Dintre toate misteriile, Misteriul de pe Golgota este cel mai greu de înțeles, chiar şi de către aceia care sunt avansaţi în cunoaşterea ocultă, iar dintre toate adevărurile cu care omenirea poate intra în relaţie acesta este cel care poate fi cel mai uşor înțeles în mod greşit. Acest lucru este legat de faptul că Misteriul de pe Golgota a fost un eveniment unic în întreaga evoluţie a Pământului, care a constituit un impuls puternic în evoluţia omenirii pe Pământ, şi care nu s-a mai petrecut niciodată anterior în acelaşi mod, şi nu se va repeta niciodată în acelaşi mod. Cu toate acestea, raţiunea umană caută întotdeauna un etalon, o comparaţie prin care pot fi înțelese lucrurile. Dar ceva ce este incomparabil nu poate fi comparat cu altceva, şi va fi greu de înțeles pentru că este un eveniment unic.
Noi ne-am străduit, în cadrul acestei mişcări spiritual-ştiinţifice în care activăm, să caracterizăm acest Misteriu de pe Golgota din diferite puncte de vedere. Dar pentru a descrie acest măreţ eveniment din cadrul evoluţiei omenirii pe Pământ pot fi alese mereu noi puncte de vedere şi pot fi subliniate mereu noi caracteristici.
Vom oferi astăzi un asemenea punct de vedere şi un asemenea aspect, iar atenţia va fi îndreptată în special asupra a ceea ce poate fi numit, într-un anumit sens, înnoirea Misteriului de pe Golgota în vremea noastră, în prezentul ciclu evolutiv al omenirii.
Dacă vrem să înţelegem în profunzime Misteriul de pe Golgota, el nu trebuie considerat ca fiind total separat de evoluţia omenirii, ca eveniment care a durat doar trei ani sau treizeci şi trei de ani, ci trebuie apreciat aşa cum s-a desfăşurat el în cea de-a patra epocă postatlanteeană, în aşa-numita epocă de cultură greco-latină, şi ar mai trebui luat în seamă şi faptul că acest Misteriu de pe Golgota a fost pregătit de-a lungul întregii evoluţii a vechiului popor ebraic. Căci pentru Misteriul de pe Golgota nu a fost extrem de important numai ceea ce s-a petrecut în omenire în răstimpul celei de-a patra epoci postatlanteene, ci îşi are însemnătatea sa deosebită şi ceea ce s-a petrecut de-a lungul întregii vechi culturi ebraice, anume în cultul lui Iehova. Și pentru început este important să înţelegem cine a fost entitatea care s-a revelat în vechea perioadă ebraică sub numele de Iahve sau Iehova.
Omul actual este o fiinţă care, în ceea ce priveşte înţelepciunea şi capacitatea sa de înțelegere, îşi dezvoltă în primul rând intelectul, preferând să înţeleagă lucrurile din punct de vedere intelectual.
Cu toate acestea, în clipa în care se trece pragul dintre lumea sensibilă şi lumile suprasensibile încetează posibilitatea cuprinderii adevărului numai prin intermediul înţelegerii. Înțelegerea umană poate aduce bune servicii pe Pământ, dar în clipa în care pătrundem în lumile suprasensibile ea nu mai este suficientă ca mijloc de a ajunge la cunoaştere – chiar dacă o mai putem considera şi acolo drept un instrument util.
Această înțelegere preferă înainte de toate să facă diferenţe şi are nevoie de o definiţie pentru a înțelege lucrurile. Aceia dintre dumneavoastră care au urmărit conferinţele mele vor fi observat lipsa a aproape oricărei definiţii. Lucrurile realităţii nu pot fi cuprinse în definiţii. Există, desigur, definiţii bune şi rele, definiţii cuprinzătoare şi altele care sunt mai puţin satisfăcătoare. Pentru înţelegerea problemelor Pământului definiţiile sunt necesare. Dar dacă vrem să înţelegem lucrurile ce aparţin realităţii, anume lucrurile care aparţin realităţii suprasensibile, atunci nu se poate lucra cu definiţii. În acest caz trebuie caracterizat, căci este necesară considerarea realităţilor şi entităţilor din toate punctele de vedere.
Definiţiile sunt întotdeauna unilaterale şi amintesc celui care a studiat logica de vechea şcoală greacă a filosofiei, care a încercat cândva să definească ceea ce este un om. Pentru a da o idee despre ceea ce este omul, acolo a fost propusă definiţia următoare: Omul este o fiinţă bipedă, fără pene. În ziua următoare, cineva a adus o găină jumulită de pene şi a spus:Aceasta este o fiinţă bipedă şi nu are pene – în consecinţă, este un om. Această situaţie poate fi amintită atunci când se cere definirea a ceva care este atât de complex şi are sensuri atât de multiple, încât definiţiile sunt insuficiente şi lucrul poate fi doar caracterizat. Dar, pentru a putea diferenţia numeroasele entităţi din lumile suprasensibile, oamenii doresc în primul rând o definiţie. Ei întreabă: Ce este, exact, o asemenea entitate? – Dar cu cât pătrundem mai adânc în lumile suprasensibile cu atât mai mult se întrepătrund entităţile de acolo; ele nu se mai delimitează una de cealaltă, astfel încât este dificil să le diferenţiem între ele.
Şi în primul rând nu ne este îngăduit să pierdem din vedere evoluţia atunci când luăm în considerare numele de Iahve sau Iehova, anume atunci când îl punem în legătură cu numele de Christos. Şi chiar în Noul Testament veţi afla – fapt pe care l-am indicat adesea în cărţile mele – cum Christos s-a revelat prin Iehova, în măsura în care a putut să facă acest lucru înaintea Misteriului de pe Golgota.
Dacă vrem să facem o paralelă între Iehova şi Christos este bine să folosim ca imagine lumina solară şi lumina lunară. Ce este lumina solară, ce este lumina lunară? Ele sunt una şi aceeaşi, şi totuşi foarte diferite. Lumina solară izvorăşte din Soare, prin lumina lunară lumina solară este reflectată de către Lună. În aceeaşi măsură, Christos şi Iehova sunt una. Christos se aseamănă luminii solare, iar Iehova luminii reflectate a lui Christos, în măsura în care el se putea revela Pământului sub numele de Iehova înainte de producerea Misteriului de pe Golgota. Şi atunci când se pune în discuţie o entitate atât de înaltă ca Iehova-Christos trebuie să cercetăm adevărata Sa semnificație în înălţimile sublime ale lumilor suprasensibile. Căci, în realitate, este o aroganţă să te apropii de o asemenea entitate ca Iehova-Christos prin conceptele de toate zilele.
Or, vechii evrei s-au străduit să găsească o ieşire din această dificultate. Gândirea omenească este neputincioasă, dar ea încearcă să-şi facă o idee despre această entitate sublimă. Atenţia nu a fost îndreptată direct asupra lui Iehova – un nume care era considerat inexprimabil în şi pentru sine – ci asupra entităţii care este desemnată în literatura noastră occidentală sub numele de Mihael. Desigur că în acest mod pot lua naştere unele neînţelegeri, dar acestea sunt inevitabile. Cineva poate spune că acest mod de a proceda va trezi din nou prejudecăţile creştinilor, pe când un altul nu va voi să aibă nimic de-a face cu asemenea lucruri. Dar această entitate pe care ne este îngăduit să o numim Mihael şi care aparţine ierarhiei arhanghelilor – oricum am numi-o – există. Şi există multe entităţi asemănătoare, care aparţin aceluiaşi rang. Însă această entitate deosebită, care din punct de vedere esoteric este cunoscută sub numele de Mihael, este atât de sublimă printre tovarăşii săi pe cât este Soarele faţă de planete, de Venus, Mercur, Jupiter, Saturn etc.
El, Mihael, este entitatea cea mai proeminentă şi cea mai importantă din ierarhia arhanghelilor. Vechii evrei îl numeau pe Mihael „chipul lui Dumnezeu”. Aşa cum un om se revelează prin gesturile şi expresia chipului său, tot astfel era înțeles în mitologia celor vechi Iehova prin Mihael. Iehova se vestea iniţiaţilor în maniera că iniţiatul putea cuprinde ceva pe care nu l-ar fi putut înțelege niciodată anterior prin capacitatea sa obişnuită de cuprindere, anume faptul că Mihael era chipul lui Iehova. Vechii evrei spuneau despre Iehova-Mihael: Iehova cel inaccesibil, la care nu se poate ajunge, aşa cum nu poţi ajunge la gândurile unui om, la suferinţele şi grijile lui aflate dincolo de expresia chipului său. Mihael este manifestarea exterioară a lui Iahve sau Iehova, aşa cum recunoşti la un om manifestarea Eului său pe fruntea şi pe chipul lui.
Şi aşa putem spune că Iehova s-a revelat prin Mihael, un arhanghel. Cunoaşterea celui pe care l-am descris drept Iahve nu s-a limitat numai la poporul evreu, ea a fost mult mai răspândită. Şi dacă cercetăm ultimele cinci secole care au precedat era creştină aflăm că în timpul acestei întregi perioade a existat o revelare prin Mihael.
Putem descoperi această revelare într-o altă formă la Platon, Socrate, Aristotel, în filosofia greacă, chiar şi în vechile tragedii greceşti din răstimpul celor cinci secole care au precedat evenimentul de pe Golgota.
Dacă ne străduim, cu ajutorul cunoştinţelor oculte, să iluminăm ceea ce s-a petrecut în realitate, atunci putem spune că entitatea Christos-Iehova este cea care a condus omenirea de-a lungul întregii sale evoluţii. Dar de-a lungul epocilor succesive Christos-Iehova s-a revelat întotdeauna prin diferite entităţi de acelaşi rang cu Mihael. Ca să spunem aşa, El şi-a ales mereu un alt chip cu care s-a îndreptat spre omenire. Şi în funcţie de faptul că a fost aleasă o entitate sau alta din ierarhia arhanghelilor pentru a fi intermediară între Christos, Iehova şi omenire, oamenilor li s-au revelat idei şi concepţii, impulsuri de simţire şi voire etc. foarte diferite. Putem considera întreaga perioadă în care se înscrie oarecum Misteriul de pe Golgota drept epoca lui Mihael şi îl putem considera pe Mihael drept mesagerul lui Iehova.
În acea perioadă care a precedat Misteriul de pe Golgota timp de aproximativ cinci secole şi s-a continuat la câteva decenii după aceea, cultura omenirii a purtat, ca să spunem aşa, pecetea lui Mihael. Prin însuşirile sale, prin puterea sa el a revărsat în omenire ceea ce urma să i se dea în acele momente. Și apoi au venit alte entităţi, care erau tot inspiratori ai omenirii pornind din lumile spirituale, alte entităţi din rangul arhanghelilor.
După cum am menţionat deja, Mihael a fost entitatea cea mai mare, cea mai puternică, cea mai importantă, astfel că o asemenea epocă cum este cea a lui Mihael este întotdeauna cea mai plină de importanţă, sau una dintre cele mai pline de importanţă ce pot apărea în evoluţia omenirii. Căci epocile diferiţilor arhangheli se repetă. Și este o realitate de o mare importanţă faptul că fiecare astfel de entitate din ierarhia arhanghelilor conferă epocii caracterul său fundamental. Ei sunt în principal conducătorii diferitelor popoare, dar prin faptul că toţi devin conducătorii anumitor epoci, şi pentru că au fost conducătorii epocilor scurse, au devenit într-un anumit sens şi conducătorii întregii omeniri.
În ceea ce-l priveşte pe Mihael, a intervenit o modificare în situaţia existentă până la actualul ciclu de evoluţie, căci Mihael însuşi a parcurs o evoluţie. Şi aceasta este de o mare importanţă, căci în conformitate cu cunoaşterea ocultă am păşit de câteva decenii din nou într-o epocă inspirată de aceeaşi entitate care a influențat epoca în care a avut loc Misteriul de pe Golgota. De la sfârşitul secolului al XIX-lea ne este îngăduit să-l vedem din nou pe Mihael drept conducător al nostru.
Dacă vrem să înțelegem acest lucru, trebuie să considerăm Misteriul de pe Golgota dintr-un alt punct de vedere, şi trebuie să ne întrebăm: Care este aspectul cel mai important al acestui Misteriu? Faptul că entitatea pe care o desemnăm cu numele de Christos a trecut în acea perioadă prin Misteriul de pe Golgota şi prin poarta morţii, acesta este lucrul cel mai important! Niciodată, în niciun stadiu al evoluţiei Pământului, nu s-ar putea vorbi despre Misteriul de pe Golgota fără a vedea realitatea trecerii lui Christos prin moarte drept faptul esenţial al acestui Misteriu.
Consideraţi legile naturii. Multe pot fi înțelese prin studiul acestora, şi chiar şi mai multe vor putea fi înțelese în evoluţia ulterioară a Pământului în felul acesta, dar ar trebui să fim nişte simpli visători dacă nu am recunoaşte că înţelegerea vieţii ca atare este un ideal ce poate fi realizat numai prin evoluţie, şi niciodată prin studiul legilor naturii. Desigur, există visători în zilele noastre care cred că prin cunoaşterea ştiinţifică se poate dobândi cu timpul o adevărată înțelegere pentru principiul vieţii; dar niciodată nu va fi aşa. În timpul evoluţiei Pământului se vor mai descoperi prin simţuri încă multe legi, dar principiul vieţii ca atare nu se poate dezvălui lumii niciodată în felul acesta, căci el poate fi cunoscut numai prin intermediul cunoaşterii oculte.
De aceea ne apare nouă viaţa drept ceva care aici pe Pământ este inaccesibil ştiinţei. Şi aşa cum viaţa este inaccesibilă cunoaşterii omeneşti, la fel este inaccesibilă moartea adevăratei cunoaşteri ce se dobândeşte în lumile suprasensibile. Căci în întreg domeniul lumilor suprasensibile nu există moarte. Numai pe Pământ se poate muri, în lumea fizică sau în lumile ce se aseamănă evoluţiei Pământului nostru, şi toate entităţile aflate pe o treaptă ierarhică mai înaltă decât omul nu ştiu nimic despre moarte, căci ele cunosc doar diferite stări de conştienţă. Conştienţa lor poate fi temporar atât de atenuată, încât să fie asemănătoare stării noastre de somn terestru, dar ea se poate trezi din nou din acest somn. În lumea spirituală nu există moarte, acolo nu există decât transformarea conştienţei, şi marea teamă pe care o are omul, teama de moarte, nu poate fi resimţită de cineva în faţa căruia s-a înălţat lumea suprasensibilă după moarte. În clipa în care omul trece prin poarta morţii, starea sa este de o sensibilitate intensă, dar el poate exista fie într-o stare de conştienţă limpede sau într-una mai atenuată, însă ar fi extrem de ciudat dacă ai vrea să-ţi imaginezi că un om aflat în lumea suprasensibilă poate fi mort.
De aceea, moartea nu există pentru fiinţele care aparţin ierarhiilor superioare, cu o singură excepţie, cea a lui Christos. Dar pentru ca o entitate suprasensibilă cum este Christos să poată trece prin poarta morţii, el a trebuit să coboare pe Pământ. Şi asta este importanţa imensă a Misteriului de pe Golgota, faptul că o entitate – care în domeniul său nu ar fi putut afla niciodată moartea în sfera voinţei sale – a trebuit să coboare pe Pământ pentru a face o experienţă proprie omului, anume pentru a face experienţa morţii. În felul acesta s-a constituit acea legătură interioară, acea legătură lăuntrică profundă dintre omenirea de pe Pământ şi Christos, prin faptul că această entitate a trecut prin moarte pentru a împărtăşi destinul oamenilor. După cum am accentuat, această moarte este de cea mai mare importanţă, în special pentru actuala perioadă de evoluţie.
Am discutat adesea ceea ce s-a petrecut atunci cu adevărat pentru evoluţia Pământului nostru. În primul rând, o fiinţă unică în felul său, şi care până atunci a avut o existenţă exclusiv cosmică, s-a unit prin Misteriul de pe Golgota şi prin moartea sa cu evoluţia Pământului. Această fiinţă a intrat în evoluţia Pământului în răstimpul Misteriului de pe Golgota. Mai înainte nu fusese aici. Ea aparţinea doar Cosmosului, dar prin Misteriul de pe Golgota a coborât din Cosmos şi s-a întrupat pe Pământ. Începând de atunci, ea trăieşte pe Pământ, este legată de Pământ în aşa fel încât trăieşte în sufletele oamenilor de pe Pământ şi face împreună cu ei experienţa vieţii de pe Pământ. De aceea, întreaga perioadă de dinaintea Misteriului de pe Golgota a fost doar o pregătire a evoluţiei Pământului. Misteriul de pe Golgota a dat Pământului sensul său.
Când a avut loc Misteriul de pe Golgota, corpul terestru al lui Iisus din Nazaret – după cum ştim din diferite mărturii pe care le avem – a fost predat elementelor Pământului, şi începând din acel timp Christos s-a legat cu sfera spirituală a Pământului, unde trăieşte. După cum am spus deja, este extrem de dificil să descriem Misteriul de pe Golgota, deoarece nu avem niciun element de referinţă cu care să îl putem compara, dar noi vom încerca, cu toate acestea, să ni-l mai apropiem şi dintr-un alt punct de vedere.
După cum ştim, Christos a trăit timp de trei ani după Botezul din Iordan în trupul lui Iisus din Nazaret, ca o fiinţă omenească, printre oamenii Pământului. Putem denumi acest fapt revelaţia terestră a lui Christos într-un trup fizic omenesc. Cum se revelează Christos începând din vremea în care şi-a depus corpul fizic prin Misteriul de pe Golgota?
Desigur, trebuie să ne reprezentăm prin fiinţa lui Christos o fiinţă incomparabil de sublimă, căreia, în ciuda măreţiei sale, i-a fost totuşi posibil să se exprime într-un trup omenesc timp de trei ani după Botezul lui Ioan în Iordan. Dar cum se revelează ea începând din acel timp? Nu într-un trup fizic omenesc, căci acesta a fost predat pământului fizic, şi constituie acum o parte din el. Aceluia care prin studiul ştiinţei oculte a dezvoltat în sine posibilitatea să privească înăuntrul acestor raporturi i se va revela că această ființă poate fi recunoscută într-una din ființele aparținând ierarhiei îngerilor. Aşa cum Salvatorul lumii s-a revelat timp de trei ani după Botezul în Iordan într-un trup omenesc, deşi entitatea lui Christos era de o măreție sublimă, tot astfel se revelează ea începând din acel timp, în mod direct, ca ființă îngerească, ca ființă spirituală aflată pe o treaptă mai sus decât ființele omeneşti. Ca atare, a putut fi mereu găsită de către aceia care erau clarvăzători, şi ea a fost ca atare mereu legată de evoluție. Şi pe cât este de adevărat că Christos, pe când era încorporat în trupul lui Iisus din Nazaret, era mai mult decât un om, tot aşa, ființa lui Christos este mai mult decât un înger. Acestea sunt doar înfățişările Sale exterioare. Dar din faptul pe care l-am descris, că o entitate atât de sublimă a coborât din lumile spirituale şi a locuit timp de trei ani într-un trup omenesc, se exprimă şi cealaltă realitate, anume că această fiinţă a progresat cu o treaptă în evoluţia sa în acest răstimp.
Atunci când o astfel de ființă îndeplineşte o astfel de faptă, preluând o formă omenească sau angelică, face un pas înainte. Şi în felul acesta am indicat progresul în evoluție realizat de entitatea Christos-Iehova, în sensul că acum Christos a ajuns într-o stare în care se revelează prin sine însuşi nu ca ființă omenească, nici prin reflectarea Sa, prin lumina Sa reflectată, deci nu prin numele lui Iehova, ci direct, prin sine însuşi. Şi aceasta este cea mai mare deosebire față de toate învăţăturile şi toată înțelepciunea care au intervenit în evoluția Pământului începând de la Misteriul de pe Golgota, anume că prin venirea spiritului lui Mihael pe Pământ, prin inspirațiile acestuia, omenirea a putut începe să înțeleagă ce înseamnă impulsul lui Christos şi Misteriul de pe Golgota. Dar pe vremea aceea Mihael era doar mesagerul lui Iehova, oglindirea strălucirii lui Christos, pe atunci el nu era încă mesagerul lui Christos însuşi.
Mihael a inspirat omenirea de-a lungul mai multor secole, aproximativ cinci sute de ani înaintea Misteriului de pe Golgota, ca şi în vechile misterii, ale lui Platon etc. Cu toate acestea, curând după ce a avut loc Misteriul de pe Golgota şi Christos s-a unit cu evoluția Pământului influenţa directă a lui Mihael a încetat. În perioada în care au fost scrise acele vechi documente pe care le posedăm sub forma Evangheliilor – după cum am descris în cartea mea Creştinismul ca fapt mistic [Nota 5] – Mihael însuşi nu mai putea inspira omenirea, însă prin tovarăşii săi din sfera arhanghelilor omenirea a fost astfel inspirată încât prin inspirație a fost preluată în mod inconştient multă putere sufletească.
Cei care au scris Evangheliile nu aveau ei înşişi o cunoaştere ocultă limpede, căci inspirația lui Mihael s-a încheiat la scurt timp după desfăşurarea Misteriului de pe Golgota. Ceilalți arhangheli, tovarăşii lui Mihael, nu puteau inspira omenirea în sensul de a-i face inteligibil Misteriul de pe Golgota. Acest lucru explică interpretările divergente ale diverselor doctrine creştine. În aceste doctrine, sau învățături, multe au fost inspirate de către tovarăşii lui Mihael. Ele nu au fost inspirate de către Mihael însuşi ci, în privința inspiraţiilor, acestea se află în acelaşi raport ca planetele față de Soare.
Abia acum, în timpul nostru, există din nou o asemenea influență, o inspirație provenită direct de la Mihael. Această inspirație directă de la Mihael a fost pregătită începând din secolul al XVI-lea. În acea vreme, arhanghelul cel mai apropiat de Mihael, care a dat omenirii inspirațiile care au dus la desăvârşirea ştiințelor naturii din vremea noastră modernă, a fost Gabriel. Ştiințele naturii actuale nu îşi trag inspirațiile de la Mihael, ci de la tovarăşul său Gabriel. Aceste inspirații ştiințifice au tendința de a crea o ştiinţă, o concepție care oferă înțelegere numai pentru lumea materială, şi este legată de creierul fizic.
În cursul ultimelor decenii, Mihael a luat din nou locul inspiratorului ştiinței, şi în următoarele secole Mihael va da lumii ceva care în sens spiritual este la fel de important – ba chiar mai important, pentru că este mai spiritual –, infinit mai important decât ştiința materialistă, care a progresat treaptă cu treaptă începând din secolul al XVI-lea. Tot aşa cum tovarăşul său arhanghel a dăruit cândva lumii ştiinţa, ne va dărui Mihael în viitor cunoaşterea spirituală, la al cărei prim început ne aflăm noi astăzi. Şi aşa cum Mihael a fost trimis ca mesager al lui Iehova – oglindirea lui Christos cu cinci sute de ani înaintea Misteriului de pe Golgota – pentru a da acelei ere pecetea sa, aşa cum era el pe atunci mesagerul lui Iehova, tot astfel a devenit astăzi Mihael, pentru timpul nostru, mesagerul lui Christos însuşi. Şi aşa cum în vechile timpuri ebraice, care au constituit o pregătire directă a Misteriului de pe Golgota, vechii inițiați evrei se puteau întoarce spre Mihael ca revelație exterioară a lui Iahve, sau Iehova, tot aşa ne aflăm noi acum în situația de a ne îndrepta spre Mihael, care din mesagerul lui Iehova a devenit mesagerul lui Christos, pentru a primi de la el, în decursul următoarelor secole, tot mai multă revelație spirituală, care ne va dezvălui tot mai mult Misteriul de pe Golgota. Ceea ce a avut loc în urmă cu două milenii, dar care a putut fi făcut cunoscut lumii doar parțial prin diferitele secte creştine, şi a cărui profunzime poate fi dezvăluită abia în secolul al XX-lea în cazul în care ştiința spiritului, darul lui Mihael, se va afirma, aceasta constituie ceea ce ar trebui să umple inimile noastre cu sentimente infinit de profunde față de spiritualitatea timpului nostru. Vom putea afla că în ultimele decenii s-a deschis o poartă prin care ne poate veni înţelegerea.
Mihael ne poate da o nouă lumină spirituală, pe care o putem considera transformarea acelei lumini care a fost dată prin el pe vremea Misteriului de pe Golgota, iar oamenilor timpului nostru le este îngăduit să se plaseze în această lumină. Dacă putem resimți aceasta, putem înțelege întreaga importanță a noii epoci care începe cu această perioadă a noastră. Putem observa aurora unei revelații spirituale ce urmează să vină în următoarele secole în viața omenirii de pe Pământ. Prin faptul că omenirea a devenit mai liberă decât era înainte, vom fi capabili să progresăm prin propria noastră voință, în aşa fel încât să putem primi această revelație.
Vrem să indicăm acum evenimentul din lumile superioare care a condus la această stare modificată, în această epocă a reînnoirii Misteriului de pe Golgota. Dacă privim înapoi spre acele timpuri, ne amintim ceea ce se va fi revărsat în sufletul nostru prin faptul că a avut loc atunci Botezul lui Ioan în Iordan, când Christos s-a revelat într-o formă umană, vizibilă pe Pământ printre oameni. Şi în continuare vrem să ne umplem sufletele cu gândul că apoi Christos s-a unit în ceea ce priveşte forma Sa exterioară cu ierarhia îngerilor şi trăieşte de atunci invizibil în sfera Pământului.
Să ne amintim cele spuse, în sensul că în lumile invizibile nu există moarte. Prin faptul că a coborât în lumea noastră, Christos a trecut printr-o moarte asemănătoare celei a oamenilor. Când a devenit apoi din nou o entitate pur spirituală, El şi-a păstrat amintirea acestei morți. Dar ca entitate de rangul îngerilor, cum s-a revelat în mod exterior în continuare, El trebuia să experimenteze o atenuare a conştienței.
Prin ceea ce a devenit necesar pentru evoluţia Pământului începând din secolul al XVI-lea, respectiv triumful ştiinței, care a urcat pe culmi tot mai înalte, în întreaga evoluție a omenirii a intrat ceva care este important şi pentru lumile invizibile. Datorită triumfului ştiinţei, în omenire au intervenit sentimente materialiste şi agnostice de o intensitate mai mare decât fusese cazul anterior. Şi mai înainte existaseră tendințe materialiste, dar nu era prezentă această intensitate a materialismului care a devenit preponderentă începând din secolul al XVI-lea. Şi oamenii care treceau prin poarta morţii în lumile spirituale au luat tot mai mult cu ei rezultatul ideilor materialiste de pe Pământ, astfel încât după secolul al XVI-lea au fost purtați dincolo tot mai mulţi germeni de materialism terestru. Aceşti germeni s-au dezvoltat într-un anumit mod.
Deşi Christos s-a încarnat în vechea rasă ebraică, fiind condus acolo la moarte, ființa îngerească ce constituie începând de atunci forma exterioară a lui Christos a suferit în decursul secolului al XIX-lea o stingere a conştienţei, ca rezultat al forțelor materialiste adverse aduse în lumile spirituale de către sufletele omeneşti materialiste trecute prin poarta morţii. Şi apariția lipsei de conştienţă în lumile spirituale, în modul descris, va deveni naştere a conştienței de Christos în sufletele oamenilor de pe Pământ între naştere şi moarte, în secolul al XX-lea. Într-un anumit sens, se poate prezice că începând din secolul al XX-lea ceea ce a pierdut omenirea în privinţa conştienței va renaşte, fără îndoială, pentru privirea clarvăzătoare. La început, doar câteva ființe vor fi capabile să perceapă apariția lui Christos eteric, adică a lui Christos sub înfățişarea unui înger, dar apoi numărul lor va creşte tot mai mult în decursul secolului al XX-lea. De dragul oamenilor s-a petrecut ceva care poate fi numit anihilare a conştienței în lumile nemijlocit învecinate cu lumea noastră pământeană, şi în care Christos a devenit vizibil în răstimpul dintre Misteriul de pe Golgota şi zilele noastre.
S-ar putea spune că pe vremea Misteriului de pe Golgota s-a petrecut, într-un colț prea puțin cunoscut din Palestina, ceva care a fost într-adevăr cel mai mare eveniment care s-a desfăşurat vreodată în întreaga omenire, dar pe care oamenii de atunci l-au remarcat prea puțin. Şi dacă a putut avea loc aşa ceva, cum să te mai miri aflând ceea ce se întâmplă în răstimpul secolului al XIX-lea, atunci când cei care trecuseră prin porțile morţii începând din secolul al XVI s-au opus lui Christos?
„Germenii materialismului terestru”, care au fost purtați într o măsură tot mai mare de către sufletele care au păşit prin poarta morţii şi care au produs un întuneric tot mai mare, au constituit „sfera neagră a materialismului”. Această sferă neagră a fost preluată de către Christos în ființa Sa, în sensul principiului maniheic, pentru a fi transformată. Ea a constituit, în ființa îngerească prin care s-a revelat entitatea lui Christos începând de la Misteriul de pe Golgota, „moartea spirituală prin asfixiere”. Această jertfă a lui Christos din secolul al XIX-lea este comparabilă cu jertfa de pe planul fizic din Misteriul de pe Golgota, şi poate fi desemnată o a doua crucificare a lui Christos în planul eteric.
Această moarte spirituală prin asfixiere, care a provocat suspendarea conştienței acestei ființe îngereşti, este o repetare a Misteriului de pe Golgota în lumile aflate imediat în spatele lumii noastre, pentru a putea avea loc o reînviere a conştienței anterior tăinuite a lui Christos în sufletele oamenilor de pe Pământ. Această reînviere devine privire clarvăzătoare a omenirii în secolul al XX-lea.
În felul acesta, conştiența lui Christos se poate uni cu conştiența terestră a omenirii din secolul al XX-lea, căci moartea conştienței lui Christos în sfera îngerilor în secolul al XIX-lea înseamnă învierea conştienţei lui Christos în sfera Pământului, ceea ce înseamnă că viața lui Christos este resimțită începând din secolul al XX-lea tot mai mult în sufletele oamenilor ca trăire personală directă.
Şi aşa cum puţinii oameni care au putut citi în acele zile semnele timpului au fost capabili să considere Misteriul de pe Golgota în aşa fel încât să poată înțelege cum a coborât această entitate sublimă, măreață, din lumile spirituale pentru a trăi pe Pământ şi pentru a trece prin moarte, pentru ca prin moartea Sa substanța ființei Sale să poată fi încorporată Pământului, tot astfel putem percepe că în anumite lumi aflate imediat în spatele lumii noastre a avut loc un fel de moarte spirituală, o suprimare de conştiență, şi cu aceasta o repetare a Misteriului de pe Golgota, pentru ca să poată avea loc o reînviere a conştienței lui Christos, anterior tăinuită, în sufletele oamenilor de pe Pământ.
Începând de la Misteriul de pe Golgota, mulți oameni pot vesti numele lui Christos, şi începând din acest secol al XX-lea va exista un număr mereu în creştere de oameni care vor putea împărtăşi cunoaşterea entității lui Christos, aşa cum se întâmplă în ştiința spiritului. Aceşti oameni vor putea vorbi despre Christos din propria lor experiență, Îl vor putea vesti. Christos a fost deja crucificat de două ori: o dată fizic, în lumea fizică, la începutul cronologiei noastre, şi a doua oară spiritual în secolul al XIX-lea, în modul descris. S-ar putea spune că omenirea a viețuit în vremea de atunci învierea trupului Său şi că va viețui învierea conştienței Sale începând din secolul al XX-lea.
Ceea ce v-am putut indica în doar câteva cuvinte va pătrunde treptat în sufletele omeneşti, iar intermediarul, mesagerul, va fi Mihael, care este acum trimisul lui Christos. Aşa cum el a condus mai înainte sufletele oamenilor ca ei să poată înțelege cum viaţa sa s-a deplasat din Cer pe Pământ, tot astfel pregăteşte el acum omenirea ca ea să devină capabilă să vieţuiască trecerea conştienței lui Christos din starea inconştientă în starea conştientă. Şi tot aşa cum pe vremea vieţii pământeşti a lui Christos cea mai mare parte a contemporanilor Săi a fost incapabilă să creadă ce eveniment sublim s-a desfăşurat în evoluția Pământului, tot astfel în vremea noastră lumea exterioară se străduie să amplifice puterea materialismului, şi va continua vreme îndelungată să privească cele pe care le-am discutat noi astăzi drept fantezie, visătorie, poate şi drept nebunie. Şi la fel va privi şi acest adevăr despre Mihael, care începe în perioada actuală să-L reveleze din nou pe Christos. Cu toate acestea, mulţi oameni vor recunoaşte ceea ce începe să lumineze acum ca o auroră a dimineții, şi care se va revărsa în secolele viitoare ca un Soare în sufletele omeneşti, căci Mihael poate fi mereu comparat cu un Soare. Şi chiar dacă mulţi oameni nu vor recunoaşte această nouă revelare a lui Mihael, ea se va răspândi cu toate acestea peste omenire.
Acest lucru poate fi spus astăzi despre legătura dintre Misteriul de pe Golgota care s-a produs la începutul cronologiei noastre şi Misteriul de pe Golgota aşa cum poate fi el înțeles astăzi. Să ne însuşim aceste sentimente recunoscând că numai în felul acesta putem deveni cu adevărat discipoli spirituali. Din când în când vor veni alte revelaţii, pentru care trebuie să ne menținem simţurile deschise. Şi nu ar trebui să resimțim că am fi deosebit de egoişti dacă am menţine aceste sentimente exclusiv pentru satisfacția noastră personală? Să simțim mai degrabă că este sarcina noastră serioasă, aşa cum am recunoscut-o prin ştiinţa spiritului, de a ne face instrumente disponibile pentru o astfel de revelație. Şi deşi reprezentăm doar o mică societate în întreaga omenire, care se străduie să înțeleagă acest nou adevăr despre Misteriul de pe Golgota, să cuprindă această nouă revelație a lui Mihael, noi construim o nouă putere, care nu depinde nici în cea mai mică măsură de credința noastră în această revelație, ci numai şi numai de această revelație, de adevărul însuşi.
Şi atunci vom recunoaşte foarte liniştiți că numai câțiva dintre noi sunt pregătiți să explice lumii, în măsura în care ea vrea să asculte, următoarele: Începând de acum, există o nouă revelaţie a lui Christos. Vrem să fim pregătiți să o recunoaştem, şi vrem să facem parte din acel mic cerc ce vrea să ajute ca ea să devină mai mare şi mai durabilă; vrem să construim pe puterea lăuntrică a unei astfel de revelații, astfel încât ea să se poată răspândi în restul omenirii, căci această cunoaştere va deveni treptat bun comun al tuturor.
Aceasta este ceea ce noi numim înţelepciune, şi ceea ce unii pot numi nebunie. Pentru a ne menţine cu fermitate poziţia, este nevoie doar să amintesc astăzi că această vreme actuală este timpul celei de a doua revelări a lui Mihael, şi că unul dintre vechii iniţiați a spus, în timpul primei revelări a lui Mihael, că ceea ce apare adesea oamenilor drept nebunie [Nota 6] este înţelepciune în faţa lui Dumnezeu.
Să încercăm astăzi să ne extragem putere din asemenea sentimente şi dintr-o asemenea cunoaştere spirituală, care în multe privințe poate apărea lumii exterioare drept nebunie. Să prindem curajul de a recunoaşte că ceea ce apare drept nebunie pentru cei care se încred numai în simțuri poate fi pentru noi înţelepciune şi lumină, şi înțelegere limpede a lumilor suprasensibile, spirituale, înspre care vrem să tindem cu întreaga putere a sufletelor noastre şi a convingerii noastre.
