Dragii mei prieteni!
Vă puteţi imagina că ideea construcţiei din Dornach m-a preocupat foarte intens în ultimul timp şi este întru totul în necesitatea situaţiei să realizăm cât se poate de curând această construcţie din Dornach.
O mare parte dintre dumneavostră aţi fost prezenţi în vară, când s-a vorbit depre finanţarea viitorului Goetheanum [ Nota 77 ]. Tot ceea ce a ieşit atunci la lumină, când s-a revelat o nesfârşită capacitate de jertfă din partea prietenilor noştri, şi tot ceea ce s-a arătat de atunci încoace, din observarea situaţiei, mă constrânge totuşi la părerea că nu există altă posibilitate decât să trecem foarte repede la construirea, aici, a unui Goetheanum, chiar dacă în privinţa aspectului său exterior acest Goetheanum nu poate oferi acea imagine pe care probabil am aştepta-o.
Mi se pare necesar ca acest Goetheanum să fie clădit în aşa fel, încât după construirea lui să avem şi posibilitatea de a-l avea în funcţiune cât mai curând.
Dacă însă se realizează ideea clădirii care a fost exprimată la adunarea din vară, în mod absolut sigur nu am avea, după terminarea construcţiei, posibilitatea unei funcţionări corespunzătoare. Căci, vedeţi dumneavoastră, situaţia e de aşa natură că toate lucrurile care intră aici în consideraţie trebuie privite puţin, aş putea spune, prin pereţii pungilor cu bani ale prietenilor noştri. Şi eu ştiu foarte bine că împotriva a ceea ce eu exprim acum, vor fi ridicate multe obiecţii, din cea mai mare bunăvoinţă. Totuşi, sunt de părere că în cele din urmă condiţiile îmi vor da dreptate, când spun că totuşi cel mai bine este să facem întâi proiectul pentru Goetheanum în aşa fel încât să nu se solicite pentru construcţia propriu-zisă mai mult de 3-3,5 milioane de franci. Căci numai aşa, chiar în condiţiile celei mai mari disponibilităţi de sacrificiu, noi vom putea ajunge în situaţia de a reuşi să slujim aici într-un mod cu adevărat rodnic intenţiile inaugurate prin statutele noastre actuale.
Nu ar fi un mod raţional de a gândi, dacă noi, ca Societate Antroposofică, am cheltui, să spunem aşa, până la ultimul bănuţ pentru construcţie. Aceasta nu ar fi bine. Şi astfel eu sunt de părere că este just gândul de a se folosi în primă instanţă pentru clădire 3-3,5 milioane. Îndată ce condiţiile vor permite ca să fie pusă la dispoziţia lumii, clădirea va trebui să fie asigurată cât mai bine împotriva daunelor, cărora din păcate le-a căzut jertfă vechiul Goetheanum. Înainte de toate ea trebuie să ofere posibilitatea, asupra căreia am atras deja atenţia în expunerile mele din revista „Goetheanum” [ Nota 78 ], ca spaţiul său să fie cât mai bine folosit pentru lucruri antroposofice. Va trebui, aşadar, să ne limităm puţin. Dar eu cred că tocmai prin aceasta se va putea împlini cu atât mai sigur lucrul asupra căruia s-a atras ieri atenţia din partea tineretului: Că aici trebuie să existe înainte de toate un Goetheanum spiritual, şi cât mai curând posibil.
Astăzi aş vrea să vă expun mai întâi schiţa Goetheanumului, iar mâine urmează să vă vorbesc mai mult despre faţadă, despre partea exterioară. Această schiţă şi întreaga împărţire a spaţiului (interior) pe care o va căpăta Goetheanumul, aş vrea s-o fac în felul următor:
Goetheanumul urmează să fie pe viitor o clădire mai puţin rotundă decât vechiul Goetheanum. Azi dumneavoastră puteţi spune uşor, dragii mei prieteni: De ce nu pun în faţa ochilor dumneavoastră modelul? Da, dar dumneavoastră nu aveţi voie să uitaţi că acest nou Goetheanum trebuie să fie construit tot dintr-un material relativ nou, din beton. A aduce construcţiile din beton la un stil corespunzător cu adevărat artistic, este extraordinar de greu şi rezolvarea acestei probleme cere foarte, foarte mult.
Ştiţi că deja am încercat să construiesc o casă în stilul betonului [ Nota 79 ], pe care dr. Grosheintz şi-a ridicat-o aici, în apropiere. Numai că, chiar dacă mai cred încă şi astăzi că acest stil poate fi considerat până la un anumit punct – numai până la un anumit punct – mulţumitor pentru o casă de locuit, o a doua casă identică cu aceasta nu ar mai putea fi totuşi realizată. În orice caz, nu există încă un stil de construcţie din beton pentru Goetheanum. La noul Goetheanum esenţialul va fi să se pornească de la o construcţie în principal rotundă şi să se ajungă la o clădire care să nu fie propriu-zis rotundă, ci mai mult cu unghiuri drepte, deci o clădire în colţuri.
Vedeţi ce se poate realiza în acest stil arhitectonic la clădirea mică de jos, care a fost amenajată ca sală de exersare pentru euritmie [ Nota 80 ]. Desigur, este un alt fel de material, însă se va vedea ceva ca la Eckenbau.
Acuma bineînţeles că va fi vorba de scene pentru euritmie şi pentru reprezentarea dramelor-misteriu, iar clădirea cu colţuri va fi combinată cu o construcţie rotundă. În afară de aceasta, noul Goetheanum trebuie să conţină încăperi pentru diferitele activităţi. Vom avea nevoie de ateliere, vom avea nevoie de săli pentru conferinţe, deoarece singură sală mică, albă, în care a izbucnit mai întâi focul acum un an, s-a dovedit a fi insuficientă pentru scopurile noastre. Şi astfel, noul Goetheanum va trebui construit în aşa fel, încât să aibă un etaj inferior, un parter şi un etaj superior. Etajul de sus va fi în principal marea sală de conferinţe, sala auditorilor şi spectatorilor pentru reprezentaţiile de euritmie, cu dramele-misteriu sau altceva de acest gen. La parter vor fi apoi, sub această sală de conferinţe, despărţite prin pereţi, săli mai mici, care vor servi drept încăperi pentru lucru artistic.
Mă gândesc, de asemenea, să creez o încăpere care să slujească administraţiei Societăţii Antroposofice Generale, astfel încât aceasta să poată fi administrată direct de la Goetheanum.
Prin această idee a construcţiei aş vrea să se rezolve şi o anumită problemă, care îmi pare că îşi poate găsi în acest fel o soluţie practică. Conturul de bază va fi astfel realizat, încât spre partea din spate vom avea o scenă, care va fi o construcţie rotundă. Vă rog să nu luaţi în consideraţie acum raporturile dimensionale. Această scenă va fi în esenţă un semicerc. Ea va fi înconjurată de spaţii de depozitare pentru magazin. Şi totul se va continua spre partea din faţă, sus în sala spectatorilor, jos în diferite săli, între care în viitor va fi un coridor comun, astfel încât în acest nou Goetheanum va fi posibilă o mişcare mai liberă decât în vechiul Goetheanum. În vechiul Goetheanum te găseai direct în interior când intrai din afară, într-un hol. Aici în scopul unei mobilităţi mai libere urmează să avem un coridor încălzit, în care oamenii vor putea sta de vorbă şi aşa mai departe, şi de unde vom avea acces spre diferite săli de la parter. [Vezi facsimilul, anexa 4, Tabla IX.]
Sus, urcând nişte trepte, vom ajunge în marea sală, din care se va privi spre scenă, respectiv sala unde sunt prezentate conferinţele şi alte acţiuni.
Problema practică despre care tocmai am vorbit, este aceasta: În vechiul Goetheanum aveam de suferit pentru că exerciţiile de euritmie trebuiau să aibă loc direct pe scenă. Veneau mereu vizitatori din afară care priveau, şi care sperăm că vor veni şi în viitor; totuşi de sala spectatorilor era nevoie pentru spectacolele ca atare. Astfel că nu a fost niciodată posibilă o repartizare aşa cum este ea de fapt necesară pentru exersare şi pentru pregătirea corespunzătoare a reprezentaţiilor.
Această problemă aş vrea să o rezolv aşa încât la parter, deci la etajul de jos, va fi exact acelaşi spaţiu scenic ca şi sus la etajul întâi. Numai că la etajul întâi el va sluji, în aceleaşi cadru dimensional, spectacolelor, iar la etajul de jos numai exerciţiilor. Va exista deci o sală de repetiţii jos, în care se vor putea face exerciţii până la repetiţia generală, aşa încât sala de sus va fi întotdeauna liberă. Cea de la etajul de jos va avea, numai pentru cei care iau parte la repetiţii, o antecameră, în care aceştia vor putea sta. La etajul de sus, scena va fi nemijlocit în prelungirea sălii de spectacol. Sala de spectacol va fi exact la fel de mare ca şi conturul clădirii în colţuri.
Tabla 9În acest fel va exista posibilitatea de a se lucra într-un mod cu adevărat practic în acest spaţiu. Nu va fi necesar ca înălţimea noului Goetheanum să fie semnificativ mai mare decât înălţimea vechiului Goetheanum, de vreme ce nu mă gândesc să ridic din nou o clădire cu cupole, ci încerc o încheiere în sus, compusă din suprafeţe, care în armonia lor spaţială nu vor fi mai puţin atrăgătoare, din punct de vedere estetic, decât o clădire cu cupole.
Aşadar, noi vom putea intra în Goetheanum, dintr-o direcţie principală, printr-o faţadă pe care o voi mai descrie mâine; vom găsi apoi scara spre a urca spre sala de sus; vom avea un coridor pentru a putea să intrăm în diferitele săli ş.a.m.d. Vom găsi intrări şi prin părţile laterale ale clădirii, iar configurarea va corespunde prin faptul că spaţiul scenei este în mod corespunzător mai mic în planul clădirii decât spaţiul magazinului, pe care mă gândesc să îl continui înspre partea din faţă şi să îl separ prin pereţi despărţitori, ca să obţinem diferite săli. Prin aceasta vom avea posibilitatea să obţinem înspre partea de sus asemenea încheieri, încât prin lucarne să putem lumina mereu întreaga sală şi cu lumina zilei, aşa încât vom putea alterna lumina zilei, când există, cu lumină artificială, când este nevoie.
Va fi posibil în acest fel să avem o clădire practică, al cărei spaţiu să poată fi exploatat cât se poate mai mult. În această clădire se vor putea face multe lucruri în acelaşi timp, în timp ce în vechea clădire era posibil de fapt un singur eveniment, la un moment dat.
Trebuie să vă gândiţi, dragii mei prieteni, că aceasta nu urmează să fie doar o îmbunătăţire, care pe urmă s-ar putea să fie eventual concepută de unii drept o „îmbunătăţire'' înspre mai rău, ci că aceasta are legătură cu întreaga evoluţie. Am subliniat adeseori că cel care trăieşte în realităţi şi nu în idei, trebuie să recunoască în mod cu totul deosebit realitatea timpului. Timpul este o realitate. Numai că e greu să provoci înţelegerea pentru timp ca realitate. Mai există azi oameni care susţin tripartiţia organismului social cu aceleaşi propoziţii cu care eu am susţinut-o în condiţiile din 1919. Însă istoria înaintează acum atât de repede, încât de fapt ai impresia: Dacă azi cineva susţine aceste lucruri în acelaşi fel în care au fost susţinute în anul 1919, rămânem cu sute de ani în urmă. Şi tot astfel, nu se poate construi în anul 1924, după toate cele care s-au întâmplat în mişcarea antroposofică, aşa cum am construit în anii 1913/1914. În anii 1913,1914 ideea Goetheanumului a izvorât exclusiv din înţelegerea faptului că pentru dramele-misteriu trebuie creat un spaţiu artistic şi pe atunci ne-am gândit de fapt numai la dramele-misteriu şi la conferinţe. Dar de atunci încoace s-au întâmplat multe, şi aş fi dorit să se fi întâmplat şi mai multe, însă sper ca şi fără cele 75 milioane de franci despre care am vorbit, să se mai întâmple în scurt timp multe lucruri. Şi de aceasta trebuie neapărat să se ţină seama.
Ceea ce s-a întâmplat, este că abia din anul 1913 s-a dezvoltat euritmia [ Nota 81 ]. În anul 1913 ea nu exista încă, ci s-a dezvoltat abia ulterior. De aceea nu putem spune că ceea ce era bun pe atunci, ar mai putea fi bun şi astăzi. Pe lângă aceasta, cu toate că pe atunci mi-a fost dată asigurarea că s-ar putea construi clădirea cu o sumă mult mai mică de un milion de mărci germane, în decursul timpului, după cum ştiţi, ea a costat cel puţin de şapte-opt ori mai mult. Astfel că acum nu vrem să socotim iarăşi în mod abstract, ci vrem să socotim cu nişte numere absolut precise. Clădirea trebuie construită acuma aşa încât să putem face cât mai curând posibil ceea ce este prevăzut în statutele noastre. Dar aceasta se poate întâmpla, numai dacă vom construi clădirea într-un fel ca acela pe care vi l-am sugerat.
Este, totuşi, posibil ca şi din beton să obţinem nişte forme care să poată oferi ceva nou privirii artistice. Formele vechiului Goetheanum – despre aceste lucruri voi mai avea să vă spun astă-seară unele lucruri –, formele vechiului Goetheanum, dragii mei prieteni, vor trebui fără doar şi poate să aparţină istoriei, deci inimilor dumneavoastră. Formele din beton vor trebui să fie cu totul altele şi va trebui, de asemenea, să facem unele lucruri care, pe de o parte, supun cu adevărat materialul rezistent al betonului în aşa fel încât ochiul sufletesc al omului să îl poată urmări sub raport artistic în formele lui. Pe de altă parte, va fi necesar să creăm unele elemente decorative din punct de vedere artistic, pictural, sculptural, care să reiasă din materialul betonului, tocmai pentru a revela materialul betonului şi sub raport artistic. Acuma vă rog să priviţi acest gând incipient drept gândul din care urmează să se nască Goetheanumul. Eu am arătat că în ceea ce priveşte realizarea artistică a Goetheanumului îmi permit să lucrez singur şi nu va fi posibil să ţin seama în măsură mai mare de oferte sau sfaturi luate cumva de ici şi colo, cum au fost făcute deja, cu bune intenţii, desigur. Nu va folosi la nimic să mi se spună: Aici sau acolo au fost executate deja clădiri din beton, aici sau acolo o fabrică lucrează în mod raţional ş.a.m.d. Dacă e ca Goetheanumul să ia fiinţă ca o clădire din beton, el trebuie să izvorască dintr-un gând primordial. Şi tot ceea ce a fost realizat până acum din beton în lume, de fapt, nu poate fi o bază pentru ceea ce urmează să ia naştere aici.
Acestea sunt lucrurile pe care, dragii mei prieteni, am dorit să vi le prezint mai întâi aici. Însă nu vreau ca prin aceasta să fi spus ceva care ar putea opri colectele inaugurate de dragul nostru prieten van Leer şi de alţii, de reprezentanţii diferitelor ţări. Căci suma care a fost luată atunci în consideraţie, va fi totuşi necesară, dacă vrem să realizăm ceea ce trebuie în mod necesar realizat. Dar tocmai pentru a stimula întrucâtva zelul dumneavoastră în această direcţie, aş dori să vă spun că va fi făcută încercarea ca banii care intră în casa noastră să fie folosiţi în modul cel mai favorabil – şi anume tot în scopul muncii antroposofice, pentru funcţionarea Goetheanumului, prin aceea că vom construi în primă instanţă Goetheanumul cu cea mai mică sumă ce se poate imagina, cu cea mai mică sumă posibilă. Noi aici ne vom strădui să facem să apară în timpul cel mai scurt un Goetheanum.
Mâine voi mai avea de vorbit apoi despre imaginea pe care o va oferi Goetheanumul înspre exterior, şi anume despre faţadă.
Acum aş dori să revin asupra unui singur lucru, care se apropie de mine din multe direcţii, aş zice, ca un produs al fricii. Sunt întrebat din toate părţile cum urmează să fie organizate cele trei clase şi secţii ale Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţa Spirituală de pe lângă Goetheanum. Dragii mei prieteni, secţiile, în primă instanţă, nu privesc cu nimic pe nimeni. Secţiunile sunt formate pentru munca de aici. Prin urmare, în legătură cu secţiile nici nu trebuie să vorbim deloc. Pe acestea le veţi găsi aici, aşa cum vor trebui ele să fie găsite, după realizările corespunzătoare. Aşa că, de fapt, putem să vorbim numai despre Societatea Antroposofică Generală, drept construcţie de bază şi despre cele trei clase. Pentru acestea, tot ceea ce este necesar se află cuprins, cred, cu absolută claritate, dragii mei prieteni, în statutele noastre. Acolo în § 5 stă scris: „În aceasta”, deci în această şcoală,... „sunt primiţi, la cererea lor, membri ai societăţii, după ce aceştia au deţinut calitatea de membru o anumită perioadă de timp, pe care o va hotărî conducerea Goetheanumului. Ei ajung prin aceasta în prima clasă a Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţa Spirituală. Primirea în clasa a doua, respectiv a treia, are loc dacă cei care solicită aceasta sunt găsiţi apţi de către conducerea Goetheanumului.”
„§ 7. Instituirea Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţa Spirituală revine în primă instanţă lui Rudolf Steiner, care trebuie să-şi numească colaboratorii şi pe eventualul succesor.”
În aceste propoziţii se spune, după câte cred, cu toată claritatea, că oamenii vor trebui să mi se adreseze mie personal cu o înştiinţare scrisă sau orală, cel mai bine scrisă, pentru că realmente înştiinţările orale nu ar putea fi cuprinse în totalitate. Şi noi ne vom îngriji de acest lucru. Asta stă scris aci. Eu cred că problema nu vine în esenţă din faptul că aici ar fi vorba de
vreo neclaritate, ci din faptul că va fi necesar, dragii mei prieteni, să ne obişnuim treptat cu claritatea. Poate că unii doresc o anumită neclaritate. Dar – deşi, în viitor orice pedanterie urmează să fie exclusă, iar birocratismul va fi ceva ce vom împinge afară din sfera noastră, în toate lucrurile care pornesc de aici – cel puţin aşa ne propunem –, urmează să domnească cea mai mare claritate. Şi din ceea ce stă scris aici se poate afla că nu trebuie decât să scriem o scrisorică şi să ne anunţăm. Scrisorica îmi va fi adresată mie personal. Cum va fi răspunsul, vom vedea. Trebuie să existe încredere.
Acesta este lucrul pe care l-am mai avut de spus. În continuare este anunţat dl Hahl, ca să vorbească despre construirea Goetheanumului. ÎI rog acum pe dl Hahl să ia cuvântul.
Dl Hahl vorbeşte pe această temă.
