Dragii mei prieteni!
Începem Congresul nostru de Crăciun pentru întemeierea Societăţii Antroposofice sub o formă nouă, având în faţa noastră un contrast izbitor. Am fost nevoiţi să vă invităm, dragii mei prieteni, să vizitaţi un morman de ruine. Privirea pe care aţi putut-o lăsa să se desfăşoare peste lăcaşul nostru, când aţi urcat colina de la Dornach, a căzut mai întâi peste mormanul de ruine al Goetheanumului, distrus acum un an. Şi în sensul cel mai propriu al cuvântului, această privelişte este simbolul ce grăieşte atât de adânc inimii, pentru revelarea exterioară nu doar a muncii noastre, a năzuinţelor noastre pe tărâmul antroposofiei aici şi afară în lume, ci această privire căzută pe un morman de ruine este astăzi simptomatică pentru situaţia generală din lume.
În ultimele zile, într-un cerc mai restrâns, a trebuit să privim la un alt fel de ruine. Şi aceste ruine, la rândul lor, au trebuit să fie privite de dragii noştri prieteni, la fel ca ruinele Goetheanumului, care ne devenise atât de preţios şi de drag de-a lungul ultimilor zece ani. Dragii mei prieteni, poate se cuvine spus că o mare parte a acelor impulsuri ce au pătruns în lume în ultimii douăzeci de ani, ca impulsuri antroposofice, se află în acele poate mult prea multe cărţi apărute în primul rând la Editura Filosofic-Antroposofică din Berlin. Veţi înţelege că o muncă de douăzeci de ani este legată de ceea ce se desemnează sub denumirea de „Editura Filosofic-Antroposofică” şi că aici se află şi ceva din inimile celor care au colaborat la întemeierea şi desfăşurarea activităţii acestei Edituri Filosofic-Antroposofice. Şi la fel ca în cazul Goetheanumului, şi în ceea ce priveşte Editura Filosofic-Antroposofică ne aflăm, din punct de vedere exterior, în faţa unor ruine [ Nota 27 ]. În acest caz, aceasta s-a întâmplat numai datorită condiţiilor economice îngrozitoare care domnesc pe tărâmul unde a existat până acum această Editură Filosofic-Antroposofică. În condiţiile în care impozitele au crescut într-o măsură cu totul ieşită din comun, depăşind orice posibilitate de a le face faţă, valurile evenimentelor epocii – putem spune aceasta în sensul cel mai literal al cuvântului –, valurile evenimentelor epocii s-au izbit de această editură.
D-na dr. Steiner a trebuit să se ocupe în ultimele săptămâni cu pregătirea, pentru drumul spre Goetheanum, a ceea ce este ancorat în această Editură Filosofic-Antroposofică. Şi vedeţi deja aici, între sala cazanelor (Heizhaus) şi biroul Arhitecţilor (Casa vitraliilor) cum se ridică o mică clădire [ Nota 28 ], care în viitor va adăposti această Editură Filosofic-Antroposofică. Aşadar, şi în această situaţie avem parte de ceva care, în mod exterior, la început, poate fi considerat drept un morman de ruine.
Şi oare putem, dragii mei prieteni, să nu punem în legătură ceea ce a provocat apariţia acestor ruine cu evenimentele perioadei actuale? Aceasta stă în faţa noastră în primul rând ca o imagine apăsătoare. Şi am putea spune: Acele flăcări care în noaptea de Anul Nou, în urmă cu un an, se ridicau spre cer aici, atât de înfricoşător în faţa ochilor noştri fizici şi atât de sfâşietor în faţa ochilor noştri sufleteşti, acele flăcări le vedem în spirit ridicându-se peste multe din cele ce am construit în ultimii douăzeci de ani.
Aceasta este, în primul rând, o imagine care se aşează în faţa sufletelor noastre. Dar în acelaşi timp, trebuie să mai spun: Poate că în nici o altă împrejurare din perioada actuală nu ne poate întâmpina în mod atât de nemijlocit adevărul vechii concepţii orientale, potrivit căreia cele exterioare sunt Maya, iluzie. Şi vom găsi dispoziţia potrivită, dragii mei prieteni, pentru acest Congres de Crăciun, dacă vom putea face să se mişte în inimile noastre sentimentul că ruinele în faţa cărora ne aflăm sunt Maya, iluzie, că multe dintre cele ce ne înconjoară aici, în mod nemijlocit, sunt Maya, sunt iluzie.
Să ne imaginăm mai întâi că suntem în afara situaţiei imediate. A trebuit să vă invităm în această baracă de lemn. A trebuit să o construim provizoriu în două zile [ Nota 29 ], fiindcă abia atunci ne-a devenit clar ce aflux de prieteni va veni spre noi în aceste zile. A trebuit să ridicăm această baracă provizorie. Şi nu mă pot opri să spun: Acest înveliş exterior al adunării noastre nu se prezintă nici el altfel, decât ca un cămin în mijlocul unor ruine, ca un cămin sărac, înfricoşător de sărac. Introducerea a început ieri, cu faptul că prietenii noştri au îngheţat groaznic în ceea ce le-am putut oferi aici. Dar şi acest frig, care ar putea veni de la multe din cele ce v-au întâmpinat aici, dragii mei prieteni, vrem să-l adăugăm la ceea ce este Maya, iluzie. Şi cu cât ne putem transpune mai mult în această dispoziţie, că exteriorul care ne înconjoară este Maya, iluzie, cu atât mai bine vom dezvolta acea dispoziţie viguroasă, activă, de care vom avea nevoie în următoarele zile aici, acea dispoziţie care nu poate fi în niciun fel negativă, ci care trebuie să fie în fiecare amănunt întru totul pozitivă. Şi aş putea spune: Acum, la un an după ce flăcările au izbucnit de aici din cupola Goetheanumului nostru, acum ceea ce am construit în spirit în cei douăzeci de ani de existenţă ai mişcării antroposofice ne poate apărea, nu ca flăcări mistuitoare, ci ca flăcări constructive, în faţa inimilor noastre, în faţa ochilor noştri sufleteşti. Căci pretutindeni, din ceea ce este conţinutul spiritual al mişcării antroposofice ne poate veni căldură, căldură care este în stare să vivifieze nenumărate seminţe pentru viaţa spirituală din viitor, seminţe pe care le ascunde tocmai solul de la Dornach şi ceea ce aparţine de el. Şi nenumărate seminţe ale viitorului pot începe să se maturizeze prin această căldură ce ne poate înconjura aici, aşa încât să poată sta cândva în faţa lumii ca roade depline, prin ceea ce vrem să facem pentru ele.
Căci astăzi, mai mult ca oricând, ne putem aminti faptul că o mişcare spirituală cum este aceea pe care o desemnăm cu numele de mişcare antroposofică, nu este una născută dintr-o voinţă pământească arbitrară [ Nota 30 ]. Şi aş vrea chiar de la începutul congresului nostru să vă atrag atenţia asupra faptului că tocmai ultima treime a secolului XIX a fost vremea când, pe de o parte s-au înălţat talazurile materialismului, şi când în aceste talazuri ale materialismului a izbit, din cealaltă parte a lumii, o revelaţie grandioasă: revelaţia unui spiritual, pe care cel care are o constituţie interioară receptivă o poate primi de la puterile vieţii spiritului. S-a deschis revelarea unui spiritual pentru omenire. Şi impulsul pentru mişcarea antroposofică nu s-a revărsat dintr-o voinţă pământească arbitrară, ci din chemările care au răsunat din lumea spirituală; nu dintr-o voinţă pământească arbitrară, ci din contemplarea imaginilor grandioase provenite din lumea spirituală, ca revelaţii contemporane pentru viaţa spirituală a omenirii. Această mişcare antroposofică nu este un serviciu pământesc, această mişcare antroposofică este în ansamblul ei, în toate detaliile ei, o slujire a zeilor, un serviciu divin. Şi găsim dispoziţia potrivită faţă de ea, dacă o privim în totalitatea ei, ca pe un astfel de serviciu divin. Şi în acest sens vrem să o primim în inimile noastre la începutul acestui congres, vrem să înscriem adânc în inimile noastre că această mişcare antroposofică ar dori să unească sufletul fiecăruia dintre cei care i se dedică cu izvoarele originare a tot ce este omenesc din lumea spirituală, că această mişcare antroposofică ar vrea să-l conducă pe om către acea ultimă iluminare, care deocamdată este posibilă în evoluţia omenirii pe Pământ şi care, faţă de revelaţia începută, se poate înveşmânta în cuvintele: Da, acesta sunt eu ca om, ca om voit de Dumnezeu pe pământ, ca om voit de Dumnezeu în univers.
Aş vrea să pornim astăzi de acolo de unde am fi pornit bucuroşi încă din 1913 [ Nota 31 ]. De acolo vrem să reluăm firul, dragii mei prieteni, şi vrem să înscriem în sufletele noastre, ca principiu cel mai înalt pentru mişcarea antroposofică, care trebuie să-şi aibă învelişul în Societatea Antroposofică, că totul în ea este voit din spirit, că ea vrea să fie o împlinire a ceea ce semnele timpului vorbesc cu litere strălucitoare inimilor oamenilor.
Societatea Antroposofică va continua să existe numai dacă putem face în acest fel din mişcarea antroposofică problema cea mai profundă a inimii noastre. Dacă nu vom putea face aceasta, ea nu va continua să existe. Căci lucrul cel mai important dintre toate care urmează să fie făcute aici în aceste zile, trebuie făcut în inimile dumneavoastră, ale tuturor, dragii mei prieteni. Cele ce spunem şi auzim, le vom face în mod just drept punct de plecare pentru dezvoltarea cauzei antroposofice, numai dacă sângele inimii noastre este capabil să bată pentru aceasta. Şi tocmai din acest motiv v-am chemat de fapt aici, dragii mei prieteni, ca să realizăm o armonie a inimilor într-un sens autentic antroposofie. Şi ne dăruim speranţei că tocmai acest apel va putea fi înţeles în mod just.
Dragii mei prieteni, aduceţi-vă aminte cum a început mişcarea antroposofică. În ea acţiona în cele mai diverse moduri ceea ce trebuia să fie revelaţia spirituală pentru secolul XX ce se apropia. Şi în ciuda a multor lucruri negative, putem spune, fără îndoială, cu putere faptul pozitiv că diferitele forme ale vieţii antroposofice care s-au revărsat într-un fel sau altul din cercuri interioare în societatea exterioară au atins cu adevărat inimile dragilor noştri prieteni antroposofi. Şi la un moment dat noi ne-am putut înălţa până acolo încât să arătăm, în dramele-misteriu, cum lucrurile intim-umane, chestiunile de inimă şi de suflet ale omului sunt în legătură cu marile evenimente cosmice şi cu marile evenimente istorice din evoluţia omenirii. Şi sunt convins că unele dintre lucrurile referitoare la această legătură dintre sufletul uman individual şi lucrarea sufletesc-spiritual-divină din cosmos au străbătut sufletele prietenilor noştri în timpul acelor dragi şi preţioşi patru-cinci ani, în care dramele-misteriu au fost reprezentate la München [ Nota 32 ].
A venit apoi ceea ce cunoaşteţi cu toţii, prin urmările sale pustiitoare: aşa-numitul război mondial. Toate străduinţele au mers în direcţia de a conduce cauza antroposofică, în acele vremuri grele, astfel încât ea să poată trece peste toate piedicile şi opreliştile care urmau să apară în mod inevitabil în timpul acestui război mondial.
Acum nu se poate nega faptul că multe dintre cele ce au fost făcute din necesităţile impuse de condiţiile timpului au fost greşit înţelese şi în cercurile prietenilor noştri antroposofi. Privitor la acea atmosferă care în ultimul deceniu a scindat atât de mult omenirea în tot felul de grupuri posibile, privitor la urmările pe care acest război mondial le-a provocat, abia în viitor îşi va putea forma o judecată corespunzătoare un număr mai mare de oameni. Astăzi despre grozăvia pe care o trăim noi toţi, tocmai ca urmare a acestui război mondial, nu se gândeşte în mod just. Aşa că putem spune: Într-un anumit fel, şi Societatea Antroposofică – nu mişcarea – a ieşit fărâmiţată din războiul mondial.
Şi au venit apoi tot felul de lucruri – deja dragul nostru prieten, domnul Steffen, s-a referit la acestea – care au fost introduse într-un mod nu mai puţin eronat în Societatea noastră Antroposofică. Dar astăzi aş dori să vorbesc în principal numai despre lucruri pozitive. Aş vrea să atrag atenţia asupra faptului că, dacă această adunare se va desfăşura aşa cum trebuie, dacă această adunare va deveni conştientă că spiritual-esotericul trebuie să fie temelia întregii noastre activităţi şi existenţe, atunci acele seminţe spirituale care sunt pretutindeni, încălzite de dispoziţia dumneavoastră sufletească şi de entuziasmul dumneavoastră, vor putea încolţi. Şi noi propunem azi, pe de o parte, să avem acea dispoziţie, care ştie să ia în adevărata sa gravitate acest lucru: Cele exterioare sunt Maya, iluzie; din Maya, iluzie încolţeşte, spre încântarea – nu spre slăbirea noastră, ci spre fortificarea forţei noastre pentru voinţa pe care vrem să o desfăşurăm, ceea ce poate trăi invizibil printre noi, ceea ce poate trăi în numeroase seminţe invizibile printre noi. Pregătiţi-vă sufletele, dragii mei prieteni, ca să primească în ele aceste seminţe; căci sufletele dumneavoastră sunt terenul şi solul potrivit pentru încolţirea, pentru desfacerea, pentru dezvoltarea acestor seminţe spirituale. Şi ele sunt adevărul. Ele strălucesc însă şi în afară, ca nişte raze de soare care luminează toate ruinele pe care le vede privirea noastră exterioară. Să lăsăm chiar astăzi ca în sufletele noastre să strălucească cea mai adâncă chemare a antroposofiei, a spiritualului în general: în exterior – Maya şi iluzie, în interior – adevăr ce înfloreşte pe deplin, viaţă divină şi viaţă spirituală ce înfloresc pe deplin. Antroposofia trebuie să vieţuiască ceea ce este recunoscut în ea drept adevăr.
Şi unde vieţuim noi învăţătura despre Maya şi despre lumina adevărului? Să o vieţuim, înainte de toate, în timpul acestui Congres al nostru de Crăciun, şi să vieţuim în timpul acestui Congres de Crăciun aprinderea luminii lumilor în faţa păstorilor ce purtau în ei numai puritatea inimilor lor, ca şi în faţa regilor-magi ce purtau în ei înţelepciunea lumii întregi, să facem ca această lumină de Crăciun ce se aprinde, această lumină cosmică a Crăciunului să devină simbolul pentru ceea ce trebuie să se întâmple prin propriile noastre inimi şi suflete!
Ceea ce ar mai fi de adăugat la aceste cuvinte, voi spune mâine, cu prilejul punerii Pietrei Fundamentale a Societăţii Antroposofice. Acum însă, dragii mei prieteni, aş vrea să vă spun următorul lucru: În ultimele săptămâni mi-a pătruns adânc în suflet întrebarea: Ce trebuie, de fapt, să luăm acum ca punct de plecare chiar la acest Congres de Crăciun şi ce ne învaţă experienţele celor zece ani de existenţă ai Societăţii Antroposofice?
Şi din toate acestea, dragii mei prieteni, s-a ivit pentru mine o alternativă. Din motive bine întemeiate, am spus în anii 1912-1913 că Societatea Antroposofică ar trebui să se conducă pe viitor singură, şi că eu trebuie să mă retrag pe locul sfătuitorului, al celui ce nu intervine în mod direct în acţiuni. Astăzi însă lucrurile stau aşa, că în ultimele săptămâni, după o grea biruire lăuntrică, în mine s-a înălţat următoarea cunoaştere: Mi-ar fi imposibil să duc mai departe mişcarea antroposofică în cadrul Societăţii Antroposofice dacă acest Congres de Crăciun nu-şi va da acordul ca eu să preiau acum din nou conducerea, respectiv preşedinţia Societăţii Antroposofice ce urmează să fie reîntemeiată aici în Dornach, la Goetheanum.
În cadrul unui congres de la Stuttgart [ Nota 33 ] a devenit necesar să iau dificila hotărâre de a da sfatul ca Societatea din Germania să se împartă în două: una care să fie continuarea vechii Societăţi şi una în care urma să fie reprezentat mai ales tineretul – Societatea Antroposofică Liberă.
Vă spun, dragii mei prieteni, că a fost o decizie greu de luat, aceea de a da un asemenea sfat. A fost o decizie dificilă pentru că un astfel de sfat venea în contradicţie cu principiile Societăţii Antroposofice. Căci, dacă nu aceasta, atunci ce uniune de oameni de pe pământ ar putea să fie un lăcaş în care tineretul, tineretul de azi să se simtă în siguranţă? Era o anomalie. Şi poate că a fost unul dintre simptomele cele mai importante care s-au revărsat apoi în hotărârea de a vă spune dumneavoastră aici, că eu pot purta mai departe mişcarea antroposofică în Societatea Antroposofică numai dacă voi prelua eu însumi preşedinţia Societăţii Antroposofice ce urmează să fie întemeiată din nou aici. Este aşa, că la răscrucea dintre secole, adânc, adânc înlăuntrul vieţii spirituale s-a petrecut ceva care îşi arată efectele în întâmplările exterioare sub care se află oamenii pe Pământ.
Pe tărâmul spiritual a avut loc una dintre cele mai mari cotituri. Ea a fost pregătită la sfârşitul anilor '70 şi a ajuns la apogeu chiar la răscrucea dintre secole. Vechea înţelepciune indiană a indicat-o drept sfârşit al epocii Kali Yuga. Multe s-au spus prin aceasta, dragi prieteni. Şi când, în ultimul timp, în călătoriile mele prin ţările în care am putut ajunge, au venit spre mine pe căile cele mai diferite prieteni mai tineri – mereu şi mereu – a trebuit să-mi spun: Ceea ce bate în aceste inimi tinere, activitatea spirituală care se aprinde într-un mod atât de frumos şi adeseori atât de imprevizibil, aceasta este expresia exterioară pentru ceea ce s-a petrecut în cel mai adânc lăuntru al urzirii spirituale cosmice din ultima treime a secolului XIX până spre începutul secolului XX. Şi, dragii mei prieteni, să nu luaţi deloc ca pe ceva negativ – pentru mine este un lucru pozitiv ceea ce vreau să spun acum: Adeseori, când m-am întâlnit cu tineri care năzuiau să se alăture unei organizaţii, mereu forma organizaţiei nu s-a potrivit cu ceea ce voiau de fapt ei. Mereu existau tot felul de condiţii despre felul cum trebuie să fii sau despre ce trebuia să faci dacă vrei să aparţii unei asemenea organizaţii.
Vedeţi dumneavoastră, toate acestea s-au concentrat în sentimentul că lacuna fundamentală a Societăţii Teosofice [ Nota 34 ], din care s-a dezvoltat Societatea Antroposofică, a constat în formularea celor trei principii de bază ale sale. Trebuia să te declari de acord cu ceva. Iar felul şi modul cum trebuiau semnate formularele de primire în rândurile societăţii, aşa încât părea că trebuia să-ţi dai acordul faţă de ceva dogmatic, este ceva care nu se mai potriveşte cu constituţia fundamentală a sufletelor omeneşti din timpul nostru. Sufletul omenesc de astăzi se simte străin faţă de orice dogmatism, faţă de orice sectarism. Şi nu se poate nega că este dificil să se elimine tocmai acest sectarism din cadrul Societăţii Antroposofice. Dar el trebuie lichidat. Şi în viitor, în noua Societate Antroposofică ce urmează să fie înfiinţată, nu e voie să rămână nici o fibră oricât de mică de sectarism. Aceasta trebuie să fie o adevărată societate universală, faţă de care cel care i se alătură trebuie să aibă sentimentul: Da, aici găsesc acel ceva care mă mişcă. Faţă de care cel mai în vârstă să simtă: Aici găsesc ceva către care m-am străduit toată viaţa împreună cu alţi oameni. Iar tânărul să poată simţi: Aici găsesc ceva care vine în întâmpinarea tinereţii mele. Cu câtă bucurie nu aş fi răspuns câte unui tânăr prieten, atunci când a fost întemeiată Societatea Antroposofică Liberă, la întrebarea: Care este condiţia ca să fii primit în Societatea Antroposofică Liberă? Bucuros aş fi dat încă de pe atunci răspunsul pe care vreau să îl dau acum: Nu există nici o altă condiţie, decât să fii cu adevărat tânăr, în sensul în care omul este tânăr atunci când toate impulsurile epocii prezente îi umplu sufletul.
Şi cum e cineva, în sens just, dragii mei prieteni, bătrân în Societatea Antroposofică? Atunci când are o inimă receptivă la tinereţea-cosmică care se revarsă astăzi din substraturile spirituale ca un izvor în omenire, înnoind toate domeniile vieţii noastre.
Vă sugerez numai dispoziţia sufletească ce m-a îndemnat să preiau această misiune, de a fi eu însumi în fruntea Societăţii Antroposofice. Această Societate Antroposofică – asemenea lucruri se întâmplă adeseori – a purtat tot felul de denumiri. Aşa, de pildă, ea a purtat denumirea de „Societate Antroposofică Internaţională”. Ei bine, dragii mei prieteni, ea nu trebuie să fie o societate internaţională, ea nu trebuie să fie o societate naţională, şi aş vrea să dau glas aici din inimă rugăminţii de a nu mai folosi niciodată denumirea de Societate Internaţională, ci să se vorbească numai de faptul că există o „Societate Antroposofică Generală”, care vrea să-şi aibă centrul aici la Goetheanum, în Dornach.
Şi veţi vedea că statutele sunt astfel concepute, încât din ele a fost eliminat tot ceea ce este administrativ, tot ceea ce ar putea vreodată să aibă tendinţa de a se transforma în birocraţie. Aceste statute sunt în acord cu omenescul pur. Ele nu sunt orientate spre principii, spre dogme, ci în aceste statute se spune ceva care este legat de realitate şi de omenesc, dragii mei prieteni. În aceste statute este spus: Aici în Dornach există Goetheanumul. Acest Goetheanum este condus într-un anumit fel. În acest Goetheanum se încearcă să se întreprindă o activitate sau alta. În acest Goetheanum se încearcă să se stimuleze evoluţia omenirii într-un fel sau altul. În ce măsură se poate aplica acum la acestea cuvântul ”just” sau ”nejust”, despre aceasta nu este permis să stea scris nimic în aceste statute, care sunt concepute într-un sens cu adevărat modern. Acolo stă scris numai faptul că există un Goetheanum, că cu acest Goetheanum sunt uniţi oameni care fac un lucru sau altul şi care cred că prin aceste fapte cultivă evoluţia omenirii.
De la acela care vrea să se alăture acestei Societăţi nu se cere nici un principiu, nici o mărturisire de credinţă, nici o convingere ştiinţifică, nici o intenţie artistică nu vor fi proclamate într-un mod dogmatic, ci se cere numai şi numai ca el să se simtă aici ca acasă, să fie unit cu cele ce se întâmplă la Goetheanum.
Tocmai la formularea acestor statute s-a încercat să se scoată din sfera principialului ceea ce urmează să fie întemeiat aici, şi să se aşeze pe omenescul cel mai pur. De aceea priviţi-i pe oamenii care vă vor prezenta activităţile ce urmează să se desfăşoare aici în zilele următoare, ca să vedeţi dacă puteţi avea sau nu încredere în ei. Şi dacă veţi declara la această adunare de întemeiere că sunteţi de acord cu ceea ce se voieşte să se realizeze la Dornach, atunci veţi fi declarat un fapt real; atunci nu vă veţi fi legat în nici un fel, ci veţi fi declarat ceva faptic real pe baza simţirii dumneavoastră. Şi atunci toate celelalte vor veni de la sine. Da, ele vor veni. Atunci nu va fi nevoie să fie desemnaţi sau numiţi de la Dornach o armată de oameni de încredere, ci atunci Societatea Antroposofică va fi ceea ce eu am sugerat adeseori când, spre marea mea satisfacţie, am avut prilejul să fiu prezent la întemeierea societăţilor din diferite ţări [ Nota 35 ]. Atunci Societatea Antroposofică va fi ceva ce se va putea naşte în mod independent, pe baza a ceea ce s-a format în societăţile din diferitele ţări. Însă atunci şi aceste societăţi din diferitele ţări vor fi cu adevărat autonome. Atunci fiecare grupă care se formează în această Societate Antroposofică va fi cu adevărat autonomă.
Pentru ca să ajungem însă la acest punct de vedere uman, dragii mei prieteni, trebuie să ne fie clar că astăzi, tocmai legat de o societate care este clădită pe baze spirituale în felul descris, ne izbim de două dificultăţi. Aceste dificultăţi trebuie să le biruim aici, aşa încât în viitor ele să nu mai existe, aşa cum au existat în trecutul Societăţii Antroposofice.
Una dintre dificultăţi este aceasta: Conştienţa epocii actuale – oricine înţelege în mod just această conştienţă, va fi de acord cu aceasta, după cum cred – pretinde ca tot ceea ce se întâmplă să fie pe deplin public. Şi o societate clădită pe baze solide nu are voie să păcătuiască mai ales împotriva acestei cerinţe a epocii. Se poate prea bine întâmpla ca cineva să prefere ca pentru un lucru sau altul să ia în considerare numai forma exterioară a misterului. Dar tocmai o societate cum este aceasta, care este clădită pe baza adevărului, ori de câte ori va lua în considerare în mod serios acest mister, va ajunge în conflict cu conştienţa epocii şi vor apărea piedicile cele mai serioase pentru mersul pe mai departe al societăţii. De aceea noi astăzi nu putem face în nici un alt fel, dragii mei prieteni, decât să adoptăm un caracter pe deplin public pentru Societatea Antroposofică Generală ce urmează să fie întemeiată.
Aşa cum am expus deja într-unul dintre primele articole care au apărut în „Luzifer-Gnosis” [ Nota 36 ], Societatea Antroposofică trebuie să stea în faţa lumii ca oricare altă societate, care se întemeiază, să zicem, pentru scopuri ce ţin de ştiinţele naturii sau ceva asemănător. De toate aceste societăţi ea trebuie să se deosebească numai prin conţinutul care curge prin venele sale. Asupra formei sub care oamenii se întâlnesc, pe viitor nu mai poate exista nici o deosebire faţă de alte societăţi. Imaginaţi-vă numai câte piedici evităm, dacă declarăm încă de la început că în Societatea Antroposofică totul se va întâmpla în mod absolut public.
Prin aceasta trebuie să ne situăm întru totul pe solul realităţii, şi anume pe solul conştienţei epocii actuale. Aceasta presupune însă, dragii mei prieteni, ca în viitor, referitor la ciclurilor noastre de conferinţe, să apară cu totul alte uzanţe decât cele obişnuite în trecut. Istoria acestor cicluri este un capitol tragic în evoluţia Societăţii noastre Antroposofice. Aceste cicluri au fost iniţial publicate cu gândul că vor putea fi menţinute într-un anumit cerc; ele au fost publicate pentru membrii Societăţii Antroposofice. Astăzi situaţia este deja de mult timp de aşa natură că, referitor la informaţia exterioară, adversarii se interesează mult mai mult de ciclurile noastre, decât înşişi membrii societăţii. Nu în mod lăuntric, să nu mă înţelegeţi greşit, nu în mod lăuntric. În mod lăuntric, membrii societăţii se ocupă, desigur, cu aceste cicluri. Dar aceasta rămâne numai lăuntric, rămâne ceva egoist, chiar dacă un egoism frumos, în cadrul societăţii. Interesul care-şi trimite valurile afară în lume, interesul care caracterizează societatea în faţa lumii, acest interes este întâmpinat astăzi de adversarii ciclurilor. Şi vedem cum azi apare un ciclu – iar în trei săptămâni el este citat în publicaţia cea mai rea a adversarilor. Ne ascundem capul în nisip şi credem că dacă pentru noi e întuneric, e întuneric şi afară în lume – dacă vom continua vechile practici faţă de ciclurile de conferinţe.
De aceea pentru mine s-a născut, deja de ani, întrebarea: Ce e de făcut propriu-zis cu ciclurile de conferinţe? Şi astăzi nu există nici o altă posibilitate, decât aceea de a trasa zidul despărţitor – pe care până acum voiam să-l trasăm în mod fizic şi care a fost străpuns peste tot –, să trasăm acest zid despărţitor la nivel moral.
Acest lucru am încercat să-l fac în proiectul pentru statute. În viitor, toate ciclurile, fără excepţie, trebuie să fie vândute în mod public, ca orice alte cărţi. Dar, dragii mei prieteni, gândiţi-vă că ar exista undeva o carte despre integrarea ecuaţiilor diferenţiale parţiale. Pentru un mare număr de oameni cartea este extraordinar de esoterică şi poate că nu greşesc deloc spunând că probabil şi în aceste două săli, cercul esoteric ce se poate ocupa în mod rodnic cu integrarea ecuaţiilor diferenţiale parţiale sau a ecuaţiilor diferenţiale lineare e extraordinar de mic. Putem trasa foarte mic acest cerc esoteric al celor interesaţi de integrarea ecuaţiilor diferenţiale parţiale lineare, dar această carte poate fi vândută oricui. Dar dacă vine pe urmă cineva care nu numai că nu înţelege nimic din ecuaţiile diferenţiale parţiale, dar nici nu se pricepe deloc la calculul diferenţial şi integral, care poate că nu ştie nici măcar despre logaritmi nimic altceva decât că o carte despre logaritmi e ceva care a aparţinut unuia dintre fiii lui – ca tată, el nu a ştiut nimic despre logaritmi, dar fiii au trebuit să înveţe ce sunt logaritmii –, el s-a uitat odată în cartea de logaritmi, a văzut un număr după altul şi nu a înţeles nimic din toate acestea. Atunci fiii lui i-au spus că acolo sunt înscrise numerele caselor din toate oraşele lumii. Atunci tatăl s-a gândit: Ei da, e foarte bine să înveţi asemenea lucruri, atunci ştii imediat, dacă ajungi la Paris, ce număr e de la casa cutare sau cutare.
Vedeţi dumneavoastră, nu e dăunător dacă cel care nu înţelege nimic dintr-o problemă emite o judecată în legătură cu problema respectivă. Căci spunem: Acesta e un diletant, un profan. Şi viaţa însăşi trasează graniţa în ceea ce priveşte facultatea de a emite sau nu o judecată.
De aceea putem face măcar încercarea de a trasa graniţa, referitor la cunoştinţele noastre antroposofice, nu ca mai înainte, pe cale fizică, ci pe cale morală. Noi oferim ciclurile de conferinţe tuturor celor care vor să le aibă, dar declarăm de la început cine poate fi competent pentru a emite judecăţi asupra acestor cicluri, în aşa fel încât noi să luăm în seamă judecata sa; oricine altcineva e diletant faţă de cicluri. Şi declarăm că pe viitor nu ne vom mai ocupa deloc de judecata pe care un diletant o emite asupra ciclurilor. Aceasta e singura protecţie morală pe care o putem găsi. Dacă o vom aplica cum trebuie, vom reuşi să facem ca şi ciclurile noastre să fie abordate în acelaşi mod în care sunt abordate cărţile despre integrarea ecuaţiilor diferenţiale parţiale. Astfel încât oamenii să-şi dea seama treptat că e la fel de absurd ca cineva, oricât ar fi de învăţat în alte domenii, să emită o judecată asupra unui ciclu de conferinţe, pe cât e de absurd ca cineva care nu cunoaşte nici măcar logaritmii, să emită o judecată şi să spună: „Ceea ce stă scris în această carte despre ecuaţiile diferenţiale parţiale e curată absurditate!” Trebuie să ajungem ca deosebirea dintre un diletant şi un cunoscător să se poată face într-un mod just.
Un alt lucru care ne face mari greutăţi, dragii mei prieteni, este faptul că în general impulsurile mişcării antroposofice nu sunt apreciate într-un mod temeinic. Poţi auzi pur şi simplu aprecieri care chiar neagă cu totul mişcarea antroposofică, prin faptul că este pusă în paralel cu ceea ce în evoluţia omenirii trebuie să fie înlocuit prin ea. Mie mi s-a întâmplat iarăşi în ultimele zile ca cineva să-mi spună: „Dacă aduci în faţa oamenilor un lucru sau altul izvorât din antroposofie, acesta este acceptat chiar şi de cei mai mari practicieni; însă nu trebuie să le vorbim oamenilor despre antroposofie şi tripartiţie; pe acestea trebuie să le tăgăduim.” – Vedeţi dumneavoastră, această atitudine este adoptată de mulţi antroposofi, deja de mulţi ani. E lucrul cel mai greşit pe care-l putem face. Noi trebuie să păşim pretutindeni în lume, în orice domeniu, sub semnul adevărului, ca reprezentanţi ai esenţei antroposofiei. Şi trebuie să devenim conştienţi că dacă nu putem face aceasta, atunci nu putem să promovăm mişcarea antroposofică. Orice introducere camuflată a mişcării antroposofice nu duce, în ultimă instanţă, la ceva bun.
Bineînţeles că în aceste chestiuni totul este individual. Nu poate fi cuprins totul într-un şablon, dar lucrul la care mă refer de fapt vreau să îl lămuresc prin câteva exemple.
Iată euritmia. Euritmia, aşa cum am spus şi ieri înainte de începerea reprezentaţiei de euritmie, este scoasă şi cultivată în realitate din substraturile cele mai adânci ale antroposofiei. Şi trebuie să fim conştienţi că prin euritmie, oricât de imperfectă ar fi ea astăzi, noi aducem în lume ceva absolut originar, primar, care nu poate fi comparat în nici un fel cu altceva care există astăzi în lume, dar care poate părea că seamănă cu ea. Acest entuziam trebuie să-l aducem astăzi pentru cauza noastră, entuziasm care exclude posibilităţile de comparaţie superficiale exterioare. Ştiu cât de rău poate fi înţeleasă o asemenea afirmaţie, dar o rostesc totuşi aici, în cercul dumneavoastră, dragii mei prieteni, pentru că ea exprimă una dintre condiţiile fundamentale pentru înflorirea mişcării antroposofice în Societatea Antroposofică.
Tot aşa, în ultimul timp a trebuit să transpir cu mult sânge, aş putea spune – bineînţeles că mă exprim într-un mod simbolic – în urma nenumăratelor discuţii despre forma de recitare şi declamare dezvoltată în societatea noastră de d-na Steiner. La fel ca în cazul euritmiei, nervul vital al acestei declamări şi recitări este scos şi cultivat din temeliile antroposofiei. Şi acest nerv vital este lucrul după care trebuie să ne orientăm. Pe el trebuie să îl recunoaştem. Să nu credem că dacă ici sau colo introducem o fărâmă oarecare din ceea ce există ca lucru bun sau chiar mai bun în alte formaţiuni similare, am obţine ceva mai bun. De acest caracter originar, primar trebuie să devenim conştienţi, în toate domeniile noastre.
Un al treilea exemplu: Unul dintre domeniile în care antroposofia poate deveni deosebit de rodnică este cel al medicinei. În mod absolut sigur, antroposofia va rămâne sterilă pentru medicină şi îndeosebi pentru terapeutică, dacă va exista tendinţa ca, în cadrul practicării medicinei în mişcarea antroposofică, antroposofia ca atare să fie împinsă în fundal, iar partea sa de medicină să fie expusă într-un mod plăcut reprezentanţilor punctului de vedere de astăzi din medicină. Noi trebuie să introducem cu tot curajul antroposofia în toate domeniile, de asemenea, şi în medicină. Numai atunci vom putea trăi în mod corect cu antroposofia ca atare, în sens restrâns, cu ceea ce trebuie să fie euritmia, cu ceea ce trebuie să fie recitarea şi declamarea, cu ceea ce trebuie să fie medicina şi cu multe alte elemente care trăiesc în mod distinct în cadrul Societăţii noastre Antroposofice.
Prin aceasta v-am sugerat puţin condiţiile fundamentale care trebuie puse în faţa inimilor noastre, la începutul Congresului pentru întemeierea Societăţii Antroposofice Generale. În sensul menţionat, ea trebuie să fie societatea unui anumit mod de a gândi şi de a simţi şi nu societatea unor statute. Statutele trebuie să exprime doar în mod exterior ceea ce este viu în suflete.
Şi astfel aş vrea să dăm citire propunerii de statute [ Nota 37 ] *, care este orientată în direcţia pe care am sugerat-o pentru început într-un mod fugitiv:
* Vezi manuscrisul propunerii şi Statutele în anexele 1 şi 2.
„1. Societatea Antroposofică să fie o uniune de oameni care vor să cultive viaţa sufletească în omul individual şi în societatea omenească pe baza unei cunoaşteri adevărate a lumii spirituale.
2. Baza acestei societăţi o formează persoanele adunate în perioada Crăciunului 1923 la Goetheanum, în Dornach, atât cele individuale, cât şi grupele care şi-au trimis reprezentanţi. Ele sunt pătrunse de concepţia că în prezent există deja o ştiinţă reală a lumii spirituale şi că civilizaţiei actuale îi lipseşte cultivarea unei asemenea ştiinţe. Societatea Antroposofică trebuie să aibă ca misiune a sa această cultivare. Ea va încerca să se achite de această misiune prin faptul că va face din ştiinţa spirituală antroposofică care se cultivă la Goetheanum, în Dornach, cu rezultate pentru convieţuirea fraternă a oamenilor, pentru viaţa morală şi religioasă, ca şi pentru cea artistică şi, în general, pentru viaţa spirituală a omului –, centrul strădaniilor sale.”
Observaţi, dragii mei prieteni, cum prin aceasta nu se clădeşte nimic pe principii, ci pe oameni, pe acei oameni care s-au adunat aici. Şi ce vor spune ceilalţi oameni care ni se vor alătura? Că sunt de acord, în esenţă, cu aceşti oameni, privitor la cele scrise aici. Astfel, această Societate Antroposofică este clădită, ocolind toate abstracţiunile, pe oameni.
„3. Persoanele adunate la Dornach ca bază a Societăţii” – vedeţi, pretutindeni persoanele sunt cele avute în vedere – „recunosc şi sunt de acord cu concepţia conducerii Goetheanumului referitoare la următoarele: «Antroposofia cultivată la Goetheanum conduce la rezultate care pot sluji oricărui om, fără deosebire de naţionalitate, stare socială, religie, pentru impulsionarea vieţii spirituale. Ea poate conduce la o viaţă socială clădită cu adevărat pe iubirea frăţească. Însuşirea ei, ca temelie pentru viaţă, nu e legată de nici un grad de formare ştiinţifică, ci numai de fiinţa omenească lipsită de prejudecăţi.”
Cu aceasta este exprimat faptul că ceea ce apare aici ca rezultat este inteligibil pentru toţi oamenii, în măsura în care sufletul omenesc nepărtinitor îi poate veni în întâmpinare.
Oarecum altfel stau însă lucrurile, şi aceasta va fi exprimat imediat, cu cercetarea care conduce la aceste rezultate. Această cercetare trebuie delimitată în mod strict. De aceea în continuare stă scris:
„Cercetarea şi aprecierea obiectivă a rezultatelor cercetărilor sale presupun însă şcolirea spiritual-ştiinţifică, care se realizează treptat. Aceste rezultate sunt în felul lor la fel de exacte ca rezultatele cercetărilor din ştiinţele naturii. Dacă vor dobândi, la fel ca acestea din urmă, o recunoaştere generală, ele vor aduce în toate domeniile vieţii un progres asemănător, nu numai în domeniul spiritual, ci şi în cel practic.”
„4. Societatea Antroposofică nu este o societate secretă, ci una absolut publică. Poate deveni membru al ei orice om, fără deosebire de naţionalitate, stare socială, religie, convingere ştiinţifică sau artistică, dacă vede ca fiind justificată existenţa unei instituţii cum este Goetheanumul de la Dornach, ca Şcoală Superioară Liberă pentru Ştiinţa Spiritului.”
Vedeţi, dragii mei prieteni, am avut chiar prudenţa ca nici măcar aici, unde trebuie să se ştie exact cum poate cineva să devină membru, să nu spunem că cine vrea să devină membru vede ca fiind justificată existenţa Goetheanumului, ci numai „vede ca fiind justificată existenţa unei instituţii cum este Goetheanumul de la Dornach, ca Şcoală Superioară Liberă pentru Ştiinţa Spiritului.” Trebuie să reflectaţi temeinic la fiecare întorsătură de frază din acest proiect de statut. El este scurt. Statutele trebuie să fie scurte, nu trebuie să constituie o carte; dar veţi vedea că am încercat să formulăm fiecare întorsătură de frază în aşa fel, încât aceasta să fie scrisă nemijlocit din conştienţă.
„Societatea respinge orice tendinţe sectare. Ea nu consideră că politica face parte din sarcinile sale”.
De această propoziţie avem nevoie, pentru că au apărut numeroase neînţelegeri cauzate de atitudinea oarecum neclară a multora dintre membrii noştri faţă de tema tripartiţiei. A ajuns în multe cercuri să se considere că antroposofia ar vrea să se amestece în problemele politice ale lumii – ceea ce ea nu a făcut şi nu poate să facă niciodată –, şi aceasta prin faptul că prieteni ai noştri au adus în faţa partidelor politice tema tripartiţiei. Ceea ce a fost din capul locului o greşeală din partea acestor prieteni.
„5. Societatea Antroposofică vede în Şcoala Superioară Liberă pentru Ştiinţa Spiritului de la Dornach un centru al activităţii sale. Aceasta va consta din trei clase.”
Vă rog, nu vă speriaţi de aceste trei clase, dragii mei prieteni. Cele trei clase au existat deja iniţial în Societatea Antroposofică până în anul 1914, numai că sub o altă formă [ Nota 38 ] .
„În ea sunt primiţi, la cererea lor, membri ai Societăţii, după ce au deţinut calitatea de membri o anumită perioadă de timp, pe care o va hotărî conducerea Goetheanumului. Ei ajung prin aceasta în prima clasă a Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţa Spiritului. Primirea în a doua, respectiv a treia clasă, are loc dacă cei care solicită aceasta sunt consideraţi apţi de către conducerea Goetheanumului.”
„6. Fiecare membru al Societăţii Antroposofice are dreptul de a participa la toate conferinţele, programele de orice fel şi adunările organizate de ea, în condiţiile de participare stabilite şi făcute cunoscute de către conducere.”
„7. Organizarea Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţa Spiritului îi revine în primul rând lui Rudolf Steiner, care trebuie să-şi numească colaboratorii şi eventualul succesor.”
Fac deja observaţia că în viitor intenţionez să împart această Şcoală Liberă pentru Ştiinţa Spiritului în diferite secţiuni, la a căror conducere voi chema apoi personalităţi apte pentru aceasta. Aceste personalităţi capabile, care vor conduce Şcoala Superioară Liberă pentru Ştiinţa Spiritului din Dornach în diferitele sale secţiuni, vor fi în acelaşi timp membri în conducerea ce urmează să fie constituită şi despre care voi vorbi imediat mai departe.
„8. Toate publicaţiile societăţii vor fi publice, aşa cum sunt şi cele ale altor societăţi publice. De asemenea, de la acest caracter public nu vor face nici o excepţie, nici publicaţiile Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţa Spiritului”. În viitor ciclurile se vor numi: Publicaţii ale Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţa Spiritului – „însă conducerea şcolii îşi rezervă dreptul de a contesta din capul locului orice judecată despre aceste scrieri, care nu are la bază şcolirea din care aceste scrieri au apărut. În acest sens, ea nu va considera justificată nici o judecată care nu se sprijină pe studii preliminare corespunzătoare, la fel cum se obişnuieşte şi în lumea ştiinţifică recunoscută. De aceea, scrierile Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţa Spiritului” – acestea vor fi în viitor ciclurile – „vor purta următoarea notă: «Tipărit ca manuscris pentru membrii Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţa Spiritului, Goetheanum, clasa...». Nu se recunoaşte nimănui o opinie competentă faţă de aceste scrieri, dacă nu şi-a dobândit cunoaşterea preliminară oferită de această şcoală, prin ea sau pe o cale cunoscută [ Nota 39 ] de ea ca fiind echivalentă.”
De cumpărat, poate cumpăra oricine; dar de judecat, poate judeca numai cel ce aparţine clasei corespunzătore cerinţei din această notă: „Tipărit ca manuscris pentru membrii Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţa Spiritului, Goetheanum, clasa...”
„Alte judecăţi vor fi respinse, în sensul că autorii scrierilor respective nu intră în nici o discuţie referitoare la acestea.”
„9. Scopul Societăţii Antroposofice va fi încurajarea cercetării în domeniul spiritual, cercetare realizată de Şcoala Superioară Liberă pentru Ştiinţa Spiritului însăşi. O dogmatică, în orice domeniu, va fi exclusă de către Societatea Antroposofică.”
„10. Societatea Antroposofică organizează în fiecare an la Goetheanum, în perioada de la începutul anului, un congres ordinar, în care conducerea prezintă o dare de seamă completă. Ordinea de zi la acest congres împreună cu invitaţia vor fi comunicate tuturot membrilor cu trei săptămâni înainte.”
Asupra acestui lucru pot fi desigur luate hotărâri.
„Conducerea poate convoca adunări extraordinare şi poate stabili pentru acestea ordinea de zi. Ea trebuie să trimită membrilor invitaţii, cu trei săptămâni înainte. Propunerile din partea membrilor, în mod individual sau în grupe de membri, trebuie trimise cu o săptămână înainte de adunare.”
Aici va trebui să se includă încă un pasaj, în sensul că şi membrii pot cere adunări extraordinare.
„11. Membrii se pot asocia, pe baza oricărei comuniuni teritoriale sau de interese, în grupe mai mici sau mai mari.”
Pentru Societatea Generală, aici sunt incluse orice grupe, şi cele de nivel naţional. Societatea Generală nu e nici internaţională, nici naţională, ea este general-umană – şi toate celelalte sunt pentru ea grupe. Prin aceasta dobândim în mod real o viaţă bazată pe libertate – în Societatea Antroposofică şi pretutindeni unde această viaţă autonomă vrea să înflorească. Altfel nu putem merge înainte.
„Societatea Antroposofică îşi are sediul la Goetheanum. Consiliul Director va transmite membrilor sau grupelor de membri ceea ce el consideră că este misiunea societăţii.”
Această frază, dragii mei prieteni, este de o deosebită importanţă, pentru că ea conţine modul în care se concepe pe sine conducerea societăţii. Ea nu se concepe ca un grup de oameni care au fost aleşi, ci ca pe un grup de oameni care spune: Noi vrem aici la Goetheanum să facem ceva şi ca să facem un lucru sau altul vom intra în legătură cu oameni individuali sau cu grupuri care vor şi ei lucrurile respective. Noi vom recunoaşte drept membru pe orice individ sau orice grup care recunosc şi sunt de acord cu aceste statute.
Cu aceasta, Consiliul Director clarifică faptul că el se situează în modul cel mai liber în societate: Că el nu vrea să fie altceva decât un grup de oameni cu iniţiativă pentru cauza antroposofică. Şi această manifestare a iniţiativei pentru cauza antroposofică va trebui să fie sângele ce pulsează prin inima acestui Consiliu Director. Aşadar, el nu este o reprezentare de oameni in abstracte, ci reprezentant al cauzei antroposofice aici, la Goetheanum. El are misiunea de a reprezenta aici, la Goetheanum, cauza antroposofică. Şi a se mărturisi drept membru al unei societăţi pentru care acest Consiliu Director vrea să existe, înseamnă a te ataşa la stimularea cauzei antroposofice. Raportul dintre calitatea de membru şi Consiliul Director va fi conceput în viitor într-un mod absolut general-uman,într-un mod absolut liber. Acest lucru încă nu l-am reuşit; însă acest raport trebuie să-l punem în faţa lumii întregi. Atunci nu vor mai apărea judecăţi ca aceea a lui Leisegang [ Nota 40 ], cum că în ultimii zece ani ar fi existat un consiliu director care s-a autonumit în mod arbitrar, care nu a fost ales nicăieri. Trebuie să subliniem de la bun început cu tărie faptul că o alegere propriu-zisă în Societatea Antroposofică nu este posibilă, ci aici numai iniţiativa este posibilă. Aşadar, acest Consiliu Director:
„Intră în raporturi cu funcţionarii care sunt aleşi sau numiţi de diferitele grupe.”
Cum apar aceştia, e problema statutelor diferitelor grupe. Pentru noi aici va fi vorba numai şi numai ca, din motive pe care ni le vom impune, să avem relaţii de încredere cu alţi funcţionari.
„Diferitele grupe se îngrijesc de primirea de membri; totuşi, confirmările de primire trebuie înaintate Consiliului Director din Dornach şi semnate de către acesta pe baza încrederii în funcţionarea grupelor. În general, fiecare membru trebuie să adere la o grupă; numai acela căruia îi este absolut imposibil să adere la o grupă ar trebui să fie primit ca membru chiar la Dornach.”
„12. Contribuţia de membru va fi stabilită de fiecare grupă în parte. Totuşi fiecare grupă are de achitat către conducerea centrală de la Goetheanum, pentru fiecare membru al ei...”
Aici am pus puncte-puncte, deşi am deja o părere în legătură cu aceasta şi la nevoie o voi şi prezenta. Dar deocamdată am pus puncte-puncte, ca să se poată reflecta în mod cât se poate de cuprinzător la aceasta până mâine, când vor fi discuţiile. Căci şi noi vom avea nevoie de bani. Idealismul nu poate consta în faptul, am spus aceasta deja de mai multe ori, că spunem: Ah, ceva atât de îngrozitor ahrimanic cum sunt banii! Să nu lăsăm idealurile să fie atinse de aceasta! Să menţinem idealurile cât mai libere de aceasta. Mâna stângă pe portofel, dreapta sus, pentru idealuri! Trebuie să facem odată şi incomoda mişcare cu mâna dreaptă în buzunarul cu bani din stânga. Pentru a menţine sus idealurile trebuie să aducem pentru ele şi mici jertfe.
„13. Fiecare grupă de lucru îşi elaborează propriile sale statute; însă aceste statute nu trebuie să intre în contradicţie cu statutele Societăţii Antroposofice.”
„14. Organ al societăţii este revista săptămânală «Goetheanum», care în acest scop este prevăzută cu un supliment menit să cuprindă comunicările oficiale ale societăţii.
Această ediţie mărită a revistei «Goetheanum» va fi distribuită numai membrilor Societăţii Antroposofice.
Acesta este un paragraf care de asemenea îmi stă în mod deosebit la inimă, pentru că peste tot pe unde am ajuns, membrii cu capacitate de diferenţiere a lucrurilor mi-au spus: De fapt nu se aude nimic despre ceea ce se petrece în Societatea Antroposofică. Tocmai prin această facilitate vom purta o corespondenţă atentă, care va putea deveni tot mai mult o corespondenţă din partea fiecărui individ şi prin acesta se va putea trăi cu totul în interiorul Societăţii Antroposofice.
Acum, dragi prieteni, pentru cazul în care reflectaţi şi ajungeţi la concluzia că sunteţi de acord cu propunerea ca eu însumi să preiau preşedinţia Societăţii Antroposofice, voi mai avea de propus şi Consiliul Director, cu care voi putea îndeplini în realitate sarcinile pe care le-am prezentat aici într-un mod sumar.
Pentru o conducerea reală, efectivă, a cauzei antroposofice, membrii consiliului trebuie să fie personalităţi care stau aici, în Dornach. În felul cum îmi reprezint eu societatea, nu se poate să căutăm consiliul pretutindeni prin lume. Aceasta nu va însemna că diferitele grupe nu îşi vor putea alege funcţionarii, potrivit autonomiei lor. Şi când aceşti funcţionari vor veni la Dornach, în timpul şederii lor aici, vor fi primiţi la şedinţele Consiliului Director ca membri consultativi. Aşadar, în întreaga chestiune trebuie să pătrundă viaţă: Nu un consiliu birocratic răspândit în toată lumea, ci funcţionari responsabili pentru diferitele grupe, care vin chiar din interiorul grupelor şi care vor avea oricând prilejul să se simtă pe de-a întregul membri ai Consiliului Director, care însă este stabilit în Dornach. Munca trebuie însă asigurată de aici de acest Consiliu Director din Dornach.
Membrii Consiliului Director trebuie să fie anumiţi oameni care şi-au dedicat în totalitate, exterior şi interior, viaţa cauzei antroposofice.
Şi pe baza unor îndelungi cugetări din ultimele săptămâni, îmi permit să vă propun aici următoarele personalităţi care să constituie Consiliul Director:
Cred că de nicăieri nu va apărea nici cea mai mică opoziţie, ci, dimpotrivă, că în toate inimile se va înălţa aprobarea cea mai unitară, mai deplină, dacă vă propun să-l avem ca locţiitor al preşedintelui pe domnul Albert Steffen (aplauze vii).
Cu aceasta în Consiliul Director devine evident un lucru asupra căruia am atras deja atenţia astăzi: legătura noastră ca Societate Antroposofică cu Elveţia. Şi dau glas în faţa dumneavoastră, cu hotărâre, pot spune, convingerii mele: Dacă este să avem un elveţian de nădejde în Societatea Antroposofică, drept membru al Consiliului Director şi drept locţiitor al preşedintelui, nu vom putea găsi altul mai bun.
Apoi se cuvine să avem în consiliu şi personalitatea care este unită cu Societatea Antroposofică încă de la primele începuturi ale acesteia, care a construit în mare parte Societatea Antroposofică şi care acţionează astăzi într-unul din cele mai importante domenii din cadrul Societăţii Antroposofice: doamna dr. Steiner (aplauze vii).
Prin aceasta dumneavoastră aţi spus deja totul şi aţi exprimat că nu trebuie să ne fie nici o teamă că alegerea noastră în această direcţie nu ar fi cea justă.
Ca un alt membru al Consiliului Director, trebuie să vă propun, pe baza faptelor din ultimele săptămâni de aici, acea personalitate cu care am în prezent posibilitatea de a pune la încercare entuziasmul antroposofic într-un mod just, prin faptul că am şi început să elaborez împreună cu d-na dr. Ita Wegman sistemul medicinei antroposofice: doamna dr. Ita Wegman [ Nota 41 ]. (Aplauze vii).
Prin munca ei – şi în special prin modul în care şi-a conceput munca – ea a arătat că poate pune în valoare într-un mod just antroposofia în acest domeniu important. Şi eu ştiu că acest lucru va avea efecte binefăcătoare în viitor. De aceea am şi început împreună cu doamna dr. Wegman munca de elaborare a sistemului de medicină al antroposofiei. Acesta va apărea în faţa lumii şi atunci vom vedea că tocmai în membrii care lucrează în acest mod avem prietenii potriviţi ai Societăţii Antroposofice.
În continuare am a vă propune un membru care a demonstrat cu adevărat că este capabil pentru munca de la Dornach, în ansamblu şi în toate detaliile acesteia, şi care s-a dovedit întotdeauna a fi un membru de încredere. Membrii Consiliului Director sunt aleşi cu adevărat într-un mod just, după cum cred – nu trebuie să fie o automăgulire. Albert Steffen a fost deja antroposof înainte de a se fi născut. Trebuie să recunoaştem aceasta la el. Doamna dr. Steiner a fost desigur întotdeauna antroposof, de când există o Societate Antroposofică. Unul dintre primii membri, care a intrat în societate după noi, la început de tot, este doamna dr. Wegman. Ea este membru al mişcării antroposofice de peste douăzeci de ani. Cu excepţia noastră, ea este cel mai vechi membru al societăţii de aici din sală.
Un membru foarte vechi este şi personalitatea la care mă refer acum, care s-a dovedit până în cele mai mici amănunte o colaboratoare cum nu se poate mai fidelă, lucru cu care puteţi fi întru totul de acord: d-ra Dr. Lili Vreede (Aplauze.)
Şi acum mai avem nevoie în consiliul antroposofic de încă o personalitate, care-şi va asuma multe dintre grijile noastre, pe care nu le putem lua noi înşine asupra noastră. Iniţiativele trebuie să fie separate, însă trebuie să fie unul care să gândească pentru toţi. Atunci când ceilalţi (nici aceasta nu trebuie să fie o automăgulire) se vor strădui să aibă capetele luminate un pic în chesiuni antroposofice, e nevoie de unul care să nu-i lase pe oameni să se lovească cap în cap, ci care să menţină capetele împreună. Aceasta va fi o personalitate care în multe privinţe abia de acum înainte va fi pusă la încercare, dar despre care eu cred că va trece cu bine toate probele. Este vorba de dragul nostru dr. Guenther Wachsmuth, care în tot ceea ce a realizat pentru noi a depăşit deja o serie întreagă de probe şi a arătat că poate colabora în modul cel mai armonios. Cu timpul vom fi tot mai mulţumiţi să îl avem printre noi. Vă rog aşadar să fiţi de acord şi cu dr. Guenther Wachsmuth. Casier nu vrea să fie, dar va funcţiona la noi ca secretar şi trezorier. (Aplauze.)
Consiliul Director trebuie să fie mic, de aceea lista propusă s-a încheiat, dragii mei prieteni. Şi, de asemenea, s-a încheiat şi timpul pe care ni l-am propus pentru această dimineaţă. Îmi mai permit să dau glas rugăminţii ca în decursul acestui congres să avem cu toţii, înainte de toate, dispoziţie, dispoziţie şi iarăşi dispoziţie. Din această dispoziţie, din această dispoziţie antroposofică se va naşte ceea ce avem nevoie pentru zilele următoare. Şi dacă o vom avea în zilele următoare, o vom avea şi în vremurile care vor urma pentru Societatea Antroposofică. Am apelat la inimile dumneavoastră, la acea parte din înţelepciunea dumneavoastră care poate fi pătrunsă cu căldura inimii dumneavoastră, care poate fi transformată în entuziasm. Fie ca să putem aduce în cadrul şedinţelor ce urmează această pătrundere cu căldura inimii, această căldură, acest entuziasm şi prin aceasta să putem realiza în zilele următoare ceva cu adevărat roditor.
Mai avem de făcut două anunţuri: Azi după-amiază va avea loc de două ori reprezentaţia uneia dintre piesele de Crăciun, piesa despre Paradis. Prima reprezentaţie va avea loc la ora 4,30. Cei care nu pot intra la această oră – toată lumea poate vedea astăzi piesa despre Paradis – o vor putea vedea la ora 6.
Următoarea noastră adunare este seara la ora 8, când va avea loc prima mea conferinţă. Istoria lumii în lumina antroposofiei.
Mâine, marţi, ora 10, ne vom aduna aici pentru punerea Pietrei Fundamentale a Societăţii Antroposofice, urmată de adunarea de întemeiere a Societăţii Antroposofice [ Nota 42 ].
Mai trebuie să anunţăm apoi că adunarea secretarilor generali şi a delegaţilor, anunţată pentru astăzi după-amiază, nu va mai avea loc astăzi, pentru că e mai bine să se desfăşoare după Adunarea de întemeiere a Societăţii. Ea se va ţine mâine la ora 2:30, în Casa arhitecţilor din Casa Vitraliilor (Glashaus), şi cu participarea Consiliului Director, a secretarilor generali şi a secretarilor acestora.
