Astăzi vă voi vorbi despre euritmie. Ceea ce vă voi spune pe această temă va trebui să primească, în detaliu, o lumină de la cunoștințele dvs. de fiziologie și din alte domenii. Modul de a proceda se va contura de la sine. Dar această privire asupra unui proces sufletesc-spiritual, așa cum se prezintă el când se face euritmie, ne conduce inevitabil la a atrage atenția, totodată, asupra unor raporturi sufletesc-spirituale mai profunde. Și iată ce aș observa în acest sens.
În primul rând, trebuie să avem în vedere procesul cosmic din afara omului. De obicei, îi sunt studiate doar detaliile, fără a fi privite resorturile interioare. Amintiți-vă ce este în realitate formațiunea pământească. Ea a cunoscut intervenția unei forțe formatoare ‒ acționând din sfera planetară. Formațiunea Pământului suferă, de asemenea, influența Universului extraplanetar. Este vorba de o revărsare permanentă, orientată spre Pământ, a unor forțe cosmice care pot fi observate în diferitele entități dinamice.
Aceste forțe cosmice pot fi înțelese în funcție de aceste legături, deși ele pot îngloba și tot ceea ce am spus înainte referitor la radiații. Le putem înfățișa spunând că sunt centripete și că formează, de fapt, din exterior, ceea ce se află pe Pământ și în interiorul lui. Într-adevăr, în esență, ansamblul metalelor nu se formează pornind de la niște forțe pământești care emană din interiorul Pământului, ci aceste metale sunt, efectiv, implantate Pământului din Cosmos. Aceste forțe acționând prin intermediul eterului vin din sfera planetară și nu din planetele înseși. Pornind din planete, acțiunea lor ar redeveni centrală, planetele având, efectiv, misiunea de a le modifica. Aceste forțe pot fi numite forțe formatoare, forțe active din exterior. Ele sunt receptate în om și în Pământ de niște forțe de sens contrar, care consolidează forțele formatoare, într-un anumit fel, în jurul unui punct, tocmai pentru ca Pământul să se poată constitui. Aceste forțe de sens contrar le vom numi forțe de consolidare (vezi schița următoare și schema de mai jos).
La om, ele se manifestă în modelarea organelor, în timp ce celelalte forțe, forțele formatoare, sunt folosite mai curând pentru a face ca organele să treacă din lumea spiritual-eterică în lumea fizică. Este un proces pe care îl veți atinge cu mâna comparând forțele Magneziului, care operează trecerea respectivă, cu acelea ale Fluorului, care realizează rotunjirea definitivă. Este, o dată în plus, un proces care se manifestă pretutindeni. În dinți, el acționează de jos în sus, rotunjindu-se în sus. Dar el se îndeplinește, de asemenea, din față spre înapoi, dinspre înapoi în față, de sus în jos, rotunjindu-se în jos. Din nou, atingeți cu mâna acest proces, dacă vă reprezentați că, o dată cu tendința de a crește în față, din afară spre înăuntru, apare ceva sferic, o formațiune căreia i se opune (vezi schița, în roșu) o formațiune sferică îndreptată de jos în sus. Între aceste două procese se situează elementul intermediar. Acesta este constituit din niște procese de particularizare, în sensul larg al cuvântului, care constau în a primi ceea ce s-a particularizat în diferitele locuri ș.a.m.d. Căci, în fine, absorbția însăși constă într-o particularizare spre interior, urmată de resorbție. Așadar, între cele două extreme se situează procesele de particularizare, așa cum sunt ele numite, pe bună dreptate.
Încă o dată, atingem cu mâna un proces de acest fel, un proces de particularizare, dacă plasăm aici (vezi schița următoare, în portocaliu), tot ceea ce încearcă în permanență să particularizeze Carbonul, apoi ceea ce îl preia, formând acidul carbonic (în alb), prin respirația care acționează din față. În spate, acest gen de particularizare se continuă. Și, coborând și mai mult în procesul metabolismului și al membrelor, veți găsi un adevărat proces de consolidare.
Dar acesta se exercită și în cealaltă direcție. Este un fapt care se impune, atunci când vreți să studiați ochiul. Acesta este format din exterior, așa cum a arătat-o deja embriogeneza. Dar el este consolidat din interior. Formațiunea este interiorizată. În aceasta constă formarea ochiului. El este interiorizat (portocaliu).
Trecând la ceea ce este spiritual-sufletesc în om, la organele corespunzătoare, adică la organele de simț, observăm acest proces de consolidare, care devine spiritual și în mod real sufletesc în percepție. Aceasta este, întru câtva, procesul descendent, care duce la formarea de organe (vezi schița de la p.130 și schema de mai jos).
Găsim apoi, la urmă, jos de tot, procesul de percepție, percepția obiectelor (vezi aceleași locuri). Când percepția se dezvoltă în continuare, când devine conștientă în procesul de consolidare, ea devine imaginație. Când imaginația se dezvoltă și devine conștientă, îndreptându-se spre procesul de particularizare, ea devine inspirație. Iar inspirația, care se dezvoltă acum spre procesul de formare și care se ciocnește în mod conștient de acesta, văzând clar în formare, devine atunci intuiție (vezi aceleași locuri). Putem dezvolta această gradare a vieții sufletești care merge de la percepția obiectelor până la imaginație, la inspirație și intuiție.
Dar acestui proces, pe care îl concepem în sfera sufletească, îi corespunde procesul devenirii. Dar procesul sufletesc nu este altceva, după cum vedeți, decât procesul inversat al devenirii. Abordăm cele devenite pentru a merge din nou, în sens invers, spre devenire. Astfel că facultățile de percepție și de cunoaștere pe care le desfășurăm în imaginație, inspirație și intuiție au întotdeauna un corespondent în forțele creatoare, care se exprimă în forțele formatoare, în forțele de particularizare și cele de consolidare.
Vedeți, așadar, că forțele care lucrează la constituția și devenirea organismului uman se manifestă în sens invers față de sensul pe care îl urmăm când ne înălțăm spre cunoaștere. Ceea ce ne arată că forțele pe care le abordăm la nivelul imaginației sunt cu adevărat aceleași forțe care intră în joc, fără știrea noastră, în fenomenele care ne modelează trupul în perioada creșterii. Și, înălțându-ne până la inspirație, abordăm forțele care, din exterior, îl inspiră pe om în respirație, care vor desăvârși forma umană datorită respirației, și care își croiesc un fel de drum până la forțele care modelează și structurează din cap până în picioare. Și, urcând până la intuiție, ajungem până la agentul care intră din exterior în tiparul formelor noastre, ca entitate materială.
Cuprindem, așadar, omul, așa cum se constituie el pornind din Univers. Și, aplicând acum cunoștințele dobândite în anatomie, sau în fiziologie, și iluminându-le prin toate aceste date, începem să înțelegem organele și funcțiunile lor. Așadar, avem aici o indicație pentru înțelegerea organelor și funcțiunilor lor. Astfel că activitatea care modelează ființa umană normală din cap până în picioare trăiește și în mișcările corespunzătoare consoanelor, care sunt tocmai niște forțe inconștiente de imaginație, așa cum am spus ieri, și care traversează organismul asemeni unui fluid. Înțelegeți, așadar, cum, la ființa umană, euritmia ia în stăpânire, prin intermediul consoanelor, forțele formatoare insuficiente, pune mâna pe forțele modelatoare deficiente, pentru a le face să lucreze în mod corect.
Să luăm, de exemplu, un copil, a cărui formă ar fi deficientă și ar vegeta. Ce trebuie să spunem când forțele modelante vegetează prea mult? Este o situație în care acțiunea forțelor modelante este centrifugă. Această acțiune face capul mare și din această cauză nu-i permite să se pătrundă în mod corect cu forțele imaginației. Pentru a le atrage, trebuie să-l facem pe copilul respectiv să practice euritmia consonantică.
S-a pus o întrebare despre un „băiat de 2 ani, aparent sănătos, dar având un cap mare, fără a fi, totuși, hidrocefal”.
Ați procedat bine punându-l să facă euritmie consonantică, i-ați administrat, deci, antidotul. Euritmia consonantică, aplicată corect, reprezintă, într-adevăr, antidotul acestei stări. În acest caz, o observare atentă a faptelor morfologice, a morfologiei observate în profunzime, indică tocmai tratamentul euritmic.
Iată încă un caz: „Un băiat de 12 ani și 9 luni, a cărui creștere în înălțime este insuficientă. Examinarea organică nu arată nimic anormal. Copilul are, totuși viermi, este inteligent, dar obosește intelectual foarte repede.” Acest sindrom este foarte interesant. El arată întru totul lipsa forțelor imaginative, hipertrofia forțelor modelante organice, în absența unor forțe modelante interioare, a unor forțe modelante sufletești. Știm că acestea din urmă distrug paraziții. Dacă aceste forțe ajung să lipsească, nu trebuie să ne mirăm de parazitoza acestui copil. Dar practicarea euritmiei consonantice va fi antidotul acestei stări.
Aceste raporturi arată în mod direct unde trebuie să intervenim prin euritmie. Căci, chiar atunci când manifestările respective rămân oarecum ascunse, euritmia poate avea un efect deosebit de favorabil, mai ales dacă adăugăm și un tratament material.
Astfel, de exemplu, mi s-a pus o întrebare interesantă. Bineînțeles, răspunsul meu se referă la principiul problemei. Dacă apar niște complicații, ele ar trebui tratate în particular. Dar, chiar în acest caz, se poate merge, în esență, până în adâncul problemei pe baza a ceea ce vă voi spune.
Iată cazul despre care este vorba: „am ca bolnav un copil de 5 ani, care, rănit de un glonte cu ocazia unor lupte, a pierdut mult sânge. Acum doi ani s-a constatat o deformare articulară. Acestea sunt niște stări care antrenează mai târziu, la adult, cloroza și niște boli asemănătoare. Ce se poate face din punct de vedere terapeutic?”
Suntem, așadar, în prezența unei deformări articulare. Iată deja rezultatul unei acțiuni centrifuge a forțelor modelante. Ele nu mai pot rămâne în interior și acțiunea lor radiantă se exercită, așadar, mai curând spre exterior decât spre interior, părăsindu-l pe omul respectiv. Această acțiune va fi readusă la locul ei tocmai cu ajutorul euritmiei consonantice. Căci, prin aceasta, dvs. treziți, într-adevăr, acțiunea obiectivă a imaginațiunilor și forțele normale sunt restabilite. Întrebarea pusă anticipează serios un fapt al viitorului, căci la om se va manifesta în viitor, în multiple feluri, tendința spre deformări. Oamenii nu vor mai putea să-și realizeze forma aproximativ normală cu ajutorul forțelor naturale. Ființa umană se emancipează. Ea se emancipează chiar în ceea ce privește realizarea propriei sale forme. Dar ea va trebui să-și folosească libertatea. Adică ea va trebui să înceapă să producă imaginațiuni, căci ele combat întotdeauna deformările.
În cazul despre care vorbim, aveți de-a face cu absența imaginației obiective. Dar s-ar putea întâmpla să avem de-a face și cu absența inspirației obiective. O astfel de absență se manifestă, dacă mă pot exprima astfel, în deformarea sistemului ritmic. Această deformare se exprimă mai ales în angrenarea deficientă a inspirației obiective, care merge spre interior, în ritmul circulator. Putem normaliza această situație prin euritmia vocalică. Euritmia vocalică acționează asupra neregularităților interioare neînsoțite de deformări, la fel de mult cum o face euritmia consonantică asupra deformărilor sau asupra tendinței spre deformări.
Am spus mai înainte că s-ar putea să fie necesar, într-adevăr, să intervenim într-un mod deosebit de hotărât atunci când se produc deformări articulare, cum sunt cele despre care am discutat. Va fi necesar să intervenim asupra procesului respectiv cu ajutorul euritmiei consonantice. Acțiunea ei stimulează, prin inspirație, respirația internă mai ales, îndreptată din afară spre înăuntru, dincolo de peretele digestiv, spre organele interioare: plămân, rinichi, ficat, ș.a.m.d.. Și, de fapt, când se practică euritmia consonantică, o scânteiere sclipitoare începe să se producă mai ales la occiput, la plămân, la ficat, la rinichi. Acest fenomen arată, într-adevăr, care este reacția sufletesc-spirituală la acțiunea consonantică exterioară. În organele respective, omul devine în întregime o ființă de lumină, și mișcărilor efectuate le răspund întotdeauna niște mișcări de lumină în interior. Este ceea ce se produce mai ales în copia luminoasă a procesului secreto-excretor al rinichiului. Procesul luminos care se produce datorită euritmiei consonantice ne oferă, de fapt, imaginea întregului proces excretor al rinichiului. Această acțiune se răsfrânge asupra imaginațiunilor inconștiente. Și acest întreg proces de luminozitate este identic cu procesul descris deja ca fiind influențat în special de Cupru. Este acum ocazia să le amintim medicilor de niște boli de care suferă anumiți oameni. Deja ieri am fost făcut atent la acest fapt, când mi s-au adus niște desene foarte admirate, niște desene colorate, despre care am fost întrebat dacă au în mod deosebit un caracter ocult. Sigur că ele sunt, într-un anumit fel, oculte. Dar este foarte dificil să le vorbești oamenilor despre așa ceva. Căci aici este vorba de fixarea obiectivă a luminozității renale, deci, a funcției urinare secreto-excretoare. Când, la anumite persoane cu dispoziții patologice, acest proces urinar secreto-excretor devine un proces luminos, când se produce o anumită retenție urinară, deci, o boală pur metabolică, rinichii devin luminoși și oamenii respectivi încep să deseneze cu febrilitate, când se produce această clarvedere orientată îndeosebi spre interior. Din punct de vedere formal și exterior, aceste desene sunt întotdeauna foarte frumoase, culorile sunt întotdeauna frumoase. Bineînțeles, aceste persoane nu sunt fericite să afle că frumoasele lor desene reflectă retenția urinară. Pot să vă asigur că întâlnim în desenele și picturile profund mistice, așa cum sunt și autorii lor, acest gen de retenție urinară, precum și reținerea dorințelor sexuale, care se răsfrânge și ea întru câtva asupra metabolismului. În multe din manifestările de acest fel trebuie să vedem semnul unor anomalii patologice care sunt încă absolut suportabile.
Vedeți că știința spirituală orientată antroposofic nu este o mistică în sensul banal al cuvântului. Căci ea nu își face o iluzie referitor la cele spuse adineaori. Ea face din acestea mai curând un obiect de studiu. Dar oamenii ne poartă pică pentru aceasta. Mi s-a reproșat deja că am mers până acolo încât am spus în niște conferințe publice, prin exemplul pe care l-am ales, nu referitor la niște desene, ci la niște producții poetice, și anume la frumoasa operă poetică al lui Mechthild de Magdeburg sau la aceea a Sfintei Teresa, că este vorba de oglindirea unor reflexe ale unor inspirații rezultând, ca procese, din sexualitatea reținută. Desigur, oamenilor nu le place să o descriu pe Mechthild de Magdeburg sau pe Sfânta Teresa spunând că aceste personaje erau înzestrate cu o sexualitate puternică, pe care, considerând-o prea puternică, ele au reținut-o și de aici au rezultat niște procese metabolice și circulatorii fixate, în cele din urmă, ca reacție, în niște opere poetice foarte frumoase. Astfel, putem aprofunda mult secretele existenței, dacă studiem fenomenul la un nivel superior. Dar trebuie să ne știm înălța la acest mod de a vedea. De aceea trebuie să presimțim măcar aceste procese ciudate, care răsar din interior, ca procese luminoase, atunci când practicăm în exterior euritmia. Este ceea ce se întâmplă mai ales atunci când transpunem în euritmie secretele pe care le conține poezia, așa cum v-am arătat ieri. Citim o poezie frumoasă, realizăm euritmia corespunzătoare, consonantică sau vocalică. Apoi, se produce și în euritmie interferența dintre gesturile executate în exterior și cuvântul mut, care însoțește din interior toate gesturile. Acest proces nu numai că înregistrează ceea ce este mistic, ci el este și vindecător, dacă nu este încărcat de moliciuni copleșitoare, de poezie afectată, ci se reduce la acompanierea euritmică a unor frumoase opere poetice. Așadar, putem spune că, punându-i să practice euritmia, facem să răsară în pacienți forțele intuitive obiective, că acestea se vor uni cu forțele formatoare exterioare, atunci când îl incităm pe pacient să fie atent, să asculte bine, să devină conștient de sunetul perceput, de fraza auzită. Va fi bine să-i facem pe pacienți să facă euritmie, cerându-le fără încetare, mai ales celor tineri, să devină conștienți de ceea ce aud; atunci îl vom face pe pacient să aibă acces la forțele formatoare exterioare, la forțele obiective intuitive. E ceea ce trebuie să facem, dacă vrem să acționăm asupra a tot ceea ce rămâne în om, asupra a ceea ce nu s-a mai realizat între naștere și moarte, asupra a ceea ce materialismul numește ereditate, rămășiță, referitor tocmai la o mare parte a existenței sufletesc-spirituale prenatale. Iată cum trebuie să acționăm asupra a ceea ce am putea numi defecte congenitale, deficiențe, ș.a.m.d. În acest fel, alungăm tendințele care încearcă să fixeze în mod interior înclinațiile care se exprimă în desenul și poezia mistică. Atunci legăm aceste înclinații de poezia frumoasă care se exprimă în exterior. Acesta este procesul invers. Un mistic veritabil știe foarte bine că anomaliile oglindite în poezia sa au o latură foarte îndoielnică. În schimb, atunci când frumusețea lumii exterioare devine o experiență interioară nu spunem că frumusețea ei se exteriorizează într-o creație deosebit de măreață și frumoasă. Ba, dimpotrivă, ea devine schematică și abstractă, dar abstractă sub forma desenului, iar desenul este abstract prin natura lui. Și tocmai în aceasta constă ceea ce redă sănătatea, tocmai acest lucru i se cere. Acest fenomen istoric atât de frumos nu s-ar fi produs dacă Mechthid de Magdeburg ar fi fost pusă să facă euritmie după niște poeme frumoase. Ea ar fi fost ferită de soarta de a fi mistică. Putem spune despre această problemă că aici atingem pragul unde încetează, într-un anumit fel, binele și răul. Intrăm atunci în sfera amorală, în ceea ce pentru Nietzsche se află dincolo de bine și de rău. Nu putem fi beoțieni, astfel încât să cerem exterminarea tuturor Mechthildelor de Magdeburg. De altfel, fiți siguri că lumea spirituală are grijă ca raporturile cu Lumile suprasensibile să fie menținute, chiar dacă omul nu le dă prea multă importanță.
În încheiere, aș dori să insist asupra câtorva aspecte, din care vom putea păstra niște lumini, deși timpul de care dispunem este deja foarte înaintat. Mă voi opri mai întâi la următoarea întrebare ce mi-a fost pusă: „Nu s-ar putea fortifica exercițiile de euritmie prin niște exerciții de respirație echilibrate, care să nu fie neapărat din hatha-yoga?”
Iată ce trebuie să observ în legătură cu aceasta: nu există decât un singur mod de a practica aceste exerciții, în acord cu timpul nostru, cu sensul evoluției, întotdeauna în mers, a naturii umane. Se va observa că, sub influența euritmiei vocalice, tendința de a modifica ritmul respirator se produce de la sine. Acest lucru îl vom remarca. Și, oricât de incomod ar fi, trebuie să ne abținem aici de a schematiza, nu trebuie să rămânem la generalități, ci să observăm mai întâi ce trebuie să facem. Trebuie să avem grijă în fiecare caz particular să observăm respirația, modificarea ritmului respirator la om, pe care, ținând seama și de alte constatări, vrem să-l ajutăm prin euritmie consonantică, pentru a-l vindeca. Apoi, pacientul trebuie să fie condus în așa fel încât el să lucreze în mod conștient în sensul schimbării observate. Căci noi nu mai suntem oamenii care erau vechii orientali. Ei puteau lua această cale în sens invers și puteau influența întregul om prin prescrierea unor exerciții respiratorii. Acest gen de prescripții duce, în orice situație, la niște șocuri interioare, pe care, în fond, ar fi bine să le evităm. Trebuie să învățăm, într-adevăr, să observăm ce ne oferă euritmia, îndeosebi euritmia vocalică, referitor la influența pe care o exercită de la sine asupra procesului respirator. Atunci vom putea urmări în mod conștient ceea ce rezultă din euritmie într-un anumit caz particular. Veți vedea aici că procesul respirator se continuă într-un mod întru câtva individual, că el este diferit la fiecare ființă umană.
Iată, deci, dragi prieteni, întrebările la care am mai putut răspunde. Nu mai avem timp pentru a aborda câteva teme rămase în suspensie. În încheiere, aș vrea să vă spun în câteva cuvinte, dragii mei prieteni, că dvs. trebuie să vă pregătiți a fi combătuți în lume de confrații voștri, când ei vor observa că starea noastră de spirit se va face simțită. Va fi necesară puterea unei convingeri nezdruncinate pentru a paraliza opoziția pe care o veți întâlni. Aceasta nu trebuie să vă ducă la omisiuni, ci trebuie să fiți fără iluzii în privința forțelor antagoniste pe care le vom stârni.
La sfârșitul acestui curs aș vrea să spun că, pentru a susține mișcarea medicală pe care urmează s-o lansăm, eu respect întotdeauna regula de a nu mă amesteca în mod direct în procesele terapeutice. Eu mă întâlnesc cu medicii înșiși, discut cu ei și dau sfaturi. Puteți, deci, respinge acele afirmați care vor să insinueze că eu vreau să intervin ilicit în tratarea bolnavilor. Am declarat deja aceste lucruri la sfârșitul cursului precedent. Nu putem trece sub tăcere faptul că în acest domeniu întâlnim multe dificultăți, mai ales din partea antroposofilor. Căci oamenii așteaptă bineînțeles, tot felul de lucruri de la noi. Este și cazul antroposofilor care nu pot depăși tendința spre egoism și nu pot să nu fie uneori mai egoiști decât oamenii obișnuiți. Li se întâmplă uneori să fie indiferenți la salvarea mișcării, care depinde de ceea ce evităm, și anume, în acest caz particular, ceea ce lumea din afară ar califica drept șarlatanism. Căci trebuie să realizăm vindecarea medicinei întregi și acest lucru nu poate fi tulburat prin niște revendicări care țin adesea de niște dorințe pur personale. În ciuda marilor greutăți care ni se fac, trebuie să fim fideli liniei, căci nu putem reuși decât dacă știm să opunem lumii exterioare adevărul. Este, de altfel, cazul întregii noastre mișcări antroposofice, cel puțin când este susținută cu inteligență și nu prin falsuri de către aceia care nu înțeleg nimic din ea. Avertizați de ceea ce se petrece în mișcarea antroposofică, trebuie să fim în măsură să știm, pur și simplu, unde se află minciunile și fanatismele. Trebuie să fim în măsură să declarăm întotdeauna că anumite rumori nu sunt decât minciuni și pure invenții. De asemenea, să se știe că eu nu intervin în mod direct în tratarea bolnavilor, că pentru aceasta bolnavii au de-a face cu medici care își exercită profesia în cadrul mișcării noastre antroposofice.
Acestea fiind spuse, nu mai adaug nimic altceva, în afară de urarea ca sugestiile date în acest curs, rămase adesea doar simple aluzii, din lipsă de timp, să-și croiască drum în dvs. și să se traducă în acte pentru salvarea omenirii. Sper să găsim ocazia de a continua munca întreprinsă deja în două rânduri. Ne vom strădui atunci să realizăm o continuitate. Cu această urare, închei, dragi prieteni, reflecțiile noastre, sperând în toate privințele, ca faptele noastre să corespundă intențiilor noastre. A fost o mare mulțumire să fiu cu voi aici. Va fi, de asemenea, o mare mulțumire să ne amintim de aceste zile, pe care ați dorit să le petreceți aici pentru a îmbogăți știința medicală. Iar gândurile care trebuie să ne unească vă vor însoți, dragi prieteni, pe drumurile pe care veți porni pentru a realiza prin fapte ceea ce am încercat aici să sugerăm mai întâi pe planul gândirii.
