Între 7 și 13 aprilie am putut reuni la Stuttgart un mare număr de vizitatori. Conducerea de la Goetheanum și colegiul de cadre didactice ale Școlii Waldorf lansaseră o invitație tuturor celor ce voiau să dezbată problemele legate de „Locul educației în viața personală și în viața culturală a epocii prezente”. Tema ni s-a părut importantă. Fiindcă epoca cere să reflectăm, întorcându-ne spre noi înșine, la întrebarea ce putem face pentru ca întreaga cultură și civilizație a prezentului, care are de consemnat realizări remarcabile numai în domeniul cunoașterii naturii și al stăpânirii naturii, să se adâncească iarăși în interiorul omului, în așa fel încât să se poată face auzită vorbirea sufletului, care e necesară celui ce educă și predă. Prin cunoașterea naturii, noi sesizăm, de fapt, numai ceea ce se află în afara omului. În epoca de maximă înflorire a concepției naturalist-științifice despre lume, se credea că prin metodele ei poate fi cunoscut și format omul; dar, în realitate, omul rămâne pentru om un domeniu necunoscut, dacă nu există înțelegerea faptului că în interiorul omului urzește cu totul altceva decât în afara lui. E necesară o cunoaștere adevărată a omului, dar care nu vrea să fie o cunoaștere a omului doar prin faptul că îl tratează pe om ca pe o ființă pur naturală, ci pentru a furniza muncii de educare și predare acea viață a cărei lipsă o simt astăzi mulți în interiorul lor, fără a voi să știe ceva despre căile pe care o asemenea viață poate fi dobândită. O cunoaștere adevărată a omului trebuie să-l cerceteze pe om după trup, suflet și spirit. Fiindcă trupul uman este o operă a spiritului și o revelare a sufletului. Dacă educatorul vrea să modeleze trupul, el trebuie să apeleze la forțele spiritului, pentru a putea continua activitatea forțelor plăsmuitoare pe care acesta le trimite din viața prenatală în trup și le face să lucreze mai departe în lumea pământească. Dacă vrea să modeleze sufletul, atunci trebuie să cunoască trupul, pentru a înțelege cum poate fi scos elementul sufletesc, pe care spiritul l-a ascuns în trup, din acesta. A vrea să faci o educare a trupului numai exercitând o influență asupra trupului, este un nonsens. Fiindcă tot ceea ce este primit în suflet la vârsta copilăriei apare în omul matur drept constituție trupească sănătoasă ori bolnavă. Dacă formați în mod greșit, în copil, sufletescul, această malformație sufletească va trece în constituția corporală. Fiindcă în copil orice impuls sufletesc devine respirație sănătoasă ori bolnavă, circulație sănătoasă ori bolnavă. Tendințele maladive care iau naștere astfel, adeseori încă nu ne sar în ochi la copil. Ele există doar în stare germinativă. Dar germenele crește o dată cu omul. Și multe boli cronice ale omului de patruzeci de ani sunt rezultatul unei cultivări sufletești inadecvate din primul sau al doilea deceniu de viață.
Modul de a gândi care s-a dezvoltat începând din secolul al cincisprezecelea și care în epoca noastră și-a atins punctul său culminant, se poate regăsi atât de puțin în adevărurile caracterizate, încât acestea pot să-i pară chiar absurde. De aceea, acest mod de a gândi nu ajunge până la o artă pedagogică vie, care să-l cuprindă pe omul întreg și întreaga viață umană, de la naștere și până la moarte.
În cadrul simpozionului nostru ne-am propus să arătăm că în prezent omenirea cere în interiorul ei, în mod inconștient, ceea ce în mod exterior-conștient ar vrea să respingă. Vedem că astăzi mulți oameni simt nevoia de a reflecta asupra locului educației în cadrul culturii și civilizației, vedem acest lucru, desigur, și din faptul că noi am putut să umplem sala Sieglehaus, care nu e tocmai mică, cu cei ce au dorit să ia parte la simpozionul nostru. Faptul că felul cum s-a vorbit despre acest rol al educației a fost înțeles de mulți reiese din dispoziția sufletească a auditorilor. Și această dispoziție a mai dovedit un alt lucru, faptul că pedagogia antroposofică acordă muncii educative și de predare un loc în viața omului corespunzător celor cerute de natura umană însăși.
Am resimțit în mod dureros faptul că eu însumi nu am putut fi de față la simpozion decât pe perioada conferințelor, de marți seara până vineri dimineața devreme; și chiar în această perioadă n-am putut participa ‒ fiind solicitat de alte îndatoriri ‒ la conferințele noastre didactice atât de pline de dăruire, jertfelnice, neobosite. Dar mi-am putut da seama din relatări ce roade frumoase au dat și în cadrul acestui simpozion, unde pedagogia Waldorf a fost prezentată în mod public, această dăruire, jertfelnicie și destoinicie neobosită.
În afara conferințelor au avut loc vizitări în grup ale sălilor Școlii Waldorf, menite să ilustreze realizările elevilor. Au fost prezentate câteva programe de euritmie susținute de copii și programe de euritmie artistică, prin care s-a încercat să se arate esența și valoarea pedagogic-didactică a euritmiei.
În cadrul discuțiilor și cuvântărilor, s-a încercat o extindere și explicare a celor auzite și văzute.
Tinerii noștri antroposofi au ținut o întrunire de tineret, în cadrul căreia s-a discutat ce poate deveni antroposofia pentru omul tânăr din epoca noastră. De pe fețele acestor tineri prieteni se putea citi că la ei simțirea tinerească și sentimentul pentru antroposofie sunt una. Privesc cu profundă mulțumire, în mod retrospectiv, la această parte a simpozionului.
