O rază de lumină ce poate acționa într-adevăr luminând cade pe asemenea priviri retrospective ca aceea pe care am prezentat-o ieri, atunci când cuprindem cu privirea pentru început oarecum partea negativă a lucrurilor, anume atunci când ne întrebăm, așa cum am făcut-o, în fond, adesea: Care sunt într-un sens mai profund impulsurile care au adus omenirea în prezent la evenimente atât de catastrofale și care sunt cele care – ceea ce este și mai important – au adus-o într-o anumită stare catastrofală, așa cum apare ea la lumina zilei absolut limpede în relațiile existente? – Numai că, desigur, omul nu-și va putea îndrepta întotdeauna imediat privirea asupra bazelor mai profunde ale evenimentelor timpului. Mai întâi își va îndrepta privirea, aș spune, asupra stratului mai superficial al evenimentelor. Va putea descrie una sau alta, și în orice caz va avea dreptate. Este ceva ce trebuie totdeauna luat în considerare atunci când e să se pornească în mod serios de la considerații spiritual-științifice. Astfel de considerații spiritual-științifice nu vor să spună că altfel omul nu are niciodată dreptate. Dar ele vor să indice în prezent că nu este suficient să se rămână la un anumit strat superficial al examinării lumii, ci că este necesar să se pătrundă mai profund în raporturi. În această direcție nu vom spune astăzi nimic absolut nou, dar vom aminti unele lucruri care sunt potrivite – dacă omul le pune înaintea sufletului său ca pe o anumită perspectivă a Anului Nou – să abordeze în mod corect această perspectivă, care se află dinaintea noastră într-un mod zguduitor în multe privințe.
Dumneavoastră vă amintiți cum eu am expus zilele acestea, că dintre cele mai importante aspecte ale cunoașterii în prezent face parte acela că omenirea se află așa-zicând în fața unei noi revelații. Este acea revelație ce urmează să se înfăptuiască – și într-o anumită privință chiar se înfăptuiește – prin Spiritele personalității, care, dacă vrem să ne exprimăm astfel, se înalță la demnitatea de Creatori, în timp ce noi, în mersul devenirii omenirii de până acum, am putut privi drept Creatori doar acele Spirite care sunt numite în Biblie Elohimi, și pe care noi le numim Spirite ale formei. Ceva creator va apărea, așadar, în cadrul a ceea ce poate observa omul la urmărirea lumii exterioare.
Acum, în anumite condiții ale naturii omenești se află faptul că, pentru început omul se împotrivește recunoașterii unui asemenea element spiritual ce intervine. Anume, omul nu vrea să consimtă în prezent la o asemenea intervenție a elementului spiritual. Trebuie să diferențiem două aspecte, tocmai dacă vrem să cuprindem cu privirea această nouă revelație prezentă. Pentru ca să mă înțelegeți mai limpede, trebuie să vă spun următoarele.
Celebrul cardinal Newman [Nota 1], atunci când a fost hirotonisit la Roma, a spus niște cuvinte ciudate. La hirotonisirea sa, el a spus că nu vede o altă salvare pentru Biserică decât o nouă revelație. De atunci au trecut decenii și în lume s-au spus diverse lucruri, pe ici și pe colo, în privința acestei concepții ciudate a cardinalului Newman. Dar dacă privim înspre ceea ce s-a spus în această privință din partea Bisericii sau din acele părți care sunt înrudite cu confesiunile religioase, peste tot a existat indicația că nu ar trebui să se vorbească despre o nouă revelație, că ar trebui mai degrabă să se rămână la vechea revelație. Și în primul rând, dacă ar fi ceva necesar, ar fi numai să se înțeleagă vechea revelație mai bine decât s-a făcut până acum.
În aceste obiecții care s-au adus din toate părțile posibile afirmației cardinalului, care avea, așadar, o intuiție în privința venirii pe neașteptate a unei noi revelații, se vede cum se opune omenirea unei asemenea revelații. Acum, după cum am spus, trebuie diferențiate două aspecte. Prin aceea că oamenii se împotrivesc să primească o asemenea revelație, desigur că nu se anulează din lume faptul că această revelație vine. Această revelație se revarsă ca un nou val spiritual prin procesul în care este omul încadrat. Omul nu poate respinge de pe Pământ acest val. El se revarsă peste Pământ. Acesta este un fapt.
Așadar aș spune că, de un timp, în special de la începutul secolului al XX-lea – sau, mai limpede spus, cam de prin anul 1899 – ne aflăm, ca oameni ce se perindă prin lume, în cadrul unui nou val al vieții spirituale, care se varsă în cealaltă viață a omenirii. Și în ziua de azi un cercetător al lumii spirituale este doar un om care recunoaște aceasta, adică un om ce remarcă faptul că a intervenit așa ceva în viața omenirii. Acesta este un fapt.
Celălalt fapt este tocmai acela că oamenii – în conformitate cu starea lor actuală – au nevoie de o anumită recăpătare a curajului, au nevoie de o anumită activitate pentru a observa că un asemenea val se revarsă în viață. În felul acesta a putut interveni aspectul esențial că, pe de o parte, acest val s-a revărsat într-adevăr în viață și este aici, dar că, pe de altă parte, oamenii nu vor să-l observe. Ei se împotrivesc acestui fapt. Nu este îngăduit să considerați în mod abstract acest lucru. Căci centrele, oarecum punctele centrale în care se descarcă acest val, asemănător curentului electric în coeror la telegrafia fără fir (coeror = dispozitiv de recepționare a undelor electromagnetice la telegrafia fără fir – n. tr.), coerorii în acest domeniu sunt totuși suflete omenești. Și nu vă amăgiți în această privință: lucrurile stau așa încât, atât timp cât trăiesc oamenii pe Pământ, pur și simplu prin aceea că sunt oameni ai secolului al XX-lea, sunt aparate de preluare a ceea ce se revarsă în viață în modul descris. Omul se poate împotrivi să accepte aceasta cu conștiența sa, dar el nu poate împiedica faptul ca sufletul său să preia totuși această izbitură a valului, pentru că izbitura valului este în el.
Or tocmai acest fapt trebuie examinat mai amănunțit. Trebuie să ne punem problema diverselor premise, pe care le putem face acum, după ce am pregătit aceste considerații de-a lungul săptămânilor trecute. Trebuie să ne întrebăm: Care este cea mai importantă capacitate a sufletului omenesc în epoca noastră? Aceasta este intelectualitatea. Și dacă se accentuează mereu, și pe bună dreptate, că omul trebuie să-și dezvolte și alte forțe sufletești, nu numai facultatea de a înțelege, de a raționa, această accentuare este acum atât de intensă pentru că omul simte că această capacitate este capacitatea propriu-zisă a epocii, și pentru că facultatea de a înțelege vrea să irumpă peste om, el nu trebuie să lase celelalte capacități să se atrofieze. Tocmai pentru că facultatea de a înțelege joacă un rol așa de important în epoca sufletului conștienței, tocmai de aceea se accentuează în ziua de azi atât de des că nu trebuie ca omul să lase sentimentul, senzația să se atrofieze, ceea ce este deosebit de important tocmai în acest caz în care este evident că intelectul joacă un rol atât de mare.
Acum trebuie să ne facem o reprezentare limpede asupra acestui intelect. Eu am vorbit despre acest intelect din cele mai diferite puncte de vedere. Vă amintiți poate că eu nu am omis să vă împărtășesc nici în conferințele publice ceea ce este necesar în privința intelectualismului timpului prezent. Am vorbit, de exemplu, despre faptul că în interpretarea noastră natural-științifică a lumii, care de fapt a cuprins toate cercurile – orice om gândește astăzi în mod natural-științific, chiar dacă nu știe chiar nimic despre științele naturii – avem ceva care se servește în special de capacitatea de a înțelege. Și dacă se experimentează, dacă se observă, experimentele sau rezultatele experimentelor, observațiile sunt prelucrate cu intelectul. Tocmai în concepția natural-științifică despre lume, cu care menirea s-a obișnuit atât în prezent, din ale cărui puncte de vedere ar dori să examineze, de exemplu, și viața socială, tocmai în această concepție natural-științifică domnește și urzește acest intelect. Dar cum urzește el? Eu am dezbătut adesea în conferințele publice problema. Ce fel de imagine despre lume se dobândește, de fapt, prin concepția despre lume natural-științifică? La urma-urmelor, se vede totuși că ceea ce-și poate omul reprezenta despre lume prin obișnuințele de gândire uzuale natural-științifice nu este realitatea, ci o fantomă sau o sumă de fantome, chiar și atomii noștri și tot ceea ce-și reprezintă oamenii în lumea atomilor. Dar și oamenii care sunt mai pozitiviști, care nu acordă o mare valoare teoriei atomice, ca Poincaré sau Avenarius sau Mach [Nota 2], își reprezintă natura în așa fel încât în reprezentările lor în care intervine natura nu au ceva real, ci o fantomă a naturii. Acest lucru este legat cu ceea ce am spus aici cu câteva zile în urmă: anume că lumea conceptuală în care trăim în ziua de azi în epoca sufletului conștienței nu conține realități, ci numai imagini, imagini oglindite. Și omul dobândește deja extraordinar de mult dacă nu rămâne legat de superstiții, dacă, atunci când citește o carte de științe ale naturii sau ascultă o dezbatere natural-științifică, i se povestește despre o realitate. Dacă omul devine conștient de ceea ce i se împărtășește, aceasta este de fapt doar o imagine, un fel de fantomă a realității. Dar ceea ce trăiește în astfel de reprezentări, care de fapt sunt doar imagini fantomatice, care nu se unesc cu realitatea așa cum o fac gândurile despre metamorfoză ale lui Goethe, sunt de fapt totuși extrem de îndrăgite, într-un anumit sens, în ziua de azi. Și oamenii ar dori să prindă realitatea în această țesătură fantomatică. Toți acei oameni care vorbesc în ziua de azi despre concepția monistă despre lume și altele asemănătoare, sau întemeiază altfel concepția pozitivistă despre lume, cred de fapt cu o superstiție ciudată în anvergura acestei urzeli fantomatice. Ei cred că ar putea extrage din ceea ce le oferă actuala concepție natural-științifică o imagine a realității, ceea ce tocmai că nu pot face. Așadar oamenii îndrăgesc această natură fantomatică a imaginii despre lume pe care și-o pot face deja în conformitate cu treapta actuală de evoluție a omului. Iar faptul că pe de o parte omul își iubește lumea de reprezentări, dar că, pe de altă parte, această lume de reprezentări oferă totuși numai imagini, domină astăzi sufletele. Iar sufletele care sunt dominate în acest mod de viața lor de reprezentări sunt cele ce se împotrivesc pătrunderii acestui val spiritual, care este realitate, și care nu poate fi „captat” de către simpla urzeală fantomatică a reprezentărilor dezvoltate pe baza științelor naturii. Te descurci cu aceste lucruri numai dacă ți-e absolut limpede că acest mod de reprezentare natural-științific îi pregătește pe oameni în a respinge spiritualul pozitiv care intervine în lume. Și de aceea se împotrivesc aceștia, se opun cu vehemență valului despre care am spus că vine și se răspândește și că acesta totuși trăiește în sufletele oamenilor.
Așa se află în omul actual, tocmai în oamenii dătători de ton, ceva care nu vrea să cuprindă acest val; aici este ceva din izbitura acestui val, dar în același timp în conștiența lor se află ceva care nu vrea să cuprindă acest val. Schema omului actual se poate prezenta adesea, prin aceea că se spune: Dacă acesta este omul, aici este un strat al sufletului, aici un al doilea strat al sufletului. Aici, sus, în acest strat (vezi desenul, II), este conștiența, conștiența actuală, educată în special natural-științific. Dar valul despre care vorbesc eu, trece prin celălalt strat (roșu). Acum ar fi vorba ca o conștiență să nu se preocupe pur și simplu de ceea ce devine urzeală fantomatică, ci ca această conștiență să lase să curgă în sine ceea ce se află aici, jos, să preia în sine ceea ce se află aici, jos.
Dacă reflectați asupra acestor lucruri veți găsi ceva care este tocmai în ziua de azi de o importanță extraordinară pentru înțelegerea stării sufletești. Căci noi nu am fi avut parte de această cumplită catastrofă a războiului sau, mai degrabă, de expresia beligerantă a acestei catastrofe – catastrofa ce domnește în omenire este configurată diferit, ea are aspecte diferite; războiul despre care am vorbit este doar un aspect –, acest aspect al războiului, al acestei catastrofe, ceea ce a bântuit cu precădere în ultimii patru ani și jumătate, dacă nu ar fi existat această realitate sufletească. Trebuie să privim drept în ochi această realitate sufletească, dacă vrem să o înțelegem. Anume, trebuie să ne întrebăm: Cum este, de fapt, cu acest val care merge așa?
Acesta este un val, o undă care, pentru început, se află sub suprafața celor asupra cărora suntem atenți în mod obișnuit. Putem întreba: Ce trăiește de fapt în acest val, în care se deplasează tocmai Spiritele personalității? – Desigur că în el trăiesc Spiritele personalității, care vor să se reveleze în calitate de noi creatori, dar mai trăiește și altceva în acest val. Căci, vedeți dumneavoastră, vă puteți reprezenta pur și simplu o mare pe care merg vapoare; pe aceste vapoare pot fi cele mai diferite personalități, care se deplasează pe aceste valuri: ele reprezintă pentru noi imaginea Spiritelor personalității. Dar și valurile sunt aici, și ele reprezintă ceva. În mare avem oarecum simplul element al apei, dar care își poate avea deja toanele sale. Dar în acest val spiritual despre care vorbesc eu, se prezintă altceva. Ceea ce inundă sufletele, ceea ce lovește cu adevărat în suflete este luptă, este un război mondial, care se desfășoară oarecum dincolo de scena lumii actuale. În acest război mondial este întrețesut omul. Perceperea Spiritelor personalității despre care vorbesc eu nu este în nici un caz una, aș spune, foarte comodă pentru cercetătorul spiritual, un lucru comod. Ea nu trebuie în nici un caz descrisă în sensul că i s-ar putea spune omului aproximativ următoarele: Eu fac din tine un văzător spiritual, pentru că aceasta îți conferă o fericire imensă, pentru că aici poți de-a dreptul pluti în concepția spirituală. Asta ar voi majoritatea oamenilor. Ei ar voi să li se dea ca un fel de băutură răcoritoare, atunci când e să intre în lumea spirituală. Ei se retrag speriați din situația de a nu primi o băutură răcoritoare, ceva despre care să poată spune: Mă simt atât de confortabil, de comod. Or nu poate fi vorba despre asta în ziua de azi, ci în ziua de azi se pune problema ca omul să se simtă într-adevăr străbătut de o luptă ce se desfășoară în spatele culiselor lumii, o luptă care trebuie să se desfășoare pentru că este încadrată cu necesitate în evoluția lumii, așa cum trebuie să fie.
Se pot da diferite indicii ce caracterizează această evoluție a lumii, așa cum trebuie ea să fie. Vreau să menționez unul singur. În vremurile vechi, precreștine – această situație s-a redus înspre perioada în care a avut loc Misteriul de pe Golgota –, pentru întreaga lume păgână era aproape de la sine-înțeles că sufletele care erau atente aveau impresii despre faptul că există vieți pământești repetate. Această viață din trecut era cu totul altfel decât au oamenii tendința să și-o reprezinte în ziua de azi. Nu-i așa, în ziua de azi oamenii care au o educație școlară se diferențiază de cei care nu o au. În vremurile mai vechi se diferențiau oamenii care puteau fi atenți la viețile pământești repetate și cei care nu erau atenți la acestea. Însă aceasta s-a retras, și eu am vorbit adesea despre faptul că a fost tocmai sarcina creștinismului să lase să se retragă pentru un timp acest val evolutiv care trezește în om conștiența vieților pământești repetate. Atunci când spui așa ceva, te expui de obicei la tot felul de neînțelegeri. Apar contradicții pe care ai dori și poți să le înlături atunci când vorbești exhaustiv. Eu am spus aceasta din nou undeva și imediat mi-a scris cineva dacă eu nu știu că și în Biblie se vorbește despre reîncarnare. Desigur că în lucrările mele găsiți indicații unde se vorbește despre aceasta în Biblie, acest lucru este de la sine-înțeles. Dar nu se pune problema dacă printr-o interpretare extinsă poate fi vorba de reîncarnare în Biblie. Întreaga constituție a Bibliei este totuși așa că reîncarnarea nu este ceva evident în cadrul Bibliei, nu este ceva care să fie evident. Lucrurile stau așa, că în necesitatea de evoluție a omenirii se află faptul că o vreme s-a retras conștiența vieților pământești repetate, pentru ca omul să se obișnuiască să abordeze serios și intens fiecare viață pământească. Dar acum suntem, cum ar fi, la o întoarcere a acestui lucru; acum suntem întru-un fel în situația că nu progresăm dacă nu ne întoarcem privirea spre viețile pământești repetate. Acum, acele elemente spirituale care vor să aducă omului conștiența vieților pământești repetate trebuie să poarte în spatele culiselor existenței o luptă dusă împotriva acelora care vor să lase să pătrundă în conștiența omului numai vechile elemente și impulsuri. Aceasta este o luptă importantă la care trebuie să participăm, dacă vrem să privim în ceea ce se desfășoară de fapt în spatele culiselor evoluției omenești, a evoluției Universului în general!
Nu trebuie să vă imaginați că în spatele culiselor existenței sensibile se află ceva pe care omul se poate culca așa, comod. Așa sunt, de obicei, reprezentările despre Paradis ale oamenilor materialiști. Aceștia își reprezintă, de preferință: După ce se închide poarta morții, ei ajung în posibilitatea de a dormi foarte mult. Pentru că acest somn este și foarte comod, oamenii și-l reprezintă de preferință așa. Or dumneavoastră știți că lucrurile nu stau așa. Dar nici în spatele culiselor existenței lucrurile nu stau așa că omul ar putea avea neaparat doar pofta de a-și satisface toate impulsurile pe care le-ar avea, tocmai din egoismul său personal. Așadar omul devine participant la o luptă, o adevărată luptă.
Acum avem următoarele: Dacă oamenii nu s-ar împotrivi să privească această luptă, ei s-ar declara dispuși să privească în spatele culiselor existenței conform comunicărilor date de cercetătorii spirituali, și atunci oamenii ar privi existența de astăzi cu totul altfel. Ceea ce am accentuat eu mereu, este: Noi trebuie să dobândim interes, unul față de celălalt, dar acest interes, așa cum trebuie să-l dobândim, nici nu poate fi imaginat în realitate fără să lăsăm știința spirituală să lumineze în viața noastră. Nu-i așa, atunci când intrăm în relație cu oamenii – și orice om intră în relație cu oamenii –, atunci lucrurile stau așa: Cunoaștem oameni pe care-i numim buni, cunoaște oameni pe care-i găsim mai indiferenți, cunoaștem oameni pe care-i numim răi, care ne fac tot felul de lucruri, prin care aflăm toate felurile de rău. Desigur că în viața exterioară de pe planul fizic nu ne rămâne altceva de făcut decât să rămânem la oameni. Atunci când cineva dă, în fine, cuiva o palmă, atunci când celălalt are impulsul de a-i da palma înapoi, el nu poate proceda altfel decât să rămână la acel om. Dar în raporturile temporale această interpretare nu mai este suficientă. Acest lucru trebuie să-l mărturisim: în actualele raporturi temporale această interpretare într-adevăr nu mai este suficientă, ci acestor relații temporale le corespunde mai mult faptul ca în ziua de azi omul să își spună: Un om oarecare îl minte pe altul, sau un alt om face una sau alta. Desigur că în viața fizică trebuie să rămânem la oameni. Dar important este să devenim conștienți de aceasta: în om acționează tot felul de impulsuri spirituale, și cu acestea avem, de fapt, de a face. Desigur că atunci când cineva dă o palmă altcuiva, nu i se poate da palma înapoi demonului care l-a îmboldit să o facă, ci trebuie să se rămână la omul care se află în fața noastră, fizic, în viața fizică. Dar ceea ce este atât de necesar, aș zice, în fața culiselor existenței, nu este realmente suficient pentru a înțelege lumea; anume nu este suficient pentru a cuprinde cu adevărat cu privirea viața socială așa cum se cuvine. Cu alte cuvinte: omul nu o mai scoate la capăt în ziua de azi dacă nu recunoaște cu adevărat, în spatele a ceea ce se desfășoară fizic, o lume spirituală în realitate, în concret. Acest aspect este foarte important. De aceasta se tem oamenii în marea lor majoritate.
Desigur că această teamă nu este neîntemeiată. Dacă nu sunteți oameni absolut serbezi, uscați – desigur că nici un astfel de om nu se află aici – atunci vi se va face întru câtva pielea găinii când veți gândi că, de fapt, dumneavoastră sunteți scena acțiunii a tot felul de entități spirituale, așa cum este cazul în adevăr. Dacă omul e conștient că el este scena acțiunii tuturor entităților spirituale posibile, atunci are sentimentul că se pierde în aceste entități spirituale care îl umplu pe om. Are impresia că este ca un sac îndesat cu tot felul de entități posibile. Acest sentiment de a avea pilea de găină, desigur, nu este nejustificat; dar el nu poate fi eliminat din lume prin aceea că negăm faptul de a fi un astfel de sac, prin aceea că ne închidem pur și simplu conștiența în fața acestui fapt și devenim orbi și surzi față de ceea ce este o realitate. Deci trebuie să ne ajutăm în alt mod.
Aici se află o realitate foarte importantă. Acceptați că un astfel de coeror, un om în care izbește valul luptei, dar care nu are tendința să acorde vreo valoare vieții spirituale, se dăruiește modului de gândire al timpului actual în sensul cel mai eminent, modului de gândire clădit după modelul concepției natural-științifice despre lume. Trebuie să ne raportăm într-adevăr serios la lucruri, căci în timpul nostru actual nu se poate primi nicio rază de lumină, ci omul se poate dărui doar pesimismului lui Rathenau, dacă nu privește la aceste lucruri. Luați, de exemplu, următoarele. Presupuneți că un om ca Ludendorff [Nota 3] ar fi devenit profesor de botanică. Probabil că ar fi devenit un excelent profesor de botanică, ar fi avut performanțe extraordinare ca profesor de botanică, ar fi devenit, după cum se spune, un cap renumit, atât de celebru încât și-ar fi putut satisface chiar și ambiția sa, dar nu ar fi făcut nefericiți un număr așa de mare de oameni pe cât a făcut-o. Numai că el nu s-a aflat într-un loc unde ar fi fost un nevinovat profesor de botanică – nevinovat într-un context mai larg, căci probabil că i-ar fi chinuit pe câțiva dintre cei care și-ar fi dat examenele cu el –, dar să presupunem că dacă el ar fi devenit, într-un context mai larg, un nevinovat profesor de botanică, lucrurile s-ar fi desfășurat bine. Dar el nu a devenit profesor, ci un așa-numit strateg. Și prin ceea ce se afla în el: faptul de a nu putea gândi decât în sensul țesăturii fantomatice a direcției natural-științifice, el nu a putut ridica în conștiență ceea ce se descărca în sufletul său, căci acest mod de gândire nu este adecvat să ridice în conștiență ceea ce se descarcă acolo jos, în sufletul său. Și așa este el nenorocul unei mari părți a omenirii. Astfel, el este unul dintre cei treizeci-patruzeci de oameni ai prezentului de care depinde catastrofa în exterior, un om care se împotrivește, în locul în care se află, recunoașterii a ceva spiritual. Dar a venit deja timpul în care acei oameni care se împotrivesc recunoașterii unui spiritual din pozițiile lor conducătoare, care nu vor să recunoască faptul că spiritualul intervine în viața omenească, devin nenorocul altor oameni. Acest lucru este foarte important, să se cuprindă această realitate cu privirea. Și chiar dacă nu s-au aflat în poziții conducătoare la această catastrofă de război, există nenumărați oameni în ziua de azi care resping pur și simplu din teamă sau din alte motive valul vieții spirituale care afluează prin Spiritele personalității, pentru că nu vor să gândească decât natural-științific.
Aici se află motivul pentru care atâtea personalități sunt de neînțeles în prezent și de ce multe personalități sunt judecate greșit. Este infinit de tragic faptul că oameni ca Ludendorff sunt văzuți ca oameni mari. Dar lucrurile sunt așa, că acest fapt, pe care tocmai vi l-am expus, întunecă întreaga apreciere a oamenilor. În oameni intervin tot felul de elemente demonice, care le sunt atribuite oamenilor, dar pe care ei înșiși le resping pentru că poartă în sufletele lor o simplă urzeală fantomatică, după modelul științelor naturii; iar cu aceasta nu pot pricepe lucrurile. Un om ca acela pe care tocmai vi l-a dat acum drept exemplu se manifestă apoi în tot felul de lucruri, cum a făcut această personalitate, pentru a-și adormi conștiența în privința scindării personalității, în privința a ceea ce bocăne și face gălăgie. Acesta este de fapt cazul pentru foarte mulți oameni ai prezentului. Ei își astupă urechile pentru a nu auzi ceea ce face de fapt gălăgie în lăuntrul lor atunci când ajung într-o anumită situație în viață prin ceea ce fac; unul își bate vecinul, altul scrie o carte de botanică absurdă, ș.a.m.d. Ei își adorm conștiența în privința a ceea ce face, de fapt, gălăgie în interiorul lor, și care constă mereu în aceea că personalitatea lor amenință să se descompună; personalitatea lor amenință să se descompună pur și simplu sub influența impulsurilor necesare ale timpului, pentru că ei se tem să se avânte în lupta ce se desfășoară acum în spatele culiselor lumii și pe ale cărei valuri Spiritele personalității vor să pătrundă în timpul nostru.
Recunoașterea spiritualului necesită o scoatere la capăt cu problema pe care am avut-o până acum în vedere. Și aici este de o necesitate imensă să abordăm într-adevăr serios ceea ce s-a accentuat aici atât de des: să nu se considere știința spirituală ca simplă teorie. Dacă dumneavoastră o considerați drept teorie, atunci ați citi mai bine cărți de bucate și altele asemănătoare; căci ceea ce constituie numai conținut în știința spirituală nu este, de fapt, esențialul și ceea ce este important. Ceea ce contează este felul în care trebuie să gândească omul pentru a recunoaște știința spirituală. Este un alt mod de gândire decât cel care a fost dobândit din concepția despre natură uzuală în ziua de azi. Există două moduri de a ne forma gânduri. Un mod este cel care dezmembrează, diferențiază, care joacă astăzi un rol atât de mare în științele naturii, în care se fac diferențe, se stabilesc cu grijă deosebiri. Găsiți acest mod ca fiind dătător de ton tocmai în științele naturii. Tot ceea ce este spus, scris, făcut în științele naturii, se află sub influența modului de gândire analitic, al modului de gândire care stabilește diferențieri. Se caută definiții potrivite. Și atunci când cineva spune ceva în ziua de azi, îl bate în cuiul definițiilor potrivite. Dar definițiile potrivite nu sunt mai mult decât diferențieri ale lucrurilor pe care le definesc, de celelalte lucruri. Aceste mod de gândire este un fel de mască de care se folosesc cu drag spiritele care ar dori să ne sfâșie, care se află în mijlocul acestei lupte. Trivial, s-ar putea spune: Un mare număr al acelor oameni care au produs actuala catastrofă a războiului și al acelora care se află înăuntrul consecințelor acesteia sunt, de fapt, nebuni. Dar, după cum am spus, acest mod de a spune este doar ceva trivial. Aici este vorba ca oamenii să înțeleagă prin ce sunt scindate personalitățile lor. De acest mod de gândire, la care au acces diversele forțe care dezbină oamenii, trebuie diferențiat clar celălalt mod, care se folosește numai în știința spirituală. Acesta este un cu totul alt mod de reprezentare, un cu totul alt mod de gândire. În contrast cu cel analitic, acesta este un mod de gândire formator. Dacă priviți mai exact, dacă urmăriți ceea ce încerc să expun în diferitele cărți despre știința spirituală, vă veți spune: Deosebirea nu constă atât în ceea ce se comunică – acestea pot fi apreciate așa sau așa – dar ar trebui să devenim atenți la faptul că întregul mod de îmbinare al întregii lumi, întregul mod de reprezentare este altul. Acesta este formator, oferă imagini complete, încearcă să dea contururi și prin contururi, culori. Acest aspect îl veți putea urmări de-a lungul întregii expuneri: ea nu are acel aspect analitic pe care îl are întreaga știință de azi. Această deosebire a modului cum se prezintă lucrurile trebuie accentuat la fel de mult ca acela al conținutului. Așadar există un mod de gândire formator, care este configurat în mod deosebit și care are scopul de a conduce în lumile suprasensibile. Dacă luați, de exemplu, cartea Cum se dobândesc cunoștințe…?, în care este schițată o asemenea cale în lumile suprasensibile, veți găsi că în ea tot ceea ce recurge la gânduri și reprezentări, este stabilit în gândirea formatoare.
Este ceva necesar pentru prezent, căci gândirea formatoare are o însușire absolut precisă. Dacă gândiți analitic, dacă gândiți așa cum gândește actualul cercetător al naturii, atunci gândiți la fel cu anumite spirite ale lumii ahrimanice, și de aceea aceste spirite ahrimanice pot pătrunde în sufletele dumneavoastră. Dar dacă luați gândirea formatoare, gândirea metamorfozată, aș putea spune și gândirea goetheană, așa cum se expune ea în înfățișarea coloanelor și capitelurilor noastre, ș.a.m.d., dacă luați această gândire configuratoare, căreia i se dă atenție și în toate cărțile pe care am încercat să le încadrez în știința spirituală, această gândire este strâns legată de om. Așa formator, cum lucrează omul în sine însuși cu gândirea, nu pot acționa alte ființe decât acelea care sunt legate de evoluția normală a omenirii. Aceasta este particularitatea. În felul acesta nu puteți ajunge niciodată pe căi greșite, dacă vă angajați prin știința spirituală în gândirea creatoare. Atunci nu vă veți putea pierde niciodată față de diferitele entități spirituale care vor să dobândească influență asupra dumneavoastră. Desigur, acestea vă străbat cu totul entitatea. Dar de îndată ce gândiți formator, de îndată ce vă străduiți să nu scormoniți doar cu gândul și să diferențiați, ci să gândiți într-adevăr așa cum vrea această știință spirituală modernă, atunci rămâneți într-adevăr în dumneavoastră, atunci nu puteți avea sentimentul simplei goliri. De aceea accentuăm atât de des, atunci când ne situăm pe punctul de vedere al științei noastre spirituale, impulsul lui Christos, pentru că impulsul lui Christos se află în linie dreaptă cu gândirea formatoare. Nici Evangheliile nu pot fi înțelese dacă sunt doar disecate, analizate. Ceea ce rezultă în felul acesta a fost tocmai arătat de teologia modernă protestantă. Aceasta analizează, dar i-a și scăpat totul și nu i-a mai rămas nimic. Acele cicluri ce tratează Evangheliile urmează calea opusă. Ele clădesc ceva care se configurează, pentru ca prin aceste noi configurări să se ajungă la înțelegerea vechilor Evanghelii. În ziua de azi omul nu are realmente nevoie – eu nu exagerez deloc – de nimic altceva decât să rămână la modul de reprezentare, la modul de gândire al acestei științe spirituale, și atunci acele entități demonice care se rostogolesc împreună cu noul val, ca fenomene însoțitoare ale Spiritelor personalității, nu îi pot face nici un rău. De aici vedeți ce pierdere mare este, de fapt, pentru omenire, atunci când ea se împotrivește să gândească spiritual-științific.
Spuneam mai înainte: Acest val nu poate fi oprit, chiar dacă oamenii îl resping, el se revarsă înăuntru, chiar dacă oamenii i se împotrivesc, chiar dacă nu vor să-l priceapă. Atunci rezultă ceea ce a condus, în fond, într-un sens mai profund, la catastrofa prezentului: nerecunoașterea lumii spirituale. Doar aceasta este cauza mai profundă a actualelor evenimente catastrofale, anume și a stării sufletești catastrofale din ziua de azi. Și pentru că aici este o luptă care domnește jos, nu există alt mijloc decât ca prin gândirea formatoare să ne configurăm noi înșine plastic personalitatea omenească, și prin acesta să trăim lupta în suflet. Altfel, rămâne ca lupta să se desfășoare în lumea exterioară. De aceea trebuie să spunem deja: Într-adevăr, nu este corect dacă oamenii nu vor să tindă înspre aceste fundaluri spirituale ale situației mondiale catastrofale actuale. Căci dumneavoastră observați: în cele spuse aici se află ceva extrem de nou; este faptul că se ține cont de un nou val, care intervine și prin care trebuie adus un mod absolut deosebit de reprezentare oamenilor care trăiesc în prezent. Atunci când omul se dăruiește gândurilor care sunt alcătuite după modelul științelor naturii, el nu poate fi, pur și simplu, matur pentru timpul actual. Atunci când omul vrea să ordoneze doar ceea ce se află aici, în lumea fizică, dacă gândește numai asupra a ceea ce se află aici, în lumea fizică, și nu vrea să accepte nimic altceva, atunci doar distruge. Și atunci nu trebuie să se mire dacă lupta pe care omul nu vrea să o stăpânească în spiritual, intervine în viața fizică, pentru că ea izbește înăuntru, în oameni. Și dacă oamenii nu vor să o combată în suflete, îi va conduce pe unul împotriva celuilalt, popor contra popor, om contra om. Ceea ce se petrece aici poate fi doar o copie a lumii spirituale: Fie omul abordează războiul astfel încât îl luptă în sufletul său, ceea ce înseamnă că oamenii se adâncesc spiritual, fie această luptă, care trece prin conștiență ca printr-o sită atunci când omul vrea să gândească doar așa cum gândește prezentul, se descarcă prin aceea că dezactivează omul, sufletul omenesc, în lumea exterioară, și cauzează tot ceea ce vedeți dumneavoastră acum. Dacă reflectați la aceasta, veți înțelege că omenirii actuale îi revine într-adevăr sarcina să se îndrepte către spirit, că această atitudine este prescrisă cu necesitate de evenimentele mondiale.
Să considerăm timpul care ni se oferă la răspântia anului, când ar trebui să privim puțin la cele ce vor veni, care stau ca perspectivă într-adevăr cutremurătoare dinaintea noastră. Vedeți dumneavoastră, iubiții mei prieteni, aceasta trebuie dobândit: ca oamenii să nu-și adoarmă conștiența, încercând să treacă dormind prin perspectiva viitorului. Din acest motiv v-am expus ieri perspectiva schițată de un om care nu împrăștie lucrurile din simpatie și antipatie, ci le calculează. Am făcut-o din motivul ca dumneavoastră să vedeți la ce ajunge un materialist în timpurile actuale. Omenirea se îndreaptă înspre cu totul altceva decât să ia o dată într-adevăr în serios recunoașterea faptului că lumea spirituală trebuie recunoscută, spre salvarea omenirii. Cel care înțelege lumea spirituală și relația ei cu lumea fizică, acela știe că domnesc anumite legi, chiar dacă aceasta nu este o consecință logică, dar consecința logică stă tocmai în gândirea analitică, nu în cea formatoare, nu în gândirea contemplativă pe care am caracterizat-o. Dumneavoastră vedeți că astfel de legi nu domnesc nici în exterior în așa fel încât să existe absolut rigide, solide, sub formă de cifre, dar ele există. Luați numai o lege care, desigur, are și excepții: că – spre binele omenirii – se nasc pe Pământ tot atâția bărbați câte femei. S-ar putea întâmpla, gândind pur teoretic, ca, spre nefericirea omenirii, să intervină o dată și situația în care, într-un secol oarecare, doar a douăzecia parte din omenire să fie bărbați, iar restul să se nască femei! Astfel de legi așadar, care nu pot fi întemeiate pe logică, și care pot fi înțelese numai spiritual-științific, astfel de legi există. O astfel de lege este însă și aceasta: în măsura în care oamenii își pătrund sufletul cu recunoașterea spiritualului, așa cum am descris eu astăzi, astfel încât și ceea ce este spiritual în epoca noastră să curgă în conștiență, în aceeași măsură se poate desfășura în omenire și viața obișnuită în comun, în aceeași măsură pot depăși oamenii impulsurile antisociale și ceea ce lucrează împotriva socializării.
Numai că oamenii nu au în ziua de azi curajul să lase într-adevăr spiritualul să intervină în conștiența nemijlocită. Dar cel puțin câțiva oameni ar trebui să știe că azi e necesar ca spiritualul să intervină nemijlocit în conștiență. Considerați din acest punct de vedere anumite fenomene ale timpului, aș spune, anumite preferințe ale timpului, și atunci veți vedea cum oamenii au în ziua de azi impulsul de a exclude din conștiența lor legătura cu legile spirituale ale existenței. Și faptul că trebuie ținut cont chiar în viața practică de astfel de lucruri prin care poate fi exclusă legătura conștientă vi l-am expus recent, atunci când am vorbit despre examenele celor talentați. Acolo, pe cât posibil, nu se vrea o legătură directă, elementară cu dotările elevului, ci se vrea să se verifice prin tot felul de măsuri exterioare memoria, puterea rațiunii, astfel încât oamenii să nu trebuiască să gândească. De aceea le place oamenilor matematica atât de mult. Acolo se stabilesc la început câteva reguli, după care se calculează mecanic. Acolo nu trebuie urmărite amănuntele cu inteligența. Nici nu s-ar putea. Nu-i așa, dumneavoastră vă puteți, probabil, reprezenta trei, patru, cinci boabe una lângă alta, chiar și zece boabe de fasole, dar să vă reprezentați douăzeci dintr-o privire va fi deja mai greu. Dar gândiți-vă acum că ar trebui să vă reprezentați dintr-o privire o mie, chiar un milion de boabe! Dar de calculat puteți foarte bine, pentru că acolo începutul este mecanic; acolo nu trebuie să urmăriți cu inteligența particularitatea a ceea ce faceți. Iar oamenii din ziua de azi îndrăgesc deosebit ceva când le poate fi dovedit ceva la care nu trebuie, de fapt, să participe cu inteligența. Dacă li se pretinde să urmărească toate etapele individuale ale demonstrației, oamenilor le este cumplit de incomod. De aceea este preferat ca lucrurile să fie dovedite fără ca omul să participe la aceasta. Oamenii ar prefera să dovedească lucrurile, adică prezența lumii spirituale, astfel încât aceasta să se arate în mod exterior: spiritismul și cele asemănătoare. Pentru oameni este cumplit faptul că știința spirituală ridică pretenția ca ei să fie într-adevăr prezenți, ca omul să fie activ în etapele individuale. Dar fără de asta știința spirituală nici nu poate fi imaginată. De aceea și îndrăgesc oamenii simbolurile vechii științe spirituale și a celor asemănătoare. Ei îndrăgesc ritualurile, despre care lumea spune: Acestea se desfășoară în fața noastră, dar noi nu trebuie să le urmărim cu inteligența noastră, noi nu trebuie să ne facem nicio reprezentare în privința a ceea ce se petrece de fapt –, și altele asemănătoare. Totuși, aceasta este ceva pe care știința spirituală modernă trebuie să-l aibă: această urmărire a detaliilor.
Este însă foarte ciudat: în estul Europei germinează cele pe care le așteaptă, de fapt, epoca următoare. Acolo, în est, se practică tot felul de lucruri care arată cum oamenii vor să pătrundă cu inteligența ceea ce trebuie să fie de fapt doar înconjurat cu rețeaua inteligenței. În epoca sufletului conștienței, în care trebuie să acționeze inteligența, în care toate vor trebui cuprinse în rețeaua inteligenței, oamenii caută să introducă înăuntru inteligența. Abordați, de exemplu, modul în care s-a făcut propagandă tocmai în Rusia pentru a produce în ultimele două decenii prăbușirea țarismului! În această Rusie a sclaviei și a cnutului desigur că nu se putea face o propagandă întru totul deschisă. Orice ar fi fost propagat cumva ca scrieri de propagandă ar fi fost confiscat de poliție. Oamenii nu aveau voie nici să vorbească. Și, cu toate acestea, într-un timp relativ scurt, din 1900 până în 1904, au apărut în Rusia șaizeci de milioane de lucrări antițariste. Din aceste șaizeci de milioane de lucrări, doar douăzeci până la douăzeci și cinci la sută au fost depistate de către poliție, celelalte au fost difuzate și extrem de mult s-a petrecut în timpul care a precedat prăbușirea țarismului: o mare parte a populației a fost astfel pregătită în vederea acestei prăbușiri a țarismului. Pe ce se bazează faptul că – în ciuda faptului că tot ceea ce a putut fi depistat întru câtva de către poliție, a fost confiscat cu grijă de poliție – totuși, din șaizeci de milioane de scrieri care au conlucrat cu toatele în vederea prăbușirii țarismului, abia un sfert a căzut pradă confiscării? Se bazează pe faptul că îndrumătorii conducători ai agitației au ajuns la ceva absolut deosebit, ceva care este infinit de important în ziua de azi, dar pe care oamenii nu vor deloc să-l realizeze. Dar dacă acest ceva este realizat în sens ahrimanic, așa cum îl văd acești conducători, atunci el poate acționa extrem de puternic. Ei au ajuns la concluzia că ceva formulat prin aceleași cuvinte acționează în mod absolut diferit, dacă este prezentat unui polițist, care gândește strict în sensul țarului, sau a unui om din popor. Aceleași fraze care, dacă sunt spuse în mod corespunzător, acționează blând ca un mielușel asupra polițistului, pot acționa, în anumite circumstanțe, în popor în mod socialist în sensul cel mai cumplit. În orice caz, nu s-au scris lucrări ca acelea care sunt scrise în Elveția acum, care sunt apoi confiscate, ci s-au răspândit cărți sau broșuri despre botanică, despre plante, care, pur și simplu prin modul de concepere și redactare au pregătit sufletele în modul cel mai eminent, astfel încât în anul 1917 Rusia a fost într-adevăr pregătită pentru revoluție. Și este infinit de important să descifrăm taina faptului că un lucru, pe care îl spune cineva, acționează cu totul altfel asupra unuia decât asupra altuia. În orice caz, acest fapt este studiat cu grijă, și studiile care se fac în acest domeniu sunt de-a dreptul caracteristice pentru timpul nostru. Ele sunt, de fapt, ceva din ceea ce se împotrivește cel mai rău la ceea ce vine în lume spiritual-științific. De exemplu, eu nu mă pot gândi că există ceva care să se împotrivească mai puternic elementului primordial propriu-zis al spiritualului, decât astfel de cărți cum sunt cele ale lui Nikolai Rubakin [Nota 4], care încearcă, într-un mod cu totul nou, dar tocmai într-un mod care se opune total viului științei spirituale, să studieze sufletul omenesc în așa fel încât într-un fel să se păstreze inteligența așa cum lucrează ea, dar să se poată exclude activitatea inteligenței în acțiune. Strădania unui astfel de om se bizuie pe aceasta: În vremea noastră totul vrea să se petreacă în mod inteligent, dar omul trebuie să nu colaboreze peste tot prin solicitarea inteligenței subiective. De aceea a încercat el, într-un mod dus până extrem de departe, să facă următoarele.
El a organizat studiul cititorilor, al oamenilor care citesc ceva. El i-a determinat pe aceștia să-i comunice care sunt cărțile lor preferate, ce acționează în mod deosebit în aceste cărți asupra lor, cum au dobândit ei influență prin aceste cărți. Iar întrebările care se pun cu acest prilej oamenilor sunt puse în așa fel încât nu se ține cont de vreo simpatie sau antipatie față de cărți, ci tocmai că acestea sunt decuplate, astfel încât intră de fapt în considerare numai acțiunea obiectivă a inteligenței. Aceasta este o modalitate: ca el să-i facă pe cititorii înșiși să se lase analizați în așa fel, încât pur și simplu prin punerea întrebărilor lui, ei să spună lucruri prin care el să poată privi mai profund în sufletele lor, decât o fac ei înșiși.
Celălalt aspect al acestor lucruri este că în mii și mii de cazuri, iarăși prin asemenea întrebări rafinate, el face să fie analizate de către oameni cărțile care apar. Nu se ia în considerație dacă o carte este de matematică sau de botanică sau politică sau socialistă sau anarhistă; acest lucru intră puțin în considerare, căci acesta este conținutul, și oamenii iau în seamă că conținutul este doar o parte. Dar el constată cum acționează cartea prin frumusețea frazelor sale, sau prin aceea că autorul său dovedește a fi temperamental, sau dacă scrie plictisitor, așadar însușiri pure, prin care faci cunoștină cu inteligența ce guvernează obiectiv, care acum se constată statistic în cărți. Întreaga procedură constă în a cunoaște inteligența ce acționează în iradierea și preluarea ei. Dacă s-ar fi dezvoltat o asemenea știință până la un anumit grad, s-ar putea scrie cândva chiar și o carte despre Jupiter, care ar fi o carte cumplit de revoluționară, și pe de altă parte o carte despre primul picior din dreapta al cărăbușului, și aceasta ar putea servi la fel de bine scopului, ca și cealaltă carte, despre Jupiter. Căci într-adevăr nu e vorba despre ce anume spune cineva, ci cum o spune, pentru că în felul acesta ajungi să cunoști ceea ce lucrează obiectiv în omenire ca inteligență, dar de care oamenii nu sunt însă conștienți. Omul acționează acum nu numai subiectiv, prin aceea că nu lasă să participe propria sa inteligență, ca în cazul socotitului, ci omul acționează în ceea ce guvernează ca inteligență, dar nu în ceea ce întrebuințează această inteligență de la om la om, ci dimpotrivă, prin aceea că decuplează cu totul inteligența subiectivă.
S-ar putea întemeia astăzi o universitate care, pe baza unei asemenea științe, să-și pună ca sarcina să practice o propagandă revoluționară pur și simplu prin aceea că se procedează în direcția pe care v-am indicat-o. Asemenea strădanii există în prezent. Ele toate urmăresc de fapt scopul nu să aducă omul din epoca inteligenței în această inteligență, ci dimpotivă să-l azvârle afară din această inteligență. Este același lucru care nu vrea ca omul să preia spiritualul, lumea spirituală, în mod conștient, cu conștiența care este deja conștiența prezentului. Însă această preluare este necesară. Și numai asta poate aduce mântuire omenirii în prezent și în viitorul apropiat: să se lase cu îndrăzneală și curaj în voia intervenției lumii spirituale. Nici prin examinarea talentelor și nici prin cercetarea statistică a cărților și a cititorilor nu se va ajunge la ceea ce vrea să iasă la suprafață din ceea ce trăiește acum în om, ci se va întâmpla altfel. Căci spre ce se îndreaptă toate acestea? Dacă am vrea să vorbim trivial, am putea spune: toate aceste strădanii, tocmai acestea ale lui Rubakin, ș.a.m.d., indică faptul că omul vrea să-și iasă din piele în ziua de azi, deoarece în pielea sa el este transpus în necesitatea de a-și folosi inteligența, dar aplicând-o asupra vieții spirituale. Omul ar vrea să-și iasă din piele, el nu ar voi să trăiască în pielea sa, pentru că știe: Aici se varsă înăuntru ceva viu. Dar pentru el este neplăcut să facă cunoștință cu acest viu; așadar el vrea să iasă din el. El ar vrea chiar să-și obiectiveze ființa inteligentă, ar dori să se așeze în afara sa și alături de sine, pentru ca acest val să poată trece prin el. Dar aceasta este ceea ce vrea știința spirituală: o știință care să nu fie stabilită în lăuntrul pielii, pentru că nu trebuie să se iasă din piele în mod incorect prin astfel de experimente cum sunt cele despre care v-am spus. Oamenii au deja această tendință. În realitate însă, oamenii ar trebui să preia cunoașterea ce poate fi preluată prin rațiunea omenească sănătoasă. Nu este necesar ca omul să fie întotdeauna eliberat de trup pentru a dobândi o cunoaștere care acționează în lume în așa fel încât acțiunea este independentă de ceea ce înfăptuiește omul în raza de acțiune a truplui. Aceasta este sarcina Adevărului, celelalte sunt caricaturi ale Adevărului. Dar aceste caricaturi ale sarcinii spirituale propriu-zise ale prezentului sunt cele care determină nenorocirea timpului nostru, sunt cele care aduc țara într-o fundătură.
Dacă privim în felul acesta în ceea ce domnește în timpul nostru, atunci știm de unde vine faptul că oamenii care nu vor să recunoască spiritul propriu-zis, dar care, dacă sunt onești, nu ajung să-și adoarmă conștiența, își clarifică ce o așteaptă pe omenire dacă vrea să rămână la materialism. Și trebuie să realizăm că în îndreptarea către spirit se află ceea ce nu îl transpune câtuși de puțin pe om în necesitatea de a deveni pesimist. Dacă ne clarificăm cât de puțin sunt oamenii înclinați în prezent să pătrundă în lumea spirituală așa cum o cere știința spirituală, atunci vedem deja unde se află cauzele mai profunde ale decăderii din timpul nostru.
Și în anul acesta au apărut tot felul de articole de Crăciun. Oamenii nu ar trebui să creadă că lucrurile care au apărut acum din nou în număr mare sunt conforme cu gravitatea timpului. Oamenii scriu groaznic de bine, ei scriu groaznic de frumos, scriu cum că oamenii ar trebui să se iubească. E drept că ei se urăsc așa cum nu s-au urât niciodată, dar de scris se scrie cum trebuie să se iubească, cum trebuie să iubească pacea, și așa mai departe. Pe scurt, ei scriu așa cum scrie și doamna care a scris «Scrisorile unei doamne adresate lui Walther Rathenau» [Nota 5]. Ei scriu în așa fel încât, privind lucrurile din punct de vedere spiritual, reprezentarea care stă la baza acestor scrieri se desfășoară într-un mod absolut ciudat. Oamenii scriu despre iubirea față de oameni, despre creștinism, despre tot felul de lucruri. Ceea ce scriu ei este foarte frumos, și oamenii care le citesc găsesc și ei că lucrurile sunt minunat de frumoase. Și totuși, acestea nu sunt decât concepte uzate, care continuă să se rostogolească în capete sau în inimi. Și rostogolindu-se astfel, scriitorul sau cititorul stau în spatele lor, și acestea au efectul pâinii îndulcite, atunci când oamenii dospesc voluptuos în dragostea pentru asemenea cuvinte. Oamenii pot visa atât de frumos când spun: Christos a vorbit despre iubirea aproapelui, creștinismul trebuie să înflorească din nou – și așa mai departe. Acolo omul nu trebuie să se angajeze din lăuntrul sufletului, cu toată ființa sa, față de lumea spirituală concretă, așa cum cere știința spirituală. Dar tocmai asta este problema, ca oamenii să abordeze lucrurile cu seriozitate. Dacă aceste lucruri sunt recunoscute teoretic, și totuși oamenii nu fac din nou altceva decât să venereze wilsonianismul sau să decadă în șovinismul național și să vorbească așa cum se vorbește tocmai în ziua de azi, atunci rămâne acest timp catastrofal. Și el va rămâne până când oamenii vor admite să preia într-adevăr lumea spirituală, așa cum trebuie preluată în ziua de azi lumea spirituală: cu conștiența, concret, fără teamă și fără ezitare.
Astfel încât dacă privim în noul an cosmic, vedem pe de o parte oamenii cum profetizează politic numai pentru a-și putea adormi conștiența, cum întemeiază alianțe naționale care ar urma să înlăture războaiele din lume. Desigur că lumea începe să-și spună – deși se laudă că nu ar trebui să vină un nou „Congres de la Viena” [Nota 6] – că s-ar bucura în cazul în care Congresul de la Versailles ar determina să fie pace atâtea luni câți ani de pace a determinat Congresul de la Viena. Păi, oamenilor le plac tocmai gândurile care îi narcotizează! Și cel mai important gând de adormire a conștienței pentru omenire în ziua de azi este acela că, după ce alți câțiva au fost refuzați, Wilson [Nota 7] este considerat a fi omul potrivit pentru viitor. El este omul cel mare, nu-i așa? Un om care consideră că paisprezece gânduri abstracte sunt capabile să transforme lumea existenței pământești într-un rai! Dar este comod, este ceva care poate adormi conștiența cuiva. Și este mai incomod ca omul să-și spună: Dacă e ca în fața noastră să nu se afle o asemenea perspectivă, ca aceea văzută de Rathenau, este necesar ca pe cât posibil de mulți oameni să ajungă la o recunoaștere conștientă a lumii spirituale. – Aceasta s-ar putea produce în unele suflete, măcar după ce ele au consimțit cu un asemenea sentiment de Ajun de An Nou, cum l-am lăsat noi să treacă ieri prin sufletele noastre: anume ca adevărul acestor sentimente de ajun de Anul Nou să fie viețuite în așa fel în suflete, încât ele să-și spună: Dacă rămânem la ceea ce s-a obișnuit omenirea în gândirea ei și care într-adevăr nu domnește într-un singur popor, ci în toate popoarele de jur-împrejurul Pământului, atunci această perspectivă a lui Rathenau este corectă. – Dar ea nu trebuie să fie corectă! Oamenilor li se oferă posibilitatea ca această perspectivă să nu fie corectă. Și contemplarea de Anul Nou poate lăsa să domine voința ca această perspectivă să nu se adeverească. Dar pentru aceasta este necesar ca oamenii să se separe de toate prejudecățile pe care le mai păstrează încă în sine în ziua de azi, prin aceea că scot din sine la iveală lucruri străvechi, pentru ca să se miște cu plăcere, cu voluptate în ele, și ca oamenii să se implice mult mai mult în ceea ce este cu adevărat Nou.
Cel care înțelege aceasta va ști unde se caută Spiritul, și acolo va fi o perspectivă de mântuire în viitor. Acolo unde nu va fi căutat spiritul, indiferent dacă sunt învingători sau învinși, acolo nu va fi mântuire în viitor! Oamenii unei părți a lumii pot cere miliarde de la ceilalți, și aceste miliarde vor deveni aur incandescent și vor acționa distructiv, în timp ce, pe de altă parte, sărăcia, atunci când este înaripată de spirit, va purta totuși oamenii în înălțimile unde urmează să conducă viitorul evoluției omenirii.
Însă acestea trebuie resimțite dintr-o înțelegere interioară a mersului spiritului. Și nici privirea înspre ceva exterior nici jurămintele față de noi idoli, așa cum se pregătește acum, nu pot salva omenirea, ci numai rămânerea la Spirit, rămânerea în Spirit, acțiunea în Spirit.
