Dr. Steiner:
Dragii mei prieteni!
Aş vrea să deschid prin aceasta adunarea secretarilor generali şi a reprezentanţilor grupelor din Elveţia. Cel mai bine va fi să trecem astăzi imediat pe ordinea de zi discuţia despre organizarea Societăţii Antroposofice din Elveţia. La ultima adunare cu delegaţii [ Nota 66 ] au fost exprimate dorinţe în această direcţie şi, în continuarea discuţiilor despre Societatea Antroposofică Generală, vom face bine dacă ţinem seama acum de aceste dorinţe, pentru ca eventual să poată fi pus în ordine raportul cu grupa de la Goetheanum sau, în general, cu Societatea Antroposofică Generală. Îi rog acum pe prieteni să ia cuvântul la acest punct al ordinii de zi. Există câteva solicitări atât de energice.
Dr. Hugentobler îşi spune opinia în legătură cu acest punct şi pune întrebări.
Dr. Steiner: La aceste întrebări trebuie să ţinem seama de faptul că dumneavoastră consideraţi că la bază se află în mod obiectiv o problemă de tact. Această întrebare a pornit de la sentimentul că la o adunare a delegaţilor Societăţii Antroposofice din Elveţia, care a fost ţinută astă-vară [ Nota 67 ], glasul membrilor elveţieni a fost acoperit de glasul membrilor aflaţi temporar în Elveţia. Pe atunci ei s-au simţit dominaţi. Aşadar, la bază este o problemă de tact. Elveţienii au simţit atunci: Ceilalţi au vorbit prea mult şi ei înşişi nu au ajuns să-şi spună cuvântul. În plus li s-au dat tot felul de sfaturi din afară, sfaturi care nu ţineau seama de situaţia din Elveţia. De aici a pornit întreaga chestiune. La ultima adunare cu delegaţii, partea importantă a problemei a ieşit pregnant în evidenţă, însă au apărut şi multe lucruri care nu au putut fi deloc înţelese. Deoarece la această adunare a delegaţilor am avut rolul de preşedinte, ştiu că anumite lucruri care s-au spus atunci nu au putut fi înţelese deloc şi de aceea ar fi necesar ca ceea ce s-a dorit de fapt atunci, să ajungă să fie exprimat acum într-o formă inteligibilă. Acest lucru îl aştept de la discuţia de astăzi. Cine mai doreşte să ia cuvântul?
Dl Geering-Christ îşi expune punctul de vedere.
Dr. Steiner: Este întru totul just. Într-adevăr nu este complicat, dacă abordezi lucrurile pas cu pas şi acum totul a fost exprimat în mod clar de către dl Geering. Dacă formulăm problema, ea va putea fi rezolvată într-un mod foarte simplu. Mai remarc aici faptul că prin întemeierea Societăţii Antroposofice Generale, al cărui al doilea preşedinte este dl Steffen, aşadar cel care va reprezenta elementul elveţian în cadrul Societăţii Antroposofice Generale, cu siguranţă că de la instituirea acestui consiliu de conducere, întreaga problemă va fi pusă pe o bază nouă. Căci dacă ne gândim la structura întregii probleme, ea vine parţial din faptul că la adunarea delegaţilor din vară, care a făcut atâta sânge rău [ Nota 68 ], comitetul de conducere german avea încă părerea că este comitetul de conducere al întregii Societăţi Antroposofice Generale şi s-a comportat ca atare. Acesta a fost lucrul care i-a rănit pe elveţieni. Nu-i aşa? Prin urmare, aici există de fapt două probleme, aşa cum a sugerat dl Geering la sfârşitul discursului său: O problemă administrativă, pe care trebuie să o rezolve Societatea Antroposofică din Elveţia, şi care bineînţeles că va putea fi rezolvată într-o adunare a membrilor elveţieni, şi mai este apoi şi o problemă de tact. Eu sper că în viitorul apropiat această problemă de tact va fi reglementată.
Pentru Societatea Antroposofică Generală, în al cărui cadru ne purtăm acum discuţiile, bineîneles că intră în discuţie numai raportul grupei de la Goetheanum faţă de Societatea Antroposofică din Elveţia, şi numai despre aceasta ar trebui de fapt să vorbim noi acum; restul trebuie lăsat în seama unei adunări pe care o va ţine Societatea Antroposofică din Elveţia. Această problemă a reglementării raportului grupei de la Goetheanum faţă de Societatea Antroposofică din Elveţia poate preocupa pe cineva foarte mult. La ultima adunare a delegaţilor, din 8 decembrie 1923, când s-au ivit dorinţele respective, eu am crezut că se poate găsi o mediere, prin faptul că grupa de la Goetheanum – care, după cum veţi ajunge să vă daţi seama, din motive exterioare şi interioare faţă de lumea exterioară, nu poate ieşi din societatea elveţiană, ci trebuie să rămână înlăuntrul acesteia – va fi organizată în ceea ce priveşte administrarea sa internă în aşa fel încât să nu aibă drept de vot, cel puţin în adunarea delegaţilor Societăţii Antroposofice din Elveția.
Dar eu cred azi, de asemenea, că părerea d-lui Geering, pe care dânsul tocmai a exprimat-o, este extraordinar de justificată: că în fond o schimbare în această direcţie nu este deloc necesară. În momentul în care ar exista o mai mare convingere a prietenilor noştri elveţieni că pot colabora foarte bine cu grupa de la Goetheanum, dacă nu intră în joc alte lucruri, în momentul în care aceasta va fi convingerea prietenilor noştri elveţieni, cred eu, nu mai e nevoie să schimbăm absolut nimic. Vă rog să vă referiţi în mod strict la această problemă, întrebându-vă dacă există anumite dorinţe în această direcţie. După ce vom fi discutat până la capăt această problemă, întreaga chestiune va deveni o problemă a Societăţii Antroposofice din Elveţia, care îşi va alege secretarul ei general sau ce fel de funcţionar doreşte să aibă. După ce vom discuta aceasta, vom încheia de fapt discutarea problemelor elveţiene.
Eu cred că dificultatea constă şi în faptul că până acum consiliul de conducere elveţian a fost prea puţin consolidat în sine. Pur şi simplu preşedinţii grupelor au fost numiţi membri ai consiliului de conducere. Se ştie, acesta este un consiliu de conducere elastic şi nimeni nu ştie în realitate ce este el de fapt, deoarece consiliul de conducere nu funcţionează. Dacă în Societatea din Elveţia se va forma un consiliu de conducere care să funcţioneze cu adevărat, lucrurile vor fi în ordine. Nu cred că va fi posibil să se creeze la Dornach o majoritate prin oameni veniţi din afară. Rog deci să se facă o formulare pentru a se realiza o schimbare în raportul dintre grupa de la Goetheanum şi Societatea Antroposofică din Elveţia.
Dl Schweigler, St. Gallen, îşi spune părerea referitoare la aceasta.
Dr. Steiner: Mai doreşte cineva să ia cuvântul în această problemă?
Dl Geering-Christ: Am putea proceda imediat la supunerea la vot printre delegaţii elveţieni?
Dr. Steiner: Tocmai aveam de gând să-i întreb pe prietenii elveţieni dacă se declară de acord cu intenţiile exprimate de domnii dr. Hugentobler, Geering şi Schweigler. Îi rog pe prietenii elveţieni să ridice mâna. (Se ridică mâna.)
A reieşit deci în mod clar că dorinţa prietenilor noştri elveţieni este de a păstra grupa de la Goetheanum în sânul Societăţii Antroposofice din Elveţia. Toate celelalte sunt probleme ale Societăţii Antroposofice Elveţiene; ele nu trebuie discutate aici. Am făcut ceea ce poate fi făcut în cadrul Societăţii Antroposofice Generale.
Mai doreşte cineva să ia cuvântul în legătură cu aceste probleme care sunt de discutat în acest cerc restrâns?
D-ra dr. Vreede ca secretar al grupei de la Goetheanum aduce la cunoştinţă că oricum dintre cei 150 de membri ai grupei, 70 sunt membri elveţieni.
Dr. Grosheintz cere să ia cuvântul.
Dr. Steiner: Este absolut adevărat. Nu se va putea evita niciodată ca în cadrul unei societăţi cum este a noastră, să se ivească probleme care ar trebui reglementate numai prin tact. Gândiţi-vă că în Filosofia libertăţii, printre principiile morale, tactul joacă un rol deosebit. Şi oricât de multe lucruri se reglementează prin statut, sunt convins chiar că din sămânţa unor statute pedante răsar mai degrabă probleme, care ar putea fi rezolvate prin tact. Şi sunt de părere că dacă se fac lucruri ca acelea menţionate de dr. Grosheintz, vom putea merge mai departe cu ajutorul tactului. Şi de aceasta vor depinde multe lucruri.
D-na Weiss pune întrebări.
Dr. Steiner: Cred că dr. Grosheintz nu s-a gândit la aceasta în raport cu statutul, ci ca la o chestiune care se iveşte în cazuri particulare. Şi tocmai la aceasta mă gândesc când spun „chestiune de tact”. Trebuie să ai în vârfurile degetelor un anumit sentiment că un lucru sau altul este necesar. Eu sunt în general de părere că în administrarea unei societăţi nu se poate face mult cu capul pedantului; acesta poate fi, bineînţeles, foarte bun pentru alte lucruri, dar pentru administrarea unei societăţi ca aceea care urmează să fie întemeiată aici, capul pedantului e foarte dăunător. Aici e vorba de vârfurile sensibile ale degetelor. Cu cât vom putea administra mai mult pe viitor, societatea, cu vârfurile sensibile ale degetelor, cu atât va fi mai bine.
Dl Monges întreabă dacă, de pildă, şi Honolulu urmează să se afle în acest raport cu Societatea Antroposofică Generală, respectiv cu Goetheanumul, ca grupa de la Goetheanum.
Dr. Steiner: Honolulu aparţine Societăţii Antroposofice Generale. Honolulu nu are absolut nimic de-a face cu întregul complex de probleme. Tot ceea ce a fost discutat acum este numai pentru reglementarea raportului dintre grupa de la Goetheanum şi Societatea Antroposofică din Elveţia. Dar grupa din Honolulu nu are nimic de-a face cu grupa de la Goetheanum şi nici cu Societatea Antroposofică din Elveţia.
Mai doreşte cineva să ia cuvântul într-o problemă care să fie pusă într-o discuţie preliminară, înaintea discuţiilor generale ale adunării cu membri? Se poate întâmpla ca cineva să dorească să se discute preliminar, în cerc mai restrâns, un lucru sau altul.
Dl Leinhas: Ar trebui să vorbim despre o cotizaţie care trebuie stabilită, care trebuie achitată către Societatea Antroposofică Generală.
Dr. Steiner: Poate-mi îngăduiţi să-l rog pe dr. Guenther Wachsmuth să expună referatul asupra acestei probleme.
Dr. Wachsmuth prezintă referatul.
Dr. Steiner: Ne va fi de puţin ajutor, dragii mei prieteni, să discutăm dacă toate societăţile antroposofice din toate ţările vor să ia parte la achitarea cotizaţiei de membru; de ajutor ne va fi numai dacă o plătesc toate. Să vrem să ştim acum dacă ele o vor achita sau nu, acest lucru ar fi puţin important, de fapt, mult mai important poate fi să punem la bază imaginea generală şi să încercăm, pe baza acestei imagini generale, să numim o cifră de la care ne putem aştepta ca Societatea Antroposofică Generală să poată realiza ceea ce trebuie să realizeze. De aceea aş propune să stabilim, în primul rând, o contribuţie normală şi apoi să lăsăm deschis ca să avem, bineînţeles, faţă de această contribuţie normală, acordul grupelor, şi anume al societăţilor pe ţări. Se poate merge apoi în mod nelimitat în sus, aşa încât să ne apropiem asimptotic de situaţia de la Carnegie [ Nota 69 ], dar se poate merge la fel şi în jos, eventual la ţările foarte slabe din punct de vedere valutar – cum este în matematică aşa-numitul punct de dispariţie. Aceasta se va vedea în practică. Nu ştiu cât de departe se va merge înspre infinit, apropiindu-ne de situaţia de la Carnegie, dar ştiu cu certitudine că punctul de dispariţie, cum se spune în matematică, va juca un anumit rol. De aceea, cred că din tot ceea ce ştim astăzi, putem stabili o cotizaţie normală şi în cadrul unor tratative individuale putem coborî nivelul acestei contribuţii normale. Şi astfel aş fi de părere că ar fi just dacă am stabili ca fiecare grupă să achite anual pentru fiecare dintre membri ei câte 12 şilingi, adică 1 şiling pe lună. Vă pot asigura: chiar dacă acest şiling va fi într-adevăr achitat, vom mai avea multe cerinţe pentru a realiza lucrurile pe care le intenţionăm. Acest lucru nu trebuie să fie apăsător: dacă avem cazul că cineva nu poate plăti, va trebui să coborâm şi vom vedea cum ne vom restrânge. Dar cred că am putea să cădem de acord asupra faptului ca fiecare grupă să aibă de achitat în mod normal pentru fiecare membru câte 12 şilingi. Să stabilim ceva care să nu ne ducă totuşi la situaţia că dacă Societatea Antroposofică nu va muri, din motive financiare, dar nici nu vom putea realiza ceva ca lumea. Vom fi criticaţi, dar lumea nu-şi va da seama că nu se poate realiza ceva, dacă nu ne putem mişca din loc.
Prin urmare, aceasta nu trebuie să fie o cerinţă absolută, dar este ceva care se obişnuieşte ca normă generală. Iar dacă nu va fi posibil, atunci se va arăta pur şi simplu de cât am avea nevoie, şi ar trebui să coborâm. Această chestiune se poate face foarte bine. Dar cred că ar fi necesar să vă spuneţi părerea.
Dl Collison întreabă de taxa de primire.
Dr. Steiner: Taxa de primire ar fi exclusă; să spunem, de pildă, că o includem în calcul, că se amortizează. La cotizaţiile următoare aceasta s-ar putea calcula. Eu calculez numai că lunar, pentru fiecare membru se achită 1 şiling, prin urmare anual 12 şilingi. Acesta e lucrul pe care contez. Poate că-mi este îngăduit să vă destăinui că în această problemă consiliul de conducere a cumpănit lucrurile şi a vorbit de fapt numai în pilde despre felul cum pot fi eventual reglementate lucrurile; eu am înfăţişat lucrurile ca rezultat al acelor pilde.
D-ra Sauerwein îşi expune punctul de vedere.
Baroneasa de Renzis: Aceasta ar ajunge la 50 de lire. Acest lucru ar fi absolut imposibil pentru Italia!
D-ra Sauerwein răspunde.
Dr. Steiner: Desigur, poate fi aşa, iar aceasta ar face ca pentru diferite grupe cotizaţia normală să trebuiască să fie coborâtă destul de mult, dar eu cred că aceasta nu ne poate determina să nu stabilim drept cotizaţie normală ceea ce ne apare aici ca necesar, după reflecții cu adevărat foarte exacte. Cum va fi procesul în realitate? Vă rog, imaginaţi-vă numai acest lucru! Prin urmare eu pot spune: Potrivit condiţiilor care sunt cum sunt, în mod sigur nu vor plăti decât cel mult 3 000-4 000 de membri, adică nu se va achita suma pentru mai mult de 3 000-4 000 de membri. Dacă vă faceţi o imagine despre aceasta, aveţi şi o imagine despre ceea ce vom putea noi folosi aici într-un an. Nu-i aşa? Numai pornind de la buget ar avea sens să stabilim cotizaţii de membru. A stabili cotizaţii de membru fără a avea în vedere viitorul nu are absolut nici un sens, ci numai dacă socotim; trebuie să socotim cu cifre. Noi trebuie să putem socoti: Atât trebuie să fie suma încasată de noi. Dacă n-o încasăm, ne revine obligaţia să înlocuim suma lipsă prin contribuţii benevole ş.a.m.d. A stabili ceva care nu are nimic comun cu ceea urmează să se realizeze aici în mod necesar, îmi pare imposibil. Cred că dacă stabilim o cifră – altfel putem stabili imediat cotizaţii benevole –, baza pentru aceasta poate fi numai: de cât avem nevoie aici? Orice altă bază este sterilă.
Domnişoara Schwarz pune întrebări.
Dr. Steiner: „Asociaţia pentru Goetheanum” poate primi numai contribuţii pentru construirea Goetheanumului. Iar construirea Goetheanumului nu are nimic comun cu administrarea Societăţii Antroposofice. Prin urmare, acestea sunt două lucruri absolut diferite. Doar dumneavostră vă referiţi la contribuţiile membrilor „Asociaţiei pentru Goetheanum”. Acest raport dintre Societatea Antroposofică şi Asociaţia pentru construirea Goetheanumului este ceva care mai poate fi discutat în aceste zile. Cred că în privinţa contribuţiilor membrilor va trebui, poate, să fie găsit un modus vivendi, dacă aceasta este cumva în intenţiile celor adunaţi aici. Căci, vedeţi dumneavoastră, în privinţa construirii Goetheanumului contribuţiile membrilor „Asociaţiei pentru Goetheanum” sunt cu adevărat o sumă aşa de neînsemnată, încât abia dacă pot fi luate în consideraţie. Contribuţiile membrilor abia dacă intră în consideraţie! Şi în viitor ele nu vor mai intra în consideraţie, pentru că vor trebui să fie folosite în mare parte la plata dobânzilor împrumuturilor. Dar pe viitor construirea Goetheanumului nu se va mai putea sprijini pe împrumuturi, ci numai pe contribuţii à fonds perdu. Contribuţiile membrilor „Asociaţiei pentru Goetheanum” ar trebui folosite la altceva decât la acoperirea, la plata dobânzilor împrumuturilor. În viitor – va trebui să vorbim despre aceasta –, în privinţa construirii Goetheanumului, esenţial va fi dacă rezultă vreo posibilitate de a se crea cumva o concordanţă cu Societatea Antroposofică Generală. Dar aceasta este o chestiune care acum, pe moment, ne-ar îndepărta prea mult, câtă vreme nu am depăşit problema contribuţiei membrilor.
Doreşte cineva să ia cuvântul la această problemă, a contribuţiei membrilor?
Dl Kaufmann spune că dr. Wachsmuth a stabilit deja suma de aproximativ 7 şilingi drept cotizaţie şi că delegaţii englezi au venit aici cu împuternicirea pentru 7 şilingi.
Dr. Steiner: Dacă se alege acest modus pe care eu l-am propus, în acesta este inclus oricare alt modus. Eu sunt numai de părere că ar fi inutil să se nominalizeze de la bun început o cotizaţie despre care ştim că nu putem face absolut nimic cu ea. Nu-i aşa? Obligatoriu sau neobligatoriu, acesta este un lucru mai puţin important, important este, însă, să putem calcula în orice caz suma. Şi, nu-i aşa, din imaginea care a fost formată, noi am luat, de pildă, deja în calcul – cel puţin eu am luat în calcul –, ca de la ţările puternice sub raport valutar contribuţia să rămână aproape ca şi cum ar fi absolut obligatorie. Chestiunea este că dacă dumneavoastră veţi coborî sub această cotizaţie nominalizată, aceasta nu trebuie să se întâmple altfel decât prin tratative individuale. Dar dacă noi am coborî mai mult, atunci, de fapt, ar fi fost mai bine dacă am fi început discuţiile cu tema contribuţiei – ştiu că ar fi fost împotriva simţului moral – şi apoi, dacă rezultatul dezbaterii ar fi fost că Societatea Antroposofică Generală nu poate fi susţinută financiar, atunci am fi putut decide să nu o mai întemeiem. Nu putem face altfel, decât să gândim în mod realist. Noi nu putem întemeia o societate care nu poate trăi. Dar prin faptul că eu spun: Se poate coborî suma cât se doreşte, atunci centrului îi va reveni sarcina de a acoperi într-un fel sau altul sumele lipsă; prin aceasta plata cotizaţiei de membru nu mai apare câtuşi de puţin ca o povară, ci pur şi simplu se numeşte suma de care avem nevoie în realitate. Mi-ar părea rău dacă tocmai tema plăţii cotizaţiei de membru ar provoca o indispoziţie generală. Dar aceasta nu trebuie să se întâmple absolut deloc, dragii mei prieteni! Este nevoie ca entuziasmul general care există pe bună dreptate pentru cauza noastră şi care a fost exprimat în ultimele zile să nu se poticnească de bagatela achitării cotizaţiei de membru. Este totuşi ceva „ahrimanic”, dragii mei prieteni, aşa cum spun antroposofii atât de des!
Dr. Büchenbacher povesteşte cum Societatea Antroposofică Liberă din Stuttgart a făcut posibilă existenţa unui colaborator prin plătirea acestuia cu 2,5 sau 10% din contribuţiile săptămânale, deşi condiţiile din Germania sunt foarte grele; însă dacă fiecare îşi achită contribuţia, lucrurile merg!
Dr. Steiner: Aş vrea să remarc numai că discuţia care ajunge la asemenea lucruri nu poate face parte din ordinea noastră de zi. Sunt convins că dacă vom asculta aici motive pro şi contra, dacă contribuţia poate fi sau nu achitată, cu siguranţă că vom auzi tot atâtea păreri îndreptăţite câţi prieteni sunt; iar în adunarea generală pentru membri am putea auzi opt sute de păreri justificate. Dar nu poate fi acesta conţinutul propriu-zis al întâlnirii noastre, ci dacă e să dezbatem mai departe, o putem face numai în legătură cu întrebarea cum s-o scoatem altfel la capăt. Aşadar, trebuie să dezbatem din punctul de vedere al Societăţii Antroposofice Generale, cum să facem ca lucrurile să poată înainta. Eu nu văd nici o altă posibilitate de a face ca lucrurile să meargă înainte. Probabil că şi aşa nu rezolvăm mare lucru, dar eu nu văd nici o posibilitate de a ne descurca cu mai puţin. Văd însă prea bine posibilitatea de a se respecta toate dorinţele speciale. Presupuneţi numai că nici o singură grupă nu va mai putea plăti. Ei bine, atunci în loc de 36 000 şilingi vom avea 5 000 şi va trebui să vedem cum vom înlocui diferenţa de 31 000 şilingi. Prin urmare, va fi o chestiune clară şi uşor de văzut în ansamblul ei. Dar noi nu putem să procedăm altfel de cum se procedează pretutindeni unde sunt stabilite bugete. Gândiţi-vă, dacă bugetul anual al unui stat s-ar stabili aşa, că fiecare cetăţean al ţării, al statului, ar plăti cât ar vrea! Însă aşa nu se poate stabili bugetul nici unui stat! Sau se poate totuşi, Duce de Cesaro? Putem să-l întrebăm pe fiecare cetăţean cât vrea să plătească anual sau trebuie stabilit cât trebuie să plătească?
Ducele de Cesaro: Desigur. Însă el poate fi constrâns!
Dr. Steiner: Da, tocmai aceasta e problema. Noi nu vom putea contrânge! Şi acesta poate fi un motiv să ne declarăm mult mai uşor de acord cu chestiunea, decât dacă ne aflăm sub constrângere. Noi am contat deja pe neconstrângere.
Dl Collison întreabă dacă aceasta nu e cumva o piedică în primirea de noi membri.
Dr. Steiner: Eu presupun cazul că o grupă oarecare găseşte oportun să aibă o contribuţie anuală de numai 4 şilingi sau 4 fr. pentru fiecare membru, astfel ea nu ne poate achita 12 şilingi sau 12 fr. Sau poate numai 2 sau absolut nici un şiling. Aşadar în problema cum va trebui să ne comportăm faţă de membrii ce urmează să fie primiţi, fiecare grupă este absolut suverană. Apoi fiecare ne va spune. Noi nu putem achita mai mult de atâta şi atâta pentru un membru. Prin urmare, posibilitatea de a răzbate va exista întotdeauna, şi în aceste condiţii.
Dl Ingerö declară că cei din Norvegia ar putea achita cam 3 000 şilingi anual.
Dr. Zeylmans van Emmichoven declară că în Olanda suma va putea fi achitată în întregime.
Dr. Steiner: Căci aşa am făcut mereu câtă vreme am fost secţie germană în cadrul Societăţii Teosofice. Nu au fost constrânşi membrii individuali să achite, ci grupele ca atare, prin transferul contribuţiilor mai substanţiale ale diferiţilor membri, au achitat sumele totale secţiei germane. Pe atunci aveam de socotit cu sume mult mai neînsemnate. Azi acest lucru nu mai e posibil. Am descris deja condiţiile în care a fost posibil să ne descurcăm cu vechile contribuţii, mai mici. V-am descris cum se realiza şi expedia în vremurile de început revista Lucifer-Gnosis, de exemplu [ Nota 70 ]. Acestea sunt situaţii care nu se mai pot realiza astăzi. Prin urmare, pentru ceea ce eu pot cuprinde cu privirea nu poate rezulta altă imagine, decât că pe viitor vom avea nevoie de cei 12 şilingi pentru fiecare membru al Societăţii Antroposofice Generale. Este vreun membru al consiliului de conducere de altă părere?
D-na dr. Steiner: Nicidecum. Recent, când am lichidat în Berlin editura şi locuinţa, m-am interesat realmente să regăsesc infinit de multele plicuri cu adresele scrise de dr. Steiner însuşi, cu completări la mandatele poştale făcute de mine; prin urmare o mulţime de lucruri mărunte făcute de noi înşine. Toată seria revistei care urma să fie expediată o duceam noi înşine la poştă, în coşul pentru rufe. Mi-am amintit de toate lucrurile acestea recent, la Berlin. Azi oamenii nu mai procedează cu plăcere aşa. Pentru mine a fost însă impresionant să retrăiesc în amintire faptul că toate lucrurile mărunte au fost făcut pe atunci de dr. Steiner şi de mine.
Dr. Steiner: Aşa stăteau lucrurile şi nu puteam face dezbateri în legătură cu ele. Nu s-au făcut dezbateri asupra lor şi nici nu am vorbit despre ele; ele au fost făcute din necesitatea situaţiei. Dacă e să discutăm cu sens despre o situaţie, trebuie pur şi simplu să spunem de ce anume avem nevoie. Nu putem face dezbateri decât pe această bază. Mai doreşte cineva să ia cuvântul în legătură cu aceasta?
D-na prof. Bürgi: Aş dori să preiau responsabilitatea realizării sumei pentru grupa din Berna.
Dl Hahl: Eu aş vrea să subliniez cele spuse.
Dr. Steiner: Dragii mei prieteni, pentru că trebuie să mergem la conferinţă, acum trebuie să amânăm discuţiile. Vă voi anunţa ulterior când vor fi continuate.
