Ieri am făcut o prezentare a cerului înstelat din jurul nostru. Dacă reflectați la această caracterizare, vă veți spune mai înainie de toate: Dacă din cunoașterea spirituală rezultă o astfel de caracterizare a boltei înstelate, ea este total diferită de tot ce se spune în zilele noastre în acest domeniu. Tocmai de aceea ieri am vorbit în așa fel, dinadins, încât această deosebire să reiasă clar. A trebuit să vorbesc într-o manieră care ar putea părea absurdă, poate chiar ridicolă, cuiva care are cât de cât cunoștințe asupra concepțiilor contemporane în acest domeniu. Și totuși fapt este că tămăduirea vieții noastre spirituale bolnave se va putea realiza numai când va câștiga teren această răsturnare totală a modului de înțelegere a unor lucruri ca cele despre care am vorbit ieri.
S-ar putea spune: Acolo unde astăzi se gândește, dar se gândește în așa fel încât se iese din tiparele ideilor vechi, uzuale, vedem pe de o parte că gândirea indică cu deosebire acest nou mod de cunoaștere spirituală. Dar vedem și că oamenii nu sunt în stare să se alăture acestei concepții spirituale și astfel rămân complet descumpăniți și, ceea ce în momentul istoric în care ne aflăm este poate lucrul cel mai rău, nu sunt conștienți de această dezorientare a lor si nu vor să țină seama de ea.
Să ne imaginăm cum ar fi prezentat astăzi ceea ce eu v-am expus din cu totul alt punct de vedere. Am vorbit ieri despre Lună, Saturn, Jupiter și așa mai departe și v-am înfățișat individualitățile spirituale care pot fi corelate cu acestea. Într-un fel, v-am înfățișat sistemul nostru de planete ca pe o grupare de entități spirituale care acționează mânate de impulsuri diverse, dar în așa fel încât aceste impulsuri au de-a face cu ceea ce se întâmplă pe pământ. Am văzut că în largul Universului există ființe vii, cu caracterele lor distincte. Am putut vorbi de ființe vii pe Saturn, Lună și așa mai departe. Întreg acest mod de a vorbi se deosebește clar de ceea ce se spune în general în ziua de astăzi despre astfel de lucruri. În general se consideră ‒ o mai spun o dată ‒ că din nebuloasa primitivă care exista odinioară, aflată în mișcare de învârtire, de rotație, s-au desprins diversele planete, pe care astăzi le privim cu o indiferență totală, ca pe niște corpuri fizice mai mult sau mai puțin strălucitoare care circulă prin spațiul universal.
Această concepție, potrivit căreia diversele corpuri cerești ar fi corpuri indiferente, asupra cărora nu-și îndreaptă atenția decât științele fizice, și în mod special matematica, pentru ca să calculeze mersul lor și eventual să studieze dacă substanțele care au fost găsite pe pământ există și acolo, această abordare obiectivă a corpurilor cerești a devenit curentă numai în ultimele trei-patru secole din viața omenirii. A devenit curentă într-un mod bine determinat. În prezent, nu mai privim dincolo de obiecte. Datorită faptului că s-a pierdut posiblitatea de a sesiza spiritualul, sau cel puțin, așa cum se mai întâmplă încă în evul mediu târziu, de a se intui măcar existența lui, a fost cu putință să se piatdă de tot contactul cu partea spirituală. A început să se considere că noțiunile fizice, observabile pe pământ, cele matematice, care pot fi calculate, sunt o certitudine și s-a ținut seama numai de ceea ce se înfățișează vederii în spațiul celest. S-a pornit de la o anumită premisă. Știind cum se calculează pe pământ, cum se face cercetarea în domeniul științelor fizice pe pământ, s-a extins apoi ceea ce s-a calculat pe pământ, rezultatul științelor fizice, asupra întregului spațiu ceresc și s-a considerat că rezultatele calculelor valabile pe pământ sunt valabile și în spațiul ceresc.
Pe pământ vorbim de timp, materie, mișcare, iar fizicienii vorbesc și de masă, viteză și așa mai departe. Toate acestea sunt noțiuni dobândite pe pământ. De la Newton încoace ele au fost extinse și asupra spațiului ceresc. Și întreaga concepție pe care o avem asupra a ceea ce se petrece în lume nu este nimie altceva decât un rezultat al calculelor efectuate pe pământ și transpuse apoi în cer. Întreaga teorie Kant-Laplace este o absurditate, în clipa când te convingi că ea este valabilă numai cu condiția ca în exterior, în spațiul ceresc, să fie valabile aceleași reguli de calcul ca și pe pământ, ca noțiunile de spațiu, timp și așa mai departe să fie aplicabile și acolo în aceeași măsură ca și pe pământ.
Dar acum a apărut un element remarcabil, care le dă astăzi multă bătaie de cap oamenilor. Trăim niște timpuri cu totul deosebite, care se vestesc prin numeroase semne. În toate adunările populare, ținute de moniști și de alte asociații, li se vorbește oamenilor ca de o certitudine despre faptul că stelele de deasupra noastră strălucesc datorită unor fenomene fizice cunoscute. Întreaga teorie minunată privind nebuloasa spirală și așa mai departe care se înfățișează privirilor este prezentată unui public încrezător de către conferențiari și scriitori ce se ocupă de răspândirea cunoștințelor științifice. Și omul de astăzi își dobândește cunoștințele de la acești conferențiari și scriitori popularizatori. Dar aceste cunoștințe au de fapt la bază rezultatul a ceea ce fizicienii și alți așa-numiți savanți au gândit și conceput cu decenii în urmă. La astfel de conferințe de popularizare se servește, reîncălzit, ceea ce s-a păstrat de la prânzul specialiștilor de acum câteva zeci de ani. Însă în prezent specialiștii sunt preocupați de cu totul altceva. Ceea ce îi tulbură, printre altele, este așa-numita teorie a relativității.
Această teorie a relativității, teoria relativității a lui Einstein, îi preocupă astăzi pe fizicienii de concepție. Despre unele aspecte ale acestei teorii se poate spune ceea ce am spus și eu deja pe ici, pe colo, dar astăzi nu ne vom ocupa de valabilitatea ei generală, ci de faptul esențial că ea există și că fizicienii vorbesc despre ea. Bineînțeles că există și fizicieni care sunt împotriva ei, dar foarte mulți fizicieni vorbesc insistent despre această teorie. Dar ce semnificație are această teorie?
Semnificația este că prin această teorie a relativității au fost zdruncinate toate noțiunile pe care se baza concepția asupra mișcării și caracteristicilor corpurilor cerești din spațiul cosmic. Timp de decenii a fost considerat valabil ceea ce este scris în cărțile actuale de astronomie, ceea ce li se prezintă și acum în conferințe și cărți de popularizare profanilor. Însă fizicienii au început să atace, să elimine cele mai comune noțiuni: Timp, Mișcare, Spațiu și explică că acestea nu sunt așa cum le-au crezut oamenii. Vedeți că pentru fizicieni acum se ridică într-un fel o problemă de conștiință. Un specialist își poate spune: Îmi îndrept telescopul spre o stea îndepărtată. Dar am calculat deja că până ca lumina acelei stele să ajungă pe Pământ s-a scurs atâta și atâta timp. Deci când privesc prin telescopul meu știu că lumina pentru a ajunge la acest telescop a avut nevoie de un număr determinat de ani-lumină. Lumina care a ajuns acum aici a pornit deci de acolo, de sus, cu mulți ani înainte. Steaua aceea nu mai este acolo. Raza de lumină pătrunde în telescopul meu, dar la capătul celălalt nu se mai află acea stea, iar dacă privesc o altă stea, alături de aceasta, situată la mult mai puțini ani-lumină, văd că lumina ei ajunge la mine concomitent cu a celeilalte. Îmi rotesc telescopul: steaua apare ca un punct de lumină care poate că a fost acolo cu mulți ani înainte. Îmi rotesc iarăși telescopul: în câmpul lui se află acum o stea care nu mai este acolo, dar a fost acolo într-un timp mult mai îndepărtat față de precedenta. Iată cum îmi formez eu o părere asupra configurației cerului înstelat. Toate se arată la locul unde se aflau odinioară, dar unde de fapt nu mai sunt acum. De fapt, nimic nu mai este așa: toate s-au deplasat încoace și încolo.
Același lucru se întâmplă și în ceea ce privește spațiul. Percepem pe undeva un sunet îndepărtat. Apropiindu-ne de el, ni se înfățișează cu altă tonalitate decât atunci când ne îndepărtăm de el. Spațiul dă măsura felului și modului în care percepem lucrurile. Este un lucru care desigur le dă bătaie de cap oamenilor. Întregul timp care este cuprins în toate aceste calcule a devenit deodată ceva întru totul incert, ceva relativ. Și din toate câte au fost descrise la nivel de popularizare cu privire la Univers, de fapt fzicianul de astăzi nu poate spune ‒ și el este conștient de acest lucru ‒ decât: Acolo a existat odinioară ceva, există încă ceva și va exista in viitor. Da, acolo există ceva. Și ceea ce există acolo acționează în așa fel, încât într-un anumit moment manifestarea sa luminoasă coincide cu firul reticul din telescopul meu. Este singura certitudine rămasă, concordanța celor două evenimente. Deci există o concordanță între ceea ce s-a petrecut undeva, cândva și ceea ce apare astăzi în câmpul telescopului meu. Deci fizicianul de astăzi constată că nu putem vorbi decât de astfel de concordanțe; totul este relativ, noțiunile din care s-a construit în mod teoretic imaginea alcătuirii Universului au de fapt o valoare cu totul relativă, în nici un caz nu au valoare absolută. De aceea în prezent fizicienii vorbesc de o răsturnare radicală a tuturor concepțiilor din fizică. Deci, dacă am trece acum de la o conferință de popularizare pentru profani direct la un referat asupra teoriei relativității, ne-am da seama că cel care face popularizarea acestor cunoștințe le vorbește oamenilor despre lucruri bazate pe concepții despre care specialiștii afirmă: Toate acestea s-au topit ca zăpada în bătaia soarelui!
Vedeți, nu putem spune numai că în ultimele trei-patru secole s-a realizat o concepție fizică asupra lumii bazată pe anumite noțiuni, ci trebuie să spunem că în prezent există deja destui oameni care au pus în discuție aceste noțiuni, le-au infirmat. Pentru foarte mulți gânditori nu mai este valabilă acea concepție asupra lumii care era considerată o certitudine. Deci nu mai poate fi tratat cu ironie ceea ce este prezentat dintr-un punct de perspectivă cu totul nou. Căci ceea ce era spus de pe alte poziții se topește în prezent ca zăpada la soare. Nu mai există pentru cei care înțeleg câte ceva din aceste lucruri, sau cel puțin care doresc să înțeleagă ceva. Deci ne aflăm în fața faptului că oamenii spun: Ceea ce se prezintă aici din punct de vedere al Științei spirituale este absurd, pentru că nu concordă cu ceea ce considerăm noi că este corect. Însă, dacă se situează pe pozițiile teoriei relativității, acești oameni ar trebui să spună: Este absurd ceea ce am considerat noi că este corect! Așa se pune problema în prezent. Însă cea mai mare parte a omenirii stă în adormire, în timp ce se desfășoară aceste lucruri și le lasă să se desfășoare în felul acesta. Este însă foarte important să se știe că acea concepție asupra lumii care a fost atât de mult trâmbițată a căzut complet în desuetudine.
Starea de lucruri ce ni se înfățișează în lumea spirituală se va dezvălui cu claritate în cercuri mai largi doar atunci când oamenii vor dori ca cel puțin o dată să dea puțin la o parte scufia care le adăpostește somnul. Deci nu se poate crede că cel care vorbește în felul în care v-am vorbit eu ieri are o atitudine absurdă față de știința de astăzi, căci această știință este în cazul teoriei relativității cu totul negativă: ea spune de fapt mai ales ceea ce nu este și trebuie să-i conducă pe oameni spre cunoașterea a ceea ce este.
Aceste lucruri ar trebui să se întemeieze pe reprezentări ca cele pe care am încercat să vi le prezint ieri referitor la diferiții aștri ai sistemului nostru planetar. Însă ce vedem în acea expunere? Vedem că s-a urmărit tocmai cursul dezvoltării universului. Dar ce ar spune un fizician de școală veche (căci cei de școală nouă sunt în general adepți ai teoriei relativității) dacă ar auzi ceva atât de neobișnuit ca ceea ce v-am prezentat eu ieri? Dacă nu ar spune chiar de la început că toate acestea sunt aiureli și bazaconii, lucru pe care probabil l-ar spune totuși până la urmă, el ar afirma: Aceste lucruri contrazic bazele solide ale științei. Dar ce sunt aceste baze solide ale științei? Sunt acele noțiuni de Spațiu, Timp și așa mai departe pe care le-am dobândit pe pământ. Teoria relativității infirmă aceste noțiuni atunci când este vorba de Univers, arată faptul că ele își pierd valabilitatea.
Antroposofia realizează acest lucru în practică: ea nu ține sama de noțiunile terestre atunci când vorbește despre Lună, Saturn și Jupiter și așa mai departe. Aici ea nu mai vorbește de cele terestre, ci încearcă, deși acest lucru este greu de realizat, să caracterizeze pe Venus și pe Marte într-un fel care nu se poate face cu ajutorul noțiunilor terestre. Trebuie să te desprinzi de noțiunile terestre atunci când vrei să pătrunzi în Univers. Am vrut să vă arăt cum se implică Cosmosul în viața spirituală din actualitate și cum se prezintă astăzi lucrurile în viața spirituală. Există însă o înrudire între noțiunile terestre și cele pe care le găsim în Cosmos. Gândiți-vă că am ajunge chiar numai până la Lună, care este așa um v-am descris-o eu ieri, am ajunge până la acele entități care stau ca într-o fortăreață a Universului și care trăiesc de fapt dincolo de suprafața lunii, unde, ca să zic așa, își desfășoară activitatea, dacă am ajunge la acele entități la care se poate ajunge umai prin clarviziune, am vedea că aceste entități acționează în taină. Căci ceea ce se petrece în interiorul lunii nu transpare în lume, iar tot ceea ce ajunge pe lună din afară este reflectat înapoi a lume. Așa cum luna nu oprește lumina soarelui, ci o reflectă, tot așa înapoiază tot ceea ce îi vine din Univers. Tot ceea ce se întâmplă în Univers este reflectat de lună ca de o oglindă. Iar ceea ce se întâmplă în interiorul ei rămâne ascuns.
Însă eu v-am spus că entitățile sprituale care sunt refugiate în această fortăreață a lunii ca într-o lume a lor și își desfăsoară acolo activitatea lor universală au trăit odinioară pe pământ, înainte ca luna să se fi desprins de pământ. Au fost primii mari instructori ai sufletelor omenești pe pământ. Marea înțelepciune străveche despre care am vorbit este în esență o moștenire de la aceste ființe lunare, care trăiesc acum în sălașul ascuns din interiorul lunii. Ei înșiși au dorit să se retragă.
Atunci când vorbim în felul acesta despre Univers, în ideile pe care le expunem se interferează concepții morale. Dăm uitării concepțiile pur fizice; începem să evocăm concepții morale. Ne întrebăm: De ce s-au retras aceste entități lunare, de ce acționează acum în taină? Într-adevăr, atunci când s-au aflat pe pământ ele au inspirat oamenilor o înțelepciune copleșitoare. Dar dacă ar fi rămas pe pământ și ar fi inspirat necontenit oamenilor această înțelepciune, oamenii nu ar fi putut niciodată să pășească în era libertății.
Aceste entități au luat o decizie extraordinară, cea de a se retrage într-un loc ascuns al Universului, pentru ca acolo, departe de existența omenească, să-și desfășoare activitatea, astfel ca oamenii să nu mai fie influențați de ea, să poată să primească toate impulsurile Universului și să poată deveni ființe libere. Aceste entități și-au căutat o nouă locuință în Univers, pentru ca oamenii să dobândească liberul arbitru.
Problema se pune cu totul altfel decât pentru un fizician care, dacă aude că luna s-a desprins din masa pământului, ar dori pur și simplu să calculeze cu ce viteză s-a produs această îndepărtare, datorită căror forțe, și prin aceasta ar avea în vedere numai forțele terestre, vitezele terestre. Aceste lucruri însă nu ne interesează deloc atunci când vorbim despre lună așa cum am vorbit noi ieri. Dacă privim dincolo de aspectele fizice, vedem aceste decizii, aceste mărețe impulsuri cosmice-morale. Trecem astfel, lucrul cel mai important dintre toate, de la împrejurările fizice, valabile pentru condițiile de pe pământ, la o discuție asupra Universului bazată pe idei morale.
Esential este să nu se stabilească numai teorii care ar trebui să fie crezute ca atare, ci din ele să rezulte organizarea morală a lumii. Sufletul omenesc în ultimele trei-patru secole a fost complet derutat, pentru că s-a spus: Putem ști anumite lucruri despre Pământ, pe care apoi să le transpunem asupra Universului, stabilind astfel de teorii ca teoria Kant-Laplace, iar în ceea ce privește organizarea morală și dumnezeiască trebuie să ne sprijinim numai pe credință. Acest fapt i-a indus pe oameni în eroare în foarte mare măsură, căci a dispărut complet concepția că asupra pământului trebuie să vorbim în termeni tereștri însă de îndată ce ne ridicăm la problemele referitoare la Univers trebuie să începem să vorbim într-un limbaj cosmic. Astfel, limbajul fizic se transformă într-un limbaj moral. În felul acesta se realizează în practică ceea ce altfel rămâne de domeniul fanteziei.
Tabla 2Atunci când un fizician din zilele noastre descrie soarele, vorbește despre el ca despre un glob gazos care clocotește în spațiu și erupțiile sale sunt analizate ca și cum ar fi vorba despre erupții terestre. Toate sunt transpuse asupra acestor corpuri cerești ca și cum ele s-ar petrece aici pe pământ, și sunt călculate după aceleași reguli care sunt potrivite pentru fenomenele de pe pământ, se calculează de exemplu traiectoria razelor de soare și așa mai departe. Însă ceea ce este valabil pe pământ încetează să mai aibă valoare când ieșim din sfera acestuia. Și așa cum intensitatea luminii scade cu patratul distanței, tot așa aceste legi își modifică acțiunea în largul Universului. Dar suntem legați de Univers în domeniul moral. În măsura în care ne ridicăm deasupra fizicului către cele morale, devenim aici pe pământ asemănători celor care acționează în Univers ca principiu moral înfăptuit.
Deci trebuie să spunem că antroposofia este în sensul cel mai propriu realitate. Ea îl îndrumă pe cel care o înțelege. Ea nu prezintă imagini terestre desprinse de cele morale, care pe pământ ar fi deja supranaturale. Ea prezintă astfel de imagini morale atunci când se avântă către Univers. Trebuie să avem în vedere acest lucru. Din acest punct de vedere trebuie redobândite noțiunile de care avem nevoie, pentru a putea sesiza pe pământ ceea ce acum nu poate fi încă sesizat. Vedeți, entitățile care sălășluiesc în lună acționează, așa cum v-am spus, ca într-o fortăreață. Acolo își desfăsoară activitatea. Căci tot ceea ce dau Lunii Universul și Pământul este reflectat, trimis înapoi. Această stare de lucruri a apărut în cursul evoluției Cosmosului. Mai înainte lucrurile se prezentau altfel. În starea aceea moale, gelatinoasă, pe care o avea odinioară pământul și toate ființele de pe el, aceste ființe acționau asupra pământului. Iar acțiunea lor a influențat apariția, la oameni ca si la animale, a coloanei vertebrale. Deci coloana vertebrală este, la oameni ca și la animale, o moștenire din timpurile străvechi, când ființele lunare erau încă legate de existența pământească. Acest lucru nu se mai poate petrece în zilele noastre. Coloana vertebrală este o moștenire a trecutului, ea nu mai poate apărea acum.
Pentru patrupede aceste entități au făcut o coloană vertebrală atât de rigidă, încât ea se menține în poziție orizontală. Pentru oameni au făcut-o așa încât să poată sta în poziție verticală și în felul acesta, prin poziția verticală a coloanei vertebrale, omul a putut să se deschidă către Univers și către influențele primite de la acesta, în momentul în care entitățile lunare s-au retras în fortăreața lor selenară.
Astfel putem ajunge să desprindem în mod clar ceea ce este pământesc de aceea ce este universal și să percepem în mod adecvat forțele spirituale și impulsurile spirituale care pătrund în existența pământească. În mintea oamenilor s-au fixat îndeosebi acele lucruri care de fapt au fost puse în circulație în ultimele trei-patru secole. Și toate acestea sub influența concepției că omul, pentru a-și explica lucrurile, nu poate folosi din întregul Univers decât cunoștințele dobândite pe pământ, privitoare la fenomenele fizice și la obiectele fizice. Întregul Univers a fost transformat într-o imagine fizică a Pământului. S-a ajuns la acest lucru: Acolo este ceva care intră în câmpul vizual al telescopului meu, deci este ceva care a fost odată acolo. Dar întreaga evoluție a Universului nu se poate concepe doar în acest mod. Dacă are în vedere unele stele destul de îndepărtate, fizicianul de astăzi poate să spună: Ceea ce transpun eu pe harta cerului nu mai este acum acolo. Eu marchez două stele alăturate; una dintre ele a fost acolo, să zicem, acum o mie de ani, pe când alta a fost acum șase sute de ani. Ele n-au fost niciodată așa de apropiate cum le văd eu prin incidența razelor de lumină în câmpul telescopului meu. Deci totul este fluctuant, nimic nu este așa în realitate. Prin aceste cunoștințe nu reușim să ne dăm seama ce se află de fapt în Univers. Se tot calculează. Ca și cum păianjenul, atunci când își țese pânza, și-ar imagina că va cuprinde în această pânză întreaga lume.
Legile după care se fac aceste calcule nu mai sunt valabile în Cosmos, ci trebuie să ne folosim de legea morală, care se află în noi, pentru a obține cunoștințe asupra a ceea ce se află dincolo de cele terestre. Acolo, în lumea aștrilor, se petrec atât lucruri bazate pe morală, cât și lucruri amorale, ahrimanice, luciferice și așa mai departe. Dar vorbim despre moral ca despre o categorie de noțiuni, deci este vorba de o apreciere morală și fizică. Trebuie să insistăm asupra acestei distincții, deoarece în decursul ultimelor două-trei secole noțiunile fizice s-au întipărit în asemenea măsură în mintea oamenilor, încât chiar astfel de dubii, ca cele ridicate de teoria relativității ‒ căci există și mulți care o neagă ‒, chiar astfel de dubii nu ni le pot scoate din minte. Este de altfel de înțeles acest lucru, căci dacă ar dispărea și această ultimă himeră, privitoare la raportul Spațiu-Timp în Cosmos, în capetele multor oameni nu ar mai rămâne nimic, și ei vor totuși să aibă ceva în minte. Iar altceva nu va putea fi dobândit decât atunci când se vor avânta spre posibilitatea de a privi bolta înstelată în felul în care am privit-o noi ieri.
Trebuie să ne dăm seama că toate acestea ne arată cât de necesar este încă pentru omul de astăzi să aibă noțiuni clare asupra a ce s-a petrecut de fapt în ultimele trei-patru secole și în ce au constat premisele celui mai mare război* care s-a desfășurat vreodată pe pământ și ale situației haotice care a urmat și care va deveni și mai haotică în viitorul apropiat. Ceea ce se cere acum omenirii este să ajungă să aibă o înțelegere clară a acestor lucruri. Și pentru aceasta este important să mai aruncăm o privire asupra stării spirituale actuale a pământului.
* Este vorba de Primul Război Mondial . (Nota red.)
În cadrul civilizației în care trăiesc occidentalii, ca și americanii legați de Occident, se consideră că tot ceea ce s-a stabilit în ultimele trei-patru secole pe baza unor forțe tehnice extraordinar de perfecționate și a unei circulații ample la scara globului este atât de sigur, încât cel care nu împărtășește aceste concepții este considerat un prost. Este adevărat că acum Orientul este într-o perioadă de declin, totuși ar trebui să ne spunem: Ceea ce așteptăm să se reverse astăzi din izvorul propriilor noastre cercetări antroposoiice, tot atât de plin de înțeles ca ceea ce a fost în trecut, a fost, deși sub o cu totul altă formă, cuprins în vremuri străvechi în înțelepciunea orientală.
Nu mai putem acum, așa cum se încearcă uneori, să preluăm această înțelepciune orientală în forma sa veche. Trebuie s-o modelăm în funcție de sentimentele occidentalilor, de sufletul occidental. Însă și odinioară, datorită clarviziunii străvechi, acelei clarviziuni vechi onirice, se obișnuia să se vorbească despre aștri așa cum am început să vă vorbesc eu ieri. Acum omenirea a pierdut cu totul această capacitate și mentalitatea europeană consideră o absurditate ceea ce odinioară era privit ca cea mai înaltă înțelepciune omenească.
Însă, după cum am spus, deși în trecut în Orient a existat acea minunată înțelepciune primordială, astăzi această zonă este în declin. Dar într-un anumit sens în Orient, măcar prin tradiție, s-a mai păstrat ceva din acea concepție asupra lumii, s-ar putea spune dintr-o concepție animistă a Universului. Pe orientali cultura tehnică a Europei îi impresionează prea puțin. Acele persoane care în Orient se comportă și acum conform înțelepciunii străvechi privesc cu rezervă cele ce s-au cristalizat în Europa ca o cultură și civilizație mecanice. Ei studiază în vechile lor scrieri lucrurile care se referă la sufletul omenese. Unii dinte ei obțin astfel o iluminare în oarecare măsură decăzută, dar care arată că în Orient mai trăiește încă ceva din ceea ce s-ar putea numi o concepție spirituală asupra Universului. Și nu este lipsit de interes să privim în ce fel și sub ce formă privesc acești oameni, care mai au cel puțin un fel de strălucire rămasă din vechea cultură, la tendințele spirituale euro-americane. Este ceva semnificativ, chiar și numai pentru o simplă comparație.
A apărut o carte remarcabilă a unui anume Rámanáthan*, un indian din Ceylon**. Acest Rámanáthan vorbește într-un fel ciudat. În mod sigur el aparține celor cărora în Orient, în cadrul civilizației hinduse, li s-a spus: Europenii au și unele cărți cu totul deosebite, de exemplu Noul Testament. Iar acești oameni, dintre care face parte și Rámanáthan, au studiat Noul Testament, însă bineînțeles în felul în care sufletul lor se poate apleca asupra Noului Testament. Ei au interpretat Noul Testament, faptele lui Iisus Christos redate în Noul Testament la scara concepțiilor lor asupra celor sufletești. Și sunt acolo oameni - așa cum ne arată această carte a lui Rámanáthan - care vorbesc acum despre Iisus Christos și despre Noul Testament pe baza rămășițelor culturii lor străvechi. Ei și-au format o reprezentare foarte aparte asupra lui Iisus Christos.
* The culture of the soul among western nations, New York and London, 1906. (Nota red. germane.)
** Sri Lanka de astăzi. (Nota red.)
Iar acest autor scrie mult despre imaginea lui Iisus Christos, desigur cartea fiind destinată europenilor, deoarece este scrisă în limba engleză. El adresează cartea europenilor, în care se scrie în spirit indian despre Iisus cel din Evanghelii, și spune europenilor ceva întru totul remarcabil: Este foarte ciudat că nu știți nimic despre Iisus Christos. Căci în Evanghelii se spun lucruri minunate despre Iisus Christos, dar europenii și americanii nu știu nimic despre acestea, chiar nimic! Și el le dă europenilor și americanilor un sfat remarcabil. El le spune: Aduceți din India oameni care studiază Noul Testament, care vă vor putea spune cum trebuie de fapt înțeles Iisus Christos.
Deci acești oameni din Asia, care au luat contact cu progresele europenilor și au citit Noul Testament, le spun acestor europeni: Dacă vreți să aflați ceva despre Iisus Christos, trebuie să aduceți învățători de la noi, căci toii învățătorii care predică la voi nu înțeleg nimic din toate acestea, totul este înțeles greșit. Și el explică în detaliu lucrurile. El spune: În Europa, de la o vreme înțelegerea principiilor spirituale a fost înlocuită de utilizarea cuvintelor într-o accepțiune precisă. Europenii sunt dependenți în raport cu orice lucru de o înțelegere în sens strict a unor cuvinte. Ei nu poartă în mintea lor o înțelegere spirituală, ci cuvinte, diferite de la un popor la altul, care se acumulează în mintea lor; ei gândesc în cuvinte.
Este uimitor felul în care hidușii, cu toată decăderea în care se află, au ajuns la o concluzie care reflectă în mod izbitor realitaea. Până și în fizică și în matematică astăzi se gândește în cuvinte, nu în fapte. Din acest punct de vedere, oamenii de astăzi sunt foarte ciudați. Când cineva vrea să arate cât este de deștept, el citează repede: „Căci chiar acolo unde noțiunile lipsesc, un cuvânt apare la vremea potrivită”*. Dar aceasta se întâmplă astăzi mai ales din cauză că persoanei respective i-au ieșit din minte acele noțiuni și atunci le înlocuiește repede cu acest citat din Goethe. Dar el nu își dă seama de aceasta. Nu-și dă seama că prin acest lapsus el apare într-o postură neplăcută.
* Goethe, Faust, I, cuvintele lui Mefisto. (Nota red. germane)
Deci iată ce spune acest hindus europenilor: Voi nu înțelegeți lucrurile decât prin intermediul cuvintelor și ați extins acest mod de înțelegere asupra Noului Testament și prin aceasta de patru secole Christos este mort pentru voi. El nu mai trăiește printre voi, de patru secole este mort pentru voi. Aduceți-vă învățători din India, pentru ca el să poată să trăiască din nou printre voi. Așa le vorbește acest hindus europenilor.
El spune: De trei sau patru secole europenii nu mai știu nimic despre Christos. Ei nu pot ști, deoarece nu mai au noțiunile si imaginile prin care se poate ști ceva despre Christos. Hindusul le spune europenilor: Aveți nevoie de o renaștere a lui Iisus Christos. Trebuie să-l redescoperiți pe Christos, sau altcineva trebuie să-l redescopere pentru voi, pentru ca el să fie iarăși cu voi! Așa vorbește un hindus, după ce a ajuns să citească Evangheliile. Deci el își dă seama că în Europa în ultimele trei sau patru secole s-au petrecut lucruri deosebite. Și atunci spune: Dacă europenii vor să descopere iarăși cum este Christos cel care trăiește în Noul Testament, ei trebuie să se întoarcă mult în trecut. Căci această neînțelegere a lui Christos s-a pregătit treptat și de fapt europenii, dacă vor să învețe să înțeleagă din propriile lor Scripturi câte ceva despre Christos, trebuie să meargă înapoi până la gnoză.
Ce fenomen uimitor! Un hindus, care este numai un reprezentant al multor altora, citește Noul Testament și le spune europenilor: Nu vă mai poate fi de folos nimic altceva, decât să vă întoarceți la gnostici.
Dar europenii nu-i cunosc pe gnostici decât din scrierile îndreptate împotriva lor. Europenii nu știu nimic despre gnostici. Este un lucru de mirare: scrierile gnosticilor au fost distruse, s-au păstrat doar polemicile părinților bisericii creștine împotriva gnosticilor, cu excepția lucrării Pistis Sophia și alte câteva, care însă sunt tot atât de greu de înțeles, în forma în care s-au păstrat, ca și Evangheliile.
Acum însă, când cineva nu este de fapt gnostic, ci îl regăsește pe Christos cu ajutorul Științei spirituale actuale, vin teologii și spun: „Iată că este reîncălzită gnoza” ‒ gnoza pe care oricum ei nu o cunosc, căci nu au cum să o cunoască pe baza unor informații superficiale.Totuși numesc aceasta reactualizarea gnozei, și consideră că așa ceva este inadmisibil, deoarece ar falsifica creștinismul. Este și aceasta o divergență între Orient și Occident. Cei care studiază în Orient Noul Testament consideră că trebuie să ne întoarcem în primele secole ale creștinismului. Dar când teologilor de astăzi li se pare că modul de abordare a creștinismului în antroposofia actuală aduce cu unele ecouri ale gnozei pe care ei nu o cunosc, spun: Aceasta vrea să reactualizeze gnoza, ceea ce nu este îngăduit, căci prin aceasta se falsifică creștinismul.
Da, aprecierea hindusului sună ciudat. Acest Rámanáthan spune de fapt: Ceea ce voi europenii numiți acum creștinism, este falsificat. Europenii însă spun: Rámanáthan falsifică creștinismul nostru. Totuși concepția lui Rámanáthan, cu toate aspectele ei de decădere, se apropie destul de mult de imaginea adevărată. Adevărul este o transformare a ceea ce este fals. El iese la iveală doar când acestor lucruri li se spune pe numele lor adevărat. Ceea ce este just este întotdeauna o îndreptare a ceea ce este fals, și dacă ceea ce este fals nu ar fi îndreptat nu s-ar putea ajunge la ceea ce este adevărat.
Așa stau lucrurile în momentul de față. Gândiți-vă în ce abis privim, luând numai acest exemplu al lui Rámanáthan. De exemplu, s-ar putea spune: Citiți Evangheliile așa cum sunt. Este greu în ziua de astăzi pentru un european să le citească în stare pură, după ce de-a lungul secolelor i s-au oferit interpretări deformante și i s-au imprimat anumite imagini asupra lor. Este greu să le citești nealterate. Însă dacă cineva, chiar din propriul său punct de vedere, le citește fără comentarii, acela descoperă în Evanghelii un Christos spiritual. El este cel care a fost descoperit de Rámanáthan în Evanghelii, chiar dacă el nu privește în spirit antroposofic. Însă europenii trebuie să țină seama de sfatul pe care li-l dă acest indian din Ceylon: Chemați pe predicatorii din India să vă vorbească despre Christos, căci voi nu aveți astfel de predicatori.
În zilele noastre trebuie să ai curaj să privești aceste lucruri, să vezi evoluția care s-a petrecut în ultimele trei-patru secole, și numai prin acest curaj se poate ieși cu adevărat din haosul imens în care este antrenată tot mai mult omenirea. Înclinarea spre neclaritate tulbură toate noțiunile și influențează până la urmă și haosul social. Căci ceea ce se petrece între oameni emană din sufletele lor și există o corelație între realitățile superioare și distrugerea relațiilor economice exterioare. Omul trebuie să se desprindă de elementele terestre, pentru a se putea ridica în Univers. În conferința de ieri am vrut să arăt în ce fel Cosmosul se implică în viața spirituală actuală.
