc în actuala noastră perioadă de evoluţie.
Ne putem însuşi o înţelegere a celor spuse astăzi şi prin raţiunea omenească sănătoasă, dacă suntem suficient de lipsiţi de prejudecăţi pentru a putea privi înăuntrul vremii noastre şi a vedea cum cele două posibilităţi au mai existat până în ultima treime a secolului al XIX-lea.
Prima posibilitate este cea de a alcătui o concepţie despre lume pornind de la ştiinţele naturii. Astăzi această modalitate este învechită, întrucâtva depăşită, şi nu mai corespunde spiritului timpului. Oamenii o mai fac totuşi, pentru că ei se încăpățânează să prelungească ceea ce vine din vechime. Spiritul timpului este de a construi concepţia despre lume din inspiraţiile lumii spirituale şi din înțelegerea acestora. Asta trebuie să preluăm ca sentiment în sufletele noastre, şi atunci învăţăm să cunoaştem ce înseamnă concepţia antroposofică despre lume pentru fiecare suflet în parte, şi învăţăm să resimţim ce înseamnă evoluţia pentru omenire. Ne este îngăduit să participăm la ceva plin de însemnătate.
Și acum vreau să vă amintesc ceva pe care l-am inserat în conferinţele ţinute ultima oară aici, în conferinţele privind modificarea funcţiei lui Buddha. Acesta este şi punctul de care vreau să leg următoarele consideraţii de cea de acum.
Aş vrea să închei aprecierile de astăzi cu o întrebare ce se poate ridica în orice suflet, şi care ne va conduce de la elementele pe care le-am prezentat la ceva şi mai important.
Dacă a avut loc o înălțare a lui Mihael, dacă el a devenit spirit conducător al culturii occidentale, cine îi ia locul? Locul nu poate rămâne vacant. Fiecare suflet trebuie să îşi spună: Aşadar şi un înger trebuie să parcurgă o înălțare, o elevare, trebuie să pătrundă în ierarhia arhanghelilor. Cine este acest înger?
Cu această întrebare doresc să închei, pentru a putea face trecerea la nişte consideraţii şi mai importante, care ne vor preocupa poimâine.
Astăzi aş dori să pun în faţa sufletelor dumneavoastră cea mai importantă caracteristică a tranziţiei de la o epocă la alta, anume realitatea că sufletele care îşi dau osteneala pot afla înţelegerea pentru adevărurile suprasensibile. Căci aşa vor puterile cosmice aflate în arierplanul omenirii, puterile care conduc evoluţia omenirii. Și imaginea acestui proces în lumea senzorială este faptul că personalitatea primeşte o cu totul altă nuanţă. Pe când în vremurile trecute personalitatea şi-a primit nuanţa de jos, prin temperament şi sânge, în viitor dătător de ton pentru personalitatea noii epoci va fi elementul înţelegerii spirituale. Acest element va fi dătător de ton.
Este important să înțelegem acest lucru, şi este şi mai important să îl simţim.
Din acest punct, vom trece poimâine la o importantă apreciere ce poate pătrunde în fiecare din sufletele noastre.
