Îmi veți îngădui, desigur, să spun câteva cuvinte înainte de recitarea câtorva dintre poeziile mult veneratului membru al societății noastre, Christian Morgenstern. Cu o asemenea ocazie pot vorbi altfel decât vorbesc de obicei în fața dvs. De obicei, când vorbesc, mă simt dator să nu ating aspectele personale, lăsând să vorbească concepția noastră despre lume spiritual-științifică. Dar de data aceasta îmi este îngăduit să vorbesc așa cum vorbesc când nu sunt obligat să respect această îndatorire. Tocmai cu o asemenea ocazie îmi este îngăduit să vă vorbesc în mod absolut personal.
Mi-ar plăcea, cu o asemenea ocazie, să văd sufletele iubiților noștri prieteni purtând un fel de podoabe de sărbătoare, fiindcă mi se pare că acesta e un prilej când putem simți și avem voie să simțim, dintr-un anumit punct de vedere, exprimate printr-un element uman nemijlocit, valoarea și adevărul mișcării spirituale pe care o reprezentăm aici. Dar, cu siguranță, putem cunoaște ceva din valoarea și adevărul acestei mișcări spirituale prin faptul că aducem temeiurile și dovezile valabile în sprijinul acestei concepții despre lume. Dar acestea sunt lucruri care trebuie să-l preocupe pe fiecare din noi, dacă ne înțelegem așa cum trebuie, fără a conta faptul că suntem sau nu de acord cu privire la un aspect sau altul al concepției noastre despre lume – dar există alte dovezi. Există dovezi care pot vorbi cu adevărat inimii noastre. Dați-mi voie să spun, în mod simplu și clar, că acest fel de dovezi în sprijinul concepției noastre despre lume pot exista foarte bine. Dar exprimarea simplă a acestui lucru poate fi luată într-un sens absolut cordial. E cuvântul care conferă concepției noastre despre lume ceva din adevărul ei lăuntric, prin faptul că ea poate să spună: La noi vin și poeți. – Și mă va înțelege cel mai bine, în acest moment, acela care simte cuvântul: „La noi vin și poeți” atât de profund cum poate fi el simțit tocmai în legătură cu Christian Morgenstern, tocmai având în vedere valoarea interioară de adevăr și clarificarea a ceea ce poate fi sâmburele concepției noastre antroposofice despre lume.
Sunt unele trăiri ale inimii umane care – oricât de departe am căuta în toate cele ale existenței naturale, umane și divine – sunt trăiri juste numai pe căile pe care îți e îngăduit să mergi alături de sufletul poetului. Și a simți aceasta înseamnă a simți abia acum cu adevărat ce este poetul pentru viața de pe Pământ. Și există momente în care sufletului uman îi poate fi dat tocmai din direcția poetului ceea ce e nepieritor.
După cum am spus, aș vrea să fac doar câteva observații simptomatice, absolut personale, numai din cauză că, poate, pe această cale ne pregătim în mod just de acea sărbătoare a sufletului împodobit, pe care aș privi-o cu atâta plăcere, când în ceasurile de tihnă asupra sufletului coboară ceva de felul poeziilor lui Christian Morgenstern. Atunci simți ceva din ceea ce am sugerat adineaori.
Pentru mine, în ultimele zile a mai apărut ceva deosebit în legătură cu aceste poezii. Am citit câteva pagini scrise de iubitul nostru membru Christian Morgenstern și îmi dați voie să mărturisesc – sper că nu mi-o va lua în nume de rău Christian Morgenstern însuși, dacă vă răpesc cu aceasta câteva minute înainte de recitare – că citirea unora dintre cuvintele simple, nepretențioase, apărute în almanahul editurii Piper din München, drept „Notiță autobiografică” se numără printre momentele pline de bucurie rară, absolut interioară, din viața mea. Am voie acum, așa cum am spus, să vorbesc în mod personal. Tocmai prin atingerile cu sufletul comunitar, care trezește iubire, al lui Christian Morgenstern, te simți cufundat, împreună cu un altul, în niște regiuni în care, ce-i drept, te însingurezi împreună cu acest suflet, dar te simți scăldat de valurile puterilor cosmice, când citești cuvinte ca acelea de la începutul Notiței autobiografice. Simți că parcă te atinge adierea a ceva ciudat și misterios, când un om spune așa ceva. Unora le va părea ciudat, probabil, că eu spun aici acest lucru, dar așa este.
„Anul 1901 m-a văzut aplecat asupra «Scrierilor germane» ale lui Paul de Lagarde. El mi-a apărut – pe atunci de Wagner mă îndepărtase Nietzsche – drept cel de-al doilea german de importanță decisivă al ultimelor decenii, și eu pot fi de acord, referitor și la el, cu afirmația că întregul lui popor și-a văzut de drum fără el.”
Dacă ești pregătit să auzi o autocaracterizare a poetului, la asemenea cuvinte frumoase, aparent nepretențioase, multe îți trec prin suflet.
Aș vrea să sugerez acest lucru, ca să pot spune că la poeziile lui Christian Morgenstern poți simți ceva din ceea ce, după câte cred, ne duce în niște regiuni care, ca suflet uman, poți ajunge numai pe două căi: fie în calitate de creator, fie alături de sufletul unui creator. Altfel îți rămân închise acele regiuni ale simțirii și trăirii umane care pot fi găsite, unde au luat naștere creații de felul poeziei „Steaua”, sau câteva dintre minunatele tablouri peisagistice din opera lui Christian Morgenstern. Altfel îți este închis accesul spre această regiune.
Iar al doilea cuvânt pe care aș vrea să-l rostesc, în cazul căruia primim o impresie mai profundă de la viață, este acel cuvânt care ne revelează cu adevărat ce este fiecare om ca individualitate luată în sine. Există în lume ceva pentru fiecare dintre cei ce stau în fața noastră ca individualități de poet, care este un sanctuar la care nici un alt om în afară de el însuși nu poate ajunge. Fiindcă pentru fiecare dintre sufletele de acest fel Zeii au creat în întinderile Universului un loc singuratic, izolat, din care sunt excluși toți ceilalți, dacă el nu se apropie în așa fel încât să-i conducă spre sanctuarul său, dacă nu-i ia de mână în spirit și nu-i duce acolo. Putem simți ceva din creația, din activitatea creatoare lăuntrică pe care poetul vrea s-o așeze în lume – acesta e lucrul pe care aș vrea să-l fi exprimat pentru dvs. prin aceste cuvinte.
Despre poeziile înseși, care, în parte, au fost scrise mai demult, în parte, în ultima vreme, nu e sarcina mea să vorbesc, căci există o simțire care ne spune: Dintr-un anumit punct de vedere, de poezii nu ne este îngăduit să ne apropiem prin cuvinte, ci fiecare trebuie să se apropie singur de ele cu acele străfunduri ale sufletului în care nu mai vorbesc cuvintele. – Aici e vorba de asemenea străfunduri ale sufletului. E ceva din ceea ce aș dori să fie simțit de dvs.
Și, de vreme ce pot să vă vorbesc o dată în mod absolut personal, în aceste minute, dați-mi voie să mai fac o observație. Adeseori mi-a fost dat să am sentimentul că în cadrul mișcării noastre există unul sau altul care, dintr-un motiv sau altul, are impulsul de a-mi face o bucurie. Pentru mine va fi întotdeauna o bucurie personală, dacă multe suflete, care tocmai în cadrul mișcării noastre au câștigat în profunzime prin ceea ce poate realiza mișcarea noastră în acest domeniu, dacă multe suflete sunt în stare să se dăruiască unei asimilări juste, adevărate, frumoase, a poeziilor lui Morgenstern. Și dacă e să vorbesc despre bucuria pe care unul sau altul vrea să mi-o facă mie personal, el mi-o poate face, propriu-zis, cel mai bine, dacă este dispus să pătrundă cu multă înțelegere în ceva de felul acestor creații, din care vă oferim acum câteva exemple bune. Acestea sunt lucrurile prin care îmi este îngăduit să mă simt legat și personal de mișcarea noastră și să-mi ies o dată, ca să zic așa, din rol, și când am voie să vorbesc în mod intim-personal despre o bucurie a mea, când am voie, de asemenea, să spun că printre cele mai mari dintre aceste bucurii se numără și aceea că în mijlocul nostru se află poeți cum este Christian Morgenstern. Lucrul cel mai bun pe care vreau să vi-l ofer nu este o introducere în ceva care, oricum, poate vorbi de la sine. Dar mi-ar plăcea ca din sufletul meu să treacă în sufletele dvs. bucurie, multă bucurie, mi-ar plăcea ca unii dintre dvs. să simtă împreună cu mine ceea ce mie îmi place atât de mult să simt și voi simți mereu. Fie ca iubitul nostru prieten Christian Morgenstern să ne dăruiască multe, multe dintre creațiile sale poetice, care se adună în sufletul său. Noi dorim cu toată căldura, dorim din tot sufletul, să avem parte de multe asemenea creații, dorim ca el să ne mai dăruiască multe și noi să găsim întotdeauna dispoziția în care să ne fie îngăduit să primim foarte multe de la el.
Am vrut să salut astfel, prin câteva cuvinte, ceea ce urmează să vă fie oferit sub formă de recitare.
A urmat programul recitat de Marie Steiner. Titlurile poeziilor n-au fost consemnate.
