Eu am expus adesea în acest loc, modul în care în vremurile vechi ale evoluţiei omenirii ştiinţa, arta şi religia erau cuprinse într-o unitate armonioasă. Cel care poate dobândi, într-un fel sau altul, o cunoaştere a esenţei vechilor misterii, acela ştie că în cadrul acestor misterii cunoaşterea a fost căutată drept o revelare a spiritualului în înfăţişare imaginativă, în acel mod în care putea fi ea căutată în timpurile vechi. Acest mod nu mai poate constitui modul nostru actual de căutare, dar noi trebuie să înaintăm în epoca noastră din nou până la cunoaşterea esenţei spirituale a lumii.
La baza tuturor vechilor concepţii despre lume se află o cunoaştere imaginativă a spiritualului. Această cunoaştere a spiritualului nu se manifesta însă în mod direct, în sensul că era împărtăşită în cuvinte, ci prin acele mijloace care au devenit treptat mijloacele noastre artistice: expunerea corporal-imaginativă în artele plastice, expunerea prin sunet şi cuvânt în arta muzicală şi artele recitative. Dar de la această a doua treaptă se ajungea apoi pe a treia treaptă, la revelarea religios-cultică a esenţei lumii, prin care omul se simţea în întregime înălţat la temelia divin-spirituală a lumii, nu la simplul mod cognitiv, nici în simplul mod de sentimente, ca prin artă, ci în aşa fel încât gândurile, sentimentele şi impulsurile de voinţă cele mai lăuntrice se dăruiau acestui divin-spiritual. Iar cele prin care urmau să fie spiritualizate acţiunile exterioare ale voinţei omului erau actele de jertfă, actele de cult. Oamenii simţeau unitatea vie dintre ştiinţă – aşa cum şi-o reprezentau ei pe atunci –, artă şi religie.
Idealul vieţii spirituale actuale trebuie să se îndrepte în direcţia de a dobândi din nou o cunoaştere care să înfăptuiască ceea ce a presimţit deja Goethe: că ea se înalţă până la artă – nu la o artă simbolică sau alegorică, ci la adevărata artă, la crearea şi formarea modelarea în sunete, în cuvinte –, dar şi că ea se adânceşte până la trăirea religioasă nemijlocită. Numai cine cuprinde aşa ştiinţa spirituală antroposofică încât să vadă în ea acest impuls, o cuprinde, în fond, în adevărata ei esenţă. Este de la sine-înţeles că omenirea va trebui să facă diverşi paşi în evoluţia ei spirituală pentru a ajunge la înfăptuirea unui astfel de ideal. Dar în dăruirea răbdătoare faţă de aceşti paşi se află ceea ce vrea să activeze cu precădere Mişcarea antroposofică.
Acum aş dori să vorbesc, în cadrul acestor conferinţe antroposofice pe care le am de ţinut aici, dintr-un anumit punct de vedere, tocmai despre acest impuls caracterizat acum al Mişcării antroposofice. După ce-mi voi fi încheiat expunerea veţi vedea probabil care este motivul mai adânc al celor expuse. Şi aş dori să remarc în prealabil că în ziua de azi Mişcarea antroposofică nu mai coincide de mult cu Societatea Antroposofică, dar dacă este ca Societatea Antroposofică să îndeplinească misiunea fiinţei ei, ea va trebui să poarte realmente impulsul Mişcării antroposofice.
Mişcarea antroposofică a cuprins cercuri mai largi decât Societatea Antroposofică. Aceasta a făcut necesar ca în ultima vreme modul de acţiune al Mişcării antroposofice să fie întru câtva altul decât în timpul în care, în esenţă, Mişcarea antroposofică a fost conţinută în Societatea Antroposofică. Dar Societatea Antroposofică îşi poate împlini esenţa numai dacă ea se simte centru al Mişcării antroposofice.
Acum, pentru a mă face înţeles în mod real şi nu doar în mod teoretic în privinţa a ceea ce v-am spus eu, trebuie să vă împărtăşesc câte ceva în privinţa a ceea ce s-a petrecut în ultima vreme în legătură cu o altă Mişcare decât cea antroposofică, pentru că dacă nu aş face asta ar putea lua naştere cu uşurinţă neînţelegeri. De aceea vă voi povesti astăzi în mod episodic în ce formă a luat naştere o Mişcare religios-cultică [Nota 41], care are fără îndoială multe de a face cu Mişcarea antroposofică, dar nu ar trebui confundată cu aceasta: Mişcarea religios cultică ce se numeşte pe sine „Mişcare pentru înnoirea religioasă”, pentru înnoirea creştinismului. Poziţia acestei Mişcări faţă de Mişcarea antroposofică va putea fi înţeleasă dacă în scopul acestei înţelegeri vom porni de la formele în care s-a dezvoltat această Mişcare pentru înnoire religioasă.
A trecut un timp [Nota 41] de când a venit la mine un număr restrâns de tineri teologi entuziasmaţi, teologi creştini, care erau pe cale să-şi încheie studiile teologice şi să treacă la funcţia practică de preoţi. Ei au venit la mine şi mi-au spus cam aşa: Acela care cu inima creştină într-adevăr plină de dăruire preia prin studiu teologia care este oferită în cadrul universitar, se simte în cele din urmă ca şi cum nu ar avea un pământ solid sub picioare pentru funcţia practică de preot care îl aşteaptă. – Mişcarea teologică religioasă a preluat treptat forme care nu-i permit să reverse într-adevăr în misiunea de îngrijire sufletească ceea ce trebuie să pornească în mod viu de la Misteriul de pe Golgota, ceea ce trebuie să pornească în mod viu din conştienţa că prin Misteriul de pe Golgota entitatea lui Christos care se afla anterior în lumile spirituale s-a unit cu viaţa oamenilor de pe Pământ şi continuă să acţioneze mai departe în această viaţă a oamenilor de pe Pământ. Mi s-a adus întru câtva la cunoştinţă că în sufletele celor care au venit aici trăieşte sentimentul că ar fi necesară o reînnoire a întregului impuls teologic şi a întregului impuls religios dacă e ca acest creştinismul să se menţină viu, dacă e ca acest creştinismul să se menţină în aşa fel încât el să poată fi într-adevăr forţa vie pentru întreaga noastră viaţă spirituală. Şi este clar că impulsul religios îşi are adevărata sa importanţă numai în aceea că el îl cuprinde pe om atât de profund în fiinţa-Eu a sa încât pătrunde într-adevăr tot ceea ce produce omul din gândirea, simţirea şi voirea sa.
Eu le-am semnalat pentru început celor care au venit la mine – ca să-i pot ajuta în strădaniile lor, pe care nu le puteau împlini în altă parte decât acolo unde ştiinţa spirituală antroposofică păşeşte în lume în ziua de azi, eu le-am semnalat pentru început acestor oameni care căutau o reînnoire religioasă că este necesar să nu se acţioneze din vreun entuziasm individual, ci că se pune problema să se adune cumva laolaltă ceea ce există în cercuri mai largi ca strădanie similară, existentă mai mult sau mai puţin inconştient. Eu am remarcat faţă de aceste personalităţi că este de la sine-înţeles că strădania lor nu este izolată, ci doar probabil mai intensă decât a altora, dar că ei cu toate acestea simţeau în inimile lor numai ceea ce simt şi nenumăraţi oameni ai prezentului, şi că atunci când este vorba de o înnoire religioasă trebuie pornit mai întâi de la bază, înlăuntrul căreia trebuie găsit un număr mai mare de oameni din inimile cărora să izvorască strădania după înnoirea religioasă.
După un timp, personalităţile respective au venit din nou la mine. Ele au considerat ca fiind întru totul justificat ceea ce le spusesem eu lor, şi mi-au semnalat atunci că lor li s-a alăturat deja un număr mai mare de tineri teologi care se aflau în aceeaşi situaţie de a trece de la nemulţumirea strădaniei universitare teologico-religioase actuale la funcţia de preot, adică la funcţia practică de îngrijire, păstorire a sufletelor, şi că există perspectiva ca cercul să se lărgească. Eu am spus: Este întru totul de la sine-înţeles că pentru început nu se pune numai problema să existe un număr de predicatori şi de preoţi, şi că în Mişcarea de înnoire religioasă nu trebuie implicaţi numai aceia care au de dat învăţătură şi asistenţă duhovnicească, ci în primul rând cei care există în număr mare în ziua de azi având caracterul de mărturisitori plini de dăruire şi că trebuie să fim conştienţi că în ziua de azi trăiesc nenumăraţi oameni în lume care au în sufletele lor – mai mult sau mai puţin confuz – un impuls puternic religios, şi anume un impuls religios specific creştin, dar că acest impuls religios creştin nu poate fi satisfăcut datorită evoluţiei pe care a luat-o aspectul teologic religios.
Eu le-am indicat faptul că există aşadar cercuri ale populaţiei care nu sunt încadrate în Mişcarea antroposofică şi care pentru început nu găsesc din constituţia sufletelor lor, din constituţia inimilor lor, calea înspre Mişcarea antroposofică. Eu am remarcat în continuare şi faptul că pentru Mişcarea antroposofică se pune în primul rând problema să vadă cu claritate că noi trăim într-o epocă în care pur şi simplu prin evoluţia lumii pot fi găsite o sumă întreagă de adevăruri spirituale, de adevăruri asupra unui conţinut spiritual real al lumii, de către oameni, dacă devin cercetători spirituali –dacă vor să devină cercetători spirituali; dar că, totuşi, dacă nu vor să devină cercetători spirituali dar se străduiesc după adevăr, aşa cum este el accesibil în ziua de azi omului, dacă este conştient de demnitatea sa umană, adevărurile găsite de aceşti cercetători spirituali pot fi înţelese de astfel de oameni cu raţiunea sănătoasă obişnuită, dar cu adevărat sănătoasă.
Eu am menţiona că Mişcarea antroposofică se bazează pe faptul, că acela care găseşte calea înspre Mişcarea antroposofică să ştie că, pentru început, în principal se pune problema ca adevărurile spirituale accesibile omenirii în ziua de azi să cuprindă inimile şi sufletele în calitate de cunoştinţe. În esenţă, este vorba ca aceste cunoştinţe să pătrundă pentru început în viaţa spirituală a omului. Desigur că nu se pune problema în ce măsură cel care se află în Mişcarea antroposofică este familiarizat cu o ştiinţă sau alta. Cineva poate fi în Mişcarea antroposofică fără să aibă vreun impuls ştiinţific sau o predispoziţie ştiinţifică, pentru că, după cum am spus, pentru raţiunea omenească sănătoasă adevărurile antroposofice sunt întru totul inteligibile, dacă omul nu se lasă întunecat de vreo prejudecată. Şi eu am mai precizat: Dacă un număr suficient de mare de oameni ar găsi din predispoziţiile inimilor şi sufletelor lor calea înspre Mişcarea antroposofică, atunci tot ceea ce este necesar pentru ţelurile religioase şi idealurile religioase ar rezulta treptat din Mişcarea antroposofică, prin cunoaşterea antroposofică.
Dar există nenumăraţi oameni care au impulsul menţionat după o înnoire religioasă, anume după o înnoire creştin-religioasă, şi care tocmai prin faptul că se află într-un anumit context cultural, nu pot găsi calea înspre Mişcarea antroposofică. Pentru aceşti oameni este necesar să fie găsită calea spre o viaţă spirituală adecvată omenirii actuale, într-un mod adecvat lor.
Eu am menţionat că în acest context se pune problema formării de comunităţi, şi că ceea ce urmează să fie atins în mod antroposofic, poate fi atins pentru început, fără îndoială, înlăuntrul fiecărei individualităţi, dar că din această cunoaştere, ce se constituie în mod individual, trebuie să urmeze prin necesitate întru totul lăuntrică acea acţiune socială, acea acţiune etic-religioasă socială de care are nevoie viitorul omenirii.
Se pune aşadar problema de a oferi ceva acelor oameni care, pentru început – aici trebuie să avem în vedere necesitatea istorică dată – nu sunt în măsură să găsească accesul nemijlocit la Mişcarea antroposofică. Pentru aceştia trebuie căutată calea spirituală prin formarea de comunităţi în colaborarea cordială, sufletească şi spirituală, care este adecvată evoluţiei omenirii din ziua de azi. Astfel încât ceea ce am avut eu de spus atunci acestor personalităţi căutătoare, din necesităţile evoluţiei omenirii, poate fi rezumat întru câtva în cuvintele: Este necesar pentru actuala evoluţie a omenirii ca Mişcarea antroposofică să crească tot mai mult, să crească ieşind din condiţiile ei, să nu fie tulburată în această creştere, în această ieşire în afară din condiţiile ei, care constau de fapt în aceea că acele entităţi spirituale care vor să vină la noi din lumea spirituală să pătrundă pentru început direct în inimi, astfel încât oamenii să se fortifice prin aceste adevăruri spirituale. Atunci ei vor găsi calea, care va fi pe de o parte o cale artistică, iar pe de altă parte o cale religios-etico socială. Mişcarea antroposofică merge pe această cale de când există. Iar pentru această Mişcare antroposofică, dacă această cale este corect înţeleasă, nu este necesară o altă cale.
Necesitatea unei alte căi rezultă pentru acei oameni care nu pot parcurge nemijlocit această cale, care trebuie să meargă pe o altă cale prin formarea de comunicări, prin colaborarea în cadrul comunităţilor, cale care, aş spune, se reuneşte abia mai târziu cu cea antroposofică. Astfel încât, în felul acesta, se deschide perspectiva pentru două Mişcări ce se desfăşoară alăturat: Mişcarea antroposofică, ce-şi împlineşte ţelurile dacă urmăreşte într-adevăr în conformitate cu sensul şi cu putere ceea ce exista iniţial în ea, fără să se lase abătută în această urmărire de diverse domenii speciale de lucru, care trebuie să se deschidă pe parcursul ei. Nici domeniul de muncă ştiinţifică, de exemplu, nu trebuie să prejudicieze impulsul Mişcării antroposofice generale. Trebuie să ne fie clar faptul că impulsul antroposofic este cel care constituie Mişcarea antroposofică şi că dacă în ultima vreme au fost create un domeniu de muncă ştiinţific sau altul în cadrul Mişcării antroposofice, există întru totul necestatea ca forţa şi energia impulsului antroposofic general să nu fie atenuate datorită acestui fapt, anume ca în diversele domenii ştiinţifice impulsul antroposofic să nu fie atras în forma de gândire şi reprezentare a acelor domenii ştiinţifice particulare în aşa fel încât din actualul mod de dobândire a ştiinţei, care tocmai că ar trebui vivifiat de către impulsul antroposofic, lucrurile să se denatureze atât de mult încât Antroposofia să devină întru câtva chimică, aşa cum este chimia în ziua de azi, sau fizică, aşa cum este fizica în ziua de azi, sau biologică, aşa cum este biologia în ziua de azi. Asta nu trebuie deloc să se întâmple. Asta ar afecta însuşi nervul vieţii Mişcării antroposofice. Se pune problema ca Mişcarea antroposofică să-şi menţină puritatea spirituală, dar şi energia ei spirituală. Pentru aceasta ea trebuie să incorporeze esenţa spiritualităţii antroposofice, ea trebuie să trăiască şi să urzească în această esenţă, trebuie să facă tot ceea ce trebuie să pătrundă din revelaţiile spirituale ale prezentului, de exemplu, şi până în viaţa ştiinţifică.
În afară de aceasta, aşa am fost eu atunci de părere, poate exista o asemenea Mişcare de reînnoire religioasă, care desigur că pentru cei care găsesc calea înspre Antroposofie, nu are nicio importanţă, ci numai pentru aceia care pentru început nu găsesc această cale. Şi pentru că astfel de oameni sunt nenumăraţi, desigur că o astfel de Mişcare nu este numai justificată, ci şi necesară.
Contând aşadar pe faptul că Mişcarea antroposofică rămâne ceea ce a fost şi ceea ce trebuie să fie, eu am dat, independent de Mişcarea antroposofică, unui număr de personalităţi, care voiau să activeze pornind de la ele însele şi nu de la mine pentru această Mişcare de reînnoire religioasă, ceea ce am fost în măsură să dau în privinţa conţinutului de care are nevoie o teologie viitoare, ca şi conţinutul cultic de care are nevoie formarea unei asemenea Comunităţi.
Ceea ce a fost dat în felul acesta a fost dat de mine în sensul că eu ca om.am dat altor oameni ceea ce le puteam da din condiţiile cunoaşterii spirituale a prezentului. Ceea ce am dat eu acestor personalităţi nu are nimic de-a face cu Mişcarea antroposofică. Eu le-am dat-o în calitate de persoană particulară, şi am dat-o în aşa fel încât am subliniat cu hotărârea necesară că Mişcării antroposofice nu îi este îngăduit să aibă nimic de a face cu această Mişcare de înnoire religioasă; şi că în primul rând, nu eu sunt întemeietorul acestei Mişcări de înnoire religioasă; şi că eu contez pe faptul că acest lucru va fi clarificat întru totul lumii, şi că eu am dat acelor personalităţi individuale care voiau să întemeieze din ele însele această Mişcare de înnoire religioasă, sfaturile necesare, sfaturile care erau adecvate să ducă la celebrarea unui cult autentic şi puternic din punct de vedere spiritual, un cult plin de esenţă şi entitate spirituală, în modul legitim, împreună cu puterile din lumea spirituală. Eu însumi nu am exercitat niciodată vreo acţiune cultică atunci când am împărtăşit aceste sfaturi, ci am arătat doar, pas cu pas, acelora care voiau să crească în practicarea acestui cult, cum trebuie să se desfăşoare un asemenea act cultic. Toate acestea au fost necesare. Şi este necesar şi în ziua de azi ca înlăuntrul Societăţii Antroposofice aceste aspecte să fie corect înţelese.
Această Mişcare a fost întemeiată, aşadar, independent de mine, independent de Societatea Antroposofică, exclusiv pe sfaturile mele. Iar cel care a constituit punctul de pornire, care a săvârşit, ca să spunem aşa, cel dintâi act cultic [Nota 42] în cadrul acestei Mişcări l-a înfăptuit într-adevăr după îndrumările mele, dar eu nu am participat în niciun mod la întemeierea acestei Mişcări. Ea este o Mişcare care a apărut din sine însăşi, şi care şi-a primit de la mine sfaturile din motivul că atunci când cineva solicită un sfat îndreptăţit într-un domeniu oarecare, este o sarcină umană să dai într-adevăr sfatul atunci când îl poţi da.
Astfel încât trebuie înţeles în sensul cel mai strict al cuvântului că pe lângă Mişcarea Antroposofică a fost întemeiată o altă Mişcare din sine însăşi, care nu a fost întemeiată din Mişcarea antroposofică, ci a fost întemeiată din motivul că în afara Societăţii Antroposofice există nenumăraţi oameni care nu găsesc ei înşişi calea înspre Mişcarea antroposofică, şi care pot ajunge abia mai târziu la aceasta.
De aceea trebuie să existe o diferenţă strictă între ceea ce este Mişcarea antroposofică, ceea ce este şi Societatea Antroposofică, şi ceea ce este Mişcarea pentru înnoire religioasă. Şi este important să nu se considere Antroposofia drept întemeietoare a acestei Mişcări de înnoire religioasă.
Asta nu are nimic de-a face cu faptul că sfaturile au fost împărtăşite cu toată iubirea şi cu toată dăruirea faţă de acele puteri spirituale care pot aduce în ziua de azi în lume o astfel de Mişcare religioasă, sfaturi care fac din această Mişcare religioasă o adevărată Comunitate spirituală, în sensul adecvat evoluţiei omenirii din ziua de azi. Astfel încât această Mişcare a luat naştere în mod corect dacă ea consideră tot ceea ce se află înlăuntrul Mişcării antroposofice drept ceva precursor ei, ceva care îi conferă teren sigur, dacă ea se sprijină pe Mişcarea antroposofică, dacă ea caută ajutor şi sfat la cei care se află înlăuntrul Mişcării antroposofice, ş.a.m.d. Tocmai ţinând cont de faptul că adversitatea împotriva Mişcării antroposofice este în aşa fel structurată în ziua de azi încât orice punct de atacare a ei este considerat oportun, aceste lucruri trebuie să fie pe deplin limpezi. Şi aşa trebuie să spun, că de fapt orice om care se raportează cu onestitate la Mişcarea antroposofică ar trebui să respingă pretutindeni o afirmaţie de genul: La Dornach, la Goetheanum şi prin Goetheanum a fost întemeiată Mişcarea pentru înnoire religioasă –, iar Mişcarea antroposofică este prezentată drept întemeietoare a ei. Căci nu aşa stau lucrurile. Ele stau aşa cum tocmai v-am expus eu acum.
Şi aşa a trebuit să-mi reprezint tocmai din modul în care am ajutat eu această Mişcare pentru înnoire religioasă să se pună pe picioare, că această Mişcare îşi caută sprijinul în Mişcarea antroposofică şi că ea vede în Mişcarea antroposofică o precursoare a ei, ca ea să-şi caute adepţii în afara Societăţii Antroposofice şi ca ea să considere o greşeală gravă dacă ar interveni înăuntrul Societăţii Antroposofice cu acea strădanie care este necesară tocmai în afara ei. Căci Societatea Antroposofică nu este înţeleasă de acela care nu se concepe pe sine în sensul că poate fi un consilier şi un ajutător al acestei Mişcări religioase, dar că el nu se poate cufunda nemijlocit în ea. Căci dacă ar face-o, ar lucra în două direcţii: ar lucra în primul rând la ruinarea şi distrugerea Societăţii Antroposofice, şi în al doilea rând ar lucra la lipsa de rodnicie a Mişcării pentru înnoire religioasă. Căci în cadrul omenirii toate Mişcările ce iau naştere în mod justificat trebuie totuşi să colaboreze ca într-un întreg organic. Dar acest lucru trebuie să se petreacă în mod corect.
Pentru organismul omenesc este absolut imposibil ca sistemul sanguin să devină sistem nervos, iar sistemul nervos să devină sistem sanguin. Sistemele individuale trebuie să acţioneze într-o separare netă între ele în organismul omenesc. Tocmai atunci ele vor conlucra în mod corect. De aceea este necesar ca Societatea Antroposofică să rămână fără reţinere la conţinutul său de antroposofie, nediminuat de noua Mişcare; şi ca acela care înţelege ce este Mişcarea antroposofică să rezume toate cele despre care este vorba – dar nu în vreun sens supra-apreciativ, arogant, ci într-un sens care să ţină realmente cont de sarcinile timpului nostru –, în cuvintele: Cei care au găsit odată calea înspre Societatea Antroposofică, nu au nevoie de înnoire religioasă. Căci ce ar fi Societatea Antroposofică dacă ea ar trebui să fie mai întâi înnoită religios!?
Dar de înnoire religioasă este nevoie în lume, şi pentru că este nevoie de ea, pentru că ea constituie o necesitate profundă, a fost întinsă mâna de ajutor pentru întemeierea ei. Aşadar lucrurile se vor desfăşura în mod corect dacă Societatea Antroposofică rămâne aşa cum este ea, dacă aceia care vor să o înţeleagă îi cuprind cu adevărat esenţa, şi nu cred că ei trebuie să aparţină unei alte Mişcări, care-şi are propriul ei conţinut, în ciuda faptului că acesta este corect în sens real, că nu antroposofia a întemeiat această Mişcare de înnoire religioasă, dar că Mişcarea de înnoire religioasă, care s-a întemeiat ea însăşi, şi-a preluat conţinutul de la antroposofie.
Aşadar cel care nu menţine aceste lucruri separate, în conformitate cu sensul lor, lucrează – prin aceea că neglijează impulsul propriu-zis al Mişcării antroposofice – la îndepărtarea terenului şi coloanei vertebrale şi a Mişcării de reînnoire religioasă, şi la distrugerea Mişcării antroposofice. Cel care, situându-se pe terenul Mişcării de reînnoire religioasă, este de părere că el ar trebui să extindă această Mişcare asupra Mişcării antroposofice, îşi sustrage singur terenul de sub picioare. Căci ceea ce este de natură cultică trebuie să se desfiinţeze în cele din urmă, atunci când se înalţă coloana vertebrală a cunoaşterii.
Tocmai pentru prosperarea celor două Mişcări este necesar ca ele să fie menţinute strict separate. De aceea, pentru început este întru totul necesar – ca în această vreme a noastră, în care totul depinde de faptul ca noi să dezvoltăm puterea pentru ceea ce vrem să înfăptuim – ca în primul rând să se urmărească cu stricteţe ca Mişcarea pentru înnoire religioasă să acţioneze în toate direcţiile în cercuri aflate în afara Mişcării antroposofice. Aşadar, ca ea să nu abordeze nici în privinţa procurării mijloacelor ei materiale – eu trebuie să vorbesc şi despre aceste aspecte, pentru ca lucrurile să fie bine înţelese –, ceea ce constituie în ziua de azi, şi fără asta, surse greu accesibile pentru Mişcarea antroposofică, aşadar ca ea să nu sape întru câtva terenul material de sub picioarele acesteia, şi nici, pe de altă parte, să-şi facă adepţi în rândul antroposofilor dacă nu reuşeşte imediat să-şi găsească adepţi printre ne-antroposofi. Căci în felul acesta s-ar face ceva imposibil, s-ar face ceea ce ar trebui să ducă la declinul ambelor Mişcări.
Nu se pune deloc problema ca noi să procedăm cu un anumit fanatism, ci numai ca noi să fim conştienţi că facem ceea ce este necesar din punct de vedere uman atunci când acţionăm din necesitatea lucrurilor. Ceea ce spun eu acum în consecinţă a constituit totodată premiza ajutorului dat pentru întemeierea Mişcării de înnoire religioasă, pentru că numai în aceste condiţii putea fi oferită mâne de ajutor. Dacă această premiză nu ar fi existat, Mişcarea de înnoire religioasă nu ar fi luat niciodată naştere prin sfaturile mele.
De aceea vă rog să înţelegeţi că este necesar ca Mişcarea de înnoire religioasă să ştie că ea trebuie să rămână la punctul de pornire pe care l-a promis, acela de a-şi căuta adepţii în afara cercurilor Mişcării antroposofice, pentru că acolo pot fi ei găsiţi în mod firesc, şi acolo trebuie ei căutaţi.
Ceea ce v-am spus eu dumneavoastră nu am spus-o din motivul că sunt cumva îngrijorat că Mişcării antroposofice i s-ar putea săpa întru câtva terenul de sub picioare, şi precis nu am spus-o din oarece intenţii personale, ci numai din necesitatea lucrurilor. De această necesitate este legat şi faptul că trebuie înţeles singurul mod posibil de a acţiona în mod corect într-un domeniu sau într-altul. Este deja necesar ca pentru lucrurile importante să se formuleze cu claritate despre ce anume est vorba, pentru că în ziua de azi există o tendinţă prea mare de a amesteca lucrurile, de a nu le aborda cu claritate. Dar claritatea este necesară în ziua de azi în toate domeniile.
Şi dacă cineva ar spune: Păi el însuşi a pus în lume această Mişcare de înnoire religioasă şi acum vorbeşte aşa – da, iubiţi prieteni prezenţi, este vorba de faptul că dacă eu aş fi vorbit altfel vreodată despre aceste lucruri, eu nu aş fi oferit mâna de ajutor pentru întemeierea acestei Mişcări de înnoire religioasă. Ea trebuie să rămână la punctul ei de pornire. Ceea ce exprim eu acum este, desigur, exprimat pentru ca în cadrul Societăţii Antroposofice lucrurile să fie corect înţelese, pentru ca să nu se pună, aşa cum se pare că s-a întâmplat: Păi, cu Mişcarea antroposofică nu au mers lucrurile, iar acum a fost întemeiată Mişcarea pentru înnoire religioasă, ca Mişcare corectă. – Eu sunt convins că personalităţile eminente, remarcabile, care au întemeiat Mişcarea de înnoire religioasă se vor opune cu toată forţa oricărei astfel de legende răspândite, şi că aceste personalităţi remarcabile, eminente vor respinge cu toată puterea ideea de a-şi face adepţi înlăuntrul Mişcării antroposofice. Dar în cadrul Mişcării antroposofice lucrurile trebuie înţelese corect.
Eu ştiu că va exista întotdeauna câte o persoană pentru care astfel de dezbateri care sunt din timp în timp necesare – şi care nu trebuie concepute drept acuzaţie într-o direcţie sau alta şi nici drept critică, ci exclusiv drept expunere a ceea ce trebuie cuprins cu toată claritatea – eu ştiu că va exista întotdeauna câte cineva pentru care este neplăcut când vrei să pui claritatea în locul neclarităţii nebuloase. Dar acest lucru este întru totul necesar atât pentru prosperarea Mişcării antroposofice, cât şi pentru prosperarea Mişcării de înnoire religioasă. Mişcarea de înnoire religioasă nu va putea prospera dacă ea va prejudicia în vreun fel Mişcarea antroposofică.
Dar în special antroposofii trebuie să înţeleagă întru totul temeinic ca pretutindeni unde se pune problema de a interveni pentru corectitudinea lucrurilor, ei să şi poată interveni realmente pentru această corectitudine a lucrurilor. Şi de aceea, dacă este vorba de poziţia unui antroposof faţă de înnoirea religioasă, aceasta poate fi numai aceea ca el să fie sfătuitor, ca el să dea ceea ce poate el da ca bun spiritual, şi ca el să rămână mereu pe deplin conştient, dacă e să participe la actele cultice, că el face aceasta numai pentru a ajuta la desfăşurarea acestor acte publice. Cel care se înţelege pe sine drept antroposof poate fi doar un ajutător spiritual pentru această Mişcare de înnoire religioasă. Dar această Mişcare pentru înnoire religioasă trebuie purtată în orice direcţie de oameni care încă nu au putut găsi ei înşişi calea înspre Societatea Antroposofică datorită configuraţiei deosebite şi a predispoziţiilor vieţi lor spirituale.
Sper aşadar ca nimeni să nu meargă acum la cineva care este activ în cadrul Mişcării de înnoire religioasă, şi să-i spună: La Dornach s-a spus asta sau asta împotriva Mişcării dumneavoastră. – Nu s-a spus nimic împotriva ei; ea a fost prevăzută în iubire şi dăruire faţă de lumea spirituală şi în mod justificat cu sfaturi din lumea spirituală, în aşa fel încât să se poată întemeia singură. Dar de către antroposofi trebuie ştiut faptul că ea s-a întemeiat pe sine însăşi, şi că deşi nu îşi are conţinutul cultului format din propria iniţiativă, realitatea cultului său este încă formată din propriile ei forţe, din propria iniţiativă, şi că esenţa Mişcării antroposofice nu are nimic de a face cu Mişcarea de înnoire religioasă. Şi este foarte sigur că nu poate exista o dorinţă atât de mare ca dorinţa mea ca Mişcarea pentru înnoire religioasă să prospere nelimitat, dar cu menţinerea condiţiilor iniţiale. Căci nu este îngăduit ca Ramurile antroposofice să se transforme în Comunităţi de înnoire religioasă, nici în privinţă materială şi nici în privinţă spirituală.
Nu a fost necesar să vă spun astăzi aceste lucruri din motivul că au trebuit date sfaturi pentru un cult a cărui prosperare în prezent este foarte dorită de mine. Şi ca să nu ia naştere neînţelegeri când se priveşte asupra acestui cult atunci când voi vorbi mâine într-adevăr despre condiţiile vieţii cultice în lumea spirituală, a trebuit să intercalez astăzi acest episod. Cele spuse astăzi constituie o considerare episodică pentru mai buna înţelegere a celor pe care le voi avea de spus mâine în continuarea expunerilor de ieri.
