Din principiile expuse în cea de a doua meditaţie, şi poate mai mult din meditaţiile următoare, rezultă că metoda interioară care este tratată în prezenta lucrare exclude în mod absolut şi hotărât orice „clarvedere” bazată pe fenomene morbide sau anormale ale organismului fizic. Vizionarii şi mediumurile nu au nimic comun cu această metodă.
Stările de suflet cărora li se dă numele de clarvedere instinctivă rezultă dintr-o constituţie interioară a omului, în comparaţie cu care percepţia sensibilă şi înţelegerea bazată pe ea reprezintă un domeniu mult superior. Prin această percepţie şi această înţelegere trăim mai departe în lumea suprasensibilă, şi depindem mai puţin de corp decât în stările în care o degradare a organismului face să apară în faţa sufletului anumite impresii derivate din fenomene care ar trebui să fie utile corpului, dar au fost patologic abătute de la adevărata lor natură. Ele au condus astfel la nişte reprezentări care nu îşi au baza într-o percepţie exterioară şi nici într-o activitate proprie a voinţei.
Printre activităţile sufletului prezente în conştienţa normală, numai gândirea este cea care se poate elibera de percepţie şi duce o activitate independentă, lipsită de orice dezordine organică. Ceea ce numim clarvedere în prezenta lucrare nu rezidă nici în stările inferioare ale sufletului şi nici în străfundurile organismului, ci, dimpotrivă, în domeniile înalte, care se deschid în faţa gândirii interior iluminate în suflet şi dominată de voinţa individuală. Din această gândire stăpână de sine însăşi sufletul face să izvorască ceea ce noi numim „clarvedere”. Percepţiei clarvăzătoare gândirea îi serveşte de model. Ceea ce este descris în meditaţii sub formă de clarvedere se deosebeşte în mod radical de simpla gândire. Percepţia clarvăzătoare este o activitate care conduce omul la experienţe cu un caracter cosmic, la care simpla gândire nu ar putea ajunge, însă viaţa pe care sufletul o desfăşoară în această clarvedere nu este nicidecum alta decât cea care îi este caracteristică în gândire. Cu aceeaşi conştienţă clară pe care sufletul o trăieşte în lumea gândurilor, el trebuie să trăiască şi în contemplările şi iluminările sale.
Relaţiile sufletului cu aceste contemplări sunt, la drept vorbind, cu totul altele decât atunci când el are de-a face cu simple gânduri. Deşi raporturile, în suflet, dintre o contemplare clarvăzătoare şi realitatea corespunzătoare se aseamănă cu raporturile unei amintiri obişnuite cu experienţa pe care o evocă, în contemplarea menţionată se află totuşi acest caracter esenţial, anume că pe timpul cât ea este activă forţa amintirii încetează de a se exercita în suflet.
Când ne-am format în suflet o simplă reprezentare, suntem oricând stăpâni să o rechemăm sau nu, chiar dacă ea este pur imaginară; dimpotrivă, ceea ce am perceput prin clarvedere se şterge din conştienţă chiar în momentul în care încetează percepţia clarvăzătoare, mai puţin în cazul când forţei de percepere i se adaugă, printr-o dezvoltare interioară, facultatea de a reproduce în suflet după voinţă condiţiile necesare percepţiei clarvăzătoare. Ne amintim de aceste condiţii şi astfel putem reînnoi percepţia, dar nu ne putem aminti imediat de percepţia însăşi. Oricine a ajuns la o intuiţie necesară acestor lucruri găseşte în această intuiţie un mijloc de a verifica realitatea fenomenelor care corespund percepţiei clarvăzătoare. Aşa cum ne amintim de o senzaţie sau de o experienţă, dar prin amintire nu reînviem conţinutul senzaţiei sau al experienţei în cauză, la fel, ceea ce rămâne din contemplarea clarvăzătoare în amintire nu mai este obiectul contemplării înseşi. Se poate, de asemenea, recunoaşte că, la fel ca percepţia sensibilă, contemplarea nu este o simplă iluzie. Există o realitate care îi serveşte de bază, iar spiritele care sunt insuficient familiarizate cu legile clarvederii şi care judecă după prejudecăţile lor cad în această privinţă într-o greşeală: ele cred că fenomenele care se produc în conştienţa clarvăzătoare se pot sprijini pe un joc al imaginaţiei sau pe o ţesătură de reprezentări emanate din profunzimile sufletului, ca nişte amintiri obscure. Cei care judecă lucrurile astfel nu stiu că o conştientă cu adevărat clarvăzătoare nu se aplică decât la stările sufletului care niciodată nu pot izvorî din profunzimile organismului şi a căror caracteristică este de a se sustrage acţiunii memoriei.
O altă particularitate a clarvederii este faptul că ea se deosebeşte de viaţa interioară normală prin câteva caracteristici deosebite. În conştienţa comună exerciţiul şi obişnuinta joacă un rol deosebit de mare. Oricine repetă des o activitate interioară dobândeşte prin aceasta posibilitatea a se achita de ea tot mai bine. Cum ar fi posibil progresul în viaţă şi în artă, cum ar fi posibilă instruirea, dacă această posibilitate de perfecţionare nu s-ar putea dobândi prin exerciţiu? Nimic asemănător nu există în asimilarea cunostinţelor datorate clarvederii. Cel ce face o experienţă în lumile superioare nu devine prin aceasta mai priceput în a o face şi a doua oară. Dimpotrivă, datorită faptului că a realizat o dată această experienţă, ea se îndepărtează de el, caută într-un anumit fel să-i scape, şi el trebuie să recurgă la o activitate a sufletului care să-i permită să dispună de o forţă mai puternică pentru experienţa a doua decât pentru prima experienţă. În această lege se află o sursă de amare decepţii pentru începători. Prin exerciţiile efectuate în sensul indicaţiilor din prezenta lucrare, se ajunge relativ uşor la experienţele suprasensibile. Ne bucurăm atunci de progresul realizat, dar constatăm curând că experienţele nu se mai repetă. Ne simţim sufletul gol în faţa suprasensibilului. Este important să ne pătrundem de adevărul următor: aceleaşi eforturi care au produs prima oară un rezultat nu mai sunt suficiente a doua oară; sunt necesare eforturi mai energice, adesea cu totul diferite.
Trebuie să ne pătrundem de ideea că legile lumii superioare sunt în multe cazuri diferite de legile fizice, chiar complet contrare; cu toate acestea nu trebuie trasă concluzia că dobândim cunoasterea lumilor suprasensibile făcând contrarul a ceea ce facem pentru dobândirea cunoaşterii sensibile; pentru a şti cum merg lucrurile, fiecare caz trebuie studiat în mod individual.
O a treia caracteristică a experienţei suprasensibile este faptul că viziunile nu devin clare în faţa conştienţei decât un interval de timp abia perceptibil. Se poate spune că în momentul în care apar au şi plecat deja. Ca urmare, trebuie o prezenţă de spirit şi o atenţie extrem de prompte pentru a le remarca. În absenţa acestor calităţi, în zadar avem viziuni, nu scoatem din ele nici o ştiinţă. Aceasta este cauza pentru care existenţa lumii suprasensibile este negată de majoritatea oamenilor. Experienţa suprasensibilă este în realitate mult mai răspândită decât se crede de obicei. Raporturile omului cu lumea spirituală sunt un fenomen general, dar facultatea de a transforma aceste raporturi în cunoştinţe, prin promptitudinea atenţiei, este o însuşire dificil de dobândit. În viaţa zilnică ne putem pregăti pentru aceasta, obişnuindu-ne să trecem imediat la acţiune după o examinare rapidă a unei situaţii. Cel care, dimpotrivă, în împrejurările vieţii, îşi schimbă mereu hotărârea şi îşi pierde timpul întrebându-se: „Trebuie sau nu trebuie să fac?” se pregăteşte cât se poate de necorespunzător pentru observarea lumii spirituale. Dacă prezenţa de spirit este dezvoltată în viaţă, ea se transferă în activităţile clarvăzătoare, unde este de primă necesitate.
Dacă însuşirile necesare clarvederii ar exista în om în mod obişnuit, acesta ar fi incapabil să-şi îndeplinească misiunea sa pământească. El nu se poate ridica la clarvedere fără să-şi facă rău, decât dacă îşi dezvoltă calităţile corespunzătoare, plecând de la o viaţă cu totul sănătoasă în realitatea sensibilă. Cel ce crede că se apropie de lumile superioare îndepărtându-se de viaţa normală, prin originalităţi bizare, este în cea mai completă eroare. Clarvederea este, în raport cu activităţile sănătoase ale conştienţei obişnuite, în aceleaşi raporturi ca şi această conştienţă obişnuită fată de starea de somn cu vise. Aşa cum un somn nesănătos uzează şi înăbuşe conştienţa normală, nici o clarvedere sănătoasă nu s-ar putea întemeia pe o atitudine interioară potrivnică vieţii practice. Cu cât omul este mai bine ancorat în existenţa fizică, cu atât se achită mai bine de îndatoririle sale intelectuale, sentimentale, morale şi sociale, şi, de asemenea, cu atât mai uşor se dezvoltă în el facultăţile clarvederii.
Din această clarvedere sănătoasă au luat naştere meditaţiile precedente. Orice fenomene vizionare, imaginare şi morbide sunt excluse din drumul descris de noi şi care duce la o adevărată pătrundere în lumea superioară.
