Aș vrea să intervin azi cu o discuție care vi se va părea poate colaterală, dar care va avea importanță pentru continuarea expunerilor pe care le facem în această perioadă. În cursul timpului, noi am asamblat cele mai diverse componente necesare pentru cunoașterea omului. Suntem acum în situația de a insera omul pe de o parte în viața cosmică, pe de altă parte în viața socială. În acest scop este necesar să atragem atenția asupra unor aspecte care pot contribui la înțelegerea entității umane. Dacă este observat omul în sensul orientării științifice actuale, se cunoaște numai o parte a entității umane. Aceasta reiese chiar din faptul că nu se ține seama că omul are, în afara corpului său fizic, și mădulare superioare ale entității sale. Dar azi vom face abstracție de aceasta. Vrem să luăm în considerație ceea ce, pe de o parte, este recunoscut de strădaniile științifice, iar pe de altă parte, a pătruns deja în conștiența populară. Omul este abordat în așa fel, încât se consideră ca aparținând organismului său numai ceea ce poate fi reprezentat ca fiind solid sau solid-fluid. Bineînțeles că ceea ce este lichid sau gazos este observat ca intrând în și ieșind din om, dar nu sunt considerate ca fiind mădulare ale organismului uman. Căldura pe care omul o deține și care este superioară căldurii din ambianță este privită ca o stare a organismului uman, dar nu ca o componentă a acestuia. Vom vedea imediat mai în detaliu ce înțelegem prin aceasta.
Dacă contemplăm tălăzuirea în sus și în jos pe care o efectuează lichidul cefalo-rahidian prin canalul măduvei spinării, vedem cum prin inspirație și expirație are loc o mișcare regulată a lichidului cefalo-rahidian, cum acesta este împins în sus în timpul inspirației, cum lovește creierul, cum coboară apoi în momentul expirației. Ceva cum este ceea ce se întâmplă în cadrul incluziunilor lichide ale organismului uman nu este considerat a aparține acestuia. Se imaginează că omul ar consta, ca organism fizic, din ceea ce se găsește în el ca părți sau substanțe solide sau cel mult solid-lichide.
Tabla 15Dacă trebuie să prezint lucrurile în mod schematic (vezi desenul din figura 16), imaginați-vă că omul ar fi alcătuit din substanțe mai mult sau mai puțin solide, substanțe osoase etc., adică imaginați-vă omul ca fiind doar un schelet (alb). Ce se mai găsește în om sub formă lichidă, ca de exemplu lichidul cefalo-rahidian, sau sub formă de aer, este privit de anatomiști și fiziologi ca neaparținând organismului uman. Se spune: Da, omul preia în sine aerul, acesta parcurge în e1 anumite trasee, are anumite sarcini. El este apoi expirat. Se vorbește despre starea calorică a omului, dar tot numai ceea ce este solid este considerat ca fiind organizatorul, și nu se acordă atenție faptului că, în afară de acest schelet solid, trebuie să privim omul și ca pe o coloană lichidă (vezi, în desen, albastru), și ca fiind străbătut de aer (roșu) și având o anumită stare calorică (galben). Dar la o observare mai atentă reiese că așa cum solidul sau solidul-lichid este considerat a fi o parte, o componentă a organismului uman și ceea ce omul are în el ca lichid nu trebuie privit ca fiind o masă fluidă indiferentă, ci trebuie gândit ca fiind un organism, chiar dacă fluctuant, totuși cuprins în organism, și că acest organism lichid are aceeași însemnătate ca și organismul solid. Așadar, pe lângă omul mai mult sau mai puțin solid trebuie să focalizăm și omul fluid, și pe cel aerian. Căci ceea ce pătrunde ca aer în noi este, în privința structurii sale, a componentelor sale, un organism la fel ca și organismul solid, numai că acest organism este gazos și se află în mișcare. Iar ceea ce avem în noi sub formă de căldură nu este o spațialitate calorică uniformă, care se extinde la tot organismul, ci este ceva organizat ca și organismele solid, lichid și aerian. Acum înțelegem că în momentul în care vorbim despre organismul lichid care se află în același spațiu, care umple același spațiu ca și organismul solid, nu putem face abstracție de corpul eteric care-l străbate, transmițându-i forțele sale specifice. Organismul fizic, în măsura în care îl studiem în totalitatea sa, îl observăm mai întâi ca fiind un organism solid. Avem de-a face în acest caz cu corpul fizic propriu-zis.
Organismul fluid nu poate fi cercetat ca organismul solid, ci trebuie conceput ca un organism în mișcăre, nu-l putem gândi decât ca fiind străbătut de corpul eteric.
Organismul aerian nu-l putem cerceta fără a nu-l gândi ca fiind străbătut de forțele corpului astral. Organismul caloric nu-l putem gândi fără a-l vedea pătruns de forțele eului. Așa stau lucrurile cu omul actual al Pământului.
Avem, așadar:
Omul privit ca:
O consecință a acestei situații este faptul că trebuie să ne clarificăm într-o anumită privință: în măsura în care o componentă principală a sângelui este lichidă, în măsura în care el aparține organismului lichid, în sânge avem corpul eteric care impregnează sângele cu forță. În afară de aceasta, în sânge mai avem și ceea ce numim starea calorică. Dar acesta este un organism care nu coincide în niciun fel cu organismul lichid al sângelui. Dacă s-ar cerceta acest aspect ‒ și în acest sens pot exista fără discuție și metode fizice de cercetare ‒, s-ar găsi, prin înregistrarea stării calorice din diferite părți ale organismului uman, că acestea nu coincid cu organismul lichid sau cu oricare alt organism.
În momentul în care se considera omul în acest fel se vede însă că nu ne putem opri la interiorul organismului uman. Ne putem cel mult opri la interiorul organismului uman în cazul în care cercetăm numai organismul solid. Acesta se prezintă ca o formațiune închisă spre exterior, prin piele. Firește aceasta este deasemenea numai în aparență, deoarece omul abordează ceea ce-l întâmpină ca o formațiune solidă, ca și cum ar fi un bloc solid închis în sine. Solidul este însă și diferențiat în sine și se află în cele mai diferite relații cu restul corporalității solide. Aspectul care trebuie luat în seamă este acela că diferitele substanțe solide au greutăți diferite, și chiar din aceasta se poate vedea cum ceea ce există în organismul uman, prin faptul că prezintă greutăți diferite, că are greutăți specifice diferite, grevează în mod diferit organismul. Prin aceasta, omul se găsește, cu privire la organismul său fizic, în relație cu întregul Pământ. Dar organismul fizic poate fi delimitat spațial, cel puțin aparent.
Altfel stau lucrurile cu organismul lichid, pe care l-am prezentat ca fiind străbătut de forțele corpului eteric. El este de așa natură constituit încât nu mai poate fi delimitat într-o manieră atât de tranșantă de ambianță.
Ceea ce este lichid într-o anumită parte se învecinează cu restul materiei lichide. Și chiar dacă fluidul este prezent în lumea exterioară numai în stare diluată, totuși o graniță între lichidul ce se găsește în interiorul omului și lichidul ce se găsește în afara lui nu poate fi stabilită atât de tranșant ca în cazul organismului solid. Astfel că aici suntem deja nevoiți să lăsăm granița dintre interiorul uman lichid și exteriorul fizic ca într-un fel să se estompeze.
Și mai clar apare acest lucru când contemplăm organismul sub formă de aer care este străbătut de forțele corpului astral. Ceea ce avem în noi la un anumit moment ca aer s-a aflat cu puțin înainte afară și mai târziu va fi din nou afară. Ne aflăm între o continuă inspirare și expirare a ceea ce se află sub formă de aer în noi. Putem lua în considerare numai aerul care înconjoară Pământul nostru și putem spune: El intră în organismul nostru, apoi se retrage; dar în timp ce pătrunde în noi el devine organismul nostru. Avem de-a face cu un organism care se construiește din întreaga atmosferă și care reintră în această atmosferă. În fapt, în noi se edifică ceva cu fiecare inspirație sau ceva construit se modifică la fiecare inspirație. Și o deconstruire este prezentă, cel puțin o deconstruire parțială, în orice proces respirator. Putem spune: Într-un anumit mod, organismul nostru sub formă de aer se modifică cu fiecare respirație, nu se naște din nou, dar se modifică atât prin inspirație cât și prin expirație. Desigur, nici în cazul expirației el nu moare, ci doar se transformă, dar are loc o interacțiune continuă între ceea ce avem în noi ca organism sub formă de aer și ceea ce este aerul exterior. Ceea ce se consideră în mod obișnuit în reprezentările triviale ca fiind organizarea umană, poate fi considerat astfel numai pentru că nu se ia în considerare faptul că, prin comparație cu organismul solid, organismul aerian prezintă un grad foarte mic de diferențiere.
Într-o măsură și mai mare acesta este și cazul organismului nostru lichid. Aparține întru totul modului de abordare materialist-mecanic faptul că nu se consideră organismul lichid, organismul aerian, organismul caloric, ci numai organismul solid. Dar nu se obține o adevărată cunoaștere a omului dacă nu se acceptă această împărțire a omului în organism caloric, organism aerian, organism lichid și organism solid.
În organismul caloric trăiește în mod preferențial eul. Eul este acel organism spiritual care prin propria lui forță domină, configurează căldura ce o purtăm în noi, nu numai exterior, în delimitare, ci și interior. Noi nu putem înțelege aspectul sufletesc dacă nu luăm în considerare această acțiune directă a eului asupra căldurii. Eul este primul lucru în om care transpune voința în activitate, care furnizează impulsuri de voință. Cum furnizează el impulsurile voluntare? Am vorbit dintr-un alt punct de vedere despre legătura care există între impulsurile voluntare și teluric, în opoziție cu impulsurile de gândire, impulsurile de reprezentare, care sunt legate de domeniul extraterestru. Dar în timp ce eul menține laolaltă impulstirile voluntare, care este calea prin care el introduce aceste impulsuri voluntare în organism, în întreaga entitate umană? Aceasta se întâmplă prin faptul că voința acționează în primul rând în organismul caloric al omului (vezi desenul din figura 17 și tabla 15, desenul din stânga). Când eul are un impuls volițional, acest impuls acționează în primul rând asupra organismului caloric uman. Firește, în condițiile telurice actuale nu este posibil să fie prezent într-o realitate concretă ceea ce vreau să descriu eu aici. Cu toate acestea, el poate fi privit ca fiind ceva prezent în mod esențial în om. El poate fi contemplat dacă facem abstracție de faptul că în spațiul delimitat de piele se află organismul fizic. Noi facem abstracție de el, facem abstracție de orgazismul lichid, facem abstracție și de organismul aerian. Ne mai rămâne spațiul dominat de căldură care comunică cu căldura exterioară. Dar ceea ce actionează în interiorul acestei călduri, care face ca ea să fie în mișcare interioară, ca ea să fie un organism, este eul.
Dacă contemplăm corpul astral uman, acesta este cel care poartă în sine toate forțele sentimentului, ale simțirii. Corpul astral aduce aceste forțe ale simțirii la eficiență fizică în ceea ce se află la baza omului ca fiind organismul aerian.
Astfel s-ar putea spune: Eul determină prin organismul său caloric ceea ce se exteriorizează când omul pășește în lume ca ființă a voinței. Ceea ce corpul astral viețuiește ca sentimente și produce apoi efecte în organismul terestru se prezintă ca fiind organismul aerian. Iar dacă trecem la organismul eteric, la corpul eteric, acesta cuprinde în sine reprezentarea propriu-zisă, în măsura în care aceasta este imagistică. În orice caz, este mai imagistic decât ne ajunge la conștiență, căci aici mai intervine pentru conștiență și corpul fizic, care atenuează reprezentările până la nivelul de reprezentări fizic-imagistice; el conține în sine reprezentarea propriu-zisă în măsura în care reprezentarea este imagistică; aceasta acționează asupra organismului lichid.
Din cele spuse până acum vedeți că ne apropiem de ceea ce este sufletesc când observăm aceste organisme speciale în om. Abordarea materialistă care vrea să se oprească la scheletul solid, considerând că este un lucru de la sine înțeles că apa nu poate fi organizată ‒ însă ea este organizată în organism ‒, ajunge la o totală neînțelegere a ceea ce este sufletesc; căci sufletescul este prezent tocmai în aceste celelalte organisme. Organismul solid este, în fond, un adevărat reazem pentru celelalte organisme. Avem organismul solid, care se află ca un schelet de sprijin alcătuit din oase, mușchi etc., în acest schelet se integrează apoi organismul lichid, care este diferențiat și în întregime configurat în sine și în acest organism lichid vibrează corpul eteric, sunt produse gândurile. Cum sunt produse acestea? Ele se produc prin faptul că în acest organism lichid se poate manifesta, într-o anumită stare metamorfozată, ceea ce altfel, în lumea exterioară, cunoaștem ca fiind sunetul.
Sunetul este ceva care induce în eroare în mare măsură modul de abordare umană. Ca oameni ai Pământului noi percepem sunetul astfel încât aerul este purtătorul acestuia. Da, dar aerul este numai mijlocitorul pentru sunetul care se deplasează în aer. Cel care vede esența sunetului numai în vibrațiile aerului se asemănă unui om care spune: Omul are numai organism fizic, nu trăiește nimic sufletesc în el. ‒ A considera că numai vibrațiile aerului sunt esența sunetului, vibrații care sunt doar expresia lui exterioară, este echivalent cu a observa doar organismul fizic și a nu vedea sufletescul din el. Ceea ce trăiește înăuntru ca sunet este în esență un element eteric. Iar sunetul aerian se datorează faptului că aerul este străbătut de eterul sonor, care este identic cu eterul chimic.
Și deoarece acest eter impregnează aerul el îi comunică acestuia ce trăiește în el, iar pentru percepția noastră ia naștere ceea ce numim sunet. Același eter sonor, care este totodată și eterul chimic ‒ despre toate acestea vom vorbi mai pe larg cu alt prilej ‒, este cel care trăiește în organismul nostru lichid. Astfel încât putem spune că în organismul nostru lichid trăiește propriul nostru corp eteric, dar, în afară de acesta, din toate părțile se înghesuie în el ceea ce se află la baza sunetului. Așadar, vă rog, înțelegeți bine acest lucru. Avem în noi corpul eteric, care lucrează și acționează în timp ce determină apariția gândurilor. În acest organism lichid pătrunde și iese continuu ceea ce numim eterul chimic. Așadar, noi avem un organism eteric alcătuit din eter chimic, eter caloric, eter luminos, eter al vieții, și în afară de aceasta mai avem în mod cu totul special eterul chimic care intră și iese prin intermediul corpului lichid.
Corpul astral, care se exteriorizează în simțire, trăiește prin organismul aerian. Cu acest organism are o înrudire specială un altfel de eter care impregnează aerul, eterul luminos. În concepții mai vechi despre lume se făcea trimitere, în mod special, la această înrudire a aerului fizic extensibil cu eterul luminos care-l impregnează. Acest eter luminos, care este purtat de aer, care este mai înrudit cu aerul decât sunetul, pătrunde și în organismul nostru aerian și se află la baza a ceea ce intră și iese din organismul nostru aerian. Avem, așadar, corpul nostru astral care trăiește în sine simțirea, care se dovedește deosebit de activ în organismul aerian și care aici se lovește permanent de eterul luminos.
Și mai avem eul uman. Acest eu uman, care este activ în organismul caloric prin voință, este legat la rândul său de căldura exterioară, de eterul caloric exterior, care pătrunde în interior și iese în exterior.
De aici rezultă următoarele conexiuni:
Eu ‒ Voință ‒ Organism caloric ‒ Eter caloric
Corp astral ‒ Simțire ‒ Organism aerian ‒ Eter luminos
Corp eteric ‒ Reprezentare ‒ Organism lichid ‒ Eter chimici
Acum reflectați: corpul eteric rămâne în noi și când dormim, și de la adormire până la trezire. De la adormire până la trezire există și interacțiunea în interior, prin organismul lichid, dintre eterul chimic și corpul cteric. Lucrurile stau altfel în cazul corpului astral și al simțirii. Corpul astral se află, de la adormire până la trezire, în afara corpului uman; acum acest corp astral, cu simțirea, nu acționează asupra organsimului aerian despre care trebuie să spunem că se află în legătură cu tot restul lumii, legătură întreținută din afară. Omul, în măsura în care conține corpul său astral, cu simțirea, iese din corpul fizic, este, așadar, în afara corpului fizic și intră prin aceasta în acea lume cu care el se află în relație în primul rând prin eterul luminos. Omul trăiește, de la adormire până la trezire, în acel mediu cu care, referitor la corpul astral, se află în relație în starea de veghe prin intermediul organsimului său aerian. Un caz asemănător este cel al relației dintre eu și organismul caloric.
Vedeți că se obține o înțelegere a relației dintre om și lumea înconjurătoare abia atunci când se aprofundează cu adevărat această alcătuire articulată a omului, pe care abordarea mecanicistă obișnuită nu o focalizează. În om totul este întrepătruns și prin faptul că eul se află în organismul caloric și pentru că acest eu pătrunde organismul aerian, organismul lichid și organismul solid le inoculează și pe acestea cu organismul caloric, care trăiește astfel în totul. Așadar, organismul caloric trăiește în organismul aerian, el trăiește, fiind întărit cu forțe de eu, și în organismul lichid.
Aceasta este calea prin care putem vedea, de exemplu, în circulația sângelui modul de acționare al eului. Eul acționează asupra circulației sangvine pe calea ocolită a organismului caloric. Eul acționează ca acea entitate care trimite voința în jos, plecând din căldură, prin aer, în lichid. În acest fel acționează totul în organism. Dar nu dăm de capătul lucrurilor dacă avem numai reprezentările abstracte generale despre interacțiune, ci dacă ne putem reprezenta concret felul în care este articulat omul, cum tot ce există în jurul său participă la formarea organismului său.
Și la înțelegerea stării de somn se ajunge numai dacă se iau în considerare mai precis aceste lucruri. Gândiți-vă că în starea de somn sunt prezente la început numai corpul fizic și corpul eterie în același mod ca în starea de veghe; eul și corpul astral sunt afară. Astfel, în timp ce în omul adormit sunt prezente numai corpul fizic și corpul eteric, ceea ce se află în aceste două corpuri poate acționa și asupra organismului aerian și a celui caloric aflate în ele. Când avem de-a face cu organismul treaz vedem legătura dintre eu și corpul astral și întregul organism. În timpul somnului, când eul și corpul astral sunt în exterior, avem totuși în organismul uman cele patru elemente: structura solidă de sprijin, organismul lichid, dar și organismul aerian prin intermediul căruia acționează corpul astral, organismul caloric prin intermediul căruia acționează eul. Pe acestea le avem în interior și ele acționează în mod organizat, așa cum în starea de veghe se acționează organizat prin eu și prin corpul astral. În timpul somnului, în locul eului nostru, care se află afară, spiritul, care impregnează lumea și în starea de veghe, este înlocuit de eul nostru, care este o parte din el. Noi avem corpul caloric impregnat de spiritul lumii, avem organismul aerian impregnat de ceea ce putem numi sufletul lumii, astralitatea lumii, pe care altfel o dislocăm când suntem treji. Așa încât putem contempla acum veghea și somnul și din acest punct de vedere. În timpul somnului, spiritualitatea lumii impregnează organismul nostru caloric, pe care o eliminăm când ne trezim, prin eu, care este o parte din aceasta, deoarece realizează de la trezire până la adormire ceea ce altfel este acționat în organismul caloric prin spiritualuitatea lumii. Astralitatea lumii noi o îndepărtăm la trezire și îi redăm eficiența în orgauismul nostru prin adormire. Astfel încât putem spune: Prin părăsirea corpului adormit permitem pătrunderea în organismul nostru caloric a spiritului lumii, în organismul nostru aerian a sufletului lumii, a astralității lumii.
Putem ajunge chiar la o înțelegere nu numai a relației omului cu lumea fizică înconjurătoare, ci, dacă ești destul de lipsit de prejudecăți în ceea ce privește contemplarea omului, și la recunoașterea modului în care omul are o relație cu spiritualitatea lumii și cu însuflețirea lumii sau astralitatea lumii. La trezire, în organismul uman se articulează eul și corpul astral; ele alungă spiritualitatea lumii și însuflețirea lumii, astralitatea lumii.
Acesta este aspectul văzut dintr-o anumită perspectivă. Putem s-o abordăm acum de pe poziția cunoașterii și veți vedea cum aceste două moduri de abordare se îmbină între ele. În general, se procedează astfel încât se numește cunoaștere numai ceea ce este viețuit de la trezire până la adormire prin percepție, prin prelucrarea conceptuală a percepției. Numai că în felul acesta cunoaștem doar ambianța fizică a omului. Cu siguranță, dacă vom proceda în concordanță cu știința spiritului și nu ne vom lăsa furați de tot felul de fantezii, nu vom vedea ceva real în imaginile viselor și nu vom căuta în visare o cunoaștere în același mod în care o căutăm în reprezentarea trează și în percepția trează. Este un mod special de autocunoaștere. În mod simplist, se poate întâmpla să vezi cum omul visează stări interioare, când după ce se trezește cu imaginea unei sobe care dogorește, la a cărei fierbințeală a fost expus, are o stare de căldură interioară. Visele sunt configurate într-un anumit mod. Visezi șerpi când în intestine ceva nu este în regulă. Visezi peșteri în care trebuie să te târăști când ai dureri de cap etc. Numai că visele indică într-un mod întunecat, amurgit viața organică interioară a omului și putem vorbi despre o anumită cunoaștere inferioară în viața de vis. Acest lucru se intensifică numai la oamenii deosebit de sensibili, cărora le apar în vis oglindiri foarte precise ale stării organismului. Se crede că în somnul profund, fără vise, de regulă, nu cunoaștem nimic. Noi considerăm somnul fără vise ca fiind complet lipsit de importanță pentru cunoaștere. Nu este așa. Pentru om, el are o sarcină cognitivă, una individual-personală. Dacă nu am dormi, dacă viața noastră activă nu ar fi întreruptă de somn, nu am ajunge la o reprezentare clară a eului, la o viață interioară clară. Am viețui fără întrerupere ceea ce este exterior, ne-am irosi în exterioritate. Omul nu observă însă acest lucru, pentru că nu s-a învățat să contemple, fără idei preconcepute, lucrurile pe care le viețuiește sufletește și organic. Noi privim în trecut, urmărim imaginile trăirilor noastre până la punctul de care ne amintim. Dar acest șir de evenimente este întrerupt în fiecare noapte de somn. Pe acesta îl ignorăm și preferăm să ne amintim retrospectiv. Nu ne gândim că omul este întrerupt continuu, în șirul amintirilor sale, de somn. Aceasta înseamnă că noi vedem, în mod inconștient, nu numai partea plină, ci și nimicul.
Tabla 16Dacă avem un câmp alb și în centru negru, vedem albul (pe o tablă neagră), iar negrul este față de alb un nimic. Faptul că acest lucru nu este real, în acest moment, nu ne privește. Noi vedem câmpul negru, vedem că ceva este eliminat din acoperământul alb, și aceasta este o impresie pozitivă, chiar dacă nu se suprapune cu impresiile produse de câmpul alb. Câmpul negru este o impresie tot atât de pozitivă. Tot astfel, avem o trăire pozitivă când privim retrospectiv (vezi figura 18); nu se infiltrează nimic din perioadele de timp pe care le-am petrecut dormind. Ceea ce noi am dormit este de asemenea inclus în examenul retrospectiv, însă nu nemijlocit în conștiență, căci conștiența se orientează doar după ceea ce a rămas sub formă de imagini din viața de veghe. Dar această conștiență este întărită prin faptul că orizontul retrospectiv interior are și porțiuni goale; de aici provine conștiența noastră, în măsura în care ea este interioară. Legați permanent de lumea exterioară, ne-am pierde dacă am veghea neîncetat, dacă această veghe nu ar fi întreruptă de somn. Noi știm interior despre noi datorită somnului fără vise. Dar în timp ce somnul cu vise oglindește în mod haotic anumite stări organice în imagini, somnul fără vise ne dă conștiența umanității noastre integrale ca organism, așadar, și o cunoaștere. Putem spune: Prin conștiența trează noi percepem lumea exterioară, prin vise percem, în mod încețoșat și neprecis, câte ceva din stările noastre organice interioare. Prin somnul fără vise știm despre organismul nostru totul, încețoșat și întunecat, dar știm totul prin somn despre organismul nostru. Așadar, avem trei trepte de cunoaștere: somnul, somnul străbătut de vise, starea de veghe.
Apoi ajungem la cele trei stări superioare, la imaginațiune, la inspirație și la intuiție. Aceste stări superioare se află deasupra stării de veghe, corespunzând unor stări de conștiență din ce în ce mai clare și care furnizează, în calitate de stări de conștiență, cunoștințe tot mai clare, în timp ce noi, când coborâm sub conștiența obișnuită, ajungem la cunoștințe haotice, care însă pentru trăirea obișnuită ne sunt necesare.
Cam așa se prezintă problema câmpului conștienței. Nu trebuie să spunem că purtăm în noi numai această conștiență de veghe obișnuită, și nici nu trebuie să vorbim despre faptul că purtăm în noi numai organismul solid obișnuit. Trebuie să vorbim despre faptul că avem organismul solid ca pe ceva care se află net delimitat în spațiu, astfel că atunci când gândim în mod materialist îl înțelegem ca fiind organismul uman. Trebuie să ne gândim la conștiența obișnuită, la faptul că avem reprezentările ei în contururi clare. Noi nu avem numai corpul solid și nu posedăm numai conștiența de veghe, ci avem și corpul solid străbătut de corpul lichid care are în sine un organism ce se estompează, fluctuant. Mai avem conștiența clară de veghe străbătută de conștiența de vis, care nu ne prezintă imaginile cu contururi clare, ci estompate, în care viața conștienței devine întru câtva fluidă. Și mai avem, în afara organismului lichid, organismul aerian care este îngrijit de altcineva decât de noi înșine când ne aflăm în stare de somn, care este, așadar, legat numai temporar, în mod trecător, cu partea noastră sufletească, și anume numai în starea de veghe, dar pe care-l avem în noi ca pe un organism special. Avem și o a treia conștiență, o conștiență încețoșată, conștiența somnului fără vise, în care reprezentările nu numai se estompează, ci se șterg până la întunecare interioară, în care orice conștiență încetează de a mai fi viețuită de noi ca stare interioară conștientă, așa cum în anumite condiții corpul de aer încetează de a mai fi viețuit de noi când dormim.
Tabla 16Fie că studiem omul din perspectivă interioară, fie din perspectivă exterioară, noi ajungem la o viziune tot mai extinsă asupra entității umane. Dacă mergem de la corpul solid la corpul lichid, la corpul de aer, la corpul caloric, pătrundem în zona sufletească. Dacă mergem de la conștiența clară de veghe la conștiența de vis ajungem în trup. Și ajungem și mai temeinic în corpul fizic, dacă ne știm în el prin conștiența de somn fără vise. Dacă ducem în jos conștiența de veghe, până la conștiența de somn, dacă contemplăm omul în mădularele conștienței sale, ajungem în corporalitate. Dacă observăm corporalitatea de la starea ei solidă până sus, la starea calorică, ieșim din corporalitate. Aceasta creează uecesitatea de a nu admite, în mod simplist, ce se oferă observației exterioare grevată de prejudecăți. Aici avem, pe de o parte, corpul solid, de care ne cramponăm cu reprezentarea materialist-mecanicistă, pe de altă parte, avem domeniul sufletesc, care îi apare conștienței moderne plin de conținut, ca viață de zi, clară, luminoasă. Nu se merge de la această conștiență (eu) în jos; dacă se merge în jos se pătrunde în corp. Nu se merge de la corpul spiritual (corpul caloric) în jos; dacă se merge în jos se ajunge în corpul solid. Ci se iau în considerare cele două componente care nu formează un tot: corpul solid, fără corpul lichid, fără corpul de aer, fără corpul caloric; și conștiența de veghe clară, fără ceea ce oglindește numai corporalitatea interioară, fără conștiența de vis și conștiența de somn fără vise.
Plecând de la psihologia de școală, se pune întrebarea: Cum trăiește acest spiritual-sufletesc în plan fizic? ‒ Gândiți-vă că există corpul solid, corpul lichid, corpul aerian, corpul caloric. Prin intermediul corpului caloric eul dezvoltă conștiența clară de veghe. Dacă însă se pornește în jos se ajunge în conștiența de vis; mai jos se ajunge în conștiența somnului fără vise. Aici, jos (tabelul, hașurat), există, așa cum știți din cartea mea Știința ocultă, încă o stare de conștiență, pe care nu trebuie s-o abordăm acum. Dacă se pune problema relației care există între ceea ce se află aici în dreapta și ceea ce se află în stânga, ele seamănă una cu alta, căci într-un caz (săgeata din stânga) se vine de jos în sus, intrând în sufletesc, în celălalt caz se intră în corporal (săgeata din dreapta); dreapta și stânga corespund. Dar în abordarea exterioară în prezent nu se focalizează decât corpul solid și, de asemenea, starea de conștiență (eu). Da, eul este în aer, iar corpul solid stă la fund, nu găsim nicio relație între ele. Dacă citiți învățăturile actuale despre suflet veți vedea că se elaborează cele mai incredibile ipoteze privind modul în care sufletul acționează asupra trupului. Dar aceasta se datorează faptului că se ia în considerare numai o parte a trupului și numai ceva care se află departe de acesta, o parte a sufletescului.
Faptul că știința spiritului trebuie să insiste asupra întregului, că trebuie să creeze efectiv o punte între corporal, pe de o parte, și sufletesc, pe de altă parte, faptul că ea caută cu adevărat acele stări în care sufletescul devine ceva corporal, iar corporalul ceva sufletesc îi supără pe contemporanii noștri, care vor să se oprească exclusiv la ceea ce se oferă modului de abordare exterior, având idei preconcepute.
Despre aceste lucruri vom discuta mâine.
