Este important să abordăm acum, în punctul culminant al acestor reflecții, studiul naturii remediilor pe care le-am preparat și care trebuie să fie difuzate prin grija noastră. Dar fără o introducere generală nu va fi deloc posibil să vorbim corect despre niște noțiuni de care trebuie să dispunem și pe care trebuie să le stăpânim pe această temă. Trebuie să creăm mai întâi acest mod de abordare a materiei. De aceea aș vrea să studiem deja astăzi câteva date care trebuie să ne familiarizeze cu întreaga țesătură a ființei umane constituite prin acțiunea conjugată a Eului, a corpului astral, a corpului eteric și a corpului fizic. Am făcut deja aluzie la o anumită acțiune a Arsenicului, care tinde să atragă corpul astral în organe și aceasta mult mai mult decât este normal la omul respectiv. Desigur, corpul astral antrenează cu el și Eul.
Când reușim să facem corpul astral să intre în organe și mai mult, cu mult mai mult, atunci se fortifică procesele lor de mineralizare. Mai putem spune că Arsenicul va fi indicat ca remediu atunci când observăm că organele interne înseși au prea multă vitalitate, că ele sunt prea bogate în forțe vitale, că în ele se produce un fel de hipertrofie eterică. Dar, dacă vrem, putem chiar da acestui proces care se petrece în om numele unui proces exterior care prezintă un fel de afinitate electivă cu procesul uman. Dacă vrem să desemnăm această afinitate a corpului astral pentru corpul eteric și, pornind de la el, pentru corpul fizic, o putem numi „arsenizare”. O arsenizare discretă există în permanență la om, iar una puternică mai ales la trezire. Trebuie să știm neapărat că organismul uman conține, ca sistem dinamic, ceea ce le este inerent metalelor. Această afinitate electivă dintre ființa umană și ambianța sa pământească și cosmică este datorată faptului că în om se îndeplinesc anumite procese care se desfășoară și în exterior, unde ele ajung, de exemplu, să formeze metalele. Astfel, nu trebuie să credem că facem să intervină în mod direct Arsenicul atunci când este vorba de „arsenizarea” ființei umane. Mai curând acțiunea organismului însuși se aseamănă prin aceasta cu acțiunea exterioară a Arsenicului. Ajungem să înțelegem în acest fel cum să venim în ajutor unei acțiuni de această natură din ființa umană. Așadar, dacă studiați această „arsenizare”, pe care aș numi-o la fel de bine „astralizare”, veți observa că excesul său se trădează în regiunea stomacului prin încălzire sau chiar prin anumite facilități nutriționale, care fac mai ușoară nutriția și digestia. Este cert că excesul în acest sens este întru câtva neliniștitor, pentru că niște facilități de acest fel sunt urmate la om de niște reacții agravante. Căci totul este legat de o anumită mineralizare a omului. Trebuie să se facă niște cercetări în acest sens. Dar acestea trebuie să fie efectuate în mod corect și să se țină seama de toți ceilalți factori. Astfel, cadavrele persoanelor cu o activitate astrală puternică, ale căror procese organic-psihice sunt, deci, supuse arsenizării, se descompun mult mai greu decât corpurile la care legătura dintre corpul astral și organe a fost prea slabă. Este un fapt de care trebuie să se țină, efectiv, seama. Exemplul extrem al mumificării după intoxicarea cu Arsenic ne oferă dovada acestui fapt.
Problema care se pune acum este cum să ne opunem acestui proces de arsenizare sau de astralizare atunci când el este prea puternic, când omul se mumifică, întru câtva, de viu. Observația trebuie să fie însoțită aici de o privire asupra naturii arsenizării. Cum să reacționăm împotriva acestui proces de mumificare excesivă? Aș răspunde exprimându-mă foarte radical: trebuie să transformăm pentru o vreme omul întreg într-un dinte. Oricum, făcând aceasta, vom putea fi conduși pe urmele activității secrete a organismului uman. Așadar, transformați întregul om într-un dinte. Pentru aceasta, încercați să-i administrați, sub o anumită formă și ținând seama de întregul organism, forța radiantă a Magneziului, administrându-i Magneziu sub orice formă farmaceutică. De aici rezultă că forța radiantă a Magneziului, descrisă de profesorul Römer [Nota 11], este trezită atunci în întreg organismul. Aș spune că aceasta este, într-o anumită privință, o referire cu adevărat foarte serioasă la o relație care există între corpul astral, pe de o parte, care include, așadar, Eul, și, pe de altă parte, corpurile eteric și fizic.
Să încercăm să trecem imediat la procesul opus, și anume la starea în care corpul astral și Eul sunt foarte puțin înclinate să pătrundă organele, când organele, în măsura în care în ele există acțiuni fizice și eterice, încep să fie lăsate singure. Această stare demonstrează absența legăturilor dintre procesele organice interne, pe de o parte, și interacțiunea care ar trebui să existe între om și ambianța sa prin hrănire. Procesele organice interne încep să desfășoare o forță vitală prea intensă. Influența exterioară este deficientă. Penetrarea substanțelor alimentare de către forțele Eului slăbește. Astfel, corpul astral nu este angajat decât dintr-o direcție. El nu poate efectua în mod corect trecerea spre corpul eteric. Se produce ceea ce aș numi o hipertrofie a activității fizice și eterice, care se manifestă la început prin diaree. Aceasta este caracterizată, în esență, prin niște simptome cum ar fi prezența sângelui în scaun, sau chiar printr-o vitalitate atât de puternică încât ea smulge din peretele intestinal mici bucăți de țesut, pe care le găsim în scaun, niște scaune aproape dizenteriforme. Toate acestea arată clar că în acest caz forța vitală vegetează aici fără a fi stânjenită de forța de astralizare. Acest lucru se petrece cu adevărat. În final, albumina este și ea antrenată și eliminată, fără să fi fost asimilată în mod corect. Se produc niște stări de acest fel. În esență, corpul astral și Eul trebuie să acționeze până în ființa fizică și eterică, pentru a se realiza mișcările semiconștiente necesare organismului uman. Iar acum, imaginați-vă că aici corpul astral și Eul nu se integrează corect, că, în acest caz, corpul eteric și acțiunile fizice rămân singure. Atunci apar colicile, atât de caracteristice pentru aceste stări. Și, cu cât înaintați mai mult în descrierea fenomenului, cu atât treceți mai mult de la diareea obișnuită la dizenterie ș.a.m.d., cu cât înaintați mai mult în descrierea acestui tablou clinic, cu atât mai mult veți observa că descrierea dvs. va trebui să facă să reiasă, în toate aceste fenomene, fenomenul opus astralizării sau arsenizării. Acest fenomen opus se poate vedea peste tot. Și cum aici corpul astral are un rol important, veți conchide dvs. înșivă că trebuie să folosiți ca antidot tot ceea ce este Arsenic, că trebuie să combateți aceste stări tocmai prin arsenizare.
Cred că reprezentările despre om, în privința acestor fapte, ar fi mult mai bogate și mai intense dacă s-ar realiza în mod clar că, în fond, tot ceea ce se petrece în ființa umană corespunde unor fenomene din lumea exterioară. Și, cu riscul de a-i șoca puternic pe cei care au trecut prin școlile de azi, aș dori să mă slujesc de niște termeni a căror semnificație este foarte serioasă pentru știința spirituală și a căror înțelegere justă ne poate instrui temeinic asupra acestor fapte.
Procesul observat la om în cursul arsenizării, al astralizării, acest soi de fărâmițare sau de mumifiere a organismului fizic, este identic cu acela care se petrece cu pământul devenit stâncos. Pretutindeni unde pământul formează stânci, el este ca și intoxicat cu Arsenic, sau este la începutul unei otrăviri cu această substanță. Dimpotrivă, imaginați-vă că astralizarea exterioară care înconjoară Pământul din toate părțile, așa cum am spus în ciclul de conferințe precedent [Nota 12], ar reuși să pătrundă sub pământ. Imaginați-vă că ea evită suprafața terestră, petele de astralitate exterioară legate de apariția florilor, a plantelor și de creșterea vegetală ieșind din pământ, că ea evită pământul, pentru a nu se lega decât de apă, iar pământul, în aceste locuri, ar fi atins de dizenterie. Dacă astralitatea cosmică exterioară acționează sau ajunge să acționeze asupra pânzei fratice, pământul este atins de dizenterie. Fenomenul pe care îl descriu are, într-adevăr, în multe privințe, un arierplan real. Ar trebui să ținem seama de acest fapt. Căci el ne instruiește asupra legăturii dintre ceea ce se petrece sub pământ și niște manifestări cum este, printre altele, de exemplu, dizenteria. Adesea ar fi foarte bine să studiem această afecțiune pentru a găsi în ea un soi de acțiune subterană asupra omului, în special prin intermediul apei. Esențialul va fi să reținem că, în om, corpul astral este foarte puternic angajat în această situație. Astfel, va trebui să folosim în terapeutică niște doze și dinamizări medii, deoarece acțiunea corpului astral este, așadar, tributară părții mediane a organizării umane.
Dar manifestările care sunt în mod deosebit în măsură a limpezi ceea ce aș numi intimitățile organismului uman sunt cele care se arată sub formă de difterie. Aceste manifestări ar trebui să fie studiate mai îndeaproape, fie și numai pentru a se găsi niște metode terapeutice. După câte mi se pare, deocamdată există o opinie care se bazează pe niște vederi mai curând materialiste, și anume că difteria cere un tratament pur local, deși părerile contradictorii nu lipsesc, într-un asemenea caz.
Dar ceea ce este cel mai important în geneza difteriei și în tot ce se leagă de ea cere câteva remarci complementare, care să se adauge la ceea ce am studiat în cursul precedent [Nota 13]. Am putut aprofunda acolo, în suficientă măsură, interacțiunea dintre cele patru elemente constitutive ale organismului uman descris de știința spirituală. În altă privință, am arătat că deprinderea vorbirii este însoțită la copil de tot felul de procese organice. Copilul învață să vorbească și în acest timp se petrece ceva foarte deosebit în sistemul respirator. Totodată, observăm un alt fenomen, la polul opus, în sistemul său circulator, care integrează, deci, procesele metabolice.
Ei bine, în altă ordine de idei, am arătat că ceea ce se petrece la pubertate în interacțiunea ființei umane cu lumea exterioară se realizează în el când învață să vorbească. Adică, acest fel de presiune a corpului astral, care se exercită din interior spre exterior la pubertate, se exercită de jos în sus în procesul astralizării. În acest sens se dezvoltă, într-adevăr, facultatea vorbirii. Așadar, și aici este vorba de un proces de astralizare. Am putea vedea clar (vezi schița, p. 72) că, având aici granița dintre ființa respiratorie și cea circulatorie, se stabilește o corelație între urcarea procesului de astralizare (galben) și organele care, de sus, vin în întâmpinarea acestui proces de astralizare (roșu), fortificându-și astfel facultatea de a vorbi.
Trebuie să ne interesăm în mod deosebit de ceea ce se petrece în același timp în partea de jos. Căci ceea ce se petrece jos tinde să urce. Întregul proces se îndreaptă de jos în sus, acuză o presiune în această direcție (săgeata galbenă). Dacă procesul ascensional se răspândește prea mult la polul superior, deprinderea vorbirii este însoțită la copil de o presiune ascensională astrală prea puternică. Predispoziția față de afecțiuni de felul difteriei constă în acest exces de presiune astrală. De aceea apar manifestările difterice. Este extrem de important să nu neglijăm această relație.
Să studiem acum procesul pământesc exterior. El are o anumită afinitate pentru procesul descris acum. Presupuneți că aveți aici suprafața terestră. În cazul unei plante despre care aș spune că are niște maniere bune față de Univers (a se vedea schița), Pământul participă la formarea rădăcinii. Apoi, influența pământească scade, în timp ce influența extrapământească se manifestă tot mai intens și se exercită mai ales asupra florii (roșu). În floare se petrece un fel de astralizare, care duce apoi la rod.
Dacă ceea ce este normal pentru procesele din Univers se petrece jos (vezi schița de mai jos), acest proces nu se poate instala altundeva decât în apă, și avem ceea ce am numit adineaori dizenteria pământului.
Aceste fenomene, care, în cazul plantei pe care am numit-o cu maniere bune, se produc întotdeauna puțin deasupra suprafeței terestre, acolo unde se dezvoltă floarea, pot apărea, de asemenea, la nivelul solului (vezi schița următoare, cu roșu), și atunci se formează ciupercile. Acesta este motivul formării fungiilor.
Vă veți spune, desigur, că, dacă ciupercile se formează datorită unei astralizări atât de ciudate, un fenomen identic se produce, probabil, de jos în sus, atunci când, în difterie, de exemplu, această astralizare ciudată se produce în interior, în direcția capului. Și, într-adevăr, așa stau lucrurile. Tendința de a forma ciuperci este un fapt care apare în difterie. Trebuie să ținem seama neapărat de aceasta. De fapt, aici apare în om un proces ocult. Semnele exterioare sunt doar simptomele unor curenți de astralitate anormală.
Aceste fapte ne învață că patologia, care nu se interesează decât de semne, nu poate vedea decât fața exterioară a acestui întreg proces. Ea îl consideră, deci, ca pe un proces local. Căci ea nu vede aici decât aspectul exterior și neglijează tocmai presiunea astrală care vine din interior. Scepticismul manifestat față de difterie se explică, așadar, dacă luăm în considerare faptele pe care le-am discutat adineaori.
Dar difteria, este, de fapt, extrem de contagioasă. De ce? Contagiozitatea este mare, deoarece ea se declară în relație indiscutabilă cu învățarea vorbirii; astfel, ea apare mai frecvent la copilul de 2-4 ani. Frecvența ei regresează după această vârstă. Dar un proces care este normal într-o anumită perioadă a evoluției fiziologice se poate produce și în contratimp. Acest proces specific infantil, tipic la copil, se poate manifesta, de asemenea, la o altă vârstă, întru câtva modificat, metamorfozat. Difteria tardivă este ca o rămășiță infantilă activă încă la omul adult. Iar dvs. știți că imitarea este o trăsătură fundamentală a copilăriei. Aici trebuie să facem apel la cunoștințele oferite de știința spirituală. Este căutată imitarea. Când este atins de difterie, organismul este făcut să se manifestă ca un imitator. În aceasta constă, în cazul omului, contagiunea. Această imitare ține de o senzitivitate subtilă. O putem observa foarte bine în fenomenul imitării. Cercetarea spiritual-științifică arată care este rolul Eului în contagiunea difterică. Contagiozitatea formațiunilor fungice, parazitare, este mai mare în difterie decât în alte boli din cauza tendinței de imitare a organismului uman. Simplificând, aș zice că, îndată ce organismul a perceput toxina difterică, el devine receptiv, imitativ. De aici efectul favorabil, de învigorare, al unei aduceri la ordine psihice, dacă este posibilă, cel puțin la începutul bolii.
Totuși, acțiunea psihologică va avea mult mai puține efecte asupra unei afecțiuni atât de puternice a organismului decât remediul care ar fi specific [Nota 14] și pe care trebuie să-l găsim pentru a stopa procesul în desfășurare. Nu am cunoștință despre cercetări realizate în acest scop, fie și numai printr-o experimentare empirică. Remediul trebuie să-l găsim în cinabru, de exemplu, dus până la o dinamizare medie. În acțiunea cinabrului va trebui să căutăm antidotul tuturor manifestărilor menționate. Chiar și numai aspectul exterior al cinabrului îi indică, în mod sigur, efectul.
Dar aspectul exterior nu se explică decât printr-un studiu interior. La baza învățăturilor antice despre signatura spectrală a corpurilor se află o viziune interioară, instinctivă. Aceste învățături s-au pierdut din simplul motiv că oamenii nu mai sunt capabili de o observație de acest fel. Așadar, această facultate s-a pierdut. Dar este important să știm să observăm această acțiune internă, acțiune care se regăsește peste tot în lucrurile exterioare ale acestei lumi. Fără a ne lăsa să alunecăm într-un misticism căruia să i se mai alăture și tot felul de mistificări, și păstrându-ne bunul simț în aceste probleme, va trebui să ne spunem, totuși, că roșul de cinabru ilustrează un soi de antagonism față de procesul fungic. Tot ceea ce este lipsit de culoare tinde spre formare fungică. În timp ce o astralizare prea puternică a suprafeței terestre contribuie la dezvoltarea fungică, în cinabru intră în joc o reacție împotriva acestei astralizări, o acțiune de sens contrar, de unde roșeața sa. Există o puternică acțiune antagonistă față de astralizare pretutindeni acolo unde există culoarea roșie în procesele din natură. Printr-o formulare morală, aș spune că, devenind roșu, trandafirul încearcă să se apere de astralizare. Acestea sunt niște subiecte, în materie de patologie și terapeutică, la care trebuie să reflectăm, care sunt legate între ele și care ne învață despre comportamentul ciudat al Eului și al corpului astral față de celelalte organe. Ele ne mai învață, de asemenea, despre modul acestora de a intra în celelalte organe, de a se deconecta de ele, dar și de a manifesta excesul de astralitate răspândindu-se de jos în sus.
În acest fel putem descifra, încetul cu încetul, întregul corp uman. Dar, pentru aceasta, trebuie să mai trecem și la altceva. În legătură cu aceasta, trebuie să înfățișăm un fapt care va veni în completarea a ceea ce am expus anul trecut.
Este foarte ciudat să vedem că Eul uman este un fel de purtător de Fosfor, când privim Eul conform cu acțiunea sa spiritual-sufletească, organică și mineralizantă. De fapt, Eul este aici atent la ce face, ducând Fosforul până la periferia organismului uman. A fi purtător de Fosfor este o activitate a Eului, activitatea de a fosforiza organismul din cap până în picioare. Aș spune că această transportare a fosforului până la periferia ființei umane organice este îndeplinită de Eu într-un mod foarte ingenios. Până la o anumită limită, pe care trebuie să o respecte, Eul poate vehicula Fosforul fără a-l asocia cu alte substanțe, fără a realiza niște combinații chimice cu alte substanțe. În acest fel, el împiedică să se petreacă degajare chimică de Fosfor la trecerea în organism. Aceasta este una din sarcinile Eului, aceea de a împiedica degajarea de Fosfor, cu excepția urmelor de Fosfor care sunt chiar necesare atunci când trebuie să se producă ceea ce s-ar întâmpla pe scară largă dacă Eul n-ar reuși să prevină degajarea de Fosfor introdus în organism. Ceea ce ar rezulta din eliberarea Fosforului și din acțiunea sa intensă asupra organismului ar fi un proces special. În cursul acestor conferințe v-am spus că la intrarea omului în lume, când se încarnează ființa sufletesc-spirituală care era înainte, se formează mai întâi niște copii ale corpului eteric, ale corpului astral și Eului. V-am spus că tot ceea ce este copie a Eului constă, în fond, în sistemele dinamice, în sistemele motorii, care își realizează echilibrul. În această privință, trebuie să ținem seama de un aspect particular. Eul are nevoie de Fosfor când restabilește niște echilibre perturbate. Acest echilibru este perturbat, de exemplu, când eu merg, și el trebuie să fie restabilit. Este la fel cu anumite procese interne. Această muncă este îndeplinită, în esență, cu ajutorul Fosforului.
Ei bine, dacă Eul nu se străduiește să-și epuizeze fosforizarea echilibrând dinamica omului, atunci el intervine prin Fosfor asupra a ceea ce este de la început copia Eului, echilibrarea a ceea ce este dinamic. Așadar, v-am atras atenția asupra necesității de a ne gândi și la ființa lichidă, la cea atmosferică și la cea termică din om. Imaginați-vă că dvs. aveți de-a face cu ființa lichidă și cu ceea ce, din replica Eului, din corpul astral, în care se imprimă, la rândul său, Eul, trece în corpul eteric. Rezultă de aici că trecerea neîncetată la o stare dinamică, de la dezechilibru la echilibru, trebuie să se realizeze și în acest corp eteric.
Dar acestea sunt niște efecte extraordinar de subtile, de care trebuie să ținem seama, niște efecte cu adevărat foarte subtile. Și aceste efecte sunt reglate prin prezența în corpul uman a unor globule în stare liberă, solidare, totuși, cu mișcările organismului întreg, inclusiv mișcările interne. Acestea sunt globulele de sânge. Acțiunea Eului trebuie să se ciocnească de aceste globule atunci când ea se implică în tot ceea ce este mișcare, ca, de exemplu, mișcarea termică. Aceste globule nu sunt niște mici sfere, ci forma lor este concepută în mod special pentru a realiza trecerea de la mișcare la echilibru. Aș spune că acțiunea Eului, intervenind în mobilitatea omului, își atinge limita chiar în globulele roșii. Iar aici ea trebuie frânată, aici trebuie să se realizeze interacțiunea dintre Eul uman și întregul organism. Este, de asemenea, locul unde se petrece conflictul cel mai secret dintre fosforizarea permenentă a omului și ceea ce constă în procesele de formare a sângelui. Căci, dacă Fosforul este introdus în stare pură în om, globulele roșii sunt distruse prin fosforizare. Este ceea ce constituie o imagine a interacțiunii ciudate a Eului, spiritual prin natura sa, prin intermediul globulelor roșii, cu o realitate fizică. În acest sens, de asemenea, sângele este un suc cu totul deosebit. Nu Goethe, ci o veche maximă afirmă că sângele este un suc cu totul deosebit. Este un lichid în care ceea ce este fizic, exterior omului, interferează cu ceea ce este cel mai spiritual în el, Eul. Aici, urmările unei angajări inadecvate a Eului în interacțiunea respectivă sunt dintre cele mai dezastruoase. De aceea, o interacțiune inadecvată poate cauza niște devastări și în ceea ce este de natură fizică. Rezultă uneori de aici dezagregare epitelială, degenerescență grăsoasă, chiar în fibrele musculare, mai ales în cele ale musculaturii striate, pentru că ele sunt în mod deosebit supuse acțiunii Eului. Se poate produce și hemoliză ș.a.m.d. Când acțiunea Fosforului este dereglată, procesul de degradare se poate extinde chiar la os.
Aceste fapte sunt evidente în interacțiunea dintre Eu, pe de o parte, care antrenează după sine, firește, și corpul astral, și, pe de altă parte, corpul fizic, care antrenează după sine, la rândul său, corpul eteric. Este ca o căutare alternativă a normalității și a anomaliei; s-ar putea spune, o normalizare permanentă, până la un anumit punct culminant, apoi un reflux, cum este cazul, de exemplu, în intoxicarea cu Fosfor. În caz de intoxicare cu Fosfor se va observa că la început corpul astral, precum și corpul eteric, se apără împotriva a ceea ce se evidențiază în corpul fizic și în Eu. Ele se apără din toate puterile, cu energia cea mai vie de care dispune corpul eteric. Acesta ar vrea să se ridice împotriva acțiunii prea puternice care se produce în Eu. El chiar își fortifică mijloacele. De aceea, începutul intoxicării cu Fosfor se aseamănă cu un alt proces, cu retrospectiva care îi apare omului după moarte. Știți că aceasta poate dura chiar câteva zile, o zi și jumătate, două sau chiar trei zile. În timpul acestei retrospective, corpul eteric este reținut în corpul astral. Corpul eteric și corpul astral fac întru câtva cauză comună. Este ceea ce fac ele la începutul intoxicării cu Fosfor. Are loc tot ceea ce poate rezulta din cooperarea dintre corpul astral și corpul eteric, adică ceea ce se petrece în retrospectiva realizată prin corpul eteric după moarte. La începutul intoxicării cu Fosfor, acest efort aduce o ameliorare care durează atâta timp cât ar dura o retrospectivă de acest fel. După aceea vine căderea, refluxul. Apoi, acțiunea patologică a Eului va reveni tot mai puternic. Așadar, este extraordinar de greu să combatem o adevărată intoxicație cu Fosfor. Nu putem lupta decât încercând, în modul cel mai energic, să angajăm întregul organism într-o strânsă colaborare dintre astral și eteric. Am putea ajunge la aceasta dacă opunem, de exemplu, intoxicației fosforice, aplicarea intensă, în diferite locuri ale corpului uman, a unor vezicătoare puternice, sau ceva analog. În acest fel s-ar obține, desigur, unele rezultate. Dar, într-un asemenea caz, trebuie să simțim până unde putem merge.
Vedeți, așadar, că prin intervenția Eului organismul fizic poate fi angajat foarte puternic în ceea ce am putea numi procesul de fosforizare. Dar, dacă acțiunea Eului este atât puternică încât distruge organismul fizic, la polul opus trebuie să se producă, în mod necesar, acțiunea inversă, distrugând ceea ce ar fi acțiunea normală a Eului exercitându-se în organismul normal, dacă această acțiune ar fi moderată. De aceea veți observa niște stări de insomnie în caz de fosforizare prea puternică, rezultând, pur și simplu, dintr-o apropiere prea mare dintre corpul astral și Eu. Este concluzia pe care o veți putea trage din tot ceea ce am spus. După tot ce am spus despre interacțiunea cu sângele, veți constata o cefalee și, desigur, niște stări înrudite, cel mai adesea, cu paralizia. Iar ceea ce se află, deci, în poziție mediană, producându-se cu ocazia fosforizării, când este respins atacul din partea Eului asupra globulelor roșii și când se instalează o stare alternativă, este ceea ce face să apară niște simptome de felul icterului. În orice caz, în simptomele de felul icterului trebuie să vedem influența dintre sufletesc și fizic.
Vedeți, din ceea ce v-am spus, că procesul uman constă, în esență, dintr-o lucrare a Eului și a corpului astral asupra forțelor lumii exterioare în spațiul circumscris de piele. Este o muncă de interiorizare care se îndeplinește și trebuie să vedem cum o putem regla și stăpâni.
Pe baza acestor observații, și în mod obișnuit, aș spune, anumite reguli dietetice se impun de la sine. Când Eul este prea activ și când tocmai de aici rezultă niște dereglări stomacale, dar se produce în același timp un exces de vitalizare sub formă de diaree ș.a.m.d., este bine, evident, să opunem acestei stări un regim alimentar adecvat. Oricum, într-adevăr, procesul propriu al Eului și procesul corpului astral realizează în om un fel de acțiune analitică, fragmentarea a ceea ce se găsește în stare de sinteză în lumea exterioară. În timp ce în profunzimile fizice și eterice ale organismului avem un fel de sinteză primordială, în activitatea Eului și a corpului astral domnește analiza. Această analiză face parte, negreșit, dintre activitățile normale ale ființei umane și ea își exprimă aici particularitatea sa în așa măsură, încât este necesar să i se pună o frână. Căci, dacă Eul se comportă prea analitic în raport cu sărurile de Fosfor, el împinge analiza acestor săruri până la Fosfor și această operație devine un dezastru pentru organismul uman. Analiza se poate exercita până la acel nivel extrem când este vorba să ajungă la Fier, așa cum am arătat în conferințele de anul trecut.
Această analiză mergând până la Fier care figurează în compoziția sângelui este, de fapt, corespondentul procesului de analiză, în cazul altor metale. Căci întotdeauna la acestea din urmă analiza trebuie să fie frânată.
Astăzi am vrut să vă arăt cum fenomenele exterioare sunt, într-adevăr, imaginea a ceea ce se manifestă pornind de la Spirit. De aceea, observarea omului, atât a celui sănătos, cât și a celui bolnav, trebuie să fie completată prin ceea ce se poate ști despre omul interior, despre omul de natură spirituală.
Pe această bază ne putem cuceri niște noțiuni referitoare la remediile noastre și putem crea condițiile necesare pentru a răspunde numeroaselor întrebări puse de dvs. Ne mai rămân trei conferințe pentru a ne achita, de bine-de rău, de această misiune.
