Pentru înțelegerea istoriei devenirii Cercului esoteric de tineret trebuie pornit de la mișcarea antroposofică generală a tineretului, deoarece ideea „cercului” este în modul cel mai strâns legată de aceasta.
Catastrofa războiului mondial din 1914–1918 dovedise că vechile relații sociale erau depășite și că aveau nevoie de o configurare cu totul nouă. Astfel a luat naștere în primăvara anului 1919, pornind din antroposofia lui Rudolf Steiner, mișcarea pentru o tripartiție a organismului social. În locul vechiului stat unitar, ea tindea către deplina autoadministrare a vieții spirituale, de drept și economice. Marele ecou pe care l-au produs aceste strădanii în public a constat și în faptul că tot mai mult și mai mult tineret a găsit calea către antroposofie. La universități și alte facultăți din Germania, precum și în Elveția și Austria, au luat naștere grupuri antroposofice de studenți, care au fondat în 1920 „Bund für anthroposophische Hoch-schularbeit” (Uniunea pentru Școala Superioară de Pregătire Antroposofică). Prin intermediul unor cursuri universitare ținute la Goetheanum, în Dornach și în alte orașe, se vroia așezarea germenelui pentru o școală superioară liberă. Aceste intenții, se pare, erau privite parțial cu scepticism în Societatea Antroposofică ceea ce l-a determinat pe Rudolf Steiner ca în prima adunare de după 1914 a membrilor societății, ce a avut loc pe 4 septembrie 1921 la Stuttgart*, la părerea unui student de la Universitatea din Tübingen** să reacționeze cu cuvintele: „Aici a vorbit un reprezentant al mișcării tinerilor! Aici stau o seamă întreagă de reprezentanți ai studențimii! Dragii mei prieteni: Faptul că aparținătorii unor asemenea mișcări sau corporații au venit la Societatea noastră Antroposofică e ceva ce trebuie să considerăm că face epocă în cadrul istoriei mișcării noastre antroposofice. Trebuie să facem tot ce se poate aștepta pe drept din partea aceasta dinspre Societatea Antroposofică.” Deja înainte de asta el caracterizase mișcarea de tineret (Wandervogel), ce luase naștere la începutul secolului XX, drept o „mișcare lansată în sus pe plan internațional, din forțe elementare”, în care luminase ceva din „punctul de cotitură nespus de important de la sfârșitul secolului XIX”, sfârșitul epocii Kali Yuga***.
* Protocol încă nepublicat.
** Alfred Heidenreich (1898–1969); a se vedea și scrierea sa, Jugenbewegung und Anthroposophie (Mișcarea de tineret și antroposofia), Stuttgart, 1922.
*** Alocuțiune către tineri la Stuttgart, 20 martie 1921, în GA 217a.
Înflăcărate de asemenea forțe elementare, tinerii interesați de antroposofie, care parțial mai stăteau în strânsă legătură cu mișcarea de tineret Wandervogel, se simțeau profund nesatisfăcuți în Societatea Antroposofică. Și astfel căutau posibilități de a se organiza singuri și la nivel de societate antroposofică. Cu data de 17 martie 1920 a pornit de la Stuttgart o primă scrisoare-circulară „Către tineretul mișcării antroposofice”* cu chemarea de a se reuni pe baza unei sugestii a lui Rudolf Steiner, la fondarea unei ramuri generale a tinerilor. La scurt timp după aceasta, unuia dintre tineri, Otto Palmer jr., i s-a oferit ocazia de a raporta despre aceste strădanii pe 25 aprilie 1920 la Dornach, cu ocazia celei de-a 7-a adunări generale ordinare a Asociației pentru Goetheanum, Școala Superioară Liberă pentru Știința Spiritului. Conform protocolului**, el a spus următorul lucru:
* Vezi p. 368.
** Încă nepublicat.
„Dacă trebuie relatat despre mișcarea antroposofică a tineretului, despre ce anume s-a realizat acolo pozitiv, atunci acest lucru este posibil doar dacă ne referim pe scurt la originea acestei mișcări și la dezvoltarea ei.
Dacă vrem să înțelegem în mod just această mișcare, trebuie să o considerăm înainte de toate drept un protest care a devenit viu în cadrul tineretului, împotriva vechii activități de ramură așa cum era de obicei până acum în Societatea Antroposofică. Trăiește în tineret realmente ceva ce simte necesitatea nu doar de a îmbrăca antroposofia ca pe o decorație festivă de duminică după-masă, ci de a duce în viață și a transpune în practică tot ce este dat în antroposofie. Faptul că, pornind de la acest protest, a fost făcută ici și colo mai întâi greșeala de a începe lucrul în mod programatic, a fost probabil parțial din cauză că această necesitate a fost simțită atât de tare și acum se vroia ca imediat, în toate direcțiile, să se ia inițiativă, în loc de a începe într-un singur punct cu lucrul și de a lăsa ca, pe acest lucru pozitiv, să se cristalizeze celelalte. Acest lucru a dat ocazia unor controverse principiale, în sensul că dintr-o parte a fost pusă o greutate deosebită pe faptul că ar trebui fondată o ramură a tineretului – lucru față de care a venit din cealaltă parte neîncrederea, faptul că prin aceasta ar pătrunde tocmai ceea ce nu este dorit să intre. Această diferență de opinii pur nominală a dus apoi la o soluție prin aceea că acolo, la Stuttgart, avem acum o serie de grupuri care au crescut din necesitatea acestei mișcări a tineretului, în sensul că acolo, în cadrul lucrului, în loc să fie, să zicem, unul care conferențiază de pe scenă și un public mai mult sau mai puțin ascultător, s-au reunit acum acolo persoane care realmente vor să prelucreze împreună o temă, fie că în centrul acestei munci se află o carte, fie că se face împreună o muncă de discuție, fie că o anumită temă cu un conținut de specialitate este parcursă în muncă de seminar comună. A lucra în acest mod creează apoi de la sine solul pentru o activitate de conferințe, în care pot să fie reunite activitățile acestor grupe care lucrează separat, într-un șir de conferințe, astfel încât se realizează cu adevărat o corelație vie între conferențiar și public și unde publicul, prin lucrul anterior care a fost înfăptuit, percepe aceste conferințe drept un punct culminant al propriei munci.
Această soluție, care vrea să se apropie, într-un anumit fel, de gândul de libertate a vieții spirituale, care e imposibil să poată fi închisă în strâmtorare, tinde către faptul – deoarece modalitatea ramurii a fost percepută drept o constrângere – ca în locul acestui gen de constrângere să aibă loc o lucrare și o configurare din ceea ce e realmente în mod trăitor, care nici nu se poate exprima de la bun început într-un program precis. Este vorba despre faptul de a face încercarea să desfășurăm libertatea vieții spirituale, în măsura în care acest lucru este posibil în acest cadru mic. Este vorba despre a depăși o anumită teamă, care totuși domnește încă față de faptul că o asemenea viață spirituală liberă trezește forțe contrare, care ar putea să facă greutăți și chiar vor face. Se poate întreprinde o asemenea sarcină doar atunci când credem că avem în noi ceva viu, din care vin forțele ce sunt în stare să depășească forțele opuse.”
Corespunzător cu această prezentare, în circulara lui Ehrenfried Pfeiffer, „Proiect privitor la trăsături de bază ale muncii în ramura de tineret”*, din 16 aprilie 1920, care i-a urmat chemării din 17 martie 1920, se spune: „Munca din ramura de tineret trebuie să aibă loc îndeosebi din punctul de vedere al faptului că tineretul poate fi odată purtătorul științei spiritului orientate antroposofic. (...) Dacă adăugăm noi înșine putința la voința noastră, atunci poate să fie începută peste tot lupta împotriva gândirii vechi. Dacă munca ramurii de tineret are loc în acest sens, atunci forma exterioară rezultă de la sine.”
* Vezi p. 376.
O astfel de formă exterioară a rezultat, însă, de-abia la începutul anului 1923, prin ajutorul lui Rudolf Steiner. El a făcut posibil ca, pe lângă Societatea Antroposofică oficială, să se poată înființa una proprie, „Societatea Antroposofică Liberă”* pentru tineret.
* Pentru memorandumul privitor la formarea acestei societăți, a se vedea p. 384. Detalii despre aceasta se găsesc în Das Schicksalsjahr 1923 (Anul fatidic 1923), GA 259.
I-au premers acestui lucru următoarele etape: Peste tot luaseră naștere grupe de tineret. Fusese înființată o Uniune universitară Antroposofică. Avuseseră loc cursuri universitare antroposofice și mari congrese. Dar nici tinerii, nici cei vârstnici nu erau cu adevărat mulțumiți de această dezvoltare, iar conflictul dintre generații devenea tot mai adânc. Acest lucru a dus la faptul că în timpul Congresului est-vest din Viena, din iunie 1922, s-au întâlnit mai mulți tineri cu aceleași concepții, care au plănuit ca, de dragul problemelor lor, să se străduiască pentru o întâlnire a tineretului cu Rudolf Steiner. Deja în iulie au putut trei dintre ei – cei doi prieteni, Ernst Lehrs și Fritz Kubier, precum și Rene Maikowski, administratorul Uniunii pentru Școala Superioară – să vorbească cu Rudolf Steiner despre acest lucru la Dornach. Au primit acordul pentru o astfel de întâlnire la începutul lui octombrie în Stuttgart. Ca urmare a acestui lucru, Ernst Lehrs a călătorit prin Germania de Nord, Fritz Kubier prin cea de sud, pentru a chema la această întâlnire tineri orientați antroposofic. Ernst Lehrs a relatat despre experiențele sale într-o scrisoare către Rudolf Steiner, după cum urmează:*
* Lehrs redă această scrisoare aproape cuvânt cu cuvânt la pagina 137 memoriile sale Gelebte Erwartung (Așteptare trăită), Stuttgart, 1979, fără a fi avut originalul în față, ce se află ca manuscris la Arhiva Rudolf Steiner. Drept dată are acolo, în mod eronat, 3 septembrie în loc de 18 septembrie.
„Jena, 18 septembrie 1922
Este important pentru mine ca, înainte de a fi împreună cu dumneavoastră la Stuttgart, să vă comunic experiențele pe care le-am făcut între timp, fiind prezent la prieteni în Bremen, Berlin și Dresda, și prin schimbul de păreri în scris. Căci spre marea mea bucurie am găsit peste tot un nou curent, din exact aceleași impulsuri din care Kubier și cu mine am fost la dumneavoastră în Dornach: în general s-a deslușit cunoașterea faptului că orice încercare de conlucrare în perioada sufletului conștienței era condamnată să devină și în cercul nostru o pe-lângă-lucrare, și că a venit timpul, mai ales având în vedere prăbușirea de neoprit a alcătuirii exterioare, de a se educa prin intermediul pe-lângă-lucrării într-un mod atât de conștient spre o fraternitate, încât aceasta să devină o conlucrare ce poate să aibă efect de model. Astfel, ar fi prea îngust exprimat dacă am vrea să vorbim despre faptul că la Stuttgart se adună o serie de «pedagogi» în devenire, care doresc cu plăcere să le fie spus din partea dumneavoastră ceva pentru pregătirea lor «profesională». Se adună mai degrabă asemenea oameni orientați științific, artistic și pedagogic, care în marea lor majoritate lucrează deja la o formare de comunitate în sensul de mai sus. Lor, tuturor, le este comună strădania de a deveni educatori de oameni, căci în toate trei domeniile nu ne mai ajunge o învățare, ci o autoeducare, nu numai o instruire, ci o educare! Iar la ei toți, în măsura în care sunt antroposofi, a venit pe parcursul acestui an ceva ca un «prieten al lui Dumnezeu» din lumea spirituală, tot astfel precum laicul care a venit la Tauler! Așadar, chiar dacă cei din Stuttgart vor fi fiind în mare parte viitori «învățători de școală», există o sumă de alte persoane, deloc neglijabilă – așa, spre exemplu, delegați ai unui cerc de sculptori și arhitecți din Dresda, care sunt pregătiți să formeze o comunitate de lucru în care vor să se educe pe sine și să-i educe pe alții pe solul științei spiritului, pentru a fi «maeștri constructori». Toți aceștia își doresc, însă, să fie împreună la Stuttgart în așa fel, încât la plecarea lor să rămână ceva împreună în lumea spirituală, într-o anumită măsură, pentru ca ei să se ajute și să se stimuleze unii pe alții într-o reciprocitate serioasă, cordială, de la grup la grup, de la localitate la localitate, de la profesie la profesie, în așa fel încât ei, în calitate de uniune fără nume, dar vie, prin existența și acțiunea lor exemplară să le poată da semenilor lor curaj și încredere pentru o eliberare în sfârșit a vieții spirituale.
Vă salută al dvs. recunoscător, devotat Ernst Lehrs.
Ar fi potrivit ca la 1 octombrie să nu se organizeze încă niciun eveniment, pentru ca participanții să aibă timp să se cunoască puțin între ei.”
Scrisoarea face limpede faptul că pentru majoritatea acestor tineri stătea în prim-plan interesul pentru profesia lor pedagogică viitoare, în schimb, la alți câțiva, mai mult intenția de a ajunge la o „uniune fără nume, dar vie”, independentă de profesie.
Sugestia unei astfel de uniuni duce înapoi la întâlnirea de la Berilin lui Ernst Lehrs cu Wilhelm Rath și grupul său de lucru, din august 1922, așadar cu puțin timp înainte de scrierea scrisorii către Rudolf Steiner. Wilhelm Rath se entuziasmase, în timpul lucrului cu un grup berlinez de tineret, prin scrierea lui Rudolf Steiner Mistica la începutul vieții spirituale contemporane și raportul ei cu concepția modernă despre lume (1901, GA 7), de figura medievală prezentată acolo, a Prietenului lui Dumnezeu din Oberland, și de cercul lui de doisprezece Prieteni ai lui Dumnezeu. Prin acest lucru s-a aprins în el idealul de a ajunge, pentru munca antroposofică de tineret, la formarea unei frății asemănătoare, doar că potrivită pentru cerințele prezentului. Acești țineri berlinezi au fost întăriți și mai mult în aceasta printr-o chemare* apărută la mijlocul lunii iulie 1922 în revista „Anthroposophie. Revistă săptămânală pentru viață spirituală liberă”, de a se ralia la nou-înființata „Uniune pentru viață spirituală liberă”. Ei au fost imediat de părere că așa cum s-a întâmplat în această chemare nu se putea proceda. Iar când, la scurt timp după aceea, Ernst Lehrs s-a întâlnit, în timpul călătoriei sale de organizare a tineretului, cu Wilhelm Rath și grupul său de lucru la Berlin, și el s-a entuziasmat pentru idealul lor despre o uniune asemănătoare cu Prietenii lui Dumnezeu. Pe atunci, Wilhelm Rath îi vorbise deja lui Ernst Lehrs despre gândul său ca dr. Steiner să fie rugat pentru o meditație comună, prin care roți tinerii să se poată uni zilnic în spirit unii cu alții. Iar cu puțin timp înainte de plecarea către Stuttgart, Rath i-a mai scris lui Lehrs despre cum credea că ar putea fi prezentat acest gând: „Încă o propunere aș avea, care, însă, poate că de-abia pe parcursul evenimentului va putea fi exprimată într-o discuție personală, pentru ca apoi, eventual, să fie prezentată drept rugăminte dr-ului Steiner; ca el să ne dea posibilitatea nouă, celor care pentru tot viitorul vrem să ajungem, doar, la o conlucrare vie, intensă, ca noi, chiar dacă ne separă spațiul, totuși să ne putem uni meditativ în spirit, la un anumit interval, în succesiune ritmică, așadar ca doctorul să ne dea o meditație comună, unificatoare, în al cărei conținut să ne adâncim dimineața sau seara. – Gândul mi se pare important. Dacă și cum se realizează, se va vedea – pericolele legate de împlinire ar trebui îndeosebi gândite.” Cu această scrisoare, conform lui Wilhelm Rath, în relatarea sa „Drumul meu către cerc”, „a ajuns la o anumită formulare rezultatul unei dezbateri lungi, intense privitoare la întrebarea ce urma să fie adresată de noi către dr. Steiner”.
* Această chemare este redată la p. 384-387.
La acest lucru contribuise, se pare, și relația de încredere pe care Wilhelm Rath o dobândise față de câțiva reprezentanți berlinezi din generația mai vârstnică. Cu ei – care îi relataseră câte ceva despre Școala Esoterică dinainte de război – a putut, în orice caz, să vorbească despre gândurile sale privitoare la inițierea unei strădanii esoterice pentru o comunitate. Aceștia au fost Wilhelm Selling și soția sa, Karin Selling, precum și cumnatul său, Kurt Walther, care până în toamna anului 1921 făcuse parte din consiliul Societății Antroposofice. Cei trei au devenit un fel de protectori ai strădaniei lui Rath, au venit și în octombrie 1922 cu el la Stuttgart și au făcut parte apoi dintre membrii fondatori ai cercului esoteric de tineret.
Atunci când, la 1 octombrie, s-au adunat aproximativ 80 de tineri în vârstă de 18 până la 25 de ani (cărora li s-au adăugat și unii mai vârstnici) în casa societății din Stuttgart, la întâlnirea tineretului cu Rudolf Steiner, s-a arătat imediat opoziția dintre „generația mai vârstnică și generația mai tânără”. Căci reprezentanții oficiali ai societății erau jigniți că nu fuseseră incluși în eveniment*. Ei s-au interesat de aceea la Rudolf Steiner, la care el ar fi răspuns: Nici el însuși nu știa ce vroiau tinerii de la el. Că unii dintre ei ar fi fost la el și ar fi vorbit despre tot felul de lucruri cu el, iar el și-ar fi dat acordul pentru acest curs, la rugămințile lor. Dar ceea ce vroiau cu adevărat nu i-ar fi spus. Când li s-a comunicat acest lucru inițiatorilor întâlnirii tineretului, au fost foarte speriați de acest lucru și l-au rugat și ei pe Rudolf Steiner, printr-un prieten, să le dea o explicație. Răspunsul său ar fi fost următorul: El ar fi exprimat faptul că ei consideră programele rigide drept ceva depășit. El ar fi fost cu totul de aceeași părere cu ei. Astfel ei ar trebui să-i spună, pe baza muncii realizate între timp între ei, despre ce trebuia să le vorbească în curs. Lui i s-ar fi propus (prin scrisoarea lui Ernst Lehrs) să nu apară imediat în prima zi, pentru a le lăsa timp celor adunați să se întâlnească între ei în mod suficient. El ar propune să fie folosit acest timp pentru a se lămuri privitor la o anumită temă care ar urma să i se propună pentru prima conferință. După ascultarea acesteia ar avea apoi material să se lămurească despre ce anume ar vrea să audă de la el într-a doua conferință a sa. În acest mod trebuia, întru totul cum își doreau ei, să ia naștere cursul** fără program, cu totul viu. (Conform raportului „Istoria devenirii cercului de tineret” de Ernst Lehrs.)
* La îndemnul lui Rudolf Steiner au fost însă invitați apoi la conferințele sale atât consiliul societății, cât și colectivul cadrelor didactice de la Școala liberă Waldorf.
** Cursul pedagogic pentru tineret, Stuttgart, 3–15 octombrie 1922, GA 217.
La discuțiile care au urmat după aceea în comitetul de organizare s-au format două concepții foarte opuse. În timp ce grupul Rath-Lehrs vroia să prezinte întrebarea ei privitoare la formarea esoterică a unei comunități independente de profesie, celălalt grup refuza categoric acest lucru și cerea să fie puse numai întrebări privitoare la ceea ce e pedagogic. În final au căzut de acord asupra unei întrebări formulate neutru. Când aceasta i-a fost prezentată apoi lui Rudolf Steiner după sosirea sa pe 3 octombrie, iar el a părut dezamăgit de ea, Wilhelm Rath s-a simțit obligat să exprime totuși și faptul că pe unii dintre ei îi mai preocupă în mod deosebit și întrebarea legată de formarea esoterică a unei comunități. Rudolf Steiner s-ar fi arătat imediat dispus, ar fi propus însă să se discute asta totuși, pentru început, între toți participanții la curs; cei cărora le-ar fi fost simpatic acest lucru, ar fi urmat să se întâlnească apoi pentru asta. Ar fi venit apoi și el la întâlnire și s-ar fi discutat astfel încât apoi, la următoarea întâlnire, ar mai fi fost prezenți numai cei care ar fi vrut asta realmente.
De câteva ori s-au întâlnit, pentru început, în acest fel toți participanții cu Rudolf Steiner. În afară de aceasta au mai avut loc discuții între participanți. După dispute, unele foarte vehemente, s-a separat majoritatea de grupul Rath-Lehrs, iar celelalte discuții au avut loc într-un cerc mai mic, fără oponenți. Când au avut loc cu exactitate aceste întâlniri și ce anume a spus Rudolf Steiner și la care întâlnire, nu se mai poate deduce, din cauza contradicțiilor din documente. Este cunoscută doar data ultimei discuții pregătitoare, ce a avut loc pe 12 octombrie. În ziua următoare au fost prezenți doar cei care se hotărâseră pentru formarea cercului. Erau doisprezece, cărora Rudolf Steiner le-a dat meditația pentru care îl rugaseră, iar după trei zile, pe 16 octombrie 1922, formula de angajament*. Această dată de 16 octombrie 1922 este considerată „ziua de fondare” a cercului esoteric de tineret. Rudolf Steiner a venit de la prima întâlnire împreună cu doamna Marie Steiner, care a participat la toate, până în 1924.
* Așa cum se poate deduce din circulara de la p. 375, un angajament și numărul doisprezece au jucat un rol deja de la început în mișcarea de tineret. Se pare că de aceea a și fost considerat de dorit un angajament de către inițiatorii cercului esoteric de tineret. La aceasta s-ar putea referi observația lui Rudolf Steiner de la încheierea întâlnirii din 13 octombrie 1922.]
Următoarea întâlnire cu Rudolf Steiner a prietenilor cercului a avut loc la Dornach, la puține zile după catastrofa incendierii clădirii Goetheanum-ului în noaptea de Anul Nou 1922. Ernst Lehrs relatează despre asta: „Critica sa, exprimată în diferite direcții, fără înflorituri, față de societate și diferitele activități din ea, în săptămânile care i-au premers acelui timp fatidic de Crăciun și Anul Nou, i-a permis oricui să vadă că era de pus pe seama eșuării lor faptul că îi lipsise construcției protecția spirituală necesară. Că doar dintr-o trăire a acestei eșuări luase naștere, deja, impulsul pentru cursul pentru tineret, precum și ceea ce a dus la realizarea lucrului nostru deosebit. Astfel a apărut printre noi gândul că ar trebui să îl întrebăm pe Rudolf Steiner dacă și cum am putea să contribuim ca societatea – cum a formulat cineva dintre noi acest lucru – să fie din nou «consolidată».” În acest sens l-au rugat să le permită să vorbească cu el. Când au putut să îi prezinte apoi pe 3 ianuarie 1923 în Glashaus întrebarea lor privitoare la o posibilă contribuție din partea lor pentru consolidarea societăți:, el ar fi replicat „cu un ton liniștit, cu seriozitate accentuată”: „Țineți-vă numai pe dumneavoastră înșivă consolidați, iar societatea va fi consolidată.” Apoi ar mai fi dat sfatul să se adune regulat pentru a cugeta, „în discuții ca la un simpozion”, tot mereu asupra impulsurilor de bază ale comunității lor.*
* Dintr-o scrisoare circulară a lui Ernst Lehrs: „Din perioada de început a cercului nostru”.
Următoarea întâlnire cu Rudolf Steiner a avut loc la Stuttgart, pe 13 iulie 1923. Prietenii cercului rugaseră să poată prezenta întrebări. Rudolf Steiner nu s-ar fi arătat, însă, deloc dispus, ci le-ar fi ținut o oră esoterică. O a doua a urmat la Dornach în timpul perioadei Congresului de Crăciun, pe 30 decembrie 1923. La aceasta a adus-o, pe lângă doamna Marie Steiner, și pe doamna Ita Wegman.
Conform unei însemnări a lui Ernst Lehrs, „Definirea cercului”, din anul 1963, Rudolf Steiner le-ar fi stat, în continuare „respectivilor la dispoziție cu sfatul său, până la îmbolnăvirea sa, verbal, apoi până cu puțin timp înaintea morții sale, în scris”. Despre aceasta nu există însă documente în arhiva Rudolf Steiner.
Pentru perioada de după război până la noua fondare a fostei școli esoterice drept „Școală Superioară Liberă pentru Știința Spiritului de la Goetheanum”, de Crăciunul 1923, este general valabil pentru toate – iar pentru cercul esoteric de tineret în special – faptul că inițiativele pentru întâlniri esoterice, ca și pentru fondarea „Comunității creștinilor”, nu au pornit de la Rudolf Steiner. Mai degrabă a fost așa, că a căutat să răspundă, oriunde a fost posibil, întrebărilor și rugăminților îndreptate spre el.
Daniel van Bemmelen (1899–1982), născut în Indiile Orientale Olandeze, membru din 1921, cadru didactic la prima școală Waldorf din Haga, cofondată de el în 1923.
Georg Groot (1899–1967), dr. med., născut în Ronneburg lângă Marea Baltică, din mai 1920 membru în Berlin, a făcut cunoștință cu antroposofia ca student în 1919, prin intermediul tripartiției, și a conlucrat apoi în grupul berlinez al Uniunii pentru Școala Superioară, de care aparținea și Wilhelm Rath. După incendiul de la Goetheanum a făcut parte ani de zile dintre paznicii care erau răspunzători pentru siguranța construcției și persoana lui Rudolf Steiner.
Herbert Hahn (1890–1970), născut la Pernau/Estonia, din martie 1912 membru în Berlin. Chemat de Rudolf Steiner în 1919 drept cadru didactic la Școala Liberă Waldorf din Stuttgart.
Ernst Lehrs (1894–1979), născut la Berlin, membru din august 1921, pe atunci student la fizică în Jena, mai târziu cadru didactic la Școala Waldorf din Stuttgart și în comitetul „Societății Antroposofice Libere”, fondată în 1923 pentru tineret. Mai târziu, cadru didactic în Haga, Londra, Aberdeen și, după război, împreună cu soția sa, Maria Röschl, la Seminarul Rudolf Steiner din Eckwälden.
Rene Maikowski (1900–1992), născut la Berlin, membru din 1921, studiul istoriei și al științelor sociale, din 10 martie 1922 administrator al „Uniunii pentru Școala Superioară Antroposofică”, mai târziu cadru didactic la diferite școli Waldorf.
Wilhelm Rath (1897–1973), născut la Berlin, iunie 1920 membru în Berlin, librar, literat și mai târziu fermier la Farrach, în Kärnten. Cu Lehrs și Maikowski, în comitetul „Societății Antroposofice Libere”.
Wilhelm Selling (1869–1960), născut la Steinau an der Oder, din aprilie 1905 membru în Berlin, tehnician constructor de mașini, ani îndelungați funcționar colonial în Africa. Din motive de sănătate pensionat înainte de termen, s-a pus cu totul la dispoziție pentru munca antroposofică din Berlin. Astfel, el a îngrijit biblioteca teosofică din Motzstraße și a fost considerat mentorul activității tineretului din Berlin. Din 1931 până în 1939, în Stockholm.
Karin Selling, născ. Flack (1880–1958), suedeză, profesoară, deja membru în secțiunea scandinavă a Societății Teosofice, s-a căsătorit în 1920 cu Wilhelm Selling și a venit la Berlin, mai târziu profesoară la Școala Waldorf din Stockholm.
Emma Smit (1896–1986), olandeză, profesoară, împreună cu soțul ei, Daniel van Bemmelen, a făcut parte dintre inițiatorii „Frije School” din Haga.
Maria Spira (1895–1972), din aprilie 1921 membră în Viena, a venit din mișcarea sionistă pentru tineret, s-a căsătorit mai târziu cu Wilhelm Rath și a trăit împreună cu el începând din 1935 la Farrach, în Kärnten.
Albrecht Strohschein (1899–1962), născut la Hamburg-Harburg, din martie 1920 membru în Bremen, mai întâi colaborator în calitate de comerciant cu studii la „Kommender Tag” din Stuttgart, apoi student în psihologie la Jena, în 1924 cofondator al mișcării de pedagogie curativă.
Kurt Walther (1874–1940), născut la Frankfurt/Oder, oficiant poștal, din iunie/iulie 1904 membru în Hamburg, 1908 mutat la Fürstenwalde lângă Berlin. 1910 s-a căsătorit cu sora lui Wilhelm Selling, Clara, care aparținea din 1905 de gospodăria lui Rudolf Steiner. După ce în 1913 a fost mutat la Berlin, s-au întors în Motzstraße. Kurt Walther a fost conferențiar și conducător al multor cursuri, din 1916 până în 1921 ca succesor al lui Marie Steiner în consiliul central al Societății Antroposofice.
