Biblioteca antroposofică

CăutareLucrări OnlineIndex GA200/182PrecedentaUrmătoarea

Rudolf Steiner
NOUA SPIRITUALITATE ŞI TRĂIREA LUI HRISTOS

GA 200; GA 182

NOTE

1. „În prelegerile... despre istorie...”. Sunt avute în vedere prelegerile pe care dr. Karl Heyer le-a ţinut în cadrul primului curs de învăţământ superior antroposofic la Goetheanum pe tema „Consideraţii antroposofice asupra ştiinţei istoriei şi rezultatele din istorie” la 14, 15 şi 16 octombrie 1920; tipărit în „Kultur und Erziehung” (vol. 3 din Anthr. Hochschulkurse), Stuttgart, 1921.
2. „ .. Wilhelm von Humboldt a lansat un mesaj clar...”. Vezi Wilhelm von Humboldt (1767–1835) „Über die Aufgabe des Geschichtsschreibers”, în vol. IV din Opere, editat de Leitzmann, Berlin 1905, pp. 35–56. Cităm câteva pasaje semnificative:
   

   „Treaba unui istoriograf, ultima, dar cea mai simplă sarcină a sa, este prezentarea strădaniei unei idei de a obţine existenţă în realitate. Căci ea nu reuşeşte întotdeauna la prima încercare, nu rareori chiar degenerează, nefiind în stare să domine materia care acţionează potrivnic.”

   „Adevărul a tot ce se petrece se bazează pe prezentarea acelei părţi invizibile amintite mai sus a fiecărui lucru, şi de aceea pe aceasta trebuie s-o adauge istoriograful. Din acest punct de vedere, el acţionează automat şi este chiar creator, dar nu reliefând ceea ce nu există, ci scoţând la iveală cu propriile forţe ceea ce el, aşa cum este în realitate, n-a putut percepe prin simpla receptivitate. El trebuie să prelucreze în sine într-o manieră diferită, dar la fel ca poetul, ceea ce exista în colecţii risipite şi să-l adune într-un tot.”

   „Poate părea ciudat ca zonele istoriografului şi poetului să se întâlnească chiar şi numai într-un singur punct. Eficacitatea ambelor este însă incontestabil înrudită. Căci dacă primul nu poate ajunge la adevărul celor petrecute altfel decât completând şi împlelind ceea ce este incomplet şi îmbucătăţit în cercetarea nemijlocită, acesta, la fel ca poetul, nu poate să realizeze acest lucru decât cu ajutorul fanteziei. Dar, deoarece el le subordonează pe acestea experienţei şi fundamentării realităţii, de aici rezultă deosebirea care anulează orice pericol. Ea nu acţionează ca pură fantezie şi, de aceea, este mai corect să se numească capacitatea premoniţiei şi darul de a îmbina.”

   „De aceea, istoriograful trebuie, şi el, să tindă spre necesar, să nu predea necesităţii, sub guvernarea formei, ca poetul, materia, ci să păstreze neclintit în spirit ideile, care sunt legile ei, pentru că, doar pătruns de ele, el le poate da de urmă în cercetarea pură a realului în adevărul său.”

   „Istoriograful deţine toate firele acţiunii pământene şi toate amprentele ideilor extrapământene; suma existenţei, mai apropaiată sau mai îndepărtată, este obiectul prelucrării sale şi, de aceea, el trebuie să urmărească toate direcţiile spiritului. Speculaţia, experienţa şi ficţiunea nu sunt, însă, activităţi separate, oponente şi limitative ale spiritului, ci iradieri diferite ale acestora.”

   „În afară de faptul că istoria, ca orice ocupaţie ştiinţifică, serveşte multor scopuri subordonate, prelucrarea ei nu este, mai puţin ca filosofia şi ficţiunea, o artă liberă, desăvârşită în sine.”

   „Aşa cum filosofia aspiră la cauza primă a lucrurilor, arta la idealul de frumuseie, tot astfel istoria aspiră la imaginea destinului omului în adevăr fidel, în abundenţă vie şi claritate pură, receptate de o simţire orientată spre obiect în aşa fel încât părerile, sentimentele şi pretenţiile personalităţii se pierd şi se dizolvă aici. Revelarea şi hrănirea acestei stări de spirit constituie scopul ultim al istoriografului, pe care îl atinge doar atunci când urmăreşte cu fidelitate scrupuloasă prezentarea simplă a celor petrecute.”

3. „Ideile ca atare sunt abstracţiuni, aşa cum menţionam ieri aici”. Vezi cuvântul de despărţire al lui Rudolf Steiner la încheierea primului curs de învăţământ superior antroposofic la 16 octombrie 1920 în Die Kunst der Rezitation und Deklamation, ed. Aufl. Dornach, 1928, pp. 118 ş.a.
4. „Am amintit deseori…”. Vezi Geschichtliche Symptomatologie, Gesamtausgabe, Dornach, 1962.
5. „Goethe spune chiar...”. Comp. „Bedeutende Fördernis durch ein einziges geistreiches Wort”, în Goethes Naturwissenschaftl. Schriften, editat de Rudolf Steiner, vol. 2 (= Dtsch. Nat. Lit., vol. 115), pp. 34 ş.a., unde se spune textual: „... nu mă voi potoli până nu voi găsi un punct pregnant din care se pot deduce multe sau, mai degrabă, care scoate din sine însuşi de bună voie multe şi mi le prezintă, pentru ca eu să trec apoi la treabă atent şi fidel în eforturi şi receptare. Dacă în experienţă se găseşte vreun fenomen pe care nu ştiu să-l deduc, îl las să zacă mai departe ca problemă, iar acest mod de a proceda l-am găsit toată viaţa ca foarte avantajos; căci chiar dacă n-am putut multă vreme să dezleg enigma originii şi înlănţuirii unui fenomen, ci a trebuit să-l las deoparte, totul s-a aflat dintr-odată după mulţi ani de zile lămurit în cel mai frumos context.”
6. Alkuin (de fapt, Alhwin sau Alchwin, adică prietenul Templului), pe la 735–804, rector al şcolii mănăstireşti din York; în 782 a urmat chemarea împăratului Carol cel Mare şi a preluat conducerea şcolii de la Curte, a promovat ştiinţele în mănăstiri şi a făcut din şcoala mănăstirii St. Martin din Tours, fondată de el, al cărei stareţ a fost începând din 796, o reşediniă a ştiinţelor. Disputa cu grecul este relatată în Alcuin und sein Jahrhundert de Karl Werner, Viena 1881 în capitolul 11 (pp. 166 ş.a.) după cum urmează: „Aşa Carol a vrut odată să afle de la Alcuin ce trebuie crezut despre părerea unui învăţat grec, care pare să fi fost un membru al consulatului bizantin la Curtea lui Carol; el i-a expus împăratului părerea sa că Hristos a plătit morţii răscumpărarea vinei noastre. Alcuin consideră acest mod de exprimare şi reprezentarea legată de aceasta ca fiind total inadmisibile, întrucât Hristos nu era un datornic al morţii şi nici nu putea fi; preţul mântuirii noastre a fost plătit de Hristos către Tatăl dumnezeiesc, căruia, murind, i-a oferit sufletul Său. Moartea nu este, mai ales, nici un fel de realitate fiinţială, ci, conform concepţiei sale, ceva pur negativ, simpla absenţă sau carenţă a vieţii; dacă nu este ceva existenţial, nici nu poate primi ceva, deci nu i se poate plăti. Dimpotrivă, în persoana lui Hristos există moartea, pe care Dumnezeu nu a creat-o, a devenit ea însăşi o realizare de ispăşire pentru păcatele noastre şi ne-a obţinut prin aceasta viaţa pe care El însuşi ne-o conferă prin forţa sa mântuitoare”.
7. „... acele scrieri uimitoare cure-i sunt atribuite lui Dionisie din Areopag, areopagitul...”. Rudolf Steiner a atras atenţia în repetate rânduri asupra faptului că în ceea ce priveşte conţinutul scrierilor acestuia ele se leagă, de fapt, de conţinutul aflat în Faptele apostolilor (17, 34). A se compara cu conferinţele din 17 şi 25 martie 1907, în Misteriile Spiritului, ale Fiului şi ale Tatălui, o meditaţie de Paşti, Dornach, 1962, pp. 9 şi 23.
8. Johann Scotus Erigena, aprox. 810–877, traducător al scrierilor lui Dionisie areopagitul în limba latină.
9. Nikolaus Cusanus (Nikolaus Chrypffs din Kues), 1401–1464; cardinal.
10. Immanuel Kant, 1724–1804. Critica raţiunii pure, 1781; Prolegomene pentru orice metafiziă viitoare..., 1783.
11. Johann Gottlieb Fichte (1762–1814). Prima şi a doua introducere în învăţătura despre ştiinţă şi încercarea unei noi prezentări a învăţăturii despre ştiinţă, în Opere, vol. III, editat de Fritz Medicus, Leipzig, nedatat.
12. „... în prelegerile mele despre Limitele cunoaşterii naturii. Opt conferinţe ţinutre între 27 septembrie şi 3 octombrie 1920, ediţie integrală, Dornach, 1969, GA 322.
13. Freiherr Christian von Wolff; 1677–1754, filosof şi matematieian. Gânduri raţionale despre Dumnezeu, lume şi sufletul omului şi, în general, despre toate lucrurile, 1719.
14. David Hume, 1711–1776, filosof englez.
15. Herbert Spencer, 1820–1903, filosof englez.
    John Stuart Mill, 1806–1873, filosof englez.
16. „... dacă s-ar fi rămas în cadrul formaţiunii juridic-statale pe care vrem s-o delimităm ca formaţiune statală într-un organism tripartit...”. Vezi Rudolf Steiner, Punctele nodale ale problemei sociale în necesităţile vieţii în prezent şi în viitor, GA 23, ediţie integrală, Dornach, 1961.
17. „... înţelegere de care a vorbit aici dr. Unger”. Karl Unger (1878–1929) a ţinut în cea de a treia săptămână a primului curs universitar conferinţe sub titlul Opera lui Rudolf Steiner. Un autoreferat al acestor şase conferinţe se găseşte în primul volum al Scrierilor lui Karl Unger, Stuttgart, 1964.
18. „Această construcţie se află aici...”. Primul Goetheanum, aflat în construcţie din 1913 sub conducerea lui Rudolf Steiner, deşi incă neterminat în interior, a fost dat în folosinţă în 1920. În noaptea de revelion 1922/1923 a fost distrus de un incendiu.
19. „ ... fundarea şcolii Waldorf...”. Şcoala liberă Waldorf din Stuttgart a fost fundată în primăvara 1919 de consilierul pentru comerţ dr. Emil Molt, pentru copiii salariaţilor fabricii de ţigarete „Waldorf Astoria”. Şcoala s-a aflat sub conducerea dr. Rudolf Steiner, care a numit profesorii ce au activat aici şi care a ţinut şi cursurile pregătitoare.
20. „ … ocrotirea acelei culturi a spiritului a cărei necesitate va fi dovedită tocmai prin ceea ce voia să realizeze acest curs de învăţământ superior”. Primul curs antroposofic universitar al Universităţii libere pentru ştiinţa spiritului s-a ţinut la Goetheanum între 26 septembrie şi 16 octombrie 1920.
21. „... uniunea şcolară universală”. Impulsul pentru fundarea unei uniuni şcolare universale a fost dat de Rudolf Steiner într-o cuvântare ţinută cu prilejul unei adunări a învăţătorilor din 16 octombrie 1920. Un manuscris al acestei cuvântări nu s-a păstrat.
22. „Am arătat deja de-a lungul timpului...”. Vezi Imperativul social fundamental al timpului nostru – în funcţie de epocă, ediţie integrală, Dornach, 1963, GA 186.
23. Karl Marx, 1818–1883, fondatorul socialismului ştiinţific.
24. Petru cel Mare, ţar al Rusiei, 1672–1725.
25. Lenin, de fapt, Ulianov, 1870–1924.
    Troţki, de fapt, Leib Bronstein, 1879–1940.
26. „Legea narvigaţiei a fost gândită şi creată din instincte pur economtice”. Magna Charta maritimă a lui Oliver Cromwell (1599–1658) a urmărit întărirea flotei engleze, prin faptul că mărfurile străine puteau fi importate numai pe vapoare engleze sau pe vapoare ale ţărilor de origine. Această măsură a fost o lovitură în primul rând pentru poziţia de forţă de prim rang în comerţul internaţional a Olandei.
27. Blocada continentală. Decretul dat la Berlin de Napoleon I la 21 noiembrie 1806, a instaurat cea mai severă stare de blocadă asupra Insulelor britanice, prin închiderea întregului continent european pentru comerţ şi relaţii cu Anglia.
28. Alfred von Tirpitz, 1849–1930, mare amiral, om de stat; a creat flota germană de război.
29. „ .. rolul acestor societăţi secrete l-am discutat... în repetate rânduri...”. Vezi, printre altele, conferinţele din 20–22 ianuarie 1917, Taina vieţii după moarte, GA 178, ediţie integrală, Dornaeh,1966, şi Mişcarea ocultă în secolul al XIX-lea, relaţia ei cu cultura lumii, GA 254, 1969.
30. „... document fals ca cel al profesorilor de la Oxford...”. În octombrie 1920, profesorii şi doctorii Universităţii Oxford au adresat profesorilor de artă şi ştiinţă din Germania şi Austria un apel în care se cerea „să se pună capăt marii duşmănii care a luat naştere sub influenţa patriotismului şi să se realizeze o pacificare cu ajutorul «sentimentelor frăţeşti»”. Articolul Împăcarea între popoare în „Gazeta naţională” din Basel, 20 octombrie 1920.
31. Charles Darwin, 1809–1892.
32. „... cei mai fideli discipoli ai Conciliului ecumenic din anul 869”. Al optulea conciliu ecumenic de la Constantinopol din anul 869 a decretat, sub papa Adrian al II-lea, împotriva lui Photios, că omul ar avea un suflet raţional şi capabil de cunoaştere – unam animam rationabilem et intellectualem –, aşa încât nu a mai fost îngăduit să se vorbească despre existenţa unui principiu spiritual al omului. Spiritualul nu a mai fost privit, din acel moment, decât ca o calitate a sufletului.
33. Ignaţiu de Loyola, 1491–1556, a fundat în anul 1534 Ordinul iezuitilor.
34. Vladimir Sergheievici Soloviov, 1853–1900, filosof şi poet rus.
35. Rabindranath Tagore, 1861–1941, filosof şi poet indian.
36. Albertus Magnus, 1193–1280, filosof scolastic, numit Doctor universalis.
    Toma d'Aquino, 1225–1274, scolastic, elev al lui Albertus Magnus, numit Doctor angelicus, declarat sfânt în 1323.
    Johannes Duns Scotus, 1266–1308, scolastic.
37. Roger Bacon, 1214–1294, franciscan, a predat la Universitatea Oxford.
38. „… locul acela din mica noastră cupolă...”: în primul Goetheanum. O prezentare a diferitelor motive ale „minuscului spaţiu în formă de cupolă” se găseşte în Gândul construcţiei Goetheanumului, Dornach, 1952.
39. „Încă din anul 1891 am atras atenţia...”. Vezi autoreferatul lui Rudolf Steiner despre conferinţa de la Asociaţia Goethe din Viena, ţinută la 27 noiembrie 1891, Despre taina basmului enigmatic al lui Goethe, în „Conversaţiile emigranţilor germani”, Opere literare timpurii, vol. III, caiet IV, Dornach, 1942, GA 51. Vezi şi Modul spiritual al lui Goethe revelat prin Faust şi Basmul despre şarpele verde şi crinul cel frumos, GA 22, (1899), Dornach, 1956.
    
    „... Scrisorile estetice ale lui Schiller...”. Scriere rezultată din scrisorile din anii 1793–1795, adresate de Schiller ducelui de Augustenburg.
    
    „... Basmul despre şarpele verde şi crinul cel frumos de Goethe”. A apărut în 1795 în „Horen” ca final al povestirii Conversaţii ale germanilor emigranţi.
40. „Acest lucru l-am arătat în primul meu Misteriu…”. Vezi Poarta iniţierii. Un Misteriu rosicrucian (1910), în Patru drame-misterii, GA 14, ediţie integrală, Dornach.
41. Erich Ludendorf; 1865–1937, general german.
42. Ralph Waldo Emerson, 1803–1882, scriitor american.
43. „Iar acum... ţine prelegeri... Arthur Drews...”. A. Drews 1865–1935, profesor de filosofie la Universitatea Tehnică din Karlsruhe. Şi-a publicat atacurile împotriva antroposofiei în Metafizica şi antroposofia, poziţia lor faţă de cunoaşterea suprasensibilului, Berlin, 1922.
44. Eduard von Hartmann, 1842–1906. Filosofia inconştientului. Încercarea unei concepţii asupra lumii, Berlin, 1869.
45. Hermann von Keyserling, 1880–1946. Vezi, de exemplu, capitolul: „Pentru şi împotriva teosofiei”, în Filozofia artei, Darmstadt, 1920.
46. „... vă voi vorbi despre ceea ce am anunţat încă de mai multă vreme...”. Vezi, printre altele, Evenimentul apariţiei lui Hristos în lumea eterică, ediţie integrală, Dornach, GA 118.
47. Anatol Vasilievici Lunacearski, 1875–1933, scriitor şi politician rus; din 1917 comisar al poporului pentru Educaţie.
48. „... diriginele poştei din Berlin...”. Karl Ferdinand Friedrich von Nagler, 1770–1846.
49. „... acel ciudat învăţat...”. Nu a putut fi identificat.
50. John Wyclif; aprox. 1330–1384, teolog şi reformator englez.
    Johann Hus, aprox. 1369–1415, teolog şi reformator din Boemia.
51. „... lucrurile pe care renumitul (în acest sens) Schmiedel le-a descoperit...”. Prof. Otto Schmiedel, n. 1858, care s-a exprimat după cum urmează în serierea sa Principalele probleme ale cercetării vieţii lui Iisus (Tübingen şi Leipzig, 1902): „Am recunoscut drept trăsătură principală a biografiilor fondatorilor de religie şi a personalităţilor mântuitoare că aceştia le proslăvesc, ba chiar le divinizează. Cu cât creşte această tendinţă, cu atât relatarea îşi pierde caracterul istoric şi devine legendar. Să răsturnăm lucrurile! Dacă în evanghelii găsim locuri în care se afirmă ceva ce se opune acestei strădanii de proslăvire, dar care în evanghelii ulterioare au fost răstălmăcite sau eliminate, pentru că ele se lovesc de acele trăsături umane, de acea absenţă a proslăvirii, atunci se poate conta ca sigur pe faptul că aceste persoane care nu-l proslăvesc pe Iisus sunt vechi şi autentice”.
52. „... întrecând pe Frohnmeyer şi pe alţii ca el...”. Se referă la inspectorul de misiune Johann Frohnmeyer din Basel, care a scris o lucrare Mişcarea teosofică - istorie, prezentare şi evaluare.
53. Woodrow Wilson, 1856–1924, între 1913–1921 preşedinte al Statelor Unite.
54. „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta”. Ioan 18, 36.
55. Karl Goetz şi Gerhardt Heinzelmann erau pe atunci profesori de teologie la Basel.

AcasăLucrări OnlineIndex GA200/182PrecedentaUrmătoarea