Această parte cuprinde redactări din timpul conferinţelor şi notiţe de la astfel de conferinţe care nu au fost ţinute pentru şcoala Esoterică, ci pentru Societate, şi aceasta, întrucât tematica lor cu siguranţă a fost discutată şi în şcoala Esoterică, dar nu există nicio însemnare despre ele. Deşi trei dintre aceste redactări din timpul conferinţelor există deja în alte volume ale ediţiei de Opere complete, ele au fost totuşi preluate, pentru a putea avea o privire de ansamblu asupra tuturor prezentărilor referitoare la această problemă, atât de esenţială pentru Rudolf Steiner.
În primii ani ai constituirii Societăţii şi şcolii Esoterice, Rudolf Steiner a arătat în mai multe rânduri asupra faptului că între Mişcare şi Societate, respectiv între şcoală Esoterică şi Societate ar trebui să se facă o distincţie fiinţială.
Prin Mişcare el înţelegea noua revelaţie a spiritului, aşa cum s-a putut intermedia omenirii începând din ultima treime a secolului al xIx-lea prin Maeştrii înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor şi mesagerii lor tereştri. Raportul dintre mesageri şi Maeştri el îl caracteriza odată aşa:
„Iniţiaţii au îndatorirea să instruiască omenirea; ei au primit la rândul lor acest mesaj, începând din ultimii trezeci de ani, de la entităţile mai înalte care au urcat deja peste dezvoltarea omului, de la Maeştrii înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor, de la aceste entităţi sublime care într-adevăr influenţează fiecare curent spiritual pe Pământul nostru şi treptat lasă să se reverse tot mai mult din înţelepciunea lor în lume, în funcţie de cum urcă omul în dezvoltarea sa mai sus şi tot mai sus” (Viena, 14 iunie 1909, [GA 109]).
Ca prim mesager pentru mişcarea teosofică, Rudolf Steiner a numit-o pe H.P. Blavatsky (scrisoarea din 2 ianuarie 1905); ca al doilea mesager pe Annie Besant (scrisoarea din 29 august 1904 către Mathilde Scholl), totuşi în sensul limitativ exprimat la trei ani după aceea, că a fost doar un mic episod, în care ea a venit prin modul ei de gândire nobil, cu o cugetare înaltă şi prin conducerea vieţii ei în curentul iniţiatorilor (notă din 1907 către Edouard Schuré). Al treilea mesager ar fi, din perspectivă istorică, Rudolf Steiner, dar care în realitate a fost primul care a putut să fundamenteze şi să configureze ştiinţa despre spirit cerută de conştienţa timpului. Cu metoda sa de instruire Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? el a făcut posibil să se păşească pe calea către cunoaşterea suprasenzorială, cu răspundere de sine din perspectivă spirituală, cale pe care fiecare elev spiritual îl va întâlni pe Maestrul său la timpul său. În ce sens a înţeles el această muncă a sa de inaugurare, „de a aduce elevi spirituali pe calea dezvoltării”, şi faptul că o asemenea inaugurare sau instalare în funcţia unui învăţător spiritual, la fel ca în viaţa educaţională publică, are nevoie de o chemare corespunzătoare, acest lucru îl descrie în prefaţa la prima sa scriere de introducere în cunoaşterea lumii şi determinarea omului din perspectivă suprasenzorială, Teosofia, cu cuvintele:
„Pentru a fi «învăţător» în aceste domenii mai înalte ale existenţei, nu este însă suficient ca omului să i se fi desluşit pur şi simplu simţul pentru ele. De acest lucru ţine la fel de mult o «ştiinţă» în aceste domenii, aşa cum de profesia de învăţător din domeniul realităţii obişnuite ţine ştiinţa. «Vederea mai înaltă» te face la fel de puţin să fii deja «ştiutor» în spiritual, precum simţurile sănătoase te fac să fii un «învăţat» în realitatea senzorială. Iar pentru că într-adevăr toată realitatea, cea inferioară şi cea spirituală mai înaltă sunt doar două laturi ale uneia şi aceleiaşi entităţi fundamentale, astfel că cel care este neştiutor în cunoştinţele inferioare adesea va rămâne tot aşa şi în cele superioare. Acest fapt produce în cel care se simte dispus să se exprime – datorită chemării spirituale – despre domeniile spirituale ale existenţei, sentimentul unei răspunderi care se întinde nemăsurat.”
Ceea ce avea el de reprezentat în lume în calitate de învăţător spiritual cu o astfel de chemare, a fost instruit de el în public, în Societate şi în Școala Esoterică şi înţeles de el drept Mişcare. Mişcarea şi Școala Esoterică – în calitate de instrument al ei nemijlocit – erau considerate de el drept o fondare a Maeştrilor, pentru care poate fi purtată răspunderea doar de către cei chemaţi în modul corespunzător; Societatea organizată democratic, în schimb, o vedea drept o fondare a oamenilor, pentru care este de purtat răspunderea şi care este de administrat de către aceştia înşişi. Datorită acestui fapt, s-a alcătuit cea de pe urmă formă pe câmpul mişcării oculte, „prima comunitate care tinde către organizare cu libertate”1. Ea trebuia să devină o punte, care uneşte ocultismul propriu-zis cu deschiderea deplină către public. În acelaşi timp trebuia să ofere solul pe care, într-un timp care ameninţă să conducă tot mai puternic în fragmentarea aspectului comunitar, se pot uni frăţeşte oameni în aceeaşi tendinţă către înţelepciune. Acest ideal de frăţie s-a manifestat la fondarea Theosophical Society în trei principii:
1 Notiţă manuscrisă pentru alocuţiunea de la Adunarea generală a Secţiunii germane de la Berlin, 21 octombrie 1906.
De spiritul acestor principii a ţinut ferm întotdeauna Rudolf Steiner, şi pentru statutele Societăţii Antroposofice. Din spiritul lor trebuie pregătită de altfel conştienţa general-christică a fraternităţii pentru următoarea epocă de cultură. Asupra acestui lucru a indicat deja în 1904 cu cuvintele:
„În şcolile oculte există trei cuvinte care desemnează noua perioadă, perioada unei noi rase umane caracteristice ... iubire fraternă, pneumatologie, autoritate proprie în aspectul religios” (Berlin, 10 octombrie 1904, [GA 90a]).
Acest ideal al fraternităţii care stă la baza Societăţii nu doar că a fost puternic subliniat de Rudolf Steiner în anii de construcţie, ci el a exprimat chiar faptul că acest lucru avea loc stimulat de Maeştri (Berlin, 2 ianuarie 1905). O nouă orientare după acest ideal a fost necesară atunci, deoarece prin Societatea Teosofică nu a putut să fie realizat. Deoarece destul de curând după fondare interesul pentru înţelepciunea veche orientală a fost pus deasupra spiritului general-uman şi prin aceasta a ocultismului cu adevărat christic. Fundalul acestei dezvoltări este iluminat de următoarea redactare a lui Rudolf Steiner, care a fost notată curând după convenţia încheiată cu Annie Besant la Congresul de la München din mai 1907 despre separarea de şcoala Esoterică, pentru orientarea personală a lui Edouard Schuré, la 9 septembrie:
Ca informare; în această formă nemjlocită
nu poate încă să fie spusă mai departe:
Societatea Teosofică a fost fondată în 1875 la New York prin H.P. Blavatsky şi H.S. Olcott. Această primă fondare a purtat un caracter pregnant occidental. De asemenea şi scrierea Isis Unveiled (Isis dezvăluită), în care Blavatsky a făcut publică o mulţime de adevăruri oculte, poartă un astfel de caracter occidental. Despre această scriere trebuie totuşi spus că marile adevăruri care sunt comunicate în ea, le redă în mare măsură distorsionat, ba chiar adesea caricatural. Este aşa ca şi cum un chip armonios apare cu totul distorsionat într-o oglindă convexă. Lucrurile care sunt spuse în „Isis” sunt adevărate; însă felul cum sunt spuse este o oglindire necorespunzătoare a adevărului. Acest lucru provine din faptul că adevărurile înseşi sunt inspirate de la marii iniţiaţi ai Occidentului, care sunt şi iniţiatorii înţelepciunii rosicruciene. Distorsiunea provine de la modul necorespunzător în care aceste adevăruri au fost preluate de sufletul lui H.P. Blavatsky. Pentru lumea educată, tocmai acest fapt ar fi trebuit să fie o dovadă despre sursa mai înaltă de inspiraţie a acestor adevăruri. Căci niciodată nu ar fi putut să aibă aceste adevăruri prin sine însuşi cineva care le-a redat într-un mod distorsionat. Pentru că iniţiaţii Occidentului au văzut cât de puţin au posibilitatea de a lăsa să se reverse în acest mod curentul de înţelepciune spirituală în omenire, ei au decis să lase chestiunea, deocamdată, în această formă. Însă poarta era de acum deschisă: sufletul lui Blavatsky era în aşa fel preparat, că în ea puteau să se reverse înţelepcuni spirituale. Puteau să exercite putere asupra ei iniţiaţii orientali. Aceşti iniţiaţi orientali au avut pentru început cel mai bun ţel. Ei au văzut cum prin anglo-americanism omenirea se îndrepta către pericolul îngrozitor al unei depline materializări a modului de reprezentare. Ei – aceşti iniţiaţi orientali – vroiau să îi inoculeze lumii occidentale forma lor de cunoaştere spirituală păstrată din vechime. Sub influenţa acestui curent a adoptat Societatea Teosofică un caracter oriental şi sub aceeaşi influenţă au fost inspirate cărţile scrise de Sinnett: Esoterischer Buddhismus (Budism esoteric) şi de Blavatsky: Geheimlehre (Doctrina secretă). Amândouă însă au devenit iarăşi distorsionări ale adevărului. Lucrarea lui Sinnet distorsionează înaltele mesaje ale iniţiaţilor printr-un intelectualism filosofic insuficient care este adus în ele, iar Doctrina secretă a lui Blavatsky prin propriul ei suflet haotic.
Urmarea acestui lucru a fost că iniţiaţii, şi cei orientali, şi-au retras tot mai mult influenţa de la Societatea Teosofică oficială şi că aceasta a devenit un loc de zbenguială pentru tot felul de puteri oculte care deformau chestiunea înaltă. A intervenit un mic episod, în care Annie Besant a ajuns prin modul ei de gândire nobilă, cu o cugetare înaltă şi prin conducerea vieţii ei în curentul iniţiaţilor. Însă acest mic episod a avut un sfârşit atunci când Annie Besant s-a dedicat influenţelor anumitor indieni, care sub influenţa mai ales a raționamentelor filosofice germane, pe care le interpretau greşit, au dezvoltat un intelectualism grotesc. Aşa era situaţia atunci când eu însumi m-am văzut pus în faţa necesităţii de a mă afilia la Societatea Teosofică. La leagănul acesteia stătuseră iniţiaţii autentici, iar prin aceasta este ea, chiar dacă evenimentele ulterioare au dat o anumită lipsă de desăvârşire, deocamdată un instrument pentru viaţa spirituală din prezent. Dezvoltarea ei rodnică în continuare în ţările occidentale depinde întru totul de măsura în care se arată capabilă să preia principiul iniţierii occidentale sub influenţele ei. Căci iniţierile orientale trebuie, în mod necesar, să lase neatins principiul christic în calitate de factor de evoluţie cosmic central. Fără acest principiu ar trebui însă mişcarea teosofică să rămână fără efect determinant asupra culturilor occidentale, care au la punctul lor de pornire viaţa lui Christos. Revelaţiile iniţierii orientale ar trebui, pentru ele însele, să se poziţioneze în Occident ca un aspect sectant lângă cultura vie. O speranţă de succes în evoluţie ar putea ele să aibă doar dacă ar eradica principiul christic din cultura occidentală. Acest lucru ar fi însă identic cu stingerea sensului propriu-zis al Pământului, care constă în cunoaşterea şi realizarea intenţiilor lui Christos cel viu. A le dezvălui [pe acestea] în deplină formă de înţelepciune, frumuseţe şi faptă este însă cel mai profund ţel al rosicrucianismului. Despre valoarea înţelepciunii orientale în ceea ce priveşte studiul poate să existe doar părerea că acest studiu este de cea mai înaltă valoare, pentru că popoarele occidentale au pierdut sensul pentru esoterism, însă cele orientale şi l-au păstrat. Despre introducerea esoterismului corect în Occident ar trebui, însă, să existe doar părerea că acesta poate fi numai cel rosicrucian-creştin, pentru că acesta a şi născut viaţa occidentală, şi pentru că prin pierderea lui omenirea i-ar nega Pământului sensul şi determinarea lui. Numai în acest esoterism poate să înflorească armonia dintre ştiinţă şi religie, în timp ce orice contopire de cunoaştere occidentală şi esoterism oriental poate să producă numai asemenea bastarzi infertili precum este Budismul esoteric al lui Sinnett. Se poate reprezenta schematic ceea ce este corect:
ceea ce e incorect, pentru care Budismul esoteric al lui Sinnett şi Doctrina secretă a lui Blavatsky sunt exemple:
După ce Annie Besant mai declarase la Congresul de la München din mai 1907 că în privinţa creştinismului ea nu era competentă şi că de aceea, în măsura în care trebuie să se reverse creştinismul în aceasta, ea cedează mişcarea în favoarea lui Rudolf Steiner, curând după aceasta a apărut cu o învăţătură despre Christos care stătea în totală contradicţie cu cea a lui Rudolf Steiner. În timp ce el instruise deja dintotdeauna faptul că Christos devenise de la evenimentul de la Golgotha Spiritul conducător al Pământului, care numai o dată a apărut într-un trup fizic, Annie Besant instruia faptul că Christos ar fi un învăţător al omenirii, la fel ca Buddha şi alte mari spirite, a cărui reapariţie în carne se poate aştepta în curând. Acest lucru se afla în fundal deja la următorul Congres teosofic din Budapesta, în 1909. În acest context dobândesc o greutate cu totul specială următoarele prezentări făcute atunci de Rudolf Steiner, cu privire la o lege din cercetarea ocultă şi cu necesitatea legată de aceasta, de a cultiva bunurile spirituale în comunitate:
„De ce trebuie oare să ne ocupăm de fapt cu gânduri şi teorii teosofice, înainte ca noi înşine să putem trăi ceva în lumea spirituală? Unii vor spune: Ne sunt comunicate rezultatele cercetării văzătoare; eu însumi nu pot însă să privesc înăuntru. Oare nu ar fi atunci mai corect dacă nu rezultate de cercetare clarvăzătoare, ci înainte de toate ni s-ar spune doar cum eu însumi mă pot dezvolta pentru a deveni un clarvăzător? Căci atunci fiecare ar putea el însuşi să parcurgă apoi dezvoltarea ulterioară. – Cine stă în afara cercetării oculte, acela poate să creadă că ar fi bine dacă nu s-ar vorbi deja înainte de asemenea lucruri şi fapte. Dar există în lumea spirituală o lege foarte precisă, a cărei deplină semnificaţie vrem să ne-o clarificăm printr-un exemplu. Să presupunem că într-un an anume un oarecare văzător, şcolit cum se cuvine, ar fi perceput una sau alta în lumea spirituală. Acum închipuiţi-vă că după zece sau douăzeci de ani, un alt clarvăzător la fel de şcolit ar percepe acelaşi lucru, chiar dacă nu ar fi aflat nimic despre rezultatele primului clarvăzător. Dacă aţi crede acest lucru, v-aţi afla într-o mare eroare, pentru că în realitate un fapt al lumii spirituale, care odată ce a fost găsit de un clarvăzător sau de o şcoală ocultă, nu mai poate fi cercetat dacă cel care vrea să îl cerceteze nu a primit mai întâi comunicarea că el este deja cercetat. Aşadar, dacă un clarvăzător a cercetat un fapt în anul 1900 şi un altul a ajuns în 1950 atât de departe încât să îl poată percepe pe acesta, el poate să facă acest lucru dacă a învăţat şi a aflat înainte că unul l-a găsit şi l-a cercetat deja. Deci pot fi văzute în lumea spirituală chiar şi lucruri deja cunoscute, doar când te decizi să le primeşti comunicate şi să înveţi să le cunoşti pe cale obişnuită. Aceasta este legea care fundamentează fraternitatea universală în lumea spirituală pentru toate timpurile. Este imposibil să intri în vreun domeniu fără să te uneşti mai întâi cu ceea ce a fost cercetat şi văzut de fraţii mai vârstnici ai omenirii. Se are grijă în lumea spirituală pentru faptul ca nimeni să nu poată deveni un aşa-numit solitar şi să spună: Eu nu mă preocup cu ceea ce există deja, eu cercetez doar pentru mine. – Toate faptele care sunt comunicate astăzi în teosofie nu ar putea fi văzute de cineva oricât de educat şi de avansat, dacă nu s-ar fi aflat despre ele înainte. Pentru că lucrurile stau aşa, pentru că trebuie să te legi de ceea ce este deja cercetat, de aceea a trebuit şi mişcarea teosofică să fie fondată în această formă.
Într-un timp relativ scurt vor exista mulţi oameni care vor fi clarvăzători; aceştia ar putea vedea doar ceva lipsit de fiinţă, dar nu adevărul în lumea spirituală, pentru că nu ar putea vedea ceea ce este important, care a fost deja cercetat în lumea spirituală. Mai întâi trebuie învăţate aceste adevăruri, cum le dă teosofia, de-abia apoi se pot percepe. Deci chiar şi clarvăzătorul trebuie mai întâi să înveţe ceea ce este deja cercetat, şi apoi poate să vadă el însuşi faptele, cu o şcolire conştiincioasă. Se poate spune: Dacă fructifică doar o dată, pentru o primă vedere, entităţile dumnezeieşti un suflet uman, şi dacă această fructificare unică, feciorelnică s-a desfăşurat, atunci este necesar pentru celelalte să îndrepte mai întâi privirea asupra ceea ce şi-a dobândit acest prim suflet uman, pentru a avea un drept să-şi dobândească ceva identic şi să îl vadă. – Această lege fundamentează în modul cel mai lăuntric o fraternitate universală, o adevărată frăţie umană. De la epocă la epocă a călătorit astfel bunul de înţelepciune prin şcolile oculte şi a fost păstrat cu fidelitate de Maeştri. De asemenea, şi noi trebuie să ajutăm să fie purtată această comoară şi să ţinem fraternitatea cu cei care au ajuns deja undeva, dacă vrem să ieşim în domeniile mai înalte ale lumii spirituale. Lucrul spre care se tinde în calitate de lege morală pe planul fizic, este, aşadar, o lege naturală a lumii spirituale” (Budapesta, 4 iunie 1909, [GA 109]).
Tocmai această prezentare face iarăşi de înţeles de ce s-a făcut legătura cu Societatea Teosofică. Faptul că totuşi s-a ajuns apoi la separare nu a fost în primul rând din cauza divergenţei cu Annie Besant cu privire la cunoaşterea christică, ci din cauza comportamentului ei lipsit de adevăr faţă de procese reale din conducerea Societăţii. Modul în care Rudolf Steiner era poziţionat pe atunci faţă de întreaga problematică, în consonanţă cu intenţiile Maeştrilor, rezultă din cele două alocuţiuni din 14 şi 15 decembrie 1911.
