Către sfârşitul şedinţei, dr. Steiner a spus următoarele:
La cele ce mi-am îngăduit să spun pornind de la ultimul curs pe care l-am prezentat în faţa profesorilor elveţieni, mai am de adăugat doar câteva lucruri, în legătură cu dificultăţile mişcării şcolare elveţiene [ Nota 64 ]. Impresia mea este că lucrurile depind de felul cum este întreprinsă aici, în Elveţia, mişcarea şcolară care are legătură cu antroposofia.
În Germania şcoala Waldorf a rămas totuşi, în esenţă, izolată. Desigur, avem alte câteva şcoli întemeiate în Hamburg, Köln ş.a.m.d. şi totuşi şcoala Waldorf a rămas în Germania, deci într-un teritoriu destul de mare, ceva izolat. Va fi important să vedem dacă ceea ce urmează să fie organizat în Anglia, ca un fel de şcoală Waldorf, inaugurată deja cu trei clase, va rămâne tot ceva izolat.
Făcând abstracţie de tot, trebuie să spunem: De situaţia că aceste şcoli rămân izolate şi, pornind de la experienţele cunoscute, trebuie să presupunem că această situaţie va mai dura mult timp, de toate acestea e vinovat în principal faptul că, pe baza raporturilor sociale actuale, este cu adevărat imposibil să se dobândească acea concepţie care ar finanţa un mare număr de asemenea şcoli. Acest lucru l-au arătat într-un mod absolut clar experienţele anilor trecuţi. Şi aceasta ne invită cel puţin să reflectăm la întregul curs pe care trebuie să-l urmăm cu mişcarea noastră pedagogică.
Aceasta e necesar în special pentru Elveţia. Căci în Elveţia domneşte realmente cel mai puternic, ceea ce se poate numi conştienţa de stat. Şi eu cred că, de când există Asociaţia Elveţiană pentru Educaţie şi Învăţământ Liber, dificultăţile principale provin din conştienţa de stat elveţiană. Cel mai puţin îmi pare posibil aici, în Elveţia, să apară încrederea că o şcoală cu adevărat liberă poate prezenta un fel de pedagogie-model sau chiar că asemenea şcoli pot fi întemeiate într-o măsură mai mare. În asemenea lucruri nu trebuie să ne facem iluzii. Aversiunea împotriva unui sistem şcolar liber este foarte mare aici.
Dar rămâne just ceea ce tocmai a spus dl Gnädinger: că se va urmări cum se petrec lucrurile într-o şcoală-model.
Dumneavoastră puteţi cere cel mai puţin aici, în Elveţia, ca preşedintele Uniunii Şcolare Elveţiene despre care aţi vorbit, nu-i aşa, să aibă interes pentru şcoala noastră într-un alt sens, decât ca şcoală-model. El are atunci totuşi interesul în sensul de a influenţa şcoala de stat elveţiană, poate sub raport metodic, prin ceea ce poate fi dobândit în contact cu o asemenea şcoală-model. Acesta îmi pare a fi şi singurul lucru pe care se poate conta, ca interes, aici în Elveţia. Şi de aceea mi se pare important să se accepte într-un mod absolut clar aceste două lucruri, acolo unde se întemeiază asociaţii ca acelea pe care le-aţi amintit, asociaţii care ar trebui să fie întemeiate într-un număr tot mai mare!
O a doua condiţie este că pedagogia antroposofică s-a îndreptat spre metodizarea învăţământului. E vorba de o şcoală întemeiată pe o metodă, nu e vorba de o direcţie politică oarecare, ci de o şcoală întemeiată în mod pur obiectiv pe o metodă. Nu e vorba nici de o confesiune religioasă, nu e vorba, cum s-ar putea eventual crede, de antroposofie ca un crez religios, ci e vorba de o şcoală bazată pe o metodă.
Când discuţia s-a legat de ciclul meu de conferinţe [ Nota 65 ], am răspuns la întrebările care s-au pus în această direcţie, în sensul că am spus: Metodica pedagogică reprezentată aici poate fi de fapt introdusă pretutindeni, dacă este bunăvoinţă pentru aceasta.
Dacă s-ar face, pe de o parte, aceasta şi dacă, pe de altă parte, s-ar sublinia cu putere că spre a face ca cercurile largi să înţeleagă că aceasta este metoda justă şi aceasta este o şcoală-model, deci dacă s-ar pune în prim-plan aceste două puncte de program, adică, sublinierea faptului că orice şcoală poate avea o metodică, dar că la o şcoală-model trebuie să se poată vedea eficienţa metodei, şi dacă apoi lucrurile sunt despărţite cu acurateţe, cred că atunci s-ar putea realiza totuşi ceva şi în Elveţia. Şi atunci, pe baza acestor două elemente, ar putea fi întemeiate pretutindeni asociaţii pedagogice. Dar fiecare ar trebui să ştie că aici nu există intenţia – lucru care aici în Elveția ar fi privit ca extravaganță – de a se întemeia cât mai multe școli particulare, spre a se face concurență școlilor de stat: Acest lucru nu s-ar înțelege niciodată în Elveţia. Dimpotrivă, se va înţelege punerea în faţa lumii a unei şcoli-model care, ca să zicem aşa, poate să ofere oricărei alte şcoli o metodă, să fie un izvor de metodă. În alt mod nu vom putea înainta. Şi este important să înfăţişăm mereu oamenilor un asemenea lucru principial, să îl prezentăm oriunde avem prilejul.
Cred că ar fi bine dacă aţi pune mereu în prim-plan aceste două puncte de vedere. Ele corespund întru totul adevărului şi ne-a dăunat mult faptul că s-a subliniat mereu că pedagogia şcolii Waldorf poate fi realizată numai în şcoli izolate. Eu am spus mereu că metoda Waldorf poate fi introdusă în orice şcoală.
Acestea sunt lucrurile pe care am avut să vi le spun; totul depinde de ele. Cred că o bază financiară se va putea obţine abia când va exista o înţelegere pentru aceste lucruri. Pentru şcoli libere nu va fi prea multă înţelegere în Elveţia, dacă nu le vom prezenta în legătură cu ceea ce am spus. Pe de altă parte, cred, realmente, că strădaniile ar putea avea mai mare succes în viitor. Deocamdată, pe baza situaţiei financiare pe care o avem, nu există posibilitatea de a se crea o şcoală la Basel.
