Vom începe astăzi prin a vorbi despre activitățile intime ale sufletului care îl pot conduce pe om, în mod treptat, la intuiții, la gânduri cu privire la karmă. Dar omul poate ajunge la aceste gânduri, la aceste intuiții, numai dacă este în stare să privească în lumina karmei trăirile care au origine karmică.
Când privim în jur la mediul nostru ambiant uman vedem, nu-i așa, numai ceea ce se află în lumea fizică drept produs, rezultat pe cale fizică, al unei forțe fizice. Și chiar atunci când vedem în lumea fizică ceva care nu este rezultat prin acțiunea unor forțe fizice, noi îl vedem prin intermediul substanțelor fizice exterioare, prin intermediul obiectelor fizice perceptibile pe cale exterioară. Desigur, când un om acționează sub impulsul propriei sale voințe, acest lucru nu este produs de niște forțe, de niște cauze fizice, căci această acțiune rezultă, în multe privințe, din voința liberă a omului. Dar tot ceea ce vedem din punct de vedere exterior se consumă integral în fenomenele fizic-senzoriale din sânul lumii pe care le observăm în acest fel. Din întregul domeniu pe care îl putem observa în acest fel nu ni se poate revela contextul karmic al unui eveniment trăit. Căci imaginea completă a acestui context karmic se află în lumea spirituală, ea este, propriu-zis, înscrisă în lumea eterică, în ceea ce se află, apoi, la baza lumii eterice, drept lume astrală exterioară, sau chiar drept lume a entităților spirituale care locuiesc în această lume astrală exterioară. Toate acestea nu le vedem dacă ne îndreptăm simțurile numai asupra lumii fizice.
Tot ceea ce percepem în lumea fizică este perceput cu ajutorul organelor de simț. Organele noastre de simț acționează fără ca noi să putem interveni prea mult în lucrarea lor. Ochiul nostru primește impresiile luminoase, impresiile colorate, fără ca noi să putem face mare lucru în acest sens. Noi putem, cel mult – și aceasta pe jumătate involuntar –, să ne ațintim ochii într-o anumită direcție, ne putem îndrepta privirea spre ceva, ne putem întoarce privirea de la ceva. Însă și în aceasta există o mare parte de inconștiență, dar și o mică parte de conștientă. Dar ce putem spune cu privire la ceea ce trebuie să facă ochiul din punct de vedere interior pentru a vedea o culoare, cu privire la această activitate interioară minunată, de o neobișnuită înțelepciune, care se săvârșește atunci când privim ceva? Noi, ca oameni, nu suntem în stare s-o realizăm, dacă ar trebui s-o facem în mod conștient. Despre așa ceva nici nu poate fi vorba. Toate acestea trebuie să se petreacă mai întâi în mod inconștient, deoarece în această activitate există mult prea multă înțelepciune, pentru ca omul să poată contribui aici cu ceva.
Pentru a ne cuceri un punct de vedere just față de cunoașterea omului, noi trebuie să ne pătrundem o dată de toate lucrurile lumii organizate într-un mod plin de înțelepciune, pe care omul nu le poate realiza. Dacă omul se gândește numai la ceea ce este el în stare să realizeze, atunci el își închide toate căile care duc la cunoaștere. Calea cunoașterii începe, de fapt, prin încercarea de a ne lămuri, cu toată modestia, asupra a ceea ce noi nu suntem în stare să facem, și care, cu toate acestea, trebuie să se întâmple în Univers. Ochiul, urechea, chiar și celelalte organe de simț sunt opere impregnate de o înțelepciune atât de profundă, încât oamenii vor avea nevoie de studii îndelungate pentru a presimți într-o infimă măsură această înțelepciune în timpul existenței lor pământești. Acest lucru trebuie să îl avem în vedere în deplină conștiență. Dar observarea aspectelor spirituale nu se poate face într-o asemenea stare de inconștiență. În epocile trecute ale evoluției umane altfel stăteau lucrurile cu privire la observarea lumii spirituale; exista atunci o clarvedere instinctivă. Dar aceasta s-a stins pe parcursul evoluției omenirii.
În viitor, omul trebuie să-și cucerească în mod conștient o poziție în Univers care să-i permită să contemple elementul spiritual. Și, bineînțeles, când vrem să contemplăm corelațiile karmice ale unui anumit eveniment trebuie să contemplăm un element spiritual.
Acum trebuie să începem, cel puțin când e vorba de observarea propriei noastre karme, prin a deveni atenți la ceea ce se poate petrece în noi când vrem să scoatem din adâncuri observarea relațiilor karmice. Atunci trebuie să contribuim și noi cu ceva pentru a ridica aceste observații în conștiență. Trebuie să facem ceva mai mult decât facem, de exemplu, în privința ochiului pentru a deveni conștienți de culoare. Dragii mei prieteni, ceea ce trebuie să învățăm mai întâi în această împrejurare se rezumă la un singur cuvânt: să așteptăm. Trebuie să știm să așteptăm evenimentele interioare.
Eu am vorbit deja odată despre această capacitate de a aștepta. Era prin în anul 1889 – va trebui să povestesc acest lucru în Autobiografia mea [Nota 57] –, când mi s-a prezentat pentru prima dată structura internă, spirituală, a „Basmului despre Șarpele cel verde și frumosul Crin” de Goethe. Și atunci a fost pentru prima dată că mi-a apărut, într-un fel, viziunea unui context mai vast, mult mai vast decât cel pe care îl oferă basmul însuși. Dar atunci eu știam, de asemenea: Ceea ce aș putea face într-o zi din acest context, acum nu pot încă s-o fac. Și astfel, ceea ce mi s-a revelat atunci prilejuit de basmul lui Goethe a rămas, pur și simplu, în adâncul sufletului.
Acest lucru a mai ieșit la lumină încă o dată în 1896, șapte ani mai târziu, dar încă nu în așa fel încât să-i pot da o formă. Apoi, iarăși, șapte ani mai târziu, prin 1903. Nici acum, deși mi-a apărut cu o mai mare claritate și într-un ansamblu, nu i-am putut da formă. Când am conceput prima mea creație misterială, Poarta inițierii [Nota 58], după alți șapte ani, acest lucru mi s-a prezentat astfel metamorfozat, încât abia atunci am putut să-l modelez în mod plastic într-o formă absolut adecvată.
Așadar asemenea lucruri cer să știm aștepta cu adevărat, să le lăsăm să se maturizeze. Trebuie să transpunem, în acest caz, cu privire la evenimentele propriei vieți, ceea ce se întâmplă de altfel și în lume. Când nu avem decât sămânța unei plante, încă nu avem planta întreagă. Trebuie să punem sămânța în condițiile necesare, trebuie s-o punem în condițiile care îi permit să crească și apoi să așteptăm până când din sămânță va da floarea, apoi fructul. În același fel trebuie să fim în stare să procedăm cu evenimentele pe care le trăim. Nu trebuie să ne situăm pe acest punct de vedere: Când apare un anumit eveniment, care ni se întâmplă tocmai în clipa aceasta, îl trăim și apoi îl uităm. Cine procedează în acest fel cu evenimentele vieții sale și nu vrea să le aibă decât sub forma lor de moment, acela va putea realiza foarte puțin în ceea ce privește pătrunderea în lumea spirituală pentru a face acolo observații. Trebuie să știi să aștepți, trebuie să știi să lași evenimentele să se maturizeze în suflet.
Ei bine, există o posibilitate de a dobândi relativ repede o anumită maturitate care să ne permită înțelegerea corelațiilor karmice; aceasta constă în a încerca, timp destul de îndelungat, cu răbdare, cu o mare energie interioară, să faci să se desfășoare în conștiență, într-o conștiență mereu mai vie, ceea ce altfel se desfășoară, pur și simplu, fiind prezent, dar nu este înțeles în mod just și se șterge pe parcursul vieții. Așa se întâmplă, în cele din urmă, cu evenimentele vieții. Ce face, de fapt, omul cu evenimentele, cu evenimentele care vin spre el în cursul zilei? El le trăiește observându-le doar pe jumătate. Vă veți putea face o imagine despre felul în care evenimentele sunt observate doar pe jumătate, dacă vă așezați o dată – și vă sfătuiesc s-o faceți – într-o după-amiază, sau chiar seara – și vă întrebați: Ce am trăit azi dimineață pe la ora nouă și jumătate? – Dar încercați să evocați o asemenea trăire în toate amănuntele, cu toate detaliile sale, ca și cum ar fi din nou prezentă, să spunem, pe la ora șapte și jumătate seara, ca și cum ar fi în fața dvs. sub o formă spiritual-artistică. Veți vedea câte lipsesc, câte nu ați observat, veți vedea cât de greu este. Dacă luați o peniță sau un creion, ca să notați totul pe hârtie, nu veți întârzia să mușcați creionul sau tocul peniței fiindcă detaliile nu vă vin în minte, și parcă ați vrea să le faceți să răsară din creionul pe care îl mușcați.
Da, acest lucru trebuie să-l facem mai întâi, să ne luăm sarcina de a evoca în fața sufletului nostru, cu întreaga acuitate – nu în clipa în care se întâmplă, ci după aceea –, un eveniment pe care l-am trăit, ca și cum am vrea să-l pictăm în spirit; să-l evocăm în așa fel încât, dacă, de exemplu, cineva ne-a vorbit, să ne reprezentăm în mod absolut obiectiv: sunetul vocii sale, modul mai mult sau mai puțin ingenios în care a așezat cuvintele ș.a.m.d., să ne reprezentăm aceasta în mod intens și cu energie, într-un cuvânt, să transpunem în imagine ceea ce am trăit. Dacă transpunem astfel în imagine o experiență făcută în timpul zilei, atunci, în noaptea următoare, când corpul astral se află afară din corpul eteric și din corpul fizic, corpul astral se ocupă de această imagine. El însuși este, propriu-zis, purtătorul acestei imagini, el modelează această imagine în timp ce este în afara corpului. O ia cu sine când iese din corp în prima noapte. O modelează în timp ce se află afară din corpul fizic și din corpul eteric.
Aceasta ar fi prima etapă, dacă vrem să luăm aceste etape în mod exact: Corpul astral, în timpul somnului, modelează, în afara corpului fizic și a corpului eteric, imaginea evenimentului trăit. Unde face el aceasta? El o face în etericul exterior. Imaginea se află acum în lumea eterică exterioară.
Reprezentați-vi-l acum pe om: Corpul său fizic și corpul său eteric sunt în pat, și corpul astral se află în afara lor. Să facem abstracție de Eu. Aici, în exterior, se află corpul astral, ocupat să reproducă imaginea pe care și-a făcut-o omul; dar el o reproduce în etericul exterior. Prin aceasta, se petrece următorul lucru.
Reprezentați-vă corpul astral, care se află aici, în exterior (vezi desenul, galben). Acum, el modelează aici, în exterior, această imagine, pe care vreau să o desenez în roșu – toate acestea sunt, bineînțeles, schematice. El modelează această imagine. Toate acestea se întâmplă în etericul exterior; etericul exterior încrustează, într-un fel, cu propria lui substanță ceea ce a fost modelat, ca imagine, în corpul astral. Așadar, etericul exterior modelează aici, peste tot, forma eterică (albastru), drept imagine sesizată cu claritate de ochiul spiritual.
Tabla 5Dimineața, când vă întoarceți în corpurile fizic și eteric, dvs. introduceți în ele ceea ce și-a primit substanța sa din etericul exterior. Așadar: corpul astral, în timpul somnului, modelează, în afara corpurilor fizic și eteric, imaginea evenimentului trăit; etericul exterior impregnează această imagine cu propria sa substanță.
Dvs. vă puteți reprezenta că prin aceasta imaginea se consolidează și că acum, în momentul în care, dimineața, corpul astral revine cu această imagine mai bogată în substanță, el poată să lase o amprentă în corpul eteric. Cu ceea ce provine de la forțele eterului exterior, el lasă acum o amprentă asupra corpului eteric al omului. Astfel că a doua etapă este aceasta: Imaginea este imprimată de către corpul astral în corpul eteric.
Acestea sunt evenimentele: prima zi, prima noapte (vezi schema de la pagina 108). Ajungem acum la ziua a doua. În timpul acestei zile, pe când dvs. sunteți ocupat, în deplină conștiență de veghe, cu mărunțișurile vieții, se întâmplă următoarele: sub nivelul conștienței, în inconștient, imaginea se depune în corpul eteric. Iar în noaptea următoare, corpul eteric, pe care nimic nu-l tulbură, deoarece corpul astral se află din nou în afară, prelucrează această imagine. Astfel, în cursul celei de-a doua nopți, imaginea este prelucrată de propriul corp eteric al omului. Așadar, a doua etapă: Imaginea este imprimată de corpul astral în corpul eteric și, în noaptea următoare, corpul eteric prelucrează această imagine.
Cu acestea avem: Ziua a doua și noaptea a doua (vezi schema).
Iar acum, dacă dvs. faceți această experiență, dacă, într-adevăr, nu renunțați să vă ocupați în continuare de imaginea pe care ați format-o în ajun – și veți putea să vă ocupați în continuare de ea dintr-un motiv pe care îl voi indica îndată –, dacă nu renunțați să vă ocupați în continuare de ea, atunci dvs. veți trăi în continuare cu această imagine.
Ce înseamnă a te ocupa în continuare de ea? Vedeți dvs., dacă vă străduiți cu adevărat să vă faceți în prima zi o imagine în linii caracteristice, clar conturate, într-un mod absolut plastic, după ce ați trăit evenimentul respectiv, atunci ați fi făcut deja un efort de natură spirituală. Un asemenea lucru cere un efort spiritual. Iertați-mă, aici nu fac referire la cineva anume – când e vorba de asemenea lucruri, persoanele prezente sunt întotdeauna exceptate –, dar trebuie totuși să o spun: Majoritatea oamenilor nu știu absolut deloc ce înseamnă efortul spiritual, căci efortul spiritual, adevăratul efort spiritual se realizează prin activitatea sufletului. Când ne mulțumim să lăsăm lumea să acționeze asupra noastră, când lăsăm gândurile să se desfășoare în voia lor, fără a le stăpâni, aici nu avem nici un efort spiritual. Dacă ne simțim obosiți, aceasta nu înseamnă că am făcut un efort spiritual. Nu trebuie să ne imaginăm că dacă suntem obosiți din cauza unui lucru, asta înseamnă că am făcut un efort spiritual. Te poți simți obosit, de exemplu, doar prin faptul că ai citit ceva. Dar dacă nu ești activ tu însuți într-un fel în timp ce citești, dacă te mulțumești să lași ca asupra ta să acționeze numai ideile conținute în carte, atunci nu faci nici un efort. Dimpotrivă, cel care face într-adevăr un efort spiritual, cel care a făcut un efort prin activitatea sufletului, acela va putea lua o carte, și o carte foarte interesantă; și atunci, citind-o, îi va dispărea cel mai bine, ca după un somn bun, efortul spiritual pe care l-a făcut. Dar, bineînțeles, putem adormi pe o carte atunci când suntem obosiți. Această oboseală care vă apucă atunci nu este deloc semnul efortului spiritual.
Dar un semn al efortului spiritual este faptul că ne simțim creierul uzat, tot așa cum simțim, după ce am ridicat de mai multe ori brațele, că am recurs la mușchii brațului. Activitatea de gândire obișnuită nu afectează creierul în acest fel. Acum, această imagine vă urmărește, și dvs. chiar remarcați, dacă exersați o dată, apoi a doua, a treia și a zecea oară, că sunteți cuprinși de o ușoară durere de cap. Nu că obosiți sau adormiți, ci dimpotrivă; nu mai puteți adormi, mai curând această situație vă dă o ușoară durere de cap. Nu trebuie să considerați această durere de cap ca ceva ce să detestați, ci ca o dovadă că v-ați pus creierul să facă un efort.
Ei bine, această imagine vă urmărește, ea vă urmărește până când ați adormit. A doua zi, dacă ați făcut într-adevăr în ajun ceea ce am spus, vă treziți cu următorul sentiment: Există ceva în mine! Nu știu precis ce, dar există ceva în mine și aceasta cere ceva de la mine. Desigur, nu este fără importanță faptul că ieri mi-am făcut această imagine, acest lucru înseamnă ceva: Această imagine s-a transformat. Ea se află la originea faptului că eu am astăzi absolut alte sentimente decât cele pe care le aveam până acum; această imagine trezește în mine niște sentimente absolut precise.
Aceasta rămâne în dvs. pentru ziua următoare ca o trăire reziduală a imaginii pe care v-ați făcut-o. Și ceea ce simțiți aici, de care toată ziua nu vă puteți desface, este dovada faptului că acum imaginea coboară, în felul descris adineaori, în corpul eteric, și că acesta o preia.
Apoi, trezindu-vă după noaptea următoare – așadar, strecurându-vă din nou în corp, aici (vezi schema), după aceste două zile –, vă veți da seama, probabil că regăsiți această imagine puțin transformată, puțin metamorfozată. O regăsiți tocmai când vă treziți în ziua a treia, o regăsiți în dvs.; ea vă pare un vis foarte real. Dar ea a suferit o modificare, nu a rămas aceeași, ea este acum altceva. Ea va lua diverse înfățișări, până când devine altceva. Vi se va înfățișa înveșmântată în imagine, ca și cum ați fi în prezența unor ființe spirituale care vă aduc acum acest eveniment pe care l-ați trăit. Și dvs. aveți pur și simplu impresia următoare: Da, acest eveniment pe care l-am trăit, pe care mi l-am transpus în imagine, acest eveniment, în realitate, mi-a fost adus. – Dacă este vorba de un eveniment în legătură cu un anumit om, după ce totul s-a întâmplat, avem sentimentul: Propriu-zis, acesta nu a fost un eveniment pe care l-am trăit numai prin intermediul acestui om, ci este ceva care a fost adus până la mine. Alte puteri, niște puteri spirituale sunt aici în joc, ele sunt cele care mi-au adus acest eveniment.
Vine acum ziua următoare. În ziua următoare, imaginea este coborâtă de corpul eteric în adâncurile corpului fizic. Corpul eteric imprimă în această zi imaginea în corpul fizic, el o imprimă, propriu-zis, proceselor nervoase, proceselor sanguine. A treia zi, imaginea se imprimă în corpul fizic. Așadar, trebuie să spunem, în al treilea rând: Imaginea este imprimată de către corpul eteric în corpul fizic al omului.
Vine apoi noaptea următoare, după ce, în timpul zilei – când vă ocupați iarăși de mărunțișurile obișnuite ale existenței –, în adâncurile ființei dvs. se întâmplă acest lucru important, faptul că această imagine este transportată în corpul fizic. Aceasta se petrece în subconștient. Apoi, când vine noaptea următoare, ea este prelucrată în corpul fizic. Și anume, în corpul fizic ea este spiritualizată. Mai întâi, în timpul zilei, această imagine coboară în procesele nervoase și sanguine; dar în timpul nopții ea este spiritualizată. Cel care are aici capacitatea de a vedea, vede cum această imagine este prelucrată acum de către corpul fizic, dar ea apare ca imagine total transformată, spiritualizată. Putem spune: În noaptea următoare, corpul fizic prelucrează imaginea.
| Prima zi Prima noapte |
1. Corpul astral, în stare de somn, în afara corpurilor fizic și eteric, modelează imaginea evenimentului trăit. Eterul exterior impregnează această imagine cu propria sa substanță. |
| Ziua a doua Noaptea a doua |
2. Imaginea este imprimată de către corpul astral în corpul eteric. Iar corpul eteric prelucrează imaginea în timpul nopții următoare. |
| Ziua a treia Noaptea a treia |
3. Imaginea este imprimată de către corpul eteric în corpul fizic. Iar corpul fizic prelucrează imaginea în timpul nopții următoare. |
| (înapoi) |
Tabla 6 Trebuie să vă reprezentați aceste lucruri foarte exact. Corpul fizic prelucrează într-adevăr imaginea în mod spiritual. El o spiritualizează. Astfel încât, dacă ați trecut cu adevărat prin toate acestea, atunci intervine următorul lucru: când sunteți adormit, corpul fizic prelucrează întregul ansamblu, dar nu în așa fel încât acesta să rămână în corpul fizic. Din toate părțile ia naștere și se degajă din corpul fizic o imagine transformată, o imagine transformată puternică, mărită. Iar când vă treziți, este prezentă această imagine, în interiorul căreia, la drept vorbind, dvs. plutiți, care este ca un fel de nor în interiorul căruia vă aflați. Vă treziți cu această imagine.
(Tabla 5)Aceasta este, așadar, a treia zi și a treia noapte. Cu această imagine, total transformată, ieșiți în a patra zi din pat. Dvs. vă treziți ca închis în acest nor (vezi desenul, roșu). Și dacă în prima zi ați format într-adevăr imaginea cu intensitatea necesară, dacă în ziua a doua ați fost atent la ceea ce v-a dat sentimentul dvs., acum remarcați acest lucru: Aici, în imaginea actuală, se află voința dvs. În interiorul acestei imagini se află voința, dar această voință nu se poate exercita, ea este ca încătușată. De fapt, este ca și cum, exprimându-ne puțin cam radical, ne-am fi propus – ca un alergător de viteză incredibil de îndrăzneț care-și propune, cu o anumită bravură: o să cobor, o să cobor cu toată viteza colina până la Oberdornach, îmi reprezint deja acest lucru, eu îl am în mine. Asta este voința mea; dar exact în clipa în care vreau să mă lansez, când voința este concentrată la maximum, cineva mă leagă și eu nu mă pot urni din loc; întreaga mea voință este concentrată, dar nu pot da frâu liber voinței să se realizeze. Cam așa ceva se întâmplă aici.
Dacă ne continuăm această experiență și ne simțim ca prinși într-o menghină – căci așa ne simțim, ca într-o menghină, după a treia noapte –, dacă ne trezim din nou simțindu-ne astfel ca prinși într-o menghină, simțind că voința ne este total încătușată, atunci, dacă ne putem îndrepta atenția asupra ei, această voință se metamorfozează: ea devine viziune. Ea este neputincioasă, dar ne conduce la a vedea ceva. Ea devine ochi sufletesc iar imaginea cu care ne trezim, această imagine devine obiectivă. Și atunci evenimentul vieții pământești precedente sau al unei vieți pământești anterioare să află la originea a ceea ce am schițat în imagine în prima zi. Obținem, prin această metamorfoză care s-a săvârșit pe baza simțirii și voinței, imaginea evenimentului care a fost cauza într-o viață anterioară.
Toate aceste lucruri, când le descriem, au ceva puțin forțat. Însă nu-i de mirare, căci ele sunt total necunoscute omului de astăzi. Dar ele nu erau necunoscute celor care trăiau în epocile de civilizație mai vechi. Numai că acești oameni erau, în întreaga lor viață – din punctul de vedere al oamenilor de astăzi, care sunt inteligenți –, niște proști. Dar acești oameni proști aveau deja asemenea experiențe în epocile de cultură mai vechi. Omul de astăzi nu face decât să întunece toate acestea prin intelectul său, care îl face inteligent, dar, în mod sigur, nu înzestrat cu înțelepciune.
Ei bine, când relatăm lucrurile în acest fel, pare ceva destul de tulburător. Dar trebuie să folosim, desigur, asemenea cuvinte. Căci, fiind vorba despre niște lucruri total necunoscute astăzi, nu le-am putea prezenta într-un mod atât de caracteristic dacă ne-am exprima într-un mod mai comod. Dar ele trebuie să fie prezentate într-un mod caracteristic. Întreaga experiență, de la început și până la sfârșit, așa cum am descris-o de-a lungul celor trei zile, trebuie să se desfășoare în intimitatea sufletului în toată liniștea și cu tot calmul. Căci experiențele pe care le numim oculte – și acestea sunt experiențe oculte – nu se desfășoară în așa fel încât să ne putem lăuda cu ele. Când începem să ne lăudăm, ele încetează imediat. Ele trebuie să se desfășoare cu calm și în liniște. Cel mai bine este, înainte de toate, ca nimeni să nu remarce nimic dintr-o asemenea succesiune de experiențe, în afara celui care le trăiește.
Acum, să nu credeți că experiența o să va reușească de prima dată. Putem observa întotdeauna: Când descriem asemenea experiențe, acest lucru place oamenilor. Putem înțelege foarte bine așa ceva – este atât de frumos de auzit! Putem învăța toate aceste lucruri! Și oamenii se aruncă asupra lor cu mare zel. Ei încep: nu merge. Și iată că le lipsește deja curajul. Poate mai încearcă, de patru-cinci ori – iar nu merge. Dar, în realitate, dacă cineva încearcă, să spunem, de patruzeci și nouă de ori, sau o altă persoană încearcă de șaizeci și nouă de ori, a cincizecea sau a șaptezecea oară reușește. Căci despre ce este vorba în toate acestea? Este vorba, în primul rând, să ne formăm un fel de obișnuință a sufletului. În primul rând, trebuie să pătrundem într-adevăr în aceste lucruri, să ne formăm niște obișnuințe sufletești. Ar trebui să observăm cu grijă că acest lucru a devenit, în cadrul Societății Antroposofice, începând de la Congresul de Crăciun, expresia deplină și integrală a Mișcării antroposofice.
În Societatea Antroposofică s-au oferit într-adevăr foarte multe lucruri membrilor societății. Ți se învârte capul când vezi ordonate una după alta toate ciclurile care au fost tipărite. Cu toate acestea, diferiți oameni individuali vin mereu și mereu să ne caute pentru a pune întrebări în legătură cu diferite amănunte. În majoritatea cazurilor, acest lucru nu corespunde absolut deloc unei necesități, căci dacă ei ar studia cu adevărat conținutul ciclurilor, majoritatea întrebărilor și-ar găsi de la sine răspunsul, și pe o cale mult mai sigură. Trebuie numai să avem răbdare, să avem cu adevărat răbdare. În literatura antroposofică găsim deja multe lucruri care pot fi prelucrate sufletește. Trebuie să avem mult curaj pentru a realiza, sub impulsul Comitetului director esoteric care a fost constituit acum, ceea ce trebuie să realizăm, și ceea ce avem de făcut ne va umple tot timpul. Dar, pe de altă parte, în privința multor lucruri pe care oamenii doresc să le știe, trebuie să vă amintiți că există cicluri vechi, cursuri vechi, care acum, după ce au fost prezentate, au fost abandonate și mulți oameni nu se preocupă decât să ceară un ciclu „nou”. Ciclurile și cursurile vechi sunt, pur și simplu, abandonate. Aceste lucruri au o strânsă legătură tocmai cu subiectul pe care trebuie să-l tratez astăzi.
Când alergăm astfel de la o noutate la alta nu ne putem cuceri o continuitate în urmărirea a ceea ce germinează și dă roade în suflet; este într-adevăr important ca lucrurile să se maturizeze în suflet. Trebuie să ne dezobișnuim cu totul de multe lucruri care, în multe privințe, au devenit curente. Trebuie să ne obișnuim cu o muncă interioară activă a sufletului, o muncă în spirit. Aceasta ne poate ajuta să fim în stare să realizăm lucruri cum sunt cele pe care le-am expus astăzi, și anume, în esență, să ne cucerim, după a treia zi, dispoziția sufletească legată de un anumit eveniment trăit, pe care vrem să-l pătrundem din punct de vedere karmic.
Și trebuie să procedăm în acest fel întotdeauna când vrem să ajungem la cunoștințe spirituale. Trebuie să ne spunem încă de la început: În primul moment, când abordăm acest element spiritual prin gândire, aici nu avem decât un prim început. Dacă vrei să obții un rezultat imediat, așa ceva este absolut imposibil – trebuie să știi să aștepți. Nu-i așa, când trăiesc astăzi un eveniment care își are cauza karmică într-o viață pământească anterioară, noi putem desena acest lucru în mod schematic astfel: Aici sunt eu, aici este evenimentul pe care l-am trăit astăzi (vezi desenul, alb, roșu).
(Tabla 5)Acolo este cauza, provenind de la o personalitate diferită, purtătoare a aceluiași Eu, dintr-o viață anterioară (verde, galben). Ea se află aici. A încetat de multă vreme să facă parte din personalitatea mea, dar s-a înscris în eterul cosmic, respectiv în lumea astrală care se află în dosul lumii eterice. Acum eu trebuie să merg înapoi, să fac drumul invers.
Eu v-am spus deja: În primă instanță, eu am impresia că acest eveniment mi-a fost adus de cineva. Așa se prezintă situația în special a doua zi. Dar apoi, în a treia zi, lucrurile se schimbă, acele ființe care mi-au adus acest eveniment, acele ființe spirituale se retrag, și atunci îmi dau seama că ceea ce am perceput îmi aparține mie, că eu am depus acest lucru drept cauză într-o existență anterioară. Și de aceea eu îmi apar mie însumi, situat acolo înăuntru, ca încătușat, pentru că acest eveniment nu se mai află în prezent, ci eu trebuie să-l văd într-o viață anterioară. Această impresie de a fi încătușat nu încetează decât atunci când văd că am o imagine a ceea ce s-a petrecut în viața anterioară, și când, după aceea, îmi îndrept privirea asupra evenimentului pe care nu l-am pierdut din vedere în timpul acestor trei zile și îl privesc din nou; atunci, revenind la acest eveniment, îmi regăsesc libertatea, căci acum efectul nu-mi mai ia libertatea de mișcare. Atâta timp cât nu fac decât să rămân la cauză, aceasta mă încătușează. Eu revin, așadar, la viața anterioară, sunt încătușat de cauză, și numai când mă întorc la viața pământească prezentă această încătușare dispare.
Să luăm un exemplu. Să presupunem că într-o zi, la o anumită oră, cineva îl aude pe un prieten spunându-i ceva destul de dezagreabil; poate nu se aștepta din partea lui la așa ceva. Acum, el se pune în starea de spirit în care l-a adus ceea ce a auzit din partea prietenului, își face o imagine vie despre ceea ce a simțit: cum a avut un ușor șoc, a fost puțin agasat, poate chiar s-a simțit ofensat ș.a.m.d. Există aici un proces interior, și acest proces interior trebuie să ia forma unei imagini.
Acum, el lasă să treacă cele trei zile. Pe parcursul zilei a doua, el își spune: această imagine pe care mi-am făcut-o ieri a acționat asupra mea într-un mod ciudat. Toată ziua am avut în gură ca o acreală, ceva mi-a creat o proastă dispoziție – o impresie ca aceea care se degajă din această imagine nu am mai avut până acum. La sfârșitul întregului proces, în dimineața zilei a treia, mă trezesc, și această impresie, despre care simt în mod precis că vine de la această imagine, mă leagă fedeleș. Rămân pentru moment astfel încătușat. Apoi, mi se revelează acest eveniment din viața anterioară: îl văd în fața mea. Ajung acum la acest eveniment, care este încă absolut proaspăt, absolut întreg. Atunci, această impresie de a fi încătușat încetează și eu îmi spun: Aha, așadar, aceasta mi s-a întâmplat în viața mea anterioară! Aici este cauza: eu trăiesc acum efectul. Eu pot trăi din nou cu acest efect, faptul este din nou aici.
Acest exercițiu trebuie refăcut fără încetare, căci de obicei firul se rupe încă de la prima încercare, chiar din prima zi. Atunci nu ajungem la nimic.
Ar fi foarte bine, când facem ca lucrurile să se desfășoare unul alături de celălalt, să nu rămânem la un singur eveniment, ci să transpunem astfel în imagine mai multe evenimente ale zilei. Dvs. vă veți spune: Atunci a doua zi sunt nevoit să trăiesc având cele mai diferite sentimente. – Dar puteți să faceți acest lucru. Nu vă dăunează cu nimic. Încercați numai, aceste sentimente vor merge foarte bine împreună. Și atunci eu trebuie să fiu de tot atâtea ori încătușat la capătul zilei a treia? – Nici asta nu vă dăunează cu nimic. N-o să vi se întâmple nimic. Lucrurile se vor disocia iarăși unele de altele. Ceea ce, dintr-o existență anterioară, se referă la cea de astăzi, îi va reveni în mod firesc.
Dar nu ne atingem imediat scopul, de la prima încercare; firul se rupe. Trebuie să avem răbdarea de a începe mereu și mereu, fără încetare. Atunci simțim că în suflet se fortifică ceva. Simțim atunci că ceva se trezește în suflet, astfel încât putem spune: Până acum erai umplut doar cu sânge, simțeai pulsația sângelui și a respirației. Acum mai există și altceva în afară de sânge, ești umplut cu ceva.
Puteți avea senzația de a fi umplut cu ceva despre care vă spuneți foarte clar: Este ceva ca un metal care a devenit gazos. Simțiți într-adevăr ceva ca un metal, simțiți asta în dvs. Nu putem descrie acest fapt altfel, chiar așa este. Avem impresia de a fi impregnat de metal, întregul corp este impregnat, tot așa cum putem spune despre anumite ape pe care le bem că ele au gust de metal, ne simțim întregul corp ca și cum ar fi impregnat interior de un metal, ca și cum ar fi străbătut de o substanță subtilă, dar care în realitate este de natură spirituală.
Acest lucru îl simțiți atunci când descoperiți ceva care, bineînțeles, s-a aflat totdeauna în dvs., dar la care abia acum deveniți atent. Iar dvs. prindeți curaj când simțiți așa ceva. Căci atunci când firul se rupe și lucrurile rămân ca înainte – ați vrea mult să sesizați undeva un raport karmic, dar firul se rupe –, v-ați putea pierde curajul. Dar atunci când aveți sentimentul de a fi umplut cu ceva, prindeți din nou curaj și vă spuneți: Se va întâmpla, desigur, într-o zi.
Dar, dragii mei prieteni, aceste lucruri trebuie să fie trăite în toată liniștea, cu calm. Cel care nu le poate trăi în liniște și cu calm, cel care se enervează, care se lasă stăpânit de emoții, acela așterne el însuși o ceață asupra a ceea ce ar trebui să se întâmple, și de aici nu va mai rezulta nimic.
S-ar putea spune următoarele: Există astăzi în lume oameni care nu cunosc antroposofia decât din auzite, care poate nu au citit nimic despre ea, sau numai ceea ce scriu adversarii antroposofiei. Este, într-adevăr, teribil de comic: Multe lucrări ale adversarilor noștri – ele răsar, într-adevăr, așa cum răsar ciupercile din pământ – sunt însoțite de o bibliografie; dar în această bibliografie nu se suflă nici un cuvânt despre lucrările mele, numai despre cele ale adversarilor. Oamenii mărturisesc că nu au absolut deloc acces la adevăratele surse, că nu cunosc decât literatura adversarilor. Sunt lucruri care se întâmplă astăzi. Și acești oameni din exterior vorbesc despre toate acestea și ei spun: Ah, antroposofii sunt nebuni! – Dar lucrul care ne-ar permite cel mai puțin să ajungem la ceva în lumea spirituală este tocmai nebunia. Nu avem voie să fim câtuși de puțin nebuni. Să fii puțin nebun este deja un obstacol. Trebuie să evităm așa ceva. Trebuie să evităm chiar și să ne lăsăm în voia micilor noastre toane și capricii. Căci toate acestea: A te lăsa în voia dispozițiilor zilei, a te lăsa în voia toanelor, a capriciilor zilei, toate acestea sunt adevărate obstacole și piedici în calea celui ce vrea să înainteze pe drumul lumii spirituale. Dacă vrem să progresăm pe tărâmul antroposofiei, nu putem face altfel decât să ne păstrăm capul și inima perfect echilibrate. Cu exaltarea, care este deja începutul nebuniei, nu ajungem la nimic.
Toate lucrurile despre care v-am vorbit astăzi, oricât de ciudat sună, trebuie să fie trăite în lumina prudenței absolute, a stării pe deplin echilibrate a capului și a inimii. Și dacă ele sunt trăite în mod just, atunci, într-adevăr, nu există mijloc mai sigur împotriva celor mai ușoare forme de dezechilibru cotidian decât tocmai antroposofia. Orice rătăciri de acest gen ar putea fi vindecate prin antroposofie, dacă ne-am dărui acesteia într-un mod intens. Așadar dacă i-ar veni cuiva ideea că și-ar pierde echilibrul din cauza antroposofiei, așa ceva s-ar putea întâmpla în mod sigur dacă cineva ar aborda-o cu mijloace improprii.
Nu spun acest lucru în glumă, ci îl spun pentru că acesta trebuie să fie un aspect al atitudinii interioare a celui ce năzuiește spre cunoașterea spiritual-științifică. Trebuie să adoptăm atitudinea pe care tocmai am indicat-o, exprimându-mă pe jumătate ironic, dacă vrem să abordăm acest domeniu în mod just, având o orientare justă. Cât mai puțină nebunie, aceasta este atitudinea justă. Dar trebuie cel puțin să ne străduim să ajungem la această atitudine, mai ales cu privire la micile nebunii ale existenței.
Eu am fost odinioară prieten cu un profesor de filosofie foarte deștept – el a murit deja de multă vreme –, care spunea la cea mai mică ocazie: Fiecare om are un dram de nebunie! – El voia să spună că toți oamenii au un pic de nebunie. Era un om foarte inteligent. Am crezut întotdeauna că în dosul acestui lucru se ascunde ceva: că el nu făcea această afirmație fără motive întemeiate! El nu a devenit niciodată antroposof.
Vom continua mâine aceste considerații.
