Dacă privim înapoi, în istoria evoluției omenirii, ne apar evenimente mai mici sau mai mari, încadrate în viața întregii omeniri. Cel mai mare dintre toate aceste evenimente este cel pe carte noi îl desemnăm drept Misteriul de pe Golgota, prin care a intervenit creștinismul în evoluția omenirii. Acest Misteriu de pe Golgota a fost înțeles cu totul altfel în vremea în care a avut loc, decât în vremurile următoare, iar în vremea noastră el trebuie înțeles iarăși într-un mod nou. Iar faptul de a înțelege Misteriul de pe Golgota corect în sensul timpului nostru, este sarcina antroposofiei.
Noi trebuie să ne transpunem în timpurile vechi, în care oamenii aveau o cu totul altă conștiență decât în ziua de azi. Dacă ne transpunem cu trei, patru milenii în urmă, oamenii aveau o conștiență instinctivă în privința faptului că ei au trăit într-o lume spirituală înainte de a coborî pe Pământ într-un corp fizic. Orice om știa pe atunci că înlăuntrul său se află o ființă sufletesc-spirituală, care a fost trimisă de puterile divine în existența terestră.
Oamenii aveau pe atunci o altă conștiență și în privința morții, căci prin faptul că ei puteau să privească înapoi, în amintire, la existența lor sufletesc-spirituală dinaintea vieții pământene, ei știau că ceea ce fusese viețuit de ei înainte de viața pământeană trăiește și dincolo de moarte.
Pe atunci existau lăcașuri de învățătură, care erau în același timp așezăminte religioase; ele erau denumite misterii. În aceste lăcașuri de învățătură și așezăminte religioase, oamenii erau învățați despre ceea ce puteau ei ști în privința vieții pe care o avuseseră înainte de a coborî pe Pământ. Și oamenii aflau în felul acesta că înainte de existența lor pământeană trăiseră printre stele și ființe spirituale la fel cum trăiesc pe Pământ între plante și animale, munți și fluvii.
Omul își spunea: Eu am coborât din lumea stelară în existența terestră. – Dar el știa că stelele nu sunt pur fizice, ci că fiecare stea este locuită de puteri spirituale, cu care el s-a aflat în legătură în lumea spirituală, înainte de a coborî pe Pământ. Omul știa că după ce va trebui să-și depună corpul fizic prin moarte, el va trebui să se întoarcă din nou în lumea stelelor, adică în lumea spirituală. Și drept cea mai importantă dintre stele era văzut Soarele, Soarele cu entitățile sale, dintre care cea mai înaltă era cea care era denumită Înalta ființă solară.
Din misterii le venea oamenilor învățătura că Înalta ființă solară le dădea oamenilor, înainte de a veni pe Pământ, forța de a se reîntoarce din nou în mod corect, după moarte, în lumile spirituale și stelare. Și Învățătorii misteriilor le spuneau discipolilor lor, iar acei discipoli spuneau la rândul lor celorlalți oameni: Forța spirituală a Soarelui este lumina spirituală care vă poartă dincolo de moarte și pe care ați adus-o cu voi atunci când ați coborât, prin naștere, în existența pământeană.
Au existat multe rugăciuni, multe învățături sublime, ce proveneau din școlile misteriale, și care erau toate închinate laudei și măririi și descrierii Înaltei ființe solare. Iar acești Învățători misteriali le spuneau discipolilor lor, iar aceștia spuneau, la rândul lor, întregii omeniri, că după ce omul a trecut prin poarta morții, trebuie să pătrundă mai întâi în sfera stelelor inferioare și a ființelor stelelor inferioare, dar că apoi trebuie să pătrundă dincolo de Soare. Și că el nu poate pătrunde dincolo de Soare dacă nu îi este dată forța Ființei solare. De aceea, inima oamenilor care înțelegeau aceste lucruri se încălzea deosebit de mult atunci când ei se puteau ruga spiritului Soarelui, care le conferea nemurirea.
Poemele și exercițiile religioase de devoțiune îndreptate către Soare aveau o valoare absolut specială pentru sentimentul și întreaga simțire a omului. Omul se simțea unit cu Dumnezeul Universului, atunci când putea celebra cultul solar. Iar la acele popoare la care se obișnuia practicarea cultului solar, aveau loc ceremonii, acte cultice, orientate în mod special pentru acest cult de devoțiune solară. Acest cult solar consta, de regulă, în aceea că imaginea zeului era pusă în mormânt și după câteva zile era luată din mormânt ca semn că în Univers există un zeu, zeul Soarelui, care îi trezește mereu pe oameni atunci când ei ar trebui să cadă pradă morții. Și la săvârșirea acestui ritual, preotul care jertfea le spunea discipolilor săi, iar aceștia spuneau, la rândul lor, restului omenirii: Acesta este semnul faptului că înainte de a coborî pe Pământ voi v-ați aflat într-o Împărăție spirituală, în care se află zeul Soarelui.
Adepților acestui cult solar li se spunea: Priviți în sus, Soarele luminează, dar aceasta nu este decât revelarea exterioară a ființei solare, căci în spatele acestei lumini se află zeul veșnic al Soarelui, care vă asigură nemurirea.
Așa au știut oamenii care învățau aceste lucruri că ei au coborât din lumile spirituale în lumea pământeană și că au uitat lumea în care se află zeul Soarelui.
Preotul care aducea jertfa, le spunea adepților: Voi ați părăsit Împărăția zeului Soarelui prin naștere. Voi trebuie să o regăsiți prin forța care a fost depusă în inimile voastre, atunci când treceți prin moarte.
Preoții inițiați ai acestor misterii știau că Înalta ființă solară, despre care le vorbeau adepților, este aceeași ființă care va fi denumită ulterior Christos. Dar înainte de Misteriul de pe Golgota situația a fost așa că acești preoți care oficiau jertfa trebuiau să le spună adepților: Dacă vreți să știți ceva despre Christos, atunci nu puteți să-L căutați pe Pământ, atunci trebuie să vă înălțați la tainele Soarelui. Căci taina lui Christos o găsiți doar în afara Pământului.
Pentru oameni nu a fost dificil să mărturisească o astfel de învățătură, pentru că ei aveau o amintire retrospectivă instinctivă a Împărăției lui Christos, din care coborâseră pe Pământ. Dar omenirea este supusă unei evoluții și amintirea instinctivă a vieții spirituale pre-terestre a fost pierdută treptat de către omenire. La opt sute de ani înainte de Misteriul de pe Golgota numai puțini oameni mai aveau o amintire retrospectivă a vieții spirituale pre-terestre.
Gândiți-vă că omul trece prin poarta morții și ajunge afară, în depărtările stelare, el ajunge treptat în locul de unde vede stelele din cealaltă parte, așadar de unde vede și Soarele din cealaltă parte. Noi vedem Soarele de pe Pământ așa cum suntem obișnuiți acum. După moarte mergem afară, în spațiul cosmic, și vedem Soarele din cealaltă parte. Dar atunci când vedem Soarele din cealaltă parte nu îl vedem ca pe o sferă fizică, ci ca pe o Împărăție de entități spirituale. Și înainte de Misteriul de pe Golgota, între moarte și o nouă naștere, oamenii îl vedeau din cealaltă parte, în Soare, pe Christos. Iar Învățătorii misteriali le puteau aminti discipolilor lor această contemplare a lui Christos, căci se putea trezi la viață reprezentarea: înainte de a fi pe Pământ eu am văzut Soarele din cealaltă parte. – Asta a fost în timpurile de dinaintea Misteriului de pe Golgota.
Apoi a venit timpul în care această amintire nu a mai putut fi trezită în oameni. Cu aproximativ opt sute de ani înainte de Misteriul de pe Golgota, oamenii puteau trezi tot mai puțin amintirea: înainte de a fi coborât pe Pământ noi L-am văzut pe Christos de dincolo de Soare. – Și atunci, Învățătorii misteriali nu le mai puteau spune oamenilor: Priviți în sus, la Soare, aceasta este revelarea lui Christos. – Oamenii nu ar mai fi înțeles acest lucru. Și pentru oamenii de pe Pământ a fost așa ca și cum fuseseră părăsiți pe deplin de forța lui Christos, ca și cum nu mai puteau vivifia în ei amintirea lumilor spirituale.
Abia atunci a venit asupra oamenilor ceea ce poate fi numit teama de moarte. Căci mai înainte ei vedeau trupul fizic murind, dar știau că ei sunt suflete din Împărăția lui Christos, și că nu mor. Iar oamenii au devenit foarte îngrijorați în privința destinului entității lor veșnice, nemuritoare. Era ca și cum legătura dintre om și Christos ar fi fost decuplată. Asta deoarece oamenii nu mai puteau privi în lumile spirituale și Christos nu putea fi găsit nicăieri pe Pământ. Și tocmai în timpul în care oamenii nu-L mai puteau găsi pe Christos dincolo de Soare, în Cosmosul supraterestru, a venit Christos pe Pământ din infinita Sa milă și îndurare, pentru ca oamenii să-L poată găsi pe Pământ.
Atunci s-a petrecut ceva în evoluția Universului care nu are egal în nimic din ceea ce cunosc oamenii. Căci toate ființele aflate deasupra omului – Îngeri, Arhangheli, Arhai ș.a.m.d., până la cea mai înaltă ființă divină – parcurg doar transformări, metamorfoze, în lumea spirituală. Ele nu se nasc și nu mor. De aceea, se spunea pe atunci în misterii: Numai oamenii cunosc nașterea și moartea. Zeii cunosc doar metamorfozele, ei nu cunosc nașterea și moartea.
Și deoarece oamenii nu mai puteau ajunge la Christos, a venit Christos la oamenii de pe Pământ. Și atunci a fost nevoie ca El, ca Dumnezeu, să parcurgă ceea ce ei nu parcurseseră niciodată anterior: nașterea și moartea. Christos a devenit sufletul unui om, al lui Iisus din Nazaret, și a trecut prin naștere și moarte, ceea ce înseamnă că pentru prima oară un zeu a trecut prin ceea ce zeii nu trecuseră niciodată înainte: prin naștere și moarte. Acesta este esențialul Misteriului de pe Golgota, anume că el nu este numai o problemă a oamenilor, ci este o problemă a zeilor. Zeii au hotărât: Unul dintre noi, însăși Înalta Ființă solară, să-și unească destinul cu omenirea într-atât încât să treacă prin naștere și moarte. – De atunci încoace, oamenii pot privi mereu la ceea ce s-a întâmplat pe Golgota și Îl pot găsi pe Pământ pe Cel pe care l-ar fi pierdut altfel, deoarece conștiența lor nu mai ajungea la Ceruri: pe Christos.
Cei care au participat la început la această taină de pe Golgota, mai aveau încă o ultimă moștenire din conștiența instinctivă a ceea ce se petrecea acolo. Aceștia au fost ucenicii și Apostolii lui Christos. Iar ei știau: Aceeași ființă care putea fi găsită anterior numai dacă te puteai uita spiritual la Soare, poate fi găsită acum dacă se înțelege în mod corect nașterea, viața, suferințele lui Christos.
Pe vremea Misteriului de pe Golgota au existat totuși câțiva oameni care știau că acela care a fost Christos în Iisus din Nazaret este Înalta ființă solară care a coborât pe Pământ. – Până în secolul IV după Misteriul de pe Golgota, oamenii au mai știut că entitatea Christos, care este Înalta ființă solară și Christos, care a trăit în Iisus din Nazaret, sunt una și aceeași ființă. Și ești profund impresionat atunci când auzi prin știința spirituală cu câtă ardoare se rugau oamenii în primele secole creștine: Slavă ființei lui Christos – de care altfel am fi fost separați pe Pământ, că a coborât din lumile spirituale la noi pe Pământ!
După ce a trecut secolul al IV-lea de după Misteriul de pe Golgota, oamenii nu au mai putut concepe faptul că Înalta ființă solară și Christos reprezintă aceeași entitate divină, care îi asigură omului nemurirea. Începând din secolul al IV-lea și până în timpurile noastre, s-au mai păstrat doar cuvintele exterioare din Evanghelii, care povestesc în mod istoric că a existat un Misteriu de pe Golgota. Dar cuvântul Evangheliei a acționat totuși cu atâta putere de-a-lungul secolelor, încât oamenii și-au putut îndrepta, prin Cuvântul Evangheliei, inima către Misteriul de pe Golgota.
În ziua de azi ne aflăm într-un timp în care oamenii, după ce au învățat atât de multe despre tainele naturii, ar fi cu totul înstrăinați de cuvintele Evangheliei dacă nu s-ar croi o nouă cale către Christos. Aceasta este calea pe care ar dori să o croiască antroposofia prin aceea că-i conduce din nou pe oameni la cunoașterea lumii spirituale. Căci evenimentul Christos poate fi înțeles doar ca eveniment spiritual, ca realitate spirituală. Cel care nu poate să înțeleagă evenimentul Christos ca realitate spirituală, nu îl poate de fapt înțelege deloc.
Prin cunoașterea antroposofică noi ne putem transpune din nou înapoi, în acel timp în care a trăit Christos-Iisus în Palestina și și-a împlinit destinul Său pământesc. Putem privi în sufletele ucenicilor și Apostolilor, care în conformitate cu cunoașterea lor instinctivă au știut că Ființa care mai înainte a locuit doar pe Soare, a coborât pe Pământ și a trăit printre noi. Ființa care a trăit printre noi ca Iisus Christos, care a pășit pe Pământ printre noi, putea fi găsită anterior numai pe Soare. – Așadar ucenicii își spuneau: Din ochii lui Iisus din Nazaret luminează spre noi lumina Soarelui, din cuvintele lui Iisus din Nazaret ne vorbește forța Soarelui încălzitor. Atunci când Iisus din Nazaret pășește printre noi, este ca și cum Soarele însuși și-ar trimite lumina și puterea în lume.
Cei care puteau înțelege aceasta, și-au spus: Așa pășește printre noi, într-un om, ființa Soarelui, la care mai înainte se putea ajunge doar dacă privirile se îndreptau de pe Pământ înspre lumea spirituală. – Și deoarece ucenicii și Apostolii își puteau spune aceasta, ei s-au aflat într-un raport corect și au avut o înțelegere corectă și față de moartea lui Iisus Christos. De aceea au putut ei rămâne discipolii lui Christos Iisus, și după ce Christos Iisus trecuse deja prin moartea de pe Pământ.
Prin cunoașterea spiritual-științifică noi știm că atunci când Christos a părăsit trupul lui Iisus din Nazaret, El a continuat să fie spiritual printre discipolii Săi și să-i învețe mai departe. Forța pe care au primit-o ucenicii și Apostolii pentru a putea fi învățați de El chiar și atunci când Christos le mai apărea doar în trupul spiritual, această forță s-a pierdut după un timp. A existat un moment în viața discipolilor lui Christos Iisus în care aceștia și-au spus: Noi L-am văzut, dar nu Îl mai vedem. El a coborât din Cer pe Pământ, la noi. Unde s-a dus El?
Acest moment în care ucenicii au crezut din nou că au pierdut prezența lui Christos, a fost consemnat în sărbătoarea creștină a Înălțării la Cer. A fost consemnată realitatea conștienței că din fața ucenicilor a dispărut din nou Înaltul spirit solar, care a pășit pe Pământ în omul Iisus din Nazaret. Și acum, după ce ucenicii lui Christos au făcut această experiență, peste ei a venit o tristețe care nu se poate compara cu nicio tristețe ce poate exista pe Pământ. În vechile misterii, atunci când se celebra cultul Soarelui și se punea imaginea zeului în pământ, pentru a o ridica de acolo abia după câteva zile, peste suflete venea o mare tristețe datorită morții zeului. Dar acea tristețe nu se poate compara ca amploare cu tristețea care a pătruns acum în inimile ucenicilor lui Christos.
Orice cunoaștere adevărată, orice mare cunoaștere, s-a născut din durere și din griji. Și dacă omul încearcă să parcurgă calea înspre lumile superioare, cu acele mijloace de cunoaștere care sunt descrise în știința spirituală antroposofică, el poate ajunge la țel numai dacă trece prin durere. Fără ca el să fi suferit, să fi suferit mult, și datorită acestui fapt să se elibereze de sentimentul apăsător și strivitor al durerii, el nu poate cunoaște lumea spirituală.
Discipolii lui Christos au suferit infinit de mult în perioada care ne este indicată prin cele zece zile de după Înălțarea la Cer, deoarece nu L-au mai văzut pe Christos. Și din această durere, din această suferință infinită, s-a născut apoi ceea ce noi numim taina Rusaliilor. După ce discipolii lui Christos au pierdut capacitatea de a-L vedea pe Christos prin clarvederea instinctivă exterioară, ei L-au regăsit în ființa lor lăuntrică, în trăirea avută prin trecerea prin suferință și durere.
Să privim încă o dată înspre timpurile vechi. Înainte de Misteriul de pe Golgota, oamenii aveau o amintire a existenței pre-terestre. Ei știau că în această existență pre-terestră primiseră de la Christos puterea de a dobândi nemurirea. Acum știau că prin puterea omenească nu se poate privi înapoi în lumea spirituală, în existența pre-terestră. Și ucenicii s-au îndreptat acum înspre tot ceea ce aveau în memorie despre Evenimentul de pe Golgota. Și din această amintire și din această durere a răsărit din nou în sufletele lor viziunea a ceea ce pierduse omul deoarece nu mai avea clarvedere instinctivă.
Oamenii din vechime spuneau așadar: Înainte de a ne fi născut pe Pământ, eram cu Christos. Și de la El avem forța nemuririi. – Iar la zece zile după ce au pierdut capacitatea de a-L vedea pe Christos, ucenicii au spus: Noi am văzut Misteriul de pe Golgota. Asta ne dă puterea să ne simțim din nou ființa noastră nemuritoare. – Acest fapt este exprimat simbolic prin flăcările de foc. De aceea, din punctul de vedere al ființei spirituale, noi putem vedea în taina Rusaliilor faptul că Misteriul de pe Golgota a pășit în locul vechiului mit al misteriilor Soarelui.
Sfântului Apostol Pavel i-a devenit deosebit de limpede faptul că în Christos avem de a face cu ființa Soarelui atunci când a avut revelația de pe drumul Damascului. Saul fusese un discipol al vechilor inițiați din misterii. Lui îi era clar că pe Christos Îl găsim numai dacă ajungem prin clarvedere în lumea spirituală. Acum el spunea: Acești ucenici afirmă că ființa Soarelui a trăit într-un om și a trecut prin moarte. Acest lucru nu poate fi corect, căci ființa Soarelui nu poate fi văzută decât în afara Pământului. – Atâta timp cât Saul a crezut în această cunoaștere misterială, el a combătut creștinismul.
Prin viziunea de pe drumul Damascului, Sfântului apostol Pavel i-au devenit limpezi următoarele fapte: Chiar dacă omul nu este răpit în lumile spirituale, el îl poate vedea pe Christos. Așadar, Christos a coborât realmente pe Pământ. – Din clipa aceea el a știut că discipolii lui Christos Iisus spun adevărul, căci Înalta ființă solară a coborât acum din Cer pe Pământ.
Dacă Christos nu ar fi apărut pe Pământ, dacă El ar fi rămas doar zeu al Soarelui, omenirea de pe Pământ ar fi ajuns în declin. Oamenii ar fi crezut tot mai mult că doar lucrurile materiale dăinuie, că Soarele este un obiect material și stelele sunt obiecte materiale. – Căci oamenii uitaseră întrutotul că ei înșiși au coborât dintr-o existență pre-terestră, dintr-o lume stelară spirituală.
Dar o astfel de sumă de gânduri că totul este material, poate fi avută doar un anumit timp. Dacă, de exemplu, toți oamenii ar gândi de-a-lungul unui secol că totul este material, ei ar pierde forța lăuntrică a spiritului din sine și ar fi ca paralizați, ar deveni bolnavi. Și așa s-ar fi întâmplat realmente cu omenirea, dacă în infinita Lui milă, Christos nu ar fi coborât din lumea spirituală pe Pământ.
Dumneavoastră veți spune: Da, dar mulți oameni nu vor să știe încă nimic despre Christos, și nu îl mărturisesc pe Christos. Care este situația acestora? De ce nu sunt paralizați și firavi și bolnavi? – Vedeți dumneavoastră, Christos a apărut pe Pământ atunci când s-a înfăptuit Misteriul de pe Golgota nu pentru a da oamenilor o simplă învățătură, ci pentru a parcurge realitatea apariției Sale pe Pământ. El a murit pentru toți oamenii. Constituția fizică a tuturor oamenilor, inclusiv a acelora care nu cred în Christos, a fost îmbunătățită și salvată prin Evenimentul de pe Golgota. Omul poate fi chinez, japonez sau hindus și să nu vrea să știe nimic despre Christos. Cu toate acestea, Christos a murit pentru toți oamenii.
Acest lucru nu va fi posibil în aceeași măsură în viitor, căci în viitor va fi cu mult mai determinant pentru omenire decât a fost până acum, ceea ce constituie cunoașterea. În evoluția omenirii va apărea tot mai mult necesitatea ca toți oamenii să ajungă la anumită cunoaștere a ființei spirituale și a vieții spirituale.
Înspre o astfel de cunoaștere, care să-i conducă pe oameni în lumea spirituală, tinde cercetarea antroposofică spirituală. Și cu această cunoaștere va putea fi cunoscut din nou Christos, dar cunoscut astfel încât, dacă avem o adevărată antroposofie, să-L putem prezenta pe Christos în așa fel încât prezentarea să poată fi inteligibilă pentru toți oamenii. Cu ceea ce a fost vestit până acum drept creștinism se putea merge în Africa, sau în Asia, sau în altă parte: Poate că unii oameni se converteau la Christos, dar marea masă a popoarelor L-a respins, căci ea nu putea înțelege ce spuneau misionarii.
Ce fel de religii au avut popoarele? Popoarele au avut religii care au luat naștere în cadrul poporului și care au fost înțelese doar de către poporul respectiv, deoarece în acel popor a fost venerat un loc sfânt sau o personalitate sfântă. Atât timp cât vechii egipteni și-au venerat zeul la Teba, oamenii trebuiau să meargă la Teba pentru a putea venera acolo sanctuarul acelui loc. Atât timp cât a fost venerat Zeus din Olimp, oamenii trebuiau să meargă la Olimp, pentru a-l venera acolo pe Zeus. Tot așa, mahomedanii trebuiau să meargă la Mecca.
Ceva din această atitudine este conținut și în creștinism. Dacă înțelegem corect creștinismul, atunci știm că Soarele răsare peste toți oamenii, și peste Teba, și peste Olimp, și peste Mecca. Soarele poate fi văzut pretutindeni fizic, în același mod, și de aceea poate fi venerată spiritual și Înalta ființă solară, Christos. Și așa va arăta antroposofia oamenilor că acea ființă la care se putea ajunge înainte de Misteriul de pe Golgota doar cu capacități instinctive supra-pământene, se poate ajunge începând de la Misteriul de pe Golgota prin forța de cunoaștere ce trebuie dobândită chiar pe Pământ. Atunci vom înțelege din nou cuvintele: Împărățiile Cerului au coborât pe Pământ – și nu vom vorbi într-un mod mistic imprecis despre o Împărăție milenară, ci vom înțelege că ceea ce s-a aflat mai înainte pe Soare poate fi găsit pe Pământ începând de la Misteriul de pe Golgota. Și oamenii își vor spune: Noi îl avem pe Christos începând de la Misteriul de pe Golgota, deoarece El a coborât pe Pământ și a locuit pe Pământ printre oameni.
Oamenii vor putea mereu simți din nou ceea ce au simțit ucenicii ca taină a Rusaliilor: Christos însuși a coborât pe Pământ. În inimile noastre puterea Lui se înalță ca putere ce asigură omului nemurirea. – Dar atunci trebuie să putem lua și cuvintele lui Christos întrutotul în serios, ca de exemplu cuvintele: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul timpurilor Pământului”. Și dacă omul poate lua asemenea cuvinte în întreaga lor profunzime spirituală, atunci el se va putea înălța la cunoașterea: Christos nu a fost aici numai la începutul cronologiei noastre. El este mereu aici, El vorbește cu noi, numai să vrem să-L auzim. – Dar pentru aceasta noi trebuie să învățăm din nou prin știința spirituală să vedem în fiecare ființă materială, spiritualul, spiritualul de dincolo de piatră, spiritualul de dincolo de plantă, spiritualul de dincolo de animale, spiritualul de dincolo de om, spiritualul de dincolo de nori, spiritualul de dincolo de stele, spiritualul de dincolo de Soare. Dacă noi vom găsi prin materie din nou spiritul în realitatea sa, atunci ne vom deschide sufletele noastre omenești și pentru vocea lui Christos, care vrea să ne vorbească, numai să vrem și noi să-L auzim.
Iar antroposofia poate vorbi despre faptul că în spatele întregii naturi este spirit. De aceea ea poate vorbi și despre faptul că în întreaga istorie pământeană a omenirii se află spiritul, și despre faptul că Pământul și-as redobândit sensul abia prin Misteriul de pe Golgota.
Înainte de Misteriul de pe Golgota, sensul Pământului era pe Soare. Începând de la Misteriul de pe Golgota sensul Pământului este reunit cu Pământul însuși. Este ceea ce ar dori să aducă antroposofia omenirii ca taină necontenită a Rusaliilor. Și dacă oamenii sunt pregătiți să caute din nou lumea spirituală prin antroposofie, atunci ei îl vor găsi, în modul în care este necesar să se facă pentru omul actual, și pe Christos, ca fiind Cel mereu prezent.
Dacă oamenii contemporani nu se vor îndrepta spre cunoașterea spirituală, îl vor pierde pe Christos. Christos a murit pentru toți oamenii. Christos nu i-a renegat pe oameni. Dacă oamenii resping cunoașterea Lui în prezent, ei Îl neagă pe Christos.
În modul acesta am voit să vă vorbesc despre Misteriul lui Christos în legătură cu taina Rusaliilor, deoarece ne-a fost îngăduit să fim împreună tocmai în perioada sărbătorii de Rusalii.
Se spune adesea despre antroposofie că ar fi ostilă creștinismului. Dacă veți prelua cu adevărat spiritul antroposofiei veți afla că antroposofia va redeschide tocmai urechea și inima omenească și întregul suflet al omului, pentru taina lui Christos.
Iubiții mei prieteni, destinul antroposofiei ar dori să fie totodată cel al creștinismului. Dar pentru aceasta este necesar ca oamenii din ziua de azi să nu privească doar la cuvintele moarte, care le vorbesc despre Christos, ci ca oamenii să se îndrepte înspre o cunoaștere care îi conduce chiar la acea lumină în care se află Christos cel viu – nu cel istoric, care a trăit cu secole în urmă pe Pământ –, care trăiește acum și în orice clipă din viitor pe Pământ printre oameni, pentru că El a devenit din Dumnezeul lor, fratele lor dumnezeiesc.
Vrem să preluăm așadar, printre gândurile de Rusalii, pe acela că vrem să căutăm prin antroposofie calea spre Christos Cel viu, și să simțim că în felul acesta în fiecare antroposof poate fi înnoită taina primelor Rusalii, și în inima lui poate apărea cunoașterea lui Christos însuși, iar el să se simtă încălzit și iluminat prin limbile de foc ale cunoașterii creștine despre lume.
Fie ca drumul nostru spre spiritual prin antroposofie să fie totodată calea spre Christos prin spirit! Și dacă un mic număr de oameni vor crede aceasta, atunci taina Rusaliilor va prinde tot mai mult rădăcini în mulți oameni ai prezentului, și în special din viitor. Și atunci va veni ceea ce necesită omenirea într-o măsură atât de mare, pentru vindecarea ei. Atunci unei noi înțelegeri umane va vorbi Spiritul vindecător, Spiritul vindecător al bolii sufletelor oamenilor, pe care l-a trimis Christos. Atunci vor veni Rusaliile cosmice, de care are nevoie omenirea!
