Atunci când percepe fără ajutorul corpului fizic, însă cu ajutorul corpului elementar, cel ce meditează în modul arătat cunoaşte, în afara lui, o lume neştiută de simţuri şi de înţelegerea obişnuită. Dacă am vrea să comparăm această lume cu ceva familiar experienţei noastre, am putea vorbi de lumea amintirilor, a reprezentărilor memoriei. La fel ca amintirile, impresiile suprasensibile ale corpului elementar se ridică din adâncul sufletului nostru. Sufletul care îşi aminteşte ştie că toate reprezentările memoriei se referă la un fapt produs în lumea sensibilă. Reprezentarea suprasensibilă comportă un tratament asemănător. Amintirea care se trezeşte în noi se deosebeşte prin însăşi natura sa de creaţiile imaginaţiei noastre. În această privinţă, lucrurile stau la fel şi cu reprezentarea suprasensibilă. Ea izvorăşte din viaţa sufletului, dar se manifestă ca o experienţă interioară provocată de o realitate exterioară. Orice reprezentare a memoriei evocă un eveniment trecut. Reprezentarea suprasensibilă face dintr-un eveniment care s-a desfăşurat într-un punct oarecare al lumii suprafizice şi la un anumit moment un eveniment interior. Însuşi caracterul său ne permite să-l considerăm ca mesajul unei lumi superioare simţurilor noastre.
Progresele din experienţa spirituală, continuată după metoda pe care o examinăm aici, depind de mai marea sau mai mica energie pe care o folosim pentru fortificarea vieţii sufletului nostru. E posibil ca noi să nu fi putut sesiza la plantă decât un element distinct de forma sa fizică şi superior ei, este, de asemenea, posibil să extindem această cunoaştere la întregul pământ. Ambele aspecte menţionate aparţin aceluiaşi domeniu al experienţei suprasensibile.
Când omul, care a dobândit facultatea de a percepe fără ajutorul corpului său fizic, contemplă o floare, el sesizează în afară de floare o configuraţie fină care o străbate complet. Această configuraţie i se prezintă ca o entitate dinamică, căreia îi atribuie calitatea de a crea planta cu ajutorul forţelor şi a substanţelor fizice şi a punerii în mişcare a sevelor. El poate spune, utilizând o imagine plastică, chiar dacă nu cu totul exactă: „Eu descopăr în plantă un principiu interior care provoacă mişcarea sevelor, aşa cum sufletul meu provoacă mişcarea braţului meu care se ridică şi recunosc că acest principiu este independent de planta pe care o percep simţurile mele. Mă văd din nou obligat să admit că acest principiu exista înaintea plantei fizice”. El e determinat să observe în acest mod planta care creşte, se veştejeşte şi produce seminţe, din care vor apărea plante noi. Structura dinamică suprasensibilă a vegetalului este deosebit de puternică, dacă ne referim la sămânţă. În acest moment organismul ei fizic este invizibil, organismul suprasensibil este, dimpotrivă, complex. El cuprinde toate elementele lumii suprafizice, care lucrează la naşterea şi la creşterea plantei. Dacă observaţia menţionată se face asupra întregului pământ, ea descoperă de asemenea o entitate dinamică, care exista înaintea tuturor elementelor pe care le percep simţurile, iar asupra acestui lucru nu are nici un dubiu.
Urmând această metodă, cel ce meditează reuşeşte să evoce toate forţele suprasensibile care au lucrat odinioară la edificarea pământului. El este îndreptăţit să numească această configuraţie subtilă a planetei sau a pământului corpul său sau entitatea sa eterică ori elementară, exact aşa cum numeşte corp eteric sau elementar corpul de care el însuşi se serveşte pentru a percepe fără ajutorul organismului fizic.
De îndată ce vederea suprasensibilă începe a se dezvolta, ea recunoaşte la anumite obiecte şi anumite fenomene ale lumii simţurilor, dincolo de proprietăţile lor fizice, o esenţă elementară de acest gen. Se va vorbi despre corpul eteric al plantei sau al pământului. Dar aceste forme elementare sunt departe de a fi singurele care se oferă observaţiei superioare. Despre corpul elementar al unei plante vom spune că modelează substanţele şi forţele lumii sensibile şi că se exprimă într-un corp fizic. Dar există alte entităţi, a căror existenţă este pur elementară; ele nu se manifestă într-un corp fizic. În consecinţă, observaţia suprasensibilă nu numai că completează cunoaşterea pe care o avem despre lumea fizică, dar ea ne revelează, în plus, o lume nouă, în sânul căreia obiectele lumii fizice se aseamănă cu sloiurile de gheaţă care plutesc pe apă. Cineva care nu ar vedea apa nu ar considera ca reală decât gheaţa. La fel, cel ce se mulţumeşte cu obiectele pe care i le indică simţurile sale neagă lumea suprasensibilă, lumea fizică neconstituind decât o parte a lumii, aşa cum sloiurile de gheaţă nu sunt decât o parte a masei de lichid pe care ele plutesc.
Or, se va observa că persoanele dotate cu percepţie suprasensibilă se servesc, pentru a descrie viziunile lor, de expresii împrumutate de la senzaţiile fizice. Ele vor spune, de exemplu, vorbind despre corpul elementar al unei fiinţe aparţinând lumii fizice sau celui al unei fiinţe pur elementare, că acesta le apare ca un corp luminos, bine delimitat şi colorat foarte divers. El emite culori, luminează sau scânteiază şi îşi modifică viaţa proprie cu ajutorul acestor fenomene luminoase şi colorate. Ceea ce descrie observatorul în acest fel este, în realitate, complet invizibil şi el este perfect conştient că imaginea luminoasă şi colorată de care se serveşte nu are un alt raport cu realitatea pe care o percepe decât au cu aspectul respectiv însuşi caracterele scrierii de care ne servim, de exemplu, pentru a nota un fapt oarecare. Cu toate acestea, el n-a făcut decât să traducă în mod arbitrar, prin reprezentări sensibile, fenomenul suprasensibil pe care l-a perceput. Cât timp observă acest fenomen, el contemplă în mod real o imagine analoagă aceleia a unei impresii sensibile. Cauza care determină această împrejurare este faptul că el nu este complet eliberat de corpul fizic. Acesta rămâne legat de corpul elementar şi îmbracă experienţa suprasensibilă într-o aparenţă sensibilă; de aceea descrierea pe care o face persoana care percepe o fiinţă elementară îmbracă caracterul unei viziuni sau al unui ansamblu fantezist de impresii sensibile. Descrierea sa, prezentată mai sus, nu este doar traducerea reală a experienţei pe care a făcut-o. Persoana a văzut în mod real ceea ce a descris. Greşeala sa nu constă în faptul că-şi descrie viziunea, ci că o ia drept realitatea pentru care ea nu este decât un simbol. O persoană care nu a văzut culori – un orb din naştere –, care ar dobândi vederea lumii elementare şi care ar vrea să descrie o fiinţă a acestei lumi, nu ar spune niciodată că ea se aseamănă cu un jet de culori. Această persoană s-ar servi de nişte imagini care i-ar fi ei familiare. Dar când ne adresăm unor persoane înzestrate cu vedere fizică trebuie să facem uz de imagini vizuale. Aceste imagini le permit să-şi reprezinte viziunea pe care dorim să le-o comunicăm. Această remarcă nu se aplică numai comunicărilor pe care un clarvăzător le face unui individ care nu este clarvăzător, dar şi comunicărilor clarvăzătorilor între ei (numim clarvăzător omul capabil să perceapă cu ajutorul corpului său eteric).
Corpul pe care îl are omul în lumea fizică îmbracă impresiile suprasensibile în forme sensibile; de aceea în timpul vieţii pământeşti te poţi servi cu succes, pentru a exprima aceste impresii, de imaginile fizice pe care aceste imagini suprasensibile le fac să se nască.
Este vorba de a trezi în sufletul ascultătorului sau al cititorului un sentiment care să fie într-un raport adevărat cu faptul considerat. Imaginile sensibile nu au alt scop decât să provoace acest sentiment. Forma sub care se prezintă aceste imagini le interzice orice realitate posibilă în lumea fizică. Tocmai în aceasta constă caracterul lor deosebit, caracter ce le permite să trezească la cel ce le primeşte nişte experienţe interioare care nu vor avea nici un raport cu lumea simţurilor.
La începutul clarvederii ne va fi greu să ne eliberăm de exprimarea simbolică, dar pe măsură ce această facultate se va dezvolta, vom încerca nevoia de a crea mijloace de exprimare mai libere.
Întotdeauna va fi necesar, în această situaţie, să explicăm mai întâi simbolurile particulare de care ne servim. Cu cât cultura noastră ne va cere mai mult difuzarea cunoştinţelor suprasensibile, cu atât vom simţi mai mult nevoia de a ne servi, pentru a le formula, de mijloace de exprimare împrumutate din viaţa cotidiană.
Experienţele suprasensibile pot apărea brusc şi să ne surprindă. Ele ne dau atunci ocazia să ne instruim asupra lumii superioare, prin experienţa noastră personală, în măsura în care această lume ne face favoarea de a ilumina viaţa noastră interioară. Însă a şti să susciţi clarvederea în mod voit este o facultate superioară. În general, dobândirea ei se datorează perspectivei în dezvoltarea vieţii sufletului. Cu toate acestea, ea depinde foarte mult şi de o oarecare stare de spirit pe care trebuie să ştii să o atingi. Faţă de lumea sensibilă este strict necesară o atitudine calmă şi senină. Această atitudine este tot atât de îndepărtată de dorinţa arzătoare de a dobândi cunoştinţe numeroase şi precise, cât este de îndepărtată indiferenţa faţă de această lume. Aviditatea după cunoaştere are ca efect faptul că ea se răspândeşte ca o ceaţă invizibilă asupra vederii extracorporale. Indiferenţa face ca obiectele suprasensibile să se manifeste într-adevăr, dar ele nu sunt percepute. Această indiferenţă îmbracă câteodată o formă particulară; sunt persoane care doresc cu toată sinceritatea să atingă clarvederea, dar îşi fac o idee preconcepută despre cum trebuie să arate experienţele lor, ca ele să admită că acestea sunt autentice. Pot să survină fenomene de adevărată clarvedere, care vor trece rapid, fără să suscite cel mai mic interes din partea acestor persoane, fiindcă ele nu acceptă ideea că aceste fenomene s-au şi produs.
Când clarvederea este datorată muncii sufletului asupra lui însuşi, vine un moment când acesta îşi zice: „Iată că eu încerc o senzaţie cu totul nouă”. Fenomenul rămâne nedefinit precis, este mai curând un sentiment vag de a nu te mai găsi în faţa lumii sensibile, de a nu mai trăi în ea, dar şi de a nu mai trăi în tine însuţi, aşa cum o faci în stare normală. Viaţa exterioară şi viaţa interioară se confundă, fuzionează într-un sentiment unic, până atunci necunoscut, şi sufletul ştie că acest sentiment nu poate proveni nici din lumea exterioară pe care o percep simţurile, nici din reprezentările obişnuite, cărora le dau naştere simţurile sau pe care le evocă amintirile.
Cel ce meditează percepe apoi un element nou, ieşit dintr-o lume până atunci necunoscută, strecurându-se în starea sa sufletească. El nu reuşeşte să îl definească. Îl presimte, dar nu poate să şi-l reprezinte. Este năpădit de sentimentul că corpul său fizic e obstacolul care îl împiedică să recunoască natura acestui element nou. În acest moment el trebuie să-şi dubleze eforturile interioare şi să-şi continue munca. După un anumit timp se va simţi învingătorul rezistenţei corpului său. Instrumentul fizic al inteligenţei sale nu a fost capabil de a crea decât reprezentări legate de fenomenele lumii sensibile. A fost incapabil să ridice până la nivel de reprezentare revelaţiile lumii suprasensibile, care caută să se apropie de el. Ar fi trebuit să fie modelat în acest scop. În această privinţă omul este ca şi copilul care e înconjurat de lumea sensibilă, dar ale cărui instrumente intelectuale trebuie pregătite prin experienţa în această lume, înainte de a putea să o înţeleagă. Clarvăzătorul face, la început şi într-un mod superior, o muncă analoagă celei a copilului asupra instrumentului inteligenţei sale. El îl dezvoltă cu ajutorul gândurilor sale fortificate şi îl transformă încetul cu încetul, până îl face capabil să extindă la lumea sensibilă facultatea sa de reprezentare. Această acţiune a sufletului asupra corpului este simţită de clarvăzător. Corpul său îi opune la început o rezistenţă violentă, încât îi face impresia unui corp străin pe care l-ar purta în el. Dar corpul se adaptează progresiv la viaţa sufletului şi până la urmă nu mai este un obstacol. Dimpotrivă, lumea suprasensibilă i se descoperă. La fel stau lucrurile şi cu ochiul, pe care noi nu îl percepem, dar căruia îi datorăm perceperea lumii culorilor. Clarvăzătorul trebuie să fi dobândit facultatea de a nu mai simţi corpul înainte ca sufletul său să poată percepe lumea suprasensibilă.
Ca regulă generală, omul care a ajuns prin exercitarea voinţei sale să-şi facă sufletul clarvăzător poate provoca oricând clarvederea, concentrându-şi gândirea asupra unui obiect pe care ştie că este capabil să îl evoce cu o intensitate deosebită. Această concentrare va face să-i apară clarvederea. La început el nu va fi capabil să dirijeze, să conducă viziunea sa. Un obiect oarecare sau un fenomen oarecare suprasensibil i se vor revela fără ca sufletul său să fi fost pregătit să le primească sau ca el să le fi căutat. Cu toate acestea, continuându-şi efortul interior, clarvăzătorul va reuşi să dirijeze după voie observaţia sa spirituală. La fel cum căutăm să chemăm o amintire dispărută, evocând o alta, care-i este înrudită, la fel, clarvăzătorul poate alege ca punct de plecare al căutării sale acel fapt care este îndreptăţit să presupună că e legat de cel pe care ar vrea să îl atingă. Concentrându-şi toată gândirea asupra faptului cunoscut, el reuşeşte adesea ca după un timp mai mult sau mai puţin îndelungat să provoace apariţia fenomenului căutat. Trebuie notat totuşi că, în general, aşteptarea calmă a momentului propice prezintă pentru clarvăzător mari avantaje. El nu trebuie să forţeze nimic. Dacă acea experienţă la care aspiră nu i se prezintă, este preferabil să renunţe la ea, pentru moment, chiar dacă va căuta mai târziu o nouă ocazie ca ea să se producă. Pentru anumite experienţe, aparatul cunoaşterii omeneşti este necesar a se maturiza în mod lent. Cel care nu are răbdarea să aştepte maturizarea lui nu va face decât observaţii eronate sau inexacte.
