Esenţa exersării constă din însuşirea acelei activităţi de reprezentare care poate ridica realitatea spirituală la nivel de cunoaştere. Esenţialul este că această activare a reprezentării este trăită independent de organizarea fizică. Este o chestiune de experienţă să ştii: acum observ cum pot să gândesc etc., fără ca obişnuitele condiţii ale reprezentării legate de trupesc să vorbească şi ele. Acest moment în timp apare pe parcursul exersării. Îndeosebi sfătuiesc:
Exerciţiile 1 şi 2 sfătuiesc să fie făcute seara.
Dimineaţa este bine să se facă o concentrare de gândire asemănătoare cu 2. Aici poate reprezentarea imaginativă să joace bine un asemenea rol, cum am explicat principial cu exerciţiul rosicrucian din partea a 2-a din Ştiinţa ocultă.
Pentru a câştiga liniştea necesară a concentrării de gânduri este bine să se facă cele 6 exerciţii (ca exerciţii ajutătoare), pe care le-am prezentat în partea a 2-a din cartea mea Ştiinţa ocultă.
Sensul exersării constă parţial în producerea activării sufleteşti mai puternice decât cea obişnuită. Aşa cum la evenimentul din fizică, în puncte critice, în mod natural trece aspectul cantitativ într-unul calitativ, tot astfel potenţarea capacităţii obişnuite de gândire devine cea care poate să aibă drept obiect lumea spirituală.
I. În fiecare zi este de exersat o retrospectivă asupra trăirilor personalităţii în ziua aceea. Ține în faţa sa însuşi cele mai importante experienţe pe care le-a făcut în timpul zilei, precum şi felul în care s-a comportat în cadrul lor. Toate acestea au loc din punctul de vedere că vrem să învăţăm de la viaţă. Cum pot să fac mai bine un lucru pe care l-am făcut astăzi? Asemenea întrebări ne aşezăm înainte. Nu ne facem prin asta obtuzi faţă de plăcere şi suferinţă. Dimpotrivă. Devenim mai fin perceptivi. Căci nu rămânem agăţaţi de grija şi părerea de rău pentru ceea ce am făcut, ci le transformăm pe acestea în intenţia de a face totul mai bine în viitor. Devenim propriul nostru constructor. Aşa cum acesta nu se pune şi se jeleşte plin de remuşcare că o casă pe care a construit-o nu este mai bună, ci evaluează experienţele pe care le face la lucrul mai puţin bun pentru o eventuală următoare construcţie, aşa procedează şi omul faţă de sine însuşi. În remuşcare şi grijă se scufundă personalitatea noastră, prin învăţare merge în sus. Părerea de rău şi grija nu folosesc la nimic; timpul pe care îl irosim pentru ele trebuie să îl folosim pentru dezvoltarea noastră în sus. Tot acest lucru nu e nevoie să ia mai mult de 3-4 minute. Se adoarme apoi cu un Manas care a dobândit în el forţa de a se dezvolta în sus. Dacă pe lângă aceasta se mai poate lua o importantă intenţie pentru viaţă sau şi un gând bun pentru semeni, atunci este deosebit de bine. Prin aceasta suntem treptat ca şi metamorfozaţi, pentru că i-am dat lui Manas, care în somn este liber de toate barierele aspectului personal, un conţinut demn, care stimulează dezvoltarea.
Răbdare şi anduranţă, seriozitate absolută sunt neapărat necesare. Trebuie să se ajungă în acea dispoziţie, că spiritul percepe această meditaţie ca pe o necesitate de un gen care e în aşa mare măsură de la sine înţeles, precum corpul percepe necesităţile fizice. şi atunci, de aşteptat până ce ţi se dă. – I se dă fiecăruia după timpul care îi este pe potrivă. Începutul cu aceasta poate fi făcut acum, la 16 aprilie (nu mai devreme), apoi iarăşi la 16 mai. –
| Retrospectivă asupra zilei: | La o trăire: Am învăţat suficient din ea? La o acţiune: Nu pot să o fac mai bine? |
| Fără părere de rău. Doar cu intenţia de a învăţa de la viaţă. Din urmă spre înainte. Dinspre seară către dimineaţă. |
|
Fără niciun alcool.
| I. | Mai strălucitoare decât Soarele, Mai curată decât zăpada, Mai fină decât eterul Este Sinea Spiritul în inima mea. Această Sine sunt eu Eu sunt această Sine. |
|
| Trezie deplină. |
II. Gând la mâna stângă şi la inimă şi între timp reprezentarea:
Caută calea
Acum îl ţinem la inimă şi gândim:
Caută calea adâncirii interioare
Acum ne gândim la mâna dreaptă şi o punem peste cea stângă, în acest timp ne reprezentăm:
Caută calea, prin aceea că dârz în afara ta însuţi păşeşti.
III. Devoţional se dedică faţă de ceea ce consideră a fi un ideal dumnezeiesc.
Privire retrospectivă asupra zilei.
Fără remuşcare.
Dinspre seară spre dimineaţă. Înapoi.
Între timp se poate adormi.!!
16 februarie
1. Mai strălucitoare ............
...................
.................
2. Inspirare, expirare, ţinerea respiraţiei
Eu sunt, care este revărsat prin întregul corp.
Aceasta de trei ori una după cealaltă, unde, de fapt, „Eu sunt” trebuie să însoţească întregul proces.
Inspirare, expirare, ţinerea respiraţiei
El – unde el este de fapt „Eu” – El este
Aceasta iarăşi de trei ori
Inspirare, ţinerea respiraţiei, expirare
Interiorul este
3. Curenţii din cadrul corpului. –
Apoi după meditaţie o cufundare de sine şi lăsare să acţioneze asupra sa a următoarelor figuri:
Mai întâi de făcut o retrospectivă asupra vieţii din timpul zilei; în imagini, de reprezentat episoade distincte ale acestei vieţi. Mergând înapoi, dinspre seară spre dimineaţă. Poate să dureze doar 5-7 minute.
Apoi, cu simţirea: „Din lumea spirituală mi se revarsă mie Sinea mea”, a se concentra pe mijlocul sprâncenelor şi între timp a conduce spre acest loc cuvintele:
„Eu sunt”.
Apoi, cu simţământul: „Lumea spirituală trăieşte sufleteşte în cuvântul care tace”, a se concentra pe laringe şi între timp a conduce spre acest loc cuvintele:
„El gândeşte”
Apoi, cu simţământul: „În mine îşi creează lumea spirituală cunoaşterea ei”, a se concentra pe inimă, braţe şi mâini şi în această zonă de condus cuvintele
„Ea simte”.
Apoi, cu simţământul: „În mine îşi creează lumea spirituală conştienţa ei de sine”, a se concentra pe aură, care este gândită cuprinzând corpul într-o formă de ou; în această zonă de condus cuvintele:
„El vrea”.
Meditaţia ar trebui să dureze 10-15 minute.
Meditaţia Crucii cu trandafiri, aşa cum e descrisă în Ştiinţa ocultă.
În afară de aceasta, cele 6 exerciţii secundare.
A se adânci cu totul în reprezentarea
Sine superioară impersonală
Nu contează să se aibă în vedere o reprezentare prescrisă de cineva, ci să se încerce să se formeze cea mai bună reprezentare posibilă despre „Sinea superioară” care se poate forma conform gradului propriu de dezvoltare.
Această reprezentare să fie tratată acum ca şi cum am plasa-o în locul din interiorul capului unde se află aproximativ P (glanda pineală). Acolo să se plaseze pentru o vreme conştienţa şi să se umple acest loc întru totul cu reprezentarea de mai sus, „Sine superioară impersonală”. Pentru o vreme, aşadar, se imaginează că propria fiinţă ar fi îngrămădită la un loc în P şi că ea ar fi acolo reprezentarea de mai sus. Toate celelalte să le surghiunim din conştienţă.
Dacă s-a făcut o vreme aşa, atunci să se conducă reprezentarea de mai sus, încet, de la P de-a lungul unei linii până la începutul măduvei spinării, aproximativ acolo unde creierul trece în măduva spinării. Apoi se conduce de aici mai departe aproximativ în regiunea măduvei spinării în jos până la un punct care este numit K (Kundalini). După ce s-a imaginat că acolo s-a saturat reprezentarea de mai sus cu forţă Kundalini, foc (spiritual), se conduce iarăşi în sus, încet, de-a lungul măduvei spinării până la un punct care se află în interiorul capului: aproximativ în locul (B) al creierului mic (partea din spate a capului). Acum se conduce reprezentarea (Sine superioară impersonală) de la acest punct în două linii la cei doi ochi şi se lasă prin aceştia ca şi cum să se reverse în spaţiul nesfârşit. Apoi se trage înăuntru la fel, prin ochi, şi se conduce la punctul B. Se face acest lucru încă o dată, prin faptul că se conduce reprezentarea de la B către cele două urechi, se lasă să se reverse prin acestea în spaţiul nesfârşit şi apoi iarăşi se conduce prin urechi către B.
Dacă s-a imaginat aşa, că reprezentarea „Sine superioară impersonală” a fost purtată de două ori prin cosmos şi a fost umplută cu conţinutul acestuia, atunci să se conducă reprezentarea, astfel îmbogăţită, din nou de la B prin măduva spinării către K, să se îmbibe acolo în imaginaţie cu focul spiritual şi să se conducă acum foarte încet (atât de încet, încât timpul în care se urcă de la K la punctul care se află în gât la înălţimea laringelui, durează cam 20 de minute) până la gât (la înălţimea laringelui). Acolo să se gândească acum intens:
Eu nu sunt tu.
Eu, reprezentarea Sinei superioare după toate căile pe care le-a parcurs în sensul de sus.
Tu, Eul obişnuit, cu care nu te indentifici în această clipă.
I. Dimineaţa devreme, imediat după trezire, când nu au trecut încă niciun fel de alte impresii prin suflet, se caută să se facă cu totul liberă conştienţa de toate amintirile despre viaţa
zilnică, se caută să se devieze atenţia de la toate percepţiile exterioare. Apoi, când a fost cucerită această linişte interioară, se lasă singure să trăiască în suflet:
Primele cinci versete din Evanghelia după Ioan. –
II. Apoi urmează în primele paisprezece zile, în fiecare zi, încercarea de a trece prin faţa sufletului întreaga sa viaţă proprie parcursă, pentru a se cunoaşte în acest mod pe sine întru
totul.
După aceste paisprezece zile se parcurge întreaga Evanghelie după Ioan, astfel că timp de 7 zile se trăieşte cu totul, în fiecare zi, într-un capitol.
Deci în primele 7 zile: 1-ul cap. de la propoziţia 6 până la sfârşit
în următoarele 7 zile: cap. 2
ș.a.m.d.
Dacă s-a ajuns la capitol 13, atunci se încearcă la
Spălarea picioarelor să se treacă trăind prin sentimentul cum fiecare fiinţă superioară îşi datorează existenţa celei inferioare, aşadar trebuie să se încline către ele în smerenie.
Flagelare, sentimentul că se poate sta drept faţă de flagelările vieţii, adică faţă de toate suferinţele şi durerile.
Încununarea cu spini, sentimentul că trebuie să stai drept, chiar faţă de orice dispreţ şi orice batjocură.
Răstignire, sentimentul că propriul trup îţi este ceva străin, pe care îl porţi şi de care eşti legat din afară.
Moartea mistică: Se trăieşte perdeaua care mai acoperă încă lumea spirituală, apoi cum se rupe şi se priveşte înăuntru în lumea spirituală. În acest timp se învaţă să se vadă cauzele răului şi ale relelor: coborârea în iad.
Punerea în mormânt: Te simţi una cu toate fiinţele Pământului, cu Pământul însuşi. Eşti cufundat în acesta.
Înviere: Poate fi doar trăită, întrucât cuvintele limbii obişnuite nu sunt de ajuns pentru a înfăţişa acest lucru.
III. Apoi se cheamă figura lui Christos Iisus în faţa sufletului şi se trece la reprezentarea în care te adânceşti un timp îndelungat:
Eu, în spiritul Tău.
Seara: privire retrospectivă asupra întregii vieţi din cursul zilei.
I şi III sunt la fel în toate zilele; doar II se schimbă după câte 7 zile, aşa cum e descris.
După încheierea turului II se începe iarăşi de la început ş.a.m.d. După un timp mai îndelungat se pot trăi simptomele interioare şi exterioare indicate la descrierea dezvoltării christice.
| Exterior: | Interior: |
| Se simt picioarele ca înconjurate de apă. | Se trăieşte viziunea, ca şi cum ai desfăşura tu însuţi spălarea picioarelor. |
| Se simte senzaţie arzătoare etc. | Te vezi biciuit pe întreaga piele |
| Se simte durere în cap | Te vezi cu cununa de spini |
| Locurile stigmatelor se înroşesc în timpul meditaţiei | Te vezi răstignit. |
| Seara: | 1.) | Privire retrospectivă. Imaginativ. În ordine inversă. | ||||||
| 2.) | Caută tu, sufletul meu Pe tine intuindu-te, în tine însuţi să te adânceşti; În străfundul tău se află spiritul tău; În spiritul tău acţionează spiritul cosmic. Eu sunt în toate acelea
|
|||||||
| (linişte sufletească) |
| Dimineaţa: |  |
| În tine, tu, literă cosmică Văd eu A spiritului înşeptită acţiune În şapte stele de trandafiri Ale vieţii cărări întunecate În lemnul negru al crucii Eu sunt în toate acelea. |
|
| (linişte sufletească) |
Dimineaţa:
Apoi de meditat ceea ce se află în următoarele cuvinte:
Lumină încălzitoare pătrunde de sus în mine
Greutate a Pământului răspândeşte lumină încălzitoare în mine şi mă configurează,
apoi o perioadă mai lungă de timp ţinerea fermă a reprezentării
Eu sunt
apoi nimic reprezentat, ci aşteptat, în conştienţa goală, ceea ce vine.
Seara: De încercat să se concentreze pe propria percepţie a trupului, în următoarele etape:
apoi a se concentra pe respiraţie în modul următor:
Concentrare pe inspirare şi simţirea aerului ce intră drept
I
Concentrare pe aerul inspirat care umple trupul şi simţirea acestuia drept
A
Concentrare pe expirare şi simţirea aerului care iese din trup drept
O
Acestea de făcut cu şapte procese de respiraţie care urmează unul după celălalt; apoi, concentrarea contemplativă asupra interiorului capului (punctul a)
Acolo de simţit, ca şi cum ar răsuna cuvântul I a o; acest ton de ţinut ferm timp de 1-2 minute, apoi a nu reprezenta nimic, ci a aştepta în conştienţa goală ceea ce vine.
| I A O pătrunde în mine prin mine din mine I A O creează forţe în mine prin mine din mine I A O trăieşte ţesând în mine prin mine din mine |
cât [de des] posibil |
Dispoziţie:
I A O ca nume al lui Christos
Aceasta are legătură cu taina felului
în care Christos acţionează în om.
1.) Seara: 4-5 minute retrospectivă asupra vieţii din timpul zilei (în sens invers).
2.) Seara: Următoarea meditaţie:
3.) Dimineaţa: Reprezentarea unei cruci negre cu şapte stele lucitoare
| de meditat la aceasta: | ||
| 4-5 min. |  |
Sinea mea Gândeşte, simte şi vrea Prin lumină şi culoare Eu odihnesc tăcut În Sinea mea superioară Eul meu În Christos. |
La aceasta, cele 6 exerciţii: concentrarea gândului etc., aşa cum sunt descrise în Ştiinţa ocultă.
I-a zi:
| Seara: | Rezumat al unei cunoaşteri într-o scurtă propoziţie Transformare într-un simbol din matematică sau fizică. Respiraţii: Inspirare: Consumarea simbolului prin cap. Ținerea respiraţiei: Păstrarea simbolului Expirare: Reprezentarea că simbolul este înăuntru şi aerul de respirat se lasă să iasă afară fără simbol. |
 |
10 min. |
| Dimineaţa: | Repetarea aceluiaşi exerciţiu. Aşteptarea cu suflet interior uniform fără impresii exterioare şi fără amintiri din viaţa de pe planul fizic |
 |
15 min. |
A II-a zi:
| Seara: | Rezumat al unei cunoaşteri într-o propoziţie Transformarea într-un simbol de plantă Respiraţii: Inspirare: Consumarea simbolului prin inimă Ținerea respiraţiei: Păstrarea simbolului Expirarea: Reprezentarea că se păstrează simbolul înăuntru şi se lasă să iasă aerul respiraţiei fără simbol. |
| Dimineaţa: | Repetarea exerciţiului şi aşteptarea ca în prima zi. |
A III-a zi:
| Seara: | Rezumat al unei cunoaşteri într-o scurtă propoziţie Transformare în simbol din regnul animal Respiraţii: Inspirarea simbolului prin laringe Ținerea respiraţiei: Păstrarea simbolului Expirare: Reprezentarea că simbolul rămâne înăuntru şi că iese afară aer de respi raţie gol. |
| Dimineaţa: | Repetarea ca şi în celelalte zile. |
Fără alcool. Fără linte, fasole, mazăre. –
Seara:
1.) Retrospectivă asupra vieţii din cursul zilei în ordine inversă. 4-5 minute.
2.) Mai întâi concentrare pe reprezentarea:
Eu gândesc lucruri şi fapte.
Această reprezentare ţinută ferm aproximativ un minut, cu excluderea altor gânduri.
Apoi concentrare pe reprezentarea:
Gândirea mea curge în timp.
Din nou această reprezentare de ţinut ferm timp de un minut.
După această pregătire, concentrare asupra următoarelor, una după alta:
| 3-4 minute |  |
Eu urmez gândirea curgătoare Eu vreau să cunosc voinţa mea în gândirea mea Eu vreau să găsesc Eul meu în voinţa mea de gândire Eu vreau să trăiesc drept Eu în voinţa mea de gândire Eu aştept soluţia Eu-lui de la Eu |
apoi dispoziţie sufletească interioară liniştită.
| Dimineaţa: Reprezentarea unei suprafeţe albastre de cerc |
 |
conturată cu roşu. |
Apoi transformarea în suprafaţă de cerc roşie, conturată cu albastru.
Transformarea înapoi în starea anterioară.
Aceasta de făcut de 7 ori una după alta.
În observare interioară de cuprins felul cum prin aceasta gândirea devine treptat mobilă, liberă în ea însăşi şi în final este ridicată la starea liberă de corp.
Cu această stare sufletească astfel pregătită, a se concentra asupra oricărui obiect simplu şi a observa cum această activitate interioară este acum altceva decât fără această pregătire.
Totul timp de 4-5 minute.
Cele 6 exerciţii ca în partea a 2-a din Ştiinţa ocultă.
Indicaţiile de timp, bineînţeles considerate după simţire.
| Dimineaţa: | Eu cunosc imaginea de gând A fiinţei mele În capul meu; Eu gândesc ritmul simţirii Învigorând fiinţa mea În inima mea; Eu simt forţa de voinţă Întărind membrele mele În întregul meu trup. |
| La amiază: | Să se reverse A ochiului drept forţă În braţul meu stâng Iar a braţului meu stâng forţă În piciorul meu drept – Să se reverse A ochiului stâng forţă În braţul meu drept şi a braţului meu drept forţă În piciorul meu stâng. – |
| Înainte de adormire: |
Eu voi Părăsi trupul meu – Simţirea mea mă urmează Voinţa mea păşeşte în domeniul spiritului forţa să îl străbată El să cuprindă trezitor toate membrele - - - |
Nunmehr mit aller Kraft, soweit irgend die Erinnerung reicht, das eigene Leben ganz konkret durchlaufen und sich verantwortlich fühlen für das Heruntersteigen in diese Inkarnation;
sich sagen, ein jeder Teil des eigenen Schicksals ist verdient durch mich selbst – sich dann den Abstand klarmachen, der von dem Leben in einer solchen mit unausgeglichenem Karma behafteten
Inkarnation besteht und dem, bei welchem der gereinigte Mensch dasteht – mit völlig ausgeglichenem Lebenskonto (Karma).
Aufblicken zu der Idee eines geläuterten Meisters.
So soll ich werden, so will ich werden. –
Acum cu toată forţa, cât de departe poate ajunge amintirea, a se parcurge propria viaţă cu totul concret şi a te simţi responsabil pentru coborârea în această încarnare;
a-ţi spune că fiecare parte a soartei proprii este meritată prin tine însuţi – a-ţi clarifica apoi distanţa care există între viaţa într-o astfel de încarnare, de care e prinsă o karmă
neechilibrată, şi cea la care stă omul curăţat – cu un cont al vieţii (karma) cu totul echilibrat.
Privire în sus la ideea unui Maestru purificat.
Aşa trebuie să devin eu, aşa vreau să devin. –
La II/1 (Meditaţia din 11/1.) este vorba despre următoarele:
Când Sinea superioară a luat cu totul în stăpânire omul, aşadar a căzut învelişul personalităţii, atunci poate să vorbească prin el întregul cor al spiritelor mai înalte, aşa cum înainte vorbeşte prin el lumea senzorială... pentru a se pregăti în vederea acestui moment, trebuie format în sine atitudinea care renunţă să apere ceea ce este propriu, separat. Se încetează de a fi combatant; se devine instrument al combatantului.
Zicerea nu se referă la faptul mai înalt însuşi, ci dă îndrumarea pentru dezvoltarea atitudinii prin care se ajunge la faptul mai înalt.
Referitor la meditaţia din 12/1.
În loc de „rege” trebuie să se spună „regi”, căci avem de-a face cu cete întregi de spirite mai înalte; doar că se poate în orice caz vorbi de Un combatant, pentru că la această înălţime a existenţei cei mulţi răsună împreună în armonie deplină, astfel că manifestarea lor se arată ca o unitate.
Referitor la meditaţia din 13/1.
Nimic – cel puţin nimic esenţial – nu se cufundă înapoi, ci este eliberat pe parcursul timpurilor, adică este preluat în ceea ce e mai înalt. Ceea ce e mai înalt (binele) preia în sine chiar şi răul, pe parcursul timpurilor, şi îl transformă prin forţă proprie într-un bine.
Mai întâi avem de-a face cu spiritul dumnezeiesc, el nu s-ar putea dezvolta până la anumite trepte dacă nu ar respinge răul de la sine şi nu ar atinge, deci, mai întâi fără acest rău o anumită înălţime.
Cu răul înăuntrul lui nu ar fi putut să ajungă la nicio înălţime; acum însă, pe această înălţime, el este în stare să aducă iarăşi înapoi răul şi să îl ia cu el pe drumul său în continuare.
Referitor la 16.1
Peste tot unde se spune aici cunoaştere intuitivă trebuie să se spună cunoaştere „imaginativă”.
Cunoaşterea intuitivă este desluşită prin [cea de] a doua propoziţie: Dezvăţarea perceptivităţii.
1. Cunoaştere senzorială: Cunoaşterea de fiecare zi
2. Cunoaştere imaginativă: Vedere spirituală (imagini)
3. Cunoaştere intuitivă: Auzire spirituală (Cuvântul interior).
4. Cunoaşterea dumnezeirii – A fi deplin una cu absolutul.
Întotdeauna trebuie să meargă simţirea şi voinţa în direcţie opusă. Altfel, cunoaşterea nu este spirituală, ci abstractă.
În afara meditaţiei: cugetare
În meditaţie: a trăi cu gândul contemplativ.
Referitor la 19 ianuarie:
La astfel de reprezentări este întotdeauna de ţinut în conştienţă şi gândul contrar: Pacea interioară nu trebuie niciodată să fie cumpărată prin întoarcerea de la lumea exterioară, ci întotdeauna numai după armonizarea cu lumea exterioară. Aceasta e întocmai, de exemplu, cu alte două gânduri polare; esoteristul niciodată nu gândeşte sau nu rosteşte unul sau altul dintre lucruri, fără să atingă cel puţin încet, în fundal, polul opus corespunzător. Dacă spun de ex.
Dumnezeu este în mine
atunci trebuie cel puţin să gândesc subtil:
Eu sunt în Dumnezeu
Prin aceasta este paralizată mereu forma unilaterală de gând prin cealaltă corespunzătoare, ca de exemplu corpul fizic prin corpul eteric.
Forţele (↗) acţionează în cadrul corpului şi l-ar dizolva imediat, dacă nu l-ar ţine adunat forţele polare din afară. Din punct de vedere dinamic, corpul eteric este polul pozitiv, cel fizic este cel negativ.
Referitor la 20.
Accentuarea prea mare a interiorului duce uşor la o întărire în Ahamkara. Se poate urca foarte sus şi totuşi să se rămână în ea. De aceea tot esoterismul are o propoziţie importantă:
La nemurirea ta contribuie
tot ce pentru această nemurire
nu se face.
De ex.:
Dacă mă dedic unei învăţături, atunci mă aduc într-adevăr mai sus; dar nu cu totul eficient; dacă construiesc această învăţătură într-un dom gotic sau în sufletul unui alt om, sau chiar numai în
comportamentul meu cu oamenii, atunci ceea ce am plantat în afara mea devine parte a corpului meu de eternitate.
Efectele domului vor fi pietrele de construcţie la sufletul etern al maestrului constructor. Aceasta stă şi la baza propoziţiei:
Roagă-te şi munceşte.
Văzând absolutul, relativul a pierdut orice putere pentru tine.
Gând polar:
Nimic absolut nu poţi cunoaşte, fără să luminezi înăuntrul relativului cu lumina absolutului.
Un răufăcător este numai atunci cunoscut în relativitatea lui, când îţi este clar: cum se revelează dumnezeirea în răufăcător.
Un astfel de vis poate să fie un foarte bun indicator: Rândunică obosită – Privirea spre dezvoltare (simbolizată prin apariţia rândunicii din reptilă) oboseşte la început şi permite aripilor să se întindă mai puţin decât mersul înainte independent în apatie. Văzut mai profund, prima situaţie conduce însă mai sigur la ţel. Tocmai cei mai profunzi înţelepţi le par ca fiind lipsiţi de valoare pentru progres, oamenilor care doar trăiesc. Asemenea forme de gând sunt împrejurul tău şi erup uneori în vise.
Visul din 24 este semnificativ. Toate asemenea vise sunt simboluri pentru adevăruri mai înalte. Prima parte: plutirea în elementul vegetal corespunde întrucâtva cu imaginea omului în a 5-a rundă. (Aici nu mai există nimic mineral.) Toate viziunile care au fundament sunt, într-o anumită privinţă, profetice. Căci niciun om mai înalt dezvoltat nu poate să vadă ceva la care nu ar fi părtaşi mai târziu toţi oamenii.
Continuitatea conştienţei este atinsă abia atunci când nu numai în vis, ci şi în somnul fără vis sunt prezente trăiri.
Trăirile din vis sunt imagini, analoage cu imaginea văzută.
Trăirile din somn fără vis sunt în orice caz trăiri de auzire, şi anume, dacă este să aibă vreo valoare, trăiri de auzire articulate, de ex. cuvinte.
Uneori nici nu este nevoie să se înţeleagă cuvintele. Căci ele pot să apară la rememorare ca fiind într-o limbă care nu este înţeleasă de noi.
ad. 25.
Toate formele sunt în acelaşi timp expresie a eternului.
De căutăm în formă eternul, atunci îl găsim; de îl căutăm prin fuga de formă, atunci ne separăm şi mai mult.
ad. 26.
Fineţea vibraţiilor condiţionează perceptibilitatea mai înaltă faţă de lumea exterioară. Un băutor este imun faţă de vibraţiile unui alt băutor. De aceea pentru început băutorul îi devine nebăutorului neplăcut. Aşa este cu toate. Dezvoltarea desluşeşte tocmai prin fineţea vibraţiilor tot ce este impur, inferior etc. faţă de lumea înconjurătoare şi doar pe această cale se atinge o înălţare a răstignirii în materie. Capacitatea de suferinţă din cauza lumii din jur creşte odată cu dezvoltarea. De-abia când s-a reuşit să se depăşească pe sine, adică s-a păşit afară dincolo de fineţea vibraţiilor, atunci vine pacea. Dar atunci nu avem în noi vibraţii mai fine, ci dimpotrivă, mai simple. Nu rafinarea, ci simplificarea vibraţiilor este ceea ce contează.
I. Doi oameni nedezvoltaţi
Vibraţiile corespund unele cu altele, prin urmare cad unele în altele; unul nu îl percepe pe celălalt.
II. Un om nedezvoltat şi unul dezvoltat
Fiecare extensie în parte a celui de-al doilea le percepe pe cele ale primului, dar nu le poate paraliza.
III. Un om nedezvoltat şi un om şi mai înalt dezvoltat
Vibraţiile simple ale celui de-al doilea observă într-adevăr devierile de la primul, dar sunt destul de puternice pentru a le paraliza.
ad. 27.
Tocmai aceasta ar fi de observat în lumina legii dinainte, a simplificării. Mai mare devine omul atunci când devine mai simplu.
ad. 29.
Contează într-o anumită măsură ca „sensitiveness” să fie înţeles de-a dreptul ca sensibilitate şi nu ca emotivitate. Se spune deci:
Înainte ca urechea să poată auzi, ea trebuie să pună în locul emotivităţii receptivitatea simplificată. În emotivitate reacţionează persoana la lumea exterioară. În receptivitate, eternul care este preluat în persoană străbate lumea exterioară cu ritmurile simple ale infinitului.
ad. 30. Totul în sensul de la I, II, III.
ad. 3/2.
Maeştrii nu sunt un meterez protector împotriva răului, ci conducătorii pentru absorbţia răului. Nu trebuie să separăm răul, ci trebuie să îl preluăm şi să îl folosim în sfera binelui. Mânia leului este rea doar atâta timp cât este folosită egoist asupra leului; dacă un stăpânitor şi-ar putea însuşi această mânie a leului şi să realizeze cu ea organizaţii de binefacere, atunci ea ar fi bună. De aceea este de cunoscut răul ca ne-real. Nu există rău. Răul este doar un bine mutat. Numai cu această cunoaştere este posibilă alchimia spirituală.
ad. 6.
Tocmai acesta este progresul care este făcut prin creştinism, că personalitatea este luată şi ea în etern.
De aceea este corect principiul christic: Tu vei învia cu trupul tău transfigurat, adică prin atitudine creştină personalitatea devine eternă.
drept completare la scrisoarea către Wilhelm Hübbe-Schleiden din 15 noiembrie 1908
Notiţe din memorie de la orele esoterice din Berlin, 29 noiembrie 1907 şi 7 ianuarie 1908
Berlin, 29 noiembrie 1907.
Notiţe din memorie de Günther Wagner
Sub forma unei pentagrame (desenul de mai jos) merge un curent prin corpul eteric: de la punctul Eu-lui, din frunte, către cele două picioare, de acolo către mâinile antipolare şi de la o mână la cealaltă prin inimă. Odată cu îndoirea corpului şi a membrelor se îndoaie şi curenţii. Cu diferitele părţi ale curenţilor stau în legătură diferitele planete, precum e indicat. Planetele sunt de înţeles mai mult ca principii care acţionează de fapt mereu şi pe toate globurile, doar că pe cele particulare în mod ieşit din comun.
| Principiul | lui Saturn | este fundamentul fizic |
| " | Soarelui | creştere eternă, progres etern |
| " | Lunii | ţinere fermă, retardare, rigidizare |
| " | lui Marte | curajul de a introduce agresivul în viaţa senzorială, sângele roşu |
| " | lui Mercur | conducerea în afară din viaţa senzorială |
| " | lui Jupiter | eliberarea Eu-lui |
| " | lui Venus | deschiderea în iubire. |
Culorile indicate corespund cu aceste planete, respectiv cu principiile:93
Saturn – verde
Soare – portocaliu
Lună – violet
Marte – roşu
Mercur – galben
Jupiter – albastru
Venus – indigo
93 În alte contexte se găsesc parţial indicate alte corespondenţe: de ex. pentru euritmie sau pe schiţa de culoare „Der Mensch im Zusammenhang mit den Planeten” (Omul în corelaţie cu planetele), lucru care nu este de înţeles ca o contradicţie, ci ca expresie a diferitelor aspecte. Vezi, privitor la aceasta, de ex., conferinţa de la Viena, 1 iunie 1918, [GA 271].
Hexagrama (de mai jos) corespunde cu curenţi din corpul astral, însă aceasta nu e de înţeles ca figură compusă din linii, ci dublul triunghi este doar o secţiune. (În timp ce curenţii din corpul eteric formează liniile unei pentagrame, hexagrama reprezintă trupul astral în cu totul alt mod, nu sub formă de linii, ci sub formă de suprafeţe, corporal.) Dacă este rotită figura pe axul ei vertical, reiese cumva figura reală, chiar dacă secţiunea orizontală nu corespunde întru totul cu un cerc (oval). Liniile orizontale formează, aşadar, de fapt o suprafaţă; cea de sus, la înălţimea braţelor, cealaltă la înălţimea genunchilor.
Triunghiul care arată în jos are de-a face cu trupurile: trupul astral (Luna), trupul eteric (Soarele), trupul fizic (principiul lui Saturn). Celălalt triunghi, cu părţile mai înalte: sufletul senzaţiei (Marte), sufletul raţiunii (Mercur) şi sufletul conştienţei, care este de-abia la începutul dezvoltării lui (Jupiter). În mod corespunzător, culorile.
Trebuie să meditezi asupra acestor figuri şi a semnificaţiei detaliilor lor, pentru a deveni conştient de reala ta viaţă interioară şi de relaţia ta cu cosmosul. Vei trezi atunci sentimente particulare în tine însuţi.
Pentru exerciţiul cu pentagrama şi hexagrama din Ora Esoterică, Berlin, 29 noiembrie 1907.
Principiul lui Saturn (Orifiel. Verde. Plumb): fundamentul fizic, dar spiritual.
Principiul Soarelui (Michael. Portocaliu. Aur): Creştere eternă, progres etern. Viaţă individuală.
Principiul Lunii (Gabriel. Violet. Argint): ţinere fermă. Retardare. A face să devină rigid. Manifestare în Maya.
Principiul lui Marte (Samael. Marte. Roşu. fier): Curaj. Ceea ce e agresiv. Conducerea înăununtrul vieţii senzoriale prin sângele roşu. Conştienţă.
Principiul lui Mercur (Rafael. Galben. Mercur): Conducerea afară din viaţa senzorială. Inteligenţă dumnezeiască. Sfântul Spirit.
Principiul lui Jupiter (Zahariel. Albastru. Staniu): Eliberarea Eu-lui. Putere. Tatăl.
Principiul lui Venus (Anael. Indigo. Cupru): Deschidere în iubire pură. Iubire. Fiul. Trecerea de la Dumnezeu la om. Intermediar.
Hexagrama corespunde curenţilor din trupul astral. Dar este numai o secţiune. Dacă figura ar fi răsucită în jurul axului ei vertical, ar reieşi figura reală, a cărei secţiune orizontală nu corespunde întru totul cu un cerc. Suprafaţa de sus este de trăit la înălţimea braţelor, cea de jos la înălţimea genunchilor.
Triunghiul care indică în jos are de-a face cu corpul fizic, Saturn. Luna: trupul astral. Soarele: trupul eteric. Triunghiul care tinde în sus, cu părţile mai înalte: sufletul senzaţiei – Marte. Sufletul raţiunii – Mercur. Sufletul conştienţei – Jupiter.
Prin meditaţie puternică asupra acestor figuri, omul dobândeşte cunoaştere despre sine şi corelaţia sa cu macrocosmosul. Pentagrama reprezintă curenţii corpului eteric şi corelaţia lor cu planetele.
Corpul fizic stă în legătură cu toate forţele din univers. El este punctul central al radierii dinspre toate forţele Cercului Zodiacal.
Corpul eteric stă mai întâi în legătură cu punctul central al Pământului.
Trupul astral, cu punctul central al Lunii.
Eul nu este doar un punct care s-a unit treptat la rădăcina superioară a nasului, prin creşterea părţii de frunte şi intrarea corpului eteric, ci mai există un al doilea punct înaintea lui. Linia de unire către acesta se schimbă, direcţia acestei linii indică spre punctul central al Soarelui. Cu cât mai mult se dezvoltă omul, cu atât mai aproape vin cele (două) puncte. Omul care se dezvoltă trebuie să se transpună în acest al doilea punct, adică în afară, şi trebuie să înveţe să privească asupra corpului său ca şi asupra oricărui alt lucru fizic din afara lui (Tat tvam asi [= Asta eşti Tu! Renumită formulă din Veda]); acest lucru îl eliberează pe om de egoism. O puternică trăire imitativă a Misteriului de pe Golgotha şi a faptului că acolo a curs sângele superfluu, egoist al omenirii, este de ajutor la aceasta.
Meditaţia trebuie să fie ca un fum de jertfă, care urcă la divinităţi.
Dacă vrem să observăm cu folos o asemenea figură ocultă (hexagrama) ca în ora trecută, atunci nu ajunge dacă o fixăm cu privirea necontenit. Mai degrabă trebuie să ne-o desenăm în faţa sufletului tot mereu şi mereu în orele liniştite şi să medităm la semnificaţia culorilor în parte. Numai în acest fel vom câştiga avantajul şi folosul pe care îl pot avea asemenea semne oculte, dacă le observăm în mod just. Căci întreaga înţelepciune cosmică ne este dată în câteva asemenea figuri oculte. Iar prin adâncirea în acestea ne devin treptat-treptat clare corelaţiile spirituale ale lumilor superioare.
Să ne luăm din hexagramă două culori care stau faţă în faţă: roşu şi verde. Cu totul intenţionat stau aceste două culori faţă în faţă. Ce ar putea să însemne culoarea roşie, ce ar putea să însemne cea verde? Găsim culoarea verde în lumea plantelor, afară, care acoperă Pământul cu pătura ei. Și în ce relaţie stă omul faţă de plantă? Noi ştim că omul a dus pe Saturn o existenţă care corespunde într-o anumită privinţă cu mineralele noastre de astăzi. Nu că omul ar fi fost vreodată mineral! Regnul nostru mineral de astăzi este chiar cel mai tânăr dintre regnurile naturii. De asemenea, ştim că omul a dus pe Soare o existenţă asemănătoare cu plantele. Astăzi curge prin plante o sevă verzuie. O sevă asemănătoare se revărsa prin fiinţa umană de atunci. Dacă astăzi s-ar putea presa printr-o vrăjitorie componente astrale în plantă, atunci seva ar deveni roşie! Datorită faptului că omului i s-a adăugat trupul astral pe Lună, seva interioară s-a colorat în roşu – din ea a devenit sângele roşu.
Gândiţi-vă că planta este castă, ea nu are pofte, pasiuni: furie, teamă, frică. Datorită faptului că omul a devenit, într-o anumită privinţă, mai rău decât planta, el a primit ceva ce l-a ridicat peste plantă: conştienţa trează de zi. Lumea plantelor de astăzi doarme. O plantă este omul inversat. O plantă arată cu rădăcinile ei către punctul central al Pământului, acolo unde se află Eul ei. Tocmai aceeaşi forţă care acţionează în plantă în jos, acţionează invers la om, în sus. Faptul că omul a primit sângele exprimă primirea Eu-lui. Expresia Eu-lui este sângele roşu.
Dacă observaţi cu ochi spirituali suprafaţa interioară a unei frunze verzi, atunci aceasta vă apare ca fiind roşie. Această forţă roşie este aşa-zis spirituală. Dacă se vede o suprafaţă roşie în faţa unui fundal alb, o privim pe aceasta intens şi apoi privim asupra suprafeţei albe, atunci va apărea o pată verde. Și invers este acelaşi lucru. Aceste culori sunt numite culori complementare. Aşadar şi într-o asemenea apariţie din fizică se exprimă corelaţia spirituală interioară.
Sau să luăm alte două culori: albastru şi portocaliu, care stau faţă în faţă. Trebuie să ştiţi că portocaliul are două aspecte: portocaliu şi auriu.
Unde găsim în natură albastrul? Dacă privim în sus, în depărtările nelimitate ale boltei cerului! şi unde auriul? Pe picturi ale vechilor maeştri vedem fundaluri aurii. Aceşti vechi maeştri mai pictau încă după o tradiţie care poseda ceva cunoştinţe despre manifestările şi entităţile lumilor superioare. Dacă privim afară cu ochi spirituali în spaţiul ceresc, atunci el apare în adâncimi cu fond auriu. De aceea vedem în vechi picturi chipuri de îngeri pe fundal auriu, pentru că, dacă priviţi afară (din punct de vedere spiritual) în spaţiul ceresc, acesta vă apare în culori aurii.
Aşa trebuie să căutăm să adunăm ceea ce se află împrăştiat ca sens în întregul cosmos, pentru construirea sufletului nostru. Gândiţi-vă numai cum se află împrăştiate peste Pământ toate acele alimente care servesc la construirea corpului nostru. Reprezentaţi-vă acest lucru foarte viu! Tot aşa este şi din perspectivă spirituală. Din haos trebuie şi sufletul să caute să adune ceea ce e potrivit pentru construirea lui.
Când un suflet începe să mediteze în acest fel, atunci începe să se dezvolte un organ în corpul fizic: glanda pituitară. Glanda pituitară este la omul normal obişnuit un organ aproape de mărimea unui sâmbure de cireaşă, aflat în spatele glandei pineale. Dar conţine forţe disproporţionat de mari. Și anume, ea reglementează construcţia corectă a corpului cu privire la mărimea lui. La aşa-numiţii uriaşi care sunt prezentaţi uneori este vorba despre o îmbolnăvire a glandei pituitare. În vreun fel trebuie să se manifeste forţele care au fost puse în mişcare prin ea. Dacă cel ce meditează începe să lucreze asupra sa, sunt trezite forţe în glanda pituitară. Dinspre glanda pituitară se desfăşoară construcţia organică din haosul simţămintelor către corpul astral. Când glanda pituitară înconjoară cu curenţi de fire de aur glanda pineală, atunci a venit momentul în care transformarea corpului astral în Sinea spirituală, în Manas, este atât de avansată, încât acum corpul eteric poate fi transformat în Buddhi.
Cine meditează în acest fel despre asemenea semne oculte va lucra pe măsura scopului la construcţia corpurilor sale superioare. Uneori sufletul creşte în totală tăcere, în timp foarte scurt, grozav de repede. Am putea spune: Nici nu este nevoie de timp pentru dezvoltare, ci doar de linişte profund interioară.
De meditat despre hexagramă. Vârful în sus roşu, în jos verde. Opoziţii: culori complementare. Verde, culoarea plantelor. Roşu, culoarea sângelui oamenilor.
Oamenii au putut să atingă progresul numai prin faptul că au luat în calcul şi poftele şi pasiunile. Partea trupului astral al Pământului care aparţine de lumea plantelor este roşie. Aşadar, din punct de vedere fizic verde, spiritual roşu: planta. La plante, forţele roşii, astrale arată în jos, către punctul central al Pământului, în timp ce aceleaşi forţe s-au întors la om şi arată în sus.
Oamenii au putut să atingă progresul numai prin faptul că au luat în calcul şi poftele şi pasiunile. Partea trupului astral al Pământului care aparţine de lumea plantelor este roşie. Aşadar, din punct de vedere fizic verde, spiritual roşu: planta. La plante, forţele roşii, astrale arată în jos, către punctul central al Pământului, în timp ce aceleaşi forţe s-au întors la om şi arată în sus.
Verde şi roşu: contrarii. Tot aşa albastru şi portocaliu, respectiv într- unul din cele două aspecte: auriu [adăugat cu alt scris: violet şi auriu]. şi acestea sunt culori complementare. Pe plan fizic, cerul albastru, în Devachanic auriu, aşa cum mai era pictat pe tablouri din Evul Mediu timpuriu. La fel, celelalte contrarii.
Prin observarea unor asemenea simboluri pe care ni le-au dat Maeştrii, noi reordonăm şi reconfigurăm corpul nostru astral, îndeosebi aura (până ce ajunge Manas). Toate experienţele exterioare minore posibile pot să ne indice aceste raporturi de culoare, şi astfel este format, configurat şi dezvoltat corpul nostru spiritual, prin faptul că se fac utile toate experienţele posibile, precum trupul nostru fizic, prin asimilarea tuturor alimentelor fizice posibile, adunate de pe întreg cuprinsul Pământului.
Iar în timp ce corpul nostru astral se ordonează şi se organizează astfel, el acţionează în special asupra glandei pituitare sau asupra anexei la creier (hipofiza), un organ mic, aproape cât un sâmbure de cireaşă, care are pentru început de-a face cu creşterea corpului. Printr-o astfel de organizare a corpului astral începe glanda pituitară să devină tot mai luminoasă şi mai luminoasă; ea emite raze şi treptat înconjoară cu razele ei glanda pineală care se află în faţa ei, o stimulează pe aceasta; ca urmare a acestui fapt, efectele se extind asupra corpului astral şi încep să îl impresioneze şi să îl reorganizeze pe acesta.
