Dr. Steiner îi salută pe cei prezenţi cu cuvintele:
Dragii mei prieteni!
Fie ca drept prime cuvinte să răsune astăzi prin această sală expresia concentrată a ceea ce poate sta în faţa sufletelor dumneavoastră drept cea mai importantă vieţuire din ultimii ani.
Pe urmă va trebui să spun unele lucruri despre aceste cuvinte care, înainte de orice, reprezintă o sinteză. Mai întâi însă fie ca urechile noastre să fie atinse de aceste cuvinte, spre a înnoi în sinea noastră, din semnele prezentului, dictonul vechilor misterii: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”.
Dragii mei prieteni! Dacă privesc astăzi înapoi la cele ce au putut fi scoase din lumile spiritului în vremea în care îngrozitoarele furtuni ale războiului agitau lumea, acestea trebuie sintetizate în mod paradigmatic în această trinitate de maxime, care tocmai au răsunat urechilor dumneavoastră.
A putut fi percepută acea tripartiţie a fiinţei umane, prin care omul poate vivifia într-o formă nouă acel „Cunoaşte-te pe tine însuţi” în întreaga sa fiinţă de spirit, suflet şi trup. Această tripartiţie a omului a putut fi percepută de decenii. Eu însumi am putut-o aduce la maturitate abia în ultimul deceniu, în vâltoarea războiului [ Nota 43 ]. Pe atunci am încercat să arăt, în mod schiţat, că omul trăieşte şi din punct de vedere fizic în sistemul metabolism-membre, în sistemul inimă-ritm, în sistemul cap-gândire-percepţie. Şi putem fi convinşi de faptul că omul – abordând just această tripartiţie, prin aceea că îşi vivifiază inima într-un mod corespunzător prin antroposofic, cum am arătat ieri – ajunge la cunoaştere. Datorită faptului că învaţă să cunoască prin simţire şi voinţă, ce face el când, vivifiat de spiritele cosmice, se transpune prin membrele sale în depărtările spaţiului, atunci el cunoaşte, în cuprinderea activă a lumii – nu în cuprinderea inertă, pasivă a lumii. Atunci cunoaşte în cuprinderea activă, făptuitoare a lumii, prin aceea că-şi îndeplineşte îndatoririle, sarcinile, misiunea lui în lume – esenţa iubirii umane şi cosmice care pulsează în toate, care este o parte din fiinţa totală a lumii lor. Şi putem fi convinşi că atunci când omul cunoaşte minunatul mister ce există între plămâni şi inimă – în care se exprimă lăuntric perceptibil modul cum ritmurile cosmice care acţionează de milenii, prin eoni, pătrund cu bătaia lor în ritmul pulsului şi al sângelui şi trezesc în om însufleţirea cosmosului –, putem spera că, sesizând aceasta în mod înţelept cu inima ca organ de cunoaştere, omul poate experimenta apoi cum imaginile cosmice, date de zei, revelează din ele, în mod viguros-activ Cosmosul. După cum în mişcarea noastră activă cuprindem iubirea cosmică stăpânitoare, la fel vom cuprinde imaginile originare ale existenţei lumii dacă vom simţi în noi misterioasa trecere dintre ritmul cosmic şi ritmul inimii şi prin aceasta ritmul omului, care se desfăşoară tainic, sufletesc-spiritual între plămâni şi inimă. Şi dacă omul va percepe în mod just, prin simţire, ce anume se revelează în sistemul capului său, care îi odihneşte pe umeri chiar şi atunci când el merge, atunci el va vieţui cum în sistemul capului său se revarsă căldura inimii, gândurile cosmice care pulsează, acţionează, urzesc, le va simţi în propria lui entitate.
Şi el va sesiza astfel trinitatea întregii existenţe: iubirea cosmică, pulsând în iubirea omenească, imaginaţia cosmică, pulsând în plăsmuirea organizării umane, gândurile cosmice, pulsând misterios, subteran în gândurile omenirii; el va sesiza această tripartiţie şi se va cunoaşte pe sine ca om individual liber în cadrul lucrării zeilor în Cosmos; se va recunoaşte ca om cosmic, ca om individual în omul cosmic, acţionând ca om individual în omul cosmic pentru viitorul lumii. Din semnele prezentului el va reînnoi vechiul dicton: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”
Grecilor încă le mai era îngăduit să lase deoparte partea a doua a acestei maxime, nu pentru că la ei Sinea umană încă nu devenise atât de abstractă ca la noi, strânsă în abstractul punct al Eului sau cel mult în gândire, simţire şi voinţă, ci pentru că ei puteau încă să cuprindă natura omenească ca întreg, după spirit, suflet şi trup. Astfel grecilor le era îngăduit să creadă că întâlnesc omul întreg ca spirit, suflet şi trup, atunci când lăsau să răsune cuvântul, străvechiul dicton solar, dictonul lui Apollo: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”
Dacă din semnele timpului prezent reînnoim în mod just acest dicton, atunci noi trebuie să spunem: O, suflet al omului, cunoaşte-te pe tine însuţi în urzirea ta fiinţială din spirit, suflet şi trup. Atunci am înţeles ceea ce stă la baza întregii fiinţe umane. Iar această substanţă cosmică, în care lucrează, fiinţează şi trăieşte spiritul, curge din înălţimi şi se revelează în capul omului. Forţa lui Christos, care acţionează pretutindeni în ambianţa Pământului, care urzeşte cu aerul, rotindu-se în jurul Pământului, acţionează şi trăieşte în sistemul nostru respirator; când recunoaştem forţele care se înalţă din adânc, din interiorul Pământului şi acţionează în membrele noastre şi dacă acum unim aceste trei forţe – forţele din înălţimi, forţele din ambianţa Pământului şi forţele adâncurilor – într-o substanţă plăsmuitoare: Atunci în această cuprindere sufletească putem sta în faţa dodecaedrului cosmic, a dodecaedrului uman. Şi din aceste trei forţe: din spiritul înălţimilor, din forţa lui Christos din ambianţa Pământului, din lucrarea creatoare a Tatălui, care izvorăşte din adâncuri, vrem să formăm în acest moment în sufletele noastre Piatra Fundamentală dodecaedrică, pe care o cufundăm în solul sufletelor noastre, pentru ca ea să fie prezentă ca semn puternic în temeiurile viguroase ale existenţei noastre sufleteşti şi pentru ca în viitor activitatea Societăţii Antroposofice noi să poată sta pe această Piatră Fundamentală solidă.
Vrem să rămânem permanent conştienţi de această Piatră Fundamentală, formată astăzi, pentru Societatea Antroposofică. Vrem să păstrăm amintirea Pietrei Fundamentale cufundate azi în solul inimilor noastre, pentru tot ceea ce vrem să facem, afară şi aici, pentru impulsionarea, pentru dezvoltarea, pentru înflorirea deplină a Societăţii Antroposofice. Să căutăm în omul tripartit, care ne învaţă iubirea, care ne învaţă imaginaţia cosmică, care ne învaţă gândurile cosmice, să căutăm în el substanţa întemeietoare a iubirii cosmice, să căutăm în el imaginea originară a imaginaţiunii după care dăm formă în inimile noastre iubirii cosmice, să căutăm forţa de gândire din înalturi, spre a face ca această plăsmuire imaginativă dodecaedrică a iubirii să strălucească în modul cel just! Căci atunci vom duce cu noi de aici cele de care avem nevoie; atunci această Piatră Fundamentală va străluci în faţa ochiului nostru sufletesc – această Piatră Fundamentală care-şi are substanţa din iubire cosmic-umană, care-şi are plasticitatea, forma, din imaginaţiunea cosmic-umană şi din gândurile cosmic-umane, acea lumină-strălucire care oricând poate veni spre noi cu o lumină caldă, care să ne stimuleaze fapta, gândirea, simţirea, voinţa, în orice clipă când ne vom aminti de ea.
Iar solul potrivit în care trebuie să punem Piatra Fundamentală de astăzi, solul potrivit sunt inimile noastre în colaborarea lor armonioasă, în voinţa lor bună, străbătută de iubire, de a duce împreună în lume voinţa antroposofică. Acest lucru va putea străluci spre noi ca un îndemn din lumina gândirii, care poate străluci înspre noi oricând dinspre piatra dodecaedrică a iubirii pe care astăzi vrem să o cufundăm în inimile noastre.
Acest lucru, dragii mei prieteni, vrem să îl preluăm în mod just în suflet. Cu el vrem să ne încălzim sufletul, cu el vrem să ne luminăm sufletul. Şi vrem să ocrotim această căldură sufletească şi această lumină sufletească, pe care astăzi, dintr-o voire bună, le-am sădit în inimile noastre.
Le sădim, dragii mei prieteni, într-un moment în care amintirea omenească care înţelege cu adevărat lumea priveşte înapoi la acel punct de la răscrucea vremurilor din evoluţia omenirii, când din întunericul nopţii şi din întunericul simţirii morale a oamenilor, intrând cu putere, la fel ca lumina cerească, s-a născut fiinţa divină devenită Christos, fiinţa spiritului care a pătruns în omenire.
Şi noi putem fortifica cel mai bine acea căldură sufletească şi acea lumină sufletească de care avem nevoie, dacă le vivifiem cu acea căldură şi cu acea lumină care la răscrucea vremurilor, a strălucit drept lumina lui Christos în întunericul lumilor. Şi noi vrem să dăm viaţă în inimile, în cugetele, în voinţa noastră, acestei nopţi originare de Crăciun, care a avut loc acum două mii de ani, pentru ca ea să ne ajute, când vom vrea să ducem afară în lume ceea ce ne străluceşte prin lumina de gândire a Pietrei Fundamentale a iubirii transpuse în omenesc.
Şi aşa, fie ca simţirea inimii noastre să se întoarcă iarăşi spre noaptea originară de Crăciun din vechea Palestină.
Această transpunere cu simţirea înapoi în noaptea originară de Crăciun ne poate da forţa de încălzire a inimii, de iluminare a capului, de care avem nevoie pentru a exercita în mod just, acţionând în mod antroposofic, ceea ce poate rezulta din unitatea armonioasă a cunoaşterii tripartite a omului.
Şi de aceea, fie ca în faţa sufletelor noastre să fie pus din nou, în mod sintetizat, ceea ce rezultă dintr-o înţelegere adevărată a lui „Cunoaşte-te pe tine însuţi după spirit, suflet şi trup”; să fie pus aşa cum acţionează el în cosmos, pentru ca asupra pietrei noastre, pe care am cufundat-o în solul inimilor noastre, să vorbească de pretutindeni către fiinţa omului, către viaţa omului şi activitatea omului, ceea ce lumea are de spus fiinţei omului, vieţii omului şi activităţii omului.
Şi auziţi, dragii mei prieteni, cum aceste cuvinte răsună în inimile voastre! Atunci voi veţi întemeia aici o adevărată uniune de oameni pentru Anthroposophia şi veţi purta spiritul care pulsează în lumina strălucitoare a gândului, în jurul pietrei dodecaedrice a iubirii, îl veţi purta în lume, acolo unde el trebuie să lumineze şi să încălzească pentru progresul sufletelor omeneşti, pentru progresul lumii.
