Noi primim în Școala Waldorf elevi aflați la cele mai diferite nivele. Când vom începe cu predarea la diferitele clase, va trebui să ne orientăm în funcție de faptul că primim elevi de cele mai diferite nivele și va mai trebui să avem în vedere aici încă un lucru.
Nu putem întemeia imediat ‒ păcat că nu putem ‒ universitatea necesară, cu toate facultățile, pentru Școala Waldorf. Așa că suntem nevoiți să vedem cum elevii, după ce le dăm drumul din Școala Waldorf, intră în alte institute de învățământ, prin care trebuie să treacă apoi, pentru a intra în viață. Așadar, noi trebuie să-i conducem pe elevii noștri de la Școala Waldorf până la un asemenea nivel, încât la părăsirea școlii ei să fi atins obiectivele școlare care li se cer atunci când apoi, afară în viață, vor intra într-un institut de învățământ, potrivit cu vârsta lor. Vom atinge cu Școala Waldorf un țel corespunzător și ne vom achita de o sarcină corespunzătoare, dacă, deși suntem deocamdată constrânși din aceste două direcții, vom putea realiza ceva din ceea ce corespunde principiilor noastre educative, care sunt conforme cu necesitățile actualei epoci de cultură din evoluția omenirii. Dar vom putea realiza acest lucru numai dacă vom aplica o regulă de aur tocmai la copiii mai mari pe care-i vom primi și pe care va trebui să-i lăsăm curând în seama celorlalte instituții ale vieții: e vorba de principiul economiei în predare.
Vom preda în mod economic dacă vom elimina cu grijă, înainte de toate, tocmai la copiii de treisprezece, paisprezece, cincisprezece ani, tot ceea ce nu este, de fapt, decât o împovărare a dezvoltării sufletești umane în acești ani și tot ceea ce nu poate aduce roade pentru viață. Poate va trebui să includem în planul nostru didactic cel puțin limba latină și, dacă se va constata că e necesar, limba greacă. În general, va trebui să ne ocupăm de predarea limbii materne și a limbilor străine și acesta va fi un lucru cu adevărat important în didactica noastră. Reflectați puțin la acest lucru: Dvs. primiți în clasă niște elevi care au învățat până la un anumit punct limba franceză, limba latină. Bineînțeles că acestea le-au fost predate într-un anumit fel. Dvs. va trebui să folosiți prima oră, poate chiar prima săptămână, pentru a vă informa bine asupra lucrurilor pe care copiii dvs. le posedă deja. Va trebui să cultivați, prin recapitulare, ceea ce copiii au făcut deja. Dar va trebui să cultivați aceste lucruri în mod economic, pentru ca elevii și elevele dvs., în funcție de capacitățile lor, să se aleagă cu ceva din această recapitulare.
Veți realiza foarte mult dacă veți lua în considerare faptul că ceea ce ne ține cel mai mult pe loc în predarea tuturor limbilor străine este traducerea din limba străină și traducerea din limba maternă în limba străină. Se risipește nespus de mult timp prin faptul că, de pildă, cu elevii de la gimnaziu se traduce atât de mult din latină în germană și din germană iarăși în latină. Ar trebui să se citească mult mai mult și ar trebui ca elevul să-și exprime mult mai mult gândurile proprii în limba străină, decât să se facă traduceri și retroversiuni. Cum veți începe atunci, în sensul acestei reguli, cu elevii dvs., la o limbă străină, la limba franceză, de pildă?
Mai întâi ‒ să-i luăm în atenție pe elevii cei mai mari pe care îi avem în vedere aici, pe cei de treisprezece, paisprezece ani ‒, va trebui să alegeți mai întâi cu grijă ce veți citi cu elevii în limba respectivă. Veți alege niște bucăți de lectură și-i veți pune pe elevi să vă citească aceste bucăți de lectură. Veți economisi din timpul și energia elevilor dacă acum nu-i veți pune să traducă mai întâi bucățile de lectură din aceste limbi străine în limba germană, ci dacă, deocamdată, veți avea grijă ca elevul să citească așa cum trebuie și dacă, pe cât se poate, reușiți prin cititul-model al dvs. să-i faceți să citească așa cum trebuie o bucată de lectură în limba franceză sau latină, în ceea ce privește pronunția ș.a.m.d. Apoi, e bine să nu faceți traduceri cu acești elevi, la care vreți să împletiți recapitularea cu predarea de largă perspectivă, ci să-i puneți să vă povestească în mod liber conținutul bucăților de lectură. Puneți-l pe copil să povestească simplu, cu propriile lui cuvinte, conținutul bucății de lectură, fiți foarte atenți ca să vedeți dacă omite ceva în redarea conținutului și căutați să vă dați seama prin aceasta dacă este ceva ce el n-a înțeles. Desigur, e mai comod pentru dvs. să-i puneți să traducă, pur și simplu, fiindcă atunci vedeți unde copilul se oprește și nu mai știe; e mai incomod pentru dvs. dacă e vorba nu doar să vedeți unde nu mai știe, ci unde omite ceva, dar prin aceasta aflați, de asemenea, unde este ceva ce n-a înțeles, unde este o expresie pe care n-a redat-o în limba maternă. Vor fi, desigur, copii care vor reda foarte bine conținutul, nu e nimic rău în asta. Și vor fi alții care-l vor reda altfel, mai mult cu propriile lor cuvinte, nici în asta nu e nimic rău. Dar să discutăm în acest fel cu copiii întregul conținut.
Apoi, facem invers. Discutăm în limba maternă o temă oarecare, ceva ce copilul poate gândi și simți împreună cu noi. Și pe urmă încercăm să-l facem pe copil să ne povestească în limba străină, în mod liber ‒ în funcție de măsura în care stăpânește deja limba respectivă ‒, cele discutate. În acest fel vom afla în ce măsură copilul, pe care l-am primit dintr-o clasă sau alta, stăpânește această limbă străină.
Dar nu se poate să predăm la școală o limbă străină fără a ne ocupa și de gramatică ‒ atât de gramatica obișnuită, cât și de sintaxă. În special copiilor care au trecut de 12 ani e necesar să le conștientizăm ce anume zace în gramatică. Dar și aici putem proceda într-un mod extraordinar de economic. Și dacă în Pedagogia generală [Nota 56] v-am spus că în viața obișnuită facem deducții, că trecem apoi de la judecată la noțiune, copilului, desigur, nu-i puteți da o lecție de logică, dar acest lucru va fi conținut în ora dvs. de gramatică. Veți face bine dacă veți discuta cu copilul lucrurile acestei lumi în așa fel încât să ajungeți ca de la sine, tocmai cu ajutorul orelor de limbi străine, la predarea gramaticii. Esențialul este numai să dați unui asemenea lucru forma justă. Porniți de la faptul că formați împreună cu copilul ceva care este deja o propoziție terminată și numai o propoziție. Atrageți-i atenția ‒ dacă ar fi tocmai în acest moment, ați putea foarte bine s-o faceți ‒ asupra a ceea ce se întâmplă afară. Ați putea uni foarte bine predarea unei limbi străine cu faptul că-l puneți pe copil să exprime, de pildă, atât în franceză, cât și în latină și în germană: Plouă. ‒ Porniți de la faptul că-i cereți copilului expresia: Plouă ‒ , și atrageți-i atenția apoi asupra faptului ‒ aveți de-a face deja cu copii mai mari ‒ , că el exprimă o simplă acțiune atunci când spune: Plouă. ‒ Treceți apoi de la această propoziție la cealaltă ‒ și acum, dacă vreți, puteți cultiva cu copilul și limba străină, căci tocmai prin faptul că introduceți în predarea limbii străine ceea ce facem noi acum, faceți foarte mare economie de timp și de energie ‒, pe care o obțineți spunând: Acum nu-ți imagina întregul spațiu de afară, unde plouă, ci imaginează-ți pajiștea în timpul primăverii. ‒ Faceți-l pe copil să vă spună în legătură cu pajiștea: Înverzește. ‒ (es grünt ‒ în germ. e expresie impersonală, ca și es regnet = plouă ‒ n. t.). ‒, și abia după aceea faceți în așa fel ca elevul să-și transpună propoziția: Înverzește ‒, în propoziția: Pajiștea înverzește. ‒ Pe urmă, faceți-l să transforme și această propoziție: Pajiștea înverzește ‒, în reprezentare, în noțiune: Pajiștea verde.
Dacă, în cadrul orelor de limbă, veți stimula unul după altul la copii aceste gânduri pe care le-am făcut să treacă prin fața sufletelor dvs., atunci nu-i predați copilului gramatica și logica într-un mod pedant, ci îndreptați întreaga dispoziție sufletească a copilului într-o direcție care vă va permite să-i transmiteți în mod economic lucrurile care trebuie să existe în sufletul lui. Faceți să treacă pe dinaintea copilului propoziții cu subiect impersonal, care trăiesc, de fapt, numai într-o urzire activă [Nota 57], care sunt niște propoziții în care nu există nici subiect, nici predicat, care sunt situate în mijlocul „vieții de raționament”, care sunt raționamente prescurtate. În cazul unui exemplu unde acest lucru mai este cumva posibil, treceți la căutarea unui subiect: Pajiștea înverzește ‒ Pajiștea care e verde. Apoi treceți la formarea unei propoziții-judecată. Vă veți da seama că greu veți reuși să formați pentru: Plouă ‒ o propoziție-judecată asemănătoare cu: Pajiștea înverzește. ‒ Căci de unde să luați subiectul pentru: Plouă? ‒ Nu există nici o posibilitate să facem acest lucru. Aici ajungem cu adevărat, prin exerciții cu copiii, în niște regiuni ale limbii în legătură cu care filosofii s-au certat nespus de mult între ei. Eruditul slav Miklosič [Nota 58], de pildă, a început să scrie despre propozițiile lipsite de subiect. Apoi Franz Brentano [Nota 59] s-a ocupat și el de aceasta, pe urmă Marty [Nota 60], la Praga. Toți aceștia au căutat regulile referitoare la propozițiile fără subiect, de felul: plouă, ninge, fulgeră, tună ș.a.m.d., căci prin logica lor ei nu puteau înțelege de unde provin propozițiile fără subiect.
Propozițiile fără subiect provin din faptul că, în privința anumitor lucruri, noi suntem foarte strâns uniți cu lumea, că noi, ca microcosmos, suntem cuibăriți în macrocosmos și că nu separăm propria noastră activitate de activitatea lumii. Când, de pildă, plouă, noi suntem foarte strâns uniți cu lumea ‒ mai ales dacă nu avem umbrelă ‒, nu ne putem separa prea bine de ea, ne udăm la fel de mult ca și pietrele și casele din jurul nostru. De aceea, într-un asemenea caz, ne separăm foarte puțin de lume, aici nu născocim nici un subiect, ci desemnăm doar activitatea. Acolo unde ne putem separa mai mult de lume, unde putem fugi mai ușor de ea, ca în cazul pajiștii, creăm un subiect: Pajiștea înverzește.
Vedeți de aici că putem ține seama ‒ în felul cum vorbim cu copiii ‒ de faptul că omul se află în corelație cu lumea înconjurătoare. ‒ Și ‒ mai ales în orele dedicate predării limbilor străine ‒ când îi transmiteți copilului asemenea lucruri, în care gramatica se leagă cu logica practică a vieții, căutați să vă informați cât știe copilul din gramatică și din sintaxă. Dar vă rog ca la orele de limbi străine să evitați să tratați mai întâi bucata de lectură și apoi să atomizați, să dezmembrați limba. Căutați să dezvoltați elementele de gramatică, pe cât posibil, în mod independent. ‒ A fost o vreme în care manualele pentru predarea limbilor străine conțineau niște propoziții nemaipomenite, pentru că în aceste propoziții se avea în vedere numai aplicarea corectă a regulilor gramaticale. Cu timpul, s-a găsit că acest lucru este o prostie și în manuale au fost introduse mai mult propoziții luate din viață, cu ajutorul cărora să se realizeze transmiterea cunoștințelor de limbi străine. Dar și aici calea de mijloc este mai bună decât o extremă sau cealaltă. Astfel, dvs. nu veți putea să-i deprindeți bine pe copii cu pronunția, dacă folosiți numai propoziții luate din viață [Nota 61], dacă nu veți proceda în mod economic. Veți avea nevoie de mult mai mult timp, în cazul în care nu veți voi să folosiți și propoziții de felul celor pe care le-am discutat ieri, ca exercițiu [Nota 62], pe aceasta, de pildă:
Lalle Lieder lieblich,
Lipplicher Laffe
Lappiger, lumpiger,
Laichiger Lurch
la care se ia seama numai la esența elementului de limbă însuși. De aceea, căutați să faceți cu copiii gramatică și sintaxă formând propoziții construite tocmai cu scopul de a ilustra o regulă sau alta. Dar trebuie să faceți în așa fel încât aceste propoziții ale unei anumite limbi străine, prin care ați evidențiat niște reguli gramaticale, să nu fie notate, pentru ca aceste lucruri să nu ajungă în caietul de notițe, ci să fie cultivate ‒ și apoi, chiar dacă au existat, ele să nu fie păstrate. Un asemenea procedeu contribuie nespus de mult la economia predării, mai ales a predării limbilor străine, căci prin aceasta reușim ca elevii să-și asimileze regula pe cale afectivă și să uite treptat exemplele. Dacă-i lăsăm pe copiii să-și noteze exemplele, ei își asimilează prea puternic forma exemplelor. Dar la predarea gramaticii exemplele trebuie să fie uitate, ele nu trebuie scrise cu grijă în caiet, ci ceea ce trebuie să rămână este regula. De aceea, veți face bine dacă pentru limba vie, pentru vorbit, veți folosi exerciții, bucăți de lectură, așa cum am arătat mai înainte, și dacă veți cultiva transpunerea propriilor gânduri în limba străină ‒ gândurile proprii fiind luate mai mult din viața obișnuită. Dar pentru gramatică, folosiți propoziții la care porniți de la bun început cu gândul că vor fi uitate de copii, și de aceea el nici nu va face ceea ce este o sprijinire a memoriei: nu le va nota. Căci întreaga activitate pe care o desfășurați când îl învățați pe copil gramatică sau sintaxă cu ajutorul unor propoziții, toate acestea se desfășoară în raționamente vii și acest lucru nu trebuie să coboare în stările de visare obișnuite, ci trebuie să se petreacă întotdeauna în viața deplin conștientă.
Bineînțeles că prin aceasta introducem în predare ceva care face ca predarea să ne pretindă puțină osteneală. Dar nu veți putea evita ca tocmai acea predare pe care o veți realiza cu elevii ce vor veni mai târziu în clasa dvs. să implice pentru dvs. anumite osteneli. Aici va trebui să procedați în mod foarte economic. Dar de economie va avea parte, de fapt, numai elevul. Dvs. veți cheltui mult timp pentru a inventa forma cea mai economică de predare. De aceea, predarea gramaticii și a sintaxei trebuie să se desfășoare mai ales sub formă de conversație. Așadar, nici nu va fi bine să le punem elevilor în mână în mod direct niște cărți de gramatică și sintaxă de felul celor din zilele noastre; căci și în acestea se află exemple, dar exemplele ar trebui să fie doar discutate. În caietul din care [Nota 63] copilul are de învățat în permanență pentru gramatică și sintaxă trebuie să fie scrise numai regulile. De aceea, veți proceda în mod foarte, foarte economic și veți face nespus de mult bine, dacă veți dezvolta astăzi cu copilul, cu ajutorul unui exemplu, inventat de dvs., o anumită regulă necesară pentru stăpânirea limbii și dacă mâine sau poimâine, la aceeași oră de limbă străină, veți reveni la acea regulă și-l veți pune pe copil să găsească din propriul lui căpșor un exemplu pentru aceasta. Să nu subapreciați din punct de vedere pedagogic-didactic asemenea lucruri. Căci în predare nespus de mult depinde de subtilități. Este o deosebire imensă între faptul că dvs. îl întrebați, pur și simplu, pe copil o anumită regulă gramaticală și-l puneți să repete exemplele din caiet, în care le-a scris dictate de dvs., sau faptul că exemplul dat de dvs. era cu totul sortit uitării și că-l puneți acum pe copil să găsească el însuși un exemplu. Această activitate pe care copilul o desfășoară născocind el însuși exemple este ceva extrem de educativ. Și veți vedea: dacă aveți elevii cei mai răi, care, de fapt, sunt întotdeauna neatenți, și dacă-i puneți ‒ puteți face acest lucru foarte bine, dacă sunteți prezent dvs. înșivă în mod viu în predare ‒ să găsească exemple de sintaxă, copiii vor prinde gust pentru aceste exemple și pentru activitatea de a găsi ei înșiși asemenea exemple. Și când, după vacanța mare, copiii se întorc la școală, după ce s-au jucat și s-au hârjonit în aer liber săptămâni de-a rândul, trebuie să fiți conștienți de faptul că acum copiii sunt prea puțin înclinați să dea joaca și hârjoana din săptămânile trecute pe statul liniștit în clasă și pe ascultatul unor lucruri ce trebuie să rămână în memorie. Dar chiar dacă acest lucru vă va deranja foarte mult în prima săptămână, poate încă și în cea de-a doua, în cazul în care procedați în acest fel la orele de limbă străină, în cazul în care le permiteți copiilor să colaboreze cu tot sufletul la oră prin născocirea de exemple, atunci, după trei-patru săptămâni veți avea în clasă copii care vor născoci asemenea exemple cu aceeași plăcere cu care s-au hârjonit mai înainte pe-afară. Dar și dvs. trebuie să aveți grijă să născociți asemenea exemple și să nu vă dați înapoi de la a-i pe copii face conștienți de aceasta. E foarte bine pentru copil dacă, după ce s-a antrenat în această activitate, ar vrea să facă în permanență așa ceva, astfel încât s-ar putea întâmpla ca, în timp ce unul spune un exemplu, celălalt să spună: Și eu am deja unul ‒ și acum toți vor să vină la dvs. și să-și spună exemplele; e foarte bine dacă la sfârșitul orei veți spune: Mă bucur foarte mult că voi faceți asta cu aceeași plăcere cu care v-ați jucat afară. ‒ Așa ceva se continuă ca ecou în sufletele copiilor; ei duc așa ceva cu ei pe întregul drum spre casă. Îl duc acasă și-l povestesc la masă părinților. Dar dvs. trebuie, într-adevăr, să spuneți asemenea lucruri pe care mai apoi copiilor să le placă să le povestească părinților la masă. Și dacă reușiți chiar ca la masă copilul să întrebe pe tata sau pe mama: Poți să găsești și tu un exemplu la această regulă? ‒ atunci, într-adevăr, ați nimerit-o din plin. Aceste lucruri pot fi realizate, dar dvs. trebuie să fiți angajați cu trup și suflet în predare.
Reflectați la deosebirea care există între faptul că discutați cu copilul într-un mod plin de spirit trecerea de la: plouă, înverzește, pajiștea înverzește, pajiștea verde ‒ sau faptul că dezvoltați elemente de gramatică și sintaxă în modul obișnuit, explicând: Acesta este un adjectiv, acesta este un verb; când un verb stă absolut singur, încă nu avem propoziție ‒ dacă nu alăturați lucrurile, pur și simplu, așa cum întâlnim frecvent în gramatici, ci le dezvoltați într-o predare vie. Și comparați acum felul în care predați dvs. gramatica, așa cum ar trebui să se întâmple în cadrul unei predări vii, cu celălalt fel, care se întâlnește adeseori: Profesorul de latină sau de franceză intră la oră; acum, copiii trebuie să pună pe bănci cărțile sau caietele de latină sau de franceză; ei trebuie să fie pregătiți, acum trebuie să traducă, apoi trebuie să citească. Acum încep să-i doară toate cele, pentru că simt băncile. Căci n-ar fi trebuit ca băncile și mesele să fie făcute cu atâta grijă, dacă s-ar fi educat și predat în mod just. Faptul că a trebuit să se acorde atâta atenție formei băncilor și meselor dovedește numai că nu s-a educat și predat în mod judicios, căci atunci când copiii sunt cu adevărat antrenați în lecție, în clasă intră atâta viață, încât ei, când stau, nici nu stau de tot. Și bucurați-vă că nu stau de tot, numai dacă suntem noi înșine comozi vrem să avem o clasă care stă cât mai solid, care după terminarea orelor se duce apoi acasă cu membrele zdrobite. De aceste lucruri trebuie să ținem seama în mod deosebit la orele de gramatică și sintaxă. Și acum, imaginați-vă: copiii trebuie să traducă ‒ acum, în locul unor lucruri pe care copiii ar trebui să le savureze, sunt dezvoltate probleme de gramatică și sintaxă! Atunci, cu siguranță, copilul nu se duce acasă și-i spune tatălui său: Îmi place atât de mult cartea mea, hai să traducem împreună. ‒ Aici este important să avem în vedere principiul economiei și acest punct de vedere vă va putea fi de folos tocmai la predarea limbilor străine.
Desigur, trebuie să avem grijă ca predarea gramaticii și a sintaxei să fie destul de completă. De aceea, în cazul elevilor pe care-i primim din diferite clase, va trebui să ne informăm unde au lacune. Va trebui să umplem aceste lacune, tocmai la gramatică și la sintaxă, astfel încât, după câteva săptămâni, să reușim să umplem vechile lacune și să mergem apoi mai departe. Dar dacă predăm așa cum v-am descris ‒ și cum putem preda, dacă suntem angajați cu tot sufletul în predare, dacă predarea ne interesează pe noi înșine ‒ , atunci noi punem la punct ceea ce trebuie să-i învățăm pe copii, pentru ca ei să poată trece mai târziu cu succes eventualele examene de admitere pentru institutele de învățământ superior obișnuite. Și îi mai învățăm pe copii și alte lucruri, care în școlile elementare obișnuite nu se predau absolut deloc, care-i fac pe copii puternici pentru viață și le dau pe drumul vieții ceva care le poate sluji întreaga viață. Ar fi extraordinar de bine dacă, în ceea ce privește predarea limbilor străine, s-ar putea merge în paralel cu diferitele limbi pe care copiii trebuie să le învețe, dintr-un motiv sau altul. Se pierde extraordinar de mult timp dacă, la băieții și fetele de treisprezece, paisprezece, cinsprezece ani, latina este predată de un profesor, franceza de alt profesor, engleza de un al treilea profesor. Se câștigă mult, mult de tot, dacă am putea face în așa fel ca una și aceeași idee pe care un profesor o dezvoltă cu un elev la una din limbi să poată fi dezvoltată de un alt elev la cealaltă limbă și de un al treilea elev la cea de-a treia limbă. În acest caz, una dintre limbi o va sprijini foarte mult pe cealaltă. Firește, putem face asemenea lucruri numai în măsura în care avem mijloacele necesare, așadar, în acest caz, profesorii potriviți. Dar ceea ce avem ar trebui să folosim la maximum. Ar trebui să ținem seama de sprijinul pe care o limbă îl poate acorda celeilalte. Prin aceasta, ajungem iarăși la posibilitatea ca la predarea gramaticii și a construcției propoziției să facem legături de la o limbă la alta; și aici intră în discuție un lucru care este extraordinar de important pentru elev.
Elevul învață mult mai bine ceva dacă are în suflet modul de aplicare al acestui lucru în diferite direcții. Așadar, dvs. îi veți putea spune elevului: Iată, tu ai spus acum o propoziție germană și o propoziție latină; la propoziția germană când te referi la propria persoană, nu poți omite aproape niciodată cuvântul „eu” (germ. „ich” ‒ n. t. ), la propoziția latină, „eu” este conținut deja în verb. ‒ Nu e nevoie absolut deloc să mergeți mai departe; chiar nu e bine deloc să mergeți mai departe, dar e bine să atingeți acest lucru, astfel încât în elev să se trezească un anumit sentiment în legătură cu aceasta; atunci, de la acest sentiment emană ceva care acționează ca facultate vie de a înțelege alte lucruri din gramatică. Și acest lucru vă rog să-l primiți în sufletul dvs. și să reflectați mult la el: va trebui să fiți în stare, dacă practicați un învățământ activ și viu, să faceți în așa fel încât, în timpul predării, la copii să ia naștere facultățile de care aveți nevoie în predare mai târziu. Într-adevăr, așa stau lucrurile. Dacă, de pildă, numai atingeți în treacăt un lucru ca acesta, nu-l explicați în mod pedant, dacă i-ați spus copilului: Limba latină încă nu-l are pe „eu”, acest „eu” este conținut în verb; limba germană îl are ‒, atunci, pentru o clipă, în copil s-a trezit o facultate pe care, de altfel, n-o are. Acest facultate s-a trezit tocmai acum și dvs. vă puteți ocupa mai ușor cu copiii de regulile de gramatică după ce s-au trezit asemenea lucruri, decât dacă vreți să le faceți să apară din stările sufleteși obișnuite ale copiilor. Trebuie să reflectați la felul cum elaborați la copii facultățile pentru o oră de clasă. Nu e nevoie deloc ca ei să aibă dezvoltate complet facultățile de care vă folosiți; ci dvs. trebuie să aveți și îndemânarea de a scoate la iveală asemenea facultăți, care se pot retrage din nou, atunci când copilul este iarăși afară.
De acest lucru trebuie să se țină seama în mod cu totul deosebit la predarea limbilor. Și veți ține seama de el dacă veți face ca predarea limbilor să constea din citit, dintr-un citit corect, cu o pronunțare corectă; nu dați prea multe reguli de pronunțare, ci faceți citirea-model și puneți-i apoi și pe copii să citească, puneți-i apoi să vă povestească cele citite, puneți-i să emită gânduri în legătură cu cele citite și să exprime aceste gânduri în diferitele limbi ‒ și ocupați-vă, în mod separat, de gramatică și sintaxă, cu reguli care trebuie reținute și cu exemple care trebuie uitate. Am spus aceste lucruri ca un fel de schelet pentru predarea limbilor.
